marți, 10 martie 2020

Studiu

COVID-19 se transmite la 4,5 metri, trăieşte 30 de minute în aer şi rezistă 4 zile pe suprafeţe

Cel puţin, asta arată cel mai recent studiu realizat de către experţii chinezi, care explică modul de transmitere a virusului. Primul pacient infectat cu coronavirus a îmbolnăvit, în cursul unei călătorii cu autobuzul, până la 13 pasageri, pe şapte dintre ei aproape instant. 


Cercetătorul Hu Shixiong de la Centrul de Control şi Prevenţie din Provincia Hunan, a prezentat rezultatul unui studiu realizat pe pacienţii unui autocar care a călătorit în China pe 22 ianuarie, momentul „zero" pentru declanşarea noului coronavirus. „Pacientul zero", infectat, a urcat în autobuz, fără a purta mască de protecţie şi fără a şti că este purtător de COVID-19. Rezultatele analizei arată că acesta a îmbolnăvit şapte persoane doar în timpul călătoriei (alţi patru au fost depistaţi pozitiv după).


 Deşi, în plină epidemie internaţională de noul coronavirus, autorităţile internaţionale îi sfătuiesc pe oameni să păstreze o distanţă sigură de unu-doi metri, cercetătorii chinezi au descoperit însă că o persoană bolnavă îi poate infecta pe cei care se află chiar şi la o distanţă de 4,5 metri.  Apoi, coronavirusul care provoacă boala COVID-19 poate supravieţui cel puţin 30 de minute în aer, timp în care poate infecta alte persoane, conform studiului experţilor guvernului chinez. Totodată, virusul rezistă timp de mai multe zile pe suprafeţe, crescând astfel riscul de transmitere în rândul persoanelor care iau contact cu ele şi apoi îşi ating faţa. Totuşi, perioada de supravieţuire diferă în funcţie de tipul suprafeţei şi temperatură. „Poate fi confirmat că într-un spaţiu închis, ventilat, distanţa de transmitere depăşeşte distanţa considerată sigură. Iar legat de temperatură, virusul rezistă la temperaturi de 36,6 grade Celsius circa trei zile pe sticlă, textile, metal, plastic sau hârtie", se precizează în studiu. 


Spre exemplu, dacă o persoană infectată călătoreşte cu un mijloc de transport îi infectează pe pasagerii care stau la cel mult 4,5 metri de acesta, fără a interacţiona cu aceştia, aşa cum a fost şi cazul pacientului zero, care pe durata călătoriei sale cu autobuzul a infectat 13 persoane, chiar dacă unele se aflau la 6 scaune distanţă. În plus, virusul supravieţuieşte în aer circa 30 de minute după ce persoana infectată a coborât şi poate fi „inhalat" de către alţi pasageri care se urcă în  mijlocul de transport", explică studiul. 


În fine, cercetătorii chinezi avertizează şi că noul coronavirus poate supravieţui mai mult de cinci zile pe piele (faţă, mâini) sau pe fluidele corporale (transpiraţie, salivă etc.). Aceştia recomandă folosirea măştilor de protecţie şi evitarea spaţiilor aglomerate.


 „Atunci când circulăm cu mijloacele de transport în comun, ar fi bine să purtăm, tot timpul, mască şi, în acelaşi timp, să evităm contactul cu părţile metalice ori de lemn din autobuze. Totodată, să încercăm pe cât posibil să nu ne atingem faţa", se mai precizează în studiu, care a concluzionat că toate cunoştinţele noastre despre coronavirus sunt încă limitate, în condiţiile în care pasagerii care se aflau cel mai aproape de pacientul zero nu au fost infectaţi cu COVID-19. 

Adevărul.ro 

Apelul unui om de afaceri

Ştefan Mandachi preconizează colapsul unei întregi industrii: „90% din magazine şi restaurante dau faliment în 30 de zile“

Mandachi a postat pe Facebook mesajul adresat şefilor Guvernului României.

“Nu mai am niciun chef de ironii: înţeleg total gravitatea generată de Coronavirus şi respect orice măsură, pentru că mi-e teamă, dar dacă lucrurile continuă aşa (panică şi haos), falimentul bate la geamul unei întregi industrii: conform CNN industria Horeca este cea mai afectată de către Coronavirus. Nu discut de banii mei aici (eu încă am suficient să topesc ani de zile în Dubai) ci de o industrie întreagă, cu milioane de angajaţi: vânzările din restaurantele mele au scăzut dramatic, la fel cum au scăzut încasările la toate restaurantele concurente (ştiu asta). Şi cum Spartan bate cam toată competiţia, mă întreb în ce rahat sunt vecinii", începe scrisoarea omului de afaceri Ştefan Mandachi.

El a arătat că s-au înjumătăţit solicitările de cazare în hotelurile pe care le deţine.

“Toate cazările în hotelurile mele au scăzut cu 50%, deşi ofer cele mai bune servicii (chiar acum s-au retras două grupuri care s-au scuzat cu "coronavirus"). Turismul este grav afectat. Este vătămat de PANICĂ în primul rând. Mult mai mulţi antreprenori sunt într-o situaţie disperată, dar lor le-a mâncat pisica limba, se tem să nu-i pape lupul dacă fac vocaliză. O să le pară rău. Treaba lor. 95% din restaurantele mele sunt în mall. Eu nu am nicio tranzacţie, contract, factură, combinaţie cu statul. Toate tranzacţiile sunt cu firme private şi cu persoane fizice. Transparent şi fiscalizat 101%. Dar firmele fug şi persoanele fizice se ascund, panicate", a scris suceveanul. 

El le cere autorităţilor să facă o campanie de informare mai agresivă pentru folosirea produselor de curăţenie şi igienă.

“De ce nu faceţi o campanie agresivă pentru SPIRT, SĂPUN şi DEZINFECŢIE NAŢIONALĂ în loc să aruncaţi poporul în vârtejul panicii? De ce nu îndemnaţi cetăţenii să cumpere de la antreprenorii români? Cum sunt eu de pildă, alături de alte sute de mii, care mai au puţin şi cad în nas.Afacerile mele sunt în locuri aglomerate. Nimeni nu face comerţ în pustietate (de aceea orice comerciant normal la cap caută VADUL). Dar dacă se închid mallurile, vor intra în faliment în maxim 30 zile 90% din restaurante şi magazine. E foarte simplu: intrările de numerar se diluează, eu nu mai plătesc furnizorii mei, furnizorii mei nu-şi mai plătesc furnizorii lor, bani de salarii nema şi iată cum intervine colapsul. Imediat. Probabil cei mai puternici vor rezista. Sper să fiu şî eu printre ei, dar dacă pică piaţa, îşi mai revine când o face răchita micşunele", a completat Mandachi.

El este de părere că dacă statul va continua să adopte măsuri drastice împotriva coronavirusului, firmele vor ajunge să facă disponibilizări.

“Deja pierd bani în fiecare secundă, chiar şi acum când aştern aceste gânduri care mă frământă (pentru că alţii n-au grija asta). Dacă nu există o politică de echilibrare urgentă, de susţinere masivă din partea statului, va urma un val de concedieri. Ştiu că unii proşti se bucură că noi, antreprenorii, suntem în pericol, dar poate le explicaţi dvs. (domnilor premieri) ce înseamnă 1.000 salariaţi într-un grup de firme. 1.000 de familii destabilizate. Fiecare familie are 2-3-4 membri. Vreo 4.000 de indivizi afectaţi, dintre care mulţi copii. Ştiţi cine ţine PIB-ul în cârcă? Noi, patronii. De ce nu spuneţi asta nimănui? De ce nu ne pomeniţi un milimetru când alertaţi oamenii?", a întrebat Mandachi.

„Vă solicit urgent măsuri (aceleaşi propuse coerent de către Călin Ile, preşedintele FIHR):
- scutire de la impozitul pe salarii şase luni – un an (deja am pierdut mult mai mult de-atât)
- OUG, care să susţină concret, faptic şi palpabil toată industria ospitalităţii
- plata imediată a datoriilor statului către operatorii privaţi. De exemplu eu aştept restituire de TVA de la Stat, dar în acelaşi timp, am credite bancare. Cum vine asta? Adică eu plătesc dobânzi la bănci în timp ce banii mei sunt la cheremul Statului, care nu-mi plăteşte niciun cent penalizare, chiar dacă prelungeşte (abuziv) după propriul chef restituirea banilor, care nu i se cuvin şi nu-i aparţin. S-a întâlnit hoţu cu prostu: eu plătesc orice secundă de întârziere, Statul se face că plouă. Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că patronii schiaună de frică în colivia care şi-au construit-o singuri!
Aşadar, apel către inconştienţii de antreprenori: fiţi vocali şi apăraţi-va drepturile, evident, în conlucrare cu autorităţile, ca să stârpim împreună cu tâmpenia asta de virus! Dar nu mai staţi pe silent la cutie!!!“, mai arată Mandachi în postare.   

Adevărul.ro 

Pomii fructiferi
















Agricultură ecologică: Modul greşit de a cultiva pomii fructiferi







































Din copilărie şi până în ziua de azi am însămânţat, plantat şi îngrijit mii de pomi. Chiar şi când eram copil, îmi părea rău pentru fiecare crenguţă pe care trebuia să o tai. Asta înseamnă că am fost tot timpul puţin neglijent când era vorba să îmi tund pomii. Drept rezultat, un fel de sălbăticie s-a dezvoltat în prima mea grădină, pe parcursul unei perioade de timp, povesteşte Sepp Holzer în cartea sa ” Permacultura. Ghid practic pentru agricultura la scară mică”.


În timpul studiilor mele pentru a deveni pomicultor la şcoala de agricultură,ni se preda că pomii fructiferi ar trebui tunşi, fertilizaţi şi stropiţi cu pesticide pentru a creşte bine. Ni se arăta, de asemenea, cum să prindem, să otrăvim şi să gazăm şoarecii de câmp,pentru a îi împiedica să vatăme pomii fructiferi. Este şocant că aceste practici încă sunt descrise în aproape toate manualele de azi.


‹ pub ›







Pe parcursul studiilor mele am învăţat, de asemenea, despre viziunea convenţională asupra modului cum ar trebui plantaţi pomii fructiferi: de exemplu, săpam o groapă pentruun pom fructifer cu perimetrul de un metru şi adâncimea de 40-50 cm. Apoi puneam înăuntru plasă de sârmă galvanizată, îndoită la margini pentru a ţine şoarecii de câmp departe de rădăcini, şi umpleam cu pământ în jurul pomului. Pământul era mai întâi amestecat cu o lopată de fertilizatoare chimice şi o mulţime de apă.


După aceea băteam în pământ un ţăruş şi legam pomul de el cu o curea de piele în formă de opt. Crengile aflate într-un unghi mai mic de 45 de grade faţă de trunchi la meri şi 60 de grade la peri erau îndepărtate.










Tăiam fiecare creangă până la un mugure orientat spre exterior. Asta urma să determine crengile să crească în exteriorul pomului. Multe din crengile din interior erau, de asemenea, îndepărtate, astfel încât mai multă lumină solară putea ajunge la coroană. Intenţia era să ajutăm fructele să se dezvolte mai bine.


Crengile perilor sunt într-un unghi de 60 de grade, deoarece perii au rădăcini adânci, ceea ce înseamnă că pot susţine crengile într-un unghimai deschis. Ţăruşul robust are rolul să stabilizeze pomul, astfel încât acesta este ţinut dreptşi creşte mai bine. Vântul şi zăpada nu îl vor doborî aşa uşor. 


Otrăvirea şi gazarea şoarecilor de câmp are, de asemenea, sens, ei mănâncă rădăcinile pomilor. O vor face, oricum, în ciuda plasei de sârmă, pentru că sapă câteodată direct în jos,de deasupra pământului. Este, de asemenea, posibil ca, în timp, plasa să ruginească şi să nu mai fie capabilă să protejeze rădăcinile.


Folosirea intensă a fertilizatoarelor la momentul plantării pomului ar trebui să îl ajute să crească. Pesticidele care protejează pomul de bolile cauzate de ciuperci şi de multe alte feluri de „paraziţi” sunt de asemenea justificate, potrivit experţilor.


Procedeele descrise aici pentru a „îngriji” pomii fructiferi necesită o mulţime de energie şi asigură faptul că pomii vor continua să aibă nevoie de grijă constantă. Pomii cultivaţi în acest mod sunt dependenţi de îngrijirea umană încă din prima zi. Sunt „dependenţi” de fertilizare şi udare regulată şi sunt sensibili la rapăn, ciuperci şi îngheţ. Potrivit regulilor acestor metode convenţionale, cultivarea pomilor fructiferi la altitudini mari nu ar trebui să fie posibilă.


Odată ce mi-am însuşit metodele convenţionale, a început să îmi fie ruşine că am acasă o grădină sălbăticită. Aşa că am pus imediat în practică ceea ce fusesem învăţat şi am „ordonat-o”. Pomii au fost tunşi, stropiţi cu pesticide şi fertilizaţi.


