sâmbătă, 6 iunie 2020

Luminița de seară

Sub o tufă de trandafiri s-a aciuat un masiv de luminițe de seară. Cu drag le priveam, în ultima vreme, și nu le știam denumirea. Bune-s programele android de identificarea plantelor! Recomand programul PlantNet.


Indienii americani utilizau Luminita de seara in tratamentul bolilor dermatologice, al plagilor, al astmului si al virozelor. Cunoscuta in Anglia inca din secolul al XVII-lea, primeste ulterior denumirea de “leacul bun la toate”. Ea este cunoscuta si ca Luminita de seara, Primula sau Evening primrose

Descriere: Luminita de seara este o planta bianuala  cu flori galbene, albe, roz, mai rar rosii, de 2,5-5 cm diametru, sunt solitare, cu patru petale, care infloresc din iunie pana octombrie, numai la lasarea serii.
Sunt in general hermafrodite si infloresc ca un spic din mai pana in iulie.Cu cat este mai intuneric afara, cu atat floarea iese mai mult in evidenta, stralucind mai puternic. Dimineata, florile se ofilesc, urmand ca la apus sa infloreasca alte serii de flori.
Sunt dotate cu un "ghid de nectar" luminos, invizibil la lumina zilei, dar vizibil la lumina ultravioleta care ajuta polenizatorii sa o gaseasca.
Originara din America de Nord Luminita de seara  s-a raspandit in intreaga Europa si Asia de vest

Parte medicinala utilizata: Semintele 

Compozitie chimica: Luminita de seara  contine fitosterine , alcool cerilic, rezine, flobafene, tanin, invertina, pentozane , invertaza, mucilagii. Semintele de Primula contin acizi grasi esentiali polinesaturati din categoria omega 3,6 , dar si acid gama linoleic(GLA)

Actiune biologica si utilizari:

  • afectiuni coronariene: bolile vaselor coronare ale inimii sunt legate de mai multi factori intre care nivelul ridicat in colesterol,hipertensiune, agregarea plachetara, obstructia vasculara. AGE continut de Lminita de seara scade presiunea sanguina, iar GLA inhiba agregarea  plachetara 
  • sustine sistemul reproducator feminin
  • sindrom premenstrual si mastopatie: folosind uleiul de Luminita in tratamentu premenstrual s-a dovedit eficienta in diminuarea starilor depresive, iritabilitate, dureri sau tensiune la nivelul sanilor, retentive hidrolitica etc. In mastopatie s-a constatatreducerea durerilor cu 47% si 27% prin administrarea de ulei de Evening primrose,  in special in mastopatia ciclica. In cazuri particulare s-a observat si reducerea nodulilor glandelor mamare, reducerea chisturilor si recidivelor postchirurgicale.
  • artrite reumatoide si artrite psoriazice: datorita modificarii calitative si cantitative a producerii endogene de prostalgine, cercetatorii au decis sa foloseasca uleiul de Luminita in tratamentul artritelor reumatoide si in alte boli reumatice. S-a observat o ameliorare in rigiditatea articulatiilor ce permite o mai buna mobilitate.
  • diabet: o serie de studii au demonstrat  ca GLA continut de Primula au dus la rezultate incurajatoare pentru diabetici

Uleiul de Luminita de seara se poate utiliza ca adjuvant in afectiuni precum:alcoholism cronic, irascibilitate, fibroza chistice, nefropatii, obezitate, astm bronsic, bufeuri in timpul menopauzei, hepatita B dar si pentru curele de detoxifiere
Contraindicatii: Nu s-au semnalat

vineri, 5 iunie 2020

De râsu-plânsu!




Pe vremea când Ionescu era prieten cu Berbeceanu 



Claudiu Ionescu




Traian Berbeceanu, mărirea si decăderea unui zeu.


Dragul meu, fost prieten,


De 6 luni ești șeful de cabinet al ministrului Afacerilor Interne, cel care s-a făcut remarcat prin multe gafe si care trebuia demis de mult.


Mii de polițiști si pensionari militari si-au pus speranțele în tine, crezând ca odată ajuns acolo vei reforma ministerul și vei face dreptate pentru toți.


S-au înșelat amarnic, acel Cattani de Romania e doar o poveste, scrijelită de un fost polițist într o carte care s-a vândut bine. Naivii nu știu dedesubturile.


Nu ești decât un lacheu ce-i duce zilnic cafeaua lui Vela, care te-a luat în ograda doar pt PR.


Tu știi asta, dar ego-ul ti-a spus ca asa revii în atenția publica si vei putea poate pune presiune pe judecătorii ICCJ sa scapi de inculpare.


*Vreau doar sa mai lucrez 2 ani la locul meu de munca, timp în care sa redevenim cei mai buni din țară și sa pornim ceea ce numesc eu, reformarea politiei*


Asta mi-ai scris ultima data si te-am crezut. Tu te-ai pensionat rapid sa prinzi pensia babană de șef si te-a durut în cot de fosta ta echipa, care s-a destrămat in 4 zări. Iar despre reformarea poliției am văzut ce ai făcut in 6 luni, de când ești sef de cabinet: NIMIC.


Oare știe lumea ca faptele pentru care ești inculpat se prescriu în 2 ani și vei lua 100.000 de euro drepturi salariale neacordate? Tu cu Mureșan, Cean si Munteanu, cei care te-au băgat la zdup?


Si că toată bătălia ta cu ei este doar o reglare de conturi între găști, pentru putere. Ce păcat că mi-am dat seama de asta mult mai târziu.


http://hunedoaralibera.ro/iccj-decizie-dosarul-berbeceanu/?fbclid=IwAR27Xo0qgjxIWA26pANzNtKX3Roq4J4fpJcEiyI4j0VN9hts7ALgp7vIsuc


Tocmai de aceea, dezamăgirea mea este cu atât mai mare, fiindcă am avut o percepție foarte buna in ce te privește, am crezut in profesionalismul tău, motiv pentru care m-am expus in fata șefilor, a colegilor, susținându-te, pierzând credibilitate, funcția, onoarea, etc, pentru ca acum, sa-ti citesc „glumitele” postate si știind că în spatele acestora te amuzi copios, de la înălțimea funcție onorabile de șef de cabinet al ministrului, când vezi câți pupincuriști se reped sa-ti aprecieze poantele tale seci si limbajul suburban.


Târziu am aflat si ca ai terminat o facultate obscura in Petroșani, ca ai scris pentru un un ziar si apoi, hop-țop, ai fost angajat in politie, tatăl tău fiind adjunct la circulație. Ai ajuns la judiciar unde te-a luat sub aripa Lavu, viitorul socru.


Prietenii știu de ce...


E plina Romania de nevinovați.


Oare in ce țară UE șeful de cabinet al ministrului de interne este inculpat pentru fapte de corupție?


Iti scriu ca umbla vorba prin târg ca spui lucruri trăsnite despre mine si trebuie sa reacționez. Înainte de lipirea ta de PNL ai mai cochetat cu politica. Prin 2018 l-ai susținut pe doctorul Blendea, prietenul tău, la primăria Deva, din partea ProRomania. Te-ai pozat cu el pe un afiș electoral in speranța ca PSD- ul si gașca lor te vor ajuta in instanta.


La sfârșitul lui 2019 te-ai întâlnit cu o protejata de-a lui Barna, negociind cu ea intrarea în USR. Auzind ca are probleme cu mine te-ai apucat sa îndrugi prostii, ca mi-am bătut fosta soție si am dat-o afara din casa. Si multe alte mizerii...


Trebuie sa știi ca niciodată nu am lovit o femeie si era doar problema noastră si nu a ta.


Iar mizeria asta spusa de tine e o mare minciună.


Am auzit ca în cartea aia a ta, pe la pagina 204, spui ca nu-ți explici de ce am ieșit în strada sa te apar, ca nu ma cunoșteai?


Am înțeles ca vroiai sa minimalizezi lupta mea ca sa te scot din arest, dar chiar asa, Traian, nu ma cunoșteai?


Oare cine ti-a dat pontul in februarie 2006 pentru marele dosar Hydra, cine ti l-a adus pe U.N la DIICOT Hunedoara sa-ti toarne mecanismul de furt din combinatul siderurgic si complicitatea paznicilor cu lumea interlopa din Hunedoara?


Oare cine a făcut flagrantul de la casa lui Samsonel, de pe malul răului Cerna, când s-au găsit 45 de tone de ferosiliciu?


Oare cine a făcut flagrantul pe Halda de Zgura când au fost găsite mai multe rabe încărcate cu fier?


Oare cine te-a dus sa te întâlnești cu Pațan, directorul SC Arcelor Mittal, sa punem țara la cale? Tu cu procurorul Diana Pecincu, eu cu asp.Cristurean Aurel?


Oare cine a rezolvat cele 80 de dosare cu AN după ce mi le-ai restituit pe cale ierarhica si nu au fost lipite de dosarul Hydra? Ca de, după ce te-au avansat șef la DIICOT Alba si răspundeai de 5 județe, nu mai aveai de ce sa te agiți?


Oare cine răspunde de faptul ca după 15 ani dosarul Hydra nu e judecat si se vor prescrie faptele, iar cei inculpați vor câștiga la CEDO bani din cauza faptului ca statul nu i-a judecat cu celeritate, într-un dosar care a costat statul roman 6 milioane de euro? A cui e vina, Traian, ca în afara de probatoriul făcut de noi, cei de la Poliția Hunedoara, nu ați făcut nimic in dosar?


https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cum-fost-ingropat-faimosul-dosar-mafiei-fierului-vechi-ancheta-120-volume-condusa-berbeceanu-1_5e04e1b55163ec427167b9ef/index.html


https://www.mesagerulhunedorean.ro/dosarul-hydra-al-mafiei-fierului-vechi-tergiversat-de-ani-buni/


Poate ai uitat, eu nu.


Sa-ti zic de ce am iest în strada sa te apar...nu pentru tine, Traian, am făcut-o pentru toți polițiștii abuzați, ca nu suport abuzurile. Te-am susținut potrivit principiilor firești, în care au fost călăuziți polițiștii in general, în școlile absolvite, ce se caracterizează prin ... Onoare.. Respect.. Corectitudine.. Cinste .. Fidelitate ...Confidențialitate ... Profesionalism .... Patriotism .. si ma opresc, pentru ca știu ca te plictisesc astfel de caracteristici specifice unui bun polițist, care pentru tine, sunt doar simple cuvinte. Și oricum tu nu ai o zi de scoală militara făcută.


Cât de naiv am fost și cât am plătit pentru asta, doar eu știu. Cert e ca din acel moment s-a pornit urgia împotriva mea: cercetări prealabile, izolat la serviciu, pus la dispoziție, mutat, retras avizul de acces la informații clasificate, etc. Probabil asta a fost destinul meu, trebuia sa trec prin asta ca sa ajung ce sunt acum. Am muscat din țarâna pentru a învăța lecția mândriei si al ego-ului.


Si culmea, cine si-a bătut joc de mine si m-a îngenunchiat, *doctorul* Dumitru, șeful IPJ Hunedoara, cel pe care l-ai aparat tu din partea SNPPC la IGPR într-o sesizare de-a mea, in 2018. Ce ironica e viața, prin intermediul meu a ajuns Coarnă la tine si tu peste ani l-ai aparat pe cel care m-a făcut sa mușc din țarână, pentru ca te-am aparat pe tine. Karma!


https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=841705219176082&id=100000098340431


Și nu te mai da nevinovat si ca nu l-ai cunoscut pe Rusu ,zis *Romică*, administratorul SC Uranus Junior 2003 SRL, înainte sa-ti vândă mașina aia subevaluată si nedeclarata in faimoasa ta declarație de avere. Erați prieteni la catarama, încă din 2010 când l-am cercetat eu pentru ucidere din culpă. Prima fraza rostita de el când a intrat la mine in birou a fost..*sunt prieten cu Berbeceanu si joc fotbal cu Dumitru, inspectorul șef*.


Dar asta in episodul următor, când o sa povestesc de legătura ta cu el( condamnat pt furt de motoare din combinat) si Diana Pecincu...marea ta iubire...profesionala.


Dar poate ai onoare si îți dai demisia.


Adevarul e mai presus de orice.


Cu drag, fostul tău prieten


Slujitorii diavolului

Fostul episcop al Huşilor, acuzat de viol, eliberat din arest preventiv

Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă, este cercetat şi pentru viol.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au anunţat, joi, 21 mai, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva fostului episcop de Huşi şi a celui care era considerat "mâna sa dreaptă", arhimandritul Sebastian Jitaru. Este pentru prima dată când un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române este pus sub acuzare pentru fapte atât de grave: viol şi agresiune sexuală.   

 

Corneliu Bârlădeanu este acuzat de o infracţiune de viol şi o infracţiune de agresiune sexuală, ambele în formă continuată, victimă fiind un fost elev al Seminarului Teologic "Sf. Ioan Gură de Aur" din Huşi, care era minor  la momentul comiterii faptei. În sarcina lui Sebastian Jitaru, procurorii au reţinut trei infracţiuni distincte de viol în formă continuată, victime fiind, de asemenea foşti seminarişti, la rândul lor minori la data comiterii faptei, agresiune sexuală şi şantaj în formă continuată. 

 

Concret, fostul episcop şi fostul arhimandrit al Episcopiei Huşilor sunt acuzaţi că au profitat de statutul şi autoritatea pe care o aveau în faţa elevilor de la seminar şi, ani la rând, şi-au ales victime printre aceştia pentru a întreţine relaţii sexuale.

 

Scandalul de la Episcopia Huşilor a izbucnit la jumătatea lunii iunie anul curent. Pe fondul unor presiuni şi ameninţări cu divulgarea în presă a imaginilor compromiţătoare, fostul episcop Corneliu a mers la DNA şi a denunţat trei dintre preoţii care îl şantajau. Prelatul s-a plâns procurorilor că respectivii clerici îi solicitau funcţii şi bani. Decizia de a depune plângere la DNA fără a-şi informa superiorii, a atras critici, Corneliu Bârlădeanu fiind acuzat că a încălcat cutumele bisericeşti.

 

După arestarea la domiciliu a celor trei preoţi acuzaţi de şantaj, la scurt timp în presa tabloidă a fost publicat unul dintre cele opt filmuleţe ridicate de procurorii DNA în urma percheziţiilor. Imaginile înfăţişau doi bărbaţi în sutană în ipostaze intime, unul dintre ei având fizionomia şi vocea asemenea episcopului Corneliu. Celălalt bărbat a fost indicat de mai multe persoane ca fiind un fost elev de seminar, în prezent preot.

Înregistrarea ar fi fost realizată în timp ce seminaristul era elev în clasa XI-a şi ar fi fost realizată de acesta chiar în scop de şantaj. Fostul coleg de cameră al seminaristului, fosta pedagogă a seminarului Teologic, precum şi mai mulţi preoţi au afirmat că în interiorul Seminarului Teologic din Huşi presupusa relaţie dintre Corneliu Bârlădeanu şi seminaristul din filmare era de notorietate, iar respectivul elev nu ar fi fost singurul care ar fi ajuns în dormitorul prelatului.

 

După vizionarea imaginilor necenzurat, atât reprezentanţii Patriarhiei Române, cât şi cei ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au concluzionat că monahul Corneliu Bârlădeanu pare a fi unul dintre protagoniştii filmării. Abia după publicarea materialului video, Mitropolia Moldovei a dispus oprirea de la slujire a episcopului de Huşi.

 

„Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei privind formularea unui punct de vedere referitor la reţinerea pentru 24 de ore a fostului episcop Corneliu Onilă, Episcopia Huşilor menţionează că a luat act de această reţinere şi de natura juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia, fapte de o mare gravitate, care au menirea de a tulbura pe oricine, sub toate aspectele.

 

Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului, iar Episcopia Huşilor, neputându-se substitui acestora, aşteaptă finalizarea procesului.

 

După ce va fi emisă o hotărâre de necontestat în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun.

 

Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu fostul episcop Corneliu Onilă.

 

Regretăm sminteala creată de acest caz, precum şi implicaţiile morale care nu fac cinste nimănui, cu atât mai puţin cu cât acestea sunt asociate imaginii unui slujitor al Bisericii, care trebuie să fie, prin excelenţă, un exemplu de moralitate. Nicio instituţie, însă, nu poate fi confundată cu o persoană. Mecanismele de combatere a faptelor penale trebuie să funcţioneze, indiferent de persoana în cauză.

 

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu lase ca acest caz, profund nefericit, să îi tulbure mai mult decât a făcut-o până în prezent.

 

În spiritul celor menţionate, până la o decizie finală, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Adevărul.ro 

joi, 4 iunie 2020

Proteste SUA

https://youtu.be/g0c0whOoBbQ


Ororile stalinismului, socialismului și comunismului în România.

Patimile româncelor aruncate în temniţa neagră de la Mislea. „Femeile ieşeau de acolo ca nişte cadavre vii“

La începutul anilor ´50, autorităţile comuniste au transformat clădirile fostei mănăstiri Mislea, ridicată în secolul al XVI-lea, într-una dintre cele mai înfiorătoare închisori pentru femei. Aici, în primii ani ai regimului comunist, au ajuns sute de românce, multe dintre ele fiind soţii ale unor foşti demnitari şi oameni politici. Maria Antonescu – soţia mareşalului Ion Antonescu, Veturia Goga – soţia lui omului politic şi scriitor Octavian Goga, Niculina Mihalache – soţia omului politic Ion Mihalache, decedat în închisoarea Râmnicu Sărat au trecut prin temniţa de la Mislea.

Locul de care se temeau cel mai mult deţinutele trimise la Mislea a fost „Gherla" sau „temniţa neagră" – o încăpere întunecoasă şi friguroasă destinată terorizării femeilor. Mărturii din anii ´50 ale unor foste deţinute, păstrate în arhivele unor instituţii occidentale dezvăluiau tragediile din beciurile închisorii de femei.

„Dacă o deţinută era recidivistă, nedisciplinată, nu respecta dispoziţiunile închisorii sau nu lucra suficient, putea fi trimisă să doarmă în celula numită Temniţa neagră sau Gherla, ce era o încăpere fără ciment, fără pat şi saltea şi unde putea fi ţinută 10 zile, chiar şi uneori mai mult. Dacă te arătai demnă şi încercai să le ţii piept, atunci se arunca apă pe jos, să nu te poţi aşeza nici pe duşumea măcar şi să stai tot timpul în picioare. Foarte multe femei au fost pedepsite să stea în temniţa neagră şi, în special în iarna anului 1954 – 1955, a fost foarte penibil din cauza frigului întins ce domnea acolo. Pentru a fi chinuite mai mult, femeilor li se dădea hrană caldă numai de două ori pe săptămână, iar în restul timpului hrană rece", relata o fostă deţinută, în 1955, potrivit unei mărturii păstrate în arhivele Radio Free Europe (RFE).



Pentru a ajunge în temniţa neagră de la Mislea, nu trebuia să faci mare lucru, arăta o fostă deţinută politic. „Era suficient să ascunzi un creion, o bucată de hârtie, o bucăţică de oglindă în care să te priveşti, o bucăţică de jurnal, o ţigaretă pe care ai căpăptat-o prin nu conta ce mijloc etc. Dacă ţi se găsea ceva la perchezţie, erai sigură că vei dormi la gherla", relata fosta deţinută. Unele femei erau aduse la Mislea împreună cu copiii mici, care ajungeau să fie crescuţi în închisoare. Altele, însărcinate, năşteau în închisoarea din regiunea Prahovei. O singură femeie ar fi evadat din penitenciar, după ce fusese scoasă la tăiat lemne, însă la scurt timp a fost adusă înapoi.

La „temniţa neagră" de la Mislea, erau trimise cel mai adesea deţinutele care intrau în conflict cu personalul închisorii. „Nu era nevoie să faci mari greşeli pentru a fi pedepsită şi cele ce se certau cu miliţiencele sau se revoltau erau condamnate să fie ţinute la gherlă. Era o celulă foarte mică, în care încăpea doar un pat, fără saltea, unde puteai rămâne 48 – 96 de ore sau chiar mai mult, unele dintre femei fiind ţinute 15 zile în şir", îşi amintea o altă fostă deţinută. „Nu voi putea uita figurile femeilor care ieşeau din camera neagră (gherla), după câteva zile de pedeapsă. Hrana lor în acel timp consta în apă şi pâine şi, de două ori pe săptămână, doar, hrană caldă. Ieşind de acolo, semănau cu nişte cadavre vii", mărturisea aceasta.

Pe lângă teroarea suportată în gherla de la Mislea, deţinutele trebuiau să facă faţă şi abuzurilor personalului închisorii. „În anul 1954 se găsea la închisoarea de la Mislea un locotenent politic foarte rău şi sadic, care avea plăcerea să controleze femeile dezbrăcându-le până la piele şi examinându-le de aproape. La protestele lor, le spunea că este inutil să se opună, căci sunt capabile să ascundă lucruri importante şi datoria lui este să le controleze. Până în primăvara anului 1955, miliţienii se purtau extrem de dur cu toată lumea şi le insultau pe femei, deşi se afirma că nu este permis acest lucru. De atunci, însă, a venit un ordin ca să se poarte mai civilizat şi atitudinea lor s-a schimbat brusc de la o zi I la alta, ba chiar deţinutele nu au mai fost obligate să li se adreseze cu: Să trăiţi", mărturisea o altă fostă deţinută.

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Ororile din fostele lagăre de muncă staliniste. Cele mai odioase pedepse aplicate „duşmanilor poporului“, ilustrate în desenele unui fost gardian

Mărturii din iadul lagărelor sovietice în care au ajuns etnicii germani, după război. Tragediile deportaţilor obligaţi la reconstrucţia URSS

Ostaşii sovietici transformaţi de băutură în monştri. Cum au răspuns românii violurilor şi crimelor săvârşite de ruşi

Notele secrete ale Lagărului de prizonieri sovietici. Iadul din minele Văii Jiului i-a îmbolnăvit pe ruşi de „orbul găinilor"

Adevărul.ro 

miercuri, 3 iunie 2020

Romică

Povestea legendarului hoţ Romică. Fura buletinele manifestanţilor de la Revoluţie şi le preda miliţiei

Timişoara are numeroase personaje care au intrat în legenda urbană. Unul dintre ei este Romică, un “om al străzii" simpatizat de unii, hulit şi compătămit de mulţi alţii. Era însă cunoscut. El a murit în iarna anului 2008. Se spune că nu e timişorean cel care nu ştie cine a fost Romică. Însă, puţini ştiu povestea reală a celui care îşi făcea veacul în centrul oraşului, imita personaje istorice, de la Ceauşescu la Hitler, ori diverse vedete autohtone sau internaţionale. O făcea cu stângăcie, cuvintele în germană sau engleză erau inventate de el, dar lumea râdea de el. Era un saltimbanc îmbrăcat la costum, cu cravată, cu pălărioară şic şi cu mustaţa de “Führer". 
 

Romică era cleptoman şi avea o dexteritate incredibilă. Fura bani sau obiecte de valoare de la victimele sale, fără ca acesta să observe furtul în acel moment. 
 

