Citește cu atenție, nu te grăbi!
INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. ♦ Persoană inteligentă. 2. (În forma intelighenție) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță, intelighénție s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
INTELIGÉNT ~tă (~ți, ~te) Care vădește inteligență; plin de inteligență; cu capacități intelectuale deosebite. /
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta.
Problemă : Cum l-ați caracteriza pe Ceaușescu prin prisma Dex-ului? Un țăran...........?
Un interviu despre lumea umbrelor. Spionaj si contraspionaj în era digitală
Autor: Dumitrescu Cătălin21 aprilie 2020
Ionuţ Riteș știe ce spune. Are expertiză în zona de intelligence și în domeniul protecției informațiilor clasificate, ocupând, pe rând, funcțiile de șef al Biroului pentru protecția informațiilor clasificate și pe cea de director al Direcției Afaceri Interne la Camera Deputaților. Autor a mai multor lucrări cu relevanță în domeniu, este președinte al Centrului de Strategii Aplicate și Secretar general al revistei Diplomacy&Intelligence.
Ionuț Riteș este autorul mai multor volume de povestiri, fiind membru al Ligii scriitorilor din România.
Este multiplu campion național la parașutism, deținător a patru recorduri mondiale și deținător al titlului de Maestru al Sportului.
Totodată este dezvoltatorul proiectului Romanian High IQ Society, un loc de întâlnire a celor care depășesc un IQ de 124 (practic primii 5% din totalul populației globului), a căror capacitate încearcă să o valorifice.
Aș dori să începem cu explicarea pe scurt a activităților de spionaj/contraspionaj, precum și cu expunerea pe scurt a cadrului normativ național şi european în domeniul protecției informațiilor clasificate. Legislaţia românească şi europeană este adaptată noilor riscuri și amenințări?
IONUȚ RITEȘ: Ca să putem vorbi despre spionaj și contraspionaj, trebuie să o luăm cu începutul.
Spionajul are ca paradigmă nevoia obținerii unor informații sensibile, în mod ilicit evident, care pleacă din locul unde se concentrează acestea, și, evident, de la persoanele deținătoare ale unor astfel de informații. Dacă este dificil să ajungi în acele locuri, este mai lesne să abordezi persoanele.
Când devii target al unor servicii străine de intelligence, viața ta se schimbă. Nu doresc nimănui o astfel de experiență. Dacă ești o persoană cu vicii sau cu predispoziții pentru șantaj, ori dacă te încântă latura materială, ești o țintă ușoară, ca să nu spun sigură. Urmările sunt destul de simplu de anticipat: mai devreme ori mai târziu, lucrurile se vor termina prost.
Contraspionajul știe unde se concentrează astfel de date și informații, precum și identitatea deținătorilor acestor date, contracarând acțiunile de racolare ale unor persoane care au acces la informații sensibile, precum și restricționarea accesului în zonele de securitate.
Acesta este punctul de convergență al spionajului și contraspionajului. Aici este locul de întâlnire al spionilor și contraspionilor de pretutindeni.
Astfel, pentru o mai bună desfășurare a activităților de contraspionaj, se impune actualizarea cadrului legislativ și instituțional, atât în domeniul securității naționale, cât și în domeniul protecției informațiilor clasificate.
Dar nu aș vorbi aici doar de informații clasificate, aș vorbi mai degrabă de tot cadrul legislativ privind protecția informațiilor sensibile, și anume:
Secretul profesional, care cuprinde informații cu acces limitat, fără a face parte din categoria informațiilor clasificate (OUG 99/2006, L93/2009), pe care le regăsim în instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare ori furnizorii serviciilor de certificare.
Secretul bancar (OUG99/2006) – instrument de protecție a datelor și informațiilor aflate la dispoziția instituțiilor de credit.
Secretul comercial (L11/1991, L298/2001 – pentru modificarea L11/1991), unde putem aborda problematica concurenței neloiale ori a spionajului industrial.
Proprietatea intelectuala si drepturile de autor, impun de asemenea protecție.
Datele cu caracter personal (R.E.679/2016), dezbătute pe larg în ultimii ani.
Secretul de serviciu (HG781/2002) și Secretul de stat (L182/2002 – protecția informațiilor clasificate și
HG585/2002 – standardele de aplicare), date, a căror divulgare, aduce prejudicii grave instituției ori securității naționale.
Totodată, accederea în cluburile selecte EU și NATO s-a realizat tot cu respectarea cerințelor în domeniul managementului informațiilor, ocazie cu care voi aminti Protecția informațiilor NATO (HG353/2002) și Acordul privind protecția informațiilor UE (L267/2005).
Pe larg, România îndeplinește cerințele cadrului european privind protecția informațiilor sensibile, aspect concretizat prin încrederea primită pe plan internațional.
Însă, după cum se poate observa fără vreun efort susținut, majoritatea actelor normative datează din anul 2002, fapt ce impune actualizarea acestora în concordanță cu evoluția riscurilor și amenințărilor, cele mai multe fiind asimetrice, cu atât mai mult cu cât riscurile din domeniul cibernetic se modifică, dar se și amplifică de la o zi la alta.
Cu toate acestea, nu pot să nu remarc o vulnerabilitate. Este vorba despre Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, prin care, câteva categorii de persoane (acestea fiind chiar beneficiarii informațiilor), sunt scutite de verificările de securitate.
Observ că preferați folosirea termenului de contraspionaj și mai puțin pe cel de contrainformații. Există vreo diferență?
IONUȚ RITEȘ: Bineînțeles. Totuși, aș dori să aveți în vedere tonul ușor ironic. În contraspionaj, după cum rezultă și din terminologia cuvântului, este necesară existența unui spion; față de contrainformații, în special cele militare, unde aspectele ar trebui privite după cum urmează: o unitate militară supradimensionată, acest aspect determinând reliefarea unor aspecte care nu au legătură cu activitatea de contracarare a scurgerilor de informații către terți interesați, obiectul de activitate nefiind pe profil. Știți vorba aceea, n-am găsit spioni, dar am scris mult… Nu doresc să trag concluzii în scris ca să nu deranjez pe cineva
Dar spionaj industrial mai există?
Ionuț Riteș: Aproape întotdeauna, informația de calitate este cea care face diferența între succes și eșec. În cazul spionajului industrial, un secret obținut de la concurență creează cu certitudine un avantaj comercial. Cu toate că o bună parte din informații sunt publice, deci se obțin prin mijloace legale, unele corporații consideră că un mod mai bun de a obține o informație este prin căi ilicite. În Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală există corporații considerate a fi de interes strategic. Aceste companii beneficiază uneori, fără nicio recunoaștere oficială, de sprijinul unor state, și, pe cale de consecință, se poate presupune că și de sprijinul unor structuri de intelligence ale statelor respective.
Cel mai ușor de intuit acest fapt este determinat de exemplul zonei industriei de armament și de zona cyber, statele lucrând cu conceptul, legal definit, de contractori privați. Spionajul industrial folosește metode ilegale de obținere a informației, cum ar fi: recrutarea unor angajați din partea concurenței, interceptarea ilegală și supravegherea operativă, filajul pe momente de interes și multe altele, dorind să obțină de la aspecte simple, cum ar fi listele clienților, până la informații sensibile din domeniul cercetării, experimentelor ori planurile unui viitor prototip. Dar ce este de reținut, este faptul că, spionajul industrial nu se mai realizează de multă vreme de către serviciile de intelligence, ci de către marile corporații, nefiind apreciat, încă, la adevărata lui valoare, în sensul vulnerabilităților și pagubelor create, explică Ionuț Riteș.
Cu ochii larg deschiși, despre GDPR
Iată tot ce trebuie să știți despre Datele cu caracter personal, în expunerea unui expert
Ionuț Riteș: Datele cu caracter personal sunt acele date care conduc direct sau indirect la identificarea unei persoane. Cu siguranță că aceste date trebuie protejate. Însă, atunci când reglementezi un domeniu, filosofia de la care pleci este legată în primul rând de vulnerabilitățile sociale existente, intenționându-se ca, printr-un cadru legal, să se înlăture un fenomen care prezintă riscuri. Adică, legiuitorul a considerat că există niște riscuri în societate, cum ar fi furtul acestor date și folosirea lor în alte scopuri. Astfel, în expunerea de motive, s-a invocat probabil riscul persoanei, iar în final, actul normativ a desemnat persoana ca fiind câștigătoare în lupta cu cei care doresc aceste date. Nimic mai nobil. Din ce am sesizat personal, au existat și există cazuri de transferuri de date, fără știința și acordul persoanei, însă eu nu am văzut acest aspect la dimensiunea unui fenomen în sensul riscului personal. Dar acest lucru nu minimizează importanța GDPR. Dezvoltarea IT și informatizarea societății conduc la amplificarea riscurilor de furt a datelor personale. Cea mai cunoscută metodă de furt de identitate rămâne phishing-ul. Deja este cunoscut faptul că furtul datelor personale este folosit în advertising, dar și ca mecanism de influențare a unor mase, exemplul cel mai elocvent fiind Cambridge Analytica. Analytica, o companie americană, a reușit să obțină datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook, pe care le-ar fi utilizat pentru a înțelege psihologia utilizatorilor și a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit-ului. Totodată, am identificat indirect un câștigător al acestui regulament european. Și aș dori să exemplific. Dacă o persoană are o afacere de mici dimensiuni, nu își va permite o reclama în audio vizual. Va trece la următoarea etapă, mai ieftină, încercând trimiterea de mii de e-mail-uri, ocazie cu care, cel care va primi acest e-mail, își va da acordul legat de continuarea reclamelor primite. Adică spre nimeni. Urmează etapa cea mai ieftină, și anume reclama prin intermediul rețelelor de socializare, pe care oricine și-o poate permite. Dar, așa cum cred toți, și eu cred că cetățeanul este adevăratul câștigător al regulamentului privind protecția datelor.
Ce părere aveți despre ONG-uri?
Ionuț Riteș: Pe unele dintre ele le-aș numi rezidențe… doar priviți cu atenție scenariul și veți vedea regizorul…
Care este scopul serviciilor românești de intelligence în actualul context?
Ionuț Riteș: Aș răspunde pe scurt: stabilirea adevărului.
Unde sunt spionii?
Ați văzut până acum un spion român?
Ionuț Riteș: Nu există spioni români. Doar trădători. În funcție de ipostază, pot exista și spioni, dar cu condiția ca ei să lucreze pentru serviciile externe de intelligence, dar altfel nu.
Care este cea mai terifiantă armă a unui serviciu de intelligence?
Ionuț Riteș: De departe, cea mai teribilă armă a oricărui serviciu de intelligence, a fost și va rămâne instituția ofițerului acoperit. Nu știi cine este, cu ce se ocupă, ce medii accesează, iar beneficiile de pe urma sa pot fi mai mari decât a unei întregi unități militare. Fantome, cum li se mai spune în limbajul de specialitate… O glumă spune că mai sunt și ofițeri pe deplin conspirați, atât de conspirați, că nu știu nici ei de statutul lor.
Se digitalizează activitatea de intelligence?
Ionuț Riteș: Dacă m-aș întoarce în timp aș marca debutul activității de intelligence deodată cu ridicarea gardului la casă, activitatea fiind aproape la fel de veche ca și prima meserie din lume.
Mijloacele și metodele au rămas aceleași, cel puțin în domeniul human intelligence.
Tehnica însă a evoluat enorm, dar nu sunt sigur că aceste lucruri ajută. În culegerea de informații da, însă ca mediu de stocare a informațiilor în format electronic, există păreri contrare.
Kremlinul de exemplu, a achiziționat mii de mașini de scris pentru a transfera informațiile pe suport de hârtie, eliminând astfel riscul păstrării datelor în format electronic, unde, evident, sunt mult mai vulnerabile.
Accept că ne aflăm în era tehnologizării, iar să te ferești de ceea ce va urma este aproape imposibil. Vulnerabilitățile cresc pe de o parte, dar dacă duci o politică corectă de personal poți depăși noile riscuri date de mediul virtual.
Cum să faci astfel încat sa nu te asculte nimeni?
Ionuț Riteș: Nimic mai simplu. Atâta timp cât deschizi gura de față cu altă persoană ori tastezi pe orice device, ești expus.
Ca să nu te asculte nimeni, ar trebui să stai în camera ta și să nu deschizi gura. Dar nici așa nu este întotdeauna sigur…
