sâmbătă, 18 noiembrie 2023
Andrei Pleșu
Andrei Pleșu despre poporul român: „Lenea e un viciu, dar și hărnicia poate fi un viciu”
Evenimentul „O conversație despre 30 de ani de România", organizat de Asociația Rethink România, la Institutul Francez din București, i-a adus fașă în față pe filosoful Andrei Pleșu și psihologul Daniel David, care au discutat despre trăsăturile poporului român.
„Întâi, există o lentoare, o oboseală răsăriteană. Ar trebui poate să vorbim despre amplasamentul nostru balcanic, care e o mare problemă a identității noastre. Mi-aduc aminte că după cutremurul din 1977, Constantin Noica ne-a arătat o scrisorică de la Emil Cioran care îi spunea: „suntem prost plasați". A fi balcanic în seamnă a nu fi „nici, nici", dar a fi „și, și". A fi mereu între, a avea un sindrom al neapartenenței și asta ne face ne de o anumită disponibilitate și o anumită complexitate", a spus ANdrei Pleșu, potrivit adevarul.ro.
„Eu supun că și Europa și, în general, țările civilizate, Vestul e hiperactiv, e dinamic și eu zic că atunci când asta devine un exces e nevoie și de un pic de pauză. Adică lenea poate fi un viciu, dar și hărnicia poate fi un viciu. Noi aici suntem perfecți. Noi respectăm un termen care în culturile vechi aveau o valoare – să îți iei timp de reflecție, să timp pentru tine. Ori există riscul occidental al unui sprint către nou, către viitor, către lucruri fashionable (la modă-nr). Noi suntem, old fashion (de modă veche-nr) și trebuie făcută și combinația asta. E ceva noi care poate pune o pedală pe un anumit, cum să spun eu, galop progresist, pe un anumit mod de a de a trăi, mereu ancorat în viitor. E vorba și de o reevaluare a trecutului. Noi avem un simț al trecutului care când nu e isteric poate fi recuperator", a mai fost de părere filosoful Andrei Pleșu.
Articol din Ziare.com
vineri, 17 noiembrie 2023
De foarte multe ori am alimentat la aceasta pompă. Incredibil!
Cum "se fura la pompă" la o stație de de carburanţi Lukoil din Ciolpani. Unitatea a fost închisă și amendată
O staţie de carburanţi Lukoil din Ciolpani a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi amendată cu 55.000 de lei după ce echipele de control au descoperit nereguli care ţin de calibrarea pompelor de alimentare cu carburant.
Reprezentanţii ANPC au transmis vineri că a fost făcut un control la staţia de distribuţie a carburanţilor din Ciolpani, judeţul Ilfov, aparţinând Lukoil, în urma unei sesizări.
"Am primit informaţia legată de «furtul» la pompă în urmă cu foarte puţin timp. Am considerat că se impune urgent verificarea şi sancţionarea acestuia. Indiferent de cât de puţini bani sunt «făcuţi» aşa şi indiferent care este dimensiunea financiară a celui care o face, acest lucru este de netolerat. De fiecare dată am sperat că lucrurile se vor îmbunătăţi în urma acţiunilor noastre, din păcate văd că acest lucru nu se întâmplă la nivelul pe care ni-l dorim. Avem suficient de multă mină în pixuri pentru a ne lupta cu orice fenomen de acest gen", a declarat Paul Anghel, director general ANPC, citat de news.ro.
aiciComisarii ANPC au constatat atât practici comerciale înşelătoare - nereguli care ţin de calibrarea pompelor de alimentare cu carburant, cât şi referitoare la produsele aflate la comercializare în magazine.
"Mai exact, la momentul controlului, operatorul economic comercializa produsul benzină ECTO 100. La ridicarea pistolului din pompa de alimentare fără acţionarea acestuia, pe display-ul pompei se evidenţia: Litri 0,04 respectiv 0,05, Lei 0,30 respectiv 0.37. La determinarea cantităţii de produs cu vasul etalon de 20 litri, la cele două pompe s-a constatat o diferenţă în minus de 0,05 respectiv 0,07 litri. De asemenea, au fost identificate la comercializare produse care nu erau depozitate în condiţiile stabilite de producător", au precizat comisarii ANPC.
Staţia de carburanţi a fost închisă temporar, până la remedierea deficienţelor, iar unitatea a fost amendată cu 55.000 de lei.
G.M.miercuri, 15 noiembrie 2023
Renault electric. Concurență acerbă.
Renault va lansa o mașină electrică care va costa sub 20.000 de euro, pentru a concura cu vehiculele chineze și americane
Constructorul auto francez Renault a anunţat miercuri lansarea „Legend", un nou vehicul electric cu un cost sub 20.000 euro, înaintea de aplicarea subvenţiilor, pentru a răspunde concurenţei chineze şi americane, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Destinat a fi un vehicul urban prin excelenţă, compact şi fabricat în Europa, noul model „Legend" ar urma să apară pe piaţă din 2025, a indicat Renault înaintea lansării oficiale a noii sale divizii electrice, Ampere.
„Legend" promite de asemenea o eficienţă energetică „best-in-class", cu un consum de numai 10 kWh/100km, emisii de CO2 pe parcursul ciclului de viaţă cu 75% mai mici decât majoritatea vehiculelor cu combustie internă vândute pe piaţa europeană în 2023, şi un consum redus de materii prime, ca urmare a dimensiunilor sale compacte.
Noua divizie Ampere va propune în total şapte modele până în 2031: Megane E-Tech, Scenic E-Tech, Renault 5, Renault 4, „Legend" precum şi două modele suplimentare. De la un obiectiv de 300.000 vehicule vândute în 2025, Ampere se aşteaptă să vândă 1 milion de vehicule în 2031, echivalentul unei cote de piaţă de 10%. De asemenea, Ampere vizează o cifră de afaceri de 10 miliarde de euro în 2025, faţă de 46 de miliarde de euro pentru întregul grup Renault în 2022. Obiectivul este o cifră de afaceri de 25 de miliarde de euro în 2031, adică o rată anuală de creştere de peste 30% între 2023 şi 2031.
„Ceea ce vrem este să democratizăm vehiculele electrice în Europa. Ne vom reduce costurile în mod semnificativ pentru a reduce preţurile, iar în paralel ne vom îmbunătăţi marja operaţională", a declarat directorul financiar de la Renault, Thierry Pieton.
Renault, care a amânat introducerea Ampere la bursă pentru primul semestru din 2024, în aşteptarea unor condiţii mai favorabile, promite investitorilor o structură simplă şi foarte profitabilă. „Cu maşini de înaltă performanţă, preţuri competitive, un brand puternic şi servicii de înaltă calitate, Ampere este bine poziţionat pentru a răspunde evoluţiei vehiculelor electrice pe piaţa europeană... Dincolo de propria sa gamă, Ampere este, de asemenea, concepută pentru a fi o platformă tehnologică, de producţie şi de colaborare cu alte mărci, ceea ce reprezintă avantaje suplimentare", a spus Thierry Pieton.
Ampere are 11.000 de angajaţi, dintre care 35% sunt ingineri, care concep, dezvoltă şi produc în Franţa vehicule sub marca Renault.
Anul trecut, Renault a anunţat că va crea două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.
Încet, încet intrăm în lumea bună
HARTĂ Magistrala de metrou M6 până la mall Băneasa: În primăvară vor începe „cârtițele” să sape tunelurile de metrou
- "Contractorul Lotului 1 și-a obținut toate avizele necesare, în momentul de față a depus documentația pentru eliberarea autorizației de construire la Ministerul Transporturilor. Estimez că în cursul lunii decembrie va fi emisă și autorizația de construire. După emiterea autorizației contractorul va începe relocarea rețelelor de utilități. Eu zic că în primăvară - nu mai departe de luna martie - vom avea TBM-urile în șantier și vor începe să foreze", a declarat Mariana Miclăuș.
Valoarea contractului este de 1.200.850.000,00 Lei, fără TVA și este finanțat din fonduri europene nerambursabile și buget de stat.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 4 ani (48 de luni), potrivit Metrorex.
