luni, 5 iulie 2021
PNL va reveni sau va muri?
Ce aflăm noi de aici?
- că PNL ar trebui să se întoarcă către menirea lui de partid national, creștin.
- că esența liberalismului român e "prin noi înșine" nu internaționalismul extrem.
- că adversarul natural al PNL este USR prin politica acestuia de distrugere EXACT a valorilor promovate istoric de PNL.
Cîțu vede că dușman PSD iar Orban USR.
Să vedem ce o să aleagă poporul pnlist condus de marele Comandant Suprem!!!
Se mișcă oare ceva în PNL?
"Cîţu: Aşa am ajuns în PNL – să îţi fie teamă să ai o opţiune; asta nu este liberalism, asta e dictatură
Premierul Florin Cîţu, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, spune că în PNL s-a ajuns „să îţi fie teamă să ai o opţiune", iar aceasta este „dictatură", potrivit Agerpres. El participă la Conferinţa de alegeri de la Organizaţia PNL Sector 2, anunţând că o susţine pentru funcţia de preşedinte al filialei pe Monica Anisie.
„Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal – să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură", i s-a adresat Cîţu fostului ministru al Educaţiei.
Florin Cîţu le-a transmis liberalilor prezenţi că, „indiferent de opţiune", ei sunt colegii lui.
„Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opţiune, colegii mei, nu sunteţi lichele şi nu sunteţi trădători. Voi sunteţi toţi colegii mei, indiferent de care va fi rezultatul în 25 septembrie sau astăzi, pentru că noi suntem până la urmă liberali, iar liberalismul înseamnă să ai opinii diferite, să respecţi opinia celorlalţi", a arătat premierul.
El a reiterat că alegerile din 25 septembrie sunt „despre viitorul PNL".
„Ca să însemne ceva trebuie să avem curajul să ne uităm în trecut să vedem ce n-a mers bine şi ce nu merge bine. Să corectăm, pentru că dacă băgăm sub preş acolo o să rămână şi în 2024 iarăşi o să ne lamentăm şi atunci n-o să mai avem preşedintele Klaus Iohannis să facă un parteneriat cu noi, să avem guvern şi premier. Nu, pentru că trebuie să recunoaştem că astăzi suntem aici datorită acestui parteneriat", a apreciat Florin Cîţu.
Totodată, el a subliniat că este nevoie ca liberalii să se uite în trecut. „Să ne uităm să vedem că Partidul Naţional Liberal nu este cel mai mare partid din România, politic, să ne uităm să vedem că am pierdut din electoratul nostru de dreapta", a mai spus Florin Cîţu.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea"
Sa fie acesta un semn al revenirii industriale românești? Aștept finalizarea unui astfel de proiect.
"Un combinat siderurgic „eco-inteligent” va fi construit de la zero în România. Investitorii sunt italieni
Unitatea va include o oţelărie şi un laminor, dar şi un parc fotovoltaic cu o capacitate de 100 MW.
Deocamdată nu a fost aleasă locația exactă, în prezent compania are în vedere mai multe variante.
Combinatul va avea o capacitate de producţie de aproximativ 600.000 tone de oţel pe an.
Investiţia va genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă directe la nivel local, precum şi aproape 1.000 de locuri de muncă indirecte, dintre care cel puţin 800 în faza de construcţie ṣi circa 150 în faza de producţie.
În sectorul construcţiilor, consumul intern de oţel-beton ṣi sârmă este de circa 1,4 - 1,5 milioane tone pe an. Acesta este estimat să crească în următorii cel puţin 10 ani, în special datorită investiţiilor guvernamentale în infrastructura publică, dar ṣi a investiţiilor private. În prezent, România importă aproape în totalitate cantitatea de oţel-beton necesară, în special din Turcia, iar investiția italiană ar putea schimba această stare de fapt.
Beltrame deţine în România combinatul siderurgic de la Călărăși, fostul Siderca. Compania are peste 270 de angajaţi şi exportă anual circa 180.000 tone de produse pe piaţa europeană.
În istoria postdecembristă, a mai fost în discuție o investiție importantă în siderurgie. De fapt, era un megaproiect. Grupul austriac Voestalpine a negociat cu guvernul de la București în 2008 pentru o oțelărie la Agigea, un proiect de circa 5 miliarde de euro. Criza extinsă de atunci a trimis însă tot proiectul la sertar. În țara în care siderurgia a fost constant pe pantă descedentă, ideea unei investiții de anvergură s-ar putea dovedi benefică.
Cumpăr Bibliile pe care au jurat.
Uraaaaaaa!
Boris Johnson anunță că restricțiile vor fi ridicate, în ciuda noului val de infectări cu varianta Delta
Premierul britanic Boris Johnson şi-a prezentat luni planul pentru ridicarea, în Anglia, a restricţiilor legate de pandemie, plan care prevede între altele renunțarea la mască și la distanțare. Premierul propune însă un răgaz de două săptămâni, un test pentru a vedea dacă vaccinarea rapidă oferă suficientă protecţie în faţa variantei Delta a coronavirusului, extrem de contagioasă.
Boris Johnson a confirmat că guvernul intenţionează să pună capăt măsurilor restrictive la 19 iulie, decizia finală urmând să fie luată săptămâna viitoare, pe 12 iulie. El a spus că va elimina restricţiile privind contactul social, recomandarea de a lucra de acasă şi dispoziţia de a purta mască de protecţie. Premierul a precizat însă că, personal, va continua să poarte masca de protecție în locurile aglomerate, „ca semn de respect față de ceilalți".
