Marș!

Legaturile madamei MARS tv cu fosta securitate:

-Horia Alexandrescu (tatal ei) a avut legături strânse de prietenie cu figuri cheie ale tranziției și ale serviciilor de informații de după 1989, cum ar fi Ioan Talpeș, fost director al Serviciului de Informații Externe (SIE). 

În 1996, s-a căsătorit cu jurnalistul și consultantul politic Dan Andronic. Acesta este nepotul colonelului de Securitate Dumitru Andronic (fost director în Direcția de Informații Externe/SIE), un personaj de asemenea controversat în dosarele economice post-decembriste.Cununia cuplului a fost asistată de un fost colonel din cadrul structurilor de securitate/informații.

Acuzația potrivit căreia Anca Alexandrescu ar fi fost recrutată sub numele de cod „Ada Genaru” provine de la fostul colonel SIE Cornel Nemetzi. În dezvăluirile sale și menționate în cartea sa „Ultimul curier ilegal”, acesta susține că : Ofițerul de legătură: Legătura operativă ar fi fost preluată și gestionată ulterior de Ioan Talpeș, fostul director al Serviciului de Informații Externe (SIE). 

Contextul acuzației: Conform acestor afirmații din mass-media, ea ar fi fost recrutată la vârsta de 20 de ani pentru operațiuni speciale de tip „capcană cu miere” (honey trap), fiind introdusă inițial în anturajul unor oameni de afaceri (cum ar fi Agop Kirmiziyan) și ulterior în zona politică 

Acuzațiile privitoare la modul în care Anca Alexandrescu a „servit interesele Securității” (sau ale serviciilor secrete succesoare) provin din declarații ale unor foști ofițeri de informații.( sunt publice)

Activitatea ei în slujba „sistemului” s-a manifestat prin trei mari mecanisme:

1) Operațiuni de infiltrare și compromitere („Capcana cu miere”)

Cea mai specifică acuzație a fost lansată de fostul colonel SIE Cornel Nemetzi. 

Tinta: Ar fi fost introdusă la începutul anilor '90 în anturajul unor oameni de afaceri străini sau de origine română (cum ar fi Agop Kirmiziyan). 

Metoda: Ar fi acționat în cadrul unor operațiuni de tip honey trap (folosirea relațiilor personale/sentimentale) pentru a obține informații de interes operativ pentru serviciul extern (SIE), aflat atunci sub conducerea lui Ioan Talpeș

2) Influențarea și controlul deciziei politice de la vârful statului

De-a lungul carierei sale, Anca Alexandrescu a deținut funcții cheie de consilier de imagine și comunicare pentru unii dintre cei mai puternici premieri și lideri politici ai României( Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.)

Acuzații publice: a fost catalogata drept o „vuvuzelă a sistemului”. Acuzatorii ei săi susțin că rolul ei real în acele cabinete nu era doar unul de PR, ci de „supraveghetor” trimis de structuri pentru a monitoriza deciziile politice, a ghida mesajele publice în direcția dorită de serviciile secrete și a asigura că liderii politici nu deviază de la interesele „sistemului”. 

Prin intermediul emisiunii sale, „Culisele Statului Paralel”, este acuzata că folosește spațiul TV pentru a executa „reglări de conturi” orchestrate si platite .

Ea atacă selectiv anumiți oameni de afaceri, magistrați sau politicieni, protejând în același timp alte facțiuni din structurile de forță.

discursul ei public agresiv împotriva „statului paralel” este de fapt o perdea de fum (o tehnică clasică de dezinformare) menită să distragă atenția de la adevărații actori din umbră și să direcționeze furia publicului către ținte false.

Atunci când lideri precum Călin Georgescu sau George Simion refuză să îi urmeze linia sau recomandările politice, aceștia devin ținte în emisiunile sale .Si pentru ca AUR a depasit 45% ca si dorinta a romanilor A.A a fost platita sa dezbine curentul suveranist. ( ca sa avantajeze PSD) 

în analizele politice, A.A a avut permanente schimbări de tabără ce au fost etichetate frecvent drept „trădări” sau abandonuri oportuniste, realizate de fiecare dată când liderul pe care îl consilia începea să piardă puterea sau nu mai corespundea cu interesele Sistemului.

Hai cu suspendarea, bogătașului din bani nemunciți!

Nicușor Dan, descoperit în fața unei proceduri de suspendare. Ce ar fi trebuit să facă președintele în acest an de mandat pentru a se proteja

Text preluat.

Nicușor Dan, conferință de presă 2026 / FOTO: captură video YouTube, Administrația Prezidențială

În mai bine de un an de mandat, președintele Nicușor Dan și-a antagonizat o parte din susținători, dar și pe unii dintre aliații săi. USR pare să-l fi abandonat în favoarea PNL-ului „reformat", cu Ilie Bolojan în frunte, iar liberalii sunt în acest moment în antagonie cu șeful statului, dată fiind „lovitura de palat" pe care a încercat-o prin nominalizarea pucistului Veștea pentru funcția de premier.

Fostul său susținător și prieten, Ludovic Orban, reîntors la partidul-mamă, vorbește deschis despre suspendarea sa, iar președintele pare mai descoperit ca niciodată în fața acestei proceduri.

Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că partidul începe demersurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză că întârzie desemnarea unui premier, în plină criză politică.

„Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan! Astăzi și mâine venim cu multe vești bune de la ședința extraordinară a Consiliului Național de Conducere AUR", a scris George Simion pe Facebook. Într-un comentariu la postare, liderul AUR l-a somat pe Nicușor Dan să desemneze un premier până la finalul acestei săptămâni.

Așadar, scenariul suspendării pare să prindă încetul cu încetul contur și, în vreme ce PSD cel mai probabil nu ar vota pentru suspendarea lui Nicușor Dan, iar USR ar fi cel mai probabil împărțit în această privință, liberalii și cei de la AUR ar face cel mai probabil front comun la acest capitol.

Președintele are mai multe probleme pe care încă nu a reușit să le rezolve în acest an de mandat. Pe de o parte nu are un partid sau o platformă politică pe care să se bazeze în Parlament, iar pe de altă parte, în teritoriu, în cazul unui referendum de demitere.

Toți președinții, inclusiv Emil Constantinescu, au avut partide sau coaliții care i-au susținut și puteau oricând să intervină în caz de pericol. Nicușor Dan este primul care nu are așa ceva, și nici foarte mulți aliați nu mai are.

Totodată, nici până în acest moment nu a fost numit un Avocat al Poporului. Era rândul USR să desemneze un Avocat al Poporului, iar această funcție urma să-i revină Roxanei Rizoiu. Aceasta a ocupat funcția de Agent Guvernamental al României la CEDO și de formator la Institutul Național de Magistratură și figurează pe lista de donatori în campania președintelui Nicușor Dan cu suma de 120.000 de lei.

Acum că USR și Nicușor Dan nu mai sunt neapărat pe aceeași lungime de undă, nu este clar dacă varianta favorabilă președintelui a rămas în cărți pentru această funcție.

Un aspect important pe care îl presupune această funcție este că, deși nu poate opri o procedură de suspendare a președintelui României, are dreptul să sesizeze Curtea Constituțională atunci când consideră că există o problemă de constituționalitate cu procedura de suspendare.

