miercuri, 12 august 2020

Chiar așa să fie? Hoția = seva națiunii noastre

Achiziţii de pandemie: măşti cu preţ de 60 de ori mai mare între două contracte

Instituţia a verificat achiziţiile efectuate de unităţile sanitare în condiţiile speciale impuse de starea de urgenţă şi a descoperit numeroase deficienţe sistemice şi dificultăţi.

Potrivit raportului, la unele unităţi sanitare, preţurile de achiziţie a materialelor sanitare în perioada stării de urgenţă s-au menţinut, deoarece furnizorii cu care spitalul avea acorduri - cadru în derulare au încheiat contractele subsecvente şi au livrat produsele la preţurile din acordurile cadru

În schimb, unele unităţi sanitare au fost refuzate de către operatorii economici cu care aveau acorduri - cadru în derulare să încheie contracte subsecvente la preţurile adjudecate într-o procedură de atribuire competitivă, respectiv licitaţie deschisă. Prin urmare, achiziţia acestor produse s-a realizat prin achiziţie directă sau prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, fie de la aceeaşi furnizori, fie de la alţi furnizori, cu precizarea că, în toate cazurile, preţul acestora a crescut semnificativ.

Un exemplu elocvent este cel constatat la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, unde s-au înregistrat creşteri de 60 de ori în cazul măştilor chirurgicale, de 10 ori în cazul halatelor nesterile şi de 6 ori în cazul halatelor sterile şi al bonetelor.

O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, unde preţurile produselor achiziţionate conform acordului cadru şi preţurile produselor cumpărate prin achiziţie directă diferă foarte mult. De exemplu preţul unui halat în acordul-cadru este de 5,26 lei, însă prin achiziţie directă el a ajuns să coste 19 lei. Şi o mască de protecţie FFP2 care ar fi trebuit să coste numai 4,2 lei, conform acordului-cadru, a fost cumpărată de spital la preţul de 13,5 lei.

Curtea de Conturi arată că unele produse achiziţionate nu au înregistrat fluctuaţii mari ale preţurilor (ex. soluţii biocide pentru dezinfecţie), în timp ce pentru alte produse variaţia preţurilor a fost foarte mare. Astfel, în cazul măştilor de protecţie de unică folosinţă, preţurile la care s-au efectuat achiziţiile au variat de la 11,90 lei la data de 30 martie 2020, până la 2,85 lei la data de 14 mai 2020, achiziţii efectuate prin consultarea catalogului electronic pus la dispoziţie de SICAP. Aceste variaţii ale preţurilor au fost generate de lipsa de pe piaţă a produselor de bază specifice situaţiei de urgenţă în special în perioada de început a stării de urgenţă.

De exemplu, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, preţul de achiziţie la măşti chirurgicale cu elastic a fost fluctuant, de la 0,08 lei/bucata la 14,25 lei/bucata, ceea ce reprezintă o creştere de 178,13 ori. Evoluţia preţului de achiziţie pentru masca FFP2 este oscilantă, preţul maxim de achiziţie fiind înregistrat la mijlocul lunii aprilie, de 37,90 lei.

Preţul maxim la care spitalul a achiziţionat combinezoane a fost de 78 lei/combinezon în 13 aprilie 2020, de 3,5 ori mai mare decât preţul de achiziţie din 9 aprilie 2020, pentru ca în data de 14 aprilie 2020 preţul să fie de 22,30 lei.

Un fenomen asemănător s-a înregistrat şi la unităţile sanitare din judeţul Prahova, unde, de exemplu, la Spitalul Municipal Câmpina, preţul măştilor chirurgicale a crescut de 57,12 ori, de la 0,08 lei/bucata înainte de starea de urgenţă, la 4,57 lei/bucata în timpul stării de urgenţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Un țăran

 

Eliberați proștii!

 

“Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.” Mihai Eminescu 

"Pepsiglas". Ministru de mucava



VIDEO Victor Ponta, atac la adresa Monicai Anisie: Am aflat azi ca are o solutie cu "pepsiglas". Ca e analfabeta, chiar nu e de ras







Liderul Pro Romania, Victor Ponta, prezent in plenul reunit din Camera Deputatilor, a sustinut ca Guvernul Orban trebuie demis.


"Am aflat azi de la doamna Anisie ca are o solutie cu pepsiglas. E totusi ministrul Educatiei. Ca e analfabeta, chiar nu e de ras. De pe vremea comunistilor nu s-a mai intamplat chestia asta. Dar dincolo de pepsiglas, nu sunt scoli in tara asta numai in centrul Bucurestiului, Clujului si la Timisoara. Sunt scoli in toata tara", a precizat Victor Ponta.


Ponta i-a propus lui Orban remanierea ministrului Educatiei si "sa il puna in loc pe domnul Vanghelie ca s-au inteles acolo la Sector 5".


Victor Ponta ii acuza pe penelisti ca au cumparat masti de patru ori mai scumpe decat pretul lor normal si a anuntat ca va sustine motiunea de cenzura impotriva Guvernului.


marți, 11 august 2020

Tăvălugul economic spulberă neaveniții din fruntea statului.














Potrivit sursei citate, in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, exporturile FOB au insumat 28,590 miliarde de euro, iar importurile CIF au insumat 37,255 miliarde de euro.

In perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, exporturile au scazut cu 18,1%, iar importurile au scazut cu 12,6%, comparativ cu perioada similara din 2019.

Conform INS, in luna iunie 2020, exporturile FOB au insumat 4,843 miliarde de euro, iar importurile CIF au insumat 6,164 miliarde de euro, rezultand un deficit de 1,321 miliarde de euro. Fata de luna iunie 2019, exporturile din luna iunie 2020 au scazut cu 12,9%, iar importurile au scazut cu 7,9%.

In perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (46,6% la export si 35,6% la import) si alte produse manufacturate (31% la export si respectiv 30% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri in primele sase luni ale acestui an a fost de 20,827 miliarde de euro la expedieri si de 27,195 miliarde de euro la introduceri, reprezentand 72,8% din total exporturi si 73,0% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020 a fost de 7,762 miliarde de euro la exporturi si de 10,059 miliarde de euro la importuri, reprezentand 27,2% din total exporturi si 27% din total importuri.

INS mentioneaza ca soldul balantei comerciale FOB/CIF se calculeaza pe baza valorii exportului FOB si a importului CIF, ca diferenta intre acestea. Soldul negativ al balantei comerciale se numeste deficit, iar cel pozitiv se numeste excedent.

Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.

Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.

Articol din Ziare.com 

Se întoarce fiara! Pe mulți o să popească.




Cris Padure

"La Bucuresti va fi cea mai hazlie campanie. Base are o gura spurcata, dar nici Firea nu se va lasa. In batalia asta saracu Muculete va fi categoric outsider. De fapt PNL si-a dat foc la valiza, ca Base nu se va abtine sa nu le dea urmasilor lui Bratianu suturi in foond..."


Publicistul Ion Cristoiu afirmă că propunerea lui Traian Băsescu ca PMP să devină PDL şi Ludovic Orban să-i cedeze numele fostului său partid reprezintă un semnal dat pedeliştilor nemulţumiţi din PNL, traşi pe linie moartă după fuziunea din 2014.

Ion Cristoiu este de părere că liberalii au făcut o greşeală imensă că l-au subestimat pe Traian Băsescu, lasând PMP în afara coaliţia dreptei pentru alegerile locale din Bucureşti.

“Traian Băsescu este cel mai primejdios politician pentru adversarii politici. Cei de la PNL au făcut o greşeală uriaşă. L-au subestimat pe Traian Băsescu este un politician înnăscut şi să te ferească Dumnezeu să-l ai adversar (…) Caracteristica lui Traian Băsescu este încăpăţânarea. El este scorpion (…) Circulă despre el o legendă că atunci când era pe vas a fost o revoltă şi l-au spânzurat ăia cu capul în jos şi el le spunea .

Nimic nu-i mai rău pentru adversarii lui Traian Băsescu decât să-l înghesuie. Traian Băsescu nu e Dan Barna, şi nici Violeta Alexandru şi nici măcar Klaus Iohannis, care se sperie de orice adiere. Nu, e tipul scorpion, cu cât îi atingi demnitatea cu atât devine mai fiară. Şi, în plus, este şi foarte talentat”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu îl acuză pe fostul lider al PDL, Vasile Blaga, că a vândut partidul PNL, existând în interiorul acestuia o grupare de nemulţumiţi căruia Traian Băsescu a vrut să le dea un semnal.

“Această chestiune cu PDL este una din manevrele lui, la care nu te aştepţi. Şi nu e lipsită de importanţă. Dl Vasile Blaga ar trebui să facă puşcărie, nu pentru afacerile alea cu corupţia, ci pentru că distrus un partid, PD-L. Pentru că a avut eşec la alegerile din 2014, Blaga a vândut partidul PNL ca să se salveze el. Este inimaginabil ca un partid, PDL, care a fost de două ori partid de guvernământ, a dat de două ori preşedinte să piară cu sediu cu tot. În interiorul acestui PNL există o grupare care are nostalgia unui partid numit PDL. Nu ştiu dacă din punct de vedere practic se poate recăpăta denumirea PDL în loc de PMP, dar prin asta Traian Băsescu a dat un semnal tuturor nemulţumiţilor din fostul PDL care acum sunt trecuţi pe linie moartă”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu crede că această mutare a lui Traian Băsescu ar trebui să-i îngrijoreze pe liberali pentru că fostul preşedinte e greu de speriat, fiind politician în adevăratul sens al cuvântului.

“Este o mişcare care trebuie să fie îngrijorătoare pentru PNL pentru că nu ştiu ce a fost în capul lui Klaus Iohannis sau Ludovic Orban. Traian Băsescu a rezistat la două suspendări, a făcut faţă la două alegeri cumplite, grele. La ultima suspendare a supravieţuit ca prin miracol. Un om care are atâtea bătălii, atâtea cicatrici este foarte greu să vii să-l sperii acum cu Udrea sau chiar şi cu dosarul de la CNSAS (…) Momentul Traian Băsescu este foarte important pentru politica românescă pentru că avem deja imaginea a ceea ce înseamnă politician român. Uitaţi-vă la ceilalţi”, a mai spus publicistul.

Articol din Mediafax.ro 

luni, 10 august 2020

Situația economiei românești, trimestrul I, 2020.


Să nu uitați stimați liberali că creșterile economice din trimestrul I se datorează socialiștilor și nu politicilor voastre! Vom vedea cifrele statistice, la sfârșitul săptămânii acesteia, pentru trimestrul II.  Aici vom vedea contribuția voastră! Atenție ce faceți și cu politicile sociale, creșterea pensiilor, salariilor, sănătate etc! La investiții nu văd decât laude. Un susținător liberal, taliban, de la începuturile democratizării societății românești după lovitura de stat din '89. 

Și mai departe un articol din Mediafax.ro :

Au apărut primele detalii privind creşterea surprinzătoare a economiei României în primul trimestru. Ce a făcut posibil acest rezultat

  • Consumul şi sectorul construcţiilor au contribuit la creşterea economică din primul trimestru
  • Industria a avut însă un parcurs slab în primele trei luni ale anului


Sectorul comerţului şi cel al construcţiilor au contribuit la creşterea economică din primul trimestru. În aceeaşi perioadă, industria a avut un parcurs negativ, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică.

Economia României a crescut în primul trimestru al anului cu 0,3% faţă de T4 2019, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, PIB a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier.

Creşterea din primul trimestru a fost susţinută în special de consum, dar şi de sectorul construcţiilor şi de cel al telecomunicaţiilor.


Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul I 2020, a fost de 272,415 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul IV 2019 şi în creştere cu 2,7% faţă de trimestrul I 2019.

Am zburat în vis, de multe ori în viață. Semnificație.

Zborul din vis | Interpretarea si semnificatia viselor

 Visele despre zbor se inscriu adeseori in categoria asa-ziselor vise lucide, in care reusesti sa-ti dai seama ca visezi si iei apoi controlul asupra visului. Multi oameni descriu abilitatea sau senzatia de a zbura din vise drept o traire eliberatoare, marcata de o mare bucurie, sau chiar extaz.

Daca visezi ca zbori fara nici un efort si privesti cu delectare privelistea de jos, de pe pamant, ti se sugereaza ca esti "pe val," ca ai capacitatea sa te ridici deasupra unei situatii si sa o dirijezi asa cum iti doresti. Te poti inalta deasupra unei complicate sau tensionate conjuncturi de viata! Visele despre zbor si indemanarea de a zbura cum si incotro voiesti semnifica constientizarea puterii tale personale.

Semnificatia zborului din vis
Zborul din vis
Atunci cand zbori, ai posibilitatea de a privi in jos si a castiga o mai larga perspectiva asupra lucrurilor. Drept urmare, visul in care zbori iti poate transmite ca trebuie sa capeti o imagine de ansamblu a existentei ori a unui aspect al acesteia.

Visul despre zbor iti poate semnala ca nimic nu este imposibil, ca poti fi oricine si face orice. Abilitatea de a zbura simbolizeaza speranta, potentialul si libertatea de exprimare a personalitatii tale. Poate reflecta, de asemeni, si vointa ta puternica, punandu-ti in vedere ca nu trebuie sa te dai batut. Nimeni nu poate sti mai bine decat tine ceea ce poti si ceea ce nu poti realiza. Astfel de vise daruiesc o mare motivatie si reimprospateaza simtamantul libertatii personale.

In unele cazuri, visul in care ai zburat indica faptul ca ai atins o inalta treapta spirituala. Evoluezi intr-o sporita masura in acord cu spiritualitatea ta.

A visa ca zbori poate reprezenta totodata un mijloc (subconstient) de evadare din mijlocul stresului si tensiunii cotidiene. In loc sa te confrunti cu problemele zilnice, "iti iei zborul" si incerci sa te indepartezi de ele.

In decursul unui vis in care zbori te poti simti asemeni unui supraerou, invincibil si omnipotent. Poate ca, in sinea ta, crezi ca esti superior celor din jurul tau si ai tendinta de a-i privi de sus pe ceilalti. La urma urmei, nu asta faci atunci cand "zbori" deasupra lor?

In fine, atunci cand iti analizezi visul despre zbor, trebuie sa iei in considerare inaltimea, directia si viteza zborului. Cu cat te inalti mai sus si te misti mai rapid, cu atat posezi un mai mare nivel de incredere in tine insuti. Daca zbori la mica inaltime, inseamna ca esti satisfacut de ritmurile vietii tale actuale. Zborul inapoi semnifica o revenire in trecut.

De cele mai multe ori, visul zborului este descris ca o experienta pozitiva si exaltanta, dar daca iti este frica atunci cand planezi prin aer, ti se sugereaza ca te temi de noi provocari ori puneri la incercare. Poate ca nu esti inca pregatit sa faci urmatorul pas in dezvoltarea ta. Dificultatile aparute in zbor semnifica incapacitatea de a-ti controla circumstantele vietii. De-a lungul zborului din vis, poti intalni obstacole precum stalpi de inalta tensiune, copaci sau munti, care simbolizeaza ceva sau pe cineva care iti sta in cale in viata reala. Este nevoie sa identifici ce lucru ori persoana iti stanjeneste evolutia. Problemele aparute in timpul zborului pot semnifica si lipsa de incredere in tine insuti, lipsa de motivatie ori ezitarea din viata lucida. Poate ca ti-ai fixat niste obiective nerealiste si te straduiesti din greu sa ti le implinesti...

Explozie Baltimore

SUA: Explozie majoră în Baltimore: Mai mulţi oameni, prinşi sub dărâmături  VIDEO

O explozie puternică s-a produs luni dimineaţă ora locală într-un cartier din oraşul Baltimore (Maryland), distrugând câteva imobile. Cel puţin o persoană a murit, trei au fost rănite grav şi sunt în stare critică, iar cel puţin cinci sunt prinse sub dărâmături, au anunţat pompierii, conform Reuters şi Xinhua.

„Mai multe case au explodat. Cel puţin cinci oameni sunt prinşi sub dărâmături, unii sunt copii'' - au scris pompierii pe pagina de Facebook Baltimore Firefighters. 


Islanda




Islanda – Țara care și-a găsit calea

Țara în care studiile și medicina sunt gratuite; Nu există McDonald’s și nu se încuie locuințele

 

 

Fiecare persoană visează să ducă o viață mai bună și să trăiască într-o țară modernă.Din acest punct de vedere, Islanda este țara ideală. Aici nu există armată,energia electrică este gratis, iar oamenii își încuie rar mașinile și casa!

image.png

Islanda este o țară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arcticși s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.

image.png

Țara a depășit criza din 2008 și şi-a revenit spectaculos. În timp ce toate țărileau ajutat băncile care au creat această criză, aici s-a acționat altfel. Toate băncile au devenit naționalizate, iar organizatorii crizei au fost arestați. 

Afost elaborată o nouă constituție orientată pe deplin spre bunăstarea poporului. Țările europene au încercat de mai multe ori să o influențeze și să o facă să trăiască conform regulilor pe care le dictează acestea. Marea Britanie și Olanda au amenințat-o cu sancțiuni economice și chiar izolare completă. 

FMI a amenințat-o că nu-i va mai oferi asistență. Dar Islanda nu a cedat. La momentul actual orice european are motive să-i invidieze pe locuitorii acestei țări.

image.png

În Islanda populația este de numai 332 529 de persoane. Oamenii au încredere unul în altul, de aceea nu-și încuie mașinile sau locuințele, iar copiii pot rămâne câteva minute fără supraveghere, în timp ce părinții fac cumpărături.

După 0separare sau divorț foștii parteneri rămân în relații bune și continuă să comunice,deoarece au prieteni comuni.

image.png

Interesant este și faptul că Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise în timpul crizei din 2009 și nu s-au mai deschis.

Preferințele culinare ale islandezilor sunt diferite de ale noastre. Ei au un fel de mâncarecare se numește “hawkarl”, carne de rechin stricată. Sună delicios, nu-i așa?

Iatăcâteva curiozități despre Islanda:

1.Islandezilor le place foarte mult să citească. Dețin, la acest capitol, primul loc în lume.

2.Dacă veți cere apă într-o cafenea sau într-un restaurant, nu ca trebui săplătiți pentru ea. Vă vor oferi apă de la robinet care este foarte bună,deoarece este din izvoarele termale.

3.Dacă veți decide să vă schimbați locul de muncă, nu veți avea nevoie de oscrisoare de recomandare de la locul de muncă anterior. Islandezii au încredereîn oameni și nu vă vor verifica în niciun fel.

4.Islanda este singura țară din lume în care se votează online.

5.Această țară este considerată drept una foarte conservatoare. Localnicii au oatitudine foarte serioasă față de căsătorie.

6.La momentul actuale este foarte dezvoltat turismul în această țară, numărul deturiști crește în fiecare an și este de 2 ori mai mare decât populația.

7.În Islanda nu există armată. Dacă vreun cetățean va dori să facă serviciulmilitar, se va putea alătura armatei norvegiene în baza unui acord între acestețări.

8.Toate școlile și alte instituții de învățământ sunt gratuite aici.

9.Nu există clinici private, deoarece nu este, pur și simplu, nevoie de ele.Spitalele de stat oferă servicii medicale foarte bune.

10.Islanda este una din puținele țări din Europa care folosește sistemul determoficare centralizată și oamenii nu plătesc pentru acest serviciu.

Islanda

se numără printre primele zece țări cu cel mai înalt nivel de viață!

Iată bogăția mea!