„Veşnicia s-a născut la sat", cum spunea Lucian Blaga, iar românul s-a născut antreprenor. Aşa se face că astăzi straie populare care datează de veacuri sau care sunt create după un meşteşug cu origini pierdute în istorie îşi fac loc şi în garderobele dominate de hainele moderne. Şi, pentru că cererea există, răspunsul acestei nevoi a fost crearea unei oferte pe măsură.
Lada cu zestre a bunicii, înţesată cu straie populare cusute de mama sa ori chiar mai vechi, păstrate de peste două generaţii, sau meşteşugurile deprinse de la bunicul de a face opinci din piele, brâuri ori clopuri, au devenit în timp o sursă de inspiraţie pentru artizanii care le-au transformat într-un business.
Pentru a le face cunoscute şi următoarelor generaţii, dar şi peste hotare, câţiva români pasionaţi de tradiţie au investit în îndeletnicirile străbune şi le-au actualizat la cerinţele din prezent.
Izabela Măndoiu esta una dintre ei. Tânăra, care a crescut în localitatea Albeştii de Muscel din judeţul Argeş, creează haine tradiţionale inspirate din zona în care a copilărit, iar produsele sale iau drumul străinătăţii, către ţări precum Italia, Suedia, Franţa sau Canada.
„Ia este un simbol patriotic, creat şi păstrat de către strămoşii noştri cu pasiune, inspiraţie şi dedicare. Ia reprezintă un element de brand naţional, chiar dacă nu în mod oficial, dar care se bucură de recunoaştere şi apreciere internaţională.
Sunt români care doresc să poarte, atunci când sunt departe de casă, haine cu un liant emoţional, care să le valideze identitatea, tradiţiile şi cultura", povesteşte Izabela Măndoiu, fondatoarea brandului de articole vestimentare cu influenţe tradiţionale ce-i poartă numele.
După ce a lucrat o bună perioadă în domeniul construcţiilor, Izabela Măndoiu a schimbat macazul şi a trecut la crearea unor piese vestimentare care împletesc stilul tradiţional cu cel contemporan. Încă de copil era pasionată de ţesăturile de pe cămăşile din cufărul mamei sale, iar în 2014 a creionat propriul business, satul în care a crescut fiind principala sa sursă de inspiraţie.
Totul a pornit de la dorinţa de a valorifica ţesăturile din lada cu zestre a mamei. Unele straie erau în stare bună, iar altele erau puţin deteriorate, aşa că a decis să realizeze propriile haine cu aplicaţii tradiţionale, prin amestecarea ţesăturilor vechi cu materiale de actualitate.
„Am abordat această iniţativă extrem de serios: am urmat un curs de design vestimentar şi am început lucrul.
Terminam jobul full-time şi mergeam la activitatea dragă mie, care, încet-încet, m-a convins că trebuie să fac saltul de care vorbesc toţi antreprenorii. Am renunţat la serviciul meu şi mi-am urmat pasiunea, conştientă fiind că provocarea va fi să îmbin creativitatea cu latura financiară pe care o implică un business", spune designerul Izabela Măndoiu.
În urmă cu câteva decenii, locuitorii, cu precădere cei din mediul rural, purtau haine populare zi de zi. Aveau haine tradiţionale pe care le purtau pe câmp, dar şi haine pentru sărbători, nunţi sau alte evenimente importante din viaţa lor.
În prezent, sunt câteva zile cheie în care românii, în special femeile, au iniţiativa colectivă a de a purta o ie: pe 24 iunie, de ziua iei, pe 1 decembrie, de ziua naţională a României, pe 24 ianuarie, de ziua Marii Uniri, de Crăciun şi de Paşte.
Totuşi, există şi purtătoare ale cămăşii populare, care o aleg fie pentru un eveniment important din viaţa lor, la o conferinţă, petrecere, eveniment în familie sau la un dineu.
Potrivit Izabelei Măndoiu, această categorie de cliente are un nivel de educaţie şi cultură ridicat, apreciază tradiţia şi are venituri medii sau peste media pieţei. „Avem cliente care îmbrăţişează ideea unei creaţii vestimentare cu doar câteva elemente tradiţionale, creaţie pe care o pot purta chiar şi la birou."
