luni, 30 octombrie 2023

Furia, bunăstarea și succesul în viață.

„Emoțiile negative ne pot fi de ajutor”. Furia crește performanța și productivitatea, potrivit unui studiu

Furia crește performanța și productivitatea, potrivit unui studiu. Asociația Americană de Psihologie a derulat un experiment, la care au participat 1.000 de persoane, cu diferite stări de dispoziție și emoții. Ele au primit o sarcină, iar cele care erau furioase au avut rezultate mai bune, potrivit experților, citați de Sky News.

Asociația Americană de Psihologie a chestionat mai mult de 1.000 de persoane, unele dintre ele experimentând sentimente precum bucuria, iar altele, furia și tristețea. În acest timp li s-a dat o sarcină.

Unora li s-a stabilit obiectivul în timp ce se aflau într-o stare emoțională neutră. Printre sarcini s-a numărat și rezolvarea puzzle-urilor de cuvinte.

Studiu, publicat în Journal of Personality and Social Psychology, a concluzionat că furia a dus, în cele mai multe dintre cazuri, la performanțe mai bune.

„Oamenii cred, adesea, că o stare de fericire este ideală, iar majoritatea oamenilor cred că fericirea este un obiectiv major al vieții, dar cercetările anterioare sugerează că un amestec de emoții, inclusiv emoții negative precum furia, duce la cele mai bune rezultate", a explicat un specialist.

Alte emoții au avut, de asemenea, un impact pozitiv asupra performanței, cum ar fi dorința și amuzamentul.

Cercetarea a analizat, de asemenea, datele din sondajele efectuate în timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016 și 2020, oamenii fiind întrebați cât de supărați ar fi dacă candidatul lor preferat nu ar câștiga.

Participanții care au răspuns că ar fi furioși au fost mai predispuși să voteze, au descoperit cercetătorii.

„Aceste descoperiri demonstrează că furia crește efortul spre atingerea unui obiectiv dorit, ducând frecvent la un succes mai mare. Cercetarea noastră se adaugă dovezilor tot mai mari că un amestec de emoții pozitive și negative promovează bunăstarea, iar utilizarea emoțiilor negative ca instrumente poate fi deosebit de eficientă în unele situații", a mai spus expertul.

Bianca Chirilă

duminică, 29 octombrie 2023

Opriți războiul! Diavolii pe Pământ.




Secretarul general ONU cere încetarea „COȘMARULUI” din Gaza: „Oră de oră, situația devine din ce în ce mai disperată”

Antonio Guterres – secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și-a manifestat regretul pentru că Israelul a intensificat operațiunile militare în Fâși Gaza, spunând că situația este „din ce în ce mai disperată".

Antonio Guterres a cerut încetarea focului, transmițând că acest „coșmar" trebuie stopat.

„Situația din Gaza devine din ce în ce mai disperată din oră în oră. Regret că, în loc de o pauză umanitară necesară, susținută de comunitatea internațională, Israelul și-a intensificat operațiunile militare", a declarat Antoniuo Guterres în timpul vizitei pe care o efectuează în Nepal, potrivit stiripesurse.ro.

În urmă cu o săptămână, Guterres a stârnit nemulțumirea Israelului după ce a spus că masacrul din 7 octombrie al grupării teroriste Hamas „nu s-a petrecut într-un vid", autoritățile de la Tel Aviv considerând că un astfel de comentariu reprezintă o „justificare" a unui act de teroare.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut instituirea unui armistițiu umanitar în Fâșia Gaza.

Acesta a avertizat că sunt suferințe umane masive din cauza asediului lansat de armata israeliană ca ripostă la atacurile grupării islamiste Hamas.

„Situația umanitară din Fâșia Gaza riscă un colaps total, cu efecte de neimaginat pentru cei peste două milioane de civili. Pe măsură ce se intensifică bombardamentele, necesitățile vitale devin din ce în ce mai critice și sunt colosale.

Fără o modificare fundamentală a situației, Fâșia Gaza se confruntă cu o avalanșă fără precedent de suferințe umane. (…) Asistența umanitară – alimente, apă, medicamente și carburanți – trebuie să ajungă rapid la toți civilii", a declarat Antonio Guterres. (alte detalii AICI)

Toamna și culorile frunzelor pomilor, copacilor, arbuștilor etc. Minuni naturale.

Versuri la cald, Din comentariul lui Gheorghe Anițescu, autorul:

Mi-aș dori ca desfrunzirea
Din suflet s-o mai amân...
Cât pot să-i păstrez iubirea,
Bătrân tânăr să rămân .

Toamna și  culorile ei mă  uimesc, mă  minunează, mă  extaziază, mă  însuflețesc, mă  fac visator. Curtea casei noastre este o bucată din Rai. Frunze, crengi rupte,  covor de frunze, albine năuce, muște și  multe, multe bububuruze. Casa noastră este și casa lor, ba mai mult, cred, a lor. 

Zi de duminică. Zumzet de insecte zburătoare.  Vecini vorbăreți dar când  te văd  devini sfioși. Răspund  la binețe cu o curiozitate ancestrală. A venit orășeanul.  Ce mai face acest intrus, răsărit în  satul lor cu zeci de ani în urmă?

Am strâns frunze. Am rânduit ordinea și  curățenia în fața  casei, prin livada noastră.  Azi vom continua și mai cu sârg activitățile  gospodărești.  Aseară am aprins focul în sobă cu două lemne și  câteva  găteje uscate. Soba a duduit. Le-a ars mintenaș. 

Curtea casei este o părticică din satul nostru. Pentru noi este Raiul. 

Frunze, frunze, culori diverse, năucitoare. Ce fenomene se întâmplă  în bucătăria  frunzelor? De ce își  schimbă  culorile? 

Ce spune Internetul, biblioteca noastră cea mai la îndemână. Am luat o carte ponosită cu slove minunate. Recitesc pe George Coșbuc, poporanistul nostru, poetul țărănimii. În trei cuvinte: Viața  la țară. 

O zi frumoasă,  dragilor! Aștept cu nerăbdare zorii zilei să deretic prin fața curții  noastre, să privesc culorile toamnei, să simt zănganetul trenurilor ce ne scot din visare.

Ce spun alții:

Un prieten a comentat. Adaug gândurile lui, exprimate poetic. Vin din depărtare, de pe celălalt tărâm,  cel american:

Frunza - mbracă haină nouă,
Toamna, când îi spune bruma:
‒ Fii gătită de p l e c a r e,
Că pleci pentru totdeauna ..!

Colorată-i frunza-n toamne
Și z a r e a la asfințit !
Colorată-i Viața, Doamne,
În vremea de desfrunzit !

Zboară cuvinte din g â n d
Ca, toamna, frunzele-n vânt;
Toate lasă - n urma lor
Muguri pentru viitor ...

Mă pierd, toamna, fără urmă ,
Prin alai de frunze - n vânt ,,,
Când se-așterne recea brumă
Peste - o vară pe Pământ !!!


Cum se schimbă culorile toamnei din cauza climei tot mai calde - Ce se întâmplă cu copacii și cu frunzele în anii cu vreme extremă

​​Pentru câteva zile, în fiecare toamnă, frunzele au cele mai frumoase culori din an și oamenii merg să le fotografieze, în SUA și Canada existând și un turism pentru a vedea frunzele. Cad frunzele mai târziu din cauza încălzirii globale? Ce se întâmplă cu culorile în anii cu vreme extremă? De ce frunzele au toamna așa colorit minunat?

h2: Frunzele superbe, turismul culorilor și stresul copacilor

În SUA și Canada acele zile cu cele mai frumoase culori ale arborilor aduc o creștere puternică a turismului și există hărți în timp real cu locurile unde sunt cele mai frumoase culori ale toamnei, în genul hărților meteo. Hotelurile percep tarife mai mari pentru camerele cu priveliște spre pădure, iar unii fac rezervări cu multe luni înainte, chiar dacă este imposibil de spus exact când (în octombrie sau noiembrie) va fi perioada de maxim a frumuseții. Sunt estimări care spun că se cheltuie în America de Nord cam un miliard de dolari cu acest turism al frunzelor colorate.

"Foliage hunting" se numește această căutare a frunzelor când sunt galbene, roșii, maro sau verde închis, practic o "vânătoare" de peisaje superbe pe care să le "prinzi în fapt" fix când oferă cele mai vibrante culori. Sunt în America meteorologi specializați pe prognozarea locurilor și momentelor din toamnă unde frunzele ajung în faza de maxim colorit. Sunt folosite și programe de calculator pentru o cât mai exactă prognoză despre locul exact unde cei denumiți în engleză "leaf peepers" pot vedea cele mai frumoase culori.

Se vorbește despre un "Leaf Peeper’s Paradise" și despre "artificii" ale naturi, care însă se văd doar pe timp de zi și pe cât mai multă lumină.

Căutări pe Google după termeni precum "Fall Foliage Tracker" sau "Find Peak Colors" trimit către o mulțime de hărți în SUA și Canada, hărți colorate, detaliate pe zile și locuri.



În America de Nord există statistici pentru sute de locuri despre perioada în care copacii își etalau în trecut cele mai frumoase culori ale frunzișului.

Pădurile "duc greul" sosirii timpurii în primăvară a temperaturilor prea mari și sfârșitului târziu, în a doua parte a toamnei, a căldurii extreme. Nu se întâmplă an de an, dar este tot mai des.

h2: Culorile toamnei nu au istorie clară


Unele studii din SUA și Canada spun că încălzirea climei a făcut ca momentul când apar cele mai frumoase culori ale toamnei să fie în medie cu o lună mai târziu față de acum 130-140 de ani . Pe de altă parte, au fost multe incendii de pădure, așa că milioane de copaci nu au mai apucat în 2023 să poarte deloc "straie" colorate în octombrie. Să nu mai vorbim despre extremele climatice, cum ar fi furtunile, care scutură copacii sau îi pun la pământ.

Impactul încălzirii climatice asupra schimbării culorii frunzelor toamna poate varia semnificativ de la o regiune la alta și de la un an la altul. Nu există date clare și complete.


Existența copacilor a devenit foarte complicată din cauza anilor plini de extreme climatice. Mugurii pot apărea foarte devreme primăvara, dar în a doua parte a lui aprilie poate urma un îngheț târziu. Din cauza valurilor de căldură și a secetei se poate întâmpla ca frunzele să cadă în august, dar poate urma o reluare vegetativă toamna, dacă ține mult căldura în "stil 2023". Copacii își amână apoi perioada de "odihnă" de iarnă și acest ciclu dereglat al ecosistemelor poate însemna și că "stresul" la care arborii sunt supuși îi face mai susceptibili la diverse boli și dăunători.

Studiile științifice despre culori toamnei sunt destul de puține, acoperă zone restrânse și în foarte puține locuri există date istorice extinse despre perioadele din an când erau cele mai frumoase culori.

Un naturalist american pe nume Henry David Thoreau nota încă dinainte de 1860 când era intervalul cu zile de toamnă în care arțarii din orașul său natal, Concord, Massachusetts, aveau culorile cele mai vibrante. În prezent, frunzele prind culorile cele mai frumoase cu o săptămână sau două mai târziu decât acum 160 de ani, iar o diferență fantastică ține de tehnologie, fiindcă universitatea Harvard studiază culorile frunzelor și cât țin ele cu așa numite camere speciale denumite "phenocams". Cu 350 de astfel de camere a fost analizată perioada de maximă a culorii frunzelor în multe zone din Canada și SUA:

Alte studii din SUA susțin că frunzele își schimbă culoarea cu o lună mai târziu decât se întâmpla în 1880, dar nu se poate generaliza o așa diferență pentru întreaga planetă sau pentru întreg continentul.

Sunt contradictorii diversele studii și calcule făcute pentru a estima cum s-a schimbat momentul când frunzele ajung la cele mai frumoase culori, dar un consens ar fi că se întâmplă cam cu 7-10 zile mai târziu decât cu câteva decenii în urmă. În Europa, cercetătorii au constatat că sezonul de culori de toamnă a devenit mai scurt în unele zone, ceea ce însemnă că sunt mai puține zile cu un maxim de culori frumoase.

Sunt și naturaliști care susțin că nu avem informații așa de multe și din locuri așa de diverse pentru a putea trage concluzii cum că perioada culorilor superbe s-a schimbat. Aceștia amintesc faptul că intervalul variază de la an la an cu câteva zile, din cauza factorilor climatici, dar că nu este o schimbare a datei medii când pot fi urmărite la maxim minunatele culori.

Când temperaturile sunt mai ridicate, fotosinteza continuă mai mult timp, ceea ce înseamnă că frunzele produc mai multă clorofilă. Acest lucru poate face ca frunzele să rămână verzi mai mult timp, ceea ce poate reduce durata sezonului de culori de toamnă.

Dacă toamna este mult mai rece decât de obicei culorile superbe apar mai repede, iar în anii cu toamnă caldă, culorile se dezvoltă mai târziu. Este mare diferență între diversele specii de copaci, contează mult și cât de calde (sau reci) sunt nopțile și cât de mult plouă.

Pe viitor este posibil ca, din cauza încălzirii globale, gândacii și diverși dăunători să supraviețuiască mai la nord și să atace specii de copaci la care nu aveau acces până acum.

Dacă toamna este mai caldă și primăvara vine mai repede se pune întrebarea dacă pe viitor copacii vor fi afectați de aceste "mutații" ale anotimpurilor, pentru că este posibil ca perioadele de creștere ale copacilor să fie mai lungi, cu tranziții temporale mai scurte între zilele calde și cele foarte reci. Înghețurile bruște de la final de toamnă sau început de iarnă ar putea afecta grav creșterea acelor copaci în primăvara următoare.

O teorie se regăsește în mai multe articole despre frunzele toamnei: pe termen mediu și lung, încălzirea climei va însemna că nu vor mai fi așa de vii, de vibrante, culorile toamnei în perioada lor de maxim. Factorii "responsabili" bănuiți ar fi verile secetoase, începutul cald de toamnă și perioadele de caniculă, dar și ploile furioase. Este foarte greu de măsurat cât de vii sunt culorile toamnei într-un anumit moment și destul de greu de comparat în mod convingător cât de mult variază nuanțele de galben, roșu sau maro.

S-au scris o mulțime de articole în presa anglo-saxonă care încearcă să ofere explicații privind diferențele dintre culorile toamnei în diverse părți ale Americii sau în Europa. Spre exemplu, în zone din Canada foarte populare pentru "vânătorii de culori" predomină roșul aprins, datorită unei specii de arțar, dar și galbenul "țipător" datorită prezenței unei specii de plop "tremurător".

Au fost și articole care susțin că în Europa predomină galbenul la frunzele toamnei, în timp ce în America de Nord este mai prezent roșul.

h2: De ce avem așa culori frumoase toamna

Cum se pregătesc copacii pentru sezonul rece? Primăvara și vara produc pigmentul verde numit clorofilă care captează lumina solară, dându-le copacilor energia necesară pentru a crea substanțele care le permit să crească și să se dezvolte.

Când temperaturile scad și zilele devin tot mai scurte, semnalul pentru copaci este că se sfârșește sezonul de creștere, iar copacii răspund prin oprirea producției de clorofilă și absorb nutrienți "pe ultima sută de metri", făcând un fel de provizii pentru iarnă.

Sub clorofila produsă primăvara și toamna se găsesc substanțe chimice de culoare portocalie, galbenă sau roșie și acestea ies la iveală toamna, după ce nu se mai produce clorofila. Pe lângă clorofilă, frunzele conțin și alți pigmenți, cum ar fi carotenoidele (responsabile pentru culorile galben și portocaliu) și antocianinele (responsabile pentru culorile roșu și violet). Pe măsură ce cantitatea de clorofilă scade în frunze, acești pigmenți devin mai vizibili.

Datorită acestor substanțe ne bucurăm de un peisaj coloristic superb la final de octombrie și început de noiembrie.

Diferite specii de copaci tind să-și schimbe frunzele în momente diferite ale toamnei. De exemplu, copacii cu frunzele mai mari, precum arțarii, au tendința de a-și schimba culorile mai devreme în toamnă, în timp ce copacii cu frunzele mici, precum stejarii, tind să-și păstreze verdele mai mult timp.

Date din Franța arată că din cauza căldurii excesive din vară, copaci precum fagii, carpenii și teii și-au schimbat prematur culoarea frunzelor încă din septembrie.

Secetele excesive și valurile prelungite de căldură pot face ca frunzele să se usuce și apoi să cadă prematur încă de la final de august sau început de septembrie la unii copaci, așa că nu mai apucă să prindă culoare.

Date fiind aceste schimbări în succesiunea anotimpurilor, sezonul de creștere pentru copaci s-a mărit, dar tranziția dintre zilele calde și cele foarte reci la final de toamnă s-a scurtat, iar asta înseamnă că arborii nu mai au destul timp până la primul ger al iernii ca să absoarbă substanțele de care au nevoie.

Frunzele încep să-și schimbe culorile mai devreme în zonele montane și nordice, comparativ cu regiunile de câmpie sau cele situate mai la sud.

Viața la țară. 

O zi Sfântă.  30 august, ziua Alexandrilor. În jurul mesei :




Surse: National Geographic, Guardian, BBC, Washington Post, New York Times, Nature Today

Vizionează „Turkey's Erdogan calls on Israel to end 'madness' in Gaza | DW News” pe YouTube


De reținut cuvântul nebunie! De urmărit pozițiile Turciei! 

Rezolvați setările firmware-ului UEFI care lipsesc din Windows 11/10/7 |...



Încă o lună de temperaturi mari.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță valori termice mai ridicate decât cele normale

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar precipitaţiile vor fi apropiate de limitele lunare, cu anumite excepţii în unele zone şi perioade.

Astfel, în săptămâna 30 octombrie - 6 noiembrie 2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată ţara, dar mai ales în regiunile vestice şi sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi nord-vestice, deficitar în sudul şi sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 30 octombrie - 27 noiembrie 2023.

În săptămâna 6 - 13 noiembrie 2023, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-estice şi estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în vest, nord-vest şi local în centru, exceptând regiunile sudice, unde cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 13 - 20 noiembrie 2023 arată că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile ţării, dar mai ales în sud-estul teritoriului, iar precipitaţiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv 20 - 27 noiembrie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată ţara, iar regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul şi local în centrul ţării, în timp ce în restul teritoriului cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru perioada 30 octombrie - 27 noiembrie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.


vineri, 27 octombrie 2023

Sacrificii. Merită?







O tânără din Medgidia, șefă de promoție la Universitatea Sorbona, despre elevii care vor să studieze în străinătate: ”Să se gândească bine dacă nu li se face dor de casă. Cine vrea să facă treabă, face și în România”

Anca Maria Nechita este absolventă a Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia și șefă de promoție la Facultatea de Drept din cadrul Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne. Anca a vorbit pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, despre cum a fost experiența ei la studii, în Franța, ce părere are despre facultățile din România și sistemul de învățământ și ce sacrificii a făcut în viața personală pentru performanța din facultate.

Deși unii ar contrazice-o, Anca spune că este convinsă că facultățile din România sunt bune și pregătesc elevii serios. Însă o diferență majoră între sistemul universitar românesc și cel din Franța, în privința Dreptului spre exemplu, este că în timp ce aici ne concentrăm pe partea teoretică și "învățatul pe de rost", studenții din Franța nu se concentrează pe memoratul articolelor din codurile civil și penal, pe care le pot accesa la un click distanță, ci pe aprofundarea cazurilor, a informației și pe reflectare și gândire proprie asupra spețelor.

