sâmbătă, 7 martie 2020

Bani spălați

Dolarii care ajung în SUA intră în carantină

Aceste bancnote vor rămâne închise pentru o perioadă minimă de 7-10 zile, în loc de 5 zile cum se întâmpla până acum, şi până la maximum 60 de zile, a precizat sursa citată, confirmând relatări apărute în presa de peste Ocean. "Ca măsură de precauţie, procedurile de tratament a banilor au fost modificate" pentru "bancnotele trimise din Asia", a adăugat ea.

 

Măsura este în vigoare din 21 februarie şi, deocamdată, nu vizează decât bancnotele venite din Asia, dar ar putea fi extinsă dacă autorităţile americane din domeniul sanitar consideră necesar acest lucru, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Fed.

 

Şi Banca Centrală a Chinei a transmis la jumătatea lunii februarie că bancnotele folosite vor fi dezinfectate şi plasate în carantină pe o perioadă de până la 14 zile înainte de a fi repuse în circulaţie.

 

Totodată, Banca Centrală din Coreea de Sud (BOK) a anunţat vineri că bagă în carantină pentru două săptămâni bancnotele pentru a înlătura orice urmă de coronavirus şi chiar va arde o parte din ele în efortul de a stopa epidemia, potrivit Reuters.

 

În plus, BOK va supune bancnotele "unui proces de spălare" la temperaturi extrem de ridicate, aşa cum a făcut întotdeauna, înainte de a le repune în circulaţie.

 

"Pentru tot numerarul care vine la Banca Centrală de la băncile locale, Banca Centrală a Coreei de Sud le va păstra în siguranţă timp de două săptămâni, ţinând cont că virusul dispare după nouă zile", a declarat pentru Reuters o oficialitate a BOK sub rezerva anonimatului, adăugând că deja au fost înăsprite procedurile de rutină pentru incinerarea bancnotelor murdare colectate din întreaga ţară, în scopul de a combate extinderea epidemiei.

 

Conform procedurilor standard din Coreea de Sud, bancnotele sunt supuse unor temperaturi de 150 de grade Celsius timp de două-trei secunde, apoi sunt păstrate la 42 de grade Celsius după împachetarea lor, ceea ce efectiv dezinfectează bancnotele, a explicat BOK.

Adevărul.ro 

București în carantină? Se întorc românii.




Andrei Siminel, NCH: Dacă criza coronavirusului escaladează, o mare parte din angajații Libra Bank vor lucra de acasă. Dacă Bucureștiul va fi în carantină, noi ne menținem operațiunile


de Dan Popa Joi, 5 martie 2020, 18:00



"Deocamdată ne limităm la măsurile de igienă standard în domeniu. Dacă însă situația escaladează, avem în vedere ca o mare parte din personalul Libra Bank să lucreze de la domiciliu", spune într-o discuție cu reporterul HotNews.ro Andrei Siminel, de la grupul american de investiții New Century Holdings, unul dintre cei mai importanți investitori străini din România, cu implicare în mai multe zone din economie, inclusiv Libra Bank. HotNews.ro a stat de vorbă cu reprezentanții sistemului bancar pe tema impactului coronavirusului, urmând să publice părerea acestora despre starea economiei, cum îi afectează sau i-ar putea afecta noul virus și ce planuri au.


Redăm mai jos întrebările HotNews și răspunsurile d-lui Andrei Siminel:



1. În ce măsură sunteți îngrijorați de evoluția situației privitoare la coronavirusul COVID-19?

A.S.: Declarațiile organizațiilor internaționale specializate în domeniu sunt de natură să îngrijoreze. Cum sistemele democratice au o eficiență mai scazută în situații de criză, ne putem aștepta ca Europa să aibă mai multe probleme decât China. Ne ajută însă proximitatea verii și ce am învățat de la China.


2. Aveți un plan privitor la situația în care lucrurile s-ar înrăutăți?

A.S.: Da, lucrăm la planuri multiple pentru a preîntâmpina eventualele evoluții negative. Ca principiu general, încercăm prin tehnologie să suplinim prezența fizică. Luăm legătura cu autoritățile pentru a vedea în ce măsură ne putem armoniza acțiunile. Managementul are întâlniri periodice în care analizează ce trebuie să facem într-o criză majoră. Preferăm să luăm din timp măsuri de protecție, decât să ne trezim în fața unor probleme de nedepășit.


3. Legat de protecția personalului propriu, care sunt măsurile pe care le-ați luat?

A.S.: Deocamdată ne limităm la măsurile de igienă standard în domeniu. Dacă însă situația escaladează, avem în vedere ca o mare parte din personal să lucreze de la domiciliu.


4. Dar legat de clienții băncii s-a luat vreo măsură?

A.S.: Am revenit cu mesaje care îndrumă către activarea serviciilor online pentru a evita deplasarea la bancă.



5. O serie de oficiali europeni (dar nu numai) au vorbit despre un impact consistent al epidemiei asupra creșterii globale precum și al economiilor din zona OECD. Considerați că economia României va suferi de pe urma coronavirusului? Cum?

A.S.: Dacă ipotezele entităților internaționale de profil se confirmă, atunci România va suferi, în primul rând, ca urmare a scăderii economiei globale. În particular turismul, transporturile, activitățile neesențiale vor avea pierderi majore de venituri. Afacerile mici își vor reduce activitatea. Mulți români probabil se vor întoarce în țară, iar ca urmare remittances-ul o să scadă.


6. Care ar putea fi impactul coronavirusului asupra activității băncii Dvs? Vă așteptați la mișcări în jos (sau în sus) ale dobânzilor la credite/depozite?

A.S.: Nu vedem un impact major în acest sens. Din fericire, Libra a investit mult în tehnologie și va putea să își mențină deschise operațiunile, chiar dacă un oraș mare precum Bucureștiul va fi în carantină. Creditele Libra nu sunt în domenii expuse, iar garanțiile sunt serioase. Avem credite în agricultură - ori oamenii trebuie să manânce, în zona profesiilor liberale - ori medici și avocati vor exista întotdeauna - și în zona imobiliare (construcții de apartamente) - ori oamenii au nevoie de locuințe iar garanțiile sunt mari.


7. Credeți că BNR va menține în acest an rata dobânzii de politică monetară?

A.S.: Nu putem estima deciziile BNR.


8. În situația puțin probabilă a declanșării unei epidemii la nivel națio


vineri, 6 martie 2020

Trecutul îl știm, viitorul pare sumbru.

Coronavirusul poate duce la o recesiune tehnică globală, identică Marii Depresiuni. Care au fost cauzele crizei din anii '30

Reprezentanţii Saxo Bank au luat în calcul trei scenarii.

 

"Cel mai bun scenariu - o formă în V întârziată. Acesta implică încă o recesiune tehnică globală şi o perturbare semnificativă suplimentară în trimestrele al doilea şi al treilea, dar devine clar în această perioadă că eforturile de carantină încetinesc suficient evoluţia epidemiei, aşa încât aceasta va trece de punctul critic în cele din urmă.

 

O evoluţie-cheie care ar putea determina un scenariu în formă de V este anunţarea unui vaccin de succes care ar putea intra pe deplin în producţie în câteva luni - deşi nu avem capacitatea de a evalua şansele acestei evoluţii", se arată într-o analiză realizată de Saxo Bank.

 

Potrivit acesteia, cel de-al doilea scenariu prevede o redresare în formă de U.

 

"Cazul de bază este acela în care carantina impusă oficial şi auto-carantina sub forma unor decizii de a nu merge în vacanţe sau de a reduce în general activitatea publică înseamnă o recesiune accentuată, diferită de orice alt eveniment de la Marea Recesiune încoace", potrivit analizei.

 

Totodată, al treilea scenariu este şi cel mai pesimist, şi prevede o redresare în formă de L.

 

"Nu ne dorim să ajungem acolo, dar cel mai rău caz este unul în care PIB-ul global intră într-o scădere fără precedent, care nu a mai avut loc de la Marea Depresiune din anii 1930 încoace, deoarece răspândirea globală a coronavirusului face dificilă ridicarea regulilor de carantină căci temerile legate de reinfectare continuă din cauza răspândirii virusului la nivel mondial, iar acest lucru înseamnă că reluarea activităţii comerciale obişnuite generează temeri noi legate de epidemie", susţin reprezentanţii Saxo Bank.

 

Pieţele, afirmă aceştia, încearcă să se stabilizeze după o săptămână "de carnagiu aproape fără precedent" mai ales pentru capitalurile proprii americane, în care istoricii de piaţă au scos date de acum aproape un secol pentru a găsi un punct în care piaţa să se fi corectat atât de violent după un proaspăt vârf istoric.

 

Specialiştii băncii cred că principala cauză aici a fost că această epidemie de coronavirus a lovit pe măsură ce piaţa se îndrepta către un teritoriu extrem de satisfăcător în ceea ce priveşte riscul de credit şi volatilitatea. Pentru ca pieţele să se stabilizeze, factorul determinant imediat va fi dacă există semne clare că epidemia de coronavirus a depăşit cu adevărat punctul critic şi că numărul de cazuri noi şi ritmul de răspândire este în scădere.

 

"S-ar putea la fel de bine ca nici unul dintre cele trei scenarii să nu se întâmple în modul descris, aşadar vă rugăm să reţineţi că aceasta este ideea a noastră cu privire la posibilele rezultate, concepută pentru a incita la meditaţie şi dezbatere cu privire la modul în care această situaţie ar putea evolua din acest moment, nu reprezintă o prognoză. Având în vedere că epidemiologii responsabili şi sobri au indicat că până la 40-70% din oamenii de pe planetă ar putea ajunge să aibă această boală, merită să explorăm în profunzime ce ar putea însemna acest lucru", spun ei.

 

În document se precizează că este evident că băncile centrale şi guvernele, de asemenea, se pregătesc pentru o rundă de reducere a dobânzii şi alte măsuri de susţinere a încrederii.

 

"Acest lucru ar putea genera o volatilitate semnificativă şi chiar o redresare ce se va inversa rapid pe termen apropiat", precizează analiştii Saxo Bank.

 

Potrivit analizei, coronavirusul a cimentat pericolele extinderii liniilor de aprovizionare globale într-o lume deglobalizantă şi nevoia de mai multă redundanţă şi poate chiar integrare verticală în lanţurile de aprovizionare.

 

"De aici încolo se va putea observa o schimbare uriaşă de comportament, deoarece liderii companiilor au o atitudine diferită faţă de aceste tipuri de riscuri. Aşadar, deşi impactul imediat al coronavirusului se poate dovedi a fi unul clasic, deflaţionar, stimularea politică copleşitoare şi deglobalizarea sugerează că suntem aproape de minimul secular al ratelor dobânzii globale", se mai spune în raport.

 

Prosperitatea americană avea să cunoască un sfârşit abrupt în anul 1929, odată cu izbucnirea marii crize economice. În 1929, sistemul economic american a cunoscut o schimbare brus că într-o scurtă perioadă de timp, trecându-se practic de la prosperitate la o criză economică foarte severă. Criza a fost rezultatul unor slăbiciuni majore ale economiei, slăbiciuni care s-au acumulat şi s-au accentuat pe parcursul întregii perioade a anilor ‘20. S-au identificat mai multe cauze care au determinat colapsul economic din 1929, scrie

Historia.

 

Distribuţia inechitabilă a venitului a constituit una dintre principalele cauze ale crahului. În 1929, 200 de corporaţii controlau jumătate din industria Americii. În acelaşi an 0, 1% din familiile americane bogate, aveau un venit egal cu cel al 42% din familiile de la baza societăţii, adică aproximativ 24.000 de familii aveau un venit egal cu 11, 5 milioane de familii americane mai puţin înstărite.

 

Veniturile celor bogaţi creşteau mult mai repede decât al celorlalte categorii sociale. Această stare de lucruri însemna de fapt că orice scădere a cheltuielilor şi investiţiilor acestor oameni foarte bogaţi ar fi dus la reacţii financiare neplăcute, lucru ce s-a şi întâmplat de altfel. Aceste evenimente au fost posibile şi din cauză că guvernul nu făcea nimic împotriva politicii marilor industriaşi şi bancheri, pentru a limita în vreun fel deciziile deseori aberante ale acestora.

 

Oaltă cauză importantă a crizei a fost supraproducţia. Capacitatea de producţie a naţiunii era mai mare decât capacitatea de consum dat fiind că o mare parte a venitului naţional era deţinut o mică parte a populaţiei care bloca acest venit în economii şi acţiuni şi nu cheltuiau destul de mult, în timp ce baza societăţii (fermierii şi muncitorii) avea o mică parte din venit şi nu putea să cumpere tot ce se producea.

 

S-a mai adăugat şi faptul că producţia creştea mult mai repede decât salariul – între 1923-1929 producţia a crescut cu 32 %, în timp ce salariul a crescut cu doar 8%. Politica acordării cu uşurinţă a creditelor a dus la o expansiune dezordonată a acestora, iar speculaţiile nelimitate au dus şi ele la agravarea situaţiei economice. Datoriile statului şi particularilor, care se ridicau la 150 milioane de dolari, de multe ori nu mai puteau fi rambursate la timp. Speculaţiile au ridicat valoarea acţiunilor şi proprietăţilor la cifre care depăşeau cu mult valoarea lor reală.

 

Iată cum au evoluat preţurile acţiunilor unor companii importante între martie 1928 şi septembrie 1929: American Can – de la 77, la 181,7; American Telephone and Telegraph – 179,5 – 304; Anaconda Cooper – 84,5 – 131,5; General Electric – 128,7 – 396,2; General Motors – 139,7 – 172,7; New York Central – 160,5 – 256,3; U.S. Steel – 158 – 261,7. Bursa s-a transformat practic, în urma speculaţiilor, dintr-o piaţă de valori, într-o sală de jocuri. Organizaţiile „rechin" s-au înmulţit peste măsură, mărind astfel riscurile celor ce se aventurau să facă speculaţii.

 

Preţurile erau menţinute la un nivel artificial, şi tot artificial a fost susţinut nivelul vânzărilor ce depăşeau puterea de cumpărare a veniturilor şi salariilor. În momentul când astfel de practici nu au mai putut susţine piaţa, criza s-a produs. La declanşarea crizei a contribuit serios şi faptul că o parte din marile industrii nu s-au confruntat cu aceeaşi stare de prosperitate cu care s-au confruntat celelalte industrii. Industria minieră, cea textilă şi cea de încălţăminte se aflau mult în urma altor ramuri industriale care au avut mari profituri.

 

Agricultura se afla şi ea în impas şi alături de cele amintite mai sus nu mai contribuia cu mare lucru la venitul naţional, dar contribuia la accentuarea stării de supraproducţie. Veniturile fermierilor şi muncitorilor din industriile neprofitabile erau prea mici ca să le permită să participe la reducerea deficitului dintre producţie şi consum.

 

Sistemul bancar american era fragil, ridicat pe baza unui număr mare de unităţi financiare independente, care nu puteau face faţă unor situaţii de criză. În aceste condiţii căderea unei unităţi avea consecinţe nefaste şi asupra celorlalte. S-a adăugat şi faptul că oamenii de afaceri, în momente de criză, se ghidau după principiul „scapă cine poate" şi în loc să contribuie la stoparea crizei încercau să se salveze pe ei înşişi, ducând de cele mai multe ori la prăbuşirea propriului sistem. Politica dusă de guvernul american a avut şi ea o contribuţie importantă la criza care avea să vină.

 

Guvernul federal a favorizat o politică monetară expansionistă atunci când preţurile erau în urcare şi deflaţionistă când erau în scădere; a fost practicată o politică vamală care a îngreunat exporturile, din cauza tarifelor vamale foarte ridicate practicate de SUA, producătorii americani fiind astfel privaţi de importante pieţe de desfacere.

 

Datoriile pe care le aveau ţările europene faţă de Statele Unite după Primul Război Mondial n-au putut fi rambursate şi acest lucru a avut partea lui de vină la destabilizarea sistemului financiar american. Păcatul cel mai mare al guvernului era acela că intervenea foarte puţin în afaceri. O implicare mai mare a statului ar fi putut duce la evitarea situaţiei din octombrie 1929.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Democrație. Faci ce vrei? Iaca nu.

CTP: Dacă am da o lege să fie expulzaţi din ţară cei care nu vor să fie vaccinaţi?

„Un cetăţean al acestei ţări are dreptul de a infecta premeditat un alt cetăţean? N-are! Faci puşcărie. Aceşti inşi care nu-şi fac vaccinul nu au libertatea de alegere. Nu e vorba de el. Ei gândesc aşa: «nu-mi pasă, sunt immun, mănânc vitamine şi din moşi strămoşi, de la poporul lui Decebal, am carne bună pe mine şi nu mă îmbolnăvesc». Dacă vrei să mori, n-ai decât! Problema e că omori pe alţii, stimaţi domni şi stimate doamne care refuzaţi vaccinul. Nu aveţi libertatea de a infecta pe alţii. 

 

Dacă am da o lege să fie expulzaţi din ţară toţi cei care nu vor să fie vaccinaţi? Ştiţi că dacă mergeţi într-o ţară şi nu ai anumite vaccinuri poţi să zaci în aeroport nu-ţi dă drumul în ţara respectivă? 

 

Nu eşti liber să faci ceea ce dăunează grav celor din jurul tău. Libertatea înseamnă să faci ce vrei, asta le-a intrat în cap oamenilor după '90. Nu, nu faci ce vrei, decât dacă stai într-o peşteră în vârful munţilor. Câtă vreme trăieşti în societate, legea nu îţi dă dreptul să faci ce vrei nici măcar cu tine. 

 

Să le dau exemplu acestor inşi. Individul are dreptul de a alege. Eu am dreptul să mă sinucid, nu?. Nu ai, pentru că biserica aia în care cred ei nu te îngroapă! Nu ai dreptul să faci ce vrei, din punctul de vedere al bisericii, pentru că ea spune că nu îţi aparţine viaţa, că aparţine altcuiva care ţi-a dat-o. Biserica aia în care credeţi nu vă consideră liberi să faceţi ce vreţi. 

 

Dacă vă duceţi să faceţi o operaţie şi aveţi nevoie de anestezie generală trebuie să semnaţi ceva şi ştiţi ce scrie acolo? Că vă asumaţi răspunderea, în cazul în care se întâmplă ceva. Că există riscul să muriţi din cauza anesteziei generale. Vă asumaţi asta şi semnaţi. Asta puteţi să vă asumaţi să fiţi salvaţi, dar vaccinul nu?“, s-a întrebat CTP. 

 

 Adevărul.ro 

Terciul PNL

Alina Mungiu-Pippidi: Nici penali, dar nici sirene oligofrene. Halal alegere!

Nimeni cu scaun la cap nu ar fi pus două rînduri de candidaţi la toate poziţiile peste tot în ţară la nivelul unei alianţe cu pretenţii de fuziune în viitor. Trebuie efectiv să nu ai ce face ca să îţi creşti în halul acesta competiţia internă, ceea ce nu rezultă deloc automat în creşterea calităţii, ci doar în pierdere de timp, de resurse, în adversităţi inutile. Timp în care poate făceai abecedar politic şi administrativ cu "noua clasă politică", că Doamne fereşte cu trei întrebări de licenţă despre statul de drept s-ar putea întîmpla ca la bacul lui Funeriu cu noua clasă politică. Oricum, asta ar trebui făcut cu timpul, educaţie, nu campanie permanentă şi în interior cînd nu e în exterior. Nu era nevoie în politică de o masă de semidocţi care au ambiţia să mai schimbe şi Constituţia (dar nu, Doamne fereşte, Legea Siguranţei Naţionale. Nu i-am auzit să protesteze cînd Cîţu a venit cu ideea să băgăm achiziţiile IT prin CSAT ca să nu mai ţinem licitaţii).

USR nu e primul partid infiltrat de diverşi oameni cu misiune, dar jalea mare la el este că acesta trebuia să fie "partidul altfel". Că veni vorba, amuzantă mărturia recentă a lui Valer Marian că se făceau intervenţii de la generali SPPca să fie pus pe listă la PMP Daniel Funeriu; asta ar explica în sfîrşit performanţa de a pune camere de supraveghere a elevilor la examene în şcoli care nu aveau internet, poate şi toaleta în curte. De unde sunt ei, SPP, SRI, SIE, armată, nu mai contează, impactul lor se vede. Restul răului e făcut de amatorismul veleitarilor care au intrat în partide şi care se simte mai tare la cele noi din cauza democraţiei interne social mediaAriel, coadă de purcel, drăguţ ca un caniş, o mică sirenă cam oligofrenă a fost votat pe locul 2 pe listele USR pentru CGMB de sute de membri USR. El face parte dintre oamenii care se întorc din diaspora fie că nu erau buni de nimic nici pe acolo, fie că fuseseră expediaţi cu misiune să îşi facă o istorie pentru a fi recuperaţi.

Te cruceşti cînd vezi oameni cu doctorat care par să nu fi avut niciodată intenţia să predea sau să cerceteze în domeniul lor (preferatul meu e Stancu Viziteu din Comisia SRI), oameni care au tras clopotele la biserica protestantă sau au cerşit în Norvegia (azi deputaţi USR) sau oameni care au împuşcat pe diverşi, fiind de meserie bodyguarzi într-un mediu mafiot (USR Turda). Ce să mai spun de Vlad Voiculescu, copia lui Tianu Burduja de la PNL, adică băieţi din familii privilegiate şi cu conexiuni profunde, nu accidentale, cu vechiul regim şi reîntruparea sa sub formă capitalistă după 1989, trimişi la studii şi apoi continuu pregătiţi să ajungă la putere? Ca întrebare colaterală pentru şefii PLUS, agenţi acoperiţi avem cu toţii, în partide, ba chiar şi în ONG-uri, PSD are şi pe descoperitul conferenţiar SRI Tudose (un erou al luptei anti-Dragnea), am avut şi un partid al unui general aliat cu Băsescu şi cu Ponta pe rînd (Oprea), dar cum se face că la voi, plusiştii, sunt atîtea conexiuni cu Securitatea? Vouă chiar nu vi se pare că dă pe dinafară? Minori securişti care trebuie să fie politicieni, copii de securişti care e musai să fie miniştri sau primari anticomunişti ca să şteargă securismul părinţilor (de care au uitat să ne spună), avocaţi benevoli cu trese, voi chiar nu puteţi face curăţenie, securismul e aşa, o parte intrinsecă, dacă o extirpaţi urmează hemoragia şi la morgă?

Oamenii cu pregătire bună s-au cam strîns pe acasă, din cîte aud, că nu e idealul nimănui care are ce face în viaţă să facă zilnic referendum online reinventînd roata. Iar să te întreţii la cafeneaua anticomunistă cu toată plodimea care a stat pe la facultăţi străine din banii Securităţii spălaţi de părinţi sau cu cele mai oligofrene sirene e mai rău decît masochism. Liderii, dacă există, ar trebui să facă un mecanism să deosebească grîul de neghină, degeaba au atras atîţia oameni de bună credinţă dacă se face un numitor comun. Fără penali, sigur, dar şi fără sirene oligofrene.

Uneori, cînd vezi pe cîte unul care pare că ştie ce vorbeşte dincolo de sloganuri, gen Stelian Ion sau Tudor Benga, te întrebi ce face şi cît mai rezistă el acolo. E incredibil ce puţine lucruri de calitate există în scris, fie şi pe un blog, despre viitoare reforme de la aceşti mari reformatori care stau să ţîşnească. Şi avînd în vedere că PNL se umflă zilnic cu traseişti pe lîngă Calimenţii lor, rezultatul reunificării finale la guvernare e de pe acum previzibil. O să îi regretăm pe Radu Berceanu, Petre Roman, Valeriu Stoica, Victor Babiuc, adică vechea clasă politică ce nu se putea compara nici ca leadership, nici în materie de competenţă cu terciul care ni se pregăteşte pe post de alternativă la PSD.

 

Salariu + șpagă = venit nabab


Peste 90% din bugetul Spitalului de Urgență Craiova merge pe salarii: Pacienții sunt trimiși să cumpere medicamente






Peste 90% din bugetul celui mai mare spital din Oltenia, Spitalul Județean de urgență Craiova, este folosit pentru a plăti salariile personalului, spune managerul unității medicale, Teodor Sas, care recunoaște că uneori pacienții cumpără medicamente, anunță MEDIAFAX.

Pentru că nu a fost stabilit încă bugetul de stat pentru anul 2020, Spitalul Județean de Urgență Craiova își face calcule lunare. Unitatea medicală are alocate aproximativ 30 de milioane de lei pe lună, iar în ianuarie, aproximativ 92 % din acești bani s-au dus numai pe plata salariilor angajaților, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul instituției, Teodor Sas.

Citește și: Traian Băsescu explodează: Va arunca în aer!

„ Luna trecută, din bugetul spitalului, 92% au reprezentat salariile personalului medical și personalului TESA. După cum știți, este o unitate sanitară foarte mare, cu undeva la 3.700 de angajați, costurile salariale sunt foarte mari. Desigur, ar fi necesari mai mulți bani pentru investiții. Din cei 8% rămași trebuie să asiguri medicamentele, utilitățile, să achiziționezi echipamente și să le întreții.(…)Sunt cazuri când pacienții în care oamenii își cumpără medicamente, ulterior având posibilitatea de a recupera banii cheltuiți pe medicamente, de la spital”, a spus Sas.

Managerul Spitalului spune că sunt disfuncționalități deoarece nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor.

„În acest moment sunt niște disfuncționalități întrucât nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor. De exemplu, la medicamente, contractele au expirat la sfârșitul anului, nu au fost prelungite, este o licitație în desfășurare care încă nu s-a terminat și cauzează anumite deficiențe în achiziționarea de medicamente la nivelul spitalului. De asemenea, mai sunt probleme cu contractele de service la echipamente…avem cazuri în care pacienți care trebuie să fie operați în Clinica de ortopedie trebuie să fie duși în alte părți”, a mai declaratTeodor Sas, manager SJU Craiova.

Pentru a reduce cheltuielile, managerul spitalului spune că ia în calcul o reorganizare a spitalului.

„Sunt multe disfuncționalități, dar pe parcurs vom vedea cum putem remedia aceste lucruri. Eventual prin reorganizarea structurii spitalului pentru a eficientiza actul medical. Acolo unde sunt secții cu paturi neocupate să se reducă numărul de paturi, acolo unde sunt secții cu paturi întotdeauna ocupate să crești numărul de paturi, astfel încât să crești numărul de cazuri rezolvate și să crești finanțarea obținută de la CAS”, a adăugat Teodor Sas.

Citește și: Rareș Bogdan atacă dur: Acest fapt arată cât de bolnavă este România!

Aproximativ 4.500 de pacienți sunt internați lunar în Spitalul Județean de Urgență Craiova. În 2019, spitalul a avut un buget de aproximativ 300 de milioane de lei. Cei mai mulți bani vin de la Guvern, însă și Consiliul Județean Dolj contribuie cu sume pentru investiții.

Pentru 2020, Consiliul Județean Dolj a alocat Spitalului Județean de Urgență Craiova suma de 5,8 milioane de lei. Cei mai mulți bani vor fi folosiți pentru achiziția de aparatură medicală pentru Clinica de Cardiologie, potrivit managerului spitalului.

Bucurați - vă! ȘPĂGARII NE DAU CU TIFLA. STAU ÎN LIBERTATE.





FOTO. Dimensiunea șpăgii. Sorina Pintea și-a comandat magistrală privată de gaze pentru VILOIUL de sute de metri pătrați, nedeclarat, din Băița-Maramureș. IMOBILUL uriaș este construit pe un teren de aproape un hectar, are piscină și un deal

Anul trecut, în februarie, un jurnalist de la siteul economica.net descoperea că Sorina Pintea, pe atunci ministru al Sănătății, comandase la Delgaz Grid o magistrală de gaze pentru proprietatea sa din localitatea maramureșană Băiţa, în regim de consumator izolat tip A.

Delgaz aștepta răspunsul ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) pentru a se apuca de treabă, iar la întrebarea jurnalistului de la economica.net privind situația ministrului, distribuitorul de gaze a răspuns prompt precizând că toate cheltuielile sunt suportate de consumator, adica de doamna ministru Pintea.

Menționăm că, așa cum am scris și în articolul anterior, vila uriașă de la Băița -  care din imagini pare să aibă minim 150 mp pe nivel (sunt cel puțin două etaje acolo și probabil și un pod mansardat), piscină și o altă construcție alăturată, probabil bucătărie de vară sau magazie - nu este trecută în declarația de avere. Apare însă terenul de 8200 de mp, cumpărat în 1998, împreună cu fostul soț, Vasile Pintea.

Vila ascunsă a lui Pintea apare într-un material realizat de Antena3 cu ocazia sărbătorilor pascale de anul trecut. Vezi mai jos video.

DETALII AICI despre proprietățile fostului ministru PSD acuzat de luare de mită în formă continuată.

Poziţia Delgaz Grid pentru economica.net"Urmare a solicitării dvs., privind solicitarea venită din partea unui potenţial client din localitatea Băiţa, judeţul Maramureş, compania Delgaz Distribuţie vă pune la dispoziţie următoarele informaţii: Potrivit Ordinului ANRE nr 36/2013, procedura privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip A prevede următoarele: Consumatorul izolat tip A, care se află într-o unitate administrativ-teritorială în care nu a fost concesionat serviciul public de distribuţie a gazelor naturale, poate solicita ANRE, prin intermediul unui operator al sistemului de distribuţie  amplasat în proximitate, alimentarea cu gaze naturale printr-o magistrală directă nouă sau existentă. Magistrala directă care alimentează consumatorul izolat tip A este finanţată integral de către acesta. În cazul de faţă, după obţinerea avizelor necesare şi construirea magistralei directe de gaze naturale, toate cheltuielile fiind suportate de către viitorul consumator, compania Delgaz Grid va efectua serviciul de distribuţie a gazelor naturale pentru acesta".

SURSA FOTO: google/maps



Medici SPĂGARI. Mai sunt și idioți. Mânca-v-ar pământul!

Un celebru chirurg a fost REȚINUT: A fost prins când lua mită de la un pacient

Operațiune anticorupție la Spitalul Clinic Municipal din Timișoara. Răzvan Tîrziu, un medic chirurg, a fost reținut în urma unui flagrant realizat sub supravegherrea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș de polițiștii de la DGA, potrivit pressalert.ro.

Citește și: Rareș Bogdan atacă dur: Acest fapt arată cât de bolnavă este România!

Investigațiile au început după ce un denunțător a reclamat faptul că i s-a solicitat bani de către medicul chirurgul care-l operează la mână. Doctorul i-a spus că banii să-i fie dați după operație. Astăzi, medicul Răzvan Tîrziu s-a întâlnit cu denunțătorul și a primit 100 de euro.

Citește și: Traian Băsescu explodează: Va arunca în aer!

„La un moment dat au apărut mai mulți domni polițiști și procurori. Ne-au spus că au treabă cu colegul nostru. Au intrat în camera de gardă, au discutat, după care au plecat toți împreună”, au declarat pentru PRESSALERT.ro surse din cadrul Spitalului Municipal. Conform contului său de Facebook, medicul este angajat atât la Municipal, cât și la o clinică privată.



A stat izolată în casă. Degeaba.

O româncă din Italia a fost testată pozitiv cu coronavirus. „Imaginați-vă că în toată perioada asta eu am stat cu fata și soțul în casă!”
O româncă din Italia a fost testată pozitiv cu coronavirus. "Imaginați-vă că în toată perioada asta eu am stat cu fata și soțul în casă!". Sursa foto: Profimedia

Autoritățile din Italia anunță că printre cei infectați cu noul coronavirus se află și o româncă, în vârstă de 43 de ani, anunță site-ul rotalianul.

Româncă testată pozitiv cu coronavirus în Italia

Potrivit rotalianul, femeia locuiește în Italia de 12 ani, la Pandino, în provincia Cremona, din Lombardia și a fost diagnosticată cu covid-19 marți, după ce s-a simțit rău câteva zile. În urma testului pentru coronavirus acesta a ieșit pozitiv.

Acum, românca se află în izolare la domiciliu alături de soțul și fetița ei, care nu prezintă momentan semne de infecție.

„Îmi curgea nasul și aveam dureri groaznice de cap. Gâtul mă durea foarte puțin. De data aceasta m-au dus la spital, iar când am ajuns acolo mi-au făcut testul pentru coronavirus, rază la plămân și o consultație amănunțită.

La plămâni nu mi-au găsit nimic. Mi-au recomandat să termin antibioticul și să nu ies din casă. Eram în așteptarea rezultatului, care a venit abia ieri (marți, 3 martie – n.r.) Pozitiv. Mi-a fost transmis telefonic, nu am voie să ies deloc din casă zilele astea”, a declarat femeia pentru sursa citată mai sus.

Nimic nou sub soare!

Pandemiile care au ucis cei mai mulţi oameni de-a lungul istoriei. Ce virus ucigaş a luat 200 de milioane de vieţi

HIV/SIDA Identificată pentru prima dată în Congo, în 1971, această boală necruţătoare ar fi ucis până în prezent 32 de milioane de oameni. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent trăiesc 37,9 milioane de oameni infectaţi ci HIV.

Pandemia de gripă din 1968. A fost o pandemie de gripă de categoria 2 al cărei focar în 1968 şi 1969 a ucis un milion de oameni în întreaga lume. A apărut în Hong Kong şi a avut o rată de deces de 0,5%. Aproximativ 1 milion de oameni au murit din cauza ei.

Gripa asiatică din 1957. A ucis 2 milioane de oameni. A apărut în Asia de est, mai exact în China.

Gripa spaniolă din 1918. A apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, similară cu gripa aviară de astăzi. S-a răspândit în multe ţări odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front, afectând în principal tinerii şi având o rată de mortalitate ridicată. Număr estimat de decese: între 25 de milioane şi 50 de milioane.

A şasea pandemie de holeră (1910-1911). A apărut în India, unde a ucis 800.000 de persoane.

Pandemia de gripă din 1889-1890. Cunoscută şi sub numele de „gripa rusească", a ucis în jur de un milion de persoane.

„Moartea neagră". S-a manifestat între 1346-1353, ciuma bubonică a produs cele mai multe victime în Europa, Asia şi Africa. Numărul estimat de victime este între 75 şi 200 de milioane.

Ciuma lui Iustinian. A fost o pandemie care a afectat Imperiul Bizantin şi mai ales capitala sa, Constantinopol. Număr estimat de persoane care au murit: 25 de milioane.

Ciuma Antoninei din 165 până în 180 d.Hr. Cunoscută şi sub numele de Ciuma Galenului, a fost o pandemie din Imperiul Roman, care a ucis un număr estimat de 5 milioane de oameni.

Sursă: 

MPH Online  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Train your brain