În zilele următoare vor fi făcute anunțuri și despre școli, călătorii și izolarea la domiciliu.
După ce a impus cele mai dure restricţii asupra vieţii sociale din Marea Britanie de după război pentru a combate noul coronavirus, Boris Johnson mizează acum pe programul de vaccinare, care a arătat că funcționează în ceea ce privește reducerea internărilor și poate împiedica situaţia în care serviciile de sănătate ar fi copleşite de un nou val de îmbolnăviri cu varianta Delta, scrie Reuters.
Conform planului, cluburile de noapte se vor putea redeschide şi nu vor exista limite privind capacitatea unităţilor din domeniul ospitalităţii. Regulile de distanţare socială vor fi de asemenea eliminate. Va fi permisă reunirea a mai mult de șase persoane acasă.
„Trebuie să fim sinceri cu noi înşine că, dacă nu putem redeschide viaţa socială în următoarele câteva săptămâni, când vom fi ajutaţi de venirea verii şi de vacanţa şcolară, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea reveni la normal", a spus Johnson într-o conferinţă de presă.
Sunt deja 16 luni de restricții în Marea Britanie. Premierul Boris Johnson stabileşte politica de sănătate pentru Anglia, dar nu şi pentru Scoţia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord.
Marea Britanie a avut al şaptelea cel mai ridicat bilanţ al deceselor de COVID-19 din lume, iar Boris Johnson a fost acuzat că a acţionat prea lent în implementarea fiecăruia dintre cele trei perioade de lockdown din Anglia.Însă ritmul de vaccinare a fost bun în Marea Britanie, astfel că, până luni, 86% dintre adulţi primiseră o primă doză, iar 64% primiseră ambele doze, conform datelor guvernamentale.
(sursa: Agerpres)
Editor : Luana Pavaluca
duminică, 4 iulie 2021
Un nou centru de comandă și acțiune. „Olga panzió - Zetelaka”
Am copilărit printre maghiari și am prieteni maghiari și atât de puțin știu despre ei. Asa că ne-am hotărât să explorăm ținuturile locuite de ei. Unii spun că sunt mirifice. Inițial vroiam județul Covasna dar în final am ales Harghita.
"Numele meu este Sándor Lajosné Olga și împreună cu familia mea mă ocup de primirea oaspeților încă din anul 1996. Am început oferirea acestor servicii cu realizarea unui lanț de pensiuni în sat. În Zetea peste 60-70 familii se ocupă de primirea oaspeților. Putem oferi cazare și servicii conexe și pentru grupuri mai mari. Casele noastre de oaspeți constă de fapt în trei case: casele de oaspeți Botond, Zsuzsa și Olga. Pot fi închiriate și camerele separat sau puteți închiria și toată casa. Casele Zsuzsa și Botond dispun de 5 camere cu câte două paturi. Familia noastră a dezvoltat serviciile hoteliere oferite, astfel am realizat un complex de case de oaspeți.
Casele noastre de oaspeți Zsuzsi și Botond dispun de 5 camere, iar casa Olga are 2 camere. Aceste case pot fi închiriate complet sau pot fi închiriate camerele separat. Aceste case de oaspeți se află într-un mediu liniștit, în partea centrală a satului, înconjurate de o livadă mare. Dragii oaspeți se pot trezi în ciripitul păsărilor, mirosind parfumul florilor. Mașinile pot fi parcate în condiții de siguranță în curte. "
La ora de română profesoara spune:
-Gyuri spune te rog o propoziție-Duminică me duc la pedure.
-Gyuri dragă nu-i bine.
-Atunce nu me duc...
Chiar dacă unii locuitori din zona descrisă au avut ceva probleme la orele de limba și literatură română, adevărul este că zona este de vis din punct de vedere turistic.
Voi revenii cu impresii de călătorie după ce voi umple tolba cu povești. 😆😆😆😆
Spionii din turul pantalonilor
Armata dregătoriilor, nevestelor
Natura ne ocrotește !
Să mori tu?
Toţi proştii care scriu zii! şi noştrii îs convinşi c-aşa i-a învăţat pe ei doamna la şcoală şi că Academia se află-n treabă inventând dicţionare tot la doi ani, ca să aibă din ce-şi lua salariile.
Bre, de 30+ ani încoace de când citesc n-am văzut nicăieri scris vre-o sau vre-un. Se scrie vreo, vreun, vreunul, vreunuia, vreuna, vreuneia, vreodată de cel puţin 59 de ani:
Conform Micului dicţionar ortografic din 1954 (cadou de la Codru – mulţumesc!)
Şi pentru toţi isteţii care se leagă de forma presupusă (asta înseamnă steluţa aia din faţă: că-i presupusă) vere-unus din latină:
În română cratima leagă cuvinte care au sens de sine stătător. Vre- nu are sens de sine stătător în română (dac-avea în latină – e treaba lui; că şi ablativ avea latina, şi uite că noi acuma nu-l mai avem şi nu sare nimerica să ceară Academiei ablativu’, că aşa avea latina de la Rîmu’ din carele ne tragem). Scriem m- pentru că vine de la mă şi poartă sens: pe mine. Vre- nu vine de la nimic şi nu înseamnă nimic.
sâmbătă, 3 iulie 2021
Vă place viața de globtrotter?
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...