Contractul actual vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență, dar mai e nevoie ca Metrorex să semneze și alte contracte pentru echipamente, calea de rulare, finisaje și trenuri.
Care sunt stațiile de pe magistrala M6 de metrou 1 Mai - Băneasa
Secțiunea este cuprinsă între stațiile 1 Mai (existent)-Tokyo(inclusiv) are un traseu de 6,6 km și cuprinde 6 stații cu următoarele denumiri:
- 1 Mai (existentă)
- Pajura
- Expoziției
- Piața Montreal
- Gara Băneasa
- Aeroport Băneasa
- Tokyo (complex comercial Băneasa).
Hartă - Traseul Magistralei M6 de la 1Mai la Aeroportul Otopeni
Notă: De la stația 1 Mai Magistrala M6 ar urma să folosească tunelul Magistralei M4 pentru a ajunge până la Gara de Nord. Click pentru mărire.
Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou și va fi deservit de 12 trenuri pe care Metrorex va trebui să le cumpere.
Pentru tronsonul 1.2 (de la stația Tokyo la Aeroport Otopeni, Metrorex a semnat în luna mai 2023 un contract de execuție pentru structurile de rezistență cu turcii din Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA. Ca fapt divers, tot Gulermak, dar într-o asociere și cu Alstom și Arcada, vor proiecta și construi și metroul din Cluj Napoca.
Lotul 1.2 (Tokyo - Aeroport Otopeni) al Magistralei 6 va avea o lungime de 7,6 km. Vor fi realizate 6 stații de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.
După finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou și va asigura legătura între actuala stație de metrou 1 Mai existentă și Aeroportul Otopeni.
Ezoteric
ezoteric, ezotericăadjectiv
etimologie:
- limba franceză ésotérique
- cf. limba greacă esoterikos – interior
teozofiesubstantiv feminin
- 1. Termen desemnând diferite doctrine care susțin ideea unei cunoașteri superioare a esenței lui Dumnezeu, cu ajutorul unei intuiții mistice sui-generis.
etimologie:
- limba franceză théosophie
marți, 14 noiembrie 2023
Din istoria Dobrogei
Cadoul făcut de Charlie Ottley dobrogenilor. Se împlinesc 145 de ani de când ținutul s-a unit cu România
De Ziua Dobrogei, Charlie Ottley va povesti despre frumoasă călătorie gastronomică, culturală şi istorică prin autenticul dobrogean și despre fascinația pe care a exercitat-o asupra sa mereu surprinzătorul ținut dintre Dunăre și mare.
Surprinzătoarea Dobroge FOTO Călin Gavrilaș
La 14 noiembrie 2023, începând cu ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin", va avea loc proiecția documentarul „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA“.
Charlie Ottley
Charlie Ottley, jurnalistul britanic îndrăgostit iremediabil de meleagurile românești, va povesti despre frumoasă călătorie gastronomică, culturală şi istorică prin autenticul dobrogean și despre fascinația pe care a exercitat-o asupra sa mereu surprinzătoarea Dobroge.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează marți, 14 noiembrie, la ora 12.00, în Sala Vasile Canarache, vernisajul expoziției foto-documentare Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) - Portrete din trecut (The British Community of Kustendjie (1857-1882) - Portraits from the Past).
În anul 1857, la doar un an după încheierea Războiului Crimeii, consorțiul britanic Danube & Black Sea Railway and Kustendie Harbour Limited (DBSR) a obținut de la Imperiul Otoman concesiunea construirii căii ferate Kustendjie (Constanța - Tchernavoda (Cernavoda), precum și pe cea a portului Kustendjie. Acest contract a condus la crearea în mica așezare din Dobrogea a unei "colonii", a unei comunități britanice. Inginerii, specialiștii, muncitorii sau medicii din Regatul Unit s-au stabilit aici împreună cu familiile lor, locuind în case trainice din piatră, ridicate pe coasta dinspre portul orașului. Această comunitate s-a închegat la scurt timp după semnarea celor două concesiuni și a locuit la Kustendjie până în anul 1882, când statul român a răscumpărat de la DBSR, proprietățile și activele mobile.
Existența comunității britanice la Kustendjie a contribuit mult la dezvoltarea urbei, care dintr-o mică așezare de păstori musulmani a devenit, într-un timp scurt, un oraș modern, cu peste 5000 de locuitori de diverse etnii, și cu o intensă viață economică. Perioada 1857-1882 poate fi considerată o primă etapă din istoria modernă a orașului Constanța, premergătoare instaurării administrației românești în Dobrogea, de la 14 noiembrie 1878.
ZIUA de Constanța, Info Sud-Est și Heritage Constanta organizează Expoziția „Dobrogea 145", în perioada 14-22 noiembrie 2023, la Palatul Parlamentului, pentru a marca 145 de ani de la intrarea Dobrogei între granițele românești.
Vernisajul are loc marți, 14 noiembrie, ora 14:00, la Palatul Parlamentului (Camera Deputaților, intrare din Strada Izvor nr. 2-4, intrarea S1, nivel P1, în fața Sălii de Plen).
Expoziția cuprinde două secțiuni, referitoare la Palatul Reginei Maria din stațiunea Mamaia și la cetățile dobrogene, și prezentarea volumului „Dobrogea 145 - De la grecii din Milet la generația millenials".
Expoziție FOTO Ziua de Constanța
Expoziția este organizată de două publicații locale cu experiență și tradiție în monitorizarea patrimoniului cultural și istoric al Dobrogei și în campanii de mediatizare a monumentelor istorice aflate în pericol.
Evenimentul este organizat sub forma unui manifest menit să atragă atenția autorităților locale și centrale asupra patrimoniului cultural și a nevoii de conservare și reabilitare a acestuia, în contextul în care, în ultima perioadă, crizele profunde cu care s-a confruntat societatea românească au făcut să fie abătută atenția de la importanța protejării memoriei locurilor în care trăim.
În ultimele trei decenii, patrimoniul cultural și istoric al Constanței a fost vitregit din cauza intereselor imobiliare din zonă, la fel cum s-a întâmplat și în București, dar și în multe alte județe din țară.
Pe de altă parte, arheologia rămâne „cenușăreasa" ramurilor de studiu ale istoriei, din punct de vedere al finanțărilor, deși, la mii de ani distanță, are încă atâtea să ne spună.
„Fie că am adus împreună autorități, personalități dobrogene și societatea civilă, fie că a fost vorba de prima bibliotecă digitală a celor mai importante documente despre istoria Dobrogei, fie că am lansat volume reper pentru locurile dobrogene, ori că organizăm acest eveniment în care vrem să ducem Dobrogea în atenția autorităților centrale, de fiecare dată am lăsat moștenire generațiilor viitoare memoria locurilor natale și a oamenilor care au trecut pe-aici", spune Claudia Tanislav, manager ZIUA de Constanța.
Info Sud-Est (www.info-sud-est.ro) desfășoară de peste 10 ani campanii media de monitorizare și protejare a patrimoniului cultural dobrogean: „Printre altele, Info Sud-Est a creat Heritage Constanta (www.heritageconstanta.com), prima arhivă digitală a monumentelor istorice din județul Constanța, a oprit demolarea Sinagogii din Constanța și a reușit să aducă înapoi în patrimoniul statului român Palatul Reginei Maria din Mamaia (construit cu câțiva ani înainte ca Regina să descopere Balcicul), monument vândut ilegal în urmă cu 20 de ani și care se află într-un stadiu avansat de degradare", a declarat Andreea Pavel, redactor-șef Info Sud-Est.
Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independenţă din 1877-1878 şi consfinţită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878. Timp de patru secole, Dobrogea a fost sub stăpânire otomană şi s-a numit Kustenge.
Armata Română trece Dunărea în Dobrogea - Războiul de Independenţă 1878 Sursa Arhivele Naţionale
În data de 14 noiembrie, Regele Carol I adresa următoarea proclamaţie către dobrogeni:
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România.
Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte.
Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine.
Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă…
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.
Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii.
În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească.
Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră."
Adevărul.ro
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...