Astfel, prin numirea unei persoane care pare apropiată de Președinție, Nicușor Dan își putea asigura una dintre pârghiile necesare în cazul unei proceduri de suspendare care încalcă constituționalitatea, în contextul în care, la un moment dat, acest lucru s-ar putea întâmpla.

Conform articolului 95 din Constituția României, suspendarea președintelui poate fi declanșată doar în cazul unor „fapte grave" prin care șeful statului ar încălca prevederile Constituției.

Propunerea de suspendare trebuie inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, iar apoi cererea este trimisă Curții Constituționale, care dă un aviz pur consultativ.

Suspendarea se decide de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității parlamentarilor.

Dacă suspendarea este aprobată, președintele este îndepărtat temporar din funcție, iar interimatul este asigurat, potrivit Constituției, de președintele Senatului.

În cel mult 30 de zile de la suspendare, trebuie organizat referendumul pentru demiterea președintelui.

Președintele Nicușor Dan are un handicap considerabil comparativ cu predecesorii săi. În 2013, după referendumul eșuat de demitere a președintelui Traian Băsescu, Parlamentul a modificat Legea Referendumului 3/2000, în sensul reducerii pragului de validare: de la regula veche cu 50%+1 prezență s-a trecut la un cvorum de 30% prezență și la condiția ca voturile „DA/NU" valabil exprimate să reprezinte cel puțin 25% din numărul celor înscriși în listele electorale permanente.

La referendumul din 2012 a existat o problemă legată de calculul cvorumului. Astfel, se punea problema dacă trebuie luată în calcul cifra totală a celor care dețin acte de identitate românești sau de numărul mai mic de votanți.

Acum, în ipoteza unui referendum, Nicușor Dan ar fi mai ușor de demis, pe de-o parte pentru că nu are o formațiune politică prin care să fie susținut public, iar de cealaltă parte din cauza pragului redus de prezență.

Doar două proceduri de suspendare au avut loc în România după 1990, în 2007 și în 2012, ambele în mandatele lui Traian Băsescu, însă niciuna nu a dus la demitere.

Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți, 30 iunie 2026, declarația de avere pe anul fiscal 2026.

Documentul cuprinde 33 de pagini în care sunt publicate donațiile primite în campania pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.

Șeful statului are în conturile curente în jur de 1.285.000 de lei și 167,28 euro. A încasat din indemnizația de președinte al României 93.567 RON, iar indemnizația de primar general a fost de 127.146 lei.

Președintele are un teren intravilan, din 2007, cu suprafața de 7.460 m², pe care l-a cumpărat în Predeal (județul Brașov), dar nu are o casă.

Șeful statului declară și un autoturism Citroën, fabricat în 1986, achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare.

La capitolul conturi bancare, Nicușor Dan are un cont curent, la BCR, deschis în 2007, în care are 37.121,20 RON. El mai declară trei conturi curente deschise în 2025, din care două la Banca Transilvania, de 1.248.092,24 RON și 167,28 EUR, precum și un cont la Salt Bank în care nu are niciun leu.

Președintele prezintă un împrumut acordat lui Gabriel Istrate, în valoare de 20.000 EUR.

De asemenea, șeful statului are datorii la Garanti Bank – 100.000 EUR, scadență 2032, o datorie către Dănilă Gențiana – 27.000 EUR, scadență 2028 și o datorie către Dan Claudia – 25.000 EUR, scadență 2028.

Președintele a publicat și lista donațiilor primite pentru susținerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025, listă care se întinde pe zeci de pagini.

Cele mai mari donații au fost primite de la Florin Talpeș și Roxana-Măriuca Talpeș – 810.000 RON; Dan-Constantin Ostahie – 810.000 RON; Aurel și Petronela Iancu – 500.000 RON; un donator persoană fizică, cetățean român, care a solicitat ca identitatea sa să rămână confidențială – 485.000 RON, Ana-Maria și Bogdan-Petru Mihai – 250.000 RON.

Alte sute de donații sunt între 3.000 RON și 25.000 RON.

La capitolul venituri, președintele arată că, în ultimul an fiscal, de la Primăria Municipiului București a încasat o indemnizație de primar general de 127.146 RON, iar de la Administrația Prezidențială - indemnizația de Președinte, în valoare de 93.567 RON.

Președintele menționează și alocațiile copiilor, în valoare de 3.504 RON fiecare.

Tunelurile României

Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România

De opt decenii, topul celor mai lungi tuneluri feroviare construite în România a rămas neschimbat. Printre cele mai complexe astfel de lucrări se află Tunelul Maramureș, lung de aproape 2,4 kilometri, un tunel săpat în numai 18 luni, pe calea ferată Salva–Vișeu.

Tunelul Maramureș, intrarea dinspre Dealul Ștefăniței. Foto: Hans-Peter Fuchs, Wikipedia

Peste 200 de tuneluri feroviare, cu o lungime totală de peste 80 de kilometri, au fost construite în România, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în prezent. Cele mai vechi au fost săpate pe căile ferate din Banatul Montan, însă primele tuneluri care au depășit doi kilometri datează din prima parte a secolului XX. Mii de oameni au muncit la construcția lor, cu unelte rudimentare, adesea mobilizați de autoritățile vremii.

Cele mai lungi tuneluri feroviare aflate în exploatare (Teliu, Berești și Maramureș) au fost construite pe linii neelectrificate și însumează aproximativ 10 kilometri. Tunelul Teliu are 4.376 de metri, Tălășmani–Berești are 3.330 de metri, iar Tunelul Maramureș de la Dealul Ștefăniței aproximativ 2.380 de metri.

Ele vor fi depășite de tunelurile Ormeniș și Homorod, aflate în construcție pe magistrala feroviară 300, Brașov–Sighișoara. Tunelul Ormeniș va avea 6.914 metri, iar Homorod 5.095 metri. Ele sunt realizate în câte două galerii paralele, astfel că vor însuma peste 24 de kilometri.

Construită la mijlocul secolului XX pentru a lega Maramureșul de nordul Transilvaniei, calea ferată Salva–Vișeu (Vișeul de Sus) a rămas unul dintre cele mai spectaculoase proiecte feroviare românești. Pe traseul său de circa 60 de kilometri a fost săpat Tunelul Maramureș, de la Dealul Ștefăniței, lung de aproape 2,4 kilometri, una dintre cele mai ample lucrări feroviare ale epocii.

Tunelul Maramureș a fost realizat între 1948 și 1949, pe unul dintre marile șantiere feroviare ale vremii. La lucrări au participat peste 21.000 de oameni, potrivit presei epocii: brigadieri ai organizației comuniste de tineret, militari din companii de căi ferate, localnici, numeroase femei, și peste o mie de mineri folosiți la săparea tunelurilor.

Barăcile brigadierilor de pe șantierul feroviar. Foto: Universul, 1948

Povestea căii ferate Salva–Vișeu a început în perioada interbelică, după ce noile frontiere trasate la sfârșitul Primului Război Mondial au lăsat partea românească a Maramureșului fără o legătură feroviară directă cu restul țării. Ruta obișnuită Satu Mare–Sighet trecea prin Cehoslovacia, iar autoritățile române au decis construirea unei noi linii peste munți. Motivul era, în principal, strategic, traseul fiind plănuit pentru a ușura transportul trupelor militare în nordul României, în contextul pregătirilor pentru război, notau unii istorici. 

Lucrările au început în 1937, dinspre ambele capete ale traseului, iar în 1939 a fost deschis segmentul Salva–Telciu, lung de 15 kilometri.

Proiectul a fost însă abandonat în august 1940, după cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria, prin Dictatul de la Viena. Până atunci, pe lângă segmentul Salva–Telciu, mai fuseseră realizați circa șase kilometri de infrastructură feroviară dinspre Vișeu, până la tunelul Drăgoiasa, fără ca linia să fie montată. O cale ferată îngustă lega pe o rută ocolitoare cele două zone.

După război, când nordul Maramureșului a ajuns în URSS, România a reluat proiectul. În 1948, șantierul feroviar Salva–Vișeu a fost declarat „Șantierul Național Vasile Luca", după numele unuia dintre demnitarii comuniști ai României din primii ani de după Al Doilea Război Mondial.

În aprilie 1948 au ajuns pe șantierul Salva–Vișeu primii 100 de tineri maramureșeni. În scurt timp, acestora li s-au alăturat alte brigăzi de muncitori, dar și localnice trimise la muncă voluntară, chiar și duminica.

Lucrări la Tunelul Maramureș. Foto Romania Liberă, anul 1948

„În luna iunie ajunge și primul detașament de 300 de fete, care lucra la terasamente. Notează ziaristul: «De când au venit tinerele brigadiere, sătencele care efectuau câte o zi de muncă voluntară pe șantier lucrează cu mai multă dragoste!» Deci, pe lângă angajații și voluntarii «oficiali», tinerii și alți locuitori din satele vecine șantierului prestau și ei muncă voluntară și gratuită. Demn de remarcat că pe șantier au lucrat și tineri din străinătate: Iugoslavia (100 tineri), Bulgaria (200), Albania (30), Ungaria (30), Italia-Trieste (200), Anglia (100), Franța (150) și Polonia (50)", informa Marian Nicolae Tomi, în lucrarea „Maramureșul Istoric în date".

Până în 1949 a fost construită linia de 48 de kilometri dintre Telciu și Vișeu de Jos, pe traseul dificil din Munții Rodnei, cu numeroase viaducte și cinci tuneluri. Cel mai lung dintre acestea, Tunelul Maramureș, a fost săpat pe sub Pasul Șetref, între Munții Țibleș și Munții Rodnei, și are aproape 2,4 kilometri.

„Numărul zilnic de lucrători a atins 21.000 în lunile iunie–octombrie 1948, inclusiv tinerii brigadieri, iar media generală a fost de 10.000 de oameni, revenind un om la circa doi metri de traseu în perioada de vârf. Pentru cazarea acestui efectiv s-au construit 102.350 metri pătrați de baracamente. În jurul lucrărilor mai importante, cum au fost intrarea și ieșirea din Tunelul Maramureș, au fost create adevărate orășele provizorii, asigurându-se lucrătorilor condiții de trai și dotări socio-culturale corespunzătoare", arătau Mihai Iuga și Ioan Ștețco, în lucrarea „Linia de cale ferată Salva–Vișeul de Jos".

Linia Salva–Vișeu, lungă de aproape 63 de kilometri, a fost inaugurată la 28 decembrie 1949 și leagă nordul Transilvaniei de Maramureș. La aproape opt decenii de la inaugurare, Tunelul Maramureș de la Dealul Ștefăniței a rămas una dintre cele mai dificile lucrări de artă de pe căile ferate din România.

Presa vremii îl prezenta drept unul dintre reperele primilor ani de comunism, lăudând ritmul accelerat al lucrărilor la care au participat mii de oameni.

Lucrări pe șantierul Salva - Vișeu. Foto: Scânteia 1948

„Este, într-adevăr, cel mai lung tunel de pe linie: are doi kilometri și jumătate. Săpăturile au durat aici un an. Tunelul a fost atacat din ambele capete, iar oamenii de la fiecare intrare se întreceau să ajungă mai repede la întâlnirea din adâncul muntelui. Trenul nostru a intrat în tunel. Străbatem acum, prin întuneric, fostul câmp al întrecerii. În scurt timp ajungem la jumătatea lui. Aici s-a desfășurat, în primăvara anului 1949, cel mai măreț eveniment al șantierului: străpungerea. Nu se pot reda și nici măcar închipui clipele acelea de adâncă emoție", informa „Scînteia", în decembrie 1949, la inaugurarea căii ferate din nordul țării.

Revista „Căilor Ferate Române" amintea că tunelul care lega zonele Bistriței-Năsăud și Maramureșului a fost realizat în doar 18 luni, cu o medie de 5,5 metri excavați pe zi, un record în România la acea vreme. Pe aceeași linie a mai fost săpat în condiții dificile cauzate de solul instabil și Tunelul Drăgoiasa, de 800 de metri, iar presa vremii susținea că, odată cu deschiderea legăturii feroviare din nord-vestul României, regiunea Maramureșului, considerată una dintre cele mai puțin dezvoltate, ieșea din izolarea față de restul țării.

Misterul tunelului interzis de sub Munții Bucegi. Ar fi avut șase kilometri, dar lucrările au fost abandonate pe neașteptate

Tunelul Maramureș, lung de 2.388 de metri, purtând în timpul construcției sale și numele „Vasile Luca", era al treilea tunel feroviar ca lungime din România, după Tunelul Teliu, de pe linia Brașov–Întorsura Buzăului, și Tunelul Berești, de pe linia Bârlad–Galați.

Cel mai lung tunel feroviar din România a fost construit în patru ani, în localitatea Teliu, din județul Brașov, pe calea ferată Brașov–Întorsura Buzăului. Tunelul Teliu, lung de 4.376 de metri, a fost inaugurat în 1928, după ce peste 1.500 de oameni au muncit la săparea sa.

Tunelul Teliu, cel mai lung din România. Foto: Wikipedia

Revista Căilor Ferate Române arăta, în 1969, că, după Primul Război Mondial, societatea Julius Berger a fost chemată să lucreze la legătura feroviară prin Teliu, parte a proiectului rămas neterminat de conectare a Transilvaniei cu Muntenia, prin Valea Buzăului.

„După terminarea războiului, firma a fost rechemată, dar i s-a încredințat executarea altor lucrări, socotite mai urgente: linia de legătură dintre Hărman și Nehoiu și prin Teliu și Întorsura Buzăului, unde s-a executat tunelul Teliu pentru cale dublă, de 4.376 metri, care este azi cel mai lung tunel de pe rețeaua C.F.R.", arăta publicația.

Aceeași societate a fost angajată, în 1913, și pentru construirea Tunelului Izvor, proiectat în Munții Bucegi, între Sinaia și valea Ialomicioarei. Cu o lungime planificată de aproape șase kilometri, acesta ar fi depășit Tunelul Teliu și urma să facă parte dintr-o rută alternativă spre București.

„Consiliul de miniștri a hotărât construirea tunelului Izvor, ca linia Sinaia - Moreni - Titu - București să poată fi dată în circulație cu ocazia jubileului de 50 ani de domnie a Regelui Carol în 1916", informa Consiliul de Miniștri în 1913.

Tunelul Izvor a rămas nefinalizat. Foto: Wikipedia.

Șantierul Tunelului Izvor a funcționat doar câteva luni, până în august 1914, când izbucnirea Primului Război Mondial a oprit lucrările.

„Lucrarea a fost începută în ianuarie 1914 și a fost continuată până în august 1914. În acest timp s-au realizat 100 metri de tunel complet, inclusiv portalurile, cămășuiala și radierul. În plus, au fost executate galerii de bază și de creștet pe 800 metri lungime", informa, în 1969, Revista Căilor Ferate.

Proiectul a intrat în conservare după război, iar în 1932 a fost abandonat oficial, Tunelul Izvor rămânând neterminat. Unii localnici povesteau că în Al Doilea Război Mondial lucrările au fost reluate aici la ordinul conducerii armatei Germaniei naziste. Prizonierii de război ar fi fost folosiți la săpături, iar lucrările au avansat circa 480 de metri. Potrivit unor legende locale în galerie ar fi fost depuse trupurile unor prizonieri sau chiar că ar fi fost ascunsă o locomotivă unicat. Scurgerile de gaz metan din subteran au fost însă un motiv mult mai plauzibil pentru betonarea intrării în munte.

Cum au fost construite primele tuneluri feroviare din România. Munții Banatului, străpunși de căile ferate pentru cărbune și fier

În schimb, tunelul de la Teliu, finalizat în 1928, a păstrat până în prezent recordul celui mai lung tunel feroviar din România.

Tunelul Berești, al doilea cel mai lung tunel feroviar din România a fost inaugurat în 1912, pe linia Bârlad–Galați. Lung de peste 3.300 de metri, era prezentat ca una dintre marile realizări ale infrastructurii românești și ca o investiție importantă pentru dezvoltarea economică a Moldovei.

Tunelul Berești, al doilea cel mai lung tunel feroviar din România. Foto: Transferoviar Călători.

„Tunelul de la Berești este cel mai lung din câte avem în țară. El străbate o distanță de peste 3.300 de metri și au trebuit să fie răsturnate grele stăvili, până când dealurile au fost străpunse și clădirea tunelului s-a așezat pe temelii nestrămutate. Dar nu numai spațiul a fost învins, ci și vremea", informa publicația „Minerva", în 1912.

Revista nota că noua legătură feroviară Bârlad–Galați a fost așteptată aproape două decenii și trebuia să valorifice investițiile deja făcute.

„Au trecut aproape douăzeci de ani de când se așteaptă o legătură directă între Bârlad și Galați și tot atâția ani de când un capital de peste treizeci de milioane stă neproductiv, căci scurgerea produselor locale pe linia Berești–Galați poate da rentabilitatea cuvenită unui așa de însemnat capital", mai informa publicația.

Noua rută urma să deschidă portul Galați pentru transporturile din nordul Moldovei și să reducă dependența de traseele către Brăila.

„Ceea ce poate da viață unei linii ca aceasta e tranzitul, care se manifestă prin neîntrerupta circulație de trenuri ce vin din Moldova de sus și, în răsunetul strident al fluierului locomotivelor, brăzdează malul stâng al Siretului de jos și se duc să reverse mărfurile lor în portul Brăila. De aproape douăzeci de ani, gălățenii și oamenii competenți în chestiunile economice au cerut să se clădească odată tunelul de la Berești, spre a deschide portul Galați pentru întregul tranzit al liniilor Dorohoi–Iași–Vaslui–Huși–Bârlad, care își va găsi acolo scurgerea naturală și directă", mai notau publiciștii de la „Minerva".

Tunelul Berești–Tălășmani a fost la un pas de distrugere în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit relatărilor locale, locotenentul Anton Corniță, aflat în misiune în zona Berești, ar fi oprit planul de aruncare în aer a tunelului, după ce a tăiat firele de contact și a scos din galerie vagoanele cu explozibili. Ofițerul a fost ucis la 26 august 1944, iar numele său a fost amintit pe o placă memorială de la stația CFR Berești.

Temperaturile actuale și decese

Europa se confruntă cu un val istoric și extrem de periculos de căldură. Iată datele centrale raportate astăzi, 28 iunie 2026:

​Temperaturi maxime

​Canicula extremă se deplasează spre centrul și estul continentului, afectând peste 150 de milioane de oameni cu temperaturi de peste 35°C. Printre cele mai ridicate valori se numără:

​Germania: A atins un record absolut provizoriu de 41,5°C la stația Möckern-Drewitz, după ce în ziua precedentă înregistrase 41,3°C la Saarbrücken.

​Cehia: A stabilit un maxim istoric pentru țară, înregistrând 40,8°C la Doksany.

​Polonia și Slovacia: Sunt în alertă maximă, fiind prognozate temperaturi de peste 40°C. În Slovacia s-a înregistrat și cea mai caldă noapte din istoria măsurătorilor, temperatura nemaiizgârcindu-se sub 26,3°C.

​Danemarca: A doborât sâmbătă recordul național absolut din 1874 încoace, atingând 36,6°C la nord de Odense.

​Bilanțul deceselor

​Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și autoritățile naționale avertizează că acest val de căldură a declanșat o adevărată criză de sănătate publică:

​La nivel general: Directorul OMS a anunțat că, începând cu 21 iunie, s-au înregistrat deja peste 1.300 de decese în exces direct asociate cu aceste temperaturi sufocante în Europa.

​Franța: Agenția națională de sănătate publică a raportat provizoriu 1.000 de decese suplimentare (în special la domiciliu, în regiunea Île-de-France) înregistrate doar în intervalul 24-27 iunie.

​Marea Britanie: S-au raportat decese prin înec în ape deschise ale unor persoane care au încercat să se răcorească în locuri neamenajate, ridicând numărul victimelor de acest tip la 6 în timpul actualului val de caniculă.

În România pauză. Nu avem rapoarte zilnice. Există numai date statistice. Și aici stăm prost.

Stau în casă și tricotez la tabletă:

În timp ce alte țări europene folosesc aceste date instantanee pentru a declanșa alerte direcționate, la noi aparatul birocratic și lipsa de digitalizare integrată ne lasă „în orb” în timpul crizelor.

Această vulnerabilitate se manifestă pe trei niveluri critice:

1. Politicile de prevenție se fac „cu spatele la viitor”

Pentru că datele INS se publică cu decalaj de câteva luni, iar studiile climatice epidemiologice durează și mai mult, Ministerul Sănătății și autoritățile locale nu pot reacționa în dinamică. În loc să știe în a treia zi de caniculă că într-un anumit județ mortalitatea cardiovasculară a crescut cu 20\%, autoritățile află acest lucru abia la toamnă sau anul următor. Ca urmare, măsurile rămân rudimentare: corturi cu apă în intersecții și recomandări generale la televizor.

2. Certificatele de deces ignoră factorul climatic

În România, pe certificatul de deces se trece exclusiv cauza medicală directă (de exemplu: infarct miocardic acut, accident vascular cerebral sau insuficiență cardio-respiratorie). Nimeni nu corelează pe fișa de deces faptul că acel infarct a fost declanșat de o temperatură de 41° C înregistrată în apartament și de o deshidratare severă. Fără această bifă administrativă, fenomenul rămâne invizibil în statisticile medicale primare.