Fura mai tot timpul. De cele mai multe ori, când se dădea în spectacol în public, restituia obiectele celor care nu erau atenţi, fie că e vorba de ceasul de la mână sau portofelul din buzunar sau alte obiecte personale. De obicei era răsplătit cu o mică sumă de bani de cel care se bucura că îşi recăpătau obiectele subtilizate. 

Romică Rusu FOTO Adrian Pînclişan/Bănăţeanul

A fost abandonat de mamă într-un parc
 

Romică Rusu s-a născut în Cluj, în 1960, dar a fost abandonat de mamă, într-un parc, când avea doar două luni. 

“Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în Scânteia. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă rolului de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul <tanti Reghina>. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur", a scris Horaţiu Ardelean, în ziarul Bănăţeanul din 30 decembrie 2008.

 

A locuit în cele mai bune hoteluri din oraş

 

Romică nu a fost angajat niciodată. Se spune că a fost folosit de securişti, atât de cei vechi, cât şi de cei noi. S-a învârtit în lumea bună a oraşului, făcând pe “prostul". A locuit în cele mai bune hoteluri din oraşul de pe Bega (Hotel Timişoara, Hotel Central, Hotel Continental etc.), unde a cunoscut artişti precum Ştefan Bănică, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin sau Florin Piersic. 

 

“La toţi le-a furat câte ceva, dar a înapoiat, conştiincios, obiectele. A păstrat, cu sfinţenie, atât fotografiile cu monştri sacri, cât şi ziarele în care aceştia au apărut de-a lungul timpului. Din lumea lui Romică făceau parte chiar şi politicieni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la hotel Central, sau la Continental. Era chemat la mai toate chefurile şi petrecerile pentru că, întotdeauna, simpla lui prezenţă garanta buna-dispoziţie şi spectacolul", mai aflăm din Bănăţeanul.

Romică Rusu la o chermeză, posibil la Hotel Continental FOTO D.Barbu

 

Cum a furat ceasul de aur al scamatorului Iosefini

 

Romică l-a impresionat chiar şi pe renumitul scamator Iosefini. Aflat la cumpărături în Timişoara, după un spectacol, i-a furat ceasul de aur de la mână, iar apoi l-a întrebat, tacticos, cât este ora. „Domnule, spune-mi cum ai făcut şi ceasul e al tău!", a replicast Iosefini. Romică i-a arătat şmecheria, dar a preferat banii în locul trofeului. 

 

Romică l-a lăsat fără telefon mobil şi pe cunoscutul om de televiziune Cristian Tabără, chiar atunci când se pregătea să intre în direct la Pro TV, din faţa Catedralei.

 

“Pe stradă, nu fura niciodată de la oamenii săraci, pe care s-a străduit să-i distreze cum ştia el mai bine. Drukerii timişoreni îşi amintesc cu zâmbetul pe buze şi de spectacolele pe care Romică le da la stadion, acolo unde, atât jucătorii adverşi, cât şi arbitrii erau <pictaţi> cu apelative care stârneau râsul tuturor. În ultimii ani, Romică nu a mai putut ţine pasul cu economia de piaţă: nu şi-a mai putut permite să achite contravaloarea camerelor închiriate la hotelurile din zona centrală a oraşului. Primăria i-a repartizat un apartament într-o casă naţionalizată. Aşa a ajuns om la casa lui, pentru prima oară. Spunea, mereu, că femeile l-au dezamăgit şi că s-a obişnuit cu statutul de burlac mai mult sau mai puţin fericit. Cu toate că pe stradă deborda de bucurie şi, pe oriunde trecea, veselia şi farsele nu conteneau, în sinea lui, Romică era nefericit. Ducea o viaţă tristă, iar strada îl ajuta să scape de apăsări, să <evadeze> într-un fel din universul lui interior, acolo unde se cuibărise în ultimul timp şi boala", a mai scris Horaţiu Ardelean, după moartea lui Romică.

De multe ori era îmbrăcat elegant FOTO D.Barbu
 

Omul miliţiei în timpul revolutelor din decembrie 1989

Publicistul Dinu Barbu a devăluit şi el câteva lucruri intersante din biografia lui Romică, care arată că nu s-a vorbit din întâmplare despre relaţia bună pe care o avea cu securiştii. Romică a fost activ şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989.   

“În 1990, când am scos, cu un grup de prieteni profesori, revista Clepsidra, am inserat povestea lui Romică din timpul Revoluţiei, relatată de el însuşi. Mai întâi, cât ceva despre neaşteptatele reţineri în zilele din decembrie ‘89. Şi nu vorbesc de cele petrecute la grămadă, brutal, sute, efectuate pe străzile Timişoarei de trupele de securitate, de miliţie şi de securiştii în civil. Au fost şi altele, mai subtile. Unii dintre cei care s-au remarcat ca lideri potenţiali ai revoluţiei şi care au manifestat mai ales în zona Catedralei Mitropolitate sau în Piaţa Maria, au fost ridicaţi în 18 sau 19 decembrie de acasă. Nu ştiu câţi au fost ridicaţi pe baza buletinelor furate la ordin în timpul demonstraţiilor anticomuniste, mai mulţi sau doar unul singur, povestea e a lui Romică, aşa cum mi-a relatat-o acum 30 de ani", susţine Dinu Barbu.
 

“Rusu, expert în furtul din buzunare, a subtilizat un număr de buletine de la cei mai vizibili demonstranţi şi, în buna lui relaţie cu Miliţia, le-a predat ofiţerului de legătură. Acesta din urmă, Securităţii. De aici, ţârâitul soneriei de dimineanţa la uşa posesorului de buletin ciordit de Romi şi arestarea locatarului. Sigur, era şi filajul maiorului Niculae Mavru care şi-a făcut <datoria> din plin faţă de dictatura lui Ceauşescu", a povestit Dinu Barbu.

 

Invitat la un exclusivist bufet suedez FOTO D.Barbu

Un pickpocket veritabil  

Romică a devenise faimos pentru un truc de pomină. “Înţepa o bancnotă de 25 de lei, apoi trecea prin <orificiul bancar> o aţă subţire, greu de sesizat. Lăsa bancnota pe trotuar şi, atunci când vreun nevinovat se apleca să o ridice, bucuros de pomană, Romi trăgea de celălat capăt al aţei: o data, de două ori, până se prindea şi fraierul care dorea să recupereze bancnota că cineva făcea băşcălie. Au fost sute de cazuri, spre deliciul unor gură cască care ştiau deja trucul şi care se distrau copios pe seama lăcomiei celui care, aplecat după bancnotă, se tot străduia să o apuce. La fel, când avea chef şi se simţea în formă cazonă, Romică se aşeza în mijlocul carosabilului şi, cu un fluier de arbitru de fotbal, dirija strident circulaţia maşinilor, spre nedumerirea totală a şoferilor care nu făceau faţă mişcărilor haotice ale <miliţianului> de conjunctură. Şi mai avea o apucătură, una de pickpocket veritabil. Te oprea pe stradă, cerea invariabil o bancnotă de zece lei, îl <onorai>, îţi strângea mâna a mulţumire, se făcea că pleacă, apoi, de la doi-trei metri distanţă, lăsa să i se scurgă printre degete ceasul pe care l-ai avut la mână, întrebându-te, nevinovat: <Nu-ţi trebuie?>. Am păţit-o de câteva ori, dar, recunosc, nu m-am supărat niciodată", a continuat Dinu Barbu.

Celebrul truc “Romică" cu bancnota FOTO D.Barbu  

Mergea la furat în Budapesta
 

Pleca des “în deplasare", în Ungaria, pentru a face rost de bani. “Când nu era mulţumit de <recoltă>, Romică <făcea> Budapesta. Se urca în autocar, îmbrăcat la patru ace, turist respectabil, în excursie de o zi, şi pornea spre capitala Ungariei, <Patrula> în special pe eleganta Vaczi utca, Lipscaniul unguresc, şi, către seară, reîntremat financicar, se întorcea, acasă, la Timişoara", adaugă Dinu Barbu. 
 

“Pe Stadionul ,<1 Mai> lăsa arbitrii fără cartonaşe sau chiar fluierul, lui Marian Salomir, la un meci cu Dinamo. Sau la deplasarile suporterilor lui Poli, pe ,<nasi>, făra chitanţier, capsator sau fluier ...era un artist al furtului la buzunare, lăsând străini fără valută, sau miliţieni, fără cătuşe, sau chiar pistolul din dotare. Îl ştiau foarte mulţi ca pe calul breaz", îşi aminteşte publicistul Dinu Barbu.

Romică se dă în spectacol FOTO Renasterea.ro  

“Avea acces la multe persoane politice de seamă"
 

Către anul 2000, Romică Rusu a primit o mică locuinţă pe strada Ciprian Porumbescu, devenind timişorean cu domiciliu stabil. 
 

“Cămăruţa se încălzea cu lemne, aşa că în iarna lui 2002, dacă nu greşesc, un domn important de la Bucureşti, pentru o lună al doilea om în stat, m-a sunat şi m-a rugat să-i rezolv un camion de lemne lui Romică, care-l sunase şi-i ceruse să-l ajute, că îngheţa de frig în casă. Până să mă mobilizez, treaba se rezolvase: Romi Rusu avea acces la multe persoane politice de seamă, cărora le era greu să-l refuze", a conchis Dinu Barbu.
 

A vândut tunul de la bastion

 

Un celebru episod care îl are ca protagonist pe Romică este legat de tunul folosit în Revoluţia maghiară în 1849, care era expus lângă Bastionul Theresia. La începutul anilor ‘90, tunul a fost vândut cu acte false de către şmecherii din oraş. Pentru a pune la punct afacerea, aceştia l-au folosit tocmai pe Romică.

Tunul aflat acum în Castelul Huniazilor

Cumpărătorul, un italian, nu a putut trece însă de frontieră iar obiectul de patrimoniu a fost confiscat. Autorităţile au recuperat tunul şi l-au depozitat în curtea Castelului Huniazilor  

“Italianul a plătit şmecherilor o sumă de bani. Culmea, i-au făcut şi acte, iar apoi noul proprietar a venit să îşi ia tunul. A venit cu o macara, a pus tunul pe o remarcă şi a plecat spre Italia. Ghinionul lui a fost că nu a putut trece cu tunul pe la vamă. După obiceiurile socialiste, la vamă a fost luat la întrebări. După câteva telefoane, au confiscat tunul pentru că era bun de patrimoniu. Italienii au rămas şi fără tun şi fără bani. Nu ştiu cât au plăit", a declarat istoricul Ioan Haţegan. 

 Adevărul.ro 

Criză pe pâine. Bani la ciorap.

Un reputat economist recomandă românilor să-şi facă rezerve: Criza din SUA ameninţă toată planeta

Un reputat economist îi îndeamnă pe români să-şi facă rezerve pentru ceea ce va urma, avertizând că Statele Unite vor trece printr-o criză fără precedent, care se va răsfrânge şi asupra României.

Protestele violente din Statele Unite şi criza economică americană ameninţă toată planeta, inclusiv economia României. Pe plan internaţional, condiţiile de finanţare au început să se deterioreze, spun specialiştii, care anunţă că impactul negativ va fi major.
 
„Întotdeauna când eşti într-o criză trebuie să cauţi să-ţi faci rezerve, rezerve de lichidităţi, să ţii cheltuielile la un nivel cât mai redus. Fiecare întreprinzător se recomandă să-şi facă o diagnosticare a activităţii, identificându-şi cele mai importante 2-3 puncte forte pe care le au, pe care să încerce să le amplifice”, a spus preşedintele onorific al Consiliului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, citat de Mediafax.
 
Economia americană a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai gravă contracţie de după criza financiară globală din 2008, ca urmare a măsurilor de izolare destinate să împiedice propagarea noului coronavirus, care a oprit activitatea economică.
 
Potrivit unei estimări preliminare publicate la finalul lunii aprilie de Departamentul american al Comerţului, în perioada ianuarie-martie 2020 Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 4,8% în ritm anual, după un avans de 2,1% în ultimele trei luni ale anului trecut.
 
Este vorba de cea mai importantă contracţie economică înregistrată de SUA după trimestrul patru 2008, în cel mai grav moment al crizei financiare mondiale. În plus, contracţia din perioada ianuarie-martie 2020 a pus capăt unui deceniu de creştere economică, cea mai lungă perioadă de expansiune înregistrată vreodată de economia americană.
 
Cu toate acestea, analiştii avertizează că această estimare nu reflectă impactul deplin al pandemiei de Covid-19 deoarece multe restricţii au fost introduse abia în luna martie. Între timp, 26 de milioane de americani au depus cereri pentru acordarea de ajutoare de şomaj iar activitatea economică şi încrederea consumatorilor au înregistrat un declin fără precedent. În aceste condiţii, există analiştii care se aşteaptă ca cea mai mare economie a lumii să se contracte cu 30% în perioada aprilie-iunie 2020.
 
„Economia este în cădere liberă, am putea să vedem ceva mult mai rău decât o gravă recesiune”, a avertizat Sung Won Sohn, profesor de economie la Universitatea Loyola Marymount University din Los Angeles. „Este prematur să vorbim de o revenire la acest moment, vom vedea foarte multe falimente ale unor afaceri mici şi mijlocii”, a adăugat Sung Won Sohn

Po-pulimea se relaxează după 15 iunie

COMENTARIU Adrian Onciu: EXCLUSIV! Stenograma petrecerii de la guvern de ziua lui Orban
Adrian Onciu
(01.06.2020, 09:08)
COMENTARIU Adrian Onciu: EXCLUSIV! Stenograma petrecerii de la guvern de ziua lui Orban
Luni 25 mai, ora 15:23, Palatul Victoria. Fragment stenogramă.

Fundal sonor România TV. Zgomot de pahare ciocnite.

.... Lucian Bode (Transporturi) - La mulţi ani, şefu'! Şi când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie!
- Ludovic Orban (prim ministru) - Mersi, Luciane. Cine vrea şampanie au rămas două pahare de la Cîţu şi Anisie. Sunt neatinse.
Bode - Eu rămân pe whisky. Scuze, de la şampania românească mă balonez foarte tare. (râde)
Bogdan Aurescu (Externe) - Băi, da' unde-a şters-o Cîţu aşa repede?
Raluca Turcan (vicepremier) - S-a dus să numere IMM-urile care au dat ortu' popii. (râde) Chiar, ce-ar fi să le treacă Arafat la decese? Suntem de râsul lumii cu o mie de morţi.
Aurescu - Am o presimţire, Ralu. Dacă băieţii de la Bruxelles ne dau atâtea miliarde, înseamnă că-i foarte grav. Ştii ceva, Ludovic?!
Orban - Semnele sunt de revenire în formă de Ve. Ve de la Victorie, nu Ve de la Veveriţă.
Turcan - Părerea mea că mai puteam rămâne două săptămâni în stare de urgenţă. Uită-te la spanioli.
Orban - Ăştia-s comunişti, dragă. Guvernul lor vrea să le dea venit universal de bază. Eşti nebun?!
Aurescu - Şi noi le dăm, Ludo.
Orban - Ce?
Aurescu - M...e. (râsete)
.....
Turcan - Mmm, foarte bune măslinele! De unde le-ai luat, Ludo?
Orban - Mi-a trimis un butoi primaru' Chirica de la Iaşi. Cadou de ziua mea. Ţi-am pus şi ţie două borcane în geantă.
Turcan - Mersi.
Virgil Popescu (Economie) - Mă întreb de unde are Chirica atâtea măsline pe seceta asta.
Orban - Eu v-am spus că merită să vină la noi. Un tip de zahăr... Mi-a lipit o felicitare pe butoi. Cică să am pe ce pune mâna în caz de-o amendă. (râde) Glumeţ moldoveanu'. Băi Chirica, eşti prost? Cine să mă amendeze pe mine? Vela din Top Gun?! Arafat din Moartea domnului Lăzărescu?! (râsete)
.....
Aurescu - Te-a sunat preşedintele, Ludo?
Orban - Cine, Klaus?
Aurescu - Da.
Orban - Mi-a trimis cinci trandafiri cu Fan Courier. E şucărit rău.
Aurescu - De ce-i şucărit?
Orban - Se termină pandemia, Bogdane. Fierbe de nervi că-i luăm jucăria preferată... Cică să testăm la dublu, la triplu, să fie mai mulţi covizi.
Bode - Testăm o laie! M-am săturat, băi, să port căcatul ăsta de mască la toate conferinţele de presă! Mă sufoc, nu mai pot!
Aurescu - Mănuşile sunt bune, Luciane. Nu te miroase nevasta c-ai fumat trabuc la birou. (râde)
Bode - Da, sigur. Mă miroase c-am băut whisky.
Aurescu - Vezi că şi masca este utilă? Dacă bei whisky prin mască îţi pute gura a biocide. (râsete) Hai, pune-o imediat! Vrei să-l chem pe Vela să te belească?!
.....
Turcan - Apropo, Ludo, tre' s-o spun, e prea tare! M-a sunat Rareş Bogdan dimineaţă să strângem bani de cadou.
Orban - Cât?
Turcan - 15 euro de persoană. Inclusiv liftierele, femeile de serviciu şi oamenii de la pază. A fost propunerea lui. Bujorii, tortul în formă de Covid-19 şi mandolina electrică sunt din banii ăia.
Orban - S-o fi supărat că nu l-am invitat?
Beni Oni Ardelean (deputat PNL) - Las' că-i trece, şefu'. Suntem în stare de alertă, da? Oficial nimeni nu se distrează. Încă se moare prin spitale.
Orban - Aşa-i. Pentru populime relaxarea vine după 15 iunie încolo. Hai să trăim! Şi la mulţi ani de guvernare! (zgomot pahare) 


