duminică, 9 februarie 2025

Hârtia igienică și „rezistența anti-Trump”: Cum a ajuns un manual de sabotaj din anii 1940 cea mai citită „carte” din SUA


Zeci de mii de americani au descărcat de pe internet un ghid intitulat „Manualul Acțiunilor Simple de Sabotaj", redactat de serviciile de informații americane în 1944 și destinat sprijinirii rezistenței aliate împotriva Germaniei Naziste în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Manualul - cea mai descărcată „carte" din ultima lună în SUA - e considerat de opozanții americani ai lui Trump un „model de luptă" de urmat pentru combaterea deciziilor anunțate de actuala administrație de la Casa Albă, informează France 24.

Comparativ, în 2017, când Trump a fost ales prima oară președinte al SUA, una din cele mai descărcate cărți online ale anului a fost distopia „1984" a scriitorului britanic George Orwell.

Opt ani mai târziu, în 2025, odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, o altă „carte" din aceeași perioadă în care a fost scris romanul „1984" a provocat un interes crescut în rândul cititorilor americani.

Este vorba, mai exact, despre „Manualul Acțiunilor Simple de Sabotaj" („Simple Sabotage Field Manual", în engleză), redactat în 1944 de Biroul de Studii Strategice al SUA (Office of Strategic Services - OSS), precursorul actualei Agenții Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite ale Americii.


O găsiți în grupul meu, secțiunea "Fișiere":

Link:

https://www.facebook.com/share/g/1BVqWvT9Em/

de la inaugurarea lui Trump

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, acest manual a fost folosit de agenții și spionii americani care au activat în Europa.

sâmbătă, 8 februarie 2025

Proteina P-53 și Cancerul



Aproape totul se schimbă/reface la nivel celular în corpul uman în maximum 10 ani. Creierul, mușchii cardiaci și celulele cristalinului nu se schimbă. La nivelul creierului uman totuși ganglionii nervoși ai neuronilor trec prin procesul de schimbare. Dau două exemple, celulele pielii se schimbă în 7 zile, cele ale ficatului într-un an de zile.

O poveste a proteinei p53 și influnțele ei în viața omului, schimbătoare.


Proteina p53, cunoscută și ca „gardianul genomului”, joacă un rol crucial în prevenirea cancerului prin reglarea ciclului celular, repararea ADN-ului deteriorat și inducerea apoptozei (moartea celulară programată) atunci când daunele sunt ireparabile. Iată o analiză detaliată a legăturii dintre p53 și cancer:

---

### **1. Funcțiile normale ale p53**
- **Repararea ADN-ului**: Activează enzimele de reparare a ADN-ului în celulele cu daune genetice minore.
- **Oprirea ciclului celular**: Blochează progresia ciclului celular (în faza G1) pentru a preveni replicarea ADN-ului defect.
- **Apoptoză**: Induce moartea celulară dacă daunele ADN-ului sunt prea grave.
- **Prevenirea angiogenezei**: Inhibă formarea de vase sangvine care alimentează tumora.

---

### **2. Mutatii în gena TP53 și cancer**
- **TP53** este gena care codifică proteina p53. **Mutațiile** în această genă sunt întâlnite în **peste 50% din toate cancerele umane** (ex: cancerul de san, pulmonar, colorectal, ovarian).
- **Efecte ale mutațiilor**:
  - **Pierderea funcției**: Proteina mutantă nu mai poate activa mecanismele de protecție.
  - **Efect dominant-negativ**: Unele mutații interferă cu funcția proteinelor p53 sănătoase rămase.
  - **Câștig de funcție oncogenă**: Mutantele pot dobândi proprietăți pro-cancerigene (ex: promovarea metastazelor).

---

### **3. Sindroame genetice asociate cu mutații TP53**
- **Sindromul Li-Fraumeni**: Pacienții moștenesc o copie defectă a genei TP53, ceea ce crește riscul de cancer timpuriu (ex: sarcoame, tumori cerebrale, cancer mamar).

---

### **4. Implicații clinice**
- **Prognoză**: Tumori cu mutații TP53 tind să fie **mai agresive**, rezistente la chimioterapie/radioterapie și cu risc crescut de recidivă.
- **Biomarker**: Detectarea mutațiilor TP53 poate ghida strategii terapeutice personalizate.

---

### **5. Direcții terapeutice**
- **Reactivatore de p53**: Medicamente (ex: PRIMA-1Met/APR-246) care restaurează funcția proteinelor p53 mutate.
- **Inhibitori MDM2**: Blochează MDM2 (o proteină care degradează p53), crescând nivelul p53 funcțional în celulele sănătoase.
- **Terapii genice**: Introducerea unei gene TP53 normale în celulele canceroase (ex: terapia cu adenovirus ONYX-015).
- **Imunoterapie**: Vaccinuri care țintesc celulele cu p53 mutantă.
- **Terapii combinate**: Utilizarea reactivatorilor de p53 alături de tratamente standard (ex: cisplatină).

---

### **6. Provocări și cercetare actuală**
- **Heterogenitate tumorala**: Mutațiile TP53 variază între tipurile de cancer și chiar în cadrul aceleiași tumori.
- **Efecte secundare**: Reactivarea p53 poate afecta și celulele sănătoase.
- **Studii recente**: Sunt testate nanoparticule pentru livrarea țintită a terapiei la nivel celular.

---

### **Concluzie**
p53 este un pivot în combaterea cancerului, iar restabilirea funcției sale reprezintă o strategie promițătoare în oncologie. Înțelegerea mecanismelor sale continuă să inspire terapii inovatoare, deși provocări semnificative rămân.





Samsung Wallet se extinde în Europa. Ce trebuie să știți despre noua aplicație și cum vă poate schimba viața digitală

Samsung Wallet, aplicația care transformă telefonul într-un portofel digital complet, devine disponibilă de vineri, 7 februarie 2025, în Luxemburg, Olanda și Belgia. Lansarea coincide cu debutul oficial al seriei Galaxy S25 în magazine, semnalând o strategie clară din partea gigantului sud-coreean de a-și atrage utilizatorii către noul ecosistem digital.

Samsung Wallet este un spațiu digital securizat care permite utilizatorilor să stocheze documente esențiale, chei digitale și informații personale. De la bilete de avion și parole până la carduri de membru și chei digitale pentru mașini, totul este protejat de sistemul avansat Samsung Knox. Aplicația oferă autentificare prin amprentă și criptare complexă pentru a asigura securitatea datelor.

Aplicația vine cu o serie de funcții care simplifică gestionarea documentelor și accesul rapid la informațiile necesare. Utilizatorii pot stoca chei digitale pentru mașini compatibile, bilete de avion și carduri de membru. Samsung Wallet integrează și Samsung Pass, permițând salvarea în siguranță a parolelor și informațiilor de autentificare.

O funcție extrem de atractivă este posibilitatea de a folosi telefonul pe post de cheie digitală pentru mașină. Lista vehiculelor compatibile include modele de la BMW (Seria 1 până la XM), Volvo EX90, Hyundai KONA, Mini Cooper și Kia EV9. Această funcționalitate permite utilizatorilor să deschidă și să pornească mașina fără cheie fizică, oferind un nivel de confort și securitate sporit.

Inițial, aplicația va fi disponibilă pe telefoanele care rulează versiunea One UI 7 în Luxemburg, Olanda și Belgia. Primii utilizatori care vor beneficia de aceasta sunt cei care achiziționează noile modele Galaxy S25. Totuși, și alte dispozitive vor primi acces la Samsung Wallet odată ce vor fi actualizate la One UI 7.

Lista completă a dispozitivelor compatibile include modelele Galaxy S20 și mai noi, seria Note20 și telefoanele pliabile precum Z Flip 5G și Z Fold2. De asemenea, utilizatorii acestor dispozitive vor putea folosi Samsung Pass pentru a stoca și gestiona parolele în siguranță.

ziare.com 

vineri, 7 februarie 2025

Fraților, nu mergeți ca vitele la cabinetele medicale! Nu luați medicamente cu pumnul! Informați-vă asupra tratamentelor prescrise! De multe ori fac mai rău decât bine!

Personal am fost împănat cu șapte substanțe active pentru o boală cronică. Am renunțat la trei din ele care aveau prezentate în Contraindicații acțiuni foarte periculoase. La celelalte patru substanțe active am redus la sfert concentrațiile și le iau o singură data pe zi. Este vorba de hipertensiune arterială. Tensiunea arterială este acum în parametrii de aviator. Medicii consultați de mine, clinici private, îi pot caracteriza ca și distribuitori de medicamente. Reprezintă interesele Big Pharma.

Urmaresc de multă vreme literatura medicală din SUA și Anglia pe problemele mele de sănătate.

Vă aduc în atenție o carte a unui actual epidemiolog clinician cu doctorat la Oxford, Anglia, cu sute de articole în literatura de specialitate, autorul unui manual.

 Știu că deranjez casta medicală dar este bine să ne informăm noi mai întâi și apoi apelăm la aceste lanțuri de policlinici, spitale, cabinete medicale etc.

 Medicina a avansat mult dar a și intrat în tăvălugul comercial mondial. Vezi COVID-19.

Găsiți în librării:









În timp ce am cloncănit un pumn de semințe de floarea soarelui mi-a  răsărit în minte o întrebare:

Știți care sunt cele trei arme periculoase ale medicilor în războiul numit Sănătate, de la minim la maxim, de la Kalașnikov la rachetă nucleară?

Răspuns:
 
1. Prescripția de medicamente;
2. Bisturiul;
3. Radiația.

Ideile nu-mi aparțin. Au fost emise chiar de medici.


România fascinantă.


Din ditamai scandalul NORDIS, un lucru mi-a atras atenția în mod special. Ghiciți cine e avocata acționarilor NORDIS, a familiei Laura Vicol-Vladimir Ciorbă? Aveți idee? 

Este nimeni alta decât Giorgiana Hosu, fosta șefă a DIICOT. După ce a ieșit la pensie (evident, la „înaintata” vârstă de 48 de ani, prin decret semnat de însuși președintele Klaus Johannis), Hosu a schimbat tabăra, devenind avocată. 

Practic, procurorii DIICOT ce instrumentează cazul NORDIS sunt foștii subalterni ai actualei avocate ce încasează bani de la compania NORDIS, de la proprietarii acesteia. Nu e fascinantă România!? 

Ca să înțelegeți cât succes are fosta șefă a DIICOT în noua ei carieră de avocat, aflați că ea i-a reprezentat și pe toți cei 6 suspecți din dosarul achizițiilor fictive ale SRI (4 angajați ai SRI și doi ai societății comerciale ce a primit contractul cu dedicație), dosar clasat de DNA la finele anului 2023, după ce a generat panică prin birourile șefilor SRI, alea din Strada Jandarmeriei, în pădurea Băneasa. 

Iată cum se confirmă din nou faptul că „un avocat bun cunoaște legea, dar un avocat excelent cunoaște judecătorii” (procurorii, în acest caz). Procurorii și judecătorii României se pensionează la 48-50 de ani, apoi își scot la mezat cunoștințele juridice, dar și relațiile acumulate în anii de magistratură, încasând, pe lângă pensiile nesimțite, și onorarii uriașe...

...Vorba aia, când ai fost ditamai procuror șef DIICOT sau vreun judecător cu ștaif, îți permiți să mai adaugi câteva zerouri în coada onorariului, nu? La fel cum ditamai foștii generali SRI au ajuns să încaseze milioane de euro pentru serviciile lor de „consultanță”, de optimizare judiciară, fiindcă, la fel ca-n „Ferma animalelor” a lui Orwell, în „statul de drept”/în fața legii toți suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții. 

Peste toate, surse judiciare ebruitează că, încă de la izbucnirea în presă a scandalului NORDIS, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă ar colabora intens cu DIICOT și DNA, făcând delațiuni pe bandă rulantă, cu scopul de a obține clemență, fapt confirmat recent prin prisma denunțului făcut de Vladimir Ciorbă pe numele liberalului Vlad Oprea, primar aflat la al șaselea mandat în fruntea orașului Sinaia. 

Oare prin declarațiile date de Laura Vicol și Vladimir Ciorbă în fața procurorilor s-or afla și numele dragilor lor prieteni social-democrați, cei cu care ciocneau pahare cu șampanie la bordul avioanelor private? Marcel, Sorin, aveți legătura! 

Noapte bună, România! 

PS: Recent, într-unul dintre clipurile sale de pe TikTok, Ciolacu le-a făcut urmăritorilor turul biroului de la guvern, iar în altul le arăta cum se pregătește el pentru o zi de lucru (provocarea GRWM - Get Ready With Me). O urma și turul arestului central al Poliției? Deja mi-l imaginez pe Marcel în live pe TikTok: „Se termină percheziția DNA, get ready with me pentru arestul preventiv”. 

Apropo, că veni iar vorba de zboruri cu avioanele de lux, vă mai informez că toate concediile (pardon „vizitele de lucru”) de anul trecut ale lui Klaun Golfhannis NE-AU costat 6 milioane de euro. Șase milioane de euro doar deplasările de anul trecut - avioane demne de șeici, hoteluri și alte mofturi prezidențiale. Când îi mai auziți pe guvernanți cum se lamentează că avem deficit și e nevoie să strângeți cureaua, amintiți-vă că aici sunt banii dumneavoastră. 

Xxxxx
Citesc și mă uimesc. Prietenii mă informează.
Informații pentru care nu bag mâna în foc.
@highlight

joi, 6 februarie 2025

Biserica Sf. Spiridon Vechi, cum arăta. Noua biserică nu îmi spune nimic.

Pe vremea studenției mele adesea poposeam la această bijuterie de biserică ortodoxă în drumul meu pe jos de la Universitate către Căminul Studențesc din Grozăvești. Din 1982 ne-am mutat în București. Întotdeauna când am trecut prin zona Pieței Națiunilor Unite, la Operetă cum îi ziceam noi, îmi lipsea o imagine. De-abia acum după zeci de ani am realizat că imaginea mea fusese ștearsă de satrapul comunist, N.C., cizmarul care a distrus zone întregi din București. Memoria mi-a fost reactivată de soție cu niște imagini ale noii biserici, reconstruite. Nu se potriveau deloc cu amintirile mele.

 Hai, să rememorăm:

"
Biserica Sf. Spiridon Vechi

Din cind in cind, nu foarte des, imi aduc aminte de un fragment de copilarie si de tinerete, care trezeste in mine sentimente unice. Ca sa fiu inteles, cea mai apropiata comparatie este "briosa lui Proust".
De prima oara cind am calcat pragul bisericii Sf. Spiridon Vechi si am coborit cele citeva trepte, am avut senzatia ca am fost transportat inapoi in timp; ma cuprindea o liniste si o serenitate profunda cum nu am mai trait in nici o alta ocazie. Biserica a disparut dar de cite ori imi aduc aminte de ea, (biserica) (cu mare regret) ma simt transportat inapoi in timp traind aceleas senzatii( de aici "briosa lui Proust").
Biserica Sfantul Spiridon Vechi se afla in plin centrul Bucurestiului, intr-o zona in care aproape fiecare colt evoca epoci succesive de istorie bucuresteana, la cativa pasi de vechiul Pod al Mogosoaiei (astazi Calea Victoriei). Biserica fostei Manastiri Sfantul Spiridon Vechi, micuta si fara turle, a avut parte de o existenta tumultuoasa, datorita schimbarilor survenite de-a lungul timpului in spatiul sau inconjurator.

Bisericuta Sf. Spiridon Vechi, era asezata pe o latura a fostei piete a Operetei (Senatului, Natiunilor Unite…), între strandul „Libertatii” si blocul turn "Gioconda".

Terenul apartiniind bisericii era ca o insulita ce separa cele doua sensuri ale traficului auto. Pe zona din prim plan, cea cu piatra cubica, dinspre blocul turn, era sensul spre piata, spre podul de peste Dâmbovita si spre Calea Victoriei.
Pe latura opusa, era sensul de „venire”, spre strazile Vânatori, Apolodor...

Un copac urias desemnat „monument al naturii” se afla chiar in fata intrarii. Si el... disparut!
==
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, aici era o bisericuta de lemn, cum se mentioneaza, la 9 martie 1680, intr-un document ramas de la Serban Cantacuzino; nu se stie insa cand a fost cladita. Dupa unii istorici, ea a fost ctitorie a boierilor Floresti, servind ca paraclis pentru casele acestora, situate in apropiere, pe malul stang al Dambovitei.
Interesant este faptul ca pana in 1880, biserica se afla pe malul stang al Dambovitei, al carei curs nu fusese inca rectificat. In fata sfantului locas se afla un pod de lemn, "Podul Cilibiului".
Pe atunci, Dambovita, in curgerea ei libera, facea tot felul de ocolisuri si de coturi, care au fost corectate in urma canalizarilor succesive. In dreptul Caii Victoriei de azi, de pilda, ea facea un mare cot spre dreapta, apropiindu-se mult de Biserica Sfintii Apostoli. Dupa ce strabatea Mahalaua Arhimandritului, Dambovita taia drumul Cilibiului, intre bisericile Sfintii Apostoli si Sfantul Spiridon Vechi, si se indrepta spre Curtea Veche - Curtea Domneasca.
Pana la canalizarea Dambovitei, Biserica Sfantul Spiridon Vechi era pe malul stang al raului, iar dupa corectarea albiei, a ramas pe malul drept. La inceputul secolului al XVIII-lea, biserica avea case de zid in jurul ei, cum se precizeaza intr-un document de la 21 martie 1716, in care locuia Mitrofan Tipograful. Este posibil ca acum si biserica sa fi fost de zid. Aceste case, ca si hanul aflat tot aici, au suferit mari stricaciuni la cutremurele din 1802 si 1838, drept care au fost demolate in 1868.

Acatistul sfantului Spiridon, incadrand icoana din mijloc mai mica, a fost zugravita de Patriarhul Silvestru, in timpul sederii sale la Bucuresti, pe un strat de ghips aplicat pe lemn, cu urmatoarea inscriptie in limba araba: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Ia aminte, cititorule, ca in anul 1747 de la Hristos am venit in Valahia".

Dupa secularizarea averilor manastiresti, in anul 1863, manastirea s-a transformat in biserica de mir, fiind afiliata, mai intai Parohiei Mihai Voda si mai tarziu la Parohia Sfintii Apostoli. 

 In 1929 au început din nou lucrările de construcție la Palatul Senatului. Intrarea pe șantier era prin strada Danielopol. Planurile generale preconizau amenajarea unui parc in jurul Palatului Senatului. O parte din terenul rezervat pentru parc era ocupat de o biserica veche, fără cupola, pe jumătate ruinata, aceasta fiind Biserica Sf. Spiridon Vechi de pe strada Apolodor Nr. 2. Biserica era la acea vreme sortita demolării.

In anul 1960 a fost infiintata ca parohie de sine cu denumirea Sfantul Spiridon Vechi.
Bisrica a fost demolată în noaptea d3 13 spre14 iunie 1987. R.I.P.
Biserica a fost reconstruita si informatiile despre eveniment abunda. De asemenea istoria mai amanuntita a bisericii se poate citii in nenumarate publicatii.

Cu parere de rau, si asta este o parere personala, noua biserica nu imi spune nimic. O alta copie a unei opere de arta care nu poate sa mai fie recuperata. Oricite copii ale Giocondei ai picta nu o sa fie niciodata originalul."

Biserica Sf. Spiridon Vechi Willy Pragher
1856 planul Frederik Jung. Inainte de sistematizarea Dambovitei, biserica se afla pe malulstang, pentru ca apoi pana inainte de demolare pe malul drept.

1972
1972
1972 Prin zona pe malul girlei















Un prieten întreabă: Softuri de copiere telefoane

Pentru a transfera date între telefoane mobile, există mai multe aplicații și metode eficiente, în funcție de sistemele de operare (Android,...