joi, 1 octombrie 2020

Cine este Clotilde Armand?



Clotilde Armand

politician român


Clotilde Marie Brigitte Armand (n. , Pointe-à-Pitre, Franța) este o politiciană, manager și activistă civică română de origine franceză.

Mai multe informații: Date personale, Născută ...

De profesie inginer, Clotilde Armand a lucrat până în 2019 în managementul unor mari companii private (KPMG România, Airbus, Distrigaz Sud, Engie, Egis România) la Boston, Hamburg, Toulouse, Paris și București.

Clotilde Armand a fost membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul și a candidat din partea USB la primăria Sectorului 1 al Bucureștiului la alegerile locale din 2016; a fost consilier local în Sectorul 1 din București din 2016 până în 2019, și de atunci este eurodeputat în Parlamentul European în legislatura 2019-2024, aleasă pe listele alianței USR-PLUS. A candidat și în 2020 din partea aceleiași alianțe pentru primăria Sectorului 1. În urma numărării voturilor, rezultatul final a clasat-o pe aceasta pe locul întâi, devenind noul primar din sectorul 1 al capitalei

Originea și studiile

Clotilde Armand s-a născut în 1973 la Pointe-à-Pitre, Franța, în departamentul francez de peste mări Guadelupa, unde tatăl ei își îndeplinea serviciul militar alternativ ca profesor de matematică. Familia ei este originară din orașul francez Vichy, unde trăiesc în prezent părinții ei. Bunica paternă a Clotildei Armand a fost verișoară primară cu scriitorul Jean Giraudoux, iar bunica maternă - fiica contelui de Champs de Saint-Leger.

Clotilde Armand a învățat la școala Notre-Dame din Cusset, apoi la cea din Vichy. Examenul de bacalaureat l-a susținut la Clermont-Ferrand. A studiat în 1993-1996 la École Centrale de Paris, obținând diploma de inginer. În perioada 1995-1997, a urmat studii postuniversitare la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Cambridge, Massachusetts (SUA), unde a obținut un dublu titlu de Master of Science în specialitățile „Ocean Engineering” și „Technology and Policy”, având și funcția de asistent la cursul „Engineering Systems Analysis”. Aici l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Sergiu Moroianu, matematician român, cercetător la Institutul de Matematică „Simion Stoilow”  al Academiei Române, în acel timp doctorand în matematică la MIT.

Viața personală

Clotilde Armand s-a căsătorit în 1997 cu matematicianul Sergiu Moroianu cu care are patru copii, un băiat și trei fete. Familia s-a stabilit la București în 1999. În următorii ani Clotilde Armand s-a mutat în interes de serviciu în Franța și Germania, apoi s-a reîntors la București. A obținut cetățenia română în 2015. Este verișoară prin alianță cu pianistul Viniciu Moroianu.

Cariera profesională

Clotilde Armand este de profesie inginer. Dupa obținerea diplomei de Master la MIT și-a început cariera la Boston în 1997 la The Sabre Group, subsidiară a American Airlines, unde a lucrat până în 2001. Ulterior a deținut funcții de conducere în cadrul KPMG România, AirbusDistrigaz SudEngie și Egis.

Între 1999-2001 a lucrat la Bucuresti pentru KPMG, iar in 2000 a devenit director al departamentului de Consulting al KPMG Romania.

Între 2002-2004 a lucrat în Franța și Germania la MI-GSO, subcontractant al Airbus, unde a fost manager al proiectului "Sisteme" pentru designul avionului Airbus A380.

Între 2005-2010 a fost Director IT al Distrigaz Sud, apoi director al sucursalei Distrigaz Sud Distributie București și manager de proiect pentru Distrigaz Confort. Din 2010 până în 2013 a lucrat la Paris ca director of Innovation & New Markets pentru GDF Suez Energie France, cu accent pe producția de energie regenerabilă.

Din septembrie 2013 până în martie 2017 a fost director general pentru grupul de firme Egis din România, Bulgaria și Moldova, în care lucrează 200 de ingineri pentru proiecte de infrastructură: autostrăzi, poduri, tuneluri, baraje, stadioane, stații de epurare, porturi, aeroporturi, navigabilitatea Dunării.

Între 2017 - 2019 a fost colaborator extern pentru Egis Rail, unde a îndeplinit funcția de Business Development Director - Continental Europe.

