miercuri, 29 septembrie 2021
Chiar or fi nebuni slovenii?
Ce conține vaccinul? Slovenia suspendă administrarea vaccinului Johnson & Johnsonn, după decesul unei tinere
Slovenia a suspendat temporar miercuri administrarea vaccinului Janssen de la Johnson & Johnson împotriva COVID-19 după decesul unei tinere, a anunţat agenţia naţională de ştiri STA care l-a citat pe ministrul sloven al Sănătăţii Janez Poklukar, relatează Reuters.
Decizia survine în urma suspiciunii de complicaţii în urma vaccinării, a precizat ministrul citat de agenţie, potrivit Agerpres.ro.
''Pacienta a prezentat cheaguri de sânge şi sângerări la nivelul creierului în acelaşi timp, terapia intensivă nu a avut succes'', a spus Igor Rigler, neurolog la spitalul din Ljubljana, potrivit STA.
marți, 28 septembrie 2021
Scuipați - vă în sân și nu înjurați!
Valentina Saygo, fost secretar de stat la Ministerul Economiei, demisa de Citu in „noaptea cutitelor lungi”, dezvaluie intr-o ampla postare pe Facebook cu ce s-a confruntat in perioada in care s-a aflat in minister. Ea a evidentiat cat de prost pregatiti si de lipsiti de coloana vertebrala sunt o buna parte dintre functionarii de rang inalt.
„Mi-a luat ceva timp sa imi sedimentez gandurile pe care le-am strans in cele aproape noua luni cat am ocupat pozitia de secretar de stat de la Ministerul Economiei. Nu mi-am dorit si nu am visat o functie in administratia centrala, dar am considerat ca este o provocare, avand posibilitatea de a schimba in bine lumea din jurul meu.
Stiu ca nu am fost comunicativa in aceasta perioada, iar pentru asta va rog respectuos sa ma iertati, dar de prea multe ori am fost nevoita sa imi inabus neputinta. Cum ar fi fost sa scriu despre frustrarile mele si piedicile de care aveam parte in fiecare zi, voua, celor care v-ati pus speranta in mine? Am preferat sa tac si sa imi iau injuraturi care sa imi ajunga pentru tot restul vietii.
Poate am fost prea idealista sau doar naiva, fara sa am o agenda ascunsa, interese proprii sau sarcini de partid, insa am fost constienta din prima zi ca nu voi face multi purici, asa ca am luat fiecare zi ca ultima, cu valiza pregatita la usa.
Tocmai de aceea presiunea a fost maxima si o goana nebuna dupa rezultate, insa m-am izbit frontal de lentoarea cu care se misca lucrurile in sistem. Orele se schimba in zile, saptamanile in luni, iar lunile in ani, o ‘viteza’ care l-ar innebuni pe orice antreprenor care este obisnuit sa ia decizii la minut. Pentru mine a fost cea mai neproductiva etapa din viata mea si probabil imi va lua ceva timp sa ma iert pentru asta, insa am preferat sa regret, decat sa imi para rau.
Sa faci ceva profund, maret, strategic – ai nevoie de ani de zile pentru asta, de oameni cu viziune, de vointa politica, de buget, de profesionisti, de colaborarea administratiei centrale cu mediul privat, dar dintr-un minister unde media de viata a unui ministru este de 8-9 luni, cam ce poti face in acest interval de timp?
Semnam hartii si stingeam incendii, hartii la care corectam greseli gramaticale grave, puneam virgule, faceam acorduri si imparteam frazele in propozitii fara sens.
A da raspunsuri fara inteles este un deziderat si mi-a luat ceva pana m-am prins de lucrul acesta, dar nu trecea nimic fara sa semnez. Cel mai elocvent exemplu (caruia i-am facut o copie pe care o voi inrama, pentru momentele in care ma va bate vreun gand de salvat tara) este un ordin de deplasare intern cu 16 (saisprezece) semnaturi.
Am fost nevoita sa lucrez in conditii pe care nu le-as fi acceptat niciodata, cu laptopul de acasa, cu telefonul de acasa, cu routerul de acasa, cu hartie igienica, dezinfectant, apa plata, rechizite si altele de care prefer sa uit.
A trebuit sa lucrez cu oameni de o moralitate indoielnica si cu o pregatire precara, un amestec letal de prostie si rea intentie, fata de care nu aveam nici cel mai mic control sau vreun instrument de constrangere. Am inghitit scuze jalnice, minciuni sfruntate, justificari penibile, dar si ochi dati peste cap, ranjete triumfatoare, pentru ca functionarul public este nemuritor, comparativ cu demnitarii care sunt schimbati precum sosetele. Este stiut deja ca, dupa plecarea noastra, s-a sarbatorit cu sampanie in minister.
Nu generalizez, pentru ca nu sunt toti asa, sa fie clar. Printre ei sunt profesionisti extraordinari, dominati de intentii bune, saritori, dar prea putini pe cat ar fi nevoie si trebuie sa sapi dupa ei ca dupa nestemate. Aceia mi-au ramas in suflet, mi-au salvat fundul de la capcanele pe care le primeam si m-au ajutat pana in ultima zi.
Mi-am scris demisia de trei ori si tot de atatea ori am renuntat sa plec, pentru ca mi-a fost rusine de Claudiu Nasui si echipa lui, o mana de oameni curati si bine intentionati, altfel as fi fugit mancand pamantul.
Daca in pandemie am muncit de cinci ori mai mult decat la firmele mele, din dorinta de a ajuta cat mai multi antreprenori sa razbata prin hatisul legislativ, in functia de secretar de stat am dublat acest ritm si nu imi pare rau. Stiu doar ca tot ceea ce am facut a fost cu inima curata si ganduri bune, iar consolarea mi-a venit la final, de la oamenii care si-au exprimat regretul si ‘condoleantele’ pentru modul in care am fost debarcati in noaptea cutitelor lungi.
Probabil ca aceste noua luni grele vor avea un sens pentru mine si sper sa il inteleg la un moment dat. Ma voi intoarce curand la viata mea anterioara, dupa ce ma curat de dispretul si dezgustul pe care inca le simt.
Cu regret am tras o concluzie – Romania nu este pregatita pentru oameni cinstiti, curati si onesti. Nu poate fi reformata de sus in jos, oricat de bune intentii ar avea cineva, pana nu este destelenita in cele mai adanci cotloane. Iar dupa cum vedem acum, nici sus nu este vreo buna intentie. Imi pare rau! Va multumesc pentru increderea acordata si va rog sa ma iertati daca v-am zadarnicit sperantele!”, a scris Saygo pe Facebook.
Fostul ministru al Economiei, Claudiu Nasui, a tinut sa isi manifeste aprecierea pentru Valentina Saygo, aratand ca „masurile propuse de Valentina fac acum parte din PNRR si sunt trasate deja in memorandumul pentru debirocratizare”.
„Iata o mostra de viata pe care au avut-o secretarii de stat USR-PLUS. Valentina Saygo este un profesionist din mediul privat care a acceptat sa vina in echipa USR-PLUS la Ministerul Economiei. A muncit pe branci in conditii grele. Si nu pentru salariu, pentru ca veniturile i-au scazut ca urmare a venirii in minister.
Valentina a venit, asa cum au venit toti membrii echipei USR-PLUS, din patriotism. Pentru ca si-a dorit sa faca ceva bun pentru Romania. Si a facut. Chiar daca nu la nivelul propriilor ei asteptari. Dar credeti-ma, fara munca si expertiza ei, multe nu se faceau.
Am fost norocosi sa avem pe cineva precum ea in echipa noastra. Amaraciunea ei o resimtim cu totii. Dar nu sunt de acord ca statul nu se poate reforma si de sus in jos. Din pacate, as zice ca tocmai de sus sunt blocate reformele. Problema in guvernul anterior a fost ca USR-PLUS nu a fost suficient de sus, iar cel care a fost sus a avut alte prioritati.
O astfel de serie de reforme venite de sus in jos au fost aprobate chiar astazi cu PNRR. Colegul nostru Cristian Ghinea merita toate felicitarile pentru efortul deosebit depus de catre el si echipa lui in realizarea PNRR-ului pentru Romania. Iar in cazul ministerului economiei, chiar Valentina s-a ocupat de tot ceea ce inseamna debirocratizare si usurarea poverii pusa de stat pe antreprenori. Felicitari pentru munca depusa si multumesc.
Masurile propuse de Valentina fac acum parte din PNRR si sunt trasate deja in memorandumul pentru debirocratizare, lansat in dezbatere publica recent. Aceste reforme reprezinta parcursul pe care Romania trebuie sa il urmeze in relatia cu mediul de afaceri daca vrem sa avem o economie puternica, dar si daca vrem ca Romania sa acceseze fondurile din PNRR”, a scris Nasui pe Facebook.
Nu vă fie frică! Bibilica o să fie jumulită in câteva zile. Serviciile de informații sunt în șah.
Decizia membrilor Curţii Constituţionale a fost luată în unanimitate. Aceştia au constatat că moţiunea depusă la Parlament de AUR şi USR PLUS nu e invalidă. Practic, CCR a decis că Parlamentul poate să dezbată şi să voteze moţiunea de cenzură. În prezent, Guvernul Cîţu este vizat de două moţiuni de cenzură, după ce marţi PSD a depus documentul „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu”.
Conflictul dintre Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură a fost judecat de Curtea Constituţională a României (CCR), marţi, la trei zile după Congresul PNL, în care a fost ales preşedinte premierul în funcţie, Florin Cîţu.
Conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament a fost sesizat de Guvern şi a vizat modul în care Parlamentul a declanşat moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR împotriva Cabinetului Cîţu.
Guvernul a acuzat că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.
Amestecuri binefăcătoare cu tuia și maclura
The Health Benefits of the Osage Tree


Highly revered in Native American cultures, the Osage tree is has admired for centuries. The bark, fruits, and leaves all contain phytonutrients that are responsible for the tree’s proposed health benefits. Its volatile oils make it a strong, natural insecticide, and many of its compounds have also been shown to protect the body against many types of harmful organisms. Available literature gives insight into the tree's power to promote human health.
Health Benefits of Osage Tree
The benefits of Osage tree, or Maclura pomifera, are numerous, ranging from positive effects on the immune system and cardiovascular system.
Harmful Organism Protection
Some research shows that the Osage tree contains potent compounds responsible for fighting various types of fungus and bacteria. Research is ongoing to determine how these compounds can be applied to human health. [1] The main chemical compound that exhibits fungal and bacterial fighting abilities is 2,3,4,5-tetrahydroxystilbene and is found primarily in the wood. [2]
Cardiovascular Support
Heart disease is the number one killer among men and women alike, and researchers are scrambling to find solutions. Flavonoids found in the Osage tree – osajin and pomiferin – have been shown to promote heart function in animal tests; largely due to its antioxidant activity. [3]
Antioxidant Power
Many degenerative health concerns are amplified by oxidative stress – metabolic stress induced by diet and environmental toxins. Dietary antioxidants offer a great deal of promise for decreasing oxidative stress in the body and supporting overall health. The Osage tree contains high levels of isoflavones, a type of antioxidant similar to vitamin C and E. [4]
Immune System Support
The immune system is the most important factor for supporting our health, providing a barrier against infectious and viral bacteria. The immune system can become compromised through stress, improper diet, and lack of exercise. Research shows that pomiferin, a natural antioxidant in the Osage tree, significantly boosts immune system function. [5]
Insecticide
Unlike other trees, the Osage tree is typically free from pests, an allusion to its natural insecticide activity. Some limited preliminary research suggests concentrated compounds extracted from the fruit of the Osage tree may repel insects. [6]
One Final Thought
The Osage tree shows much promise and it's only through increased interest and research that we will start seeing further applications. Whether it's fighting off harmful organisms or supporting the immune system, I suspect we'll hear of an array of benefits reported in the future.
Alcololatura de Tuia
Intern era folosit contra deficientelor imunitare, contra gripei, contra bolilor urinare, contra bolilor endocrine, contra bolilor de plamani, contra bolii canceroase, precum si contra bolilor pulmonare in general.
Indicatii
Actiune: tonic pentru piele, antifungic, antiviral, antibacterian, balsamic, cicatrizant, antitumoral, antitumoral, stimulent al imunitatii locale, topic, coricid.
Recomandari:
- ten incarcat - se spala cu o solutie obtinuta din 100 ml de apa plata imuin care se pun 2 lingurite de alcoolatura de tuia.
- ten si piele sensibila la infectii - se pune zilnic vreme de 10 zile o compresa cu o solutie obtinuta din 50 ml de apa plata in care se pun 2 lingurite de alcoolatura de tuia.
- ulceratii pe piele - se fac spalari ale locului afectat cu un tampon de vata inmuiat in alcoolatura de tuia, de 1-3 ori pe zi, in functie de gravitate. Este un remediu extrem de eficient si in ulcerele varicoasa, inclusiv gangrena.
- vegetatii anale si veneriene - se aplica un tampon de vata, cu care se spala locul afectat curatat bine in prealabil.
- negi (veruci) - un tampon inmuiat in alcoolatura de tuia se pune pe locul afectat si deasupra se acopera cu un plasture care sa o fixeze. Tamponul de tine 24 de ore dupa care se schimba, tratamentul facandu-se 14 zile la rand.
- bataturi - se tine de seara pana dimineata o compresa cu alcoolatura de tuia, o compresa invelita deasupra cu un nailon pentru a impiedica evaporarea. Acelasi tratament de face si contra ciupercilor ce afecteaza unghiile degetelor mainilor si picioarelor.
- fibroame, adenoame, adenofibroame, polipi - se pun pe locul afectat o data la 2 zile comprese cu aceasta alcoolatura, comprese care se tin timp de 2 ore, dupa care se lasa zona la aer liber. Este un tratament recomandat si contra nodulilor mamari, contra fibromului uterin, si a chisturilor ovariene, contra polipilor de tot felul, precum si contra formatiunilor tumorale care apar la nivelul pielii.
- reumatism (inclusiv cu deformari articulare) - se pun comprese calde pe locul afectat o data la 2 zile cu alcoolatura de tuia.
- eczeme infectioase, ciuperci parazite la nivelul pielii si tegumentelor - se tine de seara pana dimineata o compresa cu alcoolatura de tuia, compresa invelita deasupra cu un nailon pentru impiedicarea evaporarii. Tratamentul dureaza minim 12 zile.
- miros neplacut al picioarelor - se fac bai fierbinti de picioare cu 2 litri de apa in care s-au pus 4 linguri de alcoolatura de thuia. Suplimentar se impacheteaza trei zile la rand picioarele cu comprese cu alcoolatura de tuia.
Extractele le-am realizat în alcool de 50- 70 % vol. alcool etilic., din coaja de maclura ( am cules din Gradina Botanică sau parcul Carol I, București) și Tuia, fructele din gradina proprie).
Amestecul dat mai sus este o formă îmbunătățită cu acțiuni externe cu un spectru mai larg, conferit de tuia și maclura. Vezi beneficiile lor.
Haruki Murakami
AUTHOR
Meet the man behind the works
MOMENT OF INSPIRATION
In 1978 Murakami was in the bleachers of Jingu Stadium watching a baseball game between the Yakult Swallows and the Hiroshima Carp when Dave Hilton, an American, came to bat. According to an oft-repeated story, in the instant that he hit a double, Murakami suddenly realized that he could write a novel. He went home and began writing that night.