3. Incapacitatea de a proteja grupurile vulnerabile

Sistemele de tip „MoMo ( Monitorizare Mortalitate zilnic)” din vestul Europei permit identificarea rapidă a cartierelor sau a zonelor rurale unde izolarea termică a clădirilor este proastă și unde bătrânii mor în număr mai mare. Acest lucru permite asistenților sociali să intervină punctual. În lipsa acestor date actualizate, spitalizarea și decesele în exces sunt privite ca o fatalitate sezonieră, nu ca o problemă de management climatic și de sănătate publică.

Este o dovadă în plus că digitalizarea și integrarea bazelor de date dintre meteorologie, starea civilă și unitățile de primiri urgențe (UPU) nu sunt doar teme tehnice, ci chestiuni de siguranță națională. Fără o radiografie clară și imediată a realității, măsurile de protecție rămân, din păcate, ineficiente.

De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman

Retragerea aureliană, desfășurată între anii 271 și 275 d.Hr., prin care administrația și armata romană au fost retrase din provincia Dacia, reprezintă unul dintre cele mai controversate și dezbătute momente din istoria românilor. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt multiple.

Imagini de pe Columna lui Traian FOTO Radu Vulpe

În a doua jumătate a secolului al III-lea d.Hr., provincia Dacia, acel teritoriu cucerit cu mari eforturi de împăratul Traian cu aproape două secole înainte, era abandonată de autoritățile romane. Legiunile și administrația au fost retrase la sud de Dunăre. Evenimentul a rămas în istoria românilor și este prezentat în manualele școlare drept „retragerea aureliană". Potrivit istoriografiei clasice, aceasta a avut loc între anii 271 și 275 d.Hr., în timpul împăratului Aurelian, iar fosta provincie a rămas la cheremul populațiilor migratoare.

Mulți istorici consideră însă că această imagine este prea simplificată. Abandonarea militară și administrativă a Daciei a fost, cel mai probabil, un proces mai complex și de durată. Cert este că a reprezentat un punct de cotitură în istoria românilor. Din acel moment, spațiul carpato-danubiano-pontic a devenit un vast creuzet de populații, limbi și credințe, din care avea să se formeze, cel mai probabil în secolele VII-VIII d.Hr., poporul român.

„Retragerea aureliană" rămâne și astăzi unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriei românilor. Ce i-a determinat pe împărații romani să abandoneze Dacia? Când a avut loc, în realitate, retragerea? Cine a părăsit, de fapt, provincia? Sunt întrebări care au alimentat dezbateri și cercetări timp de generații.

În secolul al III-lea, gloria Imperiului Roman era în declin. Perioada de strălucire culturală, înflorire economică și maximă expansiune militară din vremea marilor împărați Traian, Hadrian, Marcus Aurelius și Septimius Severus se încheia în sângele vărsat al urmașilor lor la tronul imperial. Împăratul Alexander Severus a fost ucis în anul 235 d.Hr. Încercase să evite un conflict costisitor cu triburile germanice de la Rin, însă armata l-a considerat prea slab. Soldații l-au asasinat și l-au proclamat împărat pe Maximinus Thrax, un militar de origine tracă, provenit dintr-o familie modestă.

Acest moment a deschis aproape o jumătate de secol de instabilitate politică. În această perioadă s-au succedat peste douăzeci de împărați legitimi și numeroși uzurpatori. Mulți au domnit doar câteva luni înainte de a fi asasinați.

Istoricii au numit această epocă „criza secolului al III-lea" sau „anarhia militară", deoarece puterea imperială ajunsese să depindă aproape exclusiv de armată, iar împărații erau ridicați și înlăturați de propriile trupe. A fost una dintre cele mai dificile perioade din istoria Imperiului Roman și un moment care i-a influențat decisiv evoluția ulterioară. Profitând de instabilitatea internă și de războaiele civile interminabile, populațiile de la granițele imperiului au început să forțeze tot mai des limesul roman.

Printre cei mai redutabili adversari ai Romei în secolul al III-lea d.Hr. s-au numărat goții, populații germanice care, potrivit tradiției, proveneau din sudul Scandinaviei. Ei aveau să joace un rol important în transformarea lumii romane și a Europei. Aliați cu populații iraniene, precum sarmații, dar și cu triburi dacice, precum carpii, goții au lansat numeroase incursiuni devastatoare pe teritoriul Imperiului Roman.

Jafurile comise de barbari FOTO wikipedia

Perioada „anarhiei militare" este plasată, de regulă, între anii 235 și 284 d.Hr. În acest interval, legiunile din diferitele provincii își proclamau propriii împărați, astfel că existau adesea mai mulți pretendenți la tron în același timp. Rivalitatea dintre aceștia a provocat războaie civile aproape permanente. În același timp, imperiul a fost lovit de epidemii severe, cea mai cunoscută fiind „Ciuma lui Ciprian", care a redus populația și a afectat capacitatea de recrutare a armatei.

Invaziile barbare, epidemiile și războaiele civile au provocat și o gravă criză economică. Pentru a susține cheltuielile militare tot mai mari, statul a redus conținutul de argint al monedelor. Inflația a crescut, comerțul s-a contractat, iar multe orașe au intrat în declin. Imperiul era atacat din mai multe direcții, atât din interior, cât și din exterior. În jurul anului 260 d.Hr., construcția politică și militară creată de Traian era aproape de destrămare. Frontierele erau atacate simultan de perșii sasanizi în Orient și de numeroase triburi germanice și sarmatice în Europa, iar armata romană era obligată să lupte pe mai multe fronturi în același timp.

În Occident s-a format Imperiul Galic, care controla Galia, Britannia și, pentru o perioadă, Hispania, iar în Orient a apărut regatul Palmyrei, condus mai întâi de Odaenathus, apoi de celebra Zenobia. Imperiul părea aproape de dezintegrare. Gravitatea situației este ilustrată și de un fapt fără precedent: în anul 260 d.Hr., împăratul Valerian a fost capturat de perșii sasanizi în timpul unei campanii militare. A rămas singurul împărat roman care a căzut prizonier în mâinile unui inamic străin.

Acesta era contextul în care împărații romani ai perioadei anarhiei militare, conducători efemeri ai unui imperiu aflat în criză, au decis abandonarea Daciei. Care au fost însă motivele acestei hotărâri? Izvoarele istorice oferă câteva indicii. Unul dintre factorii importanți l-au reprezentat atacurile repetate ale dacilor liberi, în special ale carpilor, populație pe care romanii nu reușiseră să o supună în urma campaniilor din anii 101-102 și 105-106 d.Hr.

Carpii, stabiliți în nord-estul actualei Moldove, se aliau frecvent cu alte populații războinice și lansau incursiuni în teritoriile romane. Atacurile lor vizau atât Moesia și Dacia romană, corespunzătoare în mare parte Transilvaniei și Olteniei de astăzi, cât și Pannonia. Carpii au participat și la marile invazii conduse de goți, care au devastat Peninsula Balcanică până în Grecia.

Istoricul Iordanes scria despre carpi că „erau o rasă de bărbaţi dispuşi mereu să plece la război, în special cu romanii". În anul 238 d.Hr., în timpul împăratului Gordian al III-lea, provincia Moesia, administrată de Tullius Menophilus, a fost devastată de carpi, goți și sarmați. Situația s-a repetat în vremea lui Filip Arabul, între anii 245 și 247 d.Hr., când provincia a fost din nou trecută prin foc și sabie. Cea mai amplă incursiune a fost însă cea condusă de căpetenia gotică Kniva, care a reunit un număr mare de războinici goți, carpi și sarmați. Armata barbară a devastat întinse teritorii ale imperiului.

Pentru a limita aceste atacuri, împărații romani au recurs uneori la plata unor subsidii către goți, carpi și sarmați, în schimbul păcii. „Pentru a înlătura pericolul atacurilor carpice, romanii le plătesc substanţiale stipendii. În legătură cu aceste subsidii atribuite carpilor trebuie să punem şi una din zonele cu mari concentrări de tezaure semnalate anterior", scria Ion Ioniţă în lucrarea sa „Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi".

Jafurile barbarilor FOTO wikipedia

Obiecte unicat, vechi de aproape 2000 de ani, descoperite la Alba Iulia. Misterul unor bijuterii din aur FOTO

Pentru romani, această presiune constantă devenise tot mai greu de suportat în timpul anarhiei militare. Criza economică, epidemiile, invaziile și războaiele civile secătuiseră resursele imperiului. Împărații nu mai dispuneau de fondurile necesare pentru a plăti stipendii, adevărate subvenții acordate unor populații barbare în schimbul păcii. În același timp, amenințarea persană din Orient impunea concentrarea unui număr tot mai mare de trupe. O parte dintre acestea erau însă imobilizate la frontiera Daciei, pentru a face față incursiunilor goților, carpilor și sarmaților.

În aceste condiții, împărații romani au decis să renunțe la apărarea și administrarea provinciei Dacia. Menținerea unei provincii aflate la nord de Dunăre devenise prea costisitoare, în timp ce fluviul oferea o frontieră naturală mult mai ușor de apărat. Lipsa resurselor financiare, presiunea militară de la Dunărea de Jos și necesitatea concentrării forțelor în Orient au fost principalele motive care au stat la baza abandonării Daciei.

„Dacia a fost grav lovită de atacurile carpilor din 245-247 d.Hr., respinse de armata comandată de Filip Arabul. După aceste atacuri a fost abandonat Limes Transalutanus, fortificația liniară construită între Vadul de la Flămânda (Poiana, jud. Teleorman) și pasul Rucăr-Bran. Raidurile următoare ale goților, carpilor și herulilor au fost însă îndreptate cu precădere asupra provinciilor de la sud de Dunăre. Fragmentul reconstituit din opera lui Dexippos, publicat în 2014, arată că în anul 262 s-a produs un atac devastator al goților (până în Attica) și care a afectat și Dacia. Este posibil ca atunci ea să fi fost «amissa» (n.r. abandonată)", precizează istoricul Alexandru Madgearu, în „Istoria militară a Daciei post-romane (275-614)".

Istorici precum C.C. Petolescu consideră că un nou atac devastator, desfășurat în anul 267 d.Hr. de confederația formată din goți, carpi și sarmați, a reprezentat factorul decisiv care i-a determinat pe împărații romani să renunțe la Dacia, în condițiile în care imperiul se confrunta cu o gravă criză internă și externă.

Motivele abandonării provinciei Dacia au fost, cu siguranță, multiple și complexe, însă invaziile repetate și devastatoare ale goților, carpilor și sarmaților în provinciile sud-dunărene au avut un rol decisiv în această hotărâre. Despre retragerea armatei și administrației romane din Dacia, în a doua jumătate a secolului al III-lea d.Hr., relatează nu mai puțin de șase autori din Antichitate: Paulus Orosius, Aurelius Victor, Eutropius, Festus, Iordanes și Flavius Vopiscus.

Relatările lor conturează o realitate mult mai complexă decât imaginea unei simple „retrageri aureliene". De altfel, numeroși istorici consideră că abandonarea militară și administrativă a Daciei s-a desfășurat în cel puțin două etape. Procesul ar fi început în timpul domniei împăratului Gallienus (253-268 d.Hr.), când goții, carpii și sarmații devastau Peninsula Balcanică. Confruntat cu uzurpările din interiorul imperiului, cu reformarea armatei și cu invaziile barbare, Gallienus avea nevoie de o linie de apărare sigură în Balcani, iar cea mai eficientă frontieră era Dunărea.

Gallienus FOTO wikipedia

„Şi Gallienus a fost proclamat Caesar de Senat la Roma. Dacia, pe care Traian o alipise imperiului dincolo de Dunăre, a fost pierdută", preciza Eutropius. „Traian a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre, dar în timpul lui Gallienus ea a fost pierdută; după ce i-a mutat pe romani, a creat două Dacii în regiunea Moesiei şi Dardaniei", preciza și Rufius Festus.

Specialiștii consideră că Gallienus a retras mai întâi armata și administrația din estul Daciei romane, în special din Muntenia și sudul Moldovei, regiuni expuse incursiunilor goților și carpilor. Trupele au fost redislocate la sud de Dunăre, pentru a consolida apărarea de-a lungul fluviului.

„După cum se poate uşor remarca, o retragere romană din Dacia sub Gallienus nu poate fi pusă la îndoială, dovedindu-se a fi un fapt real. Nu putem desprinde, din păcate, din aceleaşi surse scrise, care au fost cauzele şi dimensiunile acestei retrageri din vremea lui Gallienus şi nici care dintre teritorii au fost abandonate. Părerile exprimate în această privinţă sunt destul de împărţite. Astfel, se apreciază că în vremea lui Gallienus ar fi avut loc o retragere romană din Muntenia şi sudul Moldovei. Lipsa din Tabula Peutingeriană a părţilor de est sau sud-est ale Transilvaniei ar putea fi un indiciu cu privire la părăsirea acestei părţi a Daciei", precizează Constantin Preda, în lucrarea „Cu privire la retragerea romană din provincia Dacia".

Războinicii daci care au luptat în armata romană. Au fost trimiși în cele mai periculoase zone de război

Ulterior, împăratul Aurelian a decis retragerea definitivă a administrației și armatei din Dacia. Mulți istorici îl consideră unul dintre împărații providențiali ai Romei în perioada „anarhiei militare". Dacă Gallienus este creditat cu oprirea prăbușirii imperiului, Aurelian este văzut drept cel care i-a asigurat supraviețuirea. Puțini împărați au obținut atât de multe într-un interval atât de scurt. În numai cinci ani de domnie, Aurelian a respins invaziile barbare, a reunificat imperiul și a restabilit autoritatea Romei. Nu întâmplător, Senatul i-a acordat titlul de Restitutor Orbis („Restauratorul Lumii").

Monedă cu chipul împăratului Aurelianus FOTO wikipedia

Originar din Moesia și provenit dintr-o familie modestă, Aurelian a urcat treptat în ierarhia militară, remarcându-se prin curaj și calități de comandant. S-a distins în special în luptele împotriva populațiilor barbare și a servit sub împărați precum Gallienus și Claudius al II-lea Gothicus.

Când a ajuns împărat, în anul 270 d.Hr., situația era dramatică. Imperiul era împărțit în trei mari entități: Imperiul Roman, condus de la Roma, Imperiul Galic, care controla Galia și Britannia, și Regatul Palmyrei, stăpân peste provinciile orientale. În același timp, goții, carpii, sarmații, vandalii, iutungii și alte populații germanice traversau frecvent frontierele imperiului. Pentru mulți contemporani, destrămarea Romei părea inevitabilă.

Cu toate acestea, Aurelian a reușit să inverseze cursul evenimentelor. Una dintre primele sale preocupări a fost securizarea frontierei dunărene. Goții și carpii continuau incursiunile în Balcani, iar împăratul a declanșat campanii energice împotriva lor. A obținut mai multe victorii importante și a restabilit controlul roman asupra regiunii, inclusiv asupra unor teritorii din Dacia evacuate anterior în timpul domniei lui Gallienus.

După aceste campanii, Aurelian a ajuns la concluzia că menținerea provinciei Dacia la nord de Dunăre nu mai era sustenabilă pe termen lung. În consecință, a decis retragerea definitivă a administrației și armatei romane la sud de fluviu.

„Din toate datele de care dispunem reiese cu claritate că retragerea s-a efectuat în urma unei hotărâri centrale de repliere a graniţelor Imperiului pe linia Dunării, deoarece, ne spun Eutropius (IX, 15, 1) şi Historia Augusta (39, 7), «Toată Illyria şi Moesia erau devastate, Aurelian pierzând speranţa de a mai putea păstra Dacia». Sintetizând atât datele transmise de izvoarele scrise, cât şi analiza şi interpretarea acestora, rezultă că întreg procesul de retragere romană din Dacia a avut loc în vremea celor doi împăraţi, Gallienus şi Aurelian. În niciun caz nu poate fi vorba de două părăsiri independente una de alta, între care să se fi intercalat o recucerire a provinciei", precizează Constantin Preda, în lucrarea deja menționată.

Între un homosexual și un bogătaș în fruntea Guvernului ce ați alege?

Eu, Niciunul.

Mai bine Încruntatul!

Nu tu Ordonanțe, nu tu privatizări, nu tu taxe!

O avea dreptate USR-ul? Vine un mare HOȚ în fruntea Guvernului.

USR, atac la Sorin Grindeanu pe Facebook, în timpul negocierilor de la Vila Lac

USR îl atacă pe președintele PSD Sorin Grindeanu, fost premier, în timpul negocierilor dintre liderii fostei coaliții de guvernare, care au loc joi după-amiază la Vila Lac din Capitală. „De la ordonanțe date noaptea ca hoții până la avioane private plătite de Nordis și averi ascunse", arată aceștia. 

„Care sunt lucrurile pe care Sorin Grindeanu vrea cu disperare să le uiți astăzi? 

De la ordonanțe date noaptea ca hoții până la avioane private plătite de Nordis și averi ascunse. 

Premierul OUG 13. În noaptea de 31 ianuarie 2017, guvernul condus de el a adoptat celebra ordonanță care scăpa corupții de închisoare, în frunte cu Liviu Dragnea. Am fost peste 600.000 de oameni în stradă pentru a-i opri. 

Pasager de lux în jet-urile private Nordis. A zburat la Monaco cu avioane private de lux închiriate de grupul Nordis, alături de Marcel Ciolacu și Laura Vicol. Același Nordis construit pe țepe date românilor. 

Sute de mii de euro fără urmă în conturi. Sute de mii de euro fără urmă în conturi. O investigație HotNews publicată chiar astăzi arată că Grindeanu a încasat 450.000 de euro din vânzarea unei case, dar banii NU apar în conturile din declarațiile de avere depuse până în 2025, înainte ca acestea să nu mai aibă caracter public, prin decizia CCR! În schimb, își ridică un palat de 700 mp proiectat de... o firmă din grupul Nordis. 

Să nu uităm nici de această «performanță» istorică: în 2017 a fost dat jos din fruntea guvernului de propriul partid. 

Acesta este omul pe care PSD vrea să-l pună să decidă bugetele României. O colecție vie de ordonanțe date noaptea, ca hoții, lux pe banii rețelelor imobiliare și averi nedeclarate. 

România are nevoie de un guvern curat, orientat spre Vest și spre modernizare, nu de o întoarcere în epoca Dragnea-Nordis", arată un mesaj USR publicat în timpul negocierilor de la Vila Lac. 

aiciLiderii fostei coaliții s-au aflat la Vila LacAlexandru Costea

Când ai conducători analfabeți, putregaiuri intelectuale.

Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, a acuzat joi NATO de „complicitate" la „războiul de agresiune ilegal" declanşat împotriva Iranului de către Statele Unite şi Israel. El a făcut referire la declarațiile secretarului general NATO, Mark Rutte, care a vorbit despre ajutorul dat de Italia și România Satelor Unite în războiul declanșat împotriva Iranului.

Baghai a reacţionat la declaraţiile făcute la Fox News de secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora „500 de avioane americane au decolat de pe bazele americane din Italia" pentru a sprijini operaţiunea militară israelo-americană „Epic Fury", lansată împotriva Iranului pe 28 februarie.

şi-a redus numărul zborurilor comerciale

„Este vorba aici de o mărturisire clară şi zdrobitoare a complicităţii active a NATO într-un război de agresiune ilegală purtat împotriva unui stat membru suveran al ONU", a scris Baghai pe X, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„Secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Iranului", a subliniat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian.

„Aceste ţări, precum şi toate celelalte ţări europene care au susţinut agresiunea americano-israeliană împotriva Iranului, trebuie să explice propriilor cetăţeni şi întregii lumi de ce au ales să se facă complici la acest act flagrant de agresiune şi la comiterea unor atrocităţi în masă împotriva populaţiei iraniene", a adăugat el.

În Italia, Ministerul Apărării a condamnat miercuri declaraţiile lui Rutte, considerând că acestea au transmis „un mesaj complet înşelător", întrucât Roma a permis Statelor Unite să-şi folosească bazele doar pentru zboruri tehnice şi logistice, şi nu pentru misiuni de luptă.

B.P.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 2026. De ce este sărbătoarea din 24 iunie una dintre cele mai importante din calendarul ortodox

Pe 24 iunie, creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători cu cruce roșie din calendarul bisericesc. Ziua are o semnificație aparte, fiind una dintre puținele celebrări dedicate venirii pe lume a unui sfânt, alături de Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Mântuitorului. Considerat Înaintemergătorul lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan ocupă un loc esențial în tradiția creștină, iar momentul este marcat atât prin slujbe religioase, cât și prin numeroase obiceiuri și credințe populare păstrate de-a lungul generațiilor.

Considerat cel mai mare dintre proroci și cel care a pregătit calea pentru venirea lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan este cinstit de biserică prin mai multe sărbători de-a lungul anului. Dintre acestea, Nașterea sa ocupă un loc aparte, amintind credincioșilor de rolul esențial pe care l-a avut în istoria creștinismului și de mesajul său de pocăință, credință și apropiere de Dumnezeu.

Ce semnifică sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, având o semnificație spirituală aparte. Dincolo de comemorarea venirii sale pe lume, această zi simbolizează puterea credinței, speranța care depășește orice încercare și intervenția divină în momente considerate imposibile din perspectivă omenească.

Potrivit învățăturii creștine, Sfântul Ioan Botezătorul ocupă un loc unic în istoria mântuirii, fiind considerat puntea de legătură dintre Vechiul și Noul Testament. El este ultimul mare proroc care vestește apropierea lui Iisus Hristos și cel care pregătește oamenii pentru venirea Mântuitorului. Prin misiunea sa, Ioan Botezătorul marchează trecerea către o nouă etapă a istoriei creștine, având rolul de a îndruma poporul spre primirea mesajului evanghelic.

Istoria Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este strâns legată de una dintre cele mai cunoscute relatări biblice despre credință și intervenția divină. Părinții săi, preotul Zaharia și Elisabeta, erau considerați oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, însă ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii, o situație privită în acea vreme ca o grea încercare.

Potrivit Evangheliei după Luca, în timp ce slujea în Templul din Ierusalim, Zaharia a primit vestea care avea să îi schimbe viața. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat și i-a spus că rugăciunile sale au fost ascultate, iar Elisabeta va aduce pe lume un fiu care va primi numele Ioan. Totodată, îngerul a vestit că acesta va avea o misiune deosebită, aceea de a pregăti oamenii pentru venirea lui Iisus Hristos.

În fața unei asemenea revelații, Zaharia s-a îndoit că profeția se poate împlini, având în vedere vârsta înaintată a sa și a soției sale. Drept urmare, a rămas fără glas până la nașterea copilului, ca semn al puterii lui Dumnezeu și al împlinirii planului divin.
Momentul venirii pe lume a pruncului a confirmat întocmai vestea primită de la Arhanghelul Gavriil. Atunci când familia a ales numele Ioan, așa cum fusese poruncit, Zaharia și-a recăpătat vorbirea și a început să-L slăvească pe Dumnezeu.

În tradiția creștină, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este considerată un miracol și reprezintă un simbol al speranței, al credinței statornice și al intervenției divine în momentele care par fără rezolvare din perspectivă omenească.

Viața în pustiu și chemarea la pocăință

Despre anii copilăriei Sfântului Ioan Botezătorul s-au păstrat puține informații, însă tradiția creștină arată că acesta și-a petrecut o mare parte a vieții în pustiu, dedicându-se rugăciunii și pregătirii sale spirituale. Departe de agitația lumii, a ales o existență marcată de post, reculegere și renunțare la bunurile materiale.

Potrivit relatărilor biblice, Ioan ducea o viață austeră, purtând haine din păr de cămilă și hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică. Acest mod de trai reflecta misiunea sa profetică și desprinderea de preocupările lumești, în favoarea unei legături profunde cu Dumnezeu.
La maturitate, Sfântul Ioan Botezătorul și-a început activitatea publică în regiunea râului Iordan, unde le vorbea oamenilor despre nevoia de pocăință și de schimbare sufletească. Mesajul său, rostit cu fermitate, îi îndemna pe credincioși să își recunoască greșelile și să se întoarcă sincer către Dumnezeu.

Cuvintele sale au atras numeroși oameni, care veneau să îi asculte predicile și să își mărturisească păcatele. În semn de curățire spirituală și de început al unei vieți noi, aceștia primeau botezul în apele Iordanului, gest ce avea o profundă semnificație religioasă.
Prin această misiune și prin practicarea botezului pocăinței, Ioan a rămas în istoria creștinismului drept Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea pentru venirea și lucrarea lui Iisus Hristos.

Întâlnirea cu Iisus și momentul botezului

Unul dintre cele mai importante episoade din viața Sfântului este întâlnirea cu Iisus Hristos pe malul râului Iordan. Potrivit relatărilor evanghelice, atunci când Mântuitorul a venit pentru a primi botezul, Ioan a recunoscut imediat identitatea Sa și și-a exprimat smerenia, spunând că el însuși are nevoie să fie botezat de Hristos.

La cererea lui Iisus, Sfântul Ioan a acceptat însă să săvârșească botezul, pentru a se împlini voia lui Dumnezeu. În timpul acestui moment cu profundă semnificație spirituală, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a coborât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui Ceresc a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.

Botezul Domnului reprezintă unul dintre evenimentele fundamentale ale creștinismului, fiind considerat momentul în care se descoperă în mod văzut Sfânta Treime. Totodată, Sfântul Ioan Botezătorul rămâne în tradiția creștină drept cel care a vestit venirea lui Hristos și L-a făcut cunoscut lumii ca Mântuitor.

Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul

Curajul cu care Sfântul Ioan Botezătorul a apărat valorile morale și a condamnat nedreptatea avea să îi aducă sfârșitul. Potrivit relatărilor biblice, acesta l-a mustrat public pe Irod Antipa pentru relația sa cu Irodiada, soția fratelui său, considerată contrară legii religioase a vremii. Ca urmare a acestor critici, Ioan a fost arestat și întemnițat în fortăreața Maherus. Deși Irod îl respecta și se temea de influența pe care o avea asupra oamenilor, ostilitatea Irodiadei față de proroc a contribuit decisiv la soarta acestuia.

Momentul care avea să ducă la moartea Sfântului Ioan Botezătorul s-a petrecut în timpul unui ospăț organizat de Irod. Impresionat de dansul Salomeei, fiica Irodiadei, conducătorul i-a promis în fața invitaților că îi va îndeplini orice dorință. La sfatul mamei sale, tânăra a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie. Deși ezitant și conștient de gravitatea cererii, Irod a ales să își respecte jurământul făcut în public și a poruncit executarea prorocului.

Prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul a devenit unul dintre marii martiri ai creștinismului, fiind considerat un simbol al credinței neclintite, al curajului de a apăra adevărul și al fidelității față de principiile sale, chiar cu prețul vieții.

M.C.

VĂZDUHISTUL, n.d., a înghițit broscoiul

"Păi ce vreți, mă, acum? După ce, ani de zile, îi faci pe Simion și pe cei de la AUR pro-ruși, extremiști, pro-putiniști, medievali, anti-europeni, anti-occidentali, anti-UE, radicali, xenofobi și așa mai departe, vreți să cedeze atât de ușor Simion sau ceilalți parlamentari ai partidului?

Nu.

Nicușor Dan trebuia să vină public și să facă o conferință de presă în care să spună: „AUR, dacă va vota, dă dovadă de responsabilitate politică, este un partid normal, care își iubește țara, care vrea să facă bine României. Nu este un partid pro-rus, nu este un partid pro-putinist, nu este un partid anti-occidental, nu este dușmanul țării și nu vrea răul niciunui român.

Iar aceste lucruri trebuie să le știe și Bruxelles-ul, și aliații noștri europeni și occidentali.”

Asta trebuia să spună Nicușor Dan, nu să vină cu promisiuni că va spune aceste lucruri după ce este numit guvernul. Nu. În politică nu merge cu treburi din astea, pe după colțuri. Totul trebuie să fie concret.

Și asta trebuiau să facă atât Nicușor Dan, cât și ceilalți, dacă își doreau cu adevărat voturile AUR. Nu cu vrăjeli, nu cu nu știu ce declarații pe la colțuri. Nu.

Dacă într-adevăr își doreau asta, trebuiau să vină cu declarații ferme, publice, care să aibă ecou internațional.

Nu poți să izolezi AUR pe scena politică națională și internațională, iar apoi să spui că, dacă nu votează, ei sunt de vină pentru direcția în care o ia România și așa mai departe. Nu merge așa.

Asta trebuia să înțeleagă toată echipa din jurul lui Nicușor Dan, care a făcut acest joc politic."

Text de Ion Moțea