Clotilde Armand a fost vicepreședinta Asociației Române a Inginerilor Consultanți (ARIC). În 2015 a făcut parte dintre semnatarii unei scrisori deschise adresate Guvernului și Președinției României, care semnala problemele cu care se confruntă industria de consultanță-proiectare a infrastructurii de transport.

Activitatea politică

În 1997, Clotilde Armand și soțul ei, alături de alți români din diaspora, au derulat o campanie de lobby pe lângă președintele și autoritățile SUA în favoarea acceptării României în NATO.

Înainte de intrarea în politică a fost cunoscută mai ales pentru implicarea în programe de pregătire profesională și inițiative civice.

În 2015, Armand a devenit unul dintre fondatorii partidului Uniunea Salvați Bucureștiul. A candidat la funcția de primar al sectorului 1 din partea USB în alegerile locale din 5 iunie 2016. A devenit cunoscută pe plan național odată cu controversa privind rezultatul alegerilor. Exit-poll-urile au dat-o câștigătoare, însă clasamentul s-a inversat în timpul nopții. În final s-a clasat oficial pe locul 2, cu 21.504 voturi, reprezentând 28,7% din opțiuni, pierzând în fata reprezentantului PSDDan Tudorache, care a obținut 23.220 voturiNicușor Dan, președintele USB, și Clotilde Armand au cerut renumărarea voturilor în unele secții de votare, deoarece în secțiile unde USB nu a avut observatori scorul candidatului PSD era mult superior celui obținut în secțiile în care Uniunea Salvați Bucureștiul a avut observatori. După respingerea contestației de către Biroul Electoral de Sector, la 9 iunie 2016 a fost depusă o nouă contestație cu cerere de intervenție și excepție de neconstituționalitate; contestația a ajuns la Curtea Constituțională a României, dar a fost respinsă în 6 iunie 2017.

În cartea "Spovedania lui Rizea" publicată în 2020, fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat pentru trafic de influență și spălare de bani, afirma ca Clotilde Armand câștigase de fapt alegerile dar votul a fost fraudat: "Poate unii își mai amintesc că la sectorul 1 rezultatul s-a decis în dimineața zilei următoare la o diferență foarte foarte mica iar ,,connaisseurii” știu ce spun....Acolo de fapt câștigase Clotilde Armand de la USR ... ”, scrie Rizea în cartea sa .

După alegerile locale din 2016, USB a devenit Uniunea Salvați România (USR), un partid național avându-i ca personalități principale pe Nicusor Dan și pe "celebra franțuzoaică a Uniunii Salvați Bucureștiul", Clotilde Armand. La alegerile parlamentare din 2016, USR a intrat în Parlament, având 43 de parlamentari alesi. Armand nu a candidat, rămânând consilier local la Sectorul 1 București și în același timp director general al Egis România. A fost vice-președinte al USR până în 2017 .

A propus organizarea unui referendum în sectorul 1 pe tema finanțării din bugetul local a construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Și-a exprimat susținerea pentru organizarea referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituție ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Ulterior, USR a decis, în urma unui referendum intern, să se opună organizării referendumului (acesta a avut loc în 2018, dar a fost invalidat din lipsă de cvorum). Armand a declarat că pe membrii USR „îi unesc mai multe [...] decât îi despart”.

A propus ca BEI să gestioneze banii europeni pentru autostrăzile din România.

A fost aleasă europarlamentar în 26 mai 2019 pe lista alianței USR-PLUS.

Într-un articol publicat în Financial Times, Armand pledează pentru mărirea cuantumului fondurilor structurale acordate României și țărilor din Est 

Lucrări publicate

  • Am ales România, Editura Humanitas, București, 2016.
  • Cum să fii fericit în România, Humanitas, 2017, Volum coordonat de Oana Bârna, cu texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici.




Firuța, Tudorache, Pandele, Piedone, circari de marcă

Pantoful doamnei Firea. Unii nu știu să piardă

Foto: captură Antena3

Spune-mi unde locuiești ca să-ți spun cine ești. Am tot trăit cu impresia că dacă locuim toți în acest oraș suntem cam toți la fel, doar ne numim bucureșteni. Alegerile locale, dar nu numai acum, ne-au demonstrat încă odată că nivelul cultural, de educație, de dezvoltare, este extrem de diferit dintr-o zonă a orașului în alta. Cel mai frapant este modul în care s-a votat în sectoarele 1 și 5. Cel mai bogat și cel mai sărac dintre sectoarele capitalei. La sectorul 1, Tudorache a făcut o campanie murdară, una dintre cele mai murdare din țara, Clotilde e franțuzoaică, a furat banii de la Bechtel, nu e româncă de-a noastră. Întâlnirile ei de campanie au fost în permanent bruiate de țațele autohtone, la emisiunile lui Mănăstire l-am văzut promovat intens doar pe Tudorache, cuplul jalnic de comici vânduți Tociu și Palade a realizat un scheci mizerabil plin de naționalism de cavernă. Și cu toate astea, locuitorii sectorului 1, au ales franțuzoaica. Pentru că dacă ești român nu înseamnă că nu ești hoț, nu ești corupt sau nu ești pur și simplu incompetent. Calitatea de a fi român nu trebuie să-ți asigure niciun fel de avantaj atunci când măsurăm alte calități. În sectorul 5 a candidat inepuizabilul Piedone, cetățean de tristă amintire condamnat deja în primă instanța pentru incendiul de la Colectiv. Pentru locuitorii acestui sector asta nu a însemnat nimic, a fost chiar un avantaj pentru candidat. În Rahova și Ferentari, USR/PLUS nu a câștigat nicio secție de votare în timp ce în restul Bucureștiului defilau. Oare ce așteaptă oamenii care l-au votat, să elibereze pușcăriile, să dezincrimineze activitățile infracționale, să dea amnistie generală?

Primărița devenită deja istorie a decis să fie susținută, sub o formă de campanie underground, de croitoreasa cea vitează. Privind însă acum retrospectiv îmi dau seama că de fapt a fost invers, doamna Firea a lucrat la imaginea doamnei Budeanu, care a devenit după evenimentul electoral mult mai cunoscută și mai „importantă" decât înainte. Nu că i-ar folosi la ceva. Ieșirea din scenă a modistei dâmbovițene a fost specifică și meritată, a plecat la cumpărături în occident, aruncând printre plescăituri și ochi dați peste cap insulta supremă a găștii de îmbogățiți după ploaie: săracilor.

Cu toate că au dat ajutoare, au mărit pensiile, au mărit salariile, au trimis toți bugetarii în vacanță pe banii statului, oamenii nu i-au votat, sau i-au votat strict cei care au beneficiat, insuficienți. Fosta primărița acuză astăzi că a fost o campanie murdară. Culmea tupeului! Păi dânsa a murdărit campania asta. În timp ce Nicușor Dan ne exaspera cu discuțiile lui despre situația RADET, STB, linia de centură, trafic, apă caldă, banii din primărie risipiți, din partea doamnei Firea am avut parte de înregistrări dubioase, mafioți anonimizati care aduceau bomba-bombelor, scheciurile penibile ale lui Țociu și Palade, grupul de circărese care alergau prin parcuri isterizate să strige și să urle în live-uri degradante. Doamna Firea a refuzat în permanență o dezbatere pe problemele concrete ale orașului negând fără argumente toate acuzațiile. Iar acum ea reproșează contracandidatul că a făcut exact ce a făcut ea. Așa a învățat din manualul de manipulare. Uite că nu mai ține.

Dl. Pandele l-a sunat pe dl. Orban să-l certe că s-a luat electoral de soția lui. S-a supărat primarul de la Voluntari pe bucureșteni și o să ne pună pe coji de nucă. Nu știu cum am ajuns să jucăm toți în acesta piesă de teatru penibilă. Nu am mai auzit ca soția sau soțul unui candidat pierzător în alegeri să-i sune pe câștigători și să-i boscorodească, e unic.

Doamna Firea nu știe să piardă, ea nu are nicio greșeală, de vină sunt alții. Tot ce am văzut în acestă perioadă nu a fost o imagine contrafăcută, a fost chiar firea primăriței. Nicușor este consecvent, neconflictual, inteligent, poate chiar naiv. În contrast cu el am putut vedea exact cine e Firea. Oamenii au avut de ales foarte clar, mai clar de atât nu se putea.

Eu continui să fiu mirat de numărul atât de mare de voturi primit totuși de Gabriela Firea. Singură explicație e că au votat cei ce beneficiau într-un fel sau altul de diverse ajutoare, măriri, gratuități. Pentru că la ceea ce a făcut și la modul în care a lăsat Bucureștiul nu trebuia să atingă 10% din voturi.

PS1 Doamna Firea cere renumărarea voturilor în București, pentru că are suspiciuni de fraudă.

PS2 "Efectiv am vrut să iau un pantof, că tot mi s-a reproșat că sunt femeie și port brand românesc și nu foarte scump, sunt social-democrată cu adevărat, nu inventată peste noapte. Am vrut să sparg televizorul cu pantoful." (Gabriela Firea, la Antena 3)

Duduia a lăsat visteria Primăriei Captalei aproape goală.

"La întâlnirea cu premierul Ludovic Orban şi primarul ales (al Capitalei, n.r.) Nicuşor Dan am prezentat şi câţi bani are PMB la 30 septembrie în cont. Sunteţi pregătiţi? 10,8 milioane de lei. De aceea am spus că sunt elegant când vorbesc de o situaţie dificilă şi am promis că mă voi implica pentru a rezolva problemele bucureştenilor", a scris Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Finanţelor s-a întâlnit miercuri cu primarul ales al Capitalei şi cu premierul Ludovic Orban.

Hoții au întrat în grevă. Vor noi alegeri locale.



Iată de ce e Gâdea turbat: Clotilde anunță că le taie reclamele de la primărie şi va recupera sumele date ilegal!


"Bolșevicilor, voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă. Vin după voi și vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal."

Totusi, Gadea a exagerat cu panica, se intelege destul de clar ca banii vor fi recuperati de la cei care i-au cheltuit, nu de la cei care i-au incasat. In plus, e vorba doar de banii cheltuiti "ilegal". Pai ce, e ilegal sa dai presei de partid private banii cetatenilor promovand practic nimic? Evident ca nu. In Romania nu mai e nimic ilegal, in afara de traficul de patrunjel.

Am prins hoțul....





Acest "USR-ist" demascat de Antena3 cum fură voturi este un trepăduş din partidul lui Dan Voiculescu. Numele lui este…
I s-a dat si numele, dar nu il reproducem si noi, pentru ca nu suntem suta la suta convinsi ca e altcineva decat insusi Gadea.

Bucureștiul, pe mâna cui a ajuns?


Hoțul, șoferul primarului Tudorache

Ruşinea absolută a presei româneşti: Antena 3 a dat imagini cu şoferul lui Tudorache cautând un sac cu voturi şi a pretins că e un membru USR filmat când fură

Daca tot s-au sesizat politia si procuratura pe treaba asta, poate ar fi bine sa ancheteze si cum si mai ales de ce s-au dat prin presa si televiziuni tonele alea de reclame ale primariei. Sa nu spuna ca s-au sesizat degeaba.

Incredibil la ce s-a ajuns in tara asta din cauza sacilor de bani furati de la primarie.

Vâlcea sub atacul COVID-19

Vâlcea, pe primul loc la cazuri noi de COVID-19. Restaurantele se închid, nunţile şi pomenile sunt interzise

Pandemia obligă autorităţile din Vâlcea să ia măsuri drastice în 19 localităţi din judeţ, printre care trei staţiuni şi municipiul reşedinţă.

Vâlcea se situează pe primul loc în topul judeţelor în care numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 a crescut foarte mult în ultima perioadă.
 
Din acest motiv, autorităţile s-au văzut nevoite să adopte măsuri drastice în localităţile unde s-au înregistrat cele mai multe infectări, care merg până la purtarea obligatorie a măştii de protecţie inclusiv pe stradă ori în spaţii deschise pentru un număr mai mare de două persoane care nu provin din aceeaşi familie. 

O parte dintre agenţii economici îşi vor reduce sau suspenda activitatea, iar evenimentele vor fi interzise cel puţin pentru următoarele două săptămâni. 
 
Este vorba de 19 localităţi, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 din ultimele 14 zile a depăşit 1,5/1000 de locuitori: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Călimăneşti, Voineasa, Ocnele Mari, Păuşeşti Măglaşi, Vlădeşti, Buneşti, Pietrari, Stoeneşti, Costeşti, Olanu, Drăgoeşti, Galicea, Milcoiu, Goleşti, Bujoreni, Runcu, Berislăveşti.   
 

Purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe stradă

În localităţile anterior menţionate timp de două săptămâni, între 1 şi 14 octombrie, vor fi suspendate jocurilor de noroc, activitatea cinematografelor, evenimentele publice: spectacole, concerte, evenimente culturale; dar şi târgurile săptămânale ori de produse tradiţionale, bâlciurile, talciocurile sau pieţele volante.
 
În aceeaşi perioadă vor fi interzise nunţile, botezuri, zilele onomastice şi rânduielile bisericeşti: pomeni, parastase în localurile publice din spaţii închise. 
 
„Purtarea măştii de protecţie pentru persoanele adulte şi copiii de peste 5 ani este obligatorie şi în spaţiile deschise dacă se află în grupuri mai mari de două persoane ce nu fac parte din aceeaşi familie”, se precizează într-un comunicat de presă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
 
După două săptămâni, începând cu 15 octombrie, măsurile se vor prelungi doar dacă va fi nevoie: „Aceste măsuri vor fi actualizate săptămânal, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, analizată pe o perioadă de 14 zile”, menţionează aceeaşi sursă.
 

Focar de COVID la Energetic - una dintre cele 15 şcoli, închise 

Unităţile de învăţământ din întregul judeţ (407 instituţii de stat şi private) vor funcţiona în continuare după cele trei scenarii: roşu - 15 unităţi, galben - 170 instituţii de stat şi 11 particulare şi verde - 210 instituţii de stat şi una particulară. 
 
Sunt cuprinse în scenariul roşu şcolile şi grădiniţele din localităţile unde există mai multe de 3 cazuri de COVID - 19 la mia de locuitori. Este vorba despre unităţi şcolare din Drăgoeşti, Băbeni, Pietrari şi Râmnicu Vâlcea: Şcoala Gimnazială nr.1 Drăgoeşti, Grădiniţa cu program normal nr.1 Drăgoeşti, Grădiniţa cu program normal din satul Geamăna - Drăgoeşti, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni, Liceul „George Ţărnea” Băbeni, Grădiniţa cu program normal Băbeni, Şcoala Gimnazială din satul Valea Mare - Băbeni, Şcoala Gimnazială din satul Romani - Băbeni, Şcoala Primară din satul Valea Mare – Băbeni, Grădiniţa cu program normal din satul Valea Mare – Băbeni, Grădiniţa cu program normal din satul Romani – Băbeni, Grădiniţa cu program prelungit din satul Tătărani – Băbeni, Şcoala Gimnazială Pietrari, Grădiniţa cu program normal Pietrari şi Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea.
 
Colegiul Energetic a fost închis fiind declarat focar COVID, după ce au fost confirmate trei cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2. 
 

Alte 11 clase şi trei grupe de grădiniţă au cursurile suspendate

În afara liceului din Râmnicu Vâlcea, în 11 clase şi trei grupe de grădiniţă au fost suspendate cursurile, după ce au apărut cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus atât în rândul elevilor cât şi al cadrelor didactice: nouă clase (opt de învăţământ gimnazial şi una de învăţământ primar) de la Şcoala Gimnazială nr.13 din Râmnicu Vâlcea, o clasă de la Liceul „Preda Buzescu” din Berbeşti, o clasă de învăţământ primar de la unitatea particulară ”Discovery Kids”, grupa mică de la Grădiniţa cu program prelungit Ostroveni 3 – Râmnicu Vâlcea şi două grupe de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 din Râmnicu Vâlcea.
 
Prefectul de Vâlcea, Sebastian Fârtat a motivat măsurile impuse prin faptul că judeţul este „pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte creşterea incidenţei cumulate a cazurilor de infectare în ultimele săptămâni”.
 
„Sunt măsuri dure care, într-adevăr, afectează o parte dintre agenţii economici din judeţ, însă necesare pentru a nu ajunge într-o situaţie şi mai gravă”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
 

Măsuri pentru agenţii economici cu activitatea suspendată sau redusă

În cazul agenţilor economici afectaţi de această decizie, există măsuri compensatorii: pentru fiecare angajat, pot primi lunar 75% din salariul mediu brut pe economie, dacă se întrerupe activitatea, sau 41,5% din salariul mediu brut pe - dacă au activitatea redusă. 
 
Consider că situaţia impune responsabilitate din partea tuturor şi că toţi trebuie să depunem eforturi pentru a depăşi această perioadă. Mai bine să mă judece un om sănătos, decât să mă pomenească un om bolnav!”, a precizat prefectul Sebastian Fârtat.

Reformele lui Mureșan. Par interesante!

  Reforma trebuie să înceapă cu statul. Avem nevoie de reducerea numărului de parlamentari, în conformitate cu recensământul; Comasări ale a...