miercuri, 23 octombrie 2024

Singurul candidat cu alură de viitor președinte al României!

Cu toate interdicțiile  pe care le voi primi, îndemn  pe conaționalii mei să  voteze acest candidat la președinția  Romaniei. Are toate calitățile necesare unei astfel de funcție principală  în stat.  

O afirm din postura activităților mele din perioada activă, fie în slujba unor instituții naționale, fie celor din producția  românească de stat sau privată. 

Am încredere  în acest candidat.

Așa să  ne ajute Dumnezeu!

Un pensionar militar.

Un extras din România liberă:



Protest. Vom fi prezenți.



marți, 22 octombrie 2024

Domnule general, dați-ne și nouă, pensionarilor militari și familiilor noastre, un motiv să vă votăm!

Vă întreb în calitate de votant taliban al PNL -ului, de la lovitura de stat din '89 încoace. În funcțiile pe care le-ati deținut am constatat că nu ați  făcut nimic pentru pensionarii militari, rezerviști  și  în retragere. Oare, eu greseșesc, mă  întreb?









vineri, 18 octombrie 2024

Se mișcă foarte bine Antidrogul!

Zeci de români implicați într-o rețea internațională de trafic de medicamente psihoactive. Marfa era adusă din Serbia

Comprimate de medicamente psihoactive în valoare de 12.500.000 de euro, aduse de români din Serbia și care ajungeau în cele din urmă în țările nordice, au fost confiscate în timpul unor operațiuni ample desfășurate de anchetatori pe teritoriul mai multor state europene. Au fost vizate patru grupări de traficanți, din care făceau parte 37 de români.

Anchetatorii români au efectuat, joi, 17 octombrie, 41 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bihor, Satu-Mare, Vâlcea, Gorj, Iaşi şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea a patru grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept și scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept.

Simultan cu acţiunea DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, între autorităţile judiciare din România (DIICOT), Estonia, Serbia şi Finlanda, pe teritoriile ultimelor două state, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare, pentru indentificarea tuturor membrilor grupării şi destructurarea întregii reţele (surse, organizatori, transportatori şi distribuitori).

Medicamente psihoactive capturate în timpul unor operațiunilor. FOTO DIICOT

„În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2023-2024, membrii grupurilor infracţionale au achiziţionat, transportat şi depozitat pe teritoriul României, comprimate de Ksalol, Rivotril şi Bensedin, medicamente supuse controlului medical, care se administrează cu titlu de tratament, numai în baza unei prescripţii medicale. Acestea au în compoziție, ca substanțe active, alprazolam , clonazepam și diazepam care fac parte din categoria drogurilor de risc", precizează DIICOT, într-un comunicat transmis vineri.

Ksalol, Rivotril și Bensedin sunt medicamente care fac parte din clasa benzodiazepinelor, utilizate în principal pentru tratarea anxietății și a altor tulburări legate de sistemul nervos central, dar sunt folosite adesea ca droguri.

Mii de comprimate și alte bunuri au fost confiscate la perchezitii. FOTO DIICOT

Pentru o mai bună disimulare, comprimatele erau reambalate şi transportate pe cale rutieră în Finlanda și Norvegia, unde erau comercializate la nivel stradal şi en-gros de către propriile rețele de distribuitori, obţinându-se astfel venituri considerabile.

Respectivele comprimate proveneau de la o fabrică de produse farmaceutice din Belgrad și erau comercializate către societăți cu obiect de activitate în domeniul farmaceutic, deținătoare de licențe în acest sens, după cum rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Comprimate psihoactive. FOTO DIICOT

Comprimatele erau vândute ulterior altor societăți subcontractate din Serbia, unele dintre acestea fiind controlate de către rețele de criminalitate organizată, care, prin diferite modalități, le-au deturnat circuitul legal, pentru a le comercializa pe piața neagră sau către alte grupări infracționale din Serbia, România sau state din Europa de Nord.

„S-a mai reţinut și faptul că, grupurile infracţionale care au acţionat pe teritoriul României, au achiziţionat comprimatele cu prețuri cuprinse între 4-5 lei/blister, fiecare conținând 15 comprimate iar, ulterior, le-au comercializat pe teritoriul Finlandei, Suediei şi Norvegiei, cu prețuri cuprinse între 1-2 Euro, în funcție de cantitatea tranzacționată, rezultând un profit de cel puțin 15 ori mai mare decât suma investită", mai precizează comunicatul DIICOT.

Percheziţiile domiciliare efectuate pe teritoriul României au dus la identificarea şi ridicarea a 131.135 euro, 168.150 lei, trei kilograme de aur şi s-a instituit sechestru asigurator, în vederea confiscării, asupra a 2 imobile, 2 terenuri şi 6 autoturisme.

Printre persoanele ridicate în cadrul operațiunii se află liderul romilor din Obreja, Nelu pavel,  consilier județean PNL și președinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa Gorj. Și mai multe rude ale acestuia implicate în „afacere" au fost de asemenea „săltate". La perchezițiile care l-au vizat organele judiciare au descoperit, printre altele, aproximativ 500.000 de euro și câteva kilograme de aur.

Unul dintre capii grupării infracționale deține o vulcanizare, comprimatele cu efect psihoactiv fiind traficate în interiorul anvelopelor din cauciuc.

Bunuri confiscate la perchezitii. FOTO DIICOT

Vineri, 18 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au solicitat Tribunalului Bihor arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a unui număr de 20 de inculpaţi, dintre care 11 se sustrag urmăririi penale.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul Serbiei şi Finlandei, au fost identificate şi ridicate importante sume de bani, 215.000 de comprimate Rivotril si Ksalol şi au fost luate măsuri preventive faţă de 13 persoane.

Au avut loc percheziții în trei state. FOTO DIICOT

„Menţionăm faptul că, în perioada martie 2023-octombrie 2024, ca rezultat al activităţilor comune efectuate atât de către autorităţile judiciare din România, Finlanda, Estonia şi Serbia, au fost arestate preventiv 47 de persoane, cetăţeni români, sârbi şi finlandezi şi indisponibilizate peste 6.500.000 comprimate de ksalol şi ritrovil, cu o valoare de piaţă de aproximativ 12.500.000 euro", arată DIICOT.

Comprimatele confiscate. FOTO DIICOT

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, Brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Pitesti, Bucureşti, Iaşi, Serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Gorj, Vâlcea, Olt, Inspectoratul de poliţie judeţean Bihor, Inspectoratul general al poliţiei de frontieră şi Inspectoratul general al jandarmeriei române, prin structurile teritoriale.

Adevărul.ro 

Dumnezeu să-l ierte!

„Eu n-am lucrat la Securitate, ci la Comerț-Exterior, fiindcă probabil nu eram prost”


A murit Constantin Anghelache, fostul președinte-securist al lui Dinamo

Lumea fotbalului este din nou în doliu, după ce Constantin Anghelache, fostul președinte al cluburilor Dinamo și Rapid, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 78 de ani.

Constantin Anghelache a condus Dinamo în două mandate. 

Omul de fotbal a fost conducător al formației alb-roșii în anii 1985-1990, iar după Revoluție a fost adus de Mircea Lucescu la Rapid, pe vremea când reputatul tehnician a pregătit echipa din Giulești. În 2013, Constantin Anghelache a revenit la Dinamo la cererea lui Ionuț Negoiță. A condus Dinamo timp de doi ani, când cei doi au decis să pună punct colaborării.

Constantin Anghelache, cel mai bun prieten al actualului selecționer Mircea Lucescu, a fost șef al Compartimentului Aport Valutar Special (AVS) al Securității lui Ceaușescu. Potrivit datelor aflate la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, colonelul Constantin Anghelache a fost ultimul comandant al UM 0107/AVS, unitate ce avea ca unic scop producerea de fonduri pentru Securitate prin controlul exercitat asupra firmelor de export din țară.

Între 1977 și 1983, Constantin Anghelache, alias „Eftimie Gelu", a fost delegat la Londra, sub acoperirea de secretar II al Ministerului Român de Externe. „Eu n-am lucrat pentru Securitate niciodată. Eu am lucrat în serviciul de informații străine externe, fiind recrutat pentru că probabil nu eram un prost. Am fost un patriot care a făcut doar bine pentru țara lui. Eu habar nu am ce făcea Securitatea", spunea în urmă cu mai mulți ani Anghelache, pentru gsp.ro.

„Condoleanțe familie şi Dumnezeu să-l ierte! N-am mai vorbit de ceva vreme cu dânsul. Era un om foarte activ, citea mult. Este persoana alături de care am început reconstrucţia lui Dinamo. Ştiu că au apărut informaţii că ar fi fost unchiul meu şi al fratelui mau, dar nu am avut vreo legătură de rudenie. L-am întâlnit pe nea Costică direct în fotbal, la Poli Iaşi", a declarat Ionuț Negoiță pentru sportpesurse.ro.

„Clubul CSO Tricolorul Breaza își exprimă regretul pentru trecerea in neființă a fostului conducător al grupării brezene din perioada 2001-2010, Constantin Anghelache. Sub conducerea lui Constantin Anghelache echipa de fotbal a reușit doua mari performanțe, în anul 2001 a reușit promovarea in Liga a 3-a, iar în anul 2009 a promovat în Liga a 2 a. Condoleanțe familiei și apropiaților!", a transmis CSO Tricolorul Breaza pe contul oficial de Facebook.

Adevărul.ro 

joi, 17 octombrie 2024



Șpăgarilor, nici când vine potera peste voi nu vă liniștiți!

Am citit că un șef la o universitate îl plânge pe Medicul Șpăgar Tătaru. Nu ți-ar fi rușine!

Ca fost naș al PNA, actual DNA, felicit toate cadrele acestei institutii naționale  care se implică  în demantelarea găștilor și șpăgarilor din sistemul medical!

Pentru toți medicii, asistente etc.,  certați cu normalitatea:

Citiți, bandiților!

DNA a descins la Spitalul Municipal Rădăuți: A reținut trei medici care luau spăgi pentru orice!

Procurorii DNA au descins la Spitalul Municipal Rădăuți, acolo unde mai mulți directori au fost reținuți. Procurorii au dispus reţinerea a şase persoane, trei dintre acestea la data faptelor fiind directori în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, pentru trafic de influenţă, luare de mită şi alte infracţiuni.

Medicii nu luau bani numai pentru proceduri medicale, ci și pentru posturi.

Managerul interimar Sima Flaviu – Emanuel ar fi cerut câte 6.000 de euro de la două poersoane care ar fi vrut să se angajeze ca brancardieri. Pentru că nu au luat examenul cei doi au cerut restituirea sumelor. S-au cerut bani pentru internări şi proceduri medicale, dar şi pentru te concursuri de angajare.

DNA anunţă, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 octombrie 2024, respectiv 17 octombrie 2024, faţă de inculpaţii:

SIMA FLAVIU – EMANUEL, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi ”Sf. Doctori Cosma şi Damian” şi în prezent şef al Secţiei A.T.I. din cadrul aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni);

DUBEI LIVIU, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secţiei Chirurgie a aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;

CÎRDEI MARIA-ECATERINA, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian” şi în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului Operator din acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 infracţiuni), instigare la dare de mită (2 infracţiuni) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;

LUŢA VLAD-VASILE, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

MAXIM DOMNICA, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterlizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi dare de mită;

PUHA LENUŢA-VIOLETA, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi complicitate la luare de mită.

În ordonanţele procurorilor se arată că, la începutul anului 2023, inculpatul Luţa Vlad-Vasile, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe, ar fi pretins şi ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituţii spitaliceşti.

”Astfel, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitatea menţionată anterior, prin intermediul inculpatului Luţa Vlad-Vasile, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28.02.2024-02.04.2024, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Luţa Vlad-Vasile”, anunţă DNA.

De asemenea, procurorii precizează că, în urma organizării interviului la data de 29 martie 2024, cele două persoane nu ar fi luat concursul şi nu ar fi obţinut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie 2024 de către inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, de asemenea prin intermediul inculpatului Luţa Vlad-Vasile.

”În perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi primit suma de 2.600 lei şi diverse bunuri de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverşi medici din cadrul spitalului şi a-i ajuta pe aceştia să se interneze pentru diverse afecţiuni şi operaţii chirurgicale”, mai arată DNA.

Procurorii precizează că, în perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris şi oral, pe care fiica sa le-ar fi susţinut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituţia pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs şi să fie angajată.

”În cursul lunii februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal şi să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie, pentru a le oferi din partea sa angajatelor şi pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unităţii spitaliceşti pe care o conduce”, a mai transmis DNA.

De asemenea, în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024, inculpatul Dubei Liviu în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi ”Sf. Doctori Cosma şi Damian”, având totodată şi calitatea de medic primar chirurgie generală, şef al Secţiei Chirurgie din cadrul aceluiaşi spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro de la un număr de şase persoane întrucât ar fi efectuat intervenţii chirurgicale pentru diverse afecţiuni unor rude sau cunoştinţe ale acestora.

În plus, în perioada 2023 – 2024, inculpatele Cîrdei Maria-Ecaterina, Maxim Domnica şi Puha Lenuţa-Violeta, în calităţile menţionate anterior şi totodată având şi calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcţii de asistentă, infirmieră şi îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidaţi, favorizându-i pe aceştia în ocuparea posturilor scoase la concurs.

”Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins şi ar fi primit de la aceleaşi persoane sume de bani şi diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susţinut pe acestea să promoveze respectivele concursuri. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 16 octombrie 2024 au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline şi 7.730 dolari”, anunţă procurorii.

În cauză, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

miercuri, 16 octombrie 2024

No, Mărie!

CNSAS a decis: Silviu Predoiu, fost nr. 2 în SIE, poate candida la prezidențiale. Nu a fost colaborator al Securităţii, doar securist

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit că Silviu Predoiu, nr 2 în SIE până în 2018, a fost ofițer al fostei Securități, dar nu există dovezi că ar fi încălcat drepturi fundamentale, astfel că nu poate fi considerat colaborator al Securității.


Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a emis adeverința nr. 1903, prin care confirmă că Silviu Predoiu, candidat la funcția de Președinte al României, a fost ofițer al fostei Securități. Această informație provine dintr-o fișă de evidență întocmită în 2021, care a fost transmisă de Serviciul de Informații Externe. Predoiu a fost angajat în cadrul Centrului de Informații Externe din 1 octombrie 1987, având diverse misiuni în străinătate și fiind promovat la gradul de locotenent major. 

Silviu Predoiu a urmat, între anii 1987 și 1989, un curs de informații externe la Școala de ofițeri de securitate din Brănești, aflată sub coordonarea Departamentului Securității Statului (DIE). În 1990, a fost încadrat în Serviciul de Informații Externe (SIE) cu gradul de locotenent-major.

Deși a fost identificat ca ofițer al Securității, CNSAS a menționat că nu au fost găsite dovezi că Predoiu ar fi desfășurat activități prin care să suprime sau să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În consecință, nu îi poate fi atribuită calitatea de colaborator al Securității, conform legislației în vigoare.

Această adeverință poate fi contestată de orice persoană interesată, în termen de 48 de ore de la publicarea informației pe pagina de internet a CNSAS. Nota de constatare pe care se bazează adeverința este disponibilă pentru consultare la sediul CNSAS.

"1. În temeiul art. 3, art. 4, art. 8 lit. b), art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Având în vedere calitatea domnului PREDOIU Silviu de candidat la funcția de Preşedinte al României;

3. Având în vedere Adeverința de neapartenenţă şi necolaborare cu Securitatea, emisă în temeiul OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 3904/2010, eliberată pe baza Notei de Constatare nr. S/DI/I/2335 din data de 06.10.2010 și care a constatat următoarea situație de fapt: nu există date sau documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității;

4. Având în vedere documentul nou și neprocesat identificat pe numele domnului PREDOIU Silviu, respectiv Fişa de Evidență întocmită pe numele domniei sale, predată C.N.S.A.S. la data de 04.01.2021;

5. În baza Notei de Constatare nr. DI/I/1213 din data de 14.10.2024, întocmită de către Direcţia de Specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul PREDOIU Silviu figurează cu o Fişă de Evidenţă care a fost transmisă în copie de Serviciul de Informații Externe şi cuprinde informaţii privitoare la situaţia civilă şi militară a domniei sale şi care atestă calitatea de angajat al fostei Securități. Numele de serviciu ce i-a fost atribuit a fost: PUMNEA Silviu. Totodată, potrivit notei de constatare nr. DI/I/1213 din data de 14.10.2024, în urma verificărilor întreprinse până la data de 14.10.2024, au rezultat informaţii privind apartenenţa domniei sale la structurile fostei Securități, în calitate de ofițer al fostei Securități, figurând cu următoarele informații: data încadrării în Centrul de Informații Externe - 01.10.1987; gradul de locotenent major - 01.10.1987; misiuni în străinătate - 25.08.1989, acoperire Întreprinderea de Comerţ Exterior GEOMIN; funcţii îndeplinite: 01.10.1987 – Ofiţer II Informații Externe; 01.10.1987-01.06.1989 – Centrul de Pregătire și Perfecționare a Cadrelor Brănești; 01.06.1987 – Ofiţer II Informații Externe; 26.12.1989 - trecut în Ministerul Apărării Naționale, în urma reorganizării. Întrucât nu au fost identificate documente din care să rezulte faptul că persoana verificată ar fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în cazul domnului PREDOIU Silviu, nu se poate reţine calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul legii;

6. Pe baza materialului avut la dispoziţie până la data de 14.10.2024, precum şi a procesului-verbal al şedinţei Colegiului C.N.S.A.S. din data de 15.10.2024;

ADEVERIM, PRIN PREZENTA, CĂ

Elementele mai sus prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel domnului PREDOIU Silviu, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 05.01.1954, în Slobozia, județul Argeş, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii, în sensul legii.

Nota de constatare pe care s-a întemeiat adeverinţa poate fi consultată la sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prezenta adeverinţă poate fi contestată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, de către orice persoană interesată, în termen de 48 de ore de la data publicării pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.", se arată în documentul CNSAS.

marți, 15 octombrie 2024

Să fie ridicat dreptul de a profesa pentru acești medici nemernici!




Medic ginecolog prins în flagrant când primea mită pentru a face o operație de cezariană

Un medic ginecolog, de la Spitalul Filantropia Craiova, a fost prins în flagrant în timp ce primea o mită în sumă de 800 de lei și 100 de lire sterline pentru a face o cezariană.

„În data de 10.10.2024, inculpata DDM, în calitate de specialist cu specializarea obstretică-ginecologie, ar fi primit un titlu de mită suma de 800 de lei și 100 de lire sterline de la o pacientă internată la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru nașterea unui copil – cezariană", transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Medicul a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, perioadă în care nu mai poate profesa în postul de specialist obstetrică-ginecologie în cadrul niciunei unități medicale din rețeaua de stat.


Atenție

Cabinetele medicale sunt pline de medici nebuni, neprofesioniști, fără  pic de empatie față de pacient,  ciubucari la greu. Anul acesta am avut de a face cu două  doctorițe de la o policlinică privată una mai nebună decât alta. Isterice pur și  simplu. Un pacient a ieșit  din cabinetul uneia injurând-o ca la ușa  cortului. Nimeni din jur nu a reacționat. M-am minunat dar la consultația cu acest asa zis medic m-am convins că  am de a face cu o nebună. 

Citind pe internet mă uimesc postările unor pacienți dintr-o țară care este far pentru România. 

Este vorba despre un medicament  care te nenorocește în  loc să  te facă  bine.

Iată  ce zice un pacient:

"Has way too many side effects: dizziness, fatigue, myalgia, and it made me constipated. It really seems like our doctors don’t know anything. I’ve been using natural supplements and I actually have a quality of life that is bearable. Going to China to be cured. Alpha blockers are designed to make you stay on a life treatment with horrible symptoms. No thank you, I’ll stick with my own recipes that I came up with that help more than anything any doctor has given me. All the doctors think I’m crazy, but they’re just programmed that way and very textbook. Think outside the box, people, if your treatments don’t work, it is time to do more research."



Oare, avem analfabeți în guvern?