vineri, 1 noiembrie 2019

Tămâia. Tratamente cu tămâie. Calculi renali.

unde gasesc tamaie naturala

Tamaie pura naturala din Africa


Tămâia și smirna – ce sunt și unde le găsim?



Smirna naturala din Africa de Nord

Aromele sunt importante în vieţile noastre, unele putându-ne ajuta să atingem o stare de optimism, precum citricele, sau claritate mentala, precum mentolul. Dacă învăţăm să ne ascultăm intuiţia, să ne bucurăm de aromele întâlnite în diverse situaţii şi aspecte ale vieţii şi să încercăm să înţelegem valurile emoţionale care ne cuprind uneori, sunt sigur că ne putem bucura de mai multe momente frumoase în vieţile noastre.



Recoltare tamaie in Africa

Așadar, tămâia este numele dat sevei uscate provenite de la anumiți arbori. Scoarța arborelui este crestată iar seva se acumulează și se deshidratează urmând a fi colectată. Un arbore poate produce cateva kilograme de rășină pe an apoi trebuie lăsat să se odihnească și să își reface rezervele de minerale sau așa ar trebui să se procedeze. Sortimentele de tămâie și smirna pe care le puteți găsi la elverostore.ro provine din partea de nord a Africii și Peninsula Arabică.


Arbore producator de tamaie in Africa

Când tămâia este pusă pe o sursă de căldură (cărbuni încinși în cățuie sau pe o candelă cu sită și lumânare (nu folositi pentru a arde tămâie candela destinată doar uleiurilor volatile), începe să degaje fum parfumat.
Printre arborii cunoscuti de tămâie menționăm Sacra BosweliaDammara AghatisStyrax BenzoinProtium CopalBoswellia Papyrifera alții ce conferă arome deosebite.
Smirna este obținută din seva copacului Commiphora Abyssinica ce aparține familiei Burseraceae. De-a lungul timpului a fost folosită în scopuri religioase, medicinale sau cosmetice. în medicină a fost folosită drept agent astringent, antiseptic, antiparazitar, fiind adesea înglobată în mixturi.


Smirna naturala la sticluta din africa commiphora abyssinica

In practica spirituala, smirna se foloseste prin ardere, degajand un miros placut datorita vaporilor de acid benzoic, un component cu actiune farmaceutica. Din cele mai vechi timpuri se consideră că smirna îndepărtează energiile de vibrație joasă si gândurile negre, stimulează glanda pineală, predispunând sufletul la rugăciune și meditație.


Sacra Boswelia, tamaie naturala, curata, tamaie Ierusalim

Unul dintre arborii producatori de tămâie poartă numele de Sacra Boswelia, cunoscut pentru capacitatea sa de a se dezvolta in conditii foarte vitrege, cum ar fi, zone stancoase, semidesert, teritorii uscate, aride. Tamaia provenită de la acest copac a fost intens folositaă, pentru ritualuri religioase si magice dar și în scopuri medicinale, de la descoperirea sa în Peninsula Arabica și zonele limitrofe africane. Sumerienii, akkadienii, și chiar asirienii folosit-o pentru ritualuri religioase si magice, practică adoptata și de catre vechii egipteni si care sa raspandit in mare parte a lumii antice.
Tamaia este mentionata in cartile de capatai a trei religii majore – iudaism, islamism si creștinism. Tamaia este folosita, din vremuri stravechi, ca ingredient principal in ritualurile de sfintire si binecuvantare, singura sau impreuna cu smirna. De asemenea, tamaia este arsa și pentru „hranirea” divinități sau spiritelor benefice, fiind oferita ca ofranda in ideea ca aceasta este placuta entitatilor inalte, dar este folosita si in scopul alungarii bolii, entitatilor malefice.
Este universal acceptata ca un instrument protector foarte puternic, și este în general utilizata de mai multe religii ca o tamaie pentru ritualuri de exorcizare. Tamaia este folosita pentru a curata si incarca energetic fiintele si obiectele, alunga energia negativa si amprentele malefice si impregneaza fiinta sau obiectul cu energie pozitiva, simultan.


Bobite de tamaie pura Olibanum


Tamaia Olibanum mai poartă și numele de Frankincense și este o tamaie naturala nobila, bogata in uleiuri esentiale, care degajă, atunci când este arsă, un miros parfumat intens, dulce lemnos. Rasina Olibanum este obținuta de la o specie de arbori, Boswellia Papyrifera, din aceeasi familie cu smirna.
Tamaia Olibanum Eritrea are proprietati calmante, relaxante, facilitand detensionarea, induce o stare de spirit buna, pozitiva. Insufla curaj, faciliteaza concentrarea, gandirea lucida, detasata, ridica vibratia energetica.
Tamaia olibanum sau Frankincense a fost folosita, din cele mai vechi timpuri, de egipteni in ritualuri religioase, facilitand legatura cu Spiritul, și ridicarea nivelul de conștiența.
In crearea unui spațiu pentru vindecare si conectare spiritual profunda, in munca spirituala in general, tamaia olibanum este de o importanta deosebita. Aceasta are proprietati recunoascute pentru deschiderea spiritual, mai ales atunci cand chakra a 7-am cea care asigura conectarea cu Sinele Inalt, este blocata de diferite frici sau traume. In plus, aceasta tamaie naturala are efecte benefice asupra chakrei 6, sau al treilea ochi, ca punct in care mintea si spiritul se intalnesc in corpul fizic, punctul in care suntem capabili de a primi informații din dimensiunile inalte.
In terapiile complementare este folosita ca antireumatic, in afectiuni respiratorii, digestive, fiind și antiseptic, folosita si pentru vindecarea ranilor.
Vă recomandăm folosirea de tămâie pentru purificarea energetică a casei, locului de muncă, a aurei, înainte de o meditație sau rugaciune!

In cele trei videoclipuri vă prezentăm o metoda lentă și una rapida de aprindere a carbunilor dar si cum se foloseste candela pentru tamaie.
Metoda numarul 1
Metoda numarul 2 – rapida

Candela pentru ars tamaie si uleiuri esentiale
Cele mai eficiente terapii naturiste pentru a scăpa de PIETRELE LA RINICHI (litiază renală)


Calculii sau ‘’pietrele’’ sunt formaţiuni dure, de consistență pietroasă, formate din oxalaţi, uraţi, fosfaţi sau săruri de calciu localizaţi la  nivelul rinichilor sau în vezica urinară. Atunci când lichidele consumate au pH-ul mic  – sunt acide – sau dacă sângele se acidifiază, se poate încuraja formarea cristalelor în rinichi. În funcţie de dimensiune, aceste cristale pot provoca mici răni care pot duce la dureri, sângerări în urină, greaţă sau vomă. 

Putem distinge patru tipuri de pietre la rinichi: 

1. Pietrele din calciu sau oxalat de calciu: sunt cel mai des întâlnite, datorate unei posibile deshidratări, aport excesiv de vitamina D, boli renale, hiperparatiroidiei sau cancerului, medicamentelor de tipul diureticelor, antiacidelor şi steroizilor 

2. Pietrele struvitice: conţin magneziu cristalizat şi amoniac; se formează în special după infecţiile bacteriene ale tractului urinar şi pot ajunge la dimensiuni mari 

3. Pietrele din acid uric: prezente în organismul cu o aciditate ridicată a urinei 

4. Pietrele din cistină: mai rar întâlnite, ele se formează la persoanele care suferă de cistinurie – o boală genetică. În tratamentul calculilor renali, sunt folosite plante cu acţiune diuretică, antiseptică, antiinflamatoare şi antispastică la nivelul căilor urinare. 

Printre cele mai eficiente tratamente şi terapii naturiste pentru eliminarea nisipului şi a pietrelor, menţionăm: 

Seva de mesteacăn 

Tratamentul este recomandat de medicina franceză pentru dizolvarea şi eliminarea calculilor formaţi din uraţi, oxalaţi sau săruri de calciu (litiază renală – pietre la rinichi). 

♣ Se ţine o cură de 20 de zile cu sevă de mesteacăn: în prima zi se consumă 0,5 litri, în a doua zi 0,6 litri, continuându-se astfel, până în a cincea zi când se ajunge la 1 litru, cantitate care se va consuma timp de 10 zile, după care cantitatea scade gradat, cu câte 0,1 litri pe zi, astfel încât în ultima zi de tratament să se consume din nou 0,5 litri de sevă.

Bobiţe de tămâie şi ulei de măsline

Tratamentul este foarte eficient pentru eliminarea pietrelor la rinichi, însă doar în condiţiile în care, în tot acest timp, nu se va consuma carne şi nici apă bogată în săruri minerale. Tamaia marunteste pietrele de la rinichi Totodată, tămâia se înghite fără a fi ţinută în gură, deoarece poate ataca smalţul, dacă atinge dinţii. 

♣ Cura durează 23 de zile. În prima zi, un bob de tămâie se înveleşte în miez de pâine şi se înghite cu o linguriţă de ulei de măsline. A doua zi se consumă 2 boabe de tămâie, crescându-se cantitatea cu câte una în fiecare zi, până la 12 bobiţe. Cantitatea de ulei rămâne aceeaşi. Din a 13-a zi, numărul bobițelor de tămâie scade, cu câte una pe zi. La final, se face o pauză de o zi, după care timp de 3 zile se consumă câte 2 căni de ceai de pelin, dimineaţa şi seara. 

Tinctură de tămâie 

Tinctura de tămâie este recomandată în caz de nisip şi pietre la rinichi. Dezinfectează, cicatrizează şi mărunţeşte pietrele de la rinichi. Se găseşte în farmacii sau magazine naturiste, sau se poate prepara prin combinarea a 10 linguriţe de tămâie naturală cu 1 pahar de alcool de 90 de grade. 

♣ La orele 8 şi la orele 11, se ia câte o linguriţă de tinctură de tămâie diluată într-un pahar de apă plată sau de izvor. Tratamentul se urmează timp de 2 – 3 săptămâni şi se reia de câte ori este necesar. 

Borş de casă

Terapia cu borş de casă curăță rinichii şi colonul, fiind eficient atât în cazul depunerilor oxalice, cât şi în cazul depunerilor fosfatice. 




♣ 
Se consumă câte 3 căni pe zi cu borş de casă, pe o perioadă de 21 de zile. 

Suc de lămâie 

Sucul de lămâie este util în litiazele urice, ajutând la spargerea calculilor, precum şi la eliminarea acestora, datorită proprietăţilor diuretice. 

♣ Se consumă sucul proaspăt stors de la 2 – 3 lămâi, cu paiul (pentru a proteja dinţii), timp de 7 – 10 zile.

Sursa: https://topremediinaturiste.ro/cele-mai-eficiente-terapii-naturiste-pentru-scapa-de-pietrele-la-rinichi-litiaza-renala/


Alte informații :

Sub numele de tămâie este cunoscută răşina unui arbore care creşte în sud-estul Asiei, dar care s-a răspândit pe toate meridianele, odată cu creşti­nis­mul. Ce face tămâia atât de specială? Printre al­tele, faptul că este planta medicinală cel mai des menţionată în Biblie, unde apare de nu mai puţin de 22 de ori.
Dar nu este doar asta: în lume sunt sem­na­late zeci de mii de vindecări ale unor boli grave, obţinute cu extracte din tămâie. Multe dintre aceste vindecări sunt considerate de către medici de-a dreptul miraculoase, dar miracolul acesta are şi nişte ex­plicaţii ştiinţifice.

Tămâia (probabil din lat. Thymanea) este rășina unor specii de arbuști din genul Boswellia din India, Somalia și Arabia de sud (Oman) care – prin încălzire – emană un miros plăcut de balsam. Se obține prin crestare (tăietură) din scoarța livanului și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, produce un fum cu miros pătrunzător, fiind folosită în ceremonii religioase.

Tămâia este menționată în una din cele mai vechi arhive medicale cunoscute, papirusul Eber (ce datează din secolul al 16-lea i.Hr.), o listă de 877 rețete și prescripții medicale din Egiptul Antic.

Din rășina arbuștilor de tămâie se obține uleiul esențial de tămâie, prin metoda distilării cu aburi.

rasina-de-Boswellia-1

Tămâia – un medicament de o complexitate uimitoare
Nu mai puţin de 17 componente din răşina aces­tui arbore au calităţi terapeutice, de o diver­sitate care a lăsat perplexă comunitatea ştiinţifică. De exem­plu, tămâia este capabilă ca, simultan, să sti­mu­leze imunitatea, făcând organismul să lupte efi­cient împotriva viruşilor care produc gripa sau a bacteriilor care cauzează bronşita, dar şi să tempe­reze acţiunea aceluiaşi sistem imunitar, acest re­mediu fiind de o eficienţă recunoscută contra aler­giilor respiratorii. Pe urmă, există o dispută care nu se va sfârşi prea curând, despre care dintre pre­paratele din tămâie sunt mai eficiente contra can­cerului, atât uleiul extras din tămâie, cât şi ex­trac­tul uscat, dând rezultate promiţătoare în afec­ţiu­nile tumorale. Dar, înainte să vedem care sunt cali­tăţilor celor două vedete ale farmaciei naturale, adică uleiul şi extractul de tămâie, să aflăm mai multe despre administrarea acestui remediu.

Cum se administrează tămâia
Pulberea

Se obţine prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a rezinei obţinute din arborele de tămâie. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 3 luni (deoarece unele substanţe volatile se evaporă rapid). De regulă, se adminis­trează de 4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă rasă de tămâie, pe stomacul gol. Este un tratament de lungă durată, cu rezultate bune în afecţiu­nile reno-urinare şi reuma­tice, dar care prezintă două in­conveniente majore: 1. Tă­mâia consumată ca atare atacă dantura (pur şi simplu topeşte stratul dur de dentină) 2. Tămâia pură, cu o calitate care să o recomande pentru adminis­trare internă, este greu de găsit.

ATENȚIE! Tămâia folosită pentru fumigaţii în preajma lăcaşelor de cult
Este vorba de tămâia care se comercializează în preajma lăcaşelor de cult, pentru a fi arsă în scop ritualic. De cele mai multe ori, această tămâie este de fapt un amestec de sub­stanţe aromatizante, de sinteză sau semi-sinteză, care nu au nicio legătură cu arborele care produce această răşină. Ca atare, nu doar că tămâia folosită pentru aromatizare în lăcaşele de cult nu are efecte terapeutice, ci poate fi chiar extrem de dăunătoare pentru sănătate, mai ales dacă este ingerată, lucru cu desăvârşire interzis.

Extractul uscat de tămâie

Este produs prin deshidratarea şi concentrarea unei tincturi obţinute din tămâie. Ceea ce rezultă prin această con­cen­trare este o pulbere fină şi aro­mată, care conţine mari cantităţi de acid boswellic – substanţa vi­no­vată de efectele antitu­morale, anti­in­flamatoare şi imuno­modula­toare ale aces­tei răşini. Extractul standar­dizat în acid boswellic este validat ca medicament de sute de studii ştiinţifice, care de­mon­strea­ză valoarea sa te­rapeutică. Există şi extracte de tămâie ne-stan­dardizate, dar rezultatele obţinute cu acestea sunt slabe.

Uleiul volatil de tămâie

Se obţine prin distilarea răşinii, obţinându-se un lichid transparent-găl­bui, cu miros puternic şi gust înţepător. Pentru a fi folosit cu succes în terapie, uleiul volatil de tămâie trebuie să fie integral, adică să conţină toate com­ponentele naturale, rezultate după dis­tilare, fără a se extrage din el nicio substan­ţă activă, fapt care l-ar lipsi de calităţi curative. De asemenea, nu trebuie să fie diluat cu solvenţi chimici sau să conţină adaosuri de arome chimice. Apoi, trebuie specificat clar pe ambalajul acestui ulei că este avi­zat pentru administrare internă, altfel existând ris­cul să apară reacţii adverse grave, de natură să afec­te­ze sănătatea, nu să o îmbu­nătă­ţească. Uleiul vola­til de tămâie este mai puţin stu­diat din punct de vedere medical, dar practica de zi cu zi i-a demon­strat calităţi reale în lupta cu cance­rul şi leucemia, cu afecţiunile reumatice, dar şi în îmbunătăţirea stării psihice. Din uleiul volatil de tămâie se iau, de regulă, 2-5 picături (diluate cu miere sau ulei de măsline), de 2-3 ori pe zi. De ase­menea, se utili­zează extern sub formă de frecţii, băi aromatizate, mai rar comprese.

arborele-de-tamaie-2
Arborele de tămâie (Boswellia) este originar din Africa tropicală şi Arabia

Tratamente cu tămâie
Tămâia şi cancerul

Conform tuturor cercetărilor de până acum, aci­dul boswellic din tămâie este unul din cei mai ac­tivi agenţi anti-tumorali cunoscuţi. Cum acţio­nează el? Pe mai multe căi, dar cel mai cunoscut meca­nism este acela de atacare selectivă a celulelor can­ceroase. Spre deosebire de citostaticele de sin­teză, care afectează atât celulele maligne cât şi pe cele să­nătoase, extractul de tămâie provoacă distru­ge­rea doar a celulelor care au suferit mutaţii. În ce tipuri de cancer este eficient acidul boswellic? Ac­ţiunea sa a fost testată în afecţiuni oncologice cu peste 40 de localizări.

Menţionăm eficienţa sa în cancerul la sân, de colon, de rect, pancreatic, hepa­tic, la vezica urinară, la stomac, la creier (menin­giom, neuroblastom, gliom), bucal, farin­gian, eso­fa­gian, pulmonar. Conform datelor existente, ex­trac­­tul de tămâie este activ şi contra leucemiei, mie­lomului, limfoamelor maligne. În medicina tradi­ţională sunt semnalate rezultate încurajatoare, prin folosirea internă a tămâii şi folosirea externă a ule­iului volatil integral de tămâie, în toate tipurile de cancer. Mai trebuie notată şi folosirea extractului de tămâie ca adjuvant în radioterapia folosită în cancer. Concret, acest remediu reduce cu 60% ede­mele care apar după iradierea terapeutică, ajută la protecţia ţesuturilor sănătoase, stimulează elimi­na­rea ţesuturilor şi fragmentelor de ţesut moarte, pre­cum şi refacerea organismului pe ansamblu.

Intern, cura anti-cancer durează vreme de 90 de zile, timp în care se iau de 2 ori pe zi câte 800 mg din combinaţia pulbere şi extract de tămâie (în pro­porţii egale), pe stomacul gol. Extern, se aplică ulei volatil integral de tămâie, amestecat în proporţia 1:5 cu ulei de măsline, pe tumorile exteriorizate. Ace­laşi amestec se aplică extern la încheieturile mâini­lor, ale picioarelor, pe ceafă (se face un masaj foarte uşor, vreme de 5 minute, în sensul circulaţiei ve­noase, de două ori pe zi).

Atunci când a luat prima pastilă cu ex­tract de tămâie, Eliza tocmai terminase şedinţele de chimioterapie.

Era la a treia serie de medicaţie citostatică şi tumora ova­riană de care suferea continua să crească, în ciuda tratamentului cu efecte adverse greu de suportat. Acum, ultimele sale speranţe erau legate nu de medicamente chimice, ci de capsula ce conţinea un praf crem-albicios şi emana un miros plăcut, chiar sacru – i se părea ei. A făcut un trata­ment de trei luni cu extract de tămâie, timp în care tumora s-a oprit pentru prima oară din creştere şi chiar a scăzut un milimetru. Da, un singur mili­metru, dar care a umplut-o de fericire, pentru că odată cu această scădere, a mai primit o veste bună – markerii tumo­rali cunos­cuseră o scădere remarcabilă. Pe hârtie era scris negru pe alb: mar­kerul CA125 coborâse de la 128 la 14, fără niciun fel de efect advers. Ce însemna aceasta? Că, pentru prima oară de la diagnosti­care, tumora sa nu mai prolifera. Au trecut trei ani, şi de atunci cancerul ova­rian al Elizei se află în re­misie. Speră ca, la un moment dat, tumora să dis­pară complet, dar în aceşti trei ani, a dus o viaţă normală. Şi-a dus fetiţa la şcoală, a făcut plimbări lungi în natură, a mers constant la serviciu şi chiar a ajuns în vacanţe la mun­te. Un miracol? Poate, dar nu este singurul fă­cut de tămâie, o plantă pe care ar trebui să o cu­noaş­tem mai bine.

Tămâia şi reumatismul
Această plantă este un adevărat fenomen în lup­ta cu bolile articulare. Luată intern, tămâia sub for­mă de extract reduce durerile şi inflamaţia articu­lară, creşte flexibilitatea articulaţiilor, măreşte capa­citatea de efort (s-a demonstrat că permite, de exem­plu, pacienţilor cu artrită reumatoidă sau os­teo­artrită a genunchilor să parcurgă distanţe mai mari). Aplicată extern, crema de tămâie este recu­noscută în medicina populară, pentru că are darul de a lua cu mâna durerile reumatice. În realitate, durerile reumatice nu dispar instantaneu, dar în 24-48 de ore rigiditatea articulară se diminuează serios. Efectele sunt amplificate dacă se aplică aşa-numita cremă de tămâie thermo, care conţine şi extract de ardei iute, care are un puternic efect de stimulare a circulaţiei şi de încălzire.

Cura internă anti-reumatică se face cu extractul de tămâie (în combinaţie cu pulberea de răşină din aceeaşi plantă) din care se iau minimum 400 mili­grame pe zi. Suplimentar, se masează arti­culaţiile cu cremă de tă­mâie.

Tămâia, astmul, bronşita cronică şi emfizemul pulmonar
Tratamentul de trei luni cu extract de tămâie, in­gerat împreună cu pulberea (câte 400 mg din fie­care, în două reprize pe zi), diminuează sensibili­tatea alergică a căilor respiratorii medii şi inferioa­re, degajează arborele bronşic de excesul de secre­ţii, uşurează inspiraţia şi expiraţia. Extern, se inha­lează o combinaţie între uleiul integral de tămâie şi cel de mentă piperată, cele două având efecte bron­hodilatatoare şi expectorante salvatoare, contra bron­şitei cronice şi astmului. Contra emfize­mului pulmonar, se inhalează combinaţia dintre uleiul integral de tămâie şi cel de eucalipt.

Cele mai spectaculoase rezultate s-au obţinut cu tămâia în astm, unde peste 70% dintre pacienţi au relatat dispariţia unor simptome cum ar fi: dificul­tatea în respiraţie, expiraţia şuierătoare. De aseme­nea, pacienţii astmatici au raportat rărirea sau dispa­riţia acceselor de sufocare.

Extractul de tămâie se administrează sub formă de capsule: 2-4 zi, în cure de 2 luni, cu 15 zile de pauză. Cu uleiul volatil integral de tămâie se fac inhalaţii zilnice şi aro­matizări ale ca­merei în care bolnavul doarme.

tamaie
Raşina vindecătoare

Tămâia, memoria şi păstrarea nealterată a funcţiilor creierului
Cercetările au arătat efecte tera­peutice cu ade­vărat spectaculoase al extractului de tămâie asupra creie­rului. Efectele acestei plante sunt atât de nu­meroase, încât pot părea incre­dibile, şi totuşi:

* extractul de tămâie îmbună­tăţeşte memoria pe termen scurt, in­clusiv la persoanele în vârstă, pre­venind Alzhei­merul;

* creşte capacitatea de orientare în spaţiu şi me­moria vizuală;

* la tineri, administrarea tămâiei creşte numărul de conexiuni neuronale şi îmbunătăţeşte memoria pe termen lung;

* creierul afectat de traumatisme fizice are o capacitate mărită de transfer a funcţiilor sale în zo­nele rămase ne-afectate, atunci când este adminis­tra­tă tămâia;

* la pacienţii cu scleroză multiplă, adminis­trarea tămâiei a îmbunătăţit orientarea spaţio-tem­porală şi coordonarea motorie;

* la pacienţii care au suferit un accident vas­cu­lar ischemic, administrarea tămâii scurtează timpul de recuperare a funcţiilor cognitive.

Pulberea şi extractul de tămâie se iau sub formă de capsule, din care se administrează câte două, di­mi­neaţa şi seara, tratamentul durând 30 de zile, minimum. Cu uleiul volatil integral se fac aroma­tizări ale încăperii în care studiem, învăţăm sau ne relaxăm.

Tămâia, depresia şi anxietatea
O singură doză de tămâie creşte tonusul psihic şi disponibilitatea minţii către activitate, eli­minând prompt stările de tristeţe obsesivă, apatie, lipsă de iniţiativă. Curele de câteva săptămâni cu tămâie induc o stare de stabilitate psihică, împie­dicând apariţia stărilor de teamă fără motiv aparent, precum producerea atacurilor de panică. De aseme­nea, această plantă are un puternic efect de atenuare a emoţiilor extreme, prevenind apariţia şi amelio­rând tulburările bipolare.

Contra tulburărilor bipo­lare, se administrează combina­ţia extract + pulbere de tămâie (în propor­ţii egale), din care se iau 400 miligrame, de trei ori pe zi. Aceleaşi doze şi mod de administrare se re­comandă şi contra anxietăţii, atacurilor de panică, în cure de 2-3 luni, după care se face o pauză de 2 săp­tă­mâni, apoi administrarea se poate relua.

Tămâia şi durerile bolnavilor cronici
Un efect foarte interesant al tămâii, luată intern sub formă de extract sau inha­lată sub forma vapo­ri­lor de ulei volatil, este acela că, pur şi simplu, creş­te toleran­ţa orga­nis­mului şi a psihi­cului la durere. Poate părea pu­ţin, dar la pa­cienţii cu pro­­bleme articulare, al­gice sau tumorale, mă­rirea to­le­ranţei la durere este esenţială. Tămâia face boala suportabilă, ajută la mobilizarea re­surselor interi­oare spre vindecare, scade gradul de epuizare etc.

Se ia extractul de tă­mâie, câte 400 mg pe zi, în cure de 90 de zile, cu 15 zile de pauză.

Tămâia, sistemul cardiovascular şi inima
Curele de trei luni, făcute cu combinaţia dintre extractul şi pulberea de tămâie, au darul de a păstra intacte vasele de sânge (îmbunătăţeşte flexibilitatea şi rezistenţa pereţilor vasculari). De asemenea, pre­vine formarea chea­gurilor de sân­ge (tromboza) şi in­fla­marea vene­lor (fle­bita). Asu­pra ini­mii, tă­mâia are efecte pro­tectoare, pre­venind tulburările de irigare ale muşchiu­lui cardiac şi infarctul. Stu­diile au mai arătat că ad­mi­nistrarea înde­lungată a tă­mâii scade nivelul tri­gliceridelor şi al colesterolului rău (LDL) din sân­ge, şi creşte nivelul co­les­tero­lului bun (HDL).

Tămâia şi rinichii
În medicina tradiţională din sud-estul Asiei, ule­iul integral de tămâie este folosit pentru redu­cerea dimensiunilor calculilor urinari, dar şi pentru pre­venirea formării unora noi, după eliminarea celor existenţi. Extractul de tămâie este un protector renal excepţional, curele de lungă du­rată ajutând la sti­mularea funcţiei de filtrare a rinichiului, ceea ce conduce la scăderea nivelului ureei şi creatininei din sânge.

Din uleiul volatil integral de tămâie se iau câte 5 picături, dizolvate într-o linguriţă de miere, de două ori pe zi. După fiecare doză se consumă câte 200 ml de apă plată, de preferinţă oligominerală. Este un tratament contra calculilor şi microcal­cu­lilor renali, contra infecţiilor reno-urinare.

Tămâia şi efectul antibiotic
Acidul boswellic din tămâie, administrat intern, împiedică replicarea unei game largi de bacterii, care produc infecţii la nivelul aparatului respirator, digestiv sau al pielii. Extern, uleiul integral de tă­mâie (inhalat, aplicat pe piele) are un efect anti­biotic puternic, util contra infecţiilor respiratorii sau urinare. Pentru efect antibacterian, se ia uleiul vo­la­til integral de tămâie – câte 2-3 picături, dizolvate în miere, administrate de 4 ori pe zi. Efectul este potenţat dacă se combină uleiul de tămâie cu ule­iul volatil de cui­şoare (Euge­nia caryophillata).

Contraindicaţii la tratamentul cu tămâie
Administrarea pulberii, ule­iu­lui sau extractului de tămâie este interzisă atunci când pacientul are alergie la acest produs. Simp­tomele alergiei sau into­leranţei la tămâie apar atunci când este in­ge­rată, mirosită sau pusă pe piele şi constau în: apariţia unor mân­cărimi şi/sau pete roşii pe piele, stări de greaţă sau vomă, dureri de cap, dificultăţi în respi­raţie. Sursa: formula-as.ro


ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații

Un comentariu:

Iată bogăția mea!