sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Cât adevăr grăiesc acești sași!

Dacă familia asta de sași spun adevaruri apoi viața emigrantului sas in Germania nu este de dorit. 

      Ce să mai zic de viața românilor emigrați! 

Din ce in ce aud de români întorși in țară! 

Anul trecut s-au întors din Germania, după 15 ani de pribegie, fetele unui bun prieten ardelean. Câtă bucurie am văzut în glasul lui întro convorbire telefonică purtată cu acesta, la inceput de an 2021. 

Și câțiva nepoți de-ai mei au planuri de reîntoarcere de pe drumurile pribegiei.

Slavă ție Pandemie că faci și lucruri bune pentru români!




Stimați primari din toată țara, luați exemplu!

Curăţenie... socială: Cum arată un oraş din Bihor după ce primarul i-a pus pe asistaţi la muncă (FOTO)


 01 Ianuarie 2021, 16:51

 23 imagini

 5 comentarii

Știri Bihor


sursa foto: Facebook / Marcel Emil Sas Adăscăliţii






































































 Vezi galeria de imagini!


 Adriana Totorean





Oraşul Marghita a intrat în anul 2021 mai curat, după ce în ultimele două luni primarul Marcel Sas-Adăscăliţii i-a pus serios la muncă pe beneficiarii de ajutoare sociale.


Asistaţii au adunat gunoaiele din parcurile oraşului, au măturat străzile şi parcările şi au curăţat şanţurile şi rigolele. De asemenea, alături de angajaţii Primăriei, au igienizat şi făcut reparaţii şi în clădirile oraşului, precum săli de sport sau case sociale.


„Beneficiarii de ajutoare sociale au lucrat în principal la curăţenie în zonele verzi din oraş. Am făcut un program strict pentru fiecare beneficiar, iar cei care nu l-au respectat suportă consecinţele. Dacă un asistat social are cinci zile pe lună de lucrat şi se prezintă doar în patru zile, pierde ajutorul social”, a declarat primarul pentru BIHOREANUL.


În luna decembrie, din cei 108 marghiteni beneficiari de ajutoare sociale, 18 au fost apţi de muncă, dar doar 16 au şi respectat programul impus de Primărie, aşa că doi nu vor mai primi de acum ajutorul de la stat. „În luna noiembrie a fost la fel, două persoane au rămas fără bani”, a mai spus Sas-Adăscăliţii.


Primarul a mai spus că în perioada următoare va face verificări în cazul asistaţilor care nu sunt apţi de muncă, deoarece numărul lor este curios de mare.


Aflat la primul mandat, după ce a candidat ca independent, Marcel Sas-Adăscăliţii a luat şi decizii privind transparentizarea Primăriei Marghita. Şedinţele de Consiliu Local sunt transmise în direct pe Facebook şi tot pe reţeaua de socializare primarul publică zilnic noutăţi privind activitatea sa şi a colegilor săi. În plus, toate mesajele sale au şi traducere în limba maghiară, ţinând cont că în Marghita aproape jumătate dintre locuitori sunt maghiari.


Atenție!!! Internetul este cea mai perversă armă de prostirea, manipularea populației. Armele sale sunt diverse, începând cu Facebook.

Fotomontaj care a uimit o țară, a denigrat oameni, s-au deschis dosare penale. Trăim în zodia absurdului! 



"Până la dezvăluirea lui Cristoiu, Antena 3, RTV, PSD și ALDE făceau spume la gură că fosta șefă a DNA a fost „la Ghiță acasă”, „în crama lui Ghiță”. Acum, Cristoiu îi dă de gol: celebra poză a fost făcută într-un local public – Crama Budureasca.
Este exact ceea ce a susținut Codruța Kovesi permanent: că nu s-a întâlnit cu politicieni sau cu inculpați „în privat” sau „la ei acasă”, ci doar „în spațiul public, în cadru instituțional”.
Din acest moment, dosarul Adinei Florea este hârtie igienică, nimic mai mult. Orice continuare a anchetei în această direcție este o dovadă de rea-credință, fără nicio valoare juridică. Adina Florea, fiică de politruc PSD și unealtă a infamului Tudorel Toader, are dovada clară că Laura Codruța Kovesi a spus adevărul. Cu toate acestea, Florea continuă pe pista mincinoasă. Această ticăloșie îi va ieși pe nas cât de curând!
Un alt element de diversiune: pe ecran a fost afișată o făcătură, o poză care nu există. În colțul din dreapta sus scrie, cu litere mici, „Fotomontaj”. Precizarea corectă ar fi fost: „Acesta este un fals” sau „Acesta este rodul imaginației noastre bolnave”.

"Sa dea Domnul sa fi invatat ceva din anul asta (2020). Sa fim mai buni, mai aproape unii de altii, sa ,, promovam,, - dragostea pentru tot ce e in jurul nostru, rabdarea cu noi si cu ceilalti, intelegerea celui de langa tine, iubirea neconditionata, unitatea familiei  ci nu ,, banii si averili ce ne manca zilili...!"




Noi ne chinuim cu niște amărâte de drumuri, ei!

Cum arată sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe, țara cu doar 50.000 de locuitori


02.01.2021 14:05


Sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe FOTO: Profimedia Images


Insulele Feroe au inaugurat un sens giratoriu sub mare, după trei ani de lucrări. Tunelurile subacvatice leagă insulele Streymoy și Eysturoy într-o rețea lungă de aproximativ 11 kilometri. Inaugurarea acestui mega-proiect a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Rețeaua de drumuri va fi utilă pentru rezidenți, care vor parcurge de acum drumul dintre capitala Tórshavn și Runavík în doar 16 minute, cu o oră mai puțin.