Am cumpărat fertilizatoare chimice şi am cumpărat otravă de şoareci şi gaz cu kilogramele de la magazinul de chimicale. Am înlăturat gazonul pe o rază de un metru în jurul fiecărui pom, am bătut ţăruşi în pământ şi am legat pomii strâns de ei. Am tăiat sever din pomii crescuţi pe zidul casei şi i-am legat strâns de spalier. Am continuat să înlătur toată iarba care creştea pe o rază de un metru în jurul fiecărui pom.


Pe şoarecii de câmp la care nu am putut ajunge cu otrava sau cu gazul, i-am gazat folosind motoreta mea, prin direcţionarea fumului din ţeava de eşapament, cu ajutorul unui tub, spre intrarea în vizuinile şoarecilor. Aceasta era tot o recomandare primită la şcoală. Am îndeplinit aceste sarcini timp de un an cu mare energie.


Am folosit aceste metode şi pentru pomii fructiferi ai clienţilor mei, care erau mulţi. Anul următor am descoperit că toţi pomii mei crescuţi pe spaliere erau într-o stare jalnică.


Eram disperat deoarece nu puteam să-mi dau seama care era cauza tuturor acestor stricăciuni. Făcusem tot după manual. Când mi-am vizitat clienţii în primăvară pentru a vinde şi a tunde, fertiliza şi stropi cu pesticide pomii fructiferi, mi-am dat seama brusc.


La ferma lui Schuster-Bartl din Ramingstein, cu care făcusem afaceri bune timp de mulţi ani şi unde eram binevenit, primirea a fost brusc una rece. Doamna Schuster-Bartl – care era cunoscută ca fiind un fermier cu voinţă de fier, m-a întâmpinat cu cuvintele:”Aha, uite-l că vine! Tu eşti cel care a stricat totul, cu fertilizatoarele tale chimice şi obiceiul tău de a reteza pomii. Ei bine, uită-te la ce ai făcut: pomul crescut pe spalier e mort, un măr are toate crengile rupte din cauza zăpezii şi pomii tineri au fost cu toţii omorâţi de îngheţ! Tu vei fi cel care va plăti toate aceste pagube”.


Odată ce am văzut asta am respirat uşurat şi am decis să îmi limpezesc mintea şi să uit tot ce am învăţat. Asta m-a readus pe drumul cel bun.


Tunsul brutal şi cantitatea mare de fertilizatoare au făcut pomii să crească repede. Cu toate astea, crengile nu s-au putut întări cum trebuie, astfel încât nu au putut creşte la temperaturile extreme pe care le avem în Lungau. Am transformat pomi independenţi şi sănătoşi în dependenţi, şi tunsul meu dur nu a făcut decât să îi mutileze. A fost un mare noroc că experienţa mea practică m-a ajutat să îmi găsesc calea înapoi spre metoda corectă şi naturală.


Mai întâi de toate trebuie să lăsaţi toate crengile de desubtul altoiului intacte, nu trebuie să le tăiaţi. De asemenea, nu săpaţi o groapă adâncă de un metru, nu puneţi o plasă de protecţie, nu înfigeţi un ţăruş în pământ şi nu folosiţi fertilizatoare chimice.


Când plantez copaci, nu fac decât să îi îngrop bine şi să acopăr zona cu mulci sau cu pietre din apropiere. Stratul de mulci ţine umezeala înăuntru, se descompune şi serveşte ca fertilizant. Pietrele stabilizează pomul apăsând pe rădăcini. Pietrele „transpiră”, cu alte cuvinte condensul se strânge sub ele, ceea ce e de ajutor pentru pomul proaspăt plantat şi echilibrează, de asemenea, temperatura.


Multe alte ajutoare importante, cum ar fi şopârlele, năpârcile şi gândacii depământ, găsesc un mediu propice între pietre. Odată ce am plantat pomul, semăn în jurul lui seminţe ale unor plante care ajută la îmbunătăţirea solului. Sunt potrivite mai ales plantele-pionier, cu rădăcini adânci, cum ar fi lupinul, sulfina, lucerna şi grozama.


Pomii fructiferi sunt în mod special sensibili la acumulările de apă. Se opresc din creştere, nu mai dau recolta aşteptată şi sunt mai predispuşi la boli şi dăunători. Trebuie întotdeauna să observaţi pomii îndeaproape, astfel încât să simţiţi când sunt fericiţi.


Când replantez un pom, dezgrop şi celelalte plante împreună cu el. Dezgrop rădăcina şi pământul din jur sub forma unei plăci pătrate, care este uşor de pus jos pe pământ sau de replantat. Plantele care o acompaniază întăresc rădăcina şi împiedică pomul să se usuce pe timpul cât este depozitat,transportat şi pe timpul cât se reface.