 




CONTINUARE
.....
Orban - Sunteţi nişte drăguţi. Mi-aţi făcut o mare surpriză. Mai vrea cineva ţigări, whisky, trabuc? I-am spus lui Vela să scoată nişte iarbă de la ”Corpuri delicte”. Nu ştiu de ce-ntârzie papagalu'.
Turcan - Ludo, pot să te rog ceva?
Orban - Orice, dragă! E ziua mea.
Turcan - Pot să te pup cu masca la gât, fără distanţare socială? (râde)
Orban - Te previn, duhnesc a mici cu muştar. (râde) Hai, vino-ncoa'.
Turcan - La mulţi ani, stimate domnule prim ministru! (zgomot de pupături pe obraz) Gata, ţi-am dat decât doi covizi.
Orban - Să fie primiţi! Noi, liberalii, oricum suntem imuni la pandemie.
Popescu - Avem imunitate şi la pandemie şi la paranghelie - se ştie! (râde)
.....
Orban - Băi, azi m-a felicitat un patron de mall-uri. Şmecher, a sunat de pe telefonul Prea Fericitului.
Aurescu - Aha, gata, îl ştiu! Şi ce voia?
Orban - Ei, ce voia?! Să-i deschid afacerea pe-ntâi, de Ziua Copilului... Te doare mintea, băi frate!... Un alt bandit, care are restaurante şi corturi de nuntă, mi-a trimis pe WhatsApp poze cu preşedintele Kennedy împuşcat în cap. Cică o să-mi pară rău... Du-te dracu' de cretin! Păi ce, eu sunt singur în toată povestea asta?! Mergi frate la Cotroceni şi ia-l de gât pe Iohannis!
.....
Orban - Ia uite, Ponta pe România TV. Luciane, dă mai tare te rog.
Turcan - Dă-l în (bip) mea de fomist!
.....
Chelner - Vă mai servesc cu ceva, domnu' Orban?
Orban - Nu, mersi. Lasă două navete de bere aici, lângă uşă... A, şi trei sticle de whisky.
Chelner - Am înţeles. Pot să strâng de pe masă?
Turcan - Strânge tot în afară de măşti, mănuşi şi băutură.
Chelner - Domnu' Orban, mă scuzaţi. A luat foc mocheta. Aţi scăpat pe jos nişte scrum de ţigară.
Orban - Vai de mine! Ce stai şi te uiţi, mormolocule? Adu' repede o sticlă de bere să stingem focu'. (râsete)
Aurescu - Ce faci, băi Ludo? Dai foc la guvern?! Vrei să ardem aici ca şobolanii?!
.....
Râsete, apoi sonerie telefon.
Orban - Fiţi atenţi, mă sună Ciolacu!
Turcan - Dă-l pe boxe, să ne distrăm şi noi.
Orban - Bună idee... Da, alo.
Marcel Ciolacu (PSD) - Să trăiască domnu' premier! La mulţi ani şi multă fericire!
Orban - Mulţumesc că te-ai gândit la mine, domnu' preşedinte. Apreciez. Ia zi, cum merg negocierile cu ungurii? Ai bătut palma cu Viktor?(râde)
Ciolacu - Băi, lasă-mă cu glumele tale de şantier! Sunt un pachet de nervi. Abia am ieşit din şedinţă, m-au luat baronii la ştangă... Eu te-am sunat să te felicit şi să te-ntreb dacă mai este chelnerul pe-acolo.
Orban - Care chelner?!
Ciolacu - Un tip la vreo 32 de ani, înalt, brunet, slab, tuns scurt. Poartă pantofi negri, lucioşi, mărimea 43...
Orban - Ăăă... adineauri l-am văzut. Tre' să fie pe-aici. Da' de ce-ntrebi?
Ciolacu - Zi-i te rog să-mi trimită de urgenţă poza pe WhatsApp. OK? Mersi. Te-am pupat şi La mulţi ani!
Orban – Care poză?! Alo?... Alo?! A închis.
.....
P.S. Stenograma întrunirii de la Palatul Victoria ne-a fost remisă prin poştă de un tip care s-a semnat Guccifer. Pretinde că la rândul său a preluat-o de la ambasada Chinei. Iar chinezii ar fi interceptat discuţiile prin intermediul unui dispozitiv 5G Huawei montat într-o priză de la Palatul Victoria încă de pe vremea premierului Victor Ciorbea????????

Comentariile din Comisarul.ro:

  1. Ce golanie liberala, ce ipochimeni ipocriti care stau cu gura pe PSD, dar la ei in satra e o infectie si-o imoralitate de bordel sordid! Cei care i-ati votat la doua maini, va plac astfel de comportamente de cocalari si interlopi de a treia mana politica? Mai aveti dorinta de a-i vota, dupa tot ce au facut in scurta lor guvernare mafiot-cocalară? Cat despre pensiile militare, lasati sperantele sa zburde, ca pe ei nu-i doare gura sa ne amane pana la pastele cailor, si oricum nu aveau si nu vor avea de gand sa faca nimic pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Adi e buna.Ai cuprins esentialul.Indivizii in public se injura iar in particular se pupa.La noi militarii este altceva.Noi ne injuram pe unde putem.

    RăspundețiȘtergere
  3. DACĂ AJUNGE ASTA ÎN PRESĂ ȘI E "ADEVĂRATĂ" ........ADIO ORBAN ȘI AI LUI OȘTENI!!!!

Iată bogăția mea!