Produsele companiei sunt cusute de mână ca pe vremuri, potrivit antreprenoarei, iar realizarea unei cămăşi populare poate dura chiar şi şase săptămâni, dacă designul este complex.
„Avem femei colaboratoare din sat, care au vârste înaintate, dar sunt conştiente că munca lor valorează mult şi că prin efortul lor, tradiţia persistă, ceea ce le motivează să continue. Realizarea unei bluze tip ie durează între patru şi şase săptămâni, în funcţe de complexitatea sa. O cămaşă masculină se realizează în zece zile lucrătoare", explică Izabela Măndoiu.
Articolele vestimentare marca Izabela Măndoiu sunt comercializate pe site-ul propriu al companiei, în showroomul situat pe strada Vasile Conta din Capitală, la Confident Concept Store din Brăila, la Desir Boutique din Constanţa, dar şi la târguri de profil.
„Ia este o piesă vestimentară atemporală. Şansa brandurilor româneşti care abordează ia stă în curaj şi perseverenţă. În cinci ani publicul va face diferenţa între ia produsă în China, cea cu preţuri de până în 100 de lei, şi ia cusută manual de către româncele noastre. O haină de calitate rezistă şi sute de ani, aşa cum sunt iile de la stră-străbunicile noastre. Altfel spus, publicul se va educa şi va învăţa să aprecieze calitatea", consideră Izabela Măndoiu.
Firma care operează brandul Izabela Mandoiu a fost înfiinţată în acest an; preţul unei bluze ce poartă numele antreprenoarei porneşte de la 950 de lei şi poate ajunge până la 3.500 de lei, conform datelor de pe site-ul companiei.
Piesa de rezistenţă: opincile
Evoluţa pe piaţa forţei de muncă a dus la schimbări majore în rândul meseriilor. Cele mai vechi meserii populare au fost înlocuite de maşinării, roboţi şi aparate performante apărute odată cu inovaţia tehnologică. Bogdan Constantin Dincă, de meserie profesor de teologie, se încăpăţânează să facă opinci din piele naturală, cum a învăţat de la câţiva meşteri opincari pe care i-a cunoscut în timp ce colinda prin ţară.
„Când eram mic, nu preţuiam tradiţia, pentru că nu o cunoşteam. În timp, m-am apropiat de o asociaţie de studenţi, cu care
mi-am petrecut mai bine de 11 ani până acum. În toată această vreme am colindat satele din Maramureş, Braşov sau Haţeg, am învăţat multe obiceiuri, am făcut spectacole tradiţionale şi am strâns şi o bogată zestre de costume populare. Însă, văzându-i pe cei din jur îmbrăcaţi cu acele haine cu diferite prilejuri, mi-am dat seama că le lipseşte un element important: opinca", îşi aminteşte Bogdan Constantin Dincă.
Acela a fost momentul zero, cel în care a decis că trebuie să stăpânească arta de a întocmi încălţămintea atât de râvnită acum câteva decenii, la care aveau acces numai boierii − oamenii de rând mergeau mai ales desculţi.
A început să caute meşteri opincari pe internet şi să îi contacteze pentru a merge la ei să înveţe meşteşugul. A fost uimit când a văzut că cei care mai există pot fi număraţi pe degetele de la o mână.
„Am mers în comuna Tureac, în Ţara Năsăudului, la badea Nicolae Bacea, un om de o ţinută morală deosebită, care te cucereşte prin simplitate şi omenie. Dumnealui m-a învăţat să fac opinci. Apoi, am reuşit să facem un atelier de opinci în taberele de studenţi pe care le-am organizat şi încet, încet am văzut că sunt tot mai mulţi interesaţi să aibă o pereche de opinci şi să le poarte", spune Bogdan Constantin Dincă.
Astfel, a continuat să ducă mai departe acest mesteşug, producând opinci în timpul liber, în văzul tuturor, pentru a le fi de folos şi celorlalţi. Acum o face cu drag în atelierul său din Cluj, iar produsele le comercializează prin intermediul paginii de Facebook a micuţei afaceri Opincărie. El povesteşte că jumătate din oamenii care îl sună pentru a comanda opinci îl contactează în urma recomandărilor, iar jumătate l-au găsit, din întâmplare, pe internet.
