Și-a ales o cucoană din alt mediu social. O greșeală cât casa!
Muierile de acest tip trimiteți - le la plimbare! În caz contrar veți fi izolați toată viața, de părinți, de bunici, de rude, de casa părintească.
Un excelent articol, primit în dimineața aceasta, în fluxul de știri pe Internet:
"Când i-am spus prietenei de la oraș că merg acasă la părinți pentru o săptămână, nu m-am gândit să o avertizez că la sat wifi-ul e slab și că baia e în curte.
Radu parcă își vede copilăria în altă lumină când coboară din mașină în curtea casei părintești din Movileni. Alături de el, Alexandra privește uimită către casa cu pereții de cărămidă nevăruiți și acoperișul de eternit, apoi către buda din fundul curții și fântâna cu ciutură.
"Aici ai crescut tu?" întreabă ea, încercând să-și ascundă șocul. La douăzeci și patru de ani, Alexandra nu a văzut niciodată o casă fără baie interioară, fără încălzire centrală, fără internet de mare viteză.
"Da, aici", răspunde Radu, simțind brusc rușinea pe care nu o mai simțise de ani buni. În București, unde studiază la facultate și unde a cunoscut-o pe Alexandra, nu vorbise niciodată în detaliu despre casa de la țară. Spusese doar că "vine din provincie".
Mama îi întâmpină pe amândoi cu brațele deschise, purtând șorțul înflorat și zâmbetul cald pe care Radu și-l amintea din toate vacanțele copilăriei. "Bine ați venit, copii! Am pregătit camera pentru voi."
Camera pregătită e vechea cameră de oaspeți, cu patul de fier și saltea cu arcuri, cu covorul țesut manual de bunica și cu toaleta spartă din care se vede grădina. Prin fereastra mică, cu geamuri simple, se aud găinile și se simte mirosul de grajd.
"Nu am încărcător pentru iPhone", șoptește Alexandra către Radu. "Și nu prind semnal. Deloc."
Doar cei care au crescut între două lumi - cea rurală și cea urbană - știu cât de brutal poate fi contrastul văzut prin ochii cuiva care nu l-a trăit niciodată.
"În sat nu e nevoie de telefon", râde tata lui Radu. "Aici știi tot ce se întâmplă vorbind cu vecinii peste gard."
Alexandra zâmbește politicos, dar Radu vede disconfortul din ochii ei. Când mama aduce cina - ciorbă de casă, pâine făcută în sobă, brânză de la propria vacă - prietena lui mănâncă cu grijă, întrebându-se probabil despre standardele de igienă.
"E foarte... autentic", spune ea diplomat, seara, când se pregătesc de culcare. "Dar nu ai spus că baia e afară. Și e foarte frig în cameră."
Radu își dă seama că nu e vorba doar de confort fizic. E vorba de două moduri complet diferite de a înțelege viața. Pentru Alexandra, casa părintească nu e "rustică" sau "pitorească" - e pur și simplu subdezvoltată.
"Mâine plecăm", spune ea pe un ton final a doua zi dimineață, după ce a încercat să se spele la chiuveta din curte cu apă rece. "Am găsit o pensiune în oraș, cu baie și wifi."
Părinții lui Radu îi conduc la poartă cu zâmbete forțate. "Să veniți pe la noi oricând", spune mama, dar toți știu că Alexandra nu se va mai întoarce niciodată.
Pe drum spre oraș, în mașină, se face o tăcere grea. Radu își dă seama că prietena lui nu îi judecă doar casa - îl judecă pe el pentru că vine dintr-acolo. Pentru că familiaritatea cu care bea apă de la fântână și se spală la chiuveta din curte îi arată că diferența dintre ei e mai mare decât credea.
"Nu înțeleg cum ai putut să trăiești așa", spune ea în sfârșit. "Adică înțeleg că nu aveați bani, dar... e 2024. Cum pot oamenii să trăiască fără confort elementar?"
"Pentru ei nu lipsește confortul", încearcă să explice Radu. "Au tot ce au nevoie. Casa e călduroasă, mâncarea e curată, familia e unită. Doar că e un alt fel de viață."
Dar Alexandra nu înțelege. Pentru ea, civilizația înseamnă wifi, apă caldă la robinet, mall-uri și restaurante. Viața la țară nu e o alternativă simplă - e o lipsă de dezvoltare.
"Înțeleg de ce ai plecat de acolo", spune ea. "Dar nu înțeleg de ce mai mergi înapoi."
În seara aceea, Radu stă singur în apartamentul lui din București și se gândește la casa părintească. La mirosul de lemn ars în sobă, la liniștea serii în care nu se aud decât greierele, la conversațiile de pe prispa în care nu e nevoie să verifici telefonul la fiecare minut.
Își dă seama că Alexandra nu e o fată rea - pur și simplu vine dintr-o lume în care confortul material definește calitatea vieții. Și poate că relația lor nu poate supraviețui acestei diferențe fundamentale de perspectivă.
Pentru că poți să-ți schimbi hainele, accentul, chiar și modul de a gândi. Dar nu poți să-ți schimbi rădăcinile. Și uneori, când cineva nu poate accepta de unde vii, înseamnă că nu te poate accepta cu adevărat pe tine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu