Critici dure la adresa Ministrului Apărării: Nu știe ce spune sau nu-i pasă

Fostul director SIE, Silviu Predoiu, îl critică pe ministrul Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina sa de socializare, pentru declarația sa din campania electorală privind drepturile militarilor, în contextul în care actualul Guvern a decis să amâne indexarea pensiilor militare cu rata medie anuală a inflației până la data de 1 septembrie 2021.
„Un comunicat, o declarație și câteva observații
Comunicatul:
– Indexarea pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflației se amână pentru data de 1 septembrie 2021, din cauza „constrângerilor bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Apărării. Informația a fost prezentată marți în cadrul unei întâlniri a ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și a locțiitorului șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului (DRPCVP), generalul de brigadă Valeriu Roșu, cu președintele Forumului structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere, (……) și cu (…..), președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.
Declarația:
– „Nimeni nu se atinge de drepturile militarilor. Cel puţin, nu pe mandatul meu” (declarația ministrului apărării, Nicolae Ciucă la debutul campaniei electorale, noiembrie, 2020)
Și observațiile:
Încă o data ministrul Ciuca ne arată fie că nu știe ce spune, fie că nu îi pasă, fie că preia vorbele altora fără niciun fel de procesare. Oricum ar fi este rău pentru cei ce îl ascultă și păcat pentru pata de politicianism ieftin pusă pe uniforma militară.
Să nu ne închipuim că în noiembrie, când domnul Cîțu era ministru de finanțe, existau bani pentru indexare, iar acum, când domnul Cîțu este prim ministru, s-au evaporat brusc. Și mai mult, să nu ne închipuim că domnul Ciucă, între timp și prim ministru interimar cu țâfne, nu știa care este situația bugetului apărării. Să nu ne închipuim, căci dacă am face-o ar trebui să recunoaștem că domnul Ciucă este cel puțin … naiv, ceea ce nu suna deloc bine pentru un fost cap al armatei.
Cred că întâlnirea domnului Ciucă și a locțiitorul șefului DRCVP cu cei doi reprezentanți ai rezerviștilor a fost foarte interesanta, cu doi dintre participanți dând din umeri, iar ceilalți doi, din cap.
Cât va mai trebui să treacă pentru a se înțelege că rezerviștii de astăzi sunt activii de ieri, după cum activii de astăzi sunt rezerviștii de mâine și că desconsiderandu-i nu te joci doar cu o mână de pensionari ci cu chiar securitatea națională.
Că tocmai aceasta lipsa de predictibilitate, aceasta inconsecventa și incoerenta a celor ce se afla la putere, aceasta ușurință cu care promit ceva pentru ca imediat sa-și contrazică propriile afirmații generează neîncredere și o acută senzație de lipsa de respect. Că de aceea exista plecări masive din sistem. Pentru că, așa cum bine ne demonstrează ministrul Ciucă, promisiunile sale privind drepturile militarilor activi și in rezerva valorează exact NIMIC.
Potrivit unui recent sondaj realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, românii au spus că au cea mai mare încredere in Biserica – 71,2% (41,4% – foarte multă; 29,8% – multă) urmată de Armata, cu 61,8% (17,8% – foarte multă; 44% – multă). Iar armata, in care românii au astăzi mult mai multă încredere decât în Parlament, Președinție și Guvern la un loc, nu este o abstracțiune, este o instituție formată din militari. Adică toți aceia pe care astăzi politicienii noștri îi tratează cu o nejustificată superioritate, convinși că după campania murdară cu „pensiile nesimțite” nimeni nu va apăra pe cei a căror datorie este să apere pe toți.
În ultimă instanță nu este vorba despre indexarea sau neindexarea pensiilor militare ci despre respect. Respect pentru semenii tăi, care te-au votat sau nu, militari sau civili. Nu ne minți, nu ne privești de sus, ne spui corect ce poți face pentru noi, ne ceri ajutorul sau înțelegerea, după caz și s-ar putea sa fii surprins de răspuns”, a scris Silviu Predoiu în postarea sa de pe Facebook.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ionuț Riteș este autorul mai multor volume de povestiri, fiind membru al Ligii scriitorilor din România.
Este multiplu campion național la parașutism, deținător a patru recorduri mondiale și deținător al titlului de Maestru al Sportului.
Totodată este dezvoltatorul proiectului Romanian High IQ Society, un loc de întâlnire a celor care depășesc un IQ de 124 (practic primii 5% din totalul populației globului), a căror capacitate încearcă să o valorifice.