„Pielea naturală o iau din targul Oser (cel mai mare târg de vechituri din ţară - n.red.) şi sunt foarte atent când o cumpăr", explică Bogdan Constantin Dincă.
Acesta adaugă că realizarea unei perechi de opinci durează aproximativ o oră, dacă dispune de materialele necesare.
„Preţul este perceput, în general, în funcţe de mărime şi grosime. Am avut clienţi care voiau opinci cu talpă dublată sau cu nojiţe mai lungi. În medie, o pereche de opinci pentru femei costă 70 de lei, iar o pereche de opinci pentru bărbaţi, 75-80 de lei", precizează Bogdan Constantin Dincă.
Ţinute haute couture cu inspiraţie tradiţional românească
În România sunt aproximativ
450 de zone etnografice, iar între acestea există atât asemănări, cât şi deosebiri. Meşterul popular Virginia Linul şi-a propus să se concentreze pe costumul popular din Ţara Năsăudului.
Născută în localitatea Salva din judeţul Bistriţa-Năsăud, ea a învăţat de la mama sa să croiască costume populare, dar şi accesorii, precum clopuri sau brâuri, iar ambiţia sa este să ducă acest meşteşug la un alt nivel, să-l facă cunoscut pe plan naţional şi internaţional.
„Am învăţat arta confecţonării costumelor populare de la mama mea, care la rândul său a deprins meşteşugul de la bunica. Acum, când creez produsele, mă ghidez după modelele tradiţionale strămoşeşti, dar creez şi modele proprii. La costumele populare pe care le confecţionez pentru ansamblurile folclorice păstrez strict linia tradiţională a fiecărei zone etnografice în parte, iar în creaţiile proprii îmi folosesc imaginaţia", spune meşterul popular Virginia Linul. Ea a înfiinţat în 2006 businessul Artă şi Tradiţii, care a generat anul trecut o cifră de afaceri de peste 250.000 de lei.
Pregătirea unei cămăşi femeieşti, cusută manual, poate să dureze de la o săptămână până la câteva luni, în situaţia în care modelul este unul mai bogat. Realizarea acesteia se face succesiv, pe mai multe etape, precum alegerea modelului, croitul, cusutul manual în tehnica stabilită şi cu culorile alese, încreţirea, încheierea la maşina de cusut sau manual şi finalizarea, cu dantelă şi ciucuri.
Produsele sale sunt vândute în special în România, acasă la ea, în localitatea Salva, unde a creat un muzeu viu în care sunt expuse ii, cămăşi populare, costume populare pentru copii şi pentru adulţi, din diferite zone ale ţării, accesorii pentru acestea, dar şi haine haute couture cu inspiraţie tradiţională, precum rochii, fuste, veste, sacouri sau paltoane.
Românca a avut colaborări cu mai mulţi designeri străini renumiţi, una dintre cele mai importante fiind cu designerul francez Philippe Guillet.
„Philippe Guillet, fostul director cultural al Ambasadei Franţei din România, cel care în anul 2011 a realizat colecţia 100%.ro, a creat un eveniment istoric. Acesta a fost un moment important, care a contribuit la schimbarea mentalităţii românilor despre arta populară românească şi implicit despre costumul popular. El a dat tonul confecţionării şi purtării hainelor haute couture cu inspiraţie populară", susţine Virginia Linul.
Ea spune că străinii sunt interesaţi să cumpere haine tradiţionale româneşti, mai vechi ori mai noi, însă pun preţ pe calitate. De altfel, ea adaugă că are clienţi de etnii diferite care o vizitează când îşi expune noile produse ori care vin să-i vadă creaţiile la târgurile de profil sau la expoziţiile la care participă. „Străinii sunt buni cunoscători ai portului românesc, sunt interesaţi şi ştiu să aprecieze foarte mult lucrul manual."
Virginia Linul afirmă că este foarte greu să menţină acest meşteşug, bazat pe lucrul manual, în viaţă, deoarece piaţa este acaparată de produse cu motive tradiţionale realizate industrial. De altfel, ea consideră că încă cererea este mai mare pentru cele din urmă, deoarece clienţii nu au cultura etnografică necesară pentru a face diferenţa între o ie cusută manual şi o ie cusută industrial, iar când fac o alegere sunt ghidaţi de preţul, nu de calitatea acesteia.
„O ie românească durează trei generaţii, pe când una industrială are o durată de viaţă mai mică de un an. Acesta este rezultatul diferenţei de preţ şi plusvaloarea oferită de tradiţie şi de identitatea naţională. Pentru a rezista şi dăinui în timp, aşa cum a rezistat şi s-a transmis acest meşteşug de-a lungul secolelor, trebuie să ne cunoaştem valorile culturale naţionale, să le îndrăgim, să le susţinem şi să le promovăm, dincolo de interesele materiale imediate", apreciază meşterul popular.
Dincolo de barierele geografice: Ia românească cu destinaţiile SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania
Businessul 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţoanală, a apărut în urmă cu un an, cu scopul de a aduce ceva diferit pe piaţa de fashion din România, mai exact îmbrăcămintea modernă cu motive tradiţionale, spun fondatorii acestuia.
„Ne-am dorit să purtăm tradiţia mai departe. Am cochetat cu antreprenoriatul încă din 2011 şi am încercat mai multe verticale, de la SaaS (Software as a Service) până la e-commerce. Fashionul este o verticală ce are o cotă de piaţă destul de mare, iar noi am ales o nişă pentru care cererea pieţei este mai mare şi ne dorim să o păstrăm", spune Adrian Mitrache, CEO-ul brandului Ie tradiţională. Compania produce atât haine cu inspiraţie populară, stilizate, cât şi costume tradiţionale, realizate la maşina de cusut sau artizanal.
Doza de inspiraţie, la care se adaugă creativitatea, şi-o iau din toate zonele ţării, iar durata realizării produsului finit depinde de procedeul prin care este realizat acesta: manual sau mecanic. Articolele brodate mecanic pot fi realizate în cinci sau opt zile, pe când realizarea celor lucrate manual poate dura chiar şi 30 de zile, în funcţie de complexitate, susţin antreprenorii.
„Avem clienţi care poartă produsele noastre doar în momente de sărbătoare, dar şi foarte mulţi ce le poartă zi de zi, combinând tradiţionalul cu modernul. De exemplu, rochiile cu broderie tradiţională se poartă la cununii sau nunţi, pe când ia este purtată în combinaţie cu blugii, la birou. Ia a ajuns din nou la loc de cinste, iar românii îşi doresc să o poarte dincolo de hotare", mai spune Adrian Mitrache.
Potrivit acestuia, articolele vestimentare care ies din atelierul companiei pe care o reprezintă trec barierele geografice ale ţării, ajungând pe pieţe ca SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania.
Compania 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţională, a avut în primele 8 luni de activitate o cifră de afaceri de 14.000 de lei, iar marja de profit a fost de 54%, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Din Banat în toată ţara. Primul salt, până-n Ardeal
Irina Paveloni a început să producă primele costume tradiţionale specifice Banatului acum mai bine de cinci ani, din pasiune, după cum povesteşte chiar ea. Iar de atunci, nu s-a mai oprit, ci a realizat zeci de costume pentru diverşi clienţi din judeţul Timiş, iar recent a primit o comandă de la un client din Ardeal. Însă ambiţia sa este să ajungă să-şi livreze creaţiile în toată ţara.
„Am învăţat să cos de mică, de la mama, care ştia să coasă de la alţi bătrâni. Prima dată am învăţat să lucrez şipcă manual cu acul. Costume am început să fac mult mai târziu, în urmă cu cinci ani, din pasiune pentru tradiţie", îşi aminteşte Irina Paveloni.
Ea spune că realizarea unui port popular poate dura circa o lună, iar inspiraţia îi vine din natură, dar şi din studierea costumelor străbune şi, totodată, din analizarea trendurilor actuale. La început, numărul clienţilor era redus, dar meşterul popular spune că în ultimii doi ani cererea a crescut semnificativ, iar în prezent are comenzi în aşteptare.
Originară din localitatea Poieni, judeţul Timiş, majoritatea comenzilor au venit din zona imediat apropiată, însă din vorbă în vorbă s-a dus vestea până în Timişoara, aflată la 120 de kilometri distanţă, iar prin recomandări a avut clienţi şi de acolo. „Acum am o comandă făcută de un client din Ardeal. Dacă o să primesc comenzi şi din alte judeţe, o să fac costume", explică Irina Paveloni.
Poalele şi cămaşa din care este compus costumul popular sunt făcute din in sau din pânză, iar laturii şi laibărul costumului sunt făcuţi din catifea ori din mătase, în funcţe de materialele pe care le găseşte la merceriile din Timişoara sau din Lugoj, când îşi achiziţionează materialele, dar şi de cerinţele clientului. Întregului costum popular i se adaugă şi opregul, brâul şi salba din bănuţ de aur de la gât.
Potrivit realizatoarei de costume tradiţionale, în ultima vreme clienţii săi şi-au dorit ca articolele pe care urmează să le poarte să aibă cât mai multe paiete. De asemenea, ea spune că observă şi o tendinţă de selecţie a culorilor, în judeţul Timiş cei mai mulţi clienţi optând pentru culoarea roşu, pe când clientul din Ardeal a ales culoarea negru. „Preţul unui costum popular îl percep în funcţie de material, de dimensiuni şi de cusături. În medie porneşte de la 800 de lei şi poate ajunge până la 1.500 de lei", încheie artizanul Irina Paveloni.
Există oameni care se încăpăţânează să nu lase comori ale României precum meşteşugurile transmise din moşi strămoşi să piară în negura timpului. Sunt cei care pun preţ pe îndeletnicirile de odinioară şi nu doar atât, ci vor să ducă arta tradiţională mai departe. Pasiunea pentru meşteşugurile de odinioară este astăzi pentru mulţi dintre ei sinonimă cu o afacere prosperă.
Numai că, alertați de amploarea luată de această dezvăluire, noii ”mahări” ai Jandarmeriei au încercat să șteargă de urgență urmele, însărcinat cu această delicată operațiune fiind colonelul Radu Todoran. Cel care, de altfel a și fost răsplătit pe loc cu nominalizarea pentru ca Vela să îi semneze ”firmanul” pentru funcția de adjunct al inspectorului general al IGJR, tocmai pe probleme de resurse umane. Numai că, ghinion, informațiile de ultimă oră oricum ajunse deja la alte structuri contrainformative arată că pur și simplu oamenii lui Enescu ar fi ”șmenuit” lista propusă de IJJ Ilfov cu salariile de merit, profitând că nu fuseseră încă emise ordinele de personal de către structura centrală a MAI! Astfel că ar fi trimis de urgență o altă listă cu propunerile lui Cașcaval, cu același număr de merituoși, dar cu alt nume în locul ”primei doamne” a Jandarmeriei, Constantin Mădălina Cătălina! Iar fie și doar pentru a se convinge dacă l-au băgat sau nu ”frățiile” din minister ”la măgărușul”, după cum l-am avertizat cu ceva vreme în urmă, ministrul Vela tot ar trebui să verifice dacă de la IJJ Ilfov lista cu propuneri a plecat într-o primă fază cu numele mai sus menționat inclus și de-abia ”pe drumul” spre minister s-a înlocuit respectiva persoană, după ”lovitura” din 28 ianuarie! Nu de alta, dar tot are în subordine Marcel Vela structuri abilitate ca DGPI sau DGA! Iar o simplă audiere a lui Todoran și Cașcaval ar fi primul pas spre lămurirea misterului ”șmenuirii” listei cu propuneri pentru salariile de merit de la nivelul IJJ Ilfov…
Mai ales că același Bogdan Enescu a reușit totuși să îl convingă pe ministrul Vela că bunul lui prieten, colonelul Mircea Tulică de la șefia IJJ Iași este singurul care poate sprijini ”reorganizarea” Jandarmeriei, dar doar din postura de prim-adjunct al inspectorului general. Motiv pentru care s-a găsit și susținerea politică necesară pentru perfectarea acestei mutări asumate de inspectorul general…
