luni, 10 mai 2021

Vin în țară turci, sri-lankezi, vietnamezi, filipinezi, sirieni, irakieni. Românii pleacă afară!













Lucrările la noua şosea de centură a Capitalei au încetinit din lipsă de muncitori.


Ce salarii au angajaţii „de import” 17 aprilie 2021,



De George-Andrei Cristescu, Adevărul.ro



Lucrările la şoseaua de centură a Capitalei au încetinit




Compania din Turcia care a câştigat licitaţia a adus muncitori de acasă, pentru că la noi nu se găsesc. Salariile ajung şi la 8.000 de lei pe lună.



Echipa formată din 90 de muncitori turci veniţi să construiască autostrada de centură este de două luni aici, însă deocamdată aceştia au văzut doar şantierul. Nu au vizitat nici măcar Bucureştiul. „Sunt serioşi, lucrează bine şi ne vor ajuta să dăm autostrada în folosinţă mai repede decât scrie în contract”, spun reprezentanţii companiei, citaţi de ProTV. Pentru ei compania turcească a închiriat case la Jilava. Românii care îi supervizează spun că în două luni nu au găsit în preajma şantierului nici măcar un ambalaj de bere. Muncitorii turci nu beau alcool. Şefii au vrut să le facă şi o cantină la care să le fie gătită mâncare ca acasă, dar nu au avut voie din cauza pandemiei. În câteva săptămâni ar urma să mai vină peste 100 de muncitori calificaţi turci. Potrivit companiei, un angajat calificat câştiga 8.000 de lei net pe lună. Unul necalificat are 4-5.000 de lei pe lună, indiferent de naţionalitate.



Adevărul.ro



P. S. Am verificat printre vecinii mei:



- salariu de macaragiu= 8.000 lei net, angajat de curând la Brașov ;


- salariu instalator începător = 3.500 lei net, angajat firma construcții București, perspectiva după 3 luni= 6-7000 lei net.



Români treziți - vă! Nu fugiți după ciorile de pe gard din Vestul Europei sau cel sălbatic, american


sau canadian! 


Vizionează „Marea criză de la Marea Neagră: 20.000 de joburi neocupate” pe YouTube



Vizionează „Criza sanitară a schimbat topul celor mai căutate domenii de către angajați” pe YouTube



Coviduțul și - a devoalat una din taine

STUDIU. Experţii au descoperit ce tip de boală este COVID-19: „Aşa se explică de ce unii bolnavi fac accident vascular cerebral”

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din California au descoperit că una dintre proteinele care formează învelişul extern al coronavirusului – proteina Spike – afectează celulele sistemului vascular

Specialiştii confirmă că boala COVID-19 este, în primul rând, o boală vasculară

Oamenii de ştiinţă ştiau că proteina Spike ajută virusul SARS-CoV-2 să atace gazda prin infectarea celulelor sănătoase ale organismului.

Lucrarea ştiinţifică publicată în Circulation Research demonstrează că boala COVID-19 este una vasculară deoarece coronavirusul atacă celulele sistemului vascular, anunţă Scitechdaily.com.

„Mulţi oameni cred că boala COVID-19 este una respiratorie, însă este o boală vasculară", spune Uri Manor, asistent profesor în domeniul cercetării şi coautor principal al noului studiu de mare amploare.

„Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni au accident vascular cerebral şi de ce alţi pacienţi au probleme cu alte organe din corp", a mai continuat expertul.

Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

Soție de președinte

Carmen Iohannis, aşa cum n-ai mai văzut-o niciodată! Cum a fost surprinsă Prima Doamnă!

Carmen Iohannis, soţia lui Klaus Iohannis

Carmen Iohannis, născută Lăzurcă, în data de 2 noiembrie 1960, la Reghin, România, este soţia lui Klaus Iohannis, preşedintele în funcţie al României. Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză.

Carmen Iohannis este descendentă dintr-o familie română unită (greco-catolică) din localitatea Sântu, un sat din apropierea oraşului Reghin, în judeţul Mureş. În copilărie a practicat baletul şi a luat lecţii de pian, iar în perioada comunistă a participat la slujbe clandestine oficiate de protopopul Pompeiu Onofreiu în locuinţa particulară a acestuia, situată în strada Şelarilor din Sibiu, slujbe la care a participat şi Klaus Iohannis.

L-a cunoscut pe Iohannis când avea 22 de ani, în studenţie, prin prieteni, şi s-au căsătorit şapte ani mai târziu, în 1989. Imediat după absolvirea facultăţii, cei doi au lucrat ca profesori la Agnita şi Sibiu.

După revoluţie ambii dascăli au ajuns să predea la liceele în care fuseseră elevi, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr", respectiv la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal". Cuplul Iohannis nu are copii. Carmen Iohannis este o simpatizantă a familiei regale a României şi este o admiratoare a culturii britanice.

VEZI AICI GALERIA FOTO

duminică, 9 mai 2021

Evoluții




1877




9 mai: Parlamentul României a adoptat Declarația de INDEPENDENȚĂ a statului român

În data de 9 mai 2021 se împlinesc 144 de ani de când România și-a câștigat independența. La această dată, în anul 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat independența de stat a României.

Una dintre personalitățile politice marcante ale acelei perioade a fost Mihail Kogălniceanu. El este și cel care a citit Declarația de Independență a României în Adunarea Deputaților. La data de 4 aprilie 1877, România a semnat Convenția cu statul rus, în timp ce în Balcani se trasa conflictul dintre Imperiul otoman și cel Țarist.

Kogălniceanu a fost cel responsabil pentru intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusieia, ocazie cu care țara și-a declarat independența. Acest rol politicianul și l-a exercitat ca ministru de Externe în Guvernul Ion Brătianu, alături de care, susținut și de Rosetti, o altă personalitate politică cu greutate a acelei vremi a susținut trecerea trupelor rusești prin România. În aprilie 1877, Kogălniceanu l-a convins pe Carol să accepte alianța cu Rusia, contrar sfatului Consiliului de Coroană. Franța, în calitate de putere ce superviza România, la acea dată, nu a susținut această mișcare pe tabla politică.

Susținut de Rosetti și Brătianu, Louis, duce Decazes, ministrul de externe francez, nu i-a oferit lui Kogălniceanu răspunsul ferm pe care i l-a cerut, refuz care a sugerat faptul că, dacă România se alătură armatei rusești, puterile nu-i vor mai oferi protecția de care s-a bucurat până atunci. Politicianul, luând la cunoștință, și-a exprimat, totuși speranța că Franța va susține România în momentul decisiv.

Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului României s-a concentrat pe faptul că Guvernul consideră că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. Parlamentul a adoptat declarația de independență în aceeași zi, principele Carol promulgând-o a doua zi, pe 10 mai, sub numele de „Proclamație".

Mihail Kogalniceanu a rostit un discurs rămas celebru din care redăm:


„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenți către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Așadar, domnilor deputați, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi sîntem o națiune liberă și independentă".

În anul care a urmat, Kogălniceanu a depus eforturi pentru a obține recunoașterea independenței de către toate statele europene, afirmând și susținând că politicile guvernului său se centrează pe

„transformarea cât mai rapidă a agențiilor diplomatice și consulatelor străine din București în legații".

Atât Independența României, cât și independența Serbiei și a Muntenegrului, precum și unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute oficial prin Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano de la 3 martie 1878 și prin Tratatul de la Berlin, de13 iulie 1878.

Парад Победы на Красной площади в Москве



Duminica Tomii

Creștinii de pretutindeni sărbătoresc azi Paștele Morților sau Duminica Tomii ori Paștele Blajinilor, așa cum mai este cunoscută în popor. Sărbătoarea destinată celor trecuți în neființă este marcată de prima duminică după Paște.


Aceasta se mai numește și Duminica Tomii pentru că după Înviere Iisus Hristos li s-a arătat apostolilor, Toma fiind cel care nici măcar nu a vrut să creadă că Mântuitorul s-a trezit din morți.

Superstiții legate de sărbătoarea aferentă arată că ofrandele aduse de rude la morminte îi vor elibera pe cei morți de o parte din păcatele cu care au plecat pe lumea cealaltă.

Se spune că dacă cei vii îi uită pe aceia care au trecut în neființă și nu le aduc alimente sau nu oferă un obiect de pomană cu gândul la ei sufletul lor va avea de suferit. E interzisă petrecerea în rândul familiei, pentru că tocmai liniștea din lumea aceasta este azi mai mult ca niciodată ascultată de blajini.

În folclor, blajinii sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Blajini li se spun celor care au trecut în lumea celor drepți și care ar fi primit mântuirea lui Hristos și se află lângă El, într-o lume îndepărtată la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului, arată spusele bătrânilor.


Azi, de duminica Tomii când liniștea s-a răspândit în sat, ne uităm cu drag la cea ce a mai înflorit și la ce urmează. De obicei, păducelul înflorea de Sfântul Gheorghe. Anul acesta și - a deschis buchetele de flori în această duminică. Liliacul, moștenit de la vechii proprietari, te îmbată cu esențele sale și își trimite suavele arome, în cursul dimineții, spre ferestrele larg deschise ale casei. Spireea e într-o splendoare rochiță albă de mireasă. Și-a întins voalul alb pe câțiva metrii de gard.

Grădină de legume am pregătit-o pentru zilele călduroase ce or să vină. Așteptăm recoltele pentru a ne răsplăti munca depusă în cursul zilei de ieri. Sperăm ca cele 3 grade Celsius din cursul nopții trecute să nu le fi afectat. Răsadurile le-am cumpărat de la o familie de gospodari din comuna Pietroșani, județul Prahova. Ce-am putut să vedem în această localitate nu poate fi descris prin cuvinte. Multe vile, multe case frumoase și multe sere și solarii cu răsaduri . 

Oameni deosebit de deschiși. Au afaceri prospere. S-a schimbat mult comerțul cu  produse agricole, aici cu răsaduri. Fac vânzări în baza comenzilor, fie primite pe internet, fie telefonic. Nu mai fac deplasări cu marfa în Piața Obor din București.

Unul din localnici mi-a prezentat culturile lui, acum la a treia rotație. Are peste șase sere foarte mari. Distribuie personal, cu dubița, răsadurile. Am primit informații și sfaturi pentru îngrijirea culturii de legume. M-a plimbat prin curțile vaste. Așa de gospodari că m-am și mirat! Am crezut că sunt undeva în Ardeal sau prin fermele elvețiene. Bravo români! Ce poate fi mai îmbucurător să -ți vezi compatrioții prosperand!

Natura nu lasă nimic la intamplare. Totul este în armonie de culori, mirosuri și imagini temporale.



Tarhonul, isopul, roinița, menta, lavanda

Păducelul 

Liliacul

Spireea

Keria Japonica

La capătul drumului este casă noastră 

Plăntuțele sădite. Roșii, ardei, vinete, fasole, dovlecel

Zona centrală a curții 

Ardeii



Absurdistanul din Vest și din Est

Comentatorul francez Gérard Luçon, despre afirmațiile lui Ion Caramitru, Alexandru Rafila și Sorin Cîmpeanu: România este Absurdistanul din Est


„Acum câteva luni, în octombrie 2020, am încercat să descriu strategia anti-pandemie din 3 țări pe care le cunosc bine: China, România și Franța (

vezi link

). 


Ajunsesem la o concluzie: că Franța este Absurdistanul din Vest și că România este omonimul său din Est...


De atunci, China e bine: +16,8% din PIB în primul trimestru din 2021, și această fotografie din 3 mai a zidurilor cetății Xi’An, vechi capăt al Drumului Mătăsii și veche capitală.



Franța și România își continuă competiția de absurdități, inutil să le mai enumerăm pe cele tipic frațuzești, precum redeschiderea teleschiurilor, parcuri de distracții fără distracții și, poate, în iulie acces la mare, dar cu nisipul interzis?


La rândul ei, România nu se lasă mai prejos cu această declarație atât de revelatoare, făcută de Alexandru Rafila, fost director al campaniei de vaccinare în 2020, reprezentant al O.M.S. în România, ales în Parlament, și fiu de torționar sub vechiul regim. Tradusă, aceasta se rezumă astfel: „succesul campaniei de vaccinare Covid le va putea permite celor cu afecțiuni cronice să aibă din nou acces la spitale".


Iată textul:




În același context, ministrul Educației dorește ca studenții nevaccinați să stea în combinezoane izolante la cursuri, iar cei vaccinați să aibă prioritate în campusurile universitare...


Iată declarația lui:



Însă premiul cel mare îi revine lui

Ion Caramitru

, fost ministru, participant activ la puciul din 1989, care anunță că

Teatrul Național din București se va redeschide cu un spectacol pentru cei vaccinați: „Dineu cu proști"...


Mesaj subliminal, programare neuro-lingvistică, umor românesc? Nu știu...


„Avem nevoie, deoarece redeschidem Teatrul Național nu doar cu o singură sală, ci cu patru în același timp, de un timp de respiro pentru a face publicitate, pentru a vinde bilete. (...) Prima zi de spectacol este, deci, 14 mai, ziua în care jucăm în toate sălile. Pe 15 vom juca din nou în toate sălile plus Sala Mare, în cadrul programului-pilot,

cu spectacolul „Dineu cu proști"

, a declarat Ion Caramitru pentru Agerpres", notează comentatorul francez Gérard Luçon pentru pagina web

ReseauInternational.net

 


sâmbătă, 8 mai 2021

Specialista în epilare, Ioana Mihăilă.

Ministra Sănătății vorbește de vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale. „Sper să obținem un procent mare al personalului vaccinat așa încât obligativitatea să nu fie necesară”, afirmă specialista în epilare Ioana Mihăilă

„Nu aș discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului vaccinat, așa încât obligativitatea să nu fie necesară", afirmă specialista în epilare Ioana Mihăilă.

Ministra Sănătății, Ioana Mihăilă, încurajează „vaccinarea la toate cadrele medicale" într-o țară în care injectarea cu seruri experimentale Covid este „voluntară și neobligatorie", fapt recunoscut chiar și pe platforma guvernamentală de vaccinare, unde caracterul obligatoriu al vaccinării este catalogat drept „

informație înșelătoare

" (punctul 4 din top 10). Nu și pentru ministra Sănătății, care deși speră să nu se ajungă la obligativitate, nu exclude această variantă. Argumentul dezarmant prin care Ioana Mihăilă (USR-PLUS) speră să îi convingă pe medici și alți angajați „esențiali" să se vaccineze este ca „încrederea pe care o am eu și pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată și către ei".


„Eu pot să spun mai mult experiența mea personală, nu profesională, experiența mea personală legată de vaccinare. Pur și simplu, după ce am reușit să fiu vaccinată și cu a doua doză, acel stres pe care-l aveam constant în minte legat de posibilitatea de a face infecție și de a transmite infecția celorlalți s-a diminuat considerabil. Și atunci, ce vreau să spun este că încurajez vaccinarea la toate cadrele medicale, pentru că e foarte important și pentru protecția lor, dar mai ales pentru protecția celor din jur și sper că încrederea pe care o am eu și pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată și către ei. Nu aș discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului vaccinat, așa încât obligativitatea să nu fie necesară", a afirmat Ioana Mihăilă, sâmbătă, în timpul unei vizite în județul Bihor, potrivit

Știri pe Surse.


Întrebarea la care specialista în epilare definitivă propulsată de USR-PLUS la conducerea Ministerului Sănătății ar trebui să răspundă este: cine v-a făcut să credeți că românii vă consideră o persoană „de încredere"? Sau nu ați fost astfel până acum, dar sperați că ați căpătat validare publică prin vaccinare? 

 

 


Iată bogăția mea!