De asemenea, pomii nu trebuie tunşi, ei se stabilizează singuri şi sunt şanse mai mici să crească înclinaţi. Se pot adapta la teren. Când crengile sunt trase în jos de greutatea fructelor, soarelui îi este permis să ajungă la coroană. Dacă pomii sunt tunşi, atunci îşi pierd elesticitatea.


Crenguţele crescute în lateral şi ramurile dintre altoi şi pământ îndeplinesc şi un alt rol important. Conferă protecţie împotriva păscutului. Crenguţele care sunt aproape de pământ sunt mâncate de iepuri, cele de deasupra sunt mâncate de căprioare şi cele de mai sus de cerbi.


Pentru a preveni pagubele pe scară largă provocate de păscut, se introduce un număr mare de plante care să distragă atenţia, pe care animalele le preferă în locul culturilor valoroase de pomi.






















luni, 9 martie 2020

Toată Italia în carantină

Toată Italia va fi pusă în carantină și va deveni zonă protejată. Măsuri fără precedent anunțate de premierul Conte: "Stau acasă. Este momentul responsabilității"/ Nimeni nu intră, nimeni nu iese din țară fără o justificare clară

Întreaga Italia va fi pusă în carantină de marți devenind zonă protejată, a declarat premierul Giuseppe Conte. Nimeni nu va mai intra și nu va mai ieși din Italia fără o justificare clară. Astfel, toate măsurile care se aplicau până acum doar în zonele roșii, vor fi aplicate la nivelul întregii țări, potrivit La Stampa, AFP și Reuters.

"Rămâi acasă. Acum este momentul responsabilității", a declarat premierul Conte. Oamenii vor putea circula doar în condiții de strictă necesitate, școlile și universitățile vor fi închise până în 3 aprilie (deocamdată), adunările publice sunt interzise, campionatul de fotbal va fi suspendat, iar barurile și restaurantele se vor închide la 6 seara.

"Nu există timp, contagiunea este în creștere. Vom adopta reguli și mai stricte. Obiceiurile zilnice trebuie să se schimbe pentru binele Italiei: STAI ACASĂ. Nu va mai exista o zonă roșie - Conte speiagto - va exista Italia ca zonă protejată. Călătoria în întreaga peninsulă va fi evitată dacă nu există motive dovedite pentru locul de muncă, cazuri de necesitate și motive de sănătate. Adăugăm interdicția adunărilor în aer liber. Înțelegem nevoia de socializare, dar nu ne mai putem permite aceste episoade de socializare care pot adânci epidemia", a declarat Conte într-o conferință fulger la palatul Chigi.

Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marți, au scopul de a-i proteja pe membrii cei mai fragili ai societății.

Premierul este conștient că această măsură extremă va genera mari dificultăți pentru economie și că, din acest motiv "este posibilă o abatere și mai mare de la deficitul convenit cu UE, de la 2,2% la 2,5%. "Am fost de acord cu UE cu privire la o diferență de 7,5 miliarde și ne gândim la posibilitatea de a cere o marjă mai mare", a declarat și ministrul de externe Luigi Di Maio, pentru care "regulile sunt stricte și va fi nevoie de disciplină".

Numărul total al cazurilor de coronavirus în Italia a crescut la 9.172 de la 7.375, câte erau duminică. De asemenea, bilanțul deceselor provocate de Covid-19 a crescut cu 97 de la 366 duminică la 463 luni.

Bilanțul deceselor doar în regiunea Lombardia din Italia a urcat la 333 de la 267, câte erau înregistrate cu o zi înainte.

În timp ce Italia este cuprinsă de haos ca urmare a extinderii măsurilor de carantină, China a înregistrat cel mai mic număr de noi cazuri de infecție de la începutul anului și până acum, respectiv 40, același trend fiind și în Coreea de Sud, relatează BBC News și Guardian.

Pe fondul acestei crize, piețele financiare din Asia, Europa și SUA se resimt și ele, iar prețul petrolului a scăzut cu 30%. În acest moment coronavirusul s-a extins în toate țările Uniunii Europene, după ce Cipru a anunțat primele două cazuri. Luni au fost înregistrate primele decese în Germania, dar și primul caz de îmbolnăvire cu Covid-19 printre angajații Comisiei Europene.

Tot luni Parlamentul European a hotărât să scurteze sesiunea plenară, după ce o mutaseră de la Strasbourg la Bruxelles. Europa a depășit luni pragul de 500 de decese provocate de coronavirus, după ce 97 de noi morți au fost înregistrați în Italia.

Se confirmă ce spuneau cercetătorii indieni

China: COVID-19 este o combinație între SARS și HIV

Chinezii trag primele concluzii ale efectelor COVID-19 asupra corpului uman. E ca o combinație, în unele cazuri letală, de SARS și HIV. Adică afectează și plămânii, și sistemul imunitar. E foarte posibil, spun cercetătorii chinezi, ca aparatul respirator să sufere leziuni ireversibile chiar și în cazul pacienților vindecați. Rezultatele prezentate până acum se bazează pe autopsiile bolnavilor care au contractat virusul și n-au mai putut fi salvați.

Autoritățile de la noi spun că sunt la curent cu descoperirile cercetătorilor din China.

„Luăm în considerare și această observație, cum am luat toate observațiile care au venit de acolo. Vineri am avut o întâlnire cu secretarul I și II de la Ambasada Chinei, unde am discutat situația de la dânșii. Ne-au asigurat că toată experința lor va fi împărtășită în această săptămână într-o audioconferință și faptul că ei ajung, potrivit declarațiilor dânșilor, la zero cazuri noi în această săptămână, urmând să-și trateze doar cazurile vechi, cred că este o experiență care ne poate ajuta", a declarat Nelu Tătaru - secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Întrebat dacă la noi au fost tratați pacienți cu un tratament pentru HIV, Nelu Tătaru a spus că n-am avut pacienți cu o simptomatologie severă și cu o stare generală atât de alterată, încât să fie nevoie de aplicarea unui tratament agresiv.

Editare web: Luana Păvălucă

Stați acasă!

VIRAL. Mesajul sfâșietor al unei italienice care și-a pierdut tatăl din cauza coronavirusului: Am trăit durerea singuri ca niște câini!

În Italia aflată sub asediul epidemiei de coronavirus, în ultimele ore s-a viralizat un mesaj video postat de o femeie pe Facebook. Trăiește o dramă, alături de mama sa: ea și-a pierdut tatăl, mama și-a pierdut soțul. Și nici măcar nu l-au putut vedea, au trăit această despărțire singure, nu s-au putut îmbrățișa și consola, pentru că sunt în carantină. Mesajul femeii este simplu: nimeni nu e la adăpost, iar moartea lovește când nici nu te-aștepți. Avertismentul ei pentru italienii pe care îi vede plimbându-se pe sub geamul mamei sale, în ciuda restricțiilor impuse de guvern, e simplu: nimeni nu e la adăpost de boală, nici măcar tinerii. „Stați acasă! Stați acasă!" strigă cu disperare femeia, care a avut curajul să-și împărtășească experiența și durerea pe care o trăiește.

Iată ce spune:

„Nu aș fi vrut să fac asta niciodată, dar mi-au cerut mulți oameni să scriu, să vorbesc, să încerc să explic ce înseamnă să fii în carantină și ce înseamnă să pierzi o persoană dragă în puțin timp, să n-o mai vezi niciodată.

Îmi aplec puțin masca asta pe care am ajuns să o port mereu, pentru a o proteja pe mama, care trăiește la distanță de mine.

Suntem în carantină. Ce înseamnă asta? O prietenă de-ale mele m-a sunat și m-a întrebat ce fac toată ziua.

Știți ce fac? Mă gândesc toată ziua că sunt oameni pe afară, oameni care se strâng în baruri, mame care își duc copiii în parcuri și ele stau la cafele. Mă gândesc că există interese politice și economice care ne omoară. Mă gândesc că există persoane, bătrâni, care nu au înțeles că nu pot merge să joace cărți la bar și că trebuie să stea în casă. Mă mai gândesc că sunt tineri care nu au înțeles că tații lor, unchii, frații, sunt luați de lângă ei.

Care este experiența mea? Este dramatică, la fel ca cea pe care o trăiesc toți. Persoane care se rușinează și spun că „tatăl meu a avut doar un infarct", „un atac cerebral". Nu! Nu trebuie să vă rușinați să spuneți că tatăl vostru, fratele vostru, orice rudă ar fi, nu a murit din vina lui, ci din vina coronavirusului. Din cauza unui virus pe care noi nu reușim să-l oprim, pentru că suntem prea inculți. Pentru că oamenii se plimbă în continuare. Pentru că lor „oricum nu li se va întâmpla nimic". În realitate, se întâmplă.