Aș dori să începem cu explicarea pe scurt a activităților de spionaj/contraspionaj, precum și cu expunerea pe scurt a cadrului normativ național şi european în domeniul protecției informațiilor clasificate. Legislaţia românească şi europeană este adaptată noilor riscuri și amenințări?
IONUȚ RITEȘ: Ca să putem vorbi despre spionaj și contraspionaj, trebuie să o luăm cu începutul.
Spionajul are ca paradigmă nevoia obținerii unor informații sensibile, în mod ilicit evident, care pleacă din locul unde se concentrează acestea, și, evident, de la persoanele deținătoare ale unor astfel de informații. Dacă este dificil să ajungi în acele locuri, este mai lesne să abordezi persoanele.
Când devii target al unor servicii străine de intelligence, viața ta se schimbă. Nu doresc nimănui o astfel de experiență. Dacă ești o persoană cu vicii sau cu predispoziții pentru șantaj, ori dacă te încântă latura materială, ești o țintă ușoară, ca să nu spun sigură. Urmările sunt destul de simplu de anticipat: mai devreme ori mai târziu, lucrurile se vor termina prost.
Contraspionajul știe unde se concentrează astfel de date și informații, precum și identitatea deținătorilor acestor date, contracarând acțiunile de racolare ale unor persoane care au acces la informații sensibile, precum și restricționarea accesului în zonele de securitate.
Acesta este punctul de convergență al spionajului și contraspionajului. Aici este locul de întâlnire al spionilor și contraspionilor de pretutindeni.
Astfel, pentru o mai bună desfășurare a activităților de contraspionaj, se impune actualizarea cadrului legislativ și instituțional, atât în domeniul securității naționale, cât și în domeniul protecției informațiilor clasificate.
Dar nu aș vorbi aici doar de informații clasificate, aș vorbi mai degrabă de tot cadrul legislativ privind protecția informațiilor sensibile, și anume:
Secretul profesional, care cuprinde informații cu acces limitat, fără a face parte din categoria informațiilor clasificate (OUG 99/2006, L93/2009), pe care le regăsim în instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare ori furnizorii serviciilor de certificare.
Secretul bancar (OUG99/2006) – instrument de protecție a datelor și informațiilor aflate la dispoziția instituțiilor de credit.
Secretul comercial (L11/1991, L298/2001 – pentru modificarea L11/1991), unde putem aborda problematica concurenței neloiale ori a spionajului industrial.
Proprietatea intelectuala si drepturile de autor, impun de asemenea protecție.
Datele cu caracter personal (R.E.679/2016), dezbătute pe larg în ultimii ani.
Secretul de serviciu (HG781/2002) și Secretul de stat (L182/2002 – protecția informațiilor clasificate și
HG585/2002 – standardele de aplicare), date, a căror divulgare, aduce prejudicii grave instituției ori securității naționale.
Totodată, accederea în cluburile selecte EU și NATO s-a realizat tot cu respectarea cerințelor în domeniul managementului informațiilor, ocazie cu care voi aminti Protecția informațiilor NATO (HG353/2002) și Acordul privind protecția informațiilor UE (L267/2005).
Pe larg, România îndeplinește cerințele cadrului european privind protecția informațiilor sensibile, aspect concretizat prin încrederea primită pe plan internațional.
Însă, după cum se poate observa fără vreun efort susținut, majoritatea actelor normative datează din anul 2002, fapt ce impune actualizarea acestora în concordanță cu evoluția riscurilor și amenințărilor, cele mai multe fiind asimetrice, cu atât mai mult cu cât riscurile din domeniul cibernetic se modifică, dar se și amplifică de la o zi la alta.
Cu toate acestea, nu pot să nu remarc o vulnerabilitate. Este vorba despre Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, prin care, câteva categorii de persoane (acestea fiind chiar beneficiarii informațiilor), sunt scutite de verificările de securitate.
Observ că preferați folosirea termenului de contraspionaj și mai puțin pe cel de contrainformații. Există vreo diferență?
IONUȚ RITEȘ: Bineînțeles. Totuși, aș dori să aveți în vedere tonul ușor ironic. În contraspionaj, după cum rezultă și din terminologia cuvântului, este necesară existența unui spion; față de contrainformații, în special cele militare, unde aspectele ar trebui privite după cum urmează: o unitate militară supradimensionată, acest aspect determinând reliefarea unor aspecte care nu au legătură cu activitatea de contracarare a scurgerilor de informații către terți interesați, obiectul de activitate nefiind pe profil. Știți vorba aceea, n-am găsit spioni, dar am scris mult… Nu doresc să trag concluzii în scris ca să nu deranjez pe cineva
Dar spionaj industrial mai există?
Ionuț Riteș: Aproape întotdeauna, informația de calitate este cea care face diferența între succes și eșec. În cazul spionajului industrial, un secret obținut de la concurență creează cu certitudine un avantaj comercial. Cu toate că o bună parte din informații sunt publice, deci se obțin prin mijloace legale, unele corporații consideră că un mod mai bun de a obține o informație este prin căi ilicite. În Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală există corporații considerate a fi de interes strategic. Aceste companii beneficiază uneori, fără nicio recunoaștere oficială, de sprijinul unor state, și, pe cale de consecință, se poate presupune că și de sprijinul unor structuri de intelligence ale statelor respective.
Cel mai ușor de intuit acest fapt este determinat de exemplul zonei industriei de armament și de zona cyber, statele lucrând cu conceptul, legal definit, de contractori privați. Spionajul industrial folosește metode ilegale de obținere a informației, cum ar fi: recrutarea unor angajați din partea concurenței, interceptarea ilegală și supravegherea operativă, filajul pe momente de interes și multe altele, dorind să obțină de la aspecte simple, cum ar fi listele clienților, până la informații sensibile din domeniul cercetării, experimentelor ori planurile unui viitor prototip. Dar ce este de reținut, este faptul că, spionajul industrial nu se mai realizează de multă vreme de către serviciile de intelligence, ci de către marile corporații, nefiind apreciat, încă, la adevărata lui valoare, în sensul vulnerabilităților și pagubelor create, explică Ionuț Riteș.
Iată tot ce trebuie să știți despre Datele cu caracter personal, în expunerea unui expert
Ionuț Riteș: Datele cu caracter personal sunt acele date care conduc direct sau indirect la identificarea unei persoane. Cu siguranță că aceste date trebuie protejate. Însă, atunci când reglementezi un domeniu, filosofia de la care pleci este legată în primul rând de vulnerabilitățile sociale existente, intenționându-se ca, printr-un cadru legal, să se înlăture un fenomen care prezintă riscuri. Adică, legiuitorul a considerat că există niște riscuri în societate, cum ar fi furtul acestor date și folosirea lor în alte scopuri. Astfel, în expunerea de motive, s-a invocat probabil riscul persoanei, iar în final, actul normativ a desemnat persoana ca fiind câștigătoare în lupta cu cei care doresc aceste date. Nimic mai nobil. Din ce am sesizat personal, au existat și există cazuri de transferuri de date, fără știința și acordul persoanei, însă eu nu am văzut acest aspect la dimensiunea unui fenomen în sensul riscului personal. Dar acest lucru nu minimizează importanța GDPR. Dezvoltarea IT și informatizarea societății conduc la amplificarea riscurilor de furt a datelor personale. Cea mai cunoscută metodă de furt de identitate rămâne phishing-ul. Deja este cunoscut faptul că furtul datelor personale este folosit în advertising, dar și ca mecanism de influențare a unor mase, exemplul cel mai elocvent fiind Cambridge Analytica. Analytica, o companie americană, a reușit să obțină datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook, pe care le-ar fi utilizat pentru a înțelege psihologia utilizatorilor și a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit-ului. Totodată, am identificat indirect un câștigător al acestui regulament european. Și aș dori să exemplific. Dacă o persoană are o afacere de mici dimensiuni, nu își va permite o reclama în audio vizual. Va trece la următoarea etapă, mai ieftină, încercând trimiterea de mii de e-mail-uri, ocazie cu care, cel care va primi acest e-mail, își va da acordul legat de continuarea reclamelor primite. Adică spre nimeni. Urmează etapa cea mai ieftină, și anume reclama prin intermediul rețelelor de socializare, pe care oricine și-o poate permite. Dar, așa cum cred toți, și eu cred că cetățeanul este adevăratul câștigător al regulamentului privind protecția datelor.
Ce părere aveți despre ONG-uri?
Ionuț Riteș: Pe unele dintre ele le-aș numi rezidențe… doar priviți cu atenție scenariul și veți vedea regizorul…
Care este scopul serviciilor românești de intelligence în actualul context?
Ionuț Riteș: Aș răspunde pe scurt: stabilirea adevărului.
Ați văzut până acum un spion român?
Ionuț Riteș: Nu există spioni români. Doar trădători. În funcție de ipostază, pot exista și spioni, dar cu condiția ca ei să lucreze pentru serviciile externe de intelligence, dar altfel nu.
Care este cea mai terifiantă armă a unui serviciu de intelligence?
Ionuț Riteș: De departe, cea mai teribilă armă a oricărui serviciu de intelligence, a fost și va rămâne instituția ofițerului acoperit. Nu știi cine este, cu ce se ocupă, ce medii accesează, iar beneficiile de pe urma sa pot fi mai mari decât a unei întregi unități militare. Fantome, cum li se mai spune în limbajul de specialitate… O glumă spune că mai sunt și ofițeri pe deplin conspirați, atât de conspirați, că nu știu nici ei de statutul lor.
Se digitalizează activitatea de intelligence?
Ionuț Riteș: Dacă m-aș întoarce în timp aș marca debutul activității de intelligence deodată cu ridicarea gardului la casă, activitatea fiind aproape la fel de veche ca și prima meserie din lume.
Mijloacele și metodele au rămas aceleași, cel puțin în domeniul human intelligence.
Tehnica însă a evoluat enorm, dar nu sunt sigur că aceste lucruri ajută. În culegerea de informații da, însă ca mediu de stocare a informațiilor în format electronic, există păreri contrare.
Kremlinul de exemplu, a achiziționat mii de mașini de scris pentru a transfera informațiile pe suport de hârtie, eliminând astfel riscul păstrării datelor în format electronic, unde, evident, sunt mult mai vulnerabile.
Accept că ne aflăm în era tehnologizării, iar să te ferești de ceea ce va urma este aproape imposibil. Vulnerabilitățile cresc pe de o parte, dar dacă duci o politică corectă de personal poți depăși noile riscuri date de mediul virtual.
Cum să faci astfel încat sa nu te asculte nimeni?
Ionuț Riteș: Nimic mai simplu. Atâta timp cât deschizi gura de față cu altă persoană ori tastezi pe orice device, ești expus.
Ca să nu te asculte nimeni, ar trebui să stai în camera ta și să nu deschizi gura. Dar nici așa nu este întotdeauna sigur…
Totodată este dezvoltatorul proiectului Romanian High IQ Society, un loc de întâlnire a celor care depășesc un IQ de 124 (practic primii 5% din totalul populației globului), a căror capacitate încearcă să o valorifice.
Aș dori să începem cu explicarea pe scurt a activităților de spionaj/contraspionaj, precum și cu expunerea pe scurt a cadrului normativ național şi european în domeniul protecției informațiilor clasificate. Legislaţia românească şi europeană este adaptată noilor riscuri și amenințări?
IONUȚ RITEȘ: Ca să putem vorbi despre spionaj și contraspionaj, trebuie să o luăm cu începutul.
Spionajul are ca paradigmă nevoia obținerii unor informații sensibile, în mod ilicit evident, care pleacă din locul unde se concentrează acestea, și, evident, de la persoanele deținătoare ale unor astfel de informații. Dacă este dificil să ajungi în acele locuri, este mai lesne să abordezi persoanele.
Când devii target al unor servicii străine de intelligence, viața ta se schimbă. Nu doresc nimănui o astfel de experiență. Dacă ești o persoană cu vicii sau cu predispoziții pentru șantaj, ori dacă te încântă latura materială, ești o țintă ușoară, ca să nu spun sigură. Urmările sunt destul de simplu de anticipat: mai devreme ori mai târziu, lucrurile se vor termina prost.
Contraspionajul știe unde se concentrează astfel de date și informații, precum și identitatea deținătorilor acestor date, contracarând acțiunile de racolare ale unor persoane care au acces la informații sensibile, precum și restricționarea accesului în zonele de securitate.
Acesta este punctul de convergență al spionajului și contraspionajului. Aici este locul de întâlnire al spionilor și contraspionilor de pretutindeni.
Astfel, pentru o mai bună desfășurare a activităților de contraspionaj, se impune actualizarea cadrului legislativ și instituțional, atât în domeniul securității naționale, cât și în domeniul protecției informațiilor clasificate.
Dar nu aș vorbi aici doar de informații clasificate, aș vorbi mai degrabă de tot cadrul legislativ privind protecția informațiilor sensibile, și anume:
Secretul profesional, care cuprinde informații cu acces limitat, fără a face parte din categoria informațiilor clasificate (OUG 99/2006, L93/2009), pe care le regăsim în instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare ori furnizorii serviciilor de certificare.
Secretul bancar (OUG99/2006) – instrument de protecție a datelor și informațiilor aflate la dispoziția instituțiilor de credit.
Secretul comercial (L11/1991, L298/2001 – pentru modificarea L11/1991), unde putem aborda problematica concurenței neloiale ori a spionajului industrial.
Proprietatea intelectuala si drepturile de autor, impun de asemenea protecție.
Datele cu caracter personal (R.E.679/2016), dezbătute pe larg în ultimii ani.
Secretul de serviciu (HG781/2002) și Secretul de stat (L182/2002 – protecția informațiilor clasificate și
HG585/2002 – standardele de aplicare), date, a căror divulgare, aduce prejudicii grave instituției ori securității naționale.
Totodată, accederea în cluburile selecte EU și NATO s-a realizat tot cu respectarea cerințelor în domeniul managementului informațiilor, ocazie cu care voi aminti Protecția informațiilor NATO (HG353/2002) și Acordul privind protecția informațiilor UE (L267/2005).
Pe larg, România îndeplinește cerințele cadrului european privind protecția informațiilor sensibile, aspect concretizat prin încrederea primită pe plan internațional.
Însă, după cum se poate observa fără vreun efort susținut, majoritatea actelor normative datează din anul 2002, fapt ce impune actualizarea acestora în concordanță cu evoluția riscurilor și amenințărilor, cele mai multe fiind asimetrice, cu atât mai mult cu cât riscurile din domeniul cibernetic se modifică, dar se și amplifică de la o zi la alta.
Cu toate acestea, nu pot să nu remarc o vulnerabilitate. Este vorba despre Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, prin care, câteva categorii de persoane (acestea fiind chiar beneficiarii informațiilor), sunt scutite de verificările de securitate.
Observ că preferați folosirea termenului de contraspionaj și mai puțin pe cel de contrainformații. Există vreo diferență?
IONUȚ RITEȘ: Bineînțeles. Totuși, aș dori să aveți în vedere tonul ușor ironic. În contraspionaj, după cum rezultă și din terminologia cuvântului, este necesară existența unui spion; față de contrainformații, în special cele militare, unde aspectele ar trebui privite după cum urmează: o unitate militară supradimensionată, acest aspect determinând reliefarea unor aspecte care nu au legătură cu activitatea de contracarare a scurgerilor de informații către terți interesați, obiectul de activitate nefiind pe profil. Știți vorba aceea, n-am găsit spioni, dar am scris mult… Nu doresc să trag concluzii în scris ca să nu deranjez pe cineva.
Dar spionaj industrial mai există?
Ionuț Riteș: Aproape întotdeauna, informația de calitate este cea care face diferența între succes și eșec. În cazul spionajului industrial, un secret obținut de la concurență creează cu certitudine un avantaj comercial. Cu toate că o bună parte din informații sunt publice, deci se obțin prin mijloace legale, unele corporații consideră că un mod mai bun de a obține o informație este prin căi ilicite. În Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală există corporații considerate a fi de interes strategic. Aceste companii beneficiază uneori, fără nicio recunoaștere oficială, de sprijinul unor state, și, pe cale de consecință, se poate presupune că și de sprijinul unor structuri de intelligence ale statelor respective.
Cel mai ușor de intuit acest fapt este determinat de exemplul zonei industriei de armament și de zona cyber, statele lucrând cu conceptul, legal definit, de contractori privați. Spionajul industrial folosește metode ilegale de obținere a informației, cum ar fi: recrutarea unor angajați din partea concurenței, interceptarea ilegală și supravegherea operativă, filajul pe momente de interes și multe altele, dorind să obțină de la aspecte simple, cum ar fi listele clienților, până la informații sensibile din domeniul cercetării, experimentelor ori planurile unui viitor prototip. Dar ce este de reținut, este faptul că, spionajul industrial nu se mai realizează de multă vreme de către serviciile de intelligence, ci de către marile corporații, nefiind apreciat, încă, la adevărata lui valoare, în sensul vulnerabilităților și pagubelor create, explică Ionuț Riteș.
Iată tot ce trebuie să știți despre Datele cu caracter personal, în expunerea unui expert
Ionuț Riteș: Datele cu caracter personal sunt acele date care conduc direct sau indirect la identificarea unei persoane. Cu siguranță că aceste date trebuie protejate. Însă, atunci când reglementezi un domeniu, filosofia de la care pleci este legată în primul rând de vulnerabilitățile sociale existente, intenționându-se ca, printr-un cadru legal, să se înlăture un fenomen care prezintă riscuri. Adică, legiuitorul a considerat că există niște riscuri în societate, cum ar fi furtul acestor date și folosirea lor în alte scopuri. Astfel, în expunerea de motive, s-a invocat probabil riscul persoanei, iar în final, actul normativ a desemnat persoana ca fiind câștigătoare în lupta cu cei care doresc aceste date. Nimic mai nobil. Din ce am sesizat personal, au existat și există cazuri de transferuri de date, fără știința și acordul persoanei, însă eu nu am văzut acest aspect la dimensiunea unui fenomen în sensul riscului personal. Dar acest lucru nu minimizează importanța GDPR. Dezvoltarea IT și informatizarea societății conduc la amplificarea riscurilor de furt a datelor personale. Cea mai cunoscută metodă de furt de identitate rămâne phishing-ul. Deja este cunoscut faptul că furtul datelor personale este folosit în advertising, dar și ca mecanism de influențare a unor mase, exemplul cel mai elocvent fiind Cambridge Analytica. Analytica, o companie americană, a reușit să obțină datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook, pe care le-ar fi utilizat pentru a înțelege psihologia utilizatorilor și a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit-ului. Totodată, am identificat indirect un câștigător al acestui regulament european. Și aș dori să exemplific. Dacă o persoană are o afacere de mici dimensiuni, nu își va permite o reclama în audio vizual. Va trece la următoarea etapă, mai ieftină, încercând trimiterea de mii de e-mail-uri, ocazie cu care, cel care va primi acest e-mail, își va da acordul legat de continuarea reclamelor primite. Adică spre nimeni. Urmează etapa cea mai ieftină, și anume reclama prin intermediul rețelelor de socializare, pe care oricine și-o poate permite. Dar, așa cum cred toți, și eu cred că cetățeanul este adevăratul câștigător al regulamentului privind protecția datelor.
Ce părere aveți despre ONG-uri?
Ionuț Riteș: Pe unele dintre ele le-aș numi rezidențe… doar priviți cu atenție scenariul și veți vedea regizorul…
Care este scopul serviciilor românești de intelligence în actualul context?
Ionuț Riteș: Aș răspunde pe scurt: stabilirea adevărului.
Ați văzut până acum un spion român?
Ionuț Riteș: Nu există spioni români. Doar trădători. În funcție de ipostază, pot exista și spioni, dar cu condiția ca ei să lucreze pentru serviciile externe de intelligence, dar altfel nu.
Care este cea mai terifiantă armă a unui serviciu de intelligence?
Ionuț Riteș: De departe, cea mai teribilă armă a oricărui serviciu de intelligence, a fost și va rămâne instituția ofițerului acoperit. Nu știi cine este, cu ce se ocupă, ce medii accesează, iar beneficiile de pe urma sa pot fi mai mari decât a unei întregi unități militare. Fantome, cum li se mai spune în limbajul de specialitate… O glumă spune că mai sunt și ofițeri pe deplin conspirați, atât de conspirați, că nu știu nici ei de statutul lor.
Se digitalizează activitatea de intelligence?
Ionuț Riteș: Dacă m-aș întoarce în timp aș marca debutul activității de intelligence deodată cu ridicarea gardului la casă, activitatea fiind aproape la fel de veche ca și prima meserie din lume.
Mijloacele și metodele au rămas aceleași, cel puțin în domeniul human intelligence.
Tehnica însă a evoluat enorm, dar nu sunt sigur că aceste lucruri ajută. În culegerea de informații da, însă ca mediu de stocare a informațiilor în format electronic, există păreri contrare.
Kremlinul de exemplu, a achiziționat mii de mașini de scris pentru a transfera informațiile pe suport de hârtie, eliminând astfel riscul păstrării datelor în format electronic, unde, evident, sunt mult mai vulnerabile.
Accept că ne aflăm în era tehnologizării, iar să te ferești de ceea ce va urma este aproape imposibil. Vulnerabilitățile cresc pe de o parte, dar dacă duci o politică corectă de personal poți depăși noile riscuri date de mediul virtual.
Cum să faci astfel încat sa nu te asculte nimeni?
Ionuț Riteș: Nimic mai simplu. Atâta timp cât deschizi gura de față cu altă persoană ori tastezi pe orice device, ești expus.
Ca să nu te asculte nimeni, ar trebui să stai în camera ta și să nu deschizi gura. Dar nici așa nu este întotdeauna sigur…