Quick Facts
Date of Birth: January 12, 1949
Place of Birth: Kyoto, Japan
Education: Waseda University, 1973
Biography:
Haruki Murakami was born in Kyoto, Japan, in 1949. He grew up in Kobe and then moved to Tokyo, where he attended Waseda University. After college, Murakami opened a small jazz bar, which he and his wife ran for seven years.
His first novel, Hear the Wind Sing, won the Gunzou Literature Prize for budding writers in 1979. He followed this success with two sequels, Pinball, 1973 and A Wild Sheep Chase, which all together form “The Trilogy of the Rat.”
Murakami is also the author of the novels Hard-Boiled Wonderland and the End of the World; Norwegian Wood; Dance Dance Dance; South of the Border, West of the Sun; The Wind-Up Bird Chronicle; Sputnik Sweetheart; Kafka on the Shore; After Dark; 1Q84; and Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage. He has written three short story collections: The Elephant Vanishes; After the Quake; and Blind Willow, Sleeping Woman; and an illustrated novella, The Strange Library.
Additionally, Murakami has written several works of nonfiction. After the Hanshin earthquake and the Tokyo subway sarin gas attack in 1995, he interviewed surviving victims, as well as members of the religious cult responsible. From these interviews, he published two nonfiction books in Japan, which were selectively combined to form Underground. He also wrote a series of personal essays on running, entitled What I Talk About When I Talk About Running.
The most recent of his many international literary honors is the Jerusalem Prize, whose previous recipients include J. M. Coetzee, Milan Kundera, and V. S. Naipaul. Murakami’s work has been translated into more than fifty languages.
Influences:
Raymond Chandler, Kurt Vonnegut, Richard Brautigan.
luni, 27 septembrie 2021
Politica îi dată dracului!
”Având în vedere că am un mare merit în realegerea lui Klaus Iohannis, nu ar fi normal să vorbesc eu acum despre suspendarea președintelui (...) Le-am cerut scuze foarte multor români care m-au abordat direct și le-am scuze că i-am convins să voteze cu Iohannis. Au fost oameni care au crezut în mine și le-am cerut scuze pentru că i-am convins să voteze cu Iohannis.”, a spus Ludovic Orban.
"
Rețeta unui amestec de uleiuri esențiale în ulei de sâmburi de caise și beneficiile lui.
- 50 ml ulei de sâmburi de caise;
- 50 ml ulei esențial de lavandă;
- 10 ml ulei esențial de cimbrișor.
În baza celor publicate de Dr. Jean VALNET în lucrarea sa Aromaterapia am experimentat pe propria piele o combinație de uleiuri esențiale. Acest amestec îl folosesc cu rezultate bune în tratamentul pielei și parului, eliminarea stresului, oboselei, prin aplicarea a a 3- 4 picături pe diverse zone ale corpului, față, picioare, urmat de un masaj ușor. Amestecul este foarte bun, aplicat pe față înainte de culcare sau după bărbierit. Somnul liniștitor se instalează imediat.
Fiecare componentă a amestecului are multe efecte benefice care sunt descrise mai departe.
Uleiul din sâmburi de caise face minuni pentru piele şi păr. Este un ulei bogat în vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali care previne îmbătrânirea prematură a pielii şi o hrăneste în profunzime. Uleiul din sâmburi de caise poate fi folosit ca atare, masat direct pe piele, sau poate fi adaugat în măştile pentru faţă sau păr.
Acest tip de ulei se absoarbe foarte repede în piele şi este recomandat în special tenului matur, descuamat şi deshidratat. Uleiul din sâmburi de caise hidratează şi revitalizează pielea uscată şi obosită şi îi redă elasticitatea şi strălucirea naturală.
Folosit în măstile pentru păr, acest ulei fortifică firul de păr, îl hrăneşte si îi redă strălucirea şi supleţea. Ameliorează problemele legate de mătreaţă, caderea părului sau varfuri despicate.
Conţine:
• Vitamine: A, B1, B2, B6, B17, E;
• Omega-6, Omega-9;
Beneficii:
• Reduce ridurile;
• Previne îmbătrânirea prematură a pielii;
• Redă elasticitatea pielii;
• Hidratează în profunzime;
• Repară părul deteriorat;
• Elimină mătreaţa;
• Previne căderea părului;
• Regenerează vârfurile despicate;
21 beneficii surprinzatoare ale uleiului esential de lavanda
Lavandula angustifolia – aceasta este denumirea îndrăgitei plante pe care o cunoaștem ca levănțică. Originară din zona Mediteranei, a Orientului Mijlociu și Indiei, ea a fost întrebuințată din cele mai vechi timpuri pentru multiplele ei proprietăți și beneficii. Egiptenii o foloseau la îmbălsămare, Cleopatra ca esență de parfum, regii și reginele Europei o aveau în grădinile palatelor. Levănțica a fost considerată de-a lungul timpului o plantă care îmbuna soarta, oferea protecție împotriva bolilor și deochiului, ea ajungând la rang de plantă tămăduitoare și fiind menționată inclusiv în Biblie.
Plantă perenă, iubitoare de soare și de un sol bine drenat, lavanda înflorește la sfârșitul primăverii sau începutul verii și a devenit un simbol al romantismului și stării de bine. Când ne gândim la câmpuri întinse și însorite de lavandă, ne gândim în primul rând la sudul Franței, deși ea este cultivată cu succes acum atât în România cât și în multe alte părți ale lumii care îndeplinesc cerințele ei.
Supranumită și regina plantelor medicinale, lavanda a fost deschizătoare de drum și în ceea ce privește aroma terapia. Din vârfurile înflorite ale levănțicii se extrage, prin distilare, prețiosul ulei esențial de lavandă și, ca produs secundar, apa de lavandă (hidrolatul de lavandă).
Uleiul esențial de lavandă este probabil cel mai popular și versatil ulei esențial. Numeroasele sale virtuți au fost documentate și evidențiate de-a lungul timpului. Este important însă de știut cum să alegem acest produs, pentru a fi siguri de calitatea, puritatea și autenticitatea sa. Nu toate uleiurile esențiale sunt pure sau pe același prag de calitate. Unele sunt obținute prin alte metode decât distilarea, folosind solvenți sau sunt diluate cu alte substanțe sau uleiuri. Este foarte important să ne documentăm și să fim siguri că alegem un produs pur, de calitate superioară. Pe etichetă ar trebui să scrie: 100% ulei esențial pur de lavandula angustifolia . Prețul este un alt bun indicator al calității uleiului.
Beneficiile uleiului esențial de lavandă aplicat în mici cantități pe piele, ca atare sau diluat
Uleiul esențial de lavandă este antiseptic, antimicrobial, antiinflamator, antifungic, analgezic
Grăbește vindecarea micilor răni, arsuri, iritații, înțepături de insecte și ajută în caz de mâncărimi
Poate fi diluat într-un ulei care se absoarbe rapid în piele (migdale dulci, jojoba) și aplicat pe piele pentru a preveni înțepăturile de insecte
Ameliorează și combate acneea
Aplicat pe scalp, previne căderea excesivă a părului, stimulează creșterea acestuia și e folosit chiar și în unele cazuri de alopecie
Adăugat la un mix de uleiuri pentru masaj, promovează starea de bine și relaxarea
Folosește un roll on cu ulei esențial de lavandă (precum Calm Down Love din colecția Mayie Fun!), aplicându-l pe punctele de puls (încheieturi, tâmple) pentru a-ți reda o stare de bine și de calm
Beneficiile uleiului esențial de lavandă bazate pe aromaterapie (prin inhalarea mirosului)
Diverse studii arată că mirosul de lavandă calmează sistemul nervos și are un efect liniștitor în caz de anxietate, stres, atacuri de panică, depresie sau oboseală cronică
Susține funcțiile cognitive și îmbunătățește memoria
Promovează și îmbunătățește calitatea somnului, previne insomniile
Diminuează crampele menstruale și ameliorează sindromul premenstrual, având un efect calmant
Ameliorează simptomele de greață și vărsături
Ulei esenţial de Cimbrişor
(Thymi aetheroleum)
Mod de utilizare:
Masaj: 4-6 picături de ulei esenţial încorporat într-un ulei vegetal.
Baie:5-10 picături în apa de baie.
Aromaterapie: 3-5 picături amestecate cu apă.
- notele de vârf sunt proaspete, verzi, ierboase cu tonuri picante şi medicinale. Se poate amesteca cu alte uleiuri esenţiale aromatice sau cu bergamota, lămâia, levănţica, etc.
Proprietăţi: antiseptic, antibacterian, antispasmodic, carminativ, digestiv, expectorant, hipertensiv, stimulent şi tonic general. Ajutor în prevenirea infecţiilor şi în caz de convalescenţă. Amestec cu ulei vegetal, în masajul de drenaj limfatic contribuie la întărirea sistemului imunitar. Mai este util în infecţiile respiratorii (bronşite, laringite, faringite), cistite cronice, infecţii urinare, măreşte şi reglează pofta de mâncare, stimulează digestia. Adăugat în apa de baie atenuează oboseala cronică şi relaxează. În aromaterapie este recomandat celor predispuşi la letargie şi melancolie, stimulează vigoarea fizică şi emoţională.
duminică, 26 septembrie 2021
Până când?
Micul agricultor, mai bine sărac decât cooperator: preferă să-şi arunce legumele la gunoi, decât să le vândă la preţ mic
Da, câteva cooperative s-au format şi, da, pieţele agroalimentare s-au extins. Însă, în plină pandemie de coronavirus, micii fermieri au rămas izolaţi.
Legumele, carnea, laptele rămân pe stoc, fără a ajunge la consumator. Iar micul fermier o duce tot mai rău, dar nici nu face nimic să-i fie mai bine, aşteptând intervenţia statului şi refuzând cooperarea cu alţi producători
De-a lungul timpului, cererea s-a schimbat, iar piaţa s-a „adaptat“. Dacă până în urmă cu câţiva ani erau la mare căutare fructele şi legumele de import, mai frumoase, mai ieftine – sunt subvenţionate de statele de unde provin – şi mai rezistente, acum sunt la mare căutare fructele şi legumele autohtone.
Atât de căutate, încât comercianţii nu ezită să falsifice etichetele, vânzând importuri drept produse româneşti: pe drumul spre Giurgiu se vând pepeni – abia aduşi din Turcia şi Grecia – sub eticheta „de Dăbuleni“, cu mult înainte ca adevăratele lubeniţe olteneşti să se coacă. Mai mult, aşa cum a demonstrat un fermier din Olt, o reţea de supermarketuri a vândut roşii din Turcia şi ardei gras din Macedonia marcându-le drept „produs românesc“.
În aceste condiţii, ar putea părea paradoxal că micii fermieri au ieşit din nou să protesteze, pe 12 august, cerând Guvernului „deblocarea şi ieşirea din această situaţie critică şi fără precedent în care se află ţăranul şi ţăranca din România, ferma de familie şi gospodăria ţărănească“. Reprezentanţii Uniunii Salvăm Ţăranul Român au acuzat lipsa de viziune şi de programe pentru micii fermieri, care sunt în pragul falimentului. „Importurile masive de produse agroalimentare, în special legume şi fructe, au sufocat producţia internă.
Lipsa de viziune şi de programe pentru Micul fermier, nestimularea în mod real a asocierii în vederea integrării producţiei interne în lanţul scurt de aprovizionare au dus Ferma de Familie în pragul falimentului“, afirmă organizatorii protestului.
De ce a ajuns în această situaţie România, săraca ţară bogată din sud-estul Europei? Pentru că avem parte de o fărâmiţare extrem de mare a pământului arabil, după cum au explicat pentru „Weekend Adevărul“ specialiştii în agricultură.
„Plecând din anii 1990, când efectiv fostele CAP-uri au fost dezmembrate şi pământul a fost distribuit, avem o perioadă de circa 31 de ani în care parcelele de pământ arabil şi-au schimbat proprietarii, au fost transferate între ferme cu voinţa proprietarului şi astfel aceasta fărâmiţare s-a menţinut şi chiar s-a acutizat de-a lungul timpului“, a declarat Cezar Gheorghe, consultant al Clubului Fermierului Român şi Owner Romanian Agri Column, care a trecut în revistă date oficiale care arată cât de gravă este fărâmiţarea pământului în România după destinaţie. În ţară există un număr de aproximativ 8 milioane de hectare cu destinaţie către cultură mare intensivă, un număr de peste 4 milioane de hectare de păşuni şi fâneţe şi circa 0,3 milioane de hectare cu diverse destinaţii.
„Fără să trecem mai departe, vom zăbovi un pic şi să ne aplecăm asupra numărului ce exprimă suprafaţa păşunilor şi a fâneţelor. Aici regăsim foarte multe izlazuri săteşti şi comunale. Totul ar fi în regulă dacă ele ar avea într-adevăr această destinaţie. Însă extrem de multe dintre ele sunt efectiv terenuri lăsate în paragină, aşa-numitele pârloage, fără vreo intervenţie asupra lor, fără minimă întreţinere“, susţine specialistul.
Una dintre problemele agriculturii din România este numărul extrem de mare al păşunilor abandonate, problemă care este una dintre consecinţele unui lanţ vicios: din cauza scăderii gradului de populare a satelor a scăzut şi numărul animalelor, aşadar mai puţine guri care ar avea nevoie de păşune. Dacă numărul hectarelor cu destinaţie „cultură mare“ ar creşte, România ar genera mult mai multă valoare adăugată pe întregul lanţ. În loc să nu avem niciun beneficiu de pe multe dintre aceste suprafeţe, ele ar putea genera hrană pentru destinaţiile ce o cer sau ar putea suplini necesarul intern în destinaţie umană sau furajeră.
Mergem mai departe şi ne aplecăm cu multă acurateţe asupra atomizării (n.r. – fărâmiţarea terenurilor) la nivel naţional. Aici întâlnim cifre ce ridică foarte multe semne de întrebare, cifre ce încep şi nu se mai termină, raportate la nivelul suprafeţei arabile totale şi al producţiilor agricole din România. „Concluzia stârneşte îngrijorare! Avem 2,48 milioane de proprietari de pământ ce îşi împart 1,5 milioane de hectare, cu o medie de 0,62 ha. Alte 600 de mii de proprietari cultivă peste 2 milioane de hectare, cu o medie de 3,1 ha/proprietar, în timp ce alte 263 de mii de proprietari deţin 2,5 milioane de hectare, cu o medie de 9,59 ha/proprietar. Mai sunt 6.000 de proprietari ce deţin 418.000 de hectare cu o medie de 70 de hectare, iar ultimul grup cu peste 12.000 de fermieri ce lucrează aproape 6 milioane de hectare cu o medie de 485 ha/fermier“, a spus consultantul.
Ce ne arată această statistică? O situaţie incertă a unui număr de 3.578.000 de hectare gestionate de un număr de 3.140.000 de proprietari, care au o producţie de subzistenţă, efectuată cu un minimum de lucrări agricole, cu o tehnologie ce se află în urmă cu 30 de ani. „Foarte mulţi dintre proprietari dau terenurile în arendă, dar nu garantează disponibilitatea de a lăsa acest teren pentru a fi lucrat prin contracte pe perioadă îndelungată. Foarte mulţi dintre proprietari nu lucrează terenurile, acestea fiind lăsate la voia întâmplării“, ne-a declarat consultantul.
