România plătea din greu rușilor. Se strângeau cote. Totul era super-dijmuit de statul hrăpăreț! Brânza, laptele, porumbul, grâul, secara .... Totul, totul. Veneau perceptorii și ridicau din curtea omului orice era de folos statului pro-sovietic. Încăpusem pe mâna rușilor. Ne jumuleau, la drumul mare!
Comunistul Dej, șeful statului, nu-l vedeam decât uneori pe bucățile de ziar puse spre utilizare la privată. Atunci aveam timp să mă zgâiesc la unele poze. Cărți nu existau în casă.
Comunistul Dej, șeful statului, nu-l vedeam decât uneori pe bucățile de ziar puse spre utilizare la privată. Atunci aveam timp să mă zgâiesc la unele poze. Cărți nu existau în casă.
Eu, prichindelul, eram starostele casei în lipsa bunicilor. Porcii, oile, gâștele, curcile, găinile cereau tot timpul mâncare. Hehe, câți saci de bolboate am strâns prin lanul de porumb din apropierea case! Să fiu eu sănătos!
Se trudea din greu pentru hrana zilnică.
Bani nu existau. Se vindeau câțiva saci de cereale la Drăgășani. Așa sa făceau câțiva leișori pentru a cumpăra sare, ulei, chibrituri și gaz de lampă,
Totul era manufacturat în gospodărie. Ani de zile am purtat opinci din piele de porc. Și acum văd pielea porcului data cu sare, pusă la întins în bucătărie.
Nu tu lumină electrică, nu tu rechizite școlare, nu tu haine, nu tu nimic din cele ce azi se vad în casa unui roman de rând. Dar aveam, din plin, mâncare BIO, trudită din greu, animale de casă, livezi de meri, peri, pruni, corcoduși....
Trăiam.
Azi zic: - Așa cum era, traiam bine!
Bunicii, cei care mă creșteau, plecau la câmp cu noaptea în cap, din primăvară până-n toamnă când acesta nu mai cerea osânda țăranilor. Iarna eram mai fericiți Erau de făcut numai treburile din jurul casei aferente animalelor și păsărilor. Țăranii strânseseră recoltele, apoi urmă dijma dată statului. Mai rămânea câte ceva prin pătul, beci, magazii, cotețe, cât să supraviețuim.
O seară bună!
Băsescu, redivivus la Romania TV!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu