În titlu exprim ideii pentru care aș putea primii înjurături de la sfertodocți sau unii emigranți români.
Mă întreba cineva, deunăzi, de ce scriu și am tentă naționalistă în exprimările mele. Raspuns: scriu, în special, pentru unii tineri români care vor prelua frâiele conducerii societății românești și rasfoiesc ce spune un om cu părul alb. De multe ori mi-am verificat spusele prin discuții on-line cu unii dintre ei, azi ajunși în conducerea statului român. Poate, careva răsfoiește acest blog!
Iubesc pe toți aceia care se dedică cu trup și suflet dezvoltării țării noastre și nu au dat bir cu fugiții. Unul dintre ei este Sebastian, azi ajuns ministru în guvernul actual.
Când ies de pe proprietatea mea privesc cu drag curțile oamenilor, țărani sau orășeni strămutați la sate. Suflul nou, hărnicia gospodarilor, casele curate, grădinile pline de zarzavat, livezile de pomi fructiferi, orătăniile din cotețe, felinele și patrupezi care hămăie îmi dau un sentiment fie de împlinire sau fie de mulțumire pentru fiecare român care pune umărul la dezvoltarea lui personală și care se traduce în dezvoltarea țării noastre.
Am mai scris despre pasiunea mea pentru calculatoare. Am coordonat, mai mulți ani un Departament de Import- Export și Vânzări al unui SRL, specializat în acest domeniu. Și acum descifrez tainele acestui domeniu în care copiii și nepoții mei au ajuns la excelență. Felicitări, dragilor!
In imagine este bătrânul meu calculator, într-o configurație matusalemică. De câteva zile robotesc să îi construiesc un frățior, hardware și software. Asta-i una din preocupările mele actuale, Aviz, criticiilor mei!
Avem o certitudine, în acești primi ani ai deceniului trei ai secolului XXI: conjurația globală a autoritariștilor pune sub o imensă presiune civilizația occidentală și țintește pe toate căile atât slăbirea "liderului lumii libere", adică Statele Unite, cât și compromiterea alianței dintre America și Europa, respectiv dintre lumea Occidentală și alte democrații de pe glob.
Semne au fost destule încă din al doilea deceniu: invadarea Crimeii de către Federația Rusă și sprijinirea separatismului rus din Donbass; Brexit-ul; sprijinul acordat de Moscova regimului Al-Assad; sprijinul acordat (neoficial, dar substanțial) de Riad pentru ISIS (Daesh); așa-zisul puci eșuat împotriva lui Erdogan, care i-a permis liderului de la Ankara să se instaleze ca un sultan necontestat în fruntea statului[2]; interferența în procesul electoral din Statele Unite, care a avut ca rezultat instalarea lui Donald Trump la Casa Albă; instalarea lui Xi Jinping pe viață în atributele puterii la Beijing și mă opresc aici cu enumerarea.
În ianuarie 2021, Donald Trump refuza să predea puterea la Casa Albă democratului Joe Biden, acuzând trucarea alegerilor (evident fără dovezi) și chemându-și simpatizanții la o revoltă care a culminat cu asedierea Capitoliului. La Moscova și la Beijing, ba chiar și prin Europa (ici și colo, se știe bine unde anume) asaltul asupra democrației americane era privit cu o imensă satisfacție: Iată, este începutul sfârșitului pentru Occident!
În februarie 2022, Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei, un război care trebuia să aibă ca rezultat (după cum am aflat ulterior) anularea statalității acestui stat suveran și avansarea pozițiilor imperiului revizionist și militarist rus către inima Europei, într-o provocare altă dată tipică Războiului Rece. Moscova a aruncat mănușa, Washingtonul a ridicat-o și a susținut puternic lupta Kievului pentru libertate și suveranitate; o susține încă și astăzi, în ciuda ezitărilor Europei, pentru că miza este mult prea serioasă.
O POLITICĂ INTERNĂ COMPLICATĂ – DEZBATERE ATLANTIC COUNCIL
Democrațiile presupun puncte de vedere diferite, o opoziție clar definită la exercițiul politic al puterii și cenzura asupra actului de guvernare, în numele voinței alegătorilor. Dictaturile, autocrațiile nu au astfel de bătăi de cap: nu ridică nimeni vocea sau dacă o face, devine pasibil de acuzații grave de trădare, riscând pedepse severe în Rusia lui Putin, Iranul lui Khamenei, Turcia lui Erdogan sau China lui Jinping. În regimurile autoritare poporul trebuie să fie de acord cu cei care exercită puterea, nu invers.
Pentru China, Rusia, Iran sau Turcia democrația îmbracă forme diferite de cele cunoscute în Occident: democrația implică capitularea totală a individului în fața statului autocrat, libertățile individuale sunt irelevante, la fel ca și cele ale minorităților; definiția politică dată de autoritariști democrației este una foarte simplă și se poate traduce generic cam așa: Democrația este ceea ce spunem noi că este! Acest arbitrariu este ridicat la rang de alternativă și în plan internațional și promovat insistent de către inițiatorii alternativei BRICS ca bază pentru o nouă ordine mondială.
Pentru cei care stau în spatele BRICS, Occidentul și modelul său politic democratic de guvernare se află la originea tuturor problemelor din lume, de la sărăcie și disparități de dezvoltare, la războiul din Ucraina sau conflictul israelo-palestinian.
Punctual, Statele Unite, în calitate de lider al lumii libere, sunt în principal responsabile pentru toate faliile purtătoare de tensiune la nivel global; așadar orice confruntare democratică are loc la Washington trebuie celebrată ca aducând începutul sfârșitului. Iar eroul american cel mai iubit de autoritariști este Donald Trump, cel care a refuzat în ianuarie 2021 tranziția pașnică la Casa Albă, îndemnându-și adepții la o revoltă antidemocratică.
Acesta este fondul problemei, iar ultima manifestare deslăbiciune a democrației din Statele Unite pare să fie lupta din Congres, care aproape a lăsat Casa Albă fără fonduri în vremuri tulburi, pentru ca, în cele din urmă, (ex)speaker-ul Camerei Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy să își asume (trecând peste voința unei aripi din partidul său) votarea unei rezoluții de continuitate (CR) favorabilă Casei Albe, dar fără a include cererile guvernului în privința ajutorului pentru Ucraina.
Momentul de manifestare a rațiunii (sau de trădare, depinde de tabăra politică) din 30 septembrie l-a costat cinci zile mai târziu pe McCarthy poziția de lider al Camerei Reprezentanților, cu votul a 8 congresmeni din propriul partid.
Atlantic Council a provocat o dezbatere pe această temă, la care au participat: Tom Malinowski - McCain Institute; Kiron Skinner - Pepperdine School of Public Policy; Elizabeth Hoffman - Center for Strategic and International Studies și Jonathan Katz - The Brookings Institution, tema de dezbatere fiind enunțată prin formularea unor constatări, dar și a unor întrebări:
Putin a salutat evoluțiile din Congres, spunând că, dacă sprijinul occidental pentru Ucraina se încheie, ar putea câștiga războiul într-o săptămână. Mulți din Congres încearcă să aprobe finanțarea pentru Ucraina și să ofere ajutor suplimentar Israelului, pentru că orice altă cale presupune un eșec pentru Statele Unite în plan global.
Care este impactul blocării ajutorului asupra războiului din Ucraina și securității naționale a SUA? Care este situația actuală pe Capitol Hill în timp ce Camera așteaptă un nou speaker și negocierile privind asistența acordată Ucrainei continuă?[3]
Ceea ce presupune democrația (fără să excludă apriga luptă politică), este înțelegerea motivațiilor fiecărei tabere - care exercită susținerea puterii sau este în opoziție, în numele alegătorilor - și identificarea căilor de mijloc prin care se conciliază majoritatea cu opoziția.
Dezbaterea provocată de Atlantic Council pe marginea subiectului a pus în evidență câteva elemente care – dincolo de neînțelegerile interne dintre facțiunile Partidului Republican, pus sub presiune de strădaniile lui Donald Trump de a obține o nouă nominalizare pentru cursa prezidențială din 2024 – definesc impasul creat de revocarea lui Kevin McCarthy.
Elizabeth Hoffman: Situația din Israel evoluează rapid, este o acolo o urgență și pe acest fond sunt speranțe că se va rezolva rapid situația speaker-ului Camerei Reprezentanților, poate la începutul săptămânii viitoare. În fine, nu contează candidatul care va obține mandatul Republicanilor.
Cred, însă, că votul privind finanțarea ajutorului pentru Ucraina va fi obținut doar împachetat cu alte proiecte de lege, cum sunt cele privind ajutorul pentru Taiwan sau privind granița cu Mexicul. Să observăm, totuși, că de la 45 de republicani care au votat la început, anul trecut, împotriva ajutorului pentru Ucraina, acest număr s-a dublat acum și a ajuns la 90, ceea ce este preocupant. Se pune o întrebare destul de justă: De ce cheltuim acești bani? Care este planul Administrației pentru a obține victoria în Ucraina? Dacă vor avea răspunsurile pe care le așteaptă, unii republicani ar putea decide să voteze favorabil.
Jonathan Katz: Dată fiind ofensiva în Ucraina și necesitățile de asistență, situația este preocupantă. Ar fi nevoie de 44 miliarde. Fără acești bani Ministerul Apărării [DoD, n.m.] nu poate face prea multe. În plus, este vorba aici și de completarea stocurilor Statelor Unite, deci nu vorbim doar de Ucraina aici. Europa nu ține nici ea pasul asistenței pentru Ucraina (nu este o noutate) și de aceea este important ce fac Statele Unite. Stocurile Ucrainei se golesc rapid, dată fiind ofensiva din teren. Partenerii noștri din NATO, dar și inamicii noștri, Putin, Iranul, se uită cu atenție la ce se întâmplă în Congres. Administrația trebuie să facă noi eforturi pentru a-i face pe americani să înțeleagă de ce este nevoie să sprijinim Ucraina.
Israelul încă nu a formulat cereri concrete de ajutor. Dar Israelul se bucură oricum de un ajutor anual de mai multe miliarde, care era cel mai important ca nivel, până când a izbucnit războiul din Ucraina. Dar nu vom avea un buget anul viitor fără ajutorul pentru Israel și cel pentru Ucraina. Și să nu uităm, o bună parte de acest ajutor se întoarce de fapt în America, adică în districtele diverșilor alegători.
Kiron Skinner: Astăzi vorbim despre rolul Americii în lume și supraviețuirea civilizației occidentale. Terorismul a ajuns astăzi o forță majoră în plan global. Trebuie să fim implicați în rezolvarea conflictelor de pe glob, întrebarea este: Cât de mult? Dar mai întâi trebuie să fim atenți la situația internă și să înțelegem că sunt multe forțe în lume care vor să deturneze atenția Americii, să o implice, să o atragă în diverse forme de conflict.
Kiron Skinner. Sursa: Wikimedia Commons
Este o dezbatere serioasă, mulți pun întrebări și vor răspunsuri: Care este interesul nostru național în legătură cu conflictul din Ucraina? Votanții au alte probleme pe agendă, ce țin de economia noastră, de problemele sociale și vor să vadă banii cheltuiți cu prioritate în acest scop. Publicul trebuie să înțeleagă de ce acest război contează pentru interesul nostru național.
Nu înseamnă neapărat că americanii sunt acum izolaționiști, ci doar că își pun întrebări și vor răspunsuri. Vor să știe ce fel de ajutor oferim: militar, umanitar și în ce proporții fiecare. Vor să știe cum ajută Europa și cum se împarte efortul nostru cu partea europenilor. Cum să răspunzi la întrebarea: Cât va rezista Ucraina fără ajutorul American?, când alegătorul american nu înțelege miza acestui război raportat la țara lor, când ceea ce aud ei este despre corupția din Ucraina? Sau: Ce are diferit ajutorul pentru Ucraina față de cel pentru Afganistan, unde lucrurile au sfârșit atât de prost?
Știm că situația din Afganistan nu trebuie comparată cu cea din Ucraina, dar în mintea alegătorului american cele două situații par comparabile și de aici trebuie să pornim în analizele noastre. America a fost, după WW2 implicată în multe conflicte, fără să fi declarat război, iar astăzi toate acestea au ajuns să conteze, să ridice întrebări în mintea alegătorului american, așa că, iată, războiul din Ucraina a ajuns în centrul unei dezbateri naționale mai largi în care este nevoie de răspunsuri, multe și precise.
Tom Malinowski: Administrația lucrează în Congres cu forțe bipartizane pe legi privind Taiwanul, granița cu Mexicul, ajutorul pentru Ucraina etc. În Senat este relativ OK, dar ce se întâmplă când legile ajung în Camera Reprezentanților? Aici intervine rolul speaker-ului. Să zicem că cineva unește republicanii și reușește să fie ales un speaker, iar acesta supune la vot ajutorul pentru Ucraina. Rezultatul: republicanii din Cameră se vor diviza din nou! Niciun republican, prin urmare, nu cred că va obține ușor sau nu va păstra mult timp poziția de speaker. Rezultă că democrații trebuie să încerce să găsească o altă soluție. Democrații pot susține republicanii care vor poziția condiționându-și votul de votul favorabil pentru ajutorul destinat Ucrainei.
Alegerile de anul viitor vor fi despre un lider care vorbește despre susținerea Ucrainei, a Israelului dar poate fi și dintre cei care nu înțeleg de ce nu putem fi prieteni cu Putin. Dacă acum nu putem explica aceste lucruri, anul viitor, în plină campanie, va fi infinit mai greu.
Ce pot face democrații pentru alegerea speaker-ului? De exemplu, se pot abține de la vot. De ce? Pentru că regulamentul spune că liderul Camerei se alege cu votul majorității celor care votează cu Da sau Nu. De ce să procedeze astfel? Pentru că nu are rost să votezi pentru un speaker care nu poate garanta că aduce cu sine o majoritate a republicanilor din Cameră.
Știți ce se vehiculează pe social media, ce mesaje despre Ucraina țintesc alegătorul? Zelenski este un comunist sau un nazist, în orice caz un evreu și evreii sunt cei care ne împing să cheltuim bani în războiul din Ucraina... Și așa mai departe. Atmosferă care este întreținută și de declarațiile unor lideri politici importanți, trebuie spus acest lucru.
CÂT CONTEAZĂ FALIILE INTERNE DIN PARTIDUL REPUBLICAN?
I disapprove of what you say, but I will defend to the death your right to say it, este definiția voltairiană a esenței democrației, așa cum a exprimat-o Evelyne Beatrice Hall (sub pseudonimul S.G. Tallentyre, în The Life of Voltaire), pentru că lupta politică democratică are menirea de a consuma în planul realității disputele create pe marginea faliilor din societate. Iar democrația americană este, orice s-ar spune, una dintre cele mai vechi democrații ale lumii, bine călită în marginea principiului agree to disagree.
Ben Toma, americanul de origine română care a fost ales speaker al Camerei Reprezentanților în Arizona, întrebat fiind în presa din România dacă țintește mai sus, la o poziție la nivel federal, a oferit în doar câteva fraze o descriere pragmatică a sistemului politic american:
Mă gândesc serios la ce o să fie, ce o să urmeze pentru mine de aici încolo. (...) Mai este și opțiunea la nivel de stat, fiindcă un guvernator are foarte multă putere în statul respectiv și de multe ori poate face mai mult pentru Statele Unite din poziția aceea, decât de la Washington. Sistemul nostru e puțin mai complicat decât se poate vedea de afară. Ce vă pot spune iarăși și este important e că lumea politică în America este destul de mică. De exemplu, la noi în Arizona toți ne cunoaștem unul pe celălalt, dacă vreau să vorbesc cu cineva, chiar și dacă e democrat, îi iau numărul de telefon, îi dau un SMS și decidem să vorbim. Nu zic că o să fim de acord, dar faptul că știi cu cine să vorbești și la cine să apelezi e un mare beneficiu.
Îndemnul la revoltă de care s-a făcut responsabil Donald Trump, lupta dintre facțiunile Partidului Republican, debarcarea speaker-ului Kevin McCarthy sunt realități, este adevărat, dar acestea trebuie analizate și explicate în contextul luptei politice democratice americane și a dinamicii de poziționare a diferitelor cercuri de interese care aleg să se confrunte dur, dar înăuntrul și nu în afara cadrului democratic, cu toate excesele la care asistăm.
Kevin McCarthy a fost ales ca lider al Camerei Reprezentanților după un compromis obținut cu dificultate și apoi debarcat cu votul a opt congresmeni republicani – doi din Arizona, și câte unul din Carolina de Sud, Colorado, Florida, Montana, Tennessee și Virginia – pentru că a bătut palma cu democrații pentru acea rezoluție de continuitate care permite guvernului să își finanțeze activitatea până în a doua decadă a lunii noiembrie ac..
La ora la care scriu, republicanii încearcă încă să găsească soluția unei majorități în propriul partid care să îl susțină pe congresmenul de Ohio Jim (James Daniel) Jordan, care și-a depus cărui candidatura (ce este este susținută de Donald Trump) pentru ocuparea funcției din care a fost debarcat McCarthy. Marți, 18 octombrie ac., dar și miercuri, 19 octombrie ac. încercările Congresmenului Jordan s-au soldat cu eșec, în condițiile în care 22 de republicani din Congres au votat împotriva sa, astfel că impasul se menține.
De fapt în democrația americană lupta politică se dă în primul rând între facțiunile din marile partide – aspect dificil de înțeles inclusiv în Europa, ca să nu mai luăm în discuție autoritarismele, care văd aici un defect esențial al democrației americane – ceea ce aduce și admirația pentru modul sofisticat în care acest model de democrație indirectă reflectă la nivel federal cerințele electoratului american.
Partidul Republican, în particular, presupune negocierea internă a echilibrului între nu mai puțin de șase sau șapte facțiuni principale, și anume:
•Conservatorii – adună facțiuni ca Freedom Caucus, Republican Study Comitee și The Heritage Foundation, reprezentată de exemplu de senatorul Mitch McConnel (cel care i-a dat recent replica lui Donald Trump, la afirmațiile sale legate de teroriștii "foarte deștepți" ai Hamas[4]) sau de Ron DeSantis, guvernatorul Floridei;
•Neoconservatorii – sau Intervenționiștii, reprezentați de fostul președinte George W. Bush și de John Bolton (consilier pe probleme de securitate națională al lui Donald Trump), a cărei influență în Partidul Republican s-a redus semnificativ în ultimul deceniu;
•Social-conservatorii – facțiunile Christian right, Anti-abortion movement și National Rifle Asociation of America, o titulatură absolut sugestivă, reprezentată de fostul vicepreședinte Mike Pence sau de Bill Lee, guvernator al statului Tennessee;
•Libertarienii – adună facțiuni ca Republican Liberty Caucus, Libertarian conservatism sau Right-libertarianism, Tea Party Movement, reprezentată de senatorii Utah, Mike Lee sau de Kentucky, Rand Paul;
•Moderații – facțiunile Republican Governance Group, Problem Solver Caucus, reprezentați de Joe Lombardo, guvernator de Nevada sau Susan Collins, senator de Maine;
•Liberalii – facțiunea Rockefeller Republican, unde îi regăsim pe foștii guvernatori Arnold Schwarzenegger (California), Charlie Baker (Massachusetts) sau Larry Hogan (Maryland);
•Trumpiștii sau Trump loyalist, unde îl găsim afiliat și pe congresmenul Jim Jordan;
•Anti-trumpiștii – facțiunea Never Trump movement, reprezentată de senatorul Mitt Romney sau de fosta congresmen Liz Chenney.
Indiferent ce anume poate fi perceput din afară, lupta dusă între facțiunile Partidului Republican, deși potențată serios de personalitatea și evoluția contradictorie a personajului extrem de dinamic Donald Trump, nu se dă doar în marginea mizei privind revenirea la Casa Albă a acestuia, ci și pentru că alegătorii așteaptă răspunsuri și acțiuni conforme la întrebările pe care le-a formulat Kiron Skinner în intervenția sa la dezbaterea organizată de Atlantic Council. Răspunsuri de care depinde evident și evoluția viitoare a Americii pe scena globală.
CINE VINDE ILUZIA SFÂRȘITULUI LUMII ȘI CE LEGĂTURĂ ARE CU AMERICA?
Să încercăm să descriem unul dintre scenariile posibile ale unei noi escaladări în Orientul Mijlociu – scrie Alexandr Dughin[5], prezentând în stilul său propriu un viitor apocaliptic pentru Orientul Mijlociu și lumea întreagă: Răscoala palestiniană începe în Cisiordania și Ierusalimul de Est. Mahmoud Abbas nu poate ține situația sub control și, văzând că Israelul este angajat într-un adevărat genocid în Fâșia Gaza, palestinienii lansează o revoltă generală. IDF continuă să masacreze civili în Fâșia Gaza.
Statele islamice pro-americane - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar etc. - sunt obligate să se alăture confruntării alături de palestinieni. Lor li se alătură Pakistanul, Turcia și Indonezia. Povestea talibanilor care trimit trupe în Orientul Mijlociu, care a fost o veste falsă, devine o realitate. Bannerele negre ale Khorasan-ului sunt ridicate în toată lumea. Începe marele jihad al lumii islamice împotriva Occidentului și Israelului. Rusia adoptă mai întâi o poziție neutră, dar nu se grăbește să sprijine Israelul, pentru că este în război în Ucraina cu Occidentul, care la rândul său este complet de partea Israelului.
La un moment dat în răscoala Ierusalimului de Est, palestinienii au proclamat nevoia de a închide moscheea Al-Aqsa pentru a o proteja de forțele de apărare israeliene. Moscheea Al-Aqsa a fost menționată la începutul răscoalei din Fâșia Gaza. Israelul, în timpul luptei împotriva milițiilor palestiniene armate și de autoapărare, lansează un atac cu rachete asupra moscheii. Se prăbușește. Calea către construcția celui de-al treilea templu este clară. Dar... un miliard de musulmani, dintre care 50 de milioane (oficial) sunt în Europa, se agită acum și în Occident. Un război civil a izbucnit în Europa. Unii europeni sunt de partea elitelor LGBT, Soros și a celei Atlantiste, în timp ce alții fac alianță cu musulmanii (pe modelul lui Alain Soral) și se alătură revoluției anti-liberale.
Statele Unite folosesc arme nucleare tactice împotriva Iranului. Rusia lansează o lovitură nucleară tactică împotriva Ucrainei, care încearcă să se agațe de Occident cu orice preț și provoacă Moscova în toate felurile posibile. Al treilea război mondial a izbucnit cu utilizarea armelor nucleare tactice. Rusia a decis în cele din urmă să se alăture musulmanilor. Rusia atacă - deși indirect - Israelul. Gog este acolo. În viziunea rusă, Occidentul se află sub dominația directă a Antihristului. Mulți lideri mondiali mor, alții noi apar, având convingeri mult mai radicale.
China atacă Taiwanul, redirecționând atenția SUA și NATO către o nouă țintă. India se abține să ofere sprijinul direct pe care se bazează Statele Unite. Sfârșitul istoriei pare să se apropie cu pași repezi. Feministele, homosexualii și ecologiștii solicită încetarea acestui lucru, dar nimeni nu-i ascultă. Occidentul este forțat să lupte împotriva tuturor în numele unui obiectiv pe care nu-l mai poate formula - toate tezele vechi privind , și alte incantații au dispărut în realitatea aspră a morții totale care se apropie.
Am reprodus cât mai pe larg elucubrațiile lui Dughin din două motive: primul, ca pe o confirmare a premiselor introduse în analiza mea și al doilea pentru că ceea ce scrie Alexandr Dughin reflectă pe deplin viziunea elitelor ruse. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
Fiecare om isi doreste colțișorul lui, o bucățică de pământ, oh! nu mare, să fie îngradită si nu în calea publică...un colțișor de teren steril, ars de soare, favorabil creșterii scaieților și himenopterelor.
În arșița verii mă uit cu atenție la diversele viespi Sphex.
Viespile din genul Sphex sunt prădători cosmopoliți care înțeapă și paralizează insectele pradă. Sphex este unul dintre multele genuri din vechea familie de viespi Sphecidae, deși majoritatea, în afară de Sphecinae, au fost acum mutate în familia Crabronidae. Există peste 130 de specii Sphex cunoscute.Wikipedia (Engleză)
Anul acesta le-am cam simțit lipsa viespilor. Sub tabla casei poposeau familii întregi. De multe ori ne vizitează și viespile din genul Amophile . Foarte interesante:
La conac.
In viață mi-au plăcut mult Științele naturii. În biblioteca am multe cărți din domeniu iar în cea virtuală sute. Îmi trebuie zece vieți sa le citesc.
Curtea noastră ne este raiul, locul unde plămădim vinul, țuica și zarzavaturile iar nepoții vin cu drag.
Doi dintre ei.
Acum ne-am retras în bojdeuca orășenească. Praf, fum, mirosuri de benzină, țiuit de mașini. Să tot trăiești!
In amintirea viespilor:
Cerceris is a genus of wasps in the family Crabronidae. It is the largest genus in the family, with over 1030 described species and subspecies. The genus has a cosmopolitan distribution, with species on every continent. The adult female Cerceris wasp generally digs a nest in the soil and provisions it with living prey items she has paralyzed with venom. The prey are usually beetles, and sometimes bees. Wikipedia.
Puțin rău și mult bine, la omul care a pus România „pe șine” - Evadare, corupție, reforme și progres nemaivăzut
Principatele române erau la 1859 sărace, fără căi ferate, cu drumuri proaste și cu multe datorii. A urmat perioada Cuza, iar în șapte ani s-au făcut reforme cât în 70 de ani, deși a fost și multă corupție, iar criticile au curs "în valuri". Care au fost episoadele dramatice din viața lui Cuza? Ce nu prea se știe despre faimosul domnitor?
La Muzeul Național de Istorie s-a deschis o amplă expoziție despre Cuza, iar pozele din articol sunt făcute acolo.
h2: Arestare, evadare și revenirea din exil
Cuza este un nume cu care ne întâlnim des. Nu există oraș unde să nu fie nume de străzi sau unde să nu se găsească o statuie a domnitorului Unirii. Dar Alexandru Ioan Cuza a avut o viață ca în filme. Spre exemplu, la Revoluția din 1848, în martie, s-a numărat printre cei 13 tineri arestați pentru că au semnat o petiție în favoarea unor reforme. Revoluționarii arestați au fost trimiși de la Iași la Galați, spre a fi predați otomanilor de peste Dunăre, dar Cuza a reușit să evadeze în timpul călătoriei și să fugă în Bucovina.