Categoriile proprietarilor care deţin teren arabil continuă cu un grup ce deţine o suprafaţă de 2.500.000 hectare şi care desfăşoară o agricultură de subzistenţă fără tehnologie modernă. A patra categorie generează, de asemenea, un grup cu o pondere de 70 de hectare, ce înţeleg agricultura intensivă, însă dimensiunea medie a fermei nu-i ajută în accesarea de suport financiar şi dezvoltare din cauza gradului de mărime şi a expunerii negative pe fondul de distribuţie comercială. Astfel, grupul acesta creează valoare lanţului comercial intermediar ce duce la trecerea prin 3-4 mâini a producţiei şi, în acest fel, fiscalizarea nu este vizibilă.
Cât despre grupul celor care lucrează peste 100 de hectare, aici regăsim o pondere mare a pământului arabil românesc. În acest caz, regulile se schimbă, dependenţa de organisme de creditare este evidentă şi, astfel, valoarea adusă lanţului de distribuţie şi fiscalizări este foarte pronunţată. Fără a insista prea mult pe acest grup exponenţial pentru Agribusiness-ul românesc, specialistul a spus că el intră în divergenţă cu celelalte grupe expuse mai sus. Aşadar, aici este vorba numai despre expunerea fiscală şi ponderea numărului mare al celorlalte trei grupe vs grupul celor ce lucrează peste 100 de hectare.
„Alt factor ce determină clivajul este cel tehnologic, unde grupul celor ce lucrează peste 100 ha determină în orice moment progresul tehnologic prin instrumentele moderne pe care le adoptă şi prin continua upgradare la tot ceea ce ştiinţa pune în circuitul comercial. Autorităţile nu au sisteme şi probabil nici dorinţa necesară. Gândiţi-vă la ceea ce înseamnă numai ca factor politic cifra totală a proprietarilor din cele trei grupe cumulate, 3.410.000 de proprietari. Exact un număr de voturi şi votanţi. Este efectiv doar adevărul şi nu trebuie să supere pe nimeni. Factorul politic nu poate şi probabil că nici nu doreşte să deranjeze o masă importantă de potenţiali votanţi", a încheiat Cezar Gheorghe.
Producătorii români de legume nu au şanse să reziste pe piaţă dacă nu se asociază. Nu au predictibilitate, nu pot primi credite bancare, uneori câştigă mai mulţi bani, alteori îşi aruncă recoltele. Aceasta nu este o modalitate de lucru sustenabilă, potrivit unei ample analize realizată de Cooperativa „Ţara Mea“.
Dacă facem un calcul pe un an întreg, în varianta cooperativei, în care toată marfa este valorificată, orice producător va câştiga mai mult decât dacă rămâne pe varianta „la noroc“. Din păcate, micii producători rămân în continuare reticenţi la cooperare, aleargă după câştiguri rapide şi, la final, pierd atât ei, cât şi consumatorii, care sfârşesc prin a cumpăra mărfuri de import.
În goana după preţuri mari, mulţi producători uită că, de fapt, este mai important să-şi valorifice recolta în întregime, decât să se bucure de beneficii de moment. Când se trage linie la final de an, cel mai mult contează să ieşi pe plus şi să ai vândută toată marfa. De la vârfurile de preţ specifice începutului de sezon şi până la câteva zeci de bani pe kilogram, nu este cale lungă, iar de multe ori trecerea are loc brusc şi dramatic.
Adevărul este că, fără preţuri competitive, România riscă să fie invadată de mărfuri de import, care oricum au o pondere însemnată chiar şi în plin sezon.
Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei „Ţara Mea“, prezintă, pentru „Weekend Adevărul“, care este situaţia micilor producători români: „Realitatea este că avem două categorii de mici producători români. Unii care acum încep, au o viziune pentru viitor, cred în predictibilitate, au un plan de dezvoltare, eventual au în desfăşurare proiecte pe fonduri europene şi sunt interesaţi să îşi asume colaborări pe termen lung.
În extrema cealaltă se află producătorii oportunişti, care s-au zbătut pentru un loc în piaţă şi care nu cred în colaborări win-win (n.r. – câştig pentru ambele părţi) pe termen lung. Din păcate, cu toate eforturile noastre, aceştia din urmă sunt oamenii pe care nu te poţi baza. S-a întâmplat de mai multe ori să crească preţul de la o oră la alta, să încurce contractele în desfăşurare, să se bucure astăzi la un leu în plus, fără să înţeleagă că oportunismul şi predictibilitatea nu merg mână în mână. În cele mai multe cazuri, acestea au fost legumele româneşti aruncate. Pe termen lung, orice legumicultor poate face un calcul şi poate vedea că ar câştiga mai mult, cu mai puţin efort, pe un contract ferm anual, decât să alerge după un preţ mai mare într-o zi“.
În ultimii ani au fost destul de frecvente situaţiile în care toată lumea s-a înghesuit să înfiinţeze o anumită cultură, orientându-se după cererea din anul anterior, sau pentru a beneficia de programele de spriijn guvernamentale. Ne referim la tomate, în mod special, dar şi la castraveţi, cartofi timpurii şi varză, culturi care au dat mari bătăi de cap legumicultorilor, nevoiţi să arunce recolta sau chiar să o distrugă în anumite sezoane, în absenţa cumpărătorilor.
„Poate că a venit momentul ca fermierii să înţeleagă că nu mai pot să mizeze ani la rând pe aceeaşi cultură, că este nevoie de o diversificare a ofertei şi, din fericire, sunt destule segmente de piaţă neacoperite. De ce să nu acorde o atenţie mai mare unor culturi la care oricum nu reuşim să acoperim cererea din producţia internă şi pentru care există solicitări, inclusiv din partea sectorului de procesare, aşa cum se întâmplă la vinete sau, de ce nu, ardeiul gras, de departe mult mai rentabil decât roşia sau castravetele. N-ar fi rău nici ca producătorii noştri să se orienteze să scoată pe piaţă marfă în perioadele în care practic nu există ofertă la anumite legume, atunci când se face trecerea de la un ciclu de producţie la altul, cum se întâmplă la tomate, de exemplu. Şi nu este singura situaţie de acest fel, de pe urma căreia ar putea să câştige“, a subliniat Florin Burculescu.
Specialiştii în agricultură au explicat pentru „Weekend Adevărul“ ce avantaje ar avea România dacă micii producători s-ar constitui în cooperative. „Vorbim despre predictibilitate în procesele comerciale generate de grup. Într-o formă de cooperare modernă, deciziile se iau de oameni mandataţi cu expertiză tehnică şi experienţă, ce ştiu a susţine interesele cooperativei. În Franţa, de exemplu, există angajaţi ai cooperativelor, traderi (n.r. – persoană care tranzacţionează pe pieţele financiare pentru sine sau în numele altei persoane sau organizaţii) pentru vânzarea producţiei, ce sunt extrem de conectaţi la fluxurile comerciale locale şi globale, ce ştiu a exprima valoarea generată de către membrii prin mărfurile pe care le pun la dispoziţie. De asemenea, există oameni cu pregătire specifică şi extrem de bine informaţi ce generează achiziţiile de inputuri – seminţe, îngrăşăminte, produse pentru protecţia culturilor – ce generează plus valoare în funcţie de deciziile pe care le iau pentru cooperativă“, a explicat Cezar Gheorghe.
În ce priveşte încrederea în lanţul comercial şi implicit maturizarea relaţiilor comerciale, specialistul a subliniat că România suferă enorm de mult în acest sens şi Clubul Fermierilor Români a iniţiat proiectul „Concorde“ pentru a maturiza relaţiile contractuale dintre fermieri şi cumpărători. „Suntem un partener de dialog respectat şi echilibrat, iar această iniţiativă va maturiza relaţiile contractuale. Ţinta finală a acestui demers este încrederea între părţi. România trebuie să se maturizeze, părţile trebuie să se reconcilieze şi să se bazeze una pe cealaltă pentru că trebuie să avem imaginea unui Organism simbiotic, în care unul generează, iar celălalt consumă, returnând valoarea adăugată“, a spus expertul.
Asocierea generează şi avantaje fiscal-financiare pentru membrii săi. „În afară de facilităţile fiscale legiferate pentru membrii unei cooperative, aceasta din urmă poate accesa capital de lucru în funcţie de ceea ce generează ca expunere în plan comercial. Aceste fluxuri pot fi dirijate către extinderea capacităţilor operaţionale în cadrul cooperativei, precum şi dezvoltarea unor facilităţi de procesare ce generează plus valoare în lanţul comercial naţional şi de export. Astfel se poate produce o creştere organică, cu beneficii financiare pentru membrii cooperativelor.
Avem, deci, un cumul de avantaje ce se convertesc financiar. Să nu uităm că, în 2021, România a generat o recoltă extraordinară – acest lucru trebuie să dea de gândit tuturor fermierilor. Fiecare trebuie să înţeleagă rolul şi locul său în sistemul de hrănire a ţării şi a lumii. Fiecare fermier trebuie să îşi înţeleagă importanţa ca actor ce generează hrană şi dependenţa regiunilor apropiate sau îndepărtate de România ca origine.
E un moment în care am arătat potenţialul şi aparent ne mirăm şi noi de el în acest moment. După euforie, însă, trebuie să vină «momentul de Discrenum», acel moment în care se ia decizia. Încotro? Dorim să fim controlaţi sau să controlăm? Dorim să fim ca până acum, martorii şi, implicit, figuranţii unui sistem divide et impera? Sau dorim să controlăm sistemul şi să fim actorii principali? Fermierii români pot genera sisteme de vânzare şi aprovizionare, pot controla fluxuri comerciale, pot genera enorm de multă valoare roadelor pământului românesc.
Pentru acest lucru trebuie doar să înţeleagă şi să accepte Alianţa unei Cooperative şi mandatarea unor experţi pentru a le reprezenta interesele. Nu poţi spune că te pricepi la toate şi nu poţi uita de alianţă când te întâlneşti cu pământul tău drag pe care-l lucrezi", a subliniat Cezar Gheorghe.
Adevărul.ro
Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!
În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...

-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...