Cum se vede dezastrul din Australia dintr-o mașină a pompierilor care trece, la propriu, prin foc
Un echipaj de pompieri din Australia a fost nevoit să treacă, la propriu, prin foc, după ce mașina în care aceștia se aflau a fost înconjurată de flăcările produse de incendiile de vegetația din zona South of Nowra, transmite Digi24.ro. Pompierii s-au adăpostit în mașina care a accelerat prin frontul de incendiu care se propaga în jurul lor.
Pompierii australieni au filmat momentul. În imagini se poate observa calmul cu care pompierii reacționează la situație. În timpul deplasării cu mașina, se aud din partea acestora doar câteva indicații scurte de tipul: „Ai grijă" sau „Pune pătura asta să te protejezi mai bine".
Un judecător belgian suspendă procedura de predare către Madrid a liderului separatist catalan Puigdemont
Un judecător belgian a decis suspendarea procedurii pe care a iniţiat-o pentru predarea către Spania a responsabilului independenţei catalane Carles Puigdemont, considerând că acesta din urmă se bucură de imunitate în calitate de europarlamentar, a anunţat joi un avocat al fostului şef al executivului regional catalan.
Simon Bekaert, contactat de France Presse, a explicat că Toni Comin, un alt separatist care a fugit în Belgia în 2017 după tentativa de secesiune a Cataloniei, este de asemenea vizat de decizia acestui judecător de instrucţie din Bruxelles. Toni Comin a fost de asemenea ales în Parlamentul European în luna mai a anului trecut.
Decizia, a adăugat avocatul, este o consecinţă a hotărârii din 19 decembrie a Curţii de Justiţie a UE, care a recunoscut imunitatea eurodeputatului Oriol Junqueras, fost număr doi al guvernului catalan în prezent încarcerat în Spania.
Judecătorul belgian consideră că la fel ca Junqueras, Puigdemont şi Comin pot beneficia de imunitate parlamentară. În consecinţă, procedura de predare către Madrid în baza mandatelor europene de arestare „trebuie suspendată până când această imunitate va fi eventual ridicată" de Parlamentul European, la cererea Spaniei, potrivit lui Bekaert.
„Astăzi, justiţia belgiană a oprit din nou încercarea de extrădare a preşedintelui Puigdemont şi a consilierului Comin, pentru că le este recunoscută imunitatea ca membri aleşi ai Parlamentului European la ultimele alegeri", au comentat cei doi catalani, într-un comunicat.
Puigdemont şi Comin fac parte dintr-un trio de responsabili separatişti a căror predare este cerută în prezent de Spania Belgiei. Dar al treilea, Luis Puig, nu este europarlamentar.
Toţi trei au fugit în Belgia după tentativa eşuată de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017. Spania, la a treia cerere emisă de predare, vrea să-i judece pentru deturnare de fonduri publice, iar pe Puigdemont şi Comin de asemenea pentru revoltă.
Examinarea celor trei mandate de arestare de către justiţia belgiană a fost stabilită pentru 3 februarie, în faţa camerei consiliului tribunalului neerlandofon din Bruxelles.
Potrivit lui Bekaert, deşi audierea ar trebui să aibă loc, în ceea ce-i priveşte pe Puigdemont şi Comin ea se va reduce la luarea la cunoştinţă a suspendării procedurii. „Probabil asta se va întâmpla pe 3 februarie", a spus el.
Avocatul a explicat că legea belgiană acordă judecătorului de instrucţie care a angajat procedura – şi nu camerei consiliului privind mandatele de arest – dreptul de a suspenda extrădarea.
Judecătorul de instrucţie a decis de asemenea ridicarea controlului judiciar care îi împiedica pe Puigdemont şi Comin să părăsească teritoriul belgian.
Primul tramvai produs la Astra Arad pe fonduri europene a fost recepționat de primărie
Primăria Arad a recepţionat primul tramvaie pe care fabrica Astra Vagoane l-a produs în cadrul unui contract pe fonduri europene, scrie Adevărul.ro
În 30 decembrie 2019, Primăria Arad a recepţionat primul din cele opt care urmează să fie produse de Astra Vagoane Arad – singurul fabricant de tramvaie din România.
Noul tramvai Imperio va intra în circulaţie din luna februarie, a anunţat europarlamentarul Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului. Cele opt tramvaie aflate în diverse stadiţii vor costa în jur de 12 milioane de euro.
Deocamdată, s-a obţinut finanţare de la Uniunea Europeană pentru opt tramvaie, însă planul este de a achiziţiona alte zece tramvaie pentru Arad, spune directorul ADR Vest, Sorin Maxim. „Discutăm de un pachet de 18 tramvaie noi pentru Arad.
Opt sunt deja în finanţare şi în proces de fabricaţie. Celelalte zece sunt în lista de rezervă. Dacă nu găsim resurse pe actualul program, cu siguranţă pe următorul program, care începe într-un an de zile, pe 2021-2027, vom continua cu o finanţare masivă a zonei de mobilitate", a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Gheţarii din Noua Zeelandă au căpătat o nuanţă maronie din cauza incendiilor din Australia
Fumul degajat de incendiile de vegetaţie din Australia a ajuns în Noua Zeelandă, situată la o distanţă de câteva mii de kilometri, iar gheţarii, care de obicei au culoarea albă, au prins o nuanţă caramel, potrivit serviciilor de meteorologie şi relatărilor de pe reţelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.
Prezenţa fumului, însoţit de un miros înţepător, a fost remarcată pentru prima dată în această zonă miercuri dimineaţă. În anumite regiuni, soarele a fost văzut sub forma unui glob roşu sau auriu, în funcţie de grosimea norului toxic.
„Putem vedea foarte clar fumul care a parcurs circa 2.000 de kilometri traversând Marea Tasmaniei", a precizat pe Twitter serviciul neo-zeelandez pentru previziuni meteo.
„În cele mai afectate regiuni, vizibilitatea este slabă, de 10 kilometri", potrivit aceleiaşi surse.
„Putem simţi într-adevăr miros de ars aici, la Christchurch", un oraş situat pe coasta Insulei de Sud a Noii Zeelande", a scris pe Twitter o internaută care foloseşte numele Miss Roho.
O altă femeie, al cărei nume de utilizator este Rachel, a publicat o fotografie cu gheţarul Franz Josef, situat la mai bine de 2.000 de kilometri, a cărui culoare alb imaculat a prins o tentă de maroniu.
Ciprul, Israelul şi Grecia semnează un acord deschizând calea gazoductului EastMed către Europa / În lungime de 2000 de km, lucrările la construcția conductei ar putea începe în 2025
Liderii din Cipru, Grecia şi Israel au semnat un acord de bază, joi după-amiază, la Atena, deschizând calea construcţiei planificate a gazoductului EastMed în Mediterana, informează DPA, citată de Agerpres.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele cipriot Nikos Anastasiades au fost toţi prezenţi la ceremonia de semnare din capitala greacă.
Următorul pas este de a scoate la licitaţie proiectul astfel încât investitorii privaţi să poată aplica. Israelul estimează că controversata conductă de 2.000 de kilometri ar putea începe operaţiunile din 2025.
„Construim un pod cu care va fi adusă energie în Europa", a declarat Mitsotakis, adăugând că conducta va contribui la stabilizarea regiunii şi va aduce mai multă prosperitate oamenilor.
Turcia a respins în repetate rânduri gazoductul EastMed, Ankara declarând că nu va permite proiecte de acest fel în estul Mediteranei fără participarea sau consimţământul său şi numind alianţa trilaterală o încercare de încercuire a ţării.
Din 2025, Israelul intenţionează să livreze gaze naturale în Europa prin gazoduct. Costurile s-ar putea ridica la peste 6 miliarde de euro (6,7 miliarde de dolari). Conducta urmează să pornească din Israel spre Cipru, iar de acolo către Creta şi apoi spre Grecia continentală. Acolo, gazul va fi livrat în Italia printr-o altă conductă, potrivit Atenei.
Proiectul este susţinut de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Washingtonul a subliniat că Europa ar trebui să devină mai puţin dependentă de livrările de gaze naturale din Rusia.
Ministrul bulgar al economiei: Bulgaria va intra în anticamera zonei euro până în luna aprilie/ Peste trei ani, toate plățile vor fi în euro
Până în aprilie 2020, Bulgaria se aşteaptă să intre în Mecanismul Cursului de Schimb ERM II, cunoscut drept „anticamera zonei euro", iar împreună cu aceasta şi în strânsă cooperare cu supravegherea bancară unificată, reiese din spusele ministrului bulgar de finanţe, Vladislav Goranov, pentru postul public de radio de la Sofia – BNR, transmite Sega, citată de Rador.
Aceştia sunt doi dintre cei mai importanți pași spre adoptarea monedei euro de către Bulgaria, care vor fi emblematici pentru 2020. Și potrivit lui Goranov, este absolut realist faptul că peste 3 ani toate plățile în Bulgaria vor fi în euro. Pentru a intra în „sala de așteptare", Bulgaria trebuie să îndeplinească toate criteriile Tratatului de la Maastricht, care stabilesc limite pentru datoria și deficitul fiecărei țări.
Există, de asemenea, un criteriu pentru inflație. Goranov susține că Bulgaria îndeplinește de ani de zile aceste criterii. „Singura condiție care rămâne este punerea în aplicare a planurilor de creștere a amortizărilor de capital pentru două bănci din Bulgaria", a spus Goranov.
Se preconizează că măsurile vor fi puse în aplicare, inclusiv prin strângerea de capital prin intermediul pieței bursiere. Acestea au fost prescrise de Banca Centrală Europeană, care anul trecut a verificat calitatea activelor și a făcut teste de stres la 6 bănci.
„Băncile bulgare s-au prezentat demn. Verificarea a stabilit şi a ridicat probleme pentru soluționare, dar vestea bună este că aceste probleme sunt în sfera oportunităţilor instituțiilor", spune Peter Andronov, președintele asociației bancare.
Întrucât leva bulgară este legată de euro prin intermediul Comisiei valutare, cea mai importantă funcție de a rămâne în „sala de așteptare" pentru zona euro a fost îndeplinită, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale Bulgare, Dimitar Radev, care a adăugat: „Aceasta este o problemă religioasă pentru noi, deci nu există nimic ce să putem spune cu mai multă certitudine decât asta: nicio modificare a regimului monetar. Singura ieşire din ceea ce avem în prezent ca regim de schimb fix ar fi adoptarea euro".
Bulgaria a fost prima țară căreia i-a fost pusă cerinţa de a intra în ERM II prin conexiune cu mecanismul de supraveghere bancară unificată. Apoi cerinţa a fost pusă şi Croației, care și-a anunțat intenția de aderare. Pentru a se primi aprobarea, trebuie să existe acprdul tuturor statelor membre ale mecanismului cursului de schimb – adică ţările din zona euro plus Danemarca, precum și de la Banca Centrală Europeană (BCE).
''Ne-au împărţit măşti. Este îngrozitor. Totul arde şi este învăluit în fum''. Sunt mărturiile dramatice ale românilor prinşi în iadul de foc din Australia.
Unii stau acolo de ani de zile, alţii au ajuns doar pentru câteva zile de sărbători, însă nu au linişte.
Focul a înghiţit suprafeţe întinse din partea de sud-est, iar autorităţile au evacuat oraşe întregi de pe coastă, inclusiv o zonă turistică foarte populară. Înfiorător este ca mii de oameni sunt în acest moment înconjuraţi de flăcări.
Pentru sute de mii de australieni, dar şi turişti aflaţi în aceste zile pe coasta de sud-est, trecerea în noul an a părut Apocalipsa.
Din cauza incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control, cerul a prins o culoare roşiatică, iar aerul este încărcat de fum. Mai multe localităţi au fost evacuate şi, ca la un semn, maşinile au cotropit şoselele. Oamenii au profitat de o scurtă perioadă de acalmie ca să-şi facă rezerve de combustibil şi de alimente.
Afectaţi sunt însă şi cei aflaţi în zone ceva mai sigure. Potrivit lui Răzvan, un român stabilit de câţiva ani în Sydney, un semicerc de foc a acoperit vestul oraşului. În tot acest timp cei din est suferă din cauza fumului gros venit şi de la 100 de km depărtare. Oraşul este învăluit de o pâclă groasă, iar plajele sunt acoperite de cenuşă.
Răzvan: "Ne-au împărţit autorităţile măşti pentru acest fum, nu avem voie să udăm grădinile sau să spălăm maşinile, nu am ajuns la duşuri de 2-3 zile, însă dacă ni se cere vom face asta. Este îngrozitor, totul este învăluit în fum, arde totul".
Roxana este la rândul ei stupefiată.
Roxana Măriuța:"Este incredibil ce se întâmplă, ne uităm cu groază".
Cu amintiri terifiante au rămas şi conaţionali care şi-au petrecut sărbătorile acolo. Dorian şi Mihai sunt amândoi în Sydney de mai bine de o săptămână, timp în care au observat modul în care australienii se raportează la acesta dramă, dar şi schimbările pe care le-au adus în peisaj temperaturile de cuptor.
Până acum, flăcările au mistuit aproape 5 milioane de hectare de teren în Australia, dar focare puternice au apărut şi în Tasmania, la peste 150 de kilometri de continent.
În oraşul-staţiune MallaCoota, 4000 de oameni sunt izolaţi. Au petrecut Anul Nou pe plajă sau în bărcile din port. Marina australiană a trimis mai multe nave în zonă, pentru a duce apă şi alimente şi pentru a-i recupera pe cei aflaţi în pericol direct.
În această dimineaţă, în Canberra, aerul era aproape irespirabil. Localnicii au ieşit pe străzi cu măşti pe feţe şi o parte dintre instituţiile publice şi-au închis birourile. În cursul zilei, aici s-a înregistrat cel mai ridicat grad de poluare din întreaga lume.
Australienii nu pot răsufla uşuraţi nici în următoarele zile când vor avea parte de peste 40 de grade la umbra dar şi de vânt puternic în zonele afectate. Aşadar autorităţile se aşteaptă ca incendiile să crească în intensitate şi se pregătesc pentru ce este mai rău.
Apocalipsa în Australia: Ordin de evacuare în masă a mai multor oraşe. Nave şi elicoptere militare, trimise să salveze oamenii din foc
02.01.202Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns tocmai până în Noua Zeelandă. Un ordin de evacuare vizează sute de kilometri de coastă, o zonă turistică foarte populară. A început un adevărat exod, dar căile de scăpare sunt puține, după ce multe drumuri au fost închise, iar unele stațiuni au fost izolate de flăcări. A fost lansată o operațiune amplă pentru a-i evacua pe cei de acolo pe mare și pe calea aerului. Incendiile au început în septembrie, când în Australia încă era primăvară, și nu dau semne să se oprească.
Bilanțul în acest moment este de 18 morți, 17 dispăruți, 1.400 de case distruse și 5 milioane de hectare au ars. Iar în ceea ce privește animalele, situația este dezastruoasă: 500 de milioane de animale au fost ucise de flăcări, inclusiv mii de koala, precum și reptile și păsări.
Zeci de mii de turişti s-au grăbit să părăsească oraşele populare de pe litoralul Australiei, fugind din calea focului ce se răspândeşte cu repeziciune, în timp ce nave militare şi elicopterele au planificate misiuni de salvare a altor mii de persoane captive ale flăcărilor, transmite joi Reuters.
În afara supermarketurilor şi a benzinăriilor din apropierea zonelor ce prezintă un grad ridicat de pericol s-au format cozi lungi, atât locuitorii cât şi turiştii dorind să se aprovizioneze pentru a se refugia în adăposturi subterane sau pentru a fugi.
Multe magazine şi benzinării erau deja golite.
Principalele drumuri au fost închise din cauza riscurilor de incendiu, lăsând şoferilor doar câteva rute de scăpare, ceea ce a provocat mari blocaje în trafic.
Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei
Peste 50.000 de oameni au rămas fără curent electric şi unele oraşe nu au avut acces la apa potabilă, după ce incendiile catastrofale s-au răspândit în regiune pe 31 decembrie, însângerând cerul şi distrugând oraşe.
Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei, o zonă extrem de populară în actualul sezon al vacanţei de vară, avertizând că prognoza pentru sfârşitul săptămânii prevede continuarea incendiilor.
Incendii uriaşe mistuiesc de săptămâni întregi Australia, noi focare apărând aproape zilnic din cauza temperaturii ridicate şi a vântului, după o perioadă de trei ani de secetă.
Alimentate de temperaturi înalte şi de vânturi puternice, peste 200 de incendii se înregistrează în prezent în statele New South Wales şi Victoria din sud-estul Australiei, ameninţând să afecteze mai multe oraşe.
Începând de luni, şapte persoane şi-au pierdut viaţa în statul New South Wales, inclusiv un pompier voluntar, iar o persoană este, în continuare, dată dispărută.
Numărul deceselor înregistrat în New South Wales de la începutul incendiilor a crescut la 15.
De asemenea, în această săptămână o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza flăcărilor în statul Victoria.
De asemenea, începând de mâine starea de urgență va fi decretată în această regiune, au anunţat autorităţile.
Cinci elicoptere militare şi doua nave se îndreaptă spre coasta de sud
Cinci elicoptere militare şi doua nave se îndreaptă spre coasta de sud pentru a veni în sprijinul pompierilor, aducând provizii precum apa şi motorină, dar şi pentru a evacua persoane, a anunţat Forţa de apărare australiană.
O navă se îndreaptă spre oraşul de coasta Mallacoota din statul Victoria, unde în jur de 4.000 de oameni sunt blocaţi pe plajă din ajunul Anului Nou, de unde au urmărit cum o mare parte a oraşului a fost distrusă.
Echipa de salvare a marinei include 1.6 tone de apă şi paramedici.
Sunt aşteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius
Sâmbătă, temperaturile sunt prognozate să depăşească 40 de grade Celsius de-a lungul coastei de sud, ceea ce creşte probabilitatea apariţiei de noi focare.
Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune, 381 de locuinţe de pe coasta de sud fiind mistuite numai în această săptămână.
Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave din istoria înregistrării acestora, punând presiune asupra politicilor privind schimbările climatice ale premierului conservator Scott Morrison.
Firea: "Orban îmi sapă groapa, dar va cădea singur în ea!"
"I-am cerut audiență, i-am scris scrisori, i-am explicat care e situația bugetului Primăriei Municipiului București, că bucureștenii contribuie cu 25% din PIB. Domnia sa nu mi-a răspuns absolut deloc. De câte ori are ocazie face afirmații strict politice. Vrea să potențeze alți candidați. Cred că mă evită (...) pentru că știe că sunt bine pregătită. Ce nu înțeleg îi rog pe specialiști să îmi explice, citesc foarte mult, lucru care nu e caracteristic unor politicieni ajunși la guvernare", a spus Gabriela Firea, miercuri seara, la România TV, potrivit Mediafax.
Edilul Capitalei a mai precizat că Ludovic Orban încearcă să promoveze un candidat PNL pentru alegerile locale, programate în iunie 2020. „Domnul Orban îmi sapă groapa pentru alegerile locale, dar va cădea el în ea sau candidatul lui", a adăugat Firea.
Nu este prima dată când Gabriela Firea face astfel de afirmații la adresa premierului. Motivul care stă la baza acestora este că Ludovi Obran a refuzat să aloce 1,5% din PIB pentru bugetul Primăriei Capitalei.