Nu e de mirare că Anca a decis să se stabilească în Franța, plan de care este mult mai sigură acum, față de cum era la începutul studiilor universitare, când ezita. Tânăra a ales și domeniul în care se va specializa: dreptul afacerilor.

Unul dintre motivele din cauza cărora Anca nu vrea să se întoarcă în România este perioada de studii și stagii îndelungată care ar aștepta-o după facultate și abia după care ar putea profesa ca avocat în funcție "plină". De ce s-ar întoarce, totuși? Din curiozitate profesională, pentru a compara modurile de funcționare ale cabinetelor de avocatură de-aici comparativ cu cele din Franța.

Ce a marcat-o pe Anca atunci când a ajuns în Franța a fost că atunci când vorbea în franceză se simțea "altă persoană": "Este greu să fii tu însăți în altă limbă", spune zâmbind și dând exemplu nuanțele, expresiile sau unele detalii care nu pot fi exprimate uneori în totalitate sau redate fidel într-o limbă străină comparativ cu cea natală.

Pentru a atinge performanța de a ieși șefă de promoție, Anca a renunțat inițial la ieșirile frecvente în oraș și la vacanțe, apoi la alte activități de divertisment pentru a avea siguranța că studiază suficient. Totuși, cu timpul, spune că a reușit să se obișnuiască cu volumul de studiu și și-a echilibrat viața de student cu cea de tânăr care are nevoie de timp liber și viață socială.

Dar a fost vreodată conștientă că va ajunge șefă de promoție? Anca spune că se gândea doar la cât de greu este să promovezi anul de studiu și nicidecum la posibilitatea de a ajunge cea mai bună din generația ei: "Aveam frica că n-o să trec, că nu sunt destul de bună pentru a fi aici", spune ea.

Tânăra spune că își este recunoscătoare pentru sacrificiile pe care le-a făcut, dar mai ales familiei care a susținut-o din primul moment și a depus toate eforturile pentru ca ea să performeze:

  • "Îmi sunt recunoscătoare mie pentru că am făcut multe sacrificii ca să fiu aici, le sunt recunoscătoare familiei mele, căci și ei au făcut multe sacrificii ca să mă țină aici și au încercat sa înțeleagă prin ce trec. Este destul de greu să vorbești cu părinții tăi despre lucruri prin care ei nu au trecut, dar au încercat foarte mult să mă înțeleagă și să mă susțină, chiar dacă nu știau foarte bine despre ce era vorba. Apoi, și prietenilor mei români de aici, care în timpul pandemiei mi-au fost foarte utili, deoarece am putut să ne susținem unii pe alții".

Anca își dorește să fie avocat la o firmă cu un mediu de lucru plăcut și cu spețe care să o stimuleze profesional și intelectual. Pentru elevii care vor să urmeze o facultate în străinătate, dar și pentru cei care sunt indeciși, Anca le transmite să facă acest lucru doar dacă sunt foarte siguri că nu o sa li se facă dor de casă și dacă sunt conștienți de aventura în care se vor "îmbarca":

  • “Nu pot să spun să plecați, doar gândiți-vă de ce vreți să plecați și dacă cu adevărat sunteți siguri că e o decizie care vă corespunde. Dacă vrei să faci treabă, poți și în România, ideea este că opțiunile sunt deschise și doar trebuie sa aveți curajul să profitați de oportunități", a conchis absolventa.

Conform unui studiu realizat de UNESCO în 2022, în jur de 40.000 de tineri români sunt plecați la studii în străinătate. Potrivit datelor din studiu, aproximativ 10.000 de tineri studiază în Marea Britanie, în jur de 3.000 studiază în Olanda, între 2.500 în Germania și Franța și între 1.000 și 2.000 în Spania, Italia, Austria și Danemarca.

G4Media 


Sfaturi simple





ICE

 U.S. Immigration and Customs Enforcement (ICE) I - **What is ICE?**  ICE is a federal law enforcement agency under the U.S. Department of H...