„Sînteți niște proști. Sîntem niște proști. Românii sînt niște proști.
Românii nu sînt proști pentru că n-ar fi inteligenți. Nici pe departe. Sîntem la fel de deștepți ca toți ceilalți. Ci doar pentru că n-avem curaj și avem suflet de slugi.
Eu, de neam, sînt din Telega. Jumătate din Moldova, după mamă. Dar după tată și după viață din Telega. Născut, crescut și trăit în Telega, în miezul Munteniei.
Acum, cînd scriu aceste rînduri, sînt în Telega, proaspăt epuizat după înmormîntare. E seară. E frig în casă, că am oprit focul. Mă pregătesc să pornesc spre București. Dar nu mă ridic de aici pînă nu vă spun ce am de zis.
Să vă spun că sînteți niște proști.
Mai deunăzi, săptămînile trecute, am trecut pe lîngă Salzburg. Puteam să ne oprim. Nu ne-am oprit. Nu contează. Am fost în alți ani. Știu orașul destul de bine.
Știți ce înseamnă Salzburg? Salz și Burg. Sare și oraș. Orașul sării.
Știți ce înseamnă Telega? O căruță mai mică. Căruța cu care se căra sarea.
Știți ce au în comun Telega și Salzburgul? Din ambele locuri s-a scos sare sute de ani de zile.
Știți prin ce diferă Telega de Salzburg? Prin toate celelalte, mă proștilor mă.
Telega, fundul pămîntului, o comună săracă, depopulată, plină de oameni bătrîni și lipsiți de speranță. Salzburg, unul din cele mai șic și mai scumpe și mai bogate orașe ale lumii.
Și din Telega, și din Salzburg, s-a scos sare sute de ani de zile. Mai abitir, din Telega s-a scos și petrol o sută de ani de zile.
Cu petrolul din Telega și Buștenari, satul său aparținător de peste deal, Germania a făcut al doilea război mondial, alimentîndu-și tancurile și urgia de armată pînă în coasta Stalingradului.
Telega a mustit de resurse. Sare. Petrol. Cele ce fac lumea să se învîrtă și să funcționeze.
În Telega, de cinci sute de ani, de cînd se exploatează măruntaiele acestui pămînt sărac, dar al dracului de bogat în adîncuri, un ban n-a rămas aici.
Nu cinci la sută.
Nu zero virgulă cinci la sută.
Nu zero virgulă zero cinci la sută.
Nimic n-a rămas aici.
Nimic, mă proștilor, nimic. Futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de proști: NIMIC!
Totul a luat drumul străinătății. Și Telega a rămas un loc prost și sărac și blestemat.
Sarea s-a scos sute de ani. A luat drumul Imperiului. Către sultan. Către Stambul.
Un drum din București chiar așa se numește: Drumul Sării. Locul pe unde căruțele pline cu sare din Telega și din Slănic Prahova treceau la vale, spre sud, spre Giurgiu și de acolo mai departe spre capitala Imperiului.
Căruțe cu sare. Adică teleguțe. Venite din Telega.
Nici un sfanț de plus valoare n-a rămas în Telega. Oameni proști și săraci și slugi au scos sarea, care s-a dus la sultan.
Apoi au dat de petrol, acum o sută și ceva de ani. Și au luat-o de la capăt.
Oameni proști și săraci și slugi au scos petrolul pentru multinaționalele acelei vremi. Pentru anglo-olandezii de la „Astra Română”. Pe urmă pentru nemții naziști. Pe urmă pentru ruși.
Auzi tu tupeu pe capul lor de ticăloși: stăpîni anglo-olandezi care își spuneau „Astra Română”.
Unii au crescut firav pe lîngă aceste multinaționale și au dat să facă cheag. Dar a venit al doilea război mondial și au luat germanii tot. Apoi au venit rușii și au luat rușii tot, după ce i-au învins pe nemți și i-au băgat pe chiaburi la Canal și la pușcărie și ne-au pus să plătim pagube de război. Trenuri întregi cu vagoane cu cereale cherestea uraniu petrol. Trenuri de petrol supte de la Telega.
Un leu n-a rămas aici. Nimic, mă proștilor. Nimic.
Nici o marcă germană.
Nici o rublă sovietică n-a rămas aici.
Nici un dolar american.
Nici o liră sterlină.
Nici un gulden de la ticăloșii de olandezi.
Nici un leu de la ticăloșii de comuniști, care au confiscat tot și au băgat oamenii în pușcărie.
Nimic. Nimic. Praful s-a ales.
Nimic n-a rămas de pe urma sării, decît niște găuri în pămînt cu apă sărată în jurul cărora țopăie niște turiști săraci și mediocri.
Nimic n-a rămas de pe urma păcurii, decît niște rezervoare ruginite și niște țevi ruginite care se tîrîie ca șerpii pe coastele Călinetului și niște turle ruginite de sonde părăsite.
Nimic n-a rămas. Un loc blestemat, populat de oameni proști și bătrîni și triști și fără de speranță.
Știți de ce mai toți banii de pe urma sării au rămas la Salzburg, să-l transforme într-unul din cele mai bogate și dezvoltate locuri de pe lumea asta?
Pentru că ăia au avut coaie, mă proștilor mă. Au avut curaj și cînd cineva a vrut să vină să le ia sarea– căci au fost mulți și acolo care au vrut să pună mîna pe ce nu era al lor – salzburghezii au pus mîna pe furci și pe topoare și pe săbii și pe arbalete și și-au folosit banii și mintea și priceperea să tocmească oșteni și mercenari care să lupte să-și lepede sîngele să apere sarea.
Au vărsat și ei, salzburghezii, sînge pentru sarea lor. Au năimit și pe alții să verse sînge, tot pentru sarea lor.
Știți de ce n-a rămas nimic la Telega? Pentru că noi, telegenii, sute de ani de zile am fost proști.
Sute de ani, telegenii și românii am fost proști și n-am avut curaj. Am lăsat toți ticăloșii acestei lumi ticăloase să vină și să ia fără să pățească nimic.
N-am pus mîna nici pe furci, nici pe topoare. Nici pe săbii, nici pe arbalete. Nici nu ne-am folosit banii și mintea să tocmim oșteni să ne apere.
Am plecat capul și n-am ținut cu ai noștri. N-am fost solidari unii cu alții, să zicem „mă proștilor mă, mă futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de haite și de tîlhari, toate astea sînt ale noastre, nu ale sultanului sau ale neamțului sau olandezului sau rusului sau bruxellezului, și ar trebui să murim ca să ne apărăm ce e al nostru”.
Am fost lași și slugi și fricoși și am plecat grumazul. Și ne-am ferit prin păduri. Și ne-am ascuns prin munți și prin frunze, că așa e porecla unuia din neamurile din care mă trag: Frunzoii, că s-au ascuns în frunză. Și am cedat lupta fără să ridicăm un deget. Și n-am ținut cu ai noștri, ci cu stăpînii.
Mai rău de-atît, ne-a plăcut.
Adică am fost proști.
Dragii mei proști, sînteți niște proști. Și eu, și voi. Toți. Eu sînt prost că încă mai îmi răcesc gura de pomană să vă spun că sînteți proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Neam de slugi. Suflet de slugă.
Iară voi sînteți proști și o să muriți săraci și proști pentru că țineți cu oricine altcineva, nu cu țara voastră, nu cu neamul vostru, nu cu pămîntul vostru, nu cu sarea voastră, nu cu păcura voastră, nu cu morții voștri, morții mamilor voastre de proști.
Ci cu stăpînii voștri care vă iau sarea și păcura și viața și viitorul.
Morții mamilor voștri de proști, că proști mai sînteți.
Tatăl meu dragă. Dragul meu tată. Ești rece și în mormînt. Și toți în jurul tău sînt niște proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Slugi.
Aici trebuia să fie Texas, tăticul meu drag. Trebuia să fie Dallas. Trebuia să fie Salzburg. Însă e doar Telega: un loc sărac, cu oameni bătrîni și proști și fără de speranță.
Odihnește-te în pace, dragul meu tată rece și prost și mort și țeapăn. Ai fost un prost pentru că ți-ai ajutat semenii. Ai fost un prost pentru că ai crezut în ei. Ai fost un prost pentru că ai fost boier de Telega, acest loc prost și sărac și în paragină.
Dumnezeu să te aibă în pază. Căci pe români nu are cine.
Pentru că sînt proști. Dumnezeu are grijă doar de ăia care au ei grijă de ei.
Noapte bună, tatăl meu drag!”
După cum bine se știe, sunt un tip care a umblat mult brambura prin europa în ultimii 15 ani și am tot văzut diverse chestii interesante prin țările pe unde am descălecat (sic!), chestii și lucruri care m-au tot marcat și încă o fac. Și nu mi-am propus să mă opresc din brambureală, să știți.