Se întâmplă ca tatăl tău, la ora 10:00 seara, te sună și îți spune „Sunt bine, sunt acasă. Cum mi-ai spus tu, nu ies din casă de opt zile. Nu am febră, merg să mă culc".  Se întâmplă ca la 2:00 noaptea te sună mama ta și îți spune „Vino repede, că tata se simte rău!".

Se întâmplă că ambulanța ajunge și stă la telefon pentru a înțelege unde să-l ducă pe tatăl tău. Pe care tu apoi nu-l mai vezi. Pe care tu nu-l mai poți saluta, nu-l mai poți auzi, nu-l mai poți îmbrăca, nu-i mai poți fi aproape.

Eu sunt un operator sanitar, am lucrat mulți ani și am făcut o teză despre însoțirea muribunzilor. Nu am putut nici măcar să-l însoțesc pe tatăl meu. A fost luat de lângă mine și mi-a fost înapoiat sigilat. Nu am putut nici măcar să-l vedem, pentru că eu și mama suntem în carantină.

Iată ce li se întâmplă celor care cred că acest coronavirus nu face nimic, nu afectează tinerii. Nu este adevărat, am prieteni tineri care se luptă între viață și moarte.

Vreau să dau acest mesaj fără să mă lungesc prea mult, dar vreau să vă spun tuturor: Stați acasă! Stați acasă și încheiați activitățile.

Dacă statul nu are grijă de noi, să avem noi grijă.

Eu am închis și nu mai deschid, pentru că trebuie să am grijă de familia mea, de persoane.

Oameni buni, stați acasă!

Nu aș fi vrut să fac niciodată acest video, dar acum o las pe mama să vă salute. Vă salută de la distanță, pentru că nu mă pot apropia de ea, vreau să spun că au murit rudele noastre și a murit tatăl meu și eu nu am putut să o îmbrățișez pe mama, pe prietena mea, pe nimeni! Am trăit această durere singure! Singuri ca niște câini!

- Salută, mama!

- Vă salut pe toți! Aveti grijă de voi și atât, nu am cuvinte! Nu am vrut să... A mâncat, era bine. La 1 jumate era bine! Apoi s-a făcut albastru și nu l-am mai văzut! La revedere, oameni buni, la revedere, vă iubesc!

Așa sfârșim toți! Vă vor lua rudele și nu le veți mai vedea! Înțelegeți că trebuie să stați în casă!? În timp ce eu vorbesc cu voi, pe sub balconul mamei mele sunt oameni care se plimbă! Stați acasă! Stați acasă!!!"

Editor web: Luana Păvălucă

8 Martie

„Unei singure fiinţe din viaţa mea îi  datorez tot ceea ce eu am şi ceea ce sunt azi. Ea mi-a dat naştere, m-a crescut şi m-a învăţat să iubesc. Nu exista cuvinte care să o descrie! Te iubesc, mama! La mulţi ani” 




07.03.2020, mama sărbătorită de copii și nepoți. 84 ani.

duminică, 8 martie 2020

Benzină pe gratis

SURPRIZĂ TOTALĂ - Prețul petrolului a scăzut cu 25% într-o singură noapte

Prețul petrolului a suferit o scădere istorică în noaptea de dumincă spre luni după ce Arabia Saudită a șocat piața lansând un război al prețului cu, nu de mult partenerul său, Rusia, relatează CNN preluat de mediafax.

Vezi și: Scandal în SERVICII! Pe ce ar fi PUS mâna STS

În SUA prețul petrolului a scăzut cu 27% la 30 de dolari pe baril.

Instabilitatea vine după implozia alianței dintre OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) și Rusia de vineri. Rusia a refuzat să reducă producția pentru a stabiliza prețul. Eșecul negocierilor de la Viena s-au simțit în prețul petrolului care a scăzut vineri și sămbăta cu 10%.

Arabia Saudită a escaladat situația prin noi acțiuni menite să redobândescă controlul pieței și a pune presiune pe Rusia.

Cea mai mare scădere a prețului petrolului într-o zi în SUA a avut loc în septembrie 2001 când prețul petrolului a scăzut cu 15%, potrivit unor statistici ale Refinitiv care merg până în anul 2000.

Citește și trage singur concluzii


Autor: Stirileprotv.ro

Ultimul update: Duminica 08 Martie 2020 20:59
Data publicarii: Duminica 08 Martie 2020 19:09
Categorie: Stiri externe
04:35

O stare de tensiune pune stăpânire pe Italia. Un sfert din populația țării, adică 16 milioane de oameni din Nord și din Centru, sunt în carantină.

În această zonă trăiesc şi muncesc peste 600 de mii de români. Unii dintre ei confirmă că vieţile lor sunt date peste cap.

Premierul Giuseppe Conte a mai anunţat, pentru întreaga Italie închiderea şcolilor, muzeelor cluburilor de noapte şi a altor spaţii, unde se pot aduna mulţi oameni. Bilanțul deceselor, în Peninsulă a trecut, de 230.

De la 50.000 de oameni în carnatină, acum sunt peste 16 milioane, între ei şi mulţi români. Noua zona roşie cuprinde nordul şi centrul Italiei, de unde vine în principal puterea economică a ţării.

Inclusiv Milano, capitala finaciară, şi Veneţia sunt afectate de măsură anunţată după miezul nopţii de premierul Giuseppe Conte.

Îngrozită de cele întâmplate, Daciana, care a plecat în urmă cu două săptămâni la Milano, a povestit cum oamenii care locuiesc în blocul în care are un apartament, au plecat cu bagaje speriaţi că vor rămâne închişi în case.

Daciana Rudan: ’’De azi noapte de când cu decretul, am observat vecini care se grăbeau cu valizele să plece din Milano, nu mă pot abţine să nu mă gândesc că acest lucru se întâmplă şi în alte blocuri nu doar în al meu. Oamenii au luat cu asalt gările şi staţiile de autobuz din Milano şi nu pot să nu mă gândesc că mulţi sunt români. În calitate de româncă fac apel către românii din Milano şi Lombardia din dorinţa de a scăpa de virus, există riscul să-l purtaţi în ţară.″

Gabriela Vișan: ″Acum s-a creat destul de multă panică, mai ales după închiderea regiunii Lombardia din Italia, Deplasarea noastră în orice parte a lumii ar duce la amploarea virusului.″

Autorităţile italiene au anunţat că oricine locuieşte în Lombardia şi în alte 14 provincii învecinate are nevoie de permis special pentru a călători.

Roxana Mihaly: ″Atmsofera e ciudată la Veneţia. Atmosfera e apocaliptică, nu m-am gândit să vin acasă, mă gândesc să-mi protejez familia. După cum se poate observa şi vaporaşele care îi transportă pe localnici şi turişti circulă în aceste zile aproape goale.″

În Veneţia, restaurantele sunt închise, iar magazinele, inclusiv farmaciile, au grilajele trase.

Claudiu locuieşte în oraşul Piacenza din regiunea Emilia Romagna. Acolo stau în jur de 3 mii de români.  El este voluntar al Crucii Roşii.

Claudiu: ″Suntem în oraşul Piacenza. Numărul persoanelor infectate în Emilia Romagna e la 1.000 de persoane găsite pozitiv, 400 monitorizaţi la domiciliu. Nu se iese din provicie, doar în cazuri excepţionale, respectând ordonanţele speciale.″

Decretul guvernului a ajuns în presă, înaintea anunţului oficial făcut de premierului Conte. Aşadar, barurile şi restaurantele pline s-au golit rapid, dar s-au umplut gările.

Dar lucrurile pentru instituirea noii zone roşii extinse s-au urnit greu. Duminică pe la prânz nu existau controale specifice cu privire la cine călătoreşte. De pildă, se vindeau în continuare bilete de tren.

În plus, politicienii locali au reacţionat cu furie pentru că deciziile de extindere a carantinei au fost anunţate de guvern pe nepusă masă, fără o consultare.

Aşadar, deşi merg în direcţia bună, sunt greu de aplicat imediat.

Nebunia și frica n-au limite!

Supermarketurile din Marea Britanie încep să raționalizeze produse

Marea Britanie este în alertă din cauza epidemiei de coronavirus. Deja, numeroase lanțuri de hipermarketuri au anunțat că vor raționaliza anumite sortimente de produse.

Vizate de această măsură sunt pastele, laptele pasteurizat, hârtia igienică și gelurile dezinfectante. Astfel de produse se găsesc deja cu greu.

Mulți britanici au început să intre în panică și să cumpere articole de uz casnic pentru a-i ajuta să supraviețuiască, în cazul în care vor fi puși în carantină. Ei și-au făcut stocuri de scutece pentru copii, hârtie igienică, conserve, mâncare pentru animalele de companie, medicamente și apă îmbuteliată.

Până acum, în Marea Britanie au fost înregistrate două decese și au fost confirmate 209 cazuri de coronavirus.

Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!

În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără  air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...