La 15 mai se împlinesc 182 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualității românești.
Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină. Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei. Sora pictorului Maria Ghigorț s-a măritat în anul 1844 la doar 13 ani și a murit destul de tânără. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe, scrie ziarpiatraneamt.ro.
La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier.
Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.
Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.
Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervenscență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.
M. Kogălniceanu spunea: „Tablourile de la Agapia formează pentru Moldova o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator".
Referindu-se la momentul sfințirii și la valoarea picturii de la Agapia, Alexandru Vlahuță nota: „După trei ani, Agapia în sărbătoare își sfințea podoaba de care cu drept cuvânt se putea mândri. Din câte biserici avem în țară nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere… Parcă nu mai este de mână omenească ! Așa se minunau maicile clătinând din cap. Acolo rămâne un muzeu și o școală de pictură bisericească."
A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front", realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.
În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române.
La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu trece la cele veșnice, la locuința sa de la Câmpina, lăsând, neterminată, pe șevalet, lucrarea „Întoarcerea de la bâlci.
Cu această rememorare revin cu o postare de anul trecut care aduce câteva sublinieri personale pentru marele nostru pictor Nicolae Grigorescu:
Numai cine este răuvoitoar nu poate constata cât de mult s-a transformat România în ultimii treizeci de ani! Mi-e dragă țara mea, mi-e drag poporul meu, îmi sunt dragi ținuturile unde m-am născut dar și cele în care locuiesc acum. Naționalismul, patriotismul par desuete pe lângă ceea ce simt despre România. De câteva ori pe an străbat locurile, ținuturile patriei, mai aproape sau mai departe de domiciliul temporar.
După o ora de mers cu mașina, însoțit de soție și o nepoată, intrăm in Câmpina, o urbe înfloritoare, curată, cu oameni liniștiți, aer tare de munte, un centru cu spații largi,restaurante, magazine frumos aranjate, mese afară, ce mai, un oraș total transformat. Mici rămășițe, urme din trecutul comunist dar și ceva mai vechi, perioada petroliștilor de pe vremea lui Nicolae Grigorescu, pictorul nostru cu un penel extraordinar, cu un suflet délicat, atașat poporului lui prin tot ce a pictat și ne-a lăsat moștenire culturală. Casa lui, reconstruită prin anii cincizeci ai veacului trecut, după un incendiu devastator, provocat de Comandamentul german la sfârșitul Primului război mondial. Răutatea cotropitorilor care supseseră petrolul României nu a fost dezisă nici în timpul retrageri nemților. Plecau unii, veneau alții! Au fost diverse popoare migratoare, turci, nemți, ruși și acum alte nații care ne adapă la democrație. Mi-aduc aminte de o discuție cu un consilier diplomatic român prin anii nouăzeci din secolul trecut. Concluzia noastră era: Estul Europei se va deschide spre economia de piață. Comunismul va sucomba, inclusiv în România. Vom deveni piață de desfacere pentru produsele vestice. Totul s-a adeverit.
Ce magazine frumoase sunt acum în Câmpina! Au plecat nemții după al doilea război mondial, acum au venit produsele lor, oferite la 50% discount. Mărci de renume. Produse de calitate. Mi-aduc iar aminte de un produs pe care îl admira soția în Elveția. Costa 11.000 SFR. Era la ofertă, la sfert de preț. Și prețul așa era imens pentru noi. Cam același lucru este acum pentru marea masă de români. Dar, dar,.... îți poți cumpăra dacă vrei să-ți satisfaci dorințele. Deh, taică, economie de piață! Dar parcă mult mai bună decât cea totalitară. De multe ori mă întreb, și totuși de ce pleacă românii din țară? Răspunsul este la îndemâna fiecăruia.
Vizităm, din fuga calului, două magazine.
După un timp ne îndreptăm spre cele două obiective turistice pe același bulevard Carol I. Speakeritza de la GPS din Google Hărți ne conduce și ne spune: - mergeți mai departe pe Karoly. Cred că este vocea unei unguroaice. Ha, ha! Româncă sadea! București, Budapesta tot un drac. Vorba unui cowboy, un american întâlnit de mine la "Congresul vacilor Holstein și brune" , undeva în centrul Elveției. O poveste hazlie. Am povestit-o multora. Voi reveni cu descrierea comicului de situație.
"Muzeul memorial „Nicolae Grigorescu”. Casa construită la începutul veacului al XX-lea este locul unde celebrul pictor și-a trăit ultimii ani din viață. Distrusă în 1918, casa este reconstruită și devine muzeu memorial. Pridvorul de lemn împestrițat de mușcate roșii și acoperișul de șiță dau un farmec aparte locului. În curte se află bustul pictorului, realizat din bronz în 1957.
La circa 500, Castelul Iuliei Hașdeu ne introduce într-o lume fermecată. Construit de scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu între 1894-1896 în memoria fiicei sale Iulia, plecată prea devreme din lumea pământenilor, castelul ascunde o mulțime de legende și, mai ales, simboluri. O descriere completă găsiți pe site-ul oficial al muzeului: muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=72."
Pe lângă parcul castelului Iulia Hașdeu se ajunge la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”; amintiri vechi, am revenit în locul unde în urmă cu douăzeci și ceva de ani eram însoțit de un consilier general al Poliție franceze. Ne întâlneam cu conducerea acestei școli pe un proiect Phare; o zonă cu multe case frumoase și grădini cu pomi fructiferi unde veți găsi și mai multe pensiuni. Bulevardul Carol I ne va conduce către aglomeratul DN 1 după această vizită interesantă în orașul Câmpina.
"Incursiunea în urbea câmpineană, străvechi punct de vamă, dar și prosper orășel industrial la un moment dat, a constituit o plimbare plăcută printre vechi și nou. Am găsit străduțe cu vile vechi, adevărate exemplare de arhitectură de diverse tipuri, biserici, muzee și locuri de plimbare."
