Nici în vise să nu mai trăim acele vremuri!

Tata i-a reparat televizorul, iar securistul i-a întins o foaie albă: „- Scrie ce vrei”. Și tata a scris...

Foto: Guliver Getty Images

Sâmbăta, pe la prânz, împreună cu tata, ne așezăm, la rând, la înghețată. Coada se mișcă lent, ca pe timpuri. Sunt tentat să strig în gura mare, de sub mască: „Mai lasă tovarășe și la alții, noi stăm degeaba?!" Suntem în 2020 și, deși acum, în democrație, înghețata ajunge la toată lumea, după 30 de ani, tot mai ai senzația, că momentul cu rafturile goale se poate repeta pe nesimțite, la orice oră. Cam asta e încrederea în politica românească, că tot suntem în prag de alegeri.

Vizavi de noi, sediul SRI.

Fost depanator de televizoare, tata își amintește:

- Uite, aici lucra ăla, îmi scapă acum numele,…pfff... nu contează. I-am reparat, pe vremea lui Ceaușescu, televizorul. Un Telecolor 3007, pentru export. Mi-a dat ca „premiu", o foaie în alb.

Se lasă o tăcere, de parcă ar fi trebuit să știu ce înseamnă o foaie albă, primită de la un securist. E un cod, un contract?... doar nu aflu acum că era vreo ofertă de angajare, deși nu cred că e cazul. N-are cum… dă-o naibii de treabă, îmi răstoarnă chiar familia cutia de valori.

Întreb, până la urmă, cu frică, precum un fiu obosit de bătrânii cu glume demodate. 

- Ce foaie albă?

- Foaia în care trebuia să completez ce voiam.

- Și… ce ai vrut?

- Păi, nu eu, maică-ta... Alune, ciocolată chinezească, cafea și două rude de salam de Sibiu. Țin minte și acum, ai mâncat cu maică-ta cu o poftă..., vă lingeați pe buze. Eu n-am prins nimic, ca de obicei.

Zâmbesc. Coada la înghețată înaintează, ne apropiem. Vitrina e îmbietoare, toate sortimentele, dar eu caut altceva.

- Atât? Pai atât ai cerut și tu? Credeam că ai zis, că vrei și tu un „Color".

- Parcă ești maică-ta, de atunci. Păi mi-a fost frică să sar calul, înțelegi tu, dacă se strica televizorul după reparație, ăla eram.

- Păi nu era de export? Chiar așa „pușcărie" erau?

- Ei, l-a stricat el, la un meci de fotbal, când a luat bătaie URSS-ul de la olandezi. Oricum tot eu i-am reglat și atunci antena, la bulgari. 

- No, păi vezi. Erai îndreptățit!, îl tachinez.

 - Păi ce era să mai cer? Bine, am mai cerut eu niște unt, dar nu avea, mi-a spus că era stocul rezervat pentru o vizită oficială.

Am ajuns, în sfârșit în fața vânzătoarei de înghețată. Fata poartă o bonetă strâmtă, care îi scoate în evidență, ochii mari și rotunzi.

- Două înghețate, fără zahăr, vă rog frumos.

- Îmi pare rău, cea fără zahăr s-a terminat.