Deja, a început sciziunea între militarii înrolați în țară și cei care participă la misiuni externe. Numai o minte găunoasă poate gândi așa . Cei plecați în misiuni externe au fost foarte bine plătiți, cu bani grei. O cunosc bine din propria experiență . Cred că sunt printre puținii care deși mă pregătisem să plec în Kosovo sau Bosnia într-un final am renunțat. Colegii mei una declarau oficial, alta era realitatea. Toți pleacă pentru bani. Doi dintre colegii mei s-au întors din misiune în cosciuge. Sunt la Cimitirul Militar Ghencea.
Rușine Guvernului actual care gândește și promovează astfel de legi! Sper că armata noastră nu va fi formată numai din trupe speciale care sa fie trimise pe teritorii străine!
Guvernanți nu uitați că afară avem și ofițeri de INFORMAȚII, unii dintre ei care se întorc invalizi și în coșciuge!
Fiecare militar care pleacă în misiune în străinătate, mai puțin ofițerii de informații, are o asigurare, grasă, de viață. De aici, poate, puteau fi recompensați invalizii și familiile celor decedați. Nu văd, în aceste cazuri, care ar mai fi rostul asigurărilor de viață. Nu statul trebuie să suporte zeci de mii de indemnizații, de fapt noi pensii speciale.
"Zeci de mii de militari care au luptat în afara ţării vor primi indemnizaţii lunare
Conform legii pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului ţării, „veteran din teatrele de operaţii" poate fi considerat „personalul care a participat, cel puţin 120 de zile, neîntrerupt sau cumulativ, la acţiuni militare, misiuni şi operaţii desfăşurate în teatre de operaţii/zone de misiuni". În plus, conform legii, răniţilor, militarilor invalizi, civililor invalizi sau personalului participant care a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice li se atribuie calitatea de „veteran din teatrele de operaţii", indiferent de durata participării în respectivul teatru de operaţii.
, veteranii care nu au avut de suferit fizic sau psihic în misiuni din teatrul de operaţii vor beneficia de „o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru personalul în activitate". Mai mult, veteranii au dreptul la o indemnizaţie lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere.
Apoi, cei care au avut de suferit în urma misiunilor vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară în funcţie de gradul de invaliditate dobândit. Astfel, două câştiguri salariale medii brute vor fi achitate către militarii cu gradul I de invaliditate. Cei cu gradul II de invaliditate vor primi 1,5 câştiguri salariale medii brute, iar cei cu gradul III de invaliditate vor încasa în cont un câştig salarial mediu brut. În plus, cei încadraţi în gradul I de invaliditate vor beneficia şi de o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, egală cu câştigul salarial mediu brut.
Conform unor surse militare, aproximativ 30.000 de militari români vor beneficia, după model NATO, de astfel de indemnizaţii. Este vorba de militari români care după ’90 au luptat în 37 de misiuni externe în diverse teatre de operaţii ca Afganistan, Irak, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola, Liberia, Etiopia sau Liberia.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
Noi detalii despre fuga generalului Pacepa si distrugerea cvasi-completa a retelei DIE. Planul Z-Z al Securitatii in 1989
de Daniela Ratiu, Senior Editor
Luni, 04 Ianuarie 2021, ora 00:00
In 1978, generalul Ion Mihai Pacepa, sef adjunct al Departamentului de Informatii Externe si consilier personal al presedintelui Nicolae Ceausescu, aflat in Republica Federala Germania, cere azil politic SUA.
Este cel mai grav incident de securitate pe care il cunoaste Romania comunista. Presedintele Jimmy Carter aproba cererea, iar un avion militar american il va transporta in secret pe Pacepa in SUA.
Regimul comunist il condamna la moarte, in lipsa, pentru crima de inalta tradare si pune un premiu de doua milioane de dolari pe numele generalului. In prezent, generalul traieste in SUA, avand cetatenie americana. In 2006, raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania evidentia "rolul exceptional jucat in demascarea naturii criminale a regimului si a Securitatii".
Potrivit acestui raport, el "a contribuit la degradarea dramatica a imaginii lui Ceausescu". In 1987, Pacepa avea sa publice in SUA cartea "Orizonturi rosii. Cronicile unui spion comunist". La aceea vreme, volumul a ajuns ilegal si in Romania.
Defectarea generalului, distrugerea retelei de spioni
De la fuga generalului Pacepa pana la Revolutia din decembrie 1989 au trecut mai bine de zece ani. Desi nu exista o legatura directa intre aceste evenimente, totusi fuga acestuia a avut un impact puternic in ceea ce priveste organizarea Securitatii, retele si legaturile, toate efectele in lant cauzate de fuga generalului. Bresa facuta de generalul fugar era una uriasa, nu doar in costuri de imagine, ci a afectat intreaga retea a Directiei de Informatii Externe.
"E un fapt notoriu ca defectarea generalului in 1978 a dus la distrugerea cvasi-completa a retelei DIE si la schimbari masive de personal (inclusiv disparitii in conditii tulburi)", precizeaza Andrei Ursu, cercetator-asociat CNSAS.
CIA l-a chestionat timp de trei ani pe Pacepa
Pe de alta parte, ajuns in SUA, serviciile secrete americane, in speta CIA (agentia de spionaj americana), la randul ei l-a chestionat pe general. O asemenea defectare nu putea fi tratata ca una obisnuita. Astfel ca, potrivit lui Andrei Ursu, "CIA l-a chestionat pe defector, continuu, timp de trei ani, intr-atat de vasta si importanta era cantitatea de informatii adunata de acesta."
"Poate la fel de importante au fost dezvaluirile la vedere ale lui Ion Mihai Pacepa, care desi condamnat la moarte in absentia, a demascat in Orizonturi rosii (aparuta in 1987) natura criminala a regimului si crasa incompetenta a clanului Ceausescu. Aceste dezvaluiri au dus la erodarea mitului lui Ceausescu in Occident".
Dezvaluirile au facut public nivelul represiunii din Romania ceausista
"Dezvaluirile sale legate de dictator si reteaua DIE au avut, evident, un efect benefic pentru intelegerea pe plan extern si intern (prin Europa Libera) a nivelului represiunii din Romania acelor ani. Poate chiar a salvat unele vieti de opozanti, atat din afara cat si din tara.
Toate aceste beneficii insa nu-l fac pe fostul general de Securitate un erou (cum a fost numit de unii), asa cum nici defectarea sa nu-l face tradator de neam (cum a fost calificat de tabara opusa). Miscarile lui Pacepa au fost desigur calculate, iar pozitiile de dupa 90 au demonstrat duplicitatea fostului securist favorit al dictatorului", a mai spus Ursu.
Pozitia oscilanta fata de Revolutie si teroristii din decembrie 1989
Cat priveste maniera in care generalul Pacepa s-a raportat la Revolutia din decembrie 1989, Andrei Ursu arata ca "In zilele urmatoare Revolutiei, deci la cald, Pacepa a sustinut existenta teroristilor, despre care stia ca sunt din reteaua de lupta de rezistenta pregatita de Ceausescu si de fostii colegi din Securitate.
Curand insa, odata cu restauratia puterii fostelor cadre DSS in noile structuri de forta ale regimului Iliescu (dar si in cele ulterioare), naratiunea fostului general s-a reorientat dramatic. Poate din oportunism, sau poate de frica (traise probabil destul incognito, sub protectia CIA) a inceput curand sa sustina fabulatiile fostilor securisti.
Spre exemplu, in 1993 Pacepa pretindea ca teroristii nici nu ar fi existat. Ca ar fi fost un mit create de agentii KGB care preluasera puterea de la Ceausescu (Iliescu, Militaru, Brucan, etc.) pentru a justifica o interventie militara sovietica (a se vedea, spre exemplu, comentariile lui din Evenimentul Zilei, 10 si 29 Aprilie 1993). Mai mult, ca Ceausestii ar fi fost impuscati in stil KGB pentru a nu dezvalui lumii ca autorii loviturii de stat (planuita inca din 1969!) ar fi fost agenti KGB.
Or, se pune intrebarea evidenta: daca Pacepa ar fi avut intr-adevar astfel de informatii fulminante inainte de decembrie 1989, de ce n-a spus-o, sus si tare, inainte, in timpul, si imediat dupa Revolutie? De ce in acele zile a sustinut ca teroristii au existat in carne si oase, si mai mult, ca erau oamenii lui Ceausescu si ai Securitatii?".
In aceste conditii, Andrei Ursu considera ca argumentele lui Pacepa despre Revolutie "au ajuns sa se suprapuna perfect cu cele ale fostilor colegi. Conform fostului ofiter din directia a IV-a a Securitatii (contrainformatii militare) Pavel Corut: "Lovitura de stat care a recuperat Revolutia...a adus la putere echipa FSN... Care a initiat scenariul criminal cu teroristii-securisti, pentru a face varsare de sange si a justifica preluarea puterii de niste oameni care nu aveau de ce sa se numeasca revolutionari. A fost o diversiune a FSN-ului ca sa escaladeze teroarea, suspiciunea, varsarea de sange si haosul necesare pentru ca prelua puterea in stat si pentru a-i chema pe sovietici"".
Ursu a mai precizat in legatura cu Corut ca "De amintit este si faptul ca acelasi Pavel Corut fusese CI-istul care i-a urmarit, la Buzau, pe sefii Directiei de Informatii a Armatei (DIA), directie asupra careia a aruncat ulterior, printr-una din multiplele legende auto-disculpatoare ale Securitatii, vina pentru mortii de dupa 22 decembrie."
Intr-un interviu din august 2000 la postul maghiar Duna TV, Pacepa sustine exact teza lui Corut.
Jurnalist: Care a fost esenta planului Dniestr? Pacepa: Trebuia gasit un pretext pentru interventia Sovietica, pentru ca lovitura de stat sa reuseasca etc.
Mai mult, declara Andrei Ursu, generalul Pacepa "pretindea ca evenimentele din decembrie 1989 ar fi facut parte dintr-un plan bine pus la punct de Moscova dupa vizita lui Nixon la Bucuresti in 1969 (Planul Dniestr) pentru a-l inlocui pe Ceausescu, si ca Iliescu ar fi fost succesorul desemnat inca din 1971(!).
Mai multi autori au remarcat absurditatea acestei teorii, care insa a fost "luata de buna" de multi opozanti ai lui Iliescu din anii '90. Deci, Pacepa "dezvaluie" aceste detalii abia in 1993 . Insa in "Orizonturi rosii" (cartea sa din 1987 in care "demascase totul" despre Ceausescu si Securitate, si in care mentioneaza cazuri de pretinsi agenti sovietici, inclusiv generalul Nicolae Militaru), nu spune nimic despre asa zisa "Operatiune Dnestr".
In ceea ce priveste teoria agentilor rusi, considera Andrei Ursu, "In Orizonturi rosii, Pacepa n-a avut nici o retinere sa mentioneze pretinsi agenti sovietici din Romania. Nici sa demaste faptul ca pretinsa independenta fata de Moscova a lui Ceausescu nu a fost decat o inscenare pusa la cale chiar de Moscova.
Si totusi, n-a gasit necesar sa prezinte pretinsul plan al Moscovei de a-si extinde controlul asupra Romaniei prin Operatiunea Dnestr? Analistii americani au gasit aceasta "scapare" greu de crezut.
Cum au reusit, atat Pacepa cat si ceilalti fosti securisti, sa denatureze intr-atat naratiunea Revolutiei, incat pana si Rechizitoriul aflat astazi la ICCJ pretinde aceleasi fabulatii despre lovitura de stat si inexistenta teroristilor?"
Raspunsul are probabil legatura cu "predispozitia conspirationista", dar si cu rusofobia comuna in mentalul colectiv si politic al Romaniei acelor ani".
Planul M prevedea ca fortele Securitatii sa se "retraga in bunkere ascunse si sa lanseze razboiul de gherila"
In ceea ce priveste teoria "teroristilor" din 1989 si reteaua de lupta pregatita de Ceausescu, Andrei Ursu precizeaza ca Pacepa accepta acest "scenariu" ca real: "Si totusi, o analiza atenta a presei si declaratiilor din decembrie 1989 si ianuarie 1990, atat Ion Mihai Pacepa, cat si alti securisti acceptau existenta teroristilor, si apartenenta lor la reteaua de lupta pregatita de Ceausescu si Securitate ca pe un fapt indiscutabil.
Pacepa vorbea de "Planul M" drept sursa a "teroristilor". Conform naratiunii sale din acele zile in care "nu se stia inca dincotro bata vantul", "Planul M" prevedea ca fortele Securitatii sa se "retraga in bunkere ascunse si sa lanseze razboiul de gherila". Vorbea de folosirea caselor conspirative si de o retea de tuneluri. Fapte care se coroboreaza cu ceea ce se stia in timpul si imediat dupa Revolutie.
Mai mult, aceste detalii oglindesc o mare parte din elementele "Planului Z", respectiv "Z-Z", pentru eventualitatea unei incercari de inlaturare a lui Ceausescu. O copie probabila, din 1987, a acestui plan a fost de altfel publicata in "Evenimentul Zilei" in iulie 1993; aparent, planul era in vigoare in decembrie 1989.
Planul luptei de rezistenta, asa cum reiese direct din documentele gasite recent la CNSAS, este discutat pe larg atat in cartea "Tragatori si mistificatori" si in studiul "Lupta de rezistenta a Securitatii. Planul si implementarea sa la Revolutie" despre care am vorbit".
Declaratii directe despre Planul Z-Z
Andrei Ursu aduce in sprijinul acestor elemente declaratiile procurorului militar sef Gheorghe Diaconescu si ofiterii de Securitate Gianu Bucurescu si Virgil Ionescu, in legatura cu afirmatiile lui Pacepa despre planul Z-Z . "Toti acestia se refera la declaratiile lui Pacepa la Radio Europa Libera in zilele de 24-26 decembrie 1989.
6 februarie 1990
Declaratie. Subsemnatul Bucurescu Gianu, general-maior [D.S.S.] La data de 28 sau 29 decembrie 1989, col. Ionescu Virgil seful U.M. 0650 mi-a raportat ca... avea un subordonat a carui sotie-medic a participat la acordarea ajutorului ranitilor in luptele de la Aeroport Otopeni si la transportarea cadavrelor la I.M.L.
Aceastea ii relatase sotului ca in buzunarul unui terorist ucis la Otopeni, care era imbracat in trei costume de haine, unul peste altul, s-au gasit cartile de vizita ale lui Emil Bobu si Ion Dinca.
Col. Ionescu Virgil mi-a spus ca l-a frapat aceasta informatie si legat de faptul ca la postul de Radio Europa Libera se facuse afirmatia ca Pacepa ar fi precizat ca Ion Dinca se ocupase de pregatirea unor grupuri de teroristi. Alte date nu pot da intrucit informatia era in curs de clarificare ori la Col. Ratiu [DSS Dir I] ori la Col. Goran [SMB]...
Cunosc faptul ca col. Ardeleanu [sef USLA] era in relatii apropriate cu familia lui Ion Dinca... Din conducerea USLA atit col. Ardeleanu cit si col Blortz [Bleort] erau apropriatii lui T. Postelnicu".
Aceasta declaratie e confirmata de Ion Dinca la procesul din februarie 1990:
"In noaptea de 27-28 la 12:30 A.M., am fost chemat de mai multi procurori sa le spun ce stiam de planul Z-Z intre Romania si alte cinci state, care prevedea trimiterea de forte teroriste in Romania pentru a interveni in cazul unui puci militar. Aceasta intelegere Z-Z se numeste 'sfarsitul sfarsitului'. ... Mi s-a spus "Doar tu si alte doua persoane stiu de acest plan".
Ofiter DIE informa presa occidentala despre planurile luptei de guerilla inca inainte de punerea in practica
Andrei Ursu precizeaza ca declaratiile despre planul Z-Z sunt identice cu ale altui "defector" in anul 1989, si anume ofiterul Liviu Turcu.
"Daca Pacepa a fost sau nu primul care a expus acel plan nu e relevant. Detalii aproape identice au fost dezvaluite de Liviu Turcu, un ofiter DIE care defectase in 1989 (deci care era mult mai bun cunoscator al planurilor curente ale Securitatii in acel moment). Pe 23 decembrie 1989, la 24 de ore de la declansarea ostilitatilor teroriste in Romania, Turcu a informat mass-media occidentala asupra existentei acestui plan. Declaratiile lui Liviu Turcu nu au fost preluate insa nici de presa romana si nici de Europa Libera.
"The well-equipped and dreaded security forces appear to number about 45,000 to 50,000 men, including 25,000 troops who live in barracks on the outskirts of major cities and 20,000 officers, technical personnel, and specialists, he said... The officers and specialists were drawn from universities until several years ago. But in the 1980s, Turcu said, Ceausescu's wife, Elena, ordered that recruitment of university students be stopped and that less-educated factory personnel be selected instead.
The uniformed force of fighters includes many young men who were taken from orphanages at an early age. These security soldiers, educated and trained at special schools, have no family loyalties and were indoctrinated to view Ceausescu as a father figure, Turcu said. As Ceausescu's fear of an internal threat to his security grew, he reportedly turned to a new "Directorate 5" in the Securitate that had the responsibility for "defense of the leadership of the party." Presumably this is the force involved in some of the recent fighting.
...The former intelligence official said he was aware of a secret agreement between Ceausescu and Palestine Liberation Organization chairman Yasser Arafat that allowed PLO groups to use Romanian territory for "logistical support." He said Interior Minister Tudor Postelnicu, who oversaw the security forces, was present at a recent m
BREAKING Dacian Cioloș anunță că Laurențiu Cazan va fi retras de la conducerea IJJ Prahova
Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, va fi retras de la conducerea IJJ Prahova și i se vor încredința responsabilități administrative, spune, pentru MEDIAFAX, Dacian Cioloș, după o discuție cu ministrul de Interne, Lucian Bode.
„Am avut o discuție cu domnul Bode, pentru că a apărut și în spațiul public, și colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuție cu domnul Bode și am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acționat atunci ridică probleme chiar și de etică profesională”, a declarat, pentru MEDIAFAX, copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.
El anunță că Laurențiu Cazan va primi responsabilități administrative.
„Am înțeles că domnul Bode va lua măsuri pentru ca domnul Cazan să nu mai aibă responsabilități operative, ci doar administrative, deci să nu mai aibă sub comandă oameni ca să avem surprize de genul celor de pe 10 august. Foarte probabil va fi retras de la Prahova și va avea alte responsabilități administrative. E greu să mai ai încredere în felul în care a acționat un astfel de om. Domnul ministru Bode a fost de acord cu mine că trebuie găsită o formulă prin care domnul Cazan să nu mai aibă sub comandă oameni cu acțiune operativă”, conchide Cioloș.
MAI a precizat că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”.
„Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menționa MAI.
Laurențiu Cazan a fost detașat la IJJ Prahova și împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcție echivalentă cu cea deținută în cadul Jandarmeriei București”.
Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.
Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.
Avocatul Gheorghe Piperea, LISTA MINCIUNILOR lui Anthony Faucci: Cu asemenea impostori, știința riscă să devină necredibilă
Imunologul american Anthony Fauci a mințit populația în repetate rânduri cu privire la pandemia de coronavirus, dar și cu privire la tratamentul bolii, acuză avocatul Gheorghe Piperea, care avertizează că, în acest ritm, oamenii riscă să își piardă total încrederea în specialiști.
"Zeii telurici ai new-normalismului au obiceiul să mintă, așa cum fac și birocrații marilor administrații globaliste (Junker, Jean-Claude, omul cu un pantof negru și unul maro, ex-președinte al CE : „Când situația devine prea complicată, trebui să îi minți”).
Având impresia că i se poate ierta orice și că este crezut chiar și când este inconsistent cu sine însuși, Antony Fauci a declarat recent că a mințit în mod repetat în legătură cu pandemia și cu mijloacele de prevenție sau tratament al bolii denumite “covid” chiar de el.
Cu măștile a mințit pentru că, cică, exista pe atunci, la debutul pandemiei, temerea că nu vor fi suficiente măști pentru protecția medicilor. Mai întâi a susținut cu fermitate că măștile nu sunt necesare, mai ales în cazul celor care suferă de alte boli (chestie preluată ca un papagal de fostul ministru român al sănătății, Tătaru), după care a întors-o ca la Ploiești, susținând că măștile protejează 100% și că, de aceea, purtarea lor este obligatorie, cei care le poartă fiind niște eroi care salvează vieți, iar cei care nu le poartă fiind responsabili de zădărnicirea bla bla bla. Papagalii noștri din „autoritățile” pandemice au supralicitat instaurând obligații de purtare a măștii și sancțiuni absurde, chiar dacă ei înșiși au descoperit că majoritatea măștilor de pe piață este compusă din chinezării neconforme, comercializate de comercianți fără specializare și fără autorizație de punere pe piață.
Cu numărul mare de infectați și de decese “suspecte” de covid s-a mințit pentru că, cică, sistemul sanitar nu ar fi fost capabil să absoarbă în timp util un număr foarte mare de bolnavi aglomerați într-o perioadă scurtă de timp. Motiv pentru care planeta a fost oprită pe loc, timp de luni de zile. Că sistemul sanitar costă de ne rupe, că am plătit contribuții și prime de asigurare fără a avea acces la serviciul “asigurat”, că 90% din paturi și din personalul sanitar au stat degeaba 9 luni de zile, în timp ce bolnavii non-covid sufereau, nu mai contează - importantă e narațiunea, cu “eroi” de teapa lui Fauci, care a adăugat 7 trilioane de dolari averii avuților, a distrus clasa de mijloc și a făcut să reapară în Vest sărăcia extremă, similară tărilor africane, foste colonii ale Vestului ....
Și câte și mai câte nu a mințit Fauci ... Și OMS, așijderea ...
La noi, Arafat a declarat recent că cifrele pandemiei nu mai sunt corecte, pentru că testele de anticorpi nu sunt relevante (asta în timp ce OMS declara recent că testele RT-PCR pot da foarte multe erori, deci pot fi false) ... Tot el declara că școala, reuniunile familiale sau religioase, sărbătorile, dansul, îmbrățișarea bunicilor și mai tot ce înseamnă viață normală sunt periculoase, dar nu și super-marketul, alegerile și reuniunile bahice ale politicienilor dă driapta ... Și că asimptomaticii sunt periculoși tocmai pentru că nu au simptome ...
Cu asemenea experți și impostori preschimbați peste noapte în zeități ctonice (=subpământene), știința medicală, în special, și știința, în general, au toate ”șansele” să devină necredibile, iar lumea, să se întoarcă la medicina naturistă sau șamanică și la „școala vieții”.
De altfel, ce altceva să crezi cînd oameni care și-au abandonat liceul/facultatea fac trilioane de dolari pe an și controlează informația, știința, educația, opinia, facerea legilor, emiterea hotărârilor tribunalelor etc., mai abitir decât și-ar fi imaginat vreodată Lenin, Stalin, Hitler și Mao Tze Dong la un loc?", scrie Piperea pe Facebook.
Guvernul, somat de elevi să deschidă școlile: 'Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă!'
Consiliul Naţional al Elevilor solicită descentralizarea deciziei privind deschiderea şcolilor, arătând că se apropie examenele naţionale, iar multe localităţi din ţară au o rată de infectare sub 3 la mia de locuitori, relatează News.ro. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că în 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei.
"Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă", scrie în comunicat.
Consiliul Elevilor susţine că "absolut imperioasă" realizarea unei strategii fezabile de învăţare remedială, pentru a garanta că lacunele pe care mulţi elevi le-au acumulat la începutul pandemiei şi în perioada de învăţare online din acest an şcolar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit.
În acelaşi timp, reprezentanii elevilor solicită iniţierea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranţă.
"Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet. În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.
Marcel Ciolacu A IZBUCNIT: Noua guvernare a dat DEJA CINCI ȚEPE URIAȘE românilor
Liderul PSD Marcel Ciolacu acuză Guvernul Cîțu că a dat deja mai multe țepe românilor, încălcând promisiuni făcute înainte de învestire.
"În prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja cinci țepe uriașe românilor! După alegeri, tot ce era promisiune a devenit agresiune!
Guvernul Dreptei își bate joc de 5 milioane de pensionari
Anul trecut, PNL le dădea pensionarilor o majorare de doar 14% înaintea alegerilor și promitea că le va mări pensiile cu diferența până la 40% în 2021.
Realitatea lui Cîțu este că pensiile NU vor crește decât din septembrie, cu un procent infim, care nu acoperă majorările de prețuri la alimente, medicamente și utilități. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei sărăcește 5,5 milioane de salariați
Veniturile lucrătorilor din sectorul public îngheață în acest an. În sectorul privat, nici vorbă de promisiunea USR “Zero Taxe pe salariul minim”! Vor fi taxe, iar salariul minim crește cu doar 2 lei pe zi, sumă ce nu acoperă nici măcar măștile de protecție. Peste 1,4 milioane salariați sunt trimiși înapoi în sărăcie extremă, sunt lăsați să moară de foame. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei umilește peste 215.000 profesori
În ultimul an, v-au spus permanent că vor fi crescute salariile profesorilor, că se va respecta legea și că sunt prevăzuți banii în buget. În august, minciuna a fost demascată: educația nu mai era o prioritate, majorările au fost amânate. Astăzi vin și vă spun că nici în 2021 salariile profesorilor nu vor crește. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei condamnă IMM-urile și antreprenorii români
Au desființat Start-Up Nation, program de succes pentru mii de companii locale. În plus, de 6 luni, Guvernul promite granturi de investiții între 50.000 și 200.000 euro din fonduri europene pentru IMM-uri din industria alimentară, panificație, auto, energie și construcții. Niciun leu nu a ajuns până acum în conturile vreunei companii mici și mijlocii! V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei calcă în picioare Justiția
Au făcut referendum simultan cu prezidențialele din 2019 pentru ca legile justiției să nu mai poată fi schimbate prin OUG. Acum, chiar înainte de Revelion, pe șest, au dat OUG prin care modifică legile justiției! O adevărată hoție de voturi de la cei care au promis exact contrariul! V-au mințit, v-au păcălit!
#Guvernarea Țeparilor care mint, fură și taie venituri nu poate scoate România din criză! PNL și USR+ au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate!", scrie Ciolacu pe Facebook.
Cătălin Tolontan intră tare! Anchetă despre spitalul de campanie inaugurat de Klaus Iohannis: cinci pacienți cu Covid au murit cu infecții nosocomiale
Jurnalistul Cătălin Tolontan publică o anchetă amplă în Libertateadespre spitalul de campanie inaugurat de Klaus Iohannis. Articolul mai este semnat de Răzvan Luțac și Mirela Neag. În anchetă este vorba despre Spitalul Militar Central, inaugurat în martie 2020, totul „pentru tratarea pacienților cu Covid cu cazuri ușoare și medii”. Potrivit jurnaliștilor, în noiembrie au murit cinci oameni, cu vârste între 58 și 84 de ani, colonizați cu mai mulți germeni multirezistenți la antibiotice. Jurnaliștii publică și fișele medicale ale pacienților.
Este vorba mai precis de cazurile oamenilor bolnavi de Covid care au murit infectați cu germeni multirezistenți, luați în clinica militară nouă, montată în martie anului trecut pentru a crește capacitatea medicală și pentru a preveni infecțiile instalate de multă vreme în vechile secții ATI.
„De-a lungul pandemiei, spitalul ROL 2 de la Otopeni a mai trecut printr-un proces de modernizare și refacere a circuitelor medicale, lucrări desfășurate în luna iulie. S-au îmbunătățit pavilioanele pentru pacienți și secția de Anestezie Terapie-Intensivă, care are 23 de paturi”, arată jurnaliștii în anchetă. „Aici, ca și în celelalte spații din oraș ale Spitalului Militar Central, întotdeauna în epicrizele pacienților (n.r. epicriza este unul dintre documentele medicale care descriu notațiile medicilor asupra stării și tratamentului) sunt menționate doar bronhopneumonii nespecifice, deși există analize de microbiologie ce identifică germenii ce au declanșat infecțiile. Niciodată nu sunt trecute în dosarele medicale”, au mărturisit surse din personalul medical pentru jurnaliștii de la Libertatea.
Medicii militari au declarat pentru Libertatea, sub protecția confidențialității, că noua clinică ROL 2, care funcționează ca secția externă ATI/COVID a SMC, a ajuns să fie contaminată cu bacterii multirezistente la tratamentele cu antibiotice. Potrivit personalului medical, acești germenii reduc drastic șansele de recuperare a bolnavilor. „Pacienții se negativează la COVID, dar se suprainfectează cu bacterii agresive, fatale”.
„Providencia, Acinetobacter, Klebsiella, Pseudomonas sunt germenii multirezistenți care sunt identificați cel mai des în probele prelevate de la pacienții intubați. Sunt cei care declanșează suprainfecții pulmonare care sunt fatale unor bolnavi care sunt răscoliți deja de infecția cu noul coronavirus”, au explicat sursele militare pentru public. Chiar dacă secția ATI ROL 2 a fost renovată la începutul lui 2021, susțin acestea, nu reprezintă o garanție dacă nu sunt respectate măsurile de prevenție a infecțiilor asociate actului medical.
„Personal epuizat sau fără experiență, adus din alte specialități ori nou angajat neinstruit crește riscul de IAAM”, completează medicii militari, care consideră că, în România, „singurele Terapii Intensive sigure sunt cele care deservesc chirurgia de transplant sau chirurgia cardiovasculară. Ne referim la acele secții ATI ce funcționează în institute, nu în spitale”.
„Prezența mai multor pacienți cu infecții nosocomiale care nu pot fi izolați din motive de spațiu impune oprirea internării altor pacienți pentru a permite cât mai urgent oprirea activității pentru dezinfecție”, spun ei.
„Noul campus medico-militar Covid al Spitalului Militar Central a fost amplasat în curtea Institutului de Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni și a fost inaugurat în prezența premierului Ludovic Orban și a președintelui Klaus Iohannis, pe 28 martie 2020. Îmbrăcat într-o geacă de piele de stil pilot militar, cu stema țării pe ea, șeful statului a făcut apoi o declarație”, arată jurnaliștii în anchetă.
Klaus Iohannis, în timpul vizitei din 28 martie 2020 „Tocmai am vizitat acest spital, care, în timp record, a fost asamblat aici, în această locație, un spital militar care este pregătit să primească pacienții care vor fi trimiși aici cu simptome de COVID-19. Este impresionant ce au reușit militarii și cu personalul medical militar să realizeze în puține zile. Am vizitat toate secțiile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcțiune, dar este gata pregătit și în următoarele ore va primi toate acreditările și va intra în funcțiune. Iată, deci, că suntem pregătiți. România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii”.
Dorel Vișan, convins că Sars-Cov-2 a fost conceput în laborator: 'Ei au spus că vaccinul nu rezolvă. De ce aţi făcut virusul? Cred că e alimentat în continuare'
Actorul Dorel Vișan este convins că Sars-Cov-2 a fost conceput în laborator și este „alimentat” în continuare. „De ce l-aţi făcut? Asta trebuie întrebat. Nu câte paturi să mai facă, cu oxigen”, spune Vișan într-un interviu pentru cluj24.ro. Actorul este de părere că forțe extraterestre vor veni din nou pe Pământ și vor reface viața cam prin anul 2035.
„Rep: Dacă acum lumea e de proastă calitate, să ne aşteptăm că o să se întâmple ceva similar Sodomei şi Gomorei sau Pompeilor?
D. V.: Cred că da. Se pare că societatea noastră, lumea noastră modernă, nişte oameni iresponsabili care se numesc savanţi, vor să umble la ADN şi să bage informaţii, să-l ataşeze pe om la telefon. Nici şcoală nu mai trebuie, că ţi-o bagă ei, electronic. Într-o seară înveţi patru limbi străine. Ei, dacă vor încerca –şi au încercat, asta e şi cu Covidul acesta, e foarte ciudată toată treaba asta… Ai văzut că nimeni nu lucrează decât la efect, nimeni nu lucrează la cauză. Orice lucru şi orice fenomen –asta e legea fundamentală a naturii, a lui Dumnezeu- are o cauză. Dacă-i distrugi cauza, efectul se distruge singur. Nimeni nu întreabă ce-i cu Covidul ăsta, de unde vine? L-a scăpat accidental? Sau a vrut să-l scape? Cine l-a făcut? Din ce l-aţi făcut? De ce l-aţi făcut? Asta trebuie întrebat. Nu câte paturi să mai facă, cu oxigen.
Rep: Credeţi că-i făcut în laborator, adică?
DV: Precis.
Rep: Dar au mai fost şi sunt şi alte virusuri…
DV: Şi cred că e alimentat în continuare.
Rep: Acum 100 de ani, de exemplu, a fost gripa spaniolă…
DV: După vaccinare, boala va merge mai departe. Pentru că ei au spus că vaccinul nu rezolvă. Doar măreşte imunitatea. Dar imunitatea poţi să ţi-o măreşti din alimentaţie, din ce bei, cum trăieşti etc. Spuneau savanţii că dacă vor umbla la ADN, la celula primară a vieţii, cam prin anul 2035, femeile Pământului se vor steriliza. Şi, atunci, va trebui să se întâmple un lucru –cum s-a întâmplat şi în alte epoci-, să vină străinii să refacă viaţa. Se crede că s-a mai făcut treaba asta.
Rep: Străinii? Adică extratereştrii?
DV: Extratereştrii. Deci, există viaţă şi în altă parte. Păi, nu vorbeşte Evanghelia, Geneza, la capitolul 6? Că lumea s-a amorţit pe pământ şi pământenii au făcut fete frumoase şi îngerii din cer, copiii Domnului, au văzut că fetele pământene sunt frumoase şi au coborât şi s-au culcat cu ele. (...)
În credinţa mea, chinezii au făcut acupunctură cu mii de ani după noi, după daci, geto-daci. A fost un studiu care se numea Locul etnomedicinei în spaţiul carpatic. Studiu care s-a retras, nu-l mai găseşti. Eu am avut inspiraţia şi l-am copiat acum 12 ani. Şi-n acest studiu, savanţi români şi străini –are 120 şi ceva de pagini-, în afară de faptul că sunt toate plantele şi folosirea lor pentru toate bolile, sunt şi nişte explicaţii cum că despre aceste lucruri a vorbit Platon, în Dialoguri.
Faptul că Hipocrate, care s-a specializat în Asia Mică, dar a venit şi la Portul Euxin, unde erau călugării lui Zalmoxis… Şi asta spune Platon. El a învăţat aici că trebuie să vindeci întregul şi partea se vindecă singură. Deci, dacă ai probleme cu ochii, trebuie să vindeci capul, trebuie să vindeci sufletul. Atunci, suportul lui material se vindecă singur.”