vineri, 16 august 2024

Votați PSD-ul! Câte stele ii mai trebuie lui GLUGĂ?

Astrele s-au aliniat pentru fostul șef al Poliției Constanța, care a demisionat după tragedia de la 2 Mai. A fost numit consul, fără concurs

Fostul șef al Poliției Constanța, chestorul ​​​​​​​Chestorul Adrian Glugă, a demisionat în urma tragediei de la 2 Mai, dar nu a rămas șomer. Deși nu este calificat să fie diplomat, Gluga a fost pus peste noapte consul și trimis să reprezinte Româniai în Pakistan.

Adrian Gluga. FOTO: Captură video

Fostul chestor constănțean Adrian Glugă este noul consul al României la Pakistan, deși nu a susținut concurs pentru a intra în rândul personalului diplomatic. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a decis să-l primească în corpul diplomatic, deși nu are niciun fel de pregătire în acest sens și nu a susținut niciun examen. În acest sens, Glugă a fost detașat direct.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe a driblat o lege care menționează că, pe lângă personalul diplomatic de carieră; „sunt eligibili în vederea nominalizării pe funcțiile de consul general, șef al oficiului consular de carieră, cu rang de consulat general membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României și persoane care nu fac parte din Corpul Diplomatic și Consular al României, propuse de către Secretariatul General al Guvernului", scrie Europa Liberă.

Mutarea a fost făcută în taină. Deși Gulgă a fost numit consul încă din data de 7 mai, pe pagina de internet a Ambasadei României din Pakistan încă apare Claudiu Vasiel Cucu, care ocupă funcția de ministru consilier/consul general. Și fostul polițist a căutat să păstreze tăcerea. Singurul loc unde apare că este angajat al MAE este declarația de interese pe 2024, depusă de două ori pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. În schimb, deși ar fi fost obligatoriu să depună și o declarație de avere, Gluga nu a ținut cont de această prevedere legală.

Potrivit sursei citate, MAE a căutat să explice decizia prin faptul că cererile de vize pentru România din partea pakistanezilor au crescut foarte mult în ultimii ani, iar personalul este insuficient.

„În vederea acoperirii temporare a posturilor vacante din Serviciul Exterior, în state unde activitatea consulară impune măsuri pentru a putea fi derulată în condiții optime, dată fiind subdimensionarea personalului consular alocat, MAE utilizează instituția detașării, respectiv cu personal din instituțiile din cadrul administrației publice, inclusiv din Ministerul Afacerilor Interne. Începând cu data de 7 mai 2024, persoana menționată a fost detașată, pentru o durată determinată, în calitate de consul, în cadrul secției consulare a Ambasadei României în Pakistan", a fost explicația găsită de MAE.

Adrian Glugă a fost numit șef al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța în 2020, dar a demisionat în 2023, după tragedia de la 2 Mai, când un tânăr sub influența drogurilor a intrat în plin într-un grup de tineri.

Accidentul, care a avut loc anul trecut, pe 19 august, a dus la moartea a doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani. Alți trei tineri au fost atunci răniți. Autorul accidentului, Vlad Pascu, era drogat la volan și a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, deși părinții victimelor au cerut oficial ca acesta să fie acuzat de omor.

Procurorii au motivat decizia și au transmis că nu doar Pascu a fost vinovat, ci și victimele, care în opinia anchetatorilor au creat o stare de pericol, pentru că ar fi mers pe partea dreaptă a drumului, nu pe stânga, așa cum prevede legislația rutieră. Procesul continuă.

Corpul de Control trimis atunci la Constanța de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, descoperit o serie de nereguli la Inspectoratul Județean de Poliție, dar și în modul în care au intervenit polițiștii. Silit de împrejurări, Gluga și-a depus demisia, câteva zile mai târziu, pe 28 august. Nu a rămas însă prea mult timp șomer, dar a schimbat angajatorul. De la Ministerul Afacerilor Externe, Adrian Gluga s-a mutat fără probleme la Ministerul Afacerilor Externe, deși nu are nicio calificare în acest sens.

Aflată deja în campanie electorală, viitoarea candidată a USR pentru postul de președinte, Elena Lasconi, a reacționat la aflarea veștii că Glugă a fost angajat ca diplomat, deși nu are niciun fel de pregătire în domeniu.

„România în mandatul lui Iohannis pare că devine, în fiecare zi, țara lui „Așa vreau eu!" și „Pentru greșeli, plătesc doar nevinovații". Mi se pare absolut revoltător ce au descoperit jurnaliștii de la Europa Liberă: comisarul Glugă, cel care conducea IPJ Constanța când a avut loc tragedia de la 2 Mai, a fost numit consul al României în Pakistan. Detașat în MAE, fără concurs, făcut consul și ținut totul cât mai pe ascuns.

Îi cer lui Klaus Iohannis, în calitatea lui de șef al politicii externe a României, să solicite, de urgență, retragerea de la post a comisarului Glugă și solicit Ministerului Afacerilor Externe să spună public cum a luat această decizie aberantă. Este o palmă peste obrazul părinților care și-au îngropat copiii. Este o palmă peste obrazul unei țări în care pare că dreptatea este doar pentru speciali!", a scris politiciana pe contul ei de Facebook.

Rușine, guvernanților actuali! Militarii, activi și pensionari sunt bătaia lor de joc.






Două poziții pe o problemă discutată în site-ul Huhurez.com unde militarii își spun Of-urile:







joi, 15 august 2024

Stăpânii pe plantație, feudalii din Sistemul Medical

Pacienții acuză că la Sf Pantelimon se încearcă în continuare ascunderea dovezilor: „Sistemul de sănătate este dominat de feudali”

Pacienți neglijați, personal medical terorizat și mușamalizarea ilegalităților sunt practici comune în spitalele din România, susține președintele Asociației Pacienților, Vasile Barbu.


Vasile Barbu aduce acuzații grave conducerii Spitalului Pantelimon - Foto Arhivă

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, spune că personalul medical de la Spitalul Pantelimon trăiește în „teroare". Reprezentantul pacienților descrie un sistem corupt și intimidant. Practici precum manipularea documentelor, neglijarea pacienților și mușamalizarea ilegalităților sunt frecvente, creând o atmosferă de frică și control abuziv asupra personalului medical, spune Vasile Barbu.

Reprezentantul pacienților îl acuză pe fostul manager al spitalului „încă mai diseminează teroare în rândul personalului medical de bună credință".

Și așa stafia lui și a celor care au distrus acest spital din toate punctele de vedere o să dăinuie în continuare în unitatea unde lucrează și oameni/profesioniști deosebiți. Hai să-i scoatem de acolo pe nemernici și să facem loc celor care trebuie să participe la reconsolidarea acestui spital important!", a scris Vasile Barbu pe Facebook.

Încă de la izbucnirea scandalului de la Spitalul Pantelimon, Vasile Barbu a precizat că în acest spital sunt multiple nereguli semnalizate de aparținători ai pacienților, dar și de avertizorii de integritate ai Asociației.

Concret, sunt aduse acuzații de neglijență gravă, care au dus la un număr record de decese, chiar mai mare decât în perioada pandemiei.

E o serie întreagă de lucruri. Eu i-am semnalat managerului încă din martie, ca și ministrului Sănătății, și-au dat seama că ceva nu-i în regulă și-au început să se agite. Și au încercat să măsluiască tot felul de probe sau lucruri, dar n-au nicio șansă pentru că totuși procurorii și polițiștii le vor descoperi. În nebunia asta lor, cred că se pot acoperi. Cei mai mulți morți să știți că nu sunt cu noradrenalina, ci din cauza neîngrijirii, nu au fost hrăniți, nu li s-au dat antibioticele în funcție de antibiogramă, nu s-au făcut investigații de laborator pentru monitorizarea continuă a pacientului și intervenția la timp. Atunci când începea starea de agravare, trebuia să intervină să stopeze evoluția rapidă. Ei n-au făcut asta și-au lăsat să moară pacienții. Deci omorul s-a produs și prin astfel de proceduri. Doar eram pe acolo și am văzut. Anumiți oameni din secție, dar și din secțiile celelalte, au văzut și ne-au mai spus așa câte ceva. Cel mai grav: colaborarea cu aparținătorii, care se plângeau tot timpul, care reclamau și ne-au dat destule indici. N-am crezut că este amploarea atât de mare și n-am crezut că este atât de voit. Am crezut că este ca și la alte spitale, că e o fumigenă.", a detaliat Vasile Barbu pentru „Adevărul".

Asta pentru că e greu să demonstrezi că pacienții au murit din cauza reducerii noradrenalinei, „e foarte greu să dovedești că nu s-au respectat protocoalele", spune acesta.

Mai mult, unii șefi de secție și persoane din conducere fac tot posibilul să mușamalizare cazurile de omor, transmite reprezentantul pacienților.

Îi amenință că vor fi dați afară. Deja au făcut tabele să le bage pe același circuit prin care le-a dat afară și pe Camelia Stamatoiu și pe Elena Voicu. Ca să se acopere, merg pe la Consiliu Etic, la Consiliul pentru Disciplină. Iau semnături de la oameni ca să se apere. Ei cred că dacă au semnături, sunt acoperiți legal. Ceea ce este fals. Toate aceste structuri interne de reevaluare sunt ale lor. Unii dintre medicii nu au curajul să spună, le e frică. Odată ce va fi arestată preventiv șefa secției ATI și fostul manager, nu neapărat pentru acuzația de omor, ci pentru mușamalizarea cazului și corupție, poate vor vorbi și alții", a explicat Vasile Barbu.

Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Sf. Pantelimon, este cea care a sesizat autoritățile în legătură cu ororile de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Aceasta le sfătuia pe asistente să spună adevărul, „ fără ca situația să fie mușamalizată".

Imediat după apariția scandalului, șefa de la ATI și conducerea spitalului au declanșat o campanie de hărțuire și denigrare împotriva mea. Cele două doctorițe, aflate acum în arest au făcut sesizări împotriva mea la Colegiul Medicilor să mi se retragă dreptul de liberă practică.", a povestit recent dr. Elena Voicu, care a dezvăluit morțile suspecte de la spitalul „Sfântul Pantelimon" și care este avertizor de integritate de mai mulți ani.

Mai exact, personalul medical este amenințat, iar șefii încearcă să-și acopere urmele: „A umblat (n.r una din doctorițele arestate), chiar cu o zi înainte să fie chemată la Parchet, și în dimineața aia, umbla cu tabelul, cu lista de semnături din partea unor persoane din spital, ca să poată să-i dea afară, să le dea afară pe asistentele care au declarat la Parchet ce au declarat", afirmă Vasile Barbu.

Mai multe persoane din spital știau ce făceau cele două doctorițe acuzate de omor, însă nu au raportat din cauza fricii și a lipsei de curaj: „Știau de ce făceau doamnele cu coasa, cum erau denumite pe holurile spitalului, dar n-aveau cum să spună pentru că erau terorizate de către șefa de secție și de directorul medical. Până și liderul de sindicat se băgase și le avertiza, le amenința că le dă afară și că vor avea probleme", precizează Vasile Barbu.

Reprezentantul pacienților vorbește despre o cultură bazată pe teamă și corupție în spitale, unde anumite persoane, descrise ca „feudali", domină sistemul și împiedică alți medici și profesioniști să își facă treaba corect.

Se întâmplă o serie întreagă de mizerii în sistemul ăsta de sănătate. Este dominat de feudali, de unii medici care se consideră stăpâni pe plantație, stăpâni pe specialitatea medicală și sunt de ani de zile în structurile ministerului, în structurile casei, sau în structurile societăților. Ei hotărăsc cine merge la congrese, la conferințe. Au devenit și aceste conferințe mai degrabă niște mijloace de vacanță, decât de prezentare. Nici cei care vor să-și facă treaba cum trebuie nu pot, pentru că vin și te sancționează, te pedepsesc, te scot din structură, nu mai poți merge la conferințe, la congrese, cam așa au făcut, așa s-a procedat. Și le e frică. Ministrul Săntății nu s-a implicat pentru că îi e frică, lui i-am raportat primul, a știut primul ce se întâmplă acolo. Nu a făcut nimic. A zis că nu e adevărat. Cu toate că, în ultimii ani nu prea mai are toate instrumentele pe mâna, Ministerul Sănătății a pierdut autoritatea în domeniul sănătății.", concluzionează Vasile Barbu.

Însă, sunt și mulți medici care nu sunt „conectați la feudalism".

Păcat ca nu a putut să intervină mai devreme procurorul, să protejeze probele. Nu trebuiau să mai aibă acces la probe. La Spitalul Sfântul Pantelimon este dezastru. Un spital cu un management dezastruos. Eu sper ca autoritățile judiciare să ne ajute mai mult. Sunt atât de bucuros că acest procuror a avut curaj și a fost atât de perspicace în utilizarea unor probe, pe care alții cred că nici nu le-ar fi observat.", a mai spus președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Gheorghe Manole

https://www.facebook.com/share/v/eF915CWmrpagGmX9/

Românul s-a născut descurcăreț. A prins gustul afacerilor, oriunde în lume, chiar acolo unde unii dintre noi nu au călcat.

Atenție la profiturile afacerii, taxelor și impozitelor, practicate în Dubai!


Afacerea care ia amploare în Dubai. Cum profită românii de ușurința cu care pot lua credite

es

Dubai este cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite, după numărul de populaţie. Se află pe coasta de sud-est a Golfului Persic şi are una dintre cele mai mari densităţi de milionari din lume.

Dubai este cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite

Din 2021 până în prezent, numărul românilor care au devenit proprietari în Dubai a crescut cu peste 75%. Conaționalii noștri nu doar devin proprietari pentru investiții în Dubai, ci se mută efectiv cu familia, serviciul sau afacerile în EAU, determinați de faptul că băncile oferă facilitatea acordării de credite persoanelor din străinătate.

Condițiile de creditare sunt mult mai bune decât în România, aceste investiții fiind mult mai sigure întrucât sunt asigurate chiar de statul emiratez.

Orice român poate lua credit imobiliar în Dubai, cât timp a achitat 40% din depozitul aferent valorii casei pe care vrea să o achiziționeze la gata sau dacă a achitat 50% pentru o casă care se află în construcție. Cum nu toți românii au venituri să-și achiziționeze un imobil fără credit ipotecar, băncile din Dubai au facilitat accesul la aceste fonduri devenind astfel foarte atractive in contextul in care în țara noastră condițiile de creditare s-au înăsprit.

Astfel, conaționalii noștri pot lua credit imobiliar dacă depun declarația financiară din România, fac dovada că se încadrează cu rata pentru această proprietate în veniturile pe care le dețin, depun extrasul bancar pe ultimele 6 luni, dovada salariului pe ultimele 6 luni, sau certificatul de dividende recunoscut de către contabilii autorizați din România. În contextul în care românii devin conștienți de aceste facilități, pronosticul că numărul proprietarilor români în Dubai va crește cu cel puțin 15%, până la finalul acestui an, se susține" a declarat Cristina Stoian, CEO Simple Choices.

Aceasta a explicat pentru „Adevărul" cât costă un apartament în Dubai, în funcție de zonă și cu cât poate fi închiriat după achiziție, în cazul în care românii vor doar să investească în Dubai, nu și să locuiască acolo.

„În Dubai suprafețele apartamentelor sunt mult mai mari decât în România. De exemplu poți să achiziționezi un apartament de 1sau 2 camere cu suprafața de 80-100 mp cu piscină pe balcon în zona cartierelor de lux gen Palm, JVC cu prețuri de până la 350.000 de euro cu credit imobiliar. Noutatea și avantajul este că dacă le iei cu rate, care sunt fără dobândă, le poți închiria cu până la 3.000 de euro pe lună și implicit se plătește singur. Acest gen de achiziții fac românii în Dubai. Există firește și apartamente în zone mai îndepărtate de centru care pot fi achiziționate și cu 180.000 euro și să ofere facilități de genul piscinelor comune, acces la anumite facilități de tipul sălilor de sport, magazine.

Dacă românii aleg să își achiziționeze o garsonieră de exemplu în ansambluri precum: Production City, Silicon Oasis, Liwan sau Deira pretul poate fi de 90.000 euro, iar chiria va fi undeva de la 650 -700 euro pe lună, poate chiar 800 dacă este amenajată frumos", a declarat Stoian pentru „Adevărul".

În 2022, conform rapoartelor oferite de autoritățile din EAU, în Dubai erau peste 1.300.000 de unități locative, iar în acest moment numărul lor depășește 2.000.000, iar pe fondul boom-ului imobiliar se observă că în primul semestru al acestui an, investițiile imobiliare au crescut cu cel puțin 35%.

„La ora actuală se construiesc foarte multe proprietăți potrivite atât pentru scopuri locative, cât și pentru investiții. În calitate de expert imobiliar observ că a crescut standardul în acest an, revenind în prim-plan imobilele de lux. Fie că sunt garsoniere sau vile, toate au piscine, chiar și pe balcon și sunt accesorizate cu produse de top, care aparțin unor branduri precum Cavalli, Bugatti, Louis Vuitton, ultimul tocmai anunțându-și prezența pe acest segment în Dubai", a continuat Stoian.

Dacă ar fi să facem un top al naționalităților care achiziționează imobile în Dubai, pe primul loc sunt cetățenii din Marea Britanie, urmați de indieni, chinezi, pakistanezi, americani, iranieni, ruși, italieni, libanezi și egipteni. „De 3 ani, românii au trezit interesul marilor dezvoltatori și ne așteptăm ca în maxim 5 ani să intrăm și noi în topul mai sus menționat", a declarat expertul.

Un alt avantaj este că taxele şi impozitele anuale pe proprietate şi pe chirii sunt inexistente în Dubai, după cum a declarat recent consultantul în turism Răzvan Pascu.

Cei care doresc să investească sunt nevoiţi să achite doar comisionul unic pentru tranzacţii imobiliare. Taxa se numeşte DLD şi este de 4 la sută, se achită către Guvern doar o singură dată, după achiziţie. Cu alte cuvinte, nu se plăteşte TVA la achiziţia proprietăţilor rezidenţiale şi nici taxe pentru veniturile obţinute din chirii sau taxe anuale pe proprietate", a explicat Răzvan Pascu.

Rentabilitatea ridicată a investiţiei este principalul scop al celor care se aruncă într-o asemenea afacere.

Pe termen lung, randamentul net al închirierilor de locuinţe în Dubai este între 4 şi 7 la sută pe proiectele gata construite sau de 10-15% pe proiectele off-plan. Aici contează, bineînţeles, costul de achiziţie versus calitate, pentru că sunt multe proiecte care promit calitate, dar în realitate nu au livrat ce au promis. Desigur, contează şi sistemul de achiziţie în rate la dezvoltator pe perioada construcţiei, care face ca per total randamentul investiţiei să crească pentru că practic nu blochezi toţi banii de la început, ci îi plăteşti în rate", a adăugat Pascu.

Articol din Adevărul.ro 

Talibanii la putere. Democrația la pământ. Drepturile femeilor făcute zob.







Cariera militară, batjocura politicienilor.

Semnal de alarmă de la un general român: „Dacă rusul se îndreptă spre Galați și avem ordin să sărim pe el, militarii vor întreba: cu ce?”

În cadrul interviului, generalul român a spus că ne confruntăm în prezent cu un adevărat război informațional, iar armata se numără printre țintele acestuia. De la resursa umană la introducerea pensiilor de serviciu militare în PNRR, precum și la campania amplă de stigmatizare a armatei, toate acestea sunt arme prin care Armata Română este lovită din toate părțile.

Dar pe lângă această campanie, „Armata a devenit batjocura clasei politice”, a mai spus fostul comandant al MNC-SE. 

„Sunt exemplele războiului informațional desfășurat pe teritoriul nostru. De vreo cinci ani de la PNRR încoace am ajuns batjocura clasei politice. Sunt azi politicieni care spun că avem salarii și pensii nesimțite. Când un tânăr vede asemenea lucruri și-ar mai dori să înceapă o carieră militară? Toate țările din Europa au probleme, toate sunt afectate de războiul din Ucraina, dar în ce țară ați mai auzit o asemenea campanie de denigrare a armatei?

Aduceți-vă aminte că atunci când Comisia Europeană a răspuns problemei pensiilor militare din PNRR a spus clar, de ce criticăm Bruxellesul când noi, românii, am trecut asta în PNRR, nu ei. În al doilea rând războiul acesta dezarmează orice tânăr. Coroborat cu educația, dacă ne uităm cum arată manualele de istorie în școli, dacă există vreo discuție undeva privind necesitatea ca poporul să participe la apărarea țării, căci armata nu poate singură să o facă și nicio țară din lume nu poate singură doar cu armata activă să se apere, atunci ne explicăm cum s-a ajuns la situația în care armata a devenit ceva neatractiv”, a spus gen. (r.) Tomescu în cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic, găzduit de Defense Romania.

„Sistemul în sine, conducerea de la cel mai înalt nivel al statului, nu a luat măsuri necesare de a preîntâmpina acest declin al armatei. Toate structurile care se ocupă de apărarea țării au fost lovite, atât la comandă, cu oameni plătiți sau idioți utili”, mai precizează acesta. 

Weekend de foc la frontierele cu Bulgaria. Avertismentul MAE

Generalul (r.) Tomescu comentat și asupra modului în care declarația generalului Vlad, șeful Statului Major al Apărării, referitoare la apărarea României, a fost receptată de o parte a presei și, în special, de politicieni. El a evidențiat, de asemenea, importanța dotării cu echipamente moderne în cazul unui posibil conflict de mare amploare.

„Militarul activ nu are cum să riposteze, cei din rezervă sau în retragere acționează mai mult sau mai puțin eficient pentru remedierea acestor lucruri, clasa politică nu e deranjată la nivel guvernamental. Toate acestea afectează sistemul activ. Moralul și disciplina sunt elemente ale capacității de luptă ale unei armate. Așa cum educația, sănătatea și populația din punct de vedere demografic sunt capacități de luptă ale unui stat. Noi dacă analizăm toate acestea pe componente, suntem sub nivelul mării la tot.

Vă dau un singur exemplu. Mai țineți minte când noul șef al Statului Major al Apărării generalul Gheorghiță Vlad a declarat acum câteva luni că România trebuie apărată, că trebuie crescută rezerva voluntară? Nici măcar nu a folosit termenul de armată obligatorie! Imediat o parte a presei a sărit pe el să îl sfâșie, dar au făcut-o și oameni cu funcții mari inclusiv în Parlament”, a declarat gen. (r.) Tomescu.

În cadrul intervoiului, generalul român a dorit să atragă atenția cu privire la lipsa echipamentelor moderne și la anii de subfinanțare a armatei, în ciuda faptului că recent s-au realizat progrese semnificative pentru a diminua acest decalaj.

„Păi cum descurajezi un potențial atac? Pregătindu-te! O armată se pregătește pe timp de pace pentru apărarea țării. Aceasta ne e misiunea. Să dea Dumnezeu să nu existe un război, dar trebuie să fii pregătit și să arăți adversarului că ești credibil. Că capacitatea ta de ripostă e credibilă. Vrem o armată care să doarmă în bocanci? Să nu o înzestrăm cu echipamente? Apoi când te trezești că ajunge rusul la Odesa și se îndreaptă spre Galați, să ni se dea ordin să sărim pe el. Iar armata să spună: păi cu ce? că nu am primit nimic 25 de ani. Asta ne dorim? Nu își dorește nimeni acest lucru sper”, a conchis generalul (r.) Cătălin Tomescu.

Un alt spital va prelua urgențele care ar fi trebuit să ajungă la Spitalul Sf.

 Pantelimon. Decizia Ministerului Sănătății, după scandalul cu asasinele în halate


Articol din Realitatea.ro 

miercuri, 14 august 2024

Ați uitat de Sfânta Șpagă din Sistemul medical? De ce? Un ministru incompetent și chiar mincinos.

 Mostră  de Ministru:



Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că acțiunea Corpului de control al Ministerului „nu a vizat morții" ci doar două plângeri administrative.

Ministrul spune că nu a  greșit cu nimic, dar își reproșează doar o comunicare deficitară. Același lucru îl impută și Corpului de Control al Ministerului.

Sorin Luca, șeful Corpului de control al Ministerului Sănătății, care în luna aprilie a făcut verificările la Spitalul Pantelimon și a concluzionat că nu sunt probleme, a demisionat miercuri.

Despre decizia Comisiei de Disciplină a Colegilor Medicilor spune că ea a prezentat realitatea la care au avut membrii ei acces: foile de observație ale pacienților și discuțiile cu medicii care au lucrat acolo.

El spune că procurorii, spre deosebire de ei, au avut acces la injectomate și tot le-a luat peste o lună de zile ca să adune dovezi rezonabile în privința celor două doctorițe arestate.

Rafila nu a fost întrebat despre Ordinul prin care a trimis controlul la Spitalul Sf. Pantelimon și nu a spus nimic despre acesta. HotNews a cerut de două ori Ministerului Sănătății ca publicul să vadă Ordinul de ministru în cazul Sf. Pantelimon, dar acesta refuză.

De ce este ordinul lui Rafila important? Pentru că el arată ce obiectiv al controlului a stabilit ministrul. Ce componență aprobată a avut Corpului de Control. Tot ministrul primește și aprobă raportul final. În cazul oamenilor morți la Sf. Pantelimon, surse judiciare susțin că "oamenii din spital nu au vrut să coopereze inițial, văzând cum a decurs inspecția trimisă de ministrul  Rafila, una în care practic nu s-a descoperit, ci s-a acoperit".  

O decizie matură

Alianță-surpriză! George Simion vrea guvern cu USR, anti-PSD+PNL. Cine mai e invitat la masa negocierilor

Acum 4 minute 7 citiri

George Simion, Elena Lasconi / Colaj Ziare.com, foto Facebook - G. Simion, E. Lasconi

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

George Simion a făcut planul pentru alianța anti-PSD+PNL. Liderul AUR susține că e pregătit să încheie tensiunile cu Diana Șoșoacă. Mai mult, președintele formațiunii suveraniste speră că va reuși să ajungă la un consens chiar cu președinta USRElena Lasconi.

În opinia lui George Simion, alianța PSD+PNL nu poate fi învinsă decât dacă toate celelalte forțe se vor coaliza. Inclusiv consultantul politic Cozmin Gușă - când rival, când prieten - este așteptat la masa negocierilor.

„Și Cozmin și doamna Șoșoacă, și doamna Lasconi și domnul Constantinescu sunt bineveniți marți și miercuri, 27 și 28 august, la Parlament, pentru a ieși fum alb din direcția opoziției, pe care interesele PSD și PNL o vor atât de fragmentată", a notat Simion, pe blogul său.

Simion vrea să închidă conflictul cu Gușă, dar încă îl acuză de fake news.

„Am trecut prin tot felul de acuzații făcute la adresa mea la Gold FM. Totul a început de când a fost povestea legată de condiționarea unei candidaturi la prezidențiale la pachet cu cea de la Primăria Capitalei a lui Cozmin Gușă.

Cea mai nouă, pentru că nu știu dacă va fi și ultima, este cea de azi: aceea că sunt consiliat de un oarecare Bogdan Popescu, consilier al lui Ciolacu.

Nu îl cunosc pe individ, nu îi cunosc pe consilierii lui Marcel Ciolacu și nu aș lucra cu ei pentru că nu prea îmi par competenți. Îl vedeți cu toții pe Marcel Ciolacu și greșelile pe care le face", a precizat Simion.

Liderul AUR încă mai speră, totuși, că Gușă poate-i fi prieten.

George Simion mai susține că este pe locul al doilea în intențiile pentru alegerile prezidențiale.

„Faptul că sunt plasat pe locul doi în intențiile pentru alegerile prezidențiale nu se datorează unor mașinațiuni inventate de unii sau de alții, ci realității din teren: îmi iau treaba în serios în timp ce pleiada de politicieni și așa-ziși consultanți din ultimii ani se ocupă doar de lovituri de palat.

Eu, dacă greșesc, îmi asum, dar important e să nu persiști în greșeală. Și din fiecare greșeală înveți.

Întrebarea la care nu am încă un răspuns este dacă am greșit în privința lui Cozmin Gușă crezând că nu are alt interes decât să aibă un președinte suveranist, primul după Nicolae Ceaușescu, după cum s-a exprimat chiar el, și crezând că este un prieten.

Alții m-au avertizat că sunt naiv și Cozmin Gușă nu vrea să ofere doar sfaturi, ci să ne paraziteze.

Eu prefer să rămân naiv și să îl cred, pe mai departe, un prieten. Timpul decantează mult mai bine lucrurile și voi vedea, la final, dacă am avut dreptate sau nu", a precizat Simion.

Potrivit cifrelor din sondaje, AUR are doar 13-17%, USR 8-10%, iar SOS, în jur de 5%. Practic, fără o alianță solidă, care să atragă, eventual, și alte partide, PSD+PNL sunt de neîndepărtat de la Guvern.

În luna mai, Ziare.com a discutat cu liderii AUR și USR despre o eventuală guvernare. Reprezentanții partidelor nu au respins categoric o posibilă alianță „de nevoie", anti-PSD+PNL - VEZI AICI.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol din  Ziare.com 

Noua Zeelandă. A înnebunit lumea! Altă metodă de a ucide oameni.

Bomboane cu metamfetamină au fost donate oamenilor săraci, în Noua Zeelandă. Autoritățile sunt în alertă: „O doză poate fi fatală”

O organizație caritabilă din Noua Zeelandă a emis miercuri un avertisment urgent cu privire la pachetele cu alimente pe care le-a distribuit, afirmând că acestea au inclus, fără să vrea, bomboane umplute cu o doză potențial letală de metamfetamină, scrie DW.

Auckland City Mission, care lucrează cu persoanele fără adăpost, a declarat că dulciurile au fost donate anonim de către un membru al publicului.

Totul a ieșit la iveală când un client al unei bănci alimentare a raportat dulciuri cu "gust ciudat", alertând organizația caritabilă.â

Tot răul spre bine – din cauza concentrației mari de metamfetamină, bomboanele s-au dovedit a avea un gust "revoltător" și asta înseamnă că majoritatea celor care au primit bomboanele le-au scuipat imediat.

Bomboanele cu ananas învelite într-un ambalaj galben strălucitor conțineau aproximativ trei grame de metamfetamină, de până la 300 de ori mai mult decât doza pe care o persoană ar lua-o în mod obișnuit și care ar putea fi letală, potrivit New Zealand Drug Foundation.

"Înghițirea unei cantități atât de mari de metamfetamină este extrem de periculoasă și ar putea duce la deces", a declarat purtătorul de cuvânt al fundației, Sarah Helm.

Organizația caritabilă a declarat că a început să contacteze până la 400 de persoane pentru a depista coletele care ar fi putut conține bomboane.

Helen Robinson de la Auckland City Mission a declarat că opt familii separate au fost afectate până în prezent, dar nimeni nu a fost spitalizat încă.

Poliția din Noua Zeelandă a deschis o anchetă penală.

Train your brain