Tunelul a fost săpat, în unele locuri, și la 187 de metri sub nivelul mării.

Pe data de 17 decembrie a fost făcută o ultimă testare a traseului subacvatic, fiind simulată și o intervenție de urgență.

Sensul giratoriu din mijlocul rețelei va conține lucrări de artă ale artistului feroez Tróndur Patursson. Lucrările includ sculpturi și efecte de lumină. Tróndur Patursson a conceput o lucrare înaltă de 80 de metri care se află în centrul sensului giratoriu. Lucrarea va putea fi admirată de şoferi în timp ce circulă de la o insulă la alta.

Cei care utilizează tunelurile vor trebui să plătească o taxă. Local.fo, un site de știri din Feroe, anunță că șoferii autoturismelor vor plăti 75 de coroane daneze, aproximativ 10 euro, pe un singur sens, însă localnicii își pot face și abonament, care este mult mai convenabil.


Potrivit constructorului, aceste tuneluri reprezintă cea mai mare investiție în infrastructură făcută în Feroe.


Un alt tunel subacvatic este în construcție și va conecta insulele Sandoy și Streymoy.




Insulele Feroe, care includ 18 insule din Atlanticul de Nord, situate la jumătatea distanței dintre Islanda și Norvegia, constituie o regiune autonomă a Danemarcei, regiune care are o populație de aproximativ 50.000 de suflete.


Editor : D.C.


Prostitutio in integrum


Până în anul 1997 numai militarii beneficiau de un regim derogatoriu de la legea din sistemul public de pensii. Regimul derogatoriu în stabilirea pensiilor venea din istorie...tocmai de la A.I. Cuza.

După mai bine de  110 ani,  Valeriu Stoica, ministrul justiției din Guvernul Ciorbea, al Convenției Democrate, a promovat în Parlament proiectul Legii nr. 142/1997 prin care, inspirându-se din legea pensiilor pentru mlitari, a propus acordarea pensiei de serviciu și pentru magistrați, dar cu un algoritm de calcul diferit. Expunerea de motive se baza pe similitudinea de privațiuni dintre militari și magistrați, pentru a justifica  pensiile speciale pentru magistrați.

Guvernele Convenției Democrate au pornit în paralel o campanie de reformă a pensiilor din sistemul public, astfel că prin Legea nr. 19/2000, numită și legea contributivității,  au abrogat articolul din Statutul magistraților,  prin care magistrații abia primiseră pensie de serviciu.

A urmat sesizarea Curții Constituționale. Aceasta s-a grăbit să emită celebra Decizie nr. 20/2000 prin care s-a justificat menținerea pensiilor de serviciu pentru magistrați cu un argument scos din pălărie, care a rămas tabu, potrivit căruia magistrații au un statut constituțional, că lefurile și pensiile lor derivă din acel statut și nu e de nasul Guvernului sau al Parlamentului să emită norme de rang inferior, prin care să afecteze statul magistraților. Era o prostire pe față a opiniei publice. Legea  92/1992 privind Statutul Magistraților, legile salarizării si pensionării magistraților au fost emise de Parlamentul României, nu sunt emanația Constituției din 1991.

"Intre magistrati si ceilalti e o diferenta fundamentala: ei au statut constitutional, ceilalti au statut legal. Cand ai statut legal, infiintat prin lege, chiar si lege organica, poti umbla la el oricand, prin lege l-ai infiintat, prin lege il modifici, prin lege il completezi, si tot prin lege poti sa-l si desfiintezi. Cand e statut constitutional, nu poti nici modifica, nici adauga, nici completa, nici desfiinta prin lege ca este prevazut in Constitutie", explica fostul judecător CCR, Ioan Predescu. 

După modelul pentru magistrați alte categorii sociale au revendicat și au obținut pensii speciale: piloții, diplomații, grefierii, parlamentarii, functionarii parlamentari, aleșii locali. Așa au ajuns pensiile militare tăvalite printre pensiile speciale ale diverșilor emanați postcomuniști.

Filozofia lui Predescu, înscrisă în Decizia nr. 20/2000 a CCR, stă la baza declarării ca neconstituțională a oricărei încercări a legislativului de a aduce corecturi legilor care reglementează salarizarea și pensionarea magistraților și care a permis desfiintarea în anul 2010 a tuturor pensiilor speciale, mai puțin cele ale magistraților. 

Deci, în 1997 nu erau pensii pentru magistrați. Ele au fost instituite prin lege. Peste numai 3 ani, pensiile magistraților nu puteau fi desființate prin L 19/2000 pentru că ar fi fost o discriminare față de militari și pentru că ar fi o emanație constituțională. Peste alți 10 ani, desfiintarea pensiilor militare nu mai era o discriminare față de magistrați.

Aceeați filosofie a permis plafonarea prin două ordonanțe a pensiilor militare, dispoziții pe care CCR le-a declarat a fi constituționale, pe motivul că pensiile militare sunt în intregime necontributive și nu ar reprezenta drepturi câștigate.

Să vedem dacă această filosofie strâmbă va putea fi impusă și neomarxiștilor din noua majoritate guvernamentală,  cât si  celor antisistem din opoziție. Aștia încep cu reformarea însăși... a  Curții Cnstituționale.


Articol din huhurez.com

Viață bună


Iată bogăția mea!