* Desfășurări de forțe, presiune asupra rutelor energetice și o dinamică a escaladării tot mai dificil de controlat
* “Cea mai mare victorie este aceea care nu necesită luptă” – Sun Tzu
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert în geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
Introducere. Logica și istoricul conflictului
Conflictul dintre Iran, pe de o parte, și axa SUA–Israel, pe de altă parte, are rădăcini mult mai vechi decât actuala confruntare militară. În relația americano-iraniană, ruptura structurală începe cu resentimentul istoric legat de lovitura de stat din 1953 împotriva lui Mohammad Mosaddegh, continuă cu Revoluția iraniană din 1979 și criza ostaticilor de la ambasada SUA din Teheran, iar apoi se adâncește prin combinarea sancțiunilor, a competiției regionale și a dosarului nuclear. În paralel, raportul Iran–Israel a evoluat din rivalitate indirectă în ostilitate strategică deschisă, mai ales prin extinderea „axei rezistenței” iraniene — Hezbollah, miliții șiite, Houthi — și prin percepția israeliană că un Iran aflat la prag nuclear ar reprezenta o amenințare existențială. Acordul nuclear din 2015 a suspendat temporar spiralarea crizei, dar retragerea SUA din JCPOA în 2018 și uciderea lui Qassem Soleimani în 2020 au împins din nou conflictul spre logica forței.
Actualul război a început la 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israelul au lansat lovituri de mare amploare asupra Iranului, după săptămâni de acumulare militară și după eșecul negocierilor privind programul nuclear. Reuters, CFR și surse oficiale occidentale converg asupra faptului că deschiderea ostilităților a venit după o perioadă de presiune maximă și de mesaje repetate că Washingtonul și Ierusalimul nu vor accepta apropierea Iranului de pragul nuclear. De atunci, conflictul a depășit formatul unei simple campanii aeriene și s-a transformat într-o confruntare regională, cu dimensiune energetică globală, miză nucleară și ecouri sistemice în comerțul maritim și pe piețele mondiale.
Din punct de vedere strategic, ne aflăm în fața unei ciocniri între două concepții diferite despre război. SUA și Israelul încearcă să reducă drastic libertatea de manevră a Iranului prin superioritate tehnologică, lovituri preventive și degradare sistemică. Iranul, conștient că nu poate egala convențional puterea militară a adversarilor săi, încearcă să transforme războiul într-o ecuație a costului, a timpului și a uzurii, exportând insecuritate către Israel, bazele americane, statele din Golf și fluxurile energetice globale. Tocmai această opoziție doctrinară explică de ce, după o lună de ostilități, conflictul nu s-a închis, ci s-a lărgit.
În această etapă a conflictului, devine evident că nu mai asistăm exclusiv la o confruntare militară clasică, ci la o extindere a competiției în zona funcțională a sistemului global. Energia, rutele maritime și stabilitatea piețelor nu mai sunt doar variabile colaterale, ci componente directe ale ecuației strategice[1]. În acest context, decizii precum suspendarea temporară a loviturilor nu trebuie interpretate ca semne de reținere sau slăbiciune, ci ca instrumente deliberate de control al escaladării într-un mediu caracterizat de interdependențe critice.
Prin urmare, conflictul actual nu trebuie interpretat ca o confruntare clasică pentru victorie militară, ci ca un test al capacității actorilor de a transforma avantajul operațional în rezultat strategic durabil.
Strategia Iranului
Strategia Iranului poate fi descrisă, în termenii actuali ai conflictului, ca o combinație între reziliență de regim, retaliere distribuită și coerciție energetică. Teheranul pornește de la premisa că nu poate câștiga prin simetrie militară, dar poate împiedica adversarul să câștige decisiv. În consecință, obiectivul său principal este supraviețuirea regimului, conservarea capacităților esențiale și ridicarea costului strategic al operațiunilor adverse până la punctul în care presiunea economică, politică și diplomatică asupra Washingtonului și Ierusalimului devine insuportabilă. Mesajele oficiale iraniene insistă exact pe această linie: Iranul afirmă că acționează în legitimă apărare, că nu a inițiat războiul și că securitatea Golfului trebuie asigurată fără prezență militară străină.
Citiți continuarea în:
https://financialintelligence.ro/conflictul-iran-sua-israel-la-o-luna-de-la-declansare-logica-escaladarii-controlate-si-riscul-sistemic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu