luni, 19 august 2024

Consilier de dictator, fugar în Uniunea Sovietică Ailaltă propune o soluție pentru a-și consolida poziția de trădător.

Secretele lui Putin, dezvăluite de fostul său consilier economic: „Războiul din Ucraina se va termina într-un singur fel“

Regimul lui Vladimir Putin trebuie răsturnat de la putere pentru ca Ucraina să câștige războiul, a avertizat un fost consilier al liderului de la Kremlin.

Președintele rus Vladimir Putin/ FOTO: EPA:EFE

Andrei Illarionov a spus că tiranul rus , în vârstă de 71 de ani, și-a pus ochii pe Ucraina încă din primele zile ale președinției sale - și că nu va renunța niciodată.

Vladimir Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei în urmă cu 25 de ani - iar câteva luni mai târziu, a devenit președinte.

În cele două decenii de domnie, autocratul și-a consolidat stăpânirea cu mâna de fier, și-a făcut aliați în Orientul Mijlociu și China , a anexat Crimeea și a lansat un război total împotriva Ucrainei.

Și în 2020, vicleanul Putin a schimbat legea Rusiei pentru a putea să rămână președinte pentru încă două mandate.

Înseamnă că tiranul urmează să conducă Rusia până în 2036 - iar Illarionov, în vârstă de 62 de ani, a avertizat că liderul rus este hotărât să „își atingă obiectivele".

„Dacă și-a stabilit obiectivul, este foarte serios în ceea ce privește atingerea obiectivului. Înseamnă că este foarte serios în pregătiri, foarte serios în a se gândi și a pregăti diferite opțiuni pentru a atinge obiectivul. Nu înseamnă o opțiune, nici două opțiuni, ci zeci. Și dacă se decide cu adevărat să facă ceva, nu va uita. Ar încerca o dată, de două ori, de trei ori până când se realizează. Îmi amintesc foarte puține cazuri în care și-ar anula, uita sau deturna intențiile," spune fostul consilier al lui Putin.

Illarionov este fostul consilier economic șef al lui Putin, care a lucrat cu dictatorul între 2000 și 2005.

După ce a demisionat în 2005, Illarionov a continuat să fie un critic deschis al lui liderului de la Kremlin și l-a criticat pe diverse teme de-a lungul celor două decenii și jumătate.

În august anul trecut, Rusia l-a adăugat pe llarionov - care s-a mutat în Statele Unite după ce a demisionat - în registrul agenților străini.

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, cu puține semne că Putin se preda sau semnează un acord de pace, Illarionov a spus ce este „posibil" să-l oprească pe despot.

„Este posibil dacă țările ar forma o uniune cu scopul de a termina regimul lui Putin. Până acum, nimeni nu și-a stabilit acest obiectiv. Nici președintele SUA, nici unul dintre liderii europeni, nici măcar președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu propune așa-zisa formulă de pace. Nu a produs o formulă de victorie. Singura modalitate de a avea securitate pe termen mediu pentru Europa de Est și Europa este doar să închei cu regimul Putin", susține Ilarionov.

Andrei Illarionov dezvăluie motivul pentru care Vlad s-a întors împotriva Occidentului

În primii trei ani de președinție a lui Putin, el a părut cu adevărat interesat să se alăture lumii occidentale, a spus Illarionov.

Prietenos cu fostul prim-ministru Tony Blair , prima vizită externă a lui Putin a fost la Londra, iar Blair a fost primul lider străin care l-a vizitat pe Vlad în Rusia.

Illarionov a explicat de ce Putin s-a întors împotriva lumii occidentale - în loc să i se alăture.

„Momentul de cotitură care l-a determinat pe Putin să-și schimbe mentalitatea a fost războiul din Irak din 2003. Războiul acela a fost lansat de George Bush Jr...în ciuda avertisementelor și argumentelor foarte puternice ale lui Putin. Și a folosit acele argumente care ulterior s-au dovedit a fi corecte. Nu ar trebui să trecem cu vederea că Putin este destul de inteligent", spune Ilarionov.

Fostul consilier a adăugat: „Ceea ce este remarcabil la Putin este că nu se ascunde. El este, într-o oarecare măsură, incredibil de deschis. Trebuie să-l citești și să auzi și să înțelegi ce are în minte. El și-a anunțat ofensiva împotriva Ucrainei și Occidentului în 2003. Trebuie să recunoaștem cât de consecvent este dacă a anunțat-o public. Și-a anunțat public obiectivul în septembrie 2003 și continuă să execute acest obiectiv și această strategie timp de 21 de ani".

Illarionov a criticat în mod deschis invazia rusă a Ucrainei - și a blamat politicile rusești recente drept „o catastrofă".

Dar fostul consilier politic principal crede că războiul cu Putin poate fi câștigat.

„Convingerea mea fermă că războiul din Ucraina poate fi câștigat și victoria poate fi obținută numai dacă nu numai Ucraina, ci și prietenii Ucrainei vor participa la bătălie", a spus el.

„Conceptul că Ucraina se poate apăra, ce să mai vorbim să învingă, dar se poate apăra singură este complet greșit. Ucraina nu poate face asta singură. Numai eforturile comune ale țărilor iubitoare de democrație pot apăra Ucraina, pot opri agresorul și pot ajunge la victorie", susține Ilarionov.

Adevărul.ro 


Mulți ani am practicat negustoria.

Constat cu surprindere că noțiunea de negustor are uneori caracter peiorativ.

     Mulți  trebuie să înțeleagă  că moartea Republicii Socialiste  România a avut o cauză  principală, producția  pe stoc de mărfuri, multe de proastă  calitate, nevandabile.

      Împușcătului i-au stat greu la inima negustorii evrei din România.  I-a scos din toate zonele sensibile profitului. Asa am ajuns o țară  fără  datorii, stocuri mari de mărfuri.

      Privesc cu atenție negustorii evrei, americani, chinezi, cei din UE etc., 

Acum piața românească  este invadată de mărfuri chinezești. Bravo, chinezilor! Balanța lor comerciala este excedentar pozitivă.  

       Noi cumpărăm la greu, orice. O fi de bine!




Negustor  din București 

Vreau sa precizez că negustoria are un sens larg:

Activitate economică (particulară) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negoț, comerț (particular).
sinonime: 
1.1. Profesiunea, starea sau calitatea de negustor; faptul de a vinde și a cumpăra mărfuri.
2. Afacere, întreprindere comercială.
sinonime: 
etimologie:
Negustor + sufix -ie.

Eu am profesat meseriile: chimist, cercetător și cea de negustor. Ultima meseria mi-a deschis orizonturile cunoașterii. Așa  am ajuns și  diplomat, negustor de idei și chiar ofițer al Armatei române. 


Celelalte meserii mă țintuiau într-un birou, uzină,  atelier, fabrică.  

Societatea umană ar produce degeaba bunuri materiale sau intelectuale de orice natură dacă nu sunt vândute pentru a aduce profit, motorul dezvoltării.





duminică, 18 august 2024

Elveția o țară foarte frumoasa dar, dar, dar... cu multe găselnițe, muniție, armată, bănci, aur, prețuri mari etc.,...

Țara în care lacurile sunt „bombe”. Autoritățile oferă un premiu de zeci de mii de euro celor care scapă de muniția din ape

Timp de mulți ani, armata elvețiană a folosit lacurile ca locuri de depozitare a munițiilor vechi, crezând că acestea pot fi aruncate în siguranță acolo, notează BBC. 

Numai în lacul Lucerna există aproximativ 3.300 de tone de muniție, iar 4.500 de tone în apele Neuchatel, pe care forțele aeriene elvețiene le-au folosit pentru practici de bombardament până în 2021.

Unele muniții se află la adâncimi cuprinse între 150 și 220 de metri, dar altele din lacul Neuchatel sunt la doar șase sau șapte metri sub suprafață.

Acum, departamentul elvețian de apărare oferă un premiu în valoare de 52.824 de euro pentru cea mai bună idee de a le scoate la suprafață. Cele mai bune trei idei pentru o soluție sigură și ecologică de recuperare a munițiilor vor împărți premiul.

Faptul că atât de multe muniții au fost aruncate în lacurile elvețiene - Brienz fiind unul dintre ele - este cunoscut de zeci de ani, deși oamenii și-au pus întrebări cu privire la siguranță mai recent.

Geologul elvețian pensionat Marcos Buser, care a consiliat guvernul pe această temă, a scris o lucrare de cercetare în urmă cu zece ani în care avertiza cu privire la pericolele acestor depozite.

Munițiile prezintă două riscuri, a spus el. În primul rând, în ciuda faptului că se află sub apă, există încă un risc de explozie, deoarece în multe cazuri „armata nu a îndepărtat fitilul înainte de a arunca muniția".

Apoi, există contaminarea apei și a solului - există o șansă reală ca TNT extrem de toxic să polueze apa lacului și sedimentele.

Guvernul elvețian recunoaște că factori precum vizibilitatea redusă, fierul magnetic și greutățile individuale ale muniției „reprezintă provocări majore pentru recuperarea muniției în condiții ecologice".

O evaluare a tehnicilor posibile de recuperare în 2005 a arătat că toate soluțiile propuse pentru recuperarea munițiilor prezintă riscuri grave pentru ecosistemele sensibile ale lacurilor.

Nu este prima dată când armata elvețiană pare oarecum neglijentă cu munițiile sale. Satul alpin Mitholz a suferit o explozie masivă în 1947, când 3.000 de tone de muniție depozitate de armată în muntele de deasupra satului au explodat.

Nouă persoane au fost ucise, iar satul a fost distrus. Explozia a fost auzită chiar și la 160 de kilometri distanță, în Zurich.

În urmă cu trei ani, armata a dezvăluit că cele 3.500 de tone de muniție neexplodată care rămăseseră încă îngropate în munte nu erau, până la urmă, sigure și a declarat că acestea vor fi îndepărtate.

Pentru locuitorii din Mitholz, acest lucru a însemnat să plece de acasă pentru o perioadă de până la un deceniu, în timp ce operațiunea de curățare a avut loc.

Au existat, de asemenea, scandaluri cu privire la strategia de apărare a Elveției neutre din timpul Războiului Rece, care prevedea minarea podurilor și tunelurilor sale în caz de invazie.

Unele poduri au trebuit să fie deminate rapid, deoarece vehiculele grele de marfă moderne riscau să declanșeze o explozie.

În 2001, 11 persoane au murit în tunelul Gotthard, una dintre principalele rute de transport nord-sud ale Europei, când a izbucnit un incendiu în urma unei coliziuni între două camioane.

Cantități mari de explozibili - neimplicați în incendiu - erau încă depozitați într-un depozit din apropierea gurii tunelului și, după ce pompierii au reușit să stingă incendiul, armata a sosit cu echipament de deminare la îndemână.

Săptămâna aceasta, armata a dezvăluit că rapoartele civililor care au găsit muniție neexplodată în zona rurală elvețiană au crescut cu 12 % anul trecut (pe 2022).

Chiar și pe ghețari, care acum se retrag din cauza impactului schimbărilor climatice, gheața care se topește scoate la iveală muniție uzată și muniție reală rămasă de la antrenamentele în munți care au avut loc în urmă cu zeci de ani.

Este o moștenire a strategiei de apărare a Elveției de „neutralitate armată" - menținerea unei mari armate de miliție (toți bărbații elvețieni sunt obligați să facă serviciul militar) care își antrenează trupele aproape în întregime în interiorul unei țări dens populate.

Eliminarea munițiilor din lacurile elvețiene se anunță a fi o sarcină lungă și complicată. Dar, mai întâi, cineva trebuie să vină cu un plan viabil despre cum anume să le scoată.

În timp ce unii se plâng că armata ar fi trebuit să se gândească la acest aspect în momentul deversării, timp de decenii, sfaturile geologilor către armată au fost că această practică este sigură.

Căutarea de soluții a început în urma apelului lansat de departamentul elvețian al apărării. Publicul își poate prezenta ideile până în luna februarie a anului viitor, când acestea vor fi evaluate anonim de un grup de experți. Cei trei câștigători vor fi anunțați în aprilie anul viitor.

„Nu este planificată punerea în aplicare imediată a propunerilor prezentate, dar acestea ar putea servi drept bază pentru clarificări suplimentare sau pentru lansarea unor proiecte de cercetare", a transmis guvernul elvețian.

 Știrile PRO TV 



vineri, 16 august 2024

Bulversarea punctajului pensiilor ca să nu zic cea mai mare bulibășeală. Guvern de neterminați.

De ce au scăzut, de fapt, 719.257 de pensii la recalculare. Schimbarea care micșorează numărul de puncte

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat în urmă cu două zile că pensiile a 719.257 de români au ieșit mai mici în urma recalculării, dar acestea vor rămâne la nivelul actual, în plată.

În noua lege a pensiilor există o prevedere care scade numărul de puncte de contributivitate

Prin noua lege a pensiilor au fost majorate peste 3,8 milioane de pensii, potrivit prezentării Ministerului Muncii, însă aproape 720.000 au fost diminuate. Motivul pentru care acestea au scăzut ca urmare a recalculării, deși beneficiarii vor încasa aceeași sumă ca până acum și după 1 septembrie, nu a fost dezvăluit de oficiali.

Din informațiile obținute de „Adevărul" reiese că de vină pentru această scădere, care se va reflecta și mai evident în viitor, este o prevedere care schimbă aproape insesizabil modalitatea de raportare la venituri.

„Aceste scăderi provin din diferențele de calcul ale punctajelor obținute în timpul muncii. Pe actuala lege a pensiilor 263/2010, încă în vigoare, calculul punctelor de pensie se face prin raportare la salariul mediu brut lunar pe ramură (domeniul de activitate - n. red.) anunțat de Institutul Național de Statistică. Prin noua lege a pensiilor, L 360/2023, raportarea se face la salariul mediu anual luat în calcul la elaborarea bugetului de stat. Am făcut o simulare de calcul pe anul trecut. Rezultatele se văd în tabel: dacă pe vechea lege a pensiilor rezultau 1.02 puncte, pe noua lege a pensiilor nu se realizează nici măcar un punct", a declarat Horațiu Raicu pentru „Adevărul".

Calcule efectuate de Horațiu Raicu, secretar general al BNS

Raicu a adăugat că, de fapt, această majorare a pensiilor aflate în plată este o „bomboană dulce-amară" pentru pensionari.

De fapt, toate punctele de pensie au scăzut ca urmare a recalculării, însă cei care au avut o vechime mai mare de 25 de ani au fost recompensați prin punctele de stabilitate", a declarat Raicu, adăugând că renunțarea la salariile medii brute pe ramură va produce efecte puternice pe viitor.

Potrivit ultimelor date publicate de INS, există discrepanțe majore între salariile din România, cele mai mari fiind chiar și de patru ori cât cele mai mici, după cum urmează: salariile provenite din activități de editare – 11.614 lei, urmate de cele din IT - 11.573 lei și cele din Informații și comunicații - 10.453 lei, cele din fabricarea produselor de cocserie și țiței - 10.424 lei, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - 9.573 lei, iar pe locul 6 salariile din transporturi aeriene - 9.316 lei.

La polul opus, cele mai mici salarii nete sunt cele din domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte - 2.798 lei, de patru ori mai mici decât cele mai mari salarii medii nete plătite în luna iunie.

Salariul mediu brut raportat de INS a fost 8.480 lei în luna iunie, iar netul de 5.176 lei.






Les ciseaux ou le ciseau

 



Viitorul președinte al României

BRICS contra dolar

Țările BRICS continuă dedolarizarea: India a devenit a cincea putere economică a lumii

Țările BRICS continuă procesul de dedolarizare, existând o presiune semnificativă a Rusiei, Indiei și Chinei, care își impun propriile monede naționale în comerțul derulat în interiorul acestui bloc.

Țările BRICS continuă procesul de dedolarizare

Țările BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – se îndepărtează din ce în ce mai mult de dependența de dolarul american în comerțul internațional, potrivit Sameep Shastri, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie BRICS. Shastri a discutat recent despre această schimbare într-un interviu, subliniind preferința tot mai mare a blocului pentru desfășurarea comerțului folosind propriile monede naționale, cum ar fi rubla rusă, rupia indiană și yuanul chinezesc, scrie Global Trade.

Shastri a remarcat că această tendință face parte dintr-o strategie mai amplă de încredere economică în sine în cadrul națiunilor BRICS, provocând dominația de lungă durată a economiilor occidentale. „Nu ar trebui să fim dependenți de o singură monedă", a afirmat Shastri, subliniind necesitatea ca țările BRICS să își consolideze propriile monede și economii.

Blocul BRICS, care sa extins la începutul acestui an pentru a include Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Etiopia, se poziționează din ce în ce mai mult ca o contrabalansare a puterii economice occidentale. Shastri a subliniat influența semnificativă a Rusiei, Indiei și Chinei, descriindu-le drept jucători cheie printre economiile emergente ale lumii.

„India a devenit a cincea economie ca mărime, așa că demonstrăm lumii că încrederea în sine este foarte importantă acum", a adăugat Shastri, subliniind creșterea strategică și durabilă pe care o experimentează națiunile BRICS. În ciuda diversității geografice a membrilor săi, BRICS este unită în căutarea independenței economice și a influenței pe scena globală.

În martie, noua Bancă de Dezvoltare a BRICS (NDB), înfiinţată de grupul economiilor emergente BRICS, anunța că are ca obiectiv în acest an acordarea de împrumuturi în valoare de 5 miliarde de dolari.

Cu sediul în Shanghai, banca, înfiinţată în 2015 pentru a acorda statelor membre BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) mai multă influenţă în finanţarea proiectelor de infrastructură decât instituţiile conduse de Occident, cum ar fi Banca Mondială, este interesată să atragă noi membri pentru a-şi spori capitalul, după ce sancţiunile occidentale au redus creditarea din partea Rusiei.

Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!

În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără  air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...