În diverse biografii, Cuza este descris ca fiind un om simpatic și inteligent și foarte direct. În tinerețe îi plăcea vinul și mereu i-au plăcut femeile frumoase, având o amantă devenită faimoasă, Maria Obrenovici, cu care a avut doi copii pe care Cuza i-a înfiat și pe care soția sa, Elena Doamna, i-a crescut.
Elena Doamna (stânga) și Maria Obrenovici (dreapta)
Cuza era descris ca fiind o fire de boem, dezinteresat de starea materială, fiind pasionat de cai, de biliard și de jocuri de societate. Cuza nu bea mult alcool, dar fuma mult și consuma cafea des. A suferit de boli de plămâni și de inimă.
A fost aproape o minune faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, fiindcă la final de 1858 erau înscriși 38 de candidați pentru domnie, iar Cuza nu era printre ei. A fost propus la început de 1859, dar aproape nimeni nu credea că poate ieși câștigător.
Măsuri și greutăți
Pentru că marile puteri europene au fost puse în fața faptului împlinit a fost, spun istoricii, unul dintre rarele momente din istorie în care politicienii din aceste locuri au avut o neobișnuită abilitate pentru a profita de o situație favorabilă. Cuza a fost ales în 1859 domn în Moldova și în Țara Românească, fiindcă marile puteri spuneau că principatele trebuie să aibă doi domni, însă nicăieri NU scria că se inerzice algerea aceleaiși persoane și la București, dar și la Iași. Istoricul Neagu Djuvara a scris că "este aici un exemplu minunat de inteligență a clasei noastre politice de atuni".
A fost un act de o neobișnuiă abilitate politică, ceea ce Nicolae Iorga a numit "sistemul faptului împlinit"
Unirea a fost posibilă și fiindcă marile puteri europene, mai ales Franța, au perceput principatele Dunărene ca fiind un "stat tampon" solid care să blocheze avansul Rusiei spre Balcani. Unirea Moldovei cu Țara Românească ar crea un echilibru european, iar Rusia ar putea fi ținută la distanță. Mai este un motiv: grânele din principate ajungeau în Anglia, iar această mare putere dorea să asigure securitatea fluxului cerealier, fără ca Rusia să îl pună în pericol.
h2: Principatele sărace, fără căi ferate, cu drumuri proaste și cu multe datorii
Principatele dunărene se găseau la 1860 într-o situație economică înfiorătoare, uneori nefiind bani pentru plăți ce erau scadente peste trei zile. Nu existau căi ferate, iar drumurile erau foarte proaste și călătoria putea dura mai mult de o săptămână între București și Iași.
Criza economică și financiară era gravă, lipsa de numerar era acută, exporturile au scăzut dur, mulți negustori au dat faliment, profesorii își primeau greu lefurile și au fost introduse noi taxe și impozite. În aceste condiții, nu este de mirare că au fost multe proteste de stradă și, în unele cazuri, au fost intervenții în forță ale autorităților, intervenții care au dus și la moartea unor oameni.
Cele două principate avea cam patru milioane de locuitori.
"Nu există instituție modernă care să nu aibă conexiune cu Alexandru Ioan Cuza, de la Parchetul General, până la Ministerul Educației, toate își au originile în instituții create de Alexandru Ioan Cuza", spunea Ernest Oberlander - Târnoveanu, director al Muzeului Național de Istorie, la deschiderea expoziției "Cuza - 150 de ani".
"Cuza a fost omul care a pus România pe șine, pe roate .Chiar dacă prima cale ferată a fost inaugurată în 1869, el a pus bazele proiectului și el s-a asigurat că această cale ferată pe care mergea România se îndrepta spre Vest, nu spre alte direcții", mai spune șeful MNIR. Prima cale ferate din principate s-a deschis în 1869, dar inițial a fost proiectată să fie construită pe vremea lui Cuza.
Interesant este că nu banii reprezentