Dacă înainte de '89 statul avea monopol absolut și folosea banii pentru obiectivele sale (stadioane, propagandă), astăzi statul „profită” într-un mod mult mai cinic, prin trei mecanisme principale:
1. „Taxa pe viciu” ca sursă vitală la buget
Statul român este, practic, un partener de afaceri al sălilor de jocuri.
* Încasările din taxe de licențiere, autorizare și impozite pe profitul cazinourilor și caselor de pariuri se ridică la sute de milioane de euro anual.
* Guvernele succesive au evitat să reglementeze dur acest sector tocmai pentru că acești bani „vin singuri” și acoperă găuri bugetare (salarii, pensii). Este o dependență reciprocă: statul are nevoie de banii lor, iar ei au nevoie de legi permisive.
2. Finanțarea Partidelor și Influența din Umbră
Este un secret al lui Polichinelle faptul că această industrie are un lobby extrem de puternic.
* Mulți proprietari de lanțuri de pariuri au conexiuni strânse cu sferele politice.
* Finanțările mascate pentru campanii electorale sau „sponsorizările” către publicații media deținute de oameni politici fac ca legile de reglementare (cum e cea a mutării păcănelelor la marginea orașelor) să fie mereu amânate, îndulcite sau aplicate selectiv.
Căutați-l la ouă pe MUCEA!
3. Exploatarea Sărăciei ca Strategie
Politicul profită de un cerc vicios:
* În zonele sărace, unde statul nu oferă locuri de muncă sau perspective, singura „investiție” vizibilă este sala de jocuri de lângă piață sau gară.
* Oamenii fără speranță devin clienți captivi. Statul preferă să-i lase să „viseze” la un jackpot imposibil decât să rezolve problemele economice structurale. E o formă de control social prin distragere.
Paradoxul Statului Român
| Statul Român (Teoretic) | Statul Român (Practic) |
| Trebuie să protejeze cetățenii de dependență. | Încasează taxe din fiecare „spin” pierdut. |
| Trebuie să curețe orașele de publicitate agresivă. | Primește bani din chiriile pe spații comerciale. |
| Trebuie să investească în educație și sport. | Lasă casele de pariuri să fie singurii sponsori ai sportului. |
O concluzie amară: Înainte de '89, tombola era o păcăleală de stat, dar măcar banii construiau un stadion pe care îl foloseau toți. Astăzi, „păcăneala” este o afacere privată protejată politic, unde profitul pleacă în paradisuri fiscale, iar costurile sociale (familii distruse, sinucideri, datorii) rămân în cârca societății.
FOST LUPTÂTOR ANTICORUPȚIE , o bună bucată din viață ( Lt.Col. ( RET) A.M.:
Se spune că „banii nu au miros”, dar în cazul jocurilor de noroc, mirosul de corupție e greu de ignorat. O interdicție totală a publicității (ca la țigări) ar fi un început real. Oare politicul va găsi mereu portițe de scăpare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu