641 - Autobuzul ”groazei” din București, DESFIINȚAT. Românul cu mașină mică a ÎNVINS!
Anca Murgoci / 12 ian 2020 /
S-a terminat groaza! Locuitorii din București cu mașini mici au învins...
Scriam în decembrie 2019 cum circulă bucureștenii cu autobuzul 641. Era o alternativă la tramvaiul 41, dar STB a anunțat că de luni, 13 ianuarie 2020, linia se desființează. Din păcate, și când ni se oferă alternative - transport public decent - preferăm să stăm în mașinile proprii ore întregi în traficul tot mai sufocant din București.
Autobuzul 641 mergea în gol. Mai nimeni nu se urca în el, deși condițiile de transport erau foarte bune. Dar traficul era tot mai infernal din cauza oamenilor care se plâng, DIN MAȘINILE LOR, de aglomerație! Așa că, începând de luni, 13 ianuarie, linia 641 se desființează. Linia de tramvaie 41 va funcționa cu un parc majorat pentru asigurarea capacității necesare de transport.
Dar ca să înțelegeți de ce s-a desființat linia 641, vă invit să citiți textul de mai jos scris la finalul lunii decembrie 2019:
Tramvaiul 41 care circulă de la Piața Presei Libere până în Ghencea este o adevărată mină de aur. Așa numitul metrou ușor circulă foarte bine. Vine la maximum cinci minute, doar că mereu este plin. Așa că a apărut o idee bună: introducerea autobuzului 641 pe același traseu.
Doar că... dacă cu tramvaiul 41 faci din Piața Presei până în Ghencea aproximativ 55 minute... cu autobuzul 641 ajungi în trei ore! Am crezut că este un mit... până când am făcut experimentul.
Vineri, 20 decembrie, la ora 16.00, pe peronul tramvaiului 41 erau circa 30 - 40 de oameni, așa cum se întâmplă de obicei. Pe peronul destinat autobuzului 641 erau cinci rătăciți. După vreo două stații de mers făcute în 30 de minute, oamenii au început să se îndrepte, unul câte unul, către șofer pentru a-l ruga să dea drumul la uși. "Ajungem mai repede pe jos!", a zis o pasageră. Am insistat să văd până unde îmi merge răbdarea. Eram singură în autobuz. Răbdarea mi-a ajuns până la Crângași când, după o oră și 40 de minute, am coborât și am luat metroul.
Ideea e așa: în timp ce eu eram singură în autobuz, ceilalți participanți la trafic erau și ei singuri... dar singuri în mașină. Vorbim, desigur, după cum bine știți de un șofer la o mașină. Înainte de a ne plânge că este traficul groaznic în București și a cere marea schimbare de la primari, poate ar trebui să începem schimbarea cu noi. Soluția este să fie descurajată folosirea mașinii. Atâta timp cât stăm cu fundul în mașină, nu prea avem dreptul să ne plângem de traficul infernal. Atâta timp cât mașina are cinci locuri și singurul pasager din mașină este fix șoferul... poate ar trebui să ne gândim că problema e și la noi.
Că românul s-a născut comod și cu mașina la scară a dovedit-o și parcarea de la Străulești. Oamenii nu vor să-și lase mașinile acolo și să meargă cu metroul. Preferă să zacă în mașină și să înjure primarii că nu fac nimic. Dar ei, la rândul lor, ăstora cărora le pute tot, nu s-ar da jos din mașină. Dacă ar putea, și gunoiul l-ar duce cu mașina.
Până la urmă, toți oamenii care vin, an de an, să facă facultatea la București, după absolvire, tot aici rămân. Nu se mai întorc în orașele lor că ar muri de foame. Așa că, pentru 2000 de euro, își iau și mașină și contribuie la blocarea traficului. Apoi, desigur, urlă că Bucureștiul e groaznic... că nu se poate trăi... că fac o oră și jumătate până la muncă. Păi simplu: cine vrea o viață fără trafic, dacă nu e dispus să renunțe la mașină, să se ducă la țară sau în orașele mici. Acolo sigur vor ajunge în 5 minute din punctul A în punctul B, dar succes la găsitul unui amărât de loc de muncă. Ne-am obșinuit să cerem încontinuu, dar când vine vorba să dăm ceva în schimb pentru a ne face viața mai ușoară, strâmbăm din nas și dăm vina pe primari.
Dar am plecat de la autobuzul 641. Faceți un exercițiu de imaginație și gândiți-vă dacă măcar o parte dintre cei care merg cu mașina proprie ar alege autobuzul sau tramvaiul... parcă ne-am mai elibera, nu? În altă ordine de idei, cât timp am stat în 641, adică o oră și jumătate, au trecut vreo 10 tramvaie pline de oameni. Deci mai sunt și români care, în loc să înjure traficul, aleg să meargă cu transportul în comun. Cam de aici ar începe marea schimbarea cu traficul din Capitală.
I shall not have wasted my time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Con rumbo propio. Disfruta de la vida sin estrés. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore.
duminică, 12 ianuarie 2020
Țăranii de ieri cu glodul pe picioare, boierii de azi cu mașină la scară
Baroneasă cu probleme mari
E terminată! Rovana Plumb, izgonită de PSD-iștii din Dâmbovița și trimisă, cu fiu cu tot, în „Țara lui Dragnea”
„Baroneasa” primise pe tispie organizația PSD Dâmbovița după ce făcuse un sluj umilitor lui Dragnea. Intrată pe feuda primită, Rovana Plumb și-a instalat fiul pe funcție de execuție, urmărind să-i asigure și lui un post de senator. După arestarea lui Dragnea și căderea lui Dăncilă, vicleana „baroneasă” a dat o fugă de la Bruxelles pentru a-i păcăli pe cei din organizație să-i mai dea un mandat. În poșeta-i scumpă ținea cadouri: funcții cu care să cumpere pe unul și pe altul. A fost luată la goană. Chiar și PSD-iștii s-au săturat de astfel de specimene politicie și, parcă, ar vrea altceva.
Nici la centru Rovana Plumb nu mai e bine văzută. Imaginea ei este asociată cu „Țara lui Dragnea”, o imagine de care acum nu au nevoie. Pentru oportunista de rit vechi, stahanovist, totul e pierdut. Deputatul Corneliu Ştefan şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PSD Dâmboviţa, susţinând că actualul lider al organizaţiei, Rovana Plumb, nu a reuşit să menţină unitatea şi nu a avut rezultate electorale bune şi trebuie să plece din funcţie.
„Am decis să îmi depun dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Dâmboviţa. Am alături de mine pe o parte din colegii mei care intră în competiţia internă pentru a restabili organizaţia (…) În ultimul an şi jumătate în organizaţia noastră unitatea a dispărut, încrederea în victorie nu mai există, cred că trebuie să aducem în faţa dâmboviţenilor o echipă puternică, serioasă, care să câştige alegerile locale şi parlamentare din 2020”, a spus Corneliu Ştefan.

Pe pagina de Facebook NewsTrack.ro găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Vă mulțumim pentru LIKE!
A fost gonită și de la Vâlcea
„Nu a negat nimeni calităţile politice ale doamnei Plumb, dar vreau să aduc aminte că dânsa a mai avut un experiment de a conduce organizaţia PSD Vâlcea şi a plecat de acolo în condiţii mai rele decât de la Dâmboviţa. A demonstrat că între două avioane nu poate să conducă această organizaţie sau, mai grav, prin interpuşi”, a afirmat deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan.
El a amintit că anul trecut a tras un semnal de alarmă dându-şi demisia din conducerea organizaţiei.
„În iunie 2019 am tras un semnal de alarmă pentru organizaţie, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte executiv (…). Organizaţia PSD Dâmboviţa a fost condusă de un an de zile sub forma unui grup, un grup de interese, unor oameni care au pierdut toate bătăliile electorale pe la partidele la care au fost”, a mai spus Corneliu Ştefan.
La centru, jocurile au făst făcute. Corlățean a preluat tabla de joc

Senatorul de Dâmboviţa Titus Corlăţean a anunţat că îl susţine pe Corneliu Ştefan la preşedinţia organizaţiei şi a spus că el va candida pentru un post de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa.
„Este nevoie de o resetare politică. Este nevoie de o echipă de oameni serioşi, competitivi politic (…). Sunt foarte multe chestiuni, manipulări, lucruri care se transmit în aceste zile de persoane disperate, care ştiu că vor pierde puterea pe care au folosit-o prost în această organizaţie judeţeană. Să fie clar: organizarea alegerilor la PSD Dâmboviţa a fost solicitată şi decisă de conducerea centrală a PSD. Conducerea actuală a fost convocată la Kiseleff şi i s-a spus: veţi organiza alegeri, nu numai conferinţă de desemnare de delegaţi, având în vedere situaţia proastă şi fractura politică ce s-au întâmplat sub această conducere până în prezent”, a precizat Corlăţean.
Corlățean: „La cât rău a făcut, ea și fiul ei, cred caă ar trebui să plece”
El i-a cerut Rovanei Plumb să renunţe la candidatură, subliniind rezultatele politice slabe pe care le-a avut aceasta până acum la conducerea PSD Dâmboviţa.
„Eu cred că ar fi firesc ca doamna Rovana Plumb, având în vedere cât rău a făcut acestei organizaţii, să îşi retragă candidatura şi să nu participe la competiţia electorală de duminica viitoare. Ar fi un gest de normalitate şi de onorabilitate în politică. Eu îi spun că ar fi firesc să se retragă din această poziţie, pe care nu a onorat-o prin ceea ce a făcut domnia sa, fiul domniei sale şi toţi cei care au contribuit la dezastrul organizaţiei PSD Dâmboviţa în ultimele luni” ( Titus Corlăţean)
La conferinţa de presă, alături de Corneliu Ştefan au fost prezenţi parlamentarii PSD de Dâmboviţa Titus Corlăţean şi Marian Ţachianu, primarul Târgoviştei, Cristian Stan, precum şi alţi primari şi viceprimari din judeţ.
Conferinţa extraordinară de alegeri a PSD Dâmboviţa va avea loc pe 19 ianuarie. Până acum şi-au anunţat candidatura actualul preşedinte la organizaţiei judeţene, Rovana Plumb, şi deputatul Corneliu Ştefan.
Vladi
Lumea secretă a nomenclaturii: Cazul Vladimir Doicaru (1951-2017)
![]()
Ne-am revazut in 2006, mi-a urat succes in activitatea Comisiei Prezidentiale. Il detesta pe Adrian Nastase, parea eliberat de orice iluzii. Sotia sa, fiica lui Ion Margineanu, directorul Agerpres sub Ceausescu, fost corespondent la Roma, lucra la “Lumea". Vladi a murit asa cum a trăit, in ceata impenetrabilă a scenariilor securiste, incercand, poate, să priceapă ceea ce era imposibil de priceput. Era absolut convins ca tatal sau fusese ucis la acea fatala partida de vanatoare din 1991. Vladi intelese ca securistii nu vaneaza animale. Ei vaneaza oameni. Anul acesta vom aniversa cinci decenii de la absolvirea liceului, azi numit “Jean Monnet". In ceea ce ma priveste, si sunt sigur ca nu sunt singurul, ii voi simti lipsa…
Ciez dintr-un articol de Eduard Ovidiu Ohanesian: “Comemorarea fostului director al filialei românești a firmei Regus (cel puțin colonel SIE (r), după mărturiile colegilor săi din cadrul serviciilor secrete), Vladimir Doicaru, a avut loc în separeul unui cunoscut restaurant de lux de pe bulevardul Kiseleff, aflat în proprietatea rezervistei de contraspionaj, Doina (fostă Popoviciu), odrasla vestitului demnitar comunist Ion Dincă Te-leagă. La parastasul lui Vladimir au participat soția acestuia, Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România, sora acestuia, Tatiana, venită tocmai din Venezuela, și câțiva apropiați, foști colegi de la ICE Felix, fosta Fabrica de Calculatoare Electronice, unde Vladimir (Vladi pentru apropiați) activa sub acoperire după 1990. Se pare că la intervenția Cabinetului 2, după mazilirea tatălui său de la conducerea DIE, Vladimir, angajat oficial la Comandamentul pentru tehnică Operativă și Transmisiuni (CTOT), a fost trimis în producție la ICE."
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
Relațiile România, Iran
https://www.libertatea.ro/stiri/relatiile-dintre-romania-si-iran-de-a-lungul-timpului-noi-le-am-electrificat-o-parte-din-tara-ei-ne-au-scufundat-o-nava-2853090
sâmbătă, 11 ianuarie 2020
10 greșeli gramaticale
Utilizarea greşită a verbelor se află în topul capcanelor gramaticale pe care foarte mulţi dintre români nu ştiu să le evite. Cele mai multe greşeli pornesc de la încadrarea greşită a verbelor în cele patru conjugări. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ „Îmi cer scuze!“ sau „Îţi cer scuze!“.
Top 10 greşeli frecvente în vor... Vă prezentăm astăzi un top al verbelor folosite gresit în mod frecvent, realizat cu sprijinul profesorului de limba română Bogdan Cristea.
1. A vrea Voinţa poate fi exprimată atât prin verbul "a voi", cât şi prin verbul „a vrea“, însă forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a voi“ este „voiam“, în timp ce forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a vrea“ este „vream“. Vom spune: „Voiam să merg la spectacol“ în loc de „Vroiam să merg la spectacol“
2. A plăcea De mai mulţi ani, în limba română infinitivul „a place” se luptă cu infinitivul „a plăcea”. Corect este a plăcea – şi aceeaşi regula se aplică şi la alte verbe de conjugarea a II-a, adica verbe ce se termină în ea („a cădea”, „a şedea”). Modul condiţional optativ se construieşte cu ajutorul infinitivului: corect este „Mie mi-ar plăcea” şi nu „Mie mi-ar place”.
3. A trebui Printre cele mai dese greşeli de limbă avem folosirea incorectă a verbului «a trebui», care este conjugat greşit. Este de reţinut că la indicativ prezent verbul are o singură formă pentru toate persoanele. Verbul a trebui, ca impersonal, are forme doar pentru persoana a III-a singular: trebuie, trebuia, a trebuit, să trebuiască etc., nu trebuieşte, să trebuie. Când nu este impersonal, are forme şi pentru persoana a III-a plural: Actele îmi trebuiau la bancă.
4. A părea Corect este noi părem, voi păreţi. Cu ă, ca la infinitiv. ,,A părea", în limba română, infinitivul „a pare” se luptă cu infinitivul „a părea”. Modul condiţional optativ se construieşte cu ajutorul infinitivului: corect este „Mie mi-ar părea” şi nu „Mie mi-ar pare”.
5. A continua Verbul a continua are, potrivit normei, la indicativ şi conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (să) continui, nu (să) continuu, la fel şi la persoana a II-a singular, după modelul unor verbe în -ia (ca a apropia).
6. A tăcea Nici verbul „a tăcea" nu e ocolit de încurcături, câtă vreme există încă oameni care cred că infinitivul corect ar fi „a tace" şi care, pornind de la această eroare, se aventurează în variante de imperativ din categoria „taceţi din gură", în loc de „tăceţi”.
7. A fi Una dintre cele mai frecvente greşeli este confuzia dintre "fi" şi "fii". Regula scrierii corecte a verbului ”a fi” este foarte simplă. Sunt numai trei situaţii în care „fi” se scrie cu doi „i”: • la modul imperativ, la forma afirmativă: Fii blând! Fii cuminte! • la modul conjunctiv, timpul prezent, la persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: (Tu) Să fii curajos! (Tu) Să nu fii timid! • la viitorul popular, formă vorbită – alcătuită tot cu ajutorul conjunctivului; şi în acest, caz, scrierea cu doi i are drept cauză tot prezenţa desinenţei de persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: Tu o să fii/ Tu ai să fii, respectiv: Tu nu o să fii/ Tu nu ai să fii. Imperativul negativ al verbului a fi se scrie cu un singur i: nu fi (rău)! În schimb, imperativul afirmativ se scrie cu doi i: fii (bun)!
8. A face Se scrie şi se pronunţă, la infinitiv, a face, nu a făcea. La fel, la indicativul viitor şi la condiţionalul optativ: va face, ar face, nu va făcea, ar făcea.
9. A (se) aşeza Se “aşează” sau “aşază”? – Chiar dacă toată lumea în jurul nostru foloseşte forma „aşează„ nu înseamnă că acest lucru e corect. Forma corectă de indicativ prezent persoana a treia singular şi plural a verbului „a (se) aşeza” este „aşază”. Aşază, cu a, de la radicalul aşaz- şi terminaţia -ă. A aşeza suferă şi el alternanţă fonetică în radical: aşez- > aşaz-. ”O regulă gramaticală şi fonetică spune că după j şi ş scriem a, nu ea. Atenţie, însă, doar în interiorul radicalului scriem a, nu ea. Dacă radicalul se termină în j sau ş, putem adăuga terminaţii cu -ea-”explică profesorul de limba română Bogdan Cristea.
10. A merita ”Merită” sau ”Se merită”. Potrivit DEX, formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui ”a merita şi a exista” au apărut, probabil, prin contaminare cu construcţiile similare de tipul „nu se obişnuieşte, nu se justifică, nu se face/cade“, dar ele nu au nicio justificare. Vom spune: ”Nu merită să aştepţi”, în loc de ”Nu se merită să aştepţi”
Citeste mai mult: adev.ro/pbbhvd
Popescule, dă-i cu barda! Firfiroaia o merită din plin!
CTP: Firea lansează năsărâmbe de stă pisoiul în coadă!
![]()
Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre disputa dintre Gabriela Firea și Costel Alexe, ministrul Mediului, pe tema poluării din București. Gazetarul a criticat-o dur pe Firea:
- Eu sunt bucureștean de când m-am născut. Am trăit o perioadă, și nu foarte îndepărtată, în care se putea respira în București. De pildă, la Piața Domenii, eu stau în zonă de 20 și ceva de ani. Și când mă duc acolo la piață, mă duc pe niște străzi laterale. Acolo e o zonă verde, copaci mai mulți, vegetație și se poate respira. Când intru acum pe bulevardul Mihalache în zona Pieței Domenii, imediat simt că îmi intră un șmirghel pe gât. Încep să tușesc... Simt pur și simplu aerul ăla de parcă e încărcat cu zgură. Încerc să respir mai rar, mai puțin, că m-am gândit și la chestia asta, să respirăm de 30 și ceva de ori pe minut. Să respirăm mai puțin, dom'le...
- Ca de obicei, doamna Firea își pune mâinile în șolduri, că asta este metoda verificată a doamnei Firea, mai întâi lansează niște năsărâmbe de stă pisoiul în coadă, sau mai bine zis șarpele stă în coadă, pentru că spune despre ministrul mediului, cu care se află în această ceartă, dispută, spune că are fonduri europene ca să protejeze 3 șerpi într-un apartament. Cifra 3 este o foarte bună ancoră de manipulare. Când ai cifre, în special cifre cu zecimală... „ce convingătoare sunt alea”, 3,15, „e, dacă știe și 15 după virgulă înseamnă că așa e”...
- După ce vine cu chestia asta, urmează noroiul minții, sau, să-i spunem mai bine „creier pane”. Apare doamna Firea, am văzut-o și eu astăzi, cu o doamnă de-a stânga ei, la primărie, o doamnă care aducea cu servitoarea aceea pe care și-a pus-o prefect... Paracliseru sau cum o chema... mă rog, ceva în genul paracliser, aducea la figură... Și asta din stânga spune „sunt două stații pentru măsurarea poluării care au fost puse în poziții ce nu ne sunt favorabile nouă”. Nu sunt favorabile cui? Lui Firea și ei. Deci pe ea o preocupă ce nu e favorabil ei și primăriței, ca imagine. Că le-a pus stațiile acolo. Nu o preocupa dacă aerul ăsta e favorabil bucureștenilor. Nu! Acolo sunt defavorabile... Zice „pentru că e poluare mare”. Unde? La Obor, pe Mihai Bravu și la Piața Victoriei. Deci vă dați seama ce logicăreală sângeroasă au făcut aici?
- Păi dacă la Obor este o concentrație uriașă de noxe - și au recunoscut -, „da, dom'le, acolo e mare, dar e în defavoarea noastră, ai dracului, au pus acolo stația ca să ne dea nouă o lovitură, la primărie”... Deci, dacă la Obor, pe Mihai Bravu, este o concentrație groaznică de noxe, un kilometru mai sus, Dacia cu Moșilor, acolo cum e? Dacă la Piața Victoriei este o concentrație uriașă de noxe, după cum recunosc aceste doamne, la Romană cum o fi? La Piața Universității cum o fi? Deci dacă la Piața Victoriei e crunt, înseamnă că la Romană, cu cât ne apropiem de centru... scade. Scade, se lasă așa, se dizolvă. Și la Universitate suntem în Alpi. Fără să plătim excursia... La Universitate sunt Alpii, dacă la Piața Victoriei „nu e în favoarea noastră”. Numai acolo este poluarea, în rest, la o sută de metri, la două sute de metri, la un kilometru de locul ăla nu e nicio problemă. Și dacă nu vă convine, plecați la Iași!
Sistemul iranian, dictatorial, autocrat, nedemocratic, cu timpul va face implozie.
Întrebări care rămân, după ce Iranul a recunoscut doborârea avionului ucrainean
![]()
Iranul a recunoscut, sâmbătă, că a doborât din greșeală avionul ucrainean care avea 176 de oameni la bord, dar asta nu lămurește o serie de aspecte ale acestei tragedii, ci dimpotrivă, misterul se adâncește, pentru că apar o serie de întrebări.
Comandantul forțelor aeriene ale Gardienilor Revoluției a declarat, conform CNN, că ceruse ca toate zborurile comerciale din Iran să fie consemnate la sol până când tensiunile cu SUA se domolesc, însă responsabililii militari care ar fi fost în măsură să facă o astfel de solicitare către Guvern și către Autoritatea Aviatică au decis să nu acționeze. Cel puțin așa a declarat generalul Amir-Ali Hajizadeh la o conferință de presă susținută sâmbătă.
Declarația vine în condițiile în care mulţi iranieni, înfuriați după ce autoritățile au recunoscut greșeala făcută cu avionul, s-au întreabat de ce nu a fost închis aeroportul din Teheran şi spaţiul aerian al ţării într-o perioadă în care autoritățile ar fi fost în alertă pentru represaliile la atacul în care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani la Bagdad.
Avionul ucrainean a fost doborât la câteva ore după ce Iranul a vrut să dea riposta pentru uciderea generalului Soleimani efectuând un tir cu rachete balistice asupra a două baze militare din Irak unde se aflau soldați americani. Potrivit autorităților iraniene, în urma acestui atac ar fi observat o intensificare a activității aeriene la granițele sale și se așteptau la eventuale represalii americane.
Pe de altă parte, potrivit unor oficiali din domeniul aviației, citați de CNN sub acoperirea anonimautului, în ultima interacțiune dintre zborul 752 al Ukraine International Airlines și turnul de control al aeroportului de la Teheran, avionului i s-ar fi dat instrucțiuni pentru a face un viraj.
„Am primit asigurări că aeronava a avut dialog cu aeroportul, cu turnul de control, până în ultimul moment al catastrofei", a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Kiev, directorul companiei aeriene ucrainene, Evgheni Dihne. „Au fost discuții despre rută, au avut permisiunea să vireze, acum toate acestea sunt puse cap la cap în anchetă și sunt sigur că vor ieși la iveală și documentele", a adăugat oficialul.
Întrebat care au fost ultimele cuvinte ale pilotului, Dihne a refuzat să dea detalii, dar vicepreședintele UIA, Ihor Sosnovski, a dezvăluit că ultima comunicație dintre avion și turnul de control a fost comanda turnului de control de „a lua altitudine și a vira".
Sosnovski a adăugat ulterior: „Nu am voie să vă spun ceea ce v-am spus. Nu e cinstit și nu e corect, pentru că este o anchetă în desfășurare, nu am dreptul să vă spun ceea ce au spus".
Citiți și: GRAFICĂ. Cum ar fi fost doborât avionul ucrainean în Iran
Șeful companiei aeriene Ukraine International Airlines a declarat că nu a avut „nicio informație despre posibile amenințări" care ar fi vizat aeronava civilă, nici la plecarea de pe aeroportul din Kiev, nici la decolarea de la aeroportul din Teheran.
Pe de altă parte, mai multe avioane au urmat aceeași rută ca avionul ucrainean chiar și cu o oră înainte de decolarea acestuia, a explicat la CNN expertul în aviație Geoffrey Thomas. „Prin urmare autoritățile s-au gândit că este sigur", a declarat redactorul-șef de la Airlineratings.com.
Prin urmare, încolțește întrebarea: ce avea așa special acest avion încât să fie doborât imediat după decolare? „Să spui că a fost un accident nu e chiar adevărat, pentru că și alte avioane operaseră exact în aceeași manieră în orele precedente", a opinat expertul. În plus, el spune că transponderul avionului ucrainean era deschis, iar zborul pe radar a putut fi urmărit până în momentul în care avionul a fost doborât de la înălțimea de circa 2.400 de metri. „Ca să reprezinte o amenințare, avionul ar fi trebuit să zboare, cel mai probabil, sub nivelul radarului. Și/sau să fie un avion invizibil pe radar. Prin urmare, ideea aceasta, că ar fi fost doar un accident, nu stă în picioare", a spus Thomas.
Generalul în rezervă Alexandru Grumaz a explicat la Digi24 că din punctul lui de vedere, avionul a fost doborât de forțele iraniene cu rachete Tor, dar admite că e posibil ca sistemul să se fi declanșat automat și să nu fi fost făcute verificări. Rachetele n-au lovit avionul, au explodat lângă avion și au împroșcat cu schije avionul și din cauza aceasta s-a întâmplat acea explozie, pentru că au lovit tot rezervorul cu combustibil.
Pe de altă parte, nu este exclusă total nici ipoteza ca avionul să fi fost lovit intenționat pentru că era cineva important la bord care nu trebuia să ajungă afară, spune generalul Grumaz. Iată-i comentariul la Digi24:
Chiar dacă tensiunile dintre SUA și Iran par să se mai fi aplanat în ultimele zile, analistul politic Fawaz Gerges consideră că cele două țări încă sunt „pe o traiectorie de coliziune".
„Acum, confruntarea directă dintre Iran și Statele Unite se va transforma într-un război de uzură. Iranul și aliații săi foarte probabil vor viza interesele arabe din Orientul Mijlociu", a spus analistul. „În opinia mea, prezența militară americană în Irak a devenit nesustenabilă. Vom asista la o diminuare treptată a ei în următoarele săptămâni. Asta se va întâmpla chiar dacă administrația Trump își ține capul în nisip și neagă și se opune și refuză să accepte solicitarea irakiană de a începe procesul de retragere a forțelor americane din Irak", a spus Gerges. El crede totuși că un contingent de forțe ale SUA și ale aliaților din coaliția internațională vor rămâne totuși în Irak pentru a lupta împotriva ISIS.
Analize, analize....
Surse: Ce planuri are Iohannis pentru Ludovic Orban și de ce nu ar fi vrut premierul să își dea demisia
![]()
Din articol
Klaus Iohannis este determinat să provoace alegeri parlamentare anticipate cu orice preț, chiar dacă prețul ar putea fi o ruptură în relația sa cu Ludovic Orban. Iohannis dorește să speculeze la maximum oportunitatea celor 45% pe care le are acum PNL în sondaje, și care ar putea să scadă dacă alegerile ar avea loc la termen, în toamnă, după ce perioada „de miere" a guvernului liberal se va fi terminat și partidul va începe, inevitabil, să piardă din aura reformatoare. Mai este însă încă un motiv pentru care președintele își dorește alegeri anticipate, și anume tranșarea definitivă a puterii în interiorul PNL.
În ciuda declarațiilor publice pe care le face, de fiecare dată când este întrebat ce părere are despre prestația PNL la guvernare, Klaus Iohannis nu este mulțumit de modul în care se comportă guvernul Orban. Înainte de vacanța de sărbători, președintele a fost nevoit să înghită fără comentarii faptul că Educația a primit bani puțini la alocările bugetare, deși proiectul său, „România Educată", promitea altceva. În plus, la Palatul Cotroceni nu este văzută cu ochi buni centralizarea aproape absolutistă a deciziei guvernamentale și de partid în mâinile premierului Orban.
Simetric, nici la Palatul Victoria nu este privită cu plăcere dorința evidentă a lui Klaus Iohannis de a controla guvernul și nici faptul că acesta ține să arate „cine e șeful" chemându-i pe premier și pe miniștri la Cotroceni, în văzul lumii.
În plus, partidul este împărțit în două tabere, care alimentează acest război surd încă din momentul în care a fost alcătuit Cabinetul, și când au apărut nemulțumirile inevitabile ale celor care nu au primit bucata cuvenită de putere și de funcții. Există tabăra guvernamentală, grupată în jurul președintelui de partid, Ludovic Orban, potențată de faptul că majoritatea miniștrilor sunt prietenii acestuia, și tabăra, deocamdată cvasi-silențioasă, a iohanniștilor, cei care susțin că prezența la guvernare a PNL i se datorează exclusiv lui Klaus Iohannis și că acesta trebuie să ia toate deciziile.
O astfel de situație, chiar dacă acum nu este explozivă, poate să devină înainte de alegeri și să alunece spre o criză după modelul Băsescu-Tăriceanu în precedenta guvernare de dreapta.
Dar ea ar putea fi tranșată, așa cum și-ar dori Klaus Iohannis, înainte de alegeri, dacă premierul ar accepta declanșarea procedurii de organizare a alegerilor anticipate. Pentru că, prin această procedură, el ar trebui să plece din funcție, sau să fie demis.
Or, potrivit informațiilor furnizate de multiple surse apropiate Palatului Cotroceni, Klaus Iohannis și-ar dori ca Ludovic Orban să fie candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar în locul său, la guvern, să existe un alt prim-ministru.
De altfel, chiar joi, Klaus Iohannis a ținut să facă public faptul că nu agrează ideea ca PNL să meargă la alegerile de la București alături de USR și PLUS, cu un candidat unic, ci vrea ca liberalii să aibă candidat propriu. „Ca principiu, un partid care guvernează și care are o reacție foarte pozitivă, în sondaje vedem că PNL a urcat semnificativ, un astfel de partid ar trebui să meargă de regulă singur în alegeri pentru a-și dovedi și puterea și curajul", a spus Iohannis.
Adversarii de la PSD și chiar și cei de la PLUS l-au măsurat în sondaje pe primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, în ideea că acesta ar fi posibilul candidat al liberalilor. Însă acesta nu își dorește să candideze, iar președintele Iohannis consideră că Ludovic Orban ar fi singurul care are șanse să câștige Capitala în fața Gabrielei Firea și să aducă Bucureștiul la PNL, pornind de la ideea că Nicușor Dan, în prezent favoritul sondajelor, nu ar mai candida dacă liberalii ar avea un candidat puternic.
Ludovic Orban nu își dorește să candideze la Primăria Bucureștiului, însă, pentru că asta ar însemna să piardă controlul asupra guvernării și, odată cu el, controlul asupra partidului.
Un alt personaj ar fi desemnat atunci de Klaus Iohannis pentru a fi prim-ministru - președintele are deja un preferat pentru această funcție, parțial contestat de o parte a liberalilor, - așa cum președintele are pregătite și nume de premieri de sacrificiu pentru a fi respinse la vot în Parlament în cazul în care procedura pentru anticipate ar fi declanșată.
Atât de mult nu își dorește Ludovic Orban să candideze pentru funcția deținută acum de Gabriela Firea, că a încercat să îl convingă pe Nicușor Dan să se înscrie în PNL, situație în care i s-ar putea aduce lui Iohannis drept argument că partidul are deja candidatul cel mai bine plasat în sondaje.
Situația nu este clară la această oră, discuția purtată în cursul dimineții de vineri între patru ochi de Klaus Iohannis și Ludovic Orban soldându-se, conform unor surse guvernamentale, doar cu certitudinea că amândoi își doresc alegeri anticipate și că vor să declanșeze procedurile în acest sens.
Orban i-ar fi explicat președintelui că demisia premierului nu ar face bine partidului și că este de preferat ca, pentru declanșarea alegerilor anticipate, să se meargă pe varianta asumării răspunderii pe un pachet de legi care să fie atacate de PSD cu moțiune de cenzură, care, dacă ar trece, ar duce la căderea guvernului și atunci ar începe procedura pentru alegeri.
Dar, decizia privind anticipatele fiind luată de comun acord, acestea trebuie declanșate și în situația în care moțiunea de cenzură nu ar trece. În acest caz, singura soluție fiind demisia prim-ministrului.
Confuzia este cu atât mai mare cu cât, deși Iohannis și-a exprimat clar dorința ca Guvernul să își asume răspunderea pe organizarea alegerilor locale în două tururi - pentru că el le-a promis românilor că va fi adoptată legea - liberalii transmit că asumarea se va face pe desființarea pensiilor speciale, în cadrul unui pachet mai mare care însă nu se referă și la alegerile locale organizate în două tururi.
Este însă puțin probabil ca PSD să depună moțiune de cenzură împotriva desființării pensiilor speciale, pentru că nu este un subiect de interes pentru social-democrați, nu în măsura în care este organizarea alegerilor locale.
Totuși, dacă PSD ar depune moțiune de cenzură și aceasta ar fi adoptată, guvernul fiind demis, pe perioada în care continuă procedura constituțională de desemnare a unui nou premier care să vină la vot în parlament - fiind nevoie de două respingeri succesive pentru anticipate - Ludovic Orban ar putea rămâne în funcția de prim-ministru ca interimar.
Dacă PSD nu depune moțiune de cenzură, singura opțiune a Palatului Cotroceni pentru declanșarea anticipatelor rămâne demisia premierului. În această situație, Ludovic Orban nu ar mai putea fi prim-ministru interimar, în locul său urmând să fie numit un alt șef al guvernului pe perioada procedurilor pentru anticipate.
Întrebări cu țintă precisă
Victor Ponta, atac la PNL: Dacă tot îl daţi jos pe Orban, de ce v-aţi mai chinuit atât să îl puneţi? V-aţi bătut joc de toată lumea
![]()
„Am şi eu o întrebare de cetăţean (nu turmentat - ci indignat): dacă tot îl daţi jos oe Orban, de ce vâaţi mai chinuit atât să îl puneţi? De ce ati mai negociat si semnat acorduri de guvernare cu USR, ALDE, UDMR , PMP si Minoritati ( in care oricum promiteati lucruri care se bat la cap si de care nu aveati nicio intentie sa va tineti ) / de ce ati mai cerut Sistemului sa isi activeze “conservele politice" sa tipe cu toata gura ca trebuie votat Guvernul “Orban" pentru “interesul national" ( dupa care au replantat “conservele" inapoi la PSD ca sa nu lipseasca din selfie nici prostii nici hotii)", scris Victor Ponta pe contul său de Facebook.
De asemenea, fostul premier critică PNL pentru modul cum a adoptat bugetul de stat. „De ce ati mai fortat Constitutia si bunul simt sa adoptati un Buget pe 2020 care oricum se aplica maxim pana in Iulie / de ce transferati in fiecare zi parlamentari loviti brusc de “iubirea de stabilitate" / de ce ati zis ca va ocupati voi anul acesta de ce nu a facut Dragnea & Gasca : spitale regionale , autostrazi, scoli, gaze din Marea Neagra samd ?", completează Ponta.
Mai mult, Victor Ponta susţine că Marcel Ciolacu s-a înconjurat de o gaşcă de „securişti" şi de „olguţi în lipsă de pastile".
Adevărul.ro
O veste bună!
FMI, veste bună! România, aproape să depășească Turcia!
Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor este unul dintre cei mai utilizați parametri pentru compararea nivelului de trai între țări diferite. PIB/locuitor este definit de Institutul Național de Statistică ca reprezentând valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o regiune – în cazul de față o țară – împărțită la numărul de locuitori existent în regiunea respectivă.
Pentru a obține un indicator și mai relevant, se folosește ajustarea PIB la puterea de cumpărare, care diferă de la țară la țară. Acest din urmă indicator este exprimat de FMI în dolari internaționali 2011 PPP (Purchasing Power Parity – Paritatea Puterii de Cumpărare). Un dolar internațional are aceeași putere de cumpărare în fiecare stat ca un dolar în SUA.
Anul acesta, potrivit datelor FMI din octombrie 2019, România va ajunge la un PIB/capita de 29.554 de dolari internaționali și va depăși pentru prima dată, în acest secol, Turcia, care va acumula un PIB pe cap de locuitor de 29.326 de dolari internaționali. În următorii ani, România se va apropia de Rusia și Grecia din același punct de vedere, urmând să ajungă, de facto, aceste două state din urmă în 2024, an în care se opresc proiecțiile forului internațional. În acel an, toate cele trei state vor avea un PIB/capita între 36.000 și 36.500 de dolari internaționali. Țara noastră va rămâne însă la distanță de Ungaria, care în 2024 va avea un PIB pe cap de locuitor de 43.372 de dolari internaționali, iar Germania unul de 63.281, adică dublu față de România.
O analiză pertinentă! Dan Dungaciu
Imbecilul din fruntea statului dă cu mucii în fasole! "NICUȘOR #DAN JIGNEȘTE JUMĂTATE DE #ROMÂNIE ☝️Jumătate dintre români sunt antiocc...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...
-
Un articol publicat recent de cotidianul francez Le Monde (pe 3 februarie 2026), semnat de jurnalista Marine Leduc. Titlul articolului, trad...
-
"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în ...



0