România va fi marcată în perioada următoare de scumpiri în lanț, pe toate ramurile de produse și servicii, în ciuda măsurilor de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază și a reglementării prețurilor gazelor și carburanților.
România va fi marcată de scumpiri greu de suportat în perioada următoare. Foto 123 RF
Creșterile de preț care ne așteaptă în 2026 nu mai pot fi numite simple „scumpiri", ele ating fiecare aspect al vieții cotidiene și transformă costurile obișnuite în provocări constante. „Motorina, la 10,5 lei pe litru, nu înseamnă doar o factură mai mare la benzinărie: fiecare deplasare devine mai scumpă, iar transportul bunurilor crește odată cu ea. Gazul, cu un salt de 60%, se simte nu doar în facturile de acasă, ci și în costurile producției și în prețul alimentelor de pe raft. Electricitatea, deși pare să urce „doar" cu 12%, este combustibilul invizibil al întregii economii, afectând fiecare industrie, serviciu și producție", punctează expertul în energie, Dumitru Chisăliță.
Acesta a estimat că prețul alimentelor de bază devine un test al bugetului zilnic: pâinea se poate scumpi între 15 și 38%, iar carnea între 19 și 47%, transformând accesul la proteine și la hrană de calitate într-o provocare reală. Chiriile și prețurile locuințelor cresc între 5 și 8%, iar pentru mulți români, ideea de a avea propria casă devine tot mai puțin realizabilă, iar închirierea se transformă dintr-o etapă a vieții într-o condiție permanentă.
Scumpirile estimate de expertul în energie pot surveni în ciuda faptului că Guvernul a anunțat plafonarea prețurilor alimentelor de bază pentru încă trei luni și a reglementat reducerea etapizată a accizei la motorină și prețul gazelor pentru populație, însă nu și pentru firme, ceea ce înseamnă că toate aceste costuri se vor regăsi în prețuri.
Astfel de scumpiri au mai avut loc în și după pandemie, când plafonarea adaosului comercial la alimente a ținut sub control prețul pâinii și al cărnii ori a altor produse alimentare, crescând însă prețul detergenților cu 23-25% și serviciilor cu 7–11% sau mai mult, în funcție de categorie.
Și atunci, ca şi acum, plafonarea adaosului comercial viza pâinea albă simplă, laptele de vacă de consum, brânza telemea de vacă, iaurtul simplu din lapte de vacă, făina albă de grâu, mălaiul, ouăle de găină, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui și de porc, legumele și fructele proaspete, cartofii albi, zahărul alb tos, smântâna, untul și magiunul.
„Un coș alimentar care sare în 2026, spre 1.800 – 2.000 lei nu este doar o cifră. Este dovada că mâncarea devine din nou o problemă. Gazele mai scumpe cu 60% pentru non casnici, înseamnă costuri mai mari peste tot: industrie, agricultură, servicii. Motorina la 10,5 lei nu afectează doar transportul — afectează fiecare produs de pe raft. Energia nu mai este un sector. Devine infrastructura scumpirii generale. Și aici cade cea mai mare eroare: că economia se va ajusta. Nu se va ajusta. Sau dacă se va ajusta, asta se va face în multe luni de acum încolo. Pentru că nu mai există de unde. Veniturile cresc lent sau cel mai probabil nu mai cresc. Cheltuielile cresc violent. Pragul de sărăcie nu ține pasul cu realitatea. Rezultatul este simplu și brutal, oameni care ieri erau „ok" devin săraci fără să li se fi schimbat viața. Doar prețurile pe care trebuie să le plătească", a declarat expertul în energie.
Potrivit acestuia, clasa de mijloc inferioară este lovită frontal. Cei care au ținut economia în picioare – angajați, familii, contribuabili – se văd nevoiți să facă sacrificii reale: mai puțină hrană, mai puține deplasări, mai puține servicii esențiale. Coșul zilnic devine un test de rezistență, iar fiecare alegere se transformă într-un compromis între necesar și imposibil. Statul, prins între costuri în creștere și venituri care nu țin pasul, nu mai poate absorbi șocul: impozitele și taxele cresc, iar serviciile publice riscă să scadă în calitate.
În paralel, economia intră într-o defensivă tacită, arată expertul, precizând că firmele nu mai gândesc în termeni de expansiune, ci de supraviețuire și optimizare, pe fondul scăderii abrupte a consumului, care doar în ianuarie 2026, față de ianuarie 2025 înregistra o reducere de 10%.
Stabilitatea aparentă, cu rafturile supermarketurilor pline, orașele funcționând, este doar o întârziere, susține Chisăliță, adăugând că în realitate, consumul scade, afacerile încetinesc, iar costul vieții devine o barieră reală.
Sărăcia în România se extinde rapid. Sărăcia relativă, care măsoară cine trăiește cu venituri sub 60% din media națională, poate ajunge la 23–25%, afectând până la 5,5 milioane de români. Indicatorul AROPE, care surprinde vulnerabilitatea socială prin sărăcie, excluziune și deprivare materială, ar putea crește de la 27,9% la 32–35%. Deprivarea materială și socială severă, adică lipsurile reale – incapabilitatea de a plăti facturi, de a încălzi locuința sau de a avea acces la bunuri de bază – poate ajunge la 20–26% din populație.
„Ne-am obișnuit cu inflația, dar ceea ce ne așteaptă în 2026 nu mai este inflație. Este retrogradare socială. Oamenii care ieri erau «ok» devin săraci doar din cauza prețurilor pe care trebuie să le plătească", susține Dumitru Chisăliță.
Astfel, ceea ce începe ca o creștere a prețurilor se transformă într-o adevărată degradare a nivelului de trai. România riscă să se întoarcă la pragurile de sărăcie din anii 1996–2000, iar efectele nu se vor vedea doar în statistică, ci în viața de zi cu zi a oamenilor: coșuri alimentare mai sărace, facturi imposibile, locuințe tot mai inaccesibile și un sentiment tot mai adânc de nesiguranță economică.
Grindeanu, după vizitarea a 4 filiale: Nimeni nu mai vrea să rămână în aceeași formă, cu Bolojan premier. Cele 3 scenarii ale PSDPe de altă parte, criza este adâncită de întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz, care continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor. Deocamdată, petrolul și gazele, îngrășămintele, derivații petrochimici și aluminiul sunt afectate în mod special.
„Escaladarea actuală a conflictului din Orientul Mijlociu afectează puternic piețele de mărfuri. Faptul că acest conflict va ajunge sau nu într-un impas va determina amploarea șocului actual asupra părții din aval a lanțului valoric", declară Simon Lacoume, economist de sector la Coface.
Recentele atacuri asupra complexului gazier Ras Laffan din Qatar au declanșat o nouă creștere a prețului materiilor prime energetice. Țițeiul Brent, care a atins recent un maxim de 119 dolari, a crescut cu 50% într-o lună.
Această creștere nu este uniformă. Țițeiul DME din Oman a depășit 160 de dolari pe baril, în timp ce WTI din SUA se situează în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, reflectând un impact extrem de inegal asupra prețurilor, în funcție de regiune și de produs.
Pe măsură ce conflictul se prelungește, această creștere începe deja să se răspândească de-a lungul lanțului valoric. În Statele Unite, prețurile de vânzare cu amănuntul ale benzinei obișnuite au atins un nivel record (3,96 dolari/galon, în creștere cu 35% față de luna precedentă). În Asia, prețurile motorinei (Singapore) aproape s-au triplat de la începutul conflictului, ajungând la 256 USD/baril, în timp ce prețurile globale ale combustibilului pentru avioane s-au dublat, potrivit Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
Creșterea este evidentă și în cazul gazelor naturale. În Europa, contractele futures pe gaze (indicele olandez TTF) au crescut cu 85% într-o lună, ajungând la 55 €/MWh, în timp ce indicatorul de referință asiatic (LNG Japan/Korea Marker) s-a dublat în aceeași perioadă, reflectând vulnerabilitatea persistentă a piețelor importatoare.
În comparație, piața americană pare mai puțin expusă întreruperilor de aprovizionare. Cu toate acestea, Henry Hub din SUA se află sub o puternică presiune ascendentă (+36% de la o lună la alta), un semn că tensiunile energetice s-au răspândit deja la nivel global.
Statele din Golf sunt principalii furnizori asiatici de produse petrochimice1 , esențiale pentru întreaga industrie a materialelor plastice. O tonă de naftă a ajuns la 1.000 de dolari în Singapore, o creștere de peste 60% de la începutul conflictului. Combinația dintre tensiunile din Strâmtoarea Ormuz și stocurile asiatice la un nivel istoric scăzut (2-3 săptămâni) a determinat deja creșterea prețurilor polimerilor (polipropilenă, polietilenă, polistiren, PVC). Acest lucru prezintă acum un risc de propagare pe întregul lanț valoric.
Această tendință afectează și sulful, un factor cheie pentru procesul de leșiere al minereului de cupru și nichel. Creșterea prețului cu 25% într-o singură lună pune în pericol producătorii minieri majori, puternic dependenți de acest produs, precum Chile, Republica Democratică Congo și Indonezia.
Datorită aprovizionării interne ieftine cu energie, statele din Golf ocupă o poziție centrală pe aceste piețe, reprezentând aproape 19% din exporturile globale de îngrășăminte azotate și 36% din volumul global de uree, în timp ce Arabia Saudită este al patrulea cel mai mare exportator de fosfați (Harta 1).
Cu toate acestea, gazul natural reprezintă până la 80% din costurile de producție ale îngrășămintelor azotate. Creșterea bruscă a prețurilor la gaz duce, prin urmare, în mod automat la o majorare a prețurilor îngrășămintelor: prețul unei tone de uree granulată (FOB Orientul Mijlociu) a crescut cu 37%, ajungând la 665 de dolari, de la începutul conflictului.
Prețurile la alimentele de bază rămân plafonate pentru încă trei luniImpactul rămâne însă limitat, având în vedere momentul favorabil. Deocamdată, doar producătorii de cereale din SUA par să fie afectați, dar dacă perturbările ar persista, atunci Brazilia, India sau chiar Europa ar fi mai expuse.
Efectele negative s-ar putea extinde chiar și dincolo de fluxurile directe de îngrășăminte – către India, Brazilia sau Statele Unite, pentru care statele din Golf reprezintă 63%, 24% și, respectiv, 21% din importurile de îngrășăminte azotate – prin afectarea unor țări terțe, precum Marocul, cel mai mare producător mondial de rocă fosfatică, care depinde în mare măsură de sulful exportat de statele din Golf.
Odată cu blocarea Strâmtorii Ormuz, statele din Golf – care reprezintă 8% din producția mondială de aluminiu – nu mai pot exporta producția internă sau importa materiile prime (bauxită și alumină) necesare topitoriilor lor. Luni, 16 martie, Aluminum Bahrain (Alba), care produce 25% din aluminiul regiunii, a anunțat, în consecință, suspendarea a 19% din producția sa, reprezentând 5% din producția de aluminiu a regiunii. Departe de turbulențele din Orientul Mijlociu, Mosal a anunțat suspendarea operațiunilor sale din Mozambic, invocând costurile energetice considerate excesive. Pe fondul acestei deteriorări a situației, prețurile aluminiului continuă să urmeze o tendință ascendentă (+11,5% față de luna precedentă), atingând un maxim de 3.500 USD/tonă (12 martie), după o creștere de aproape 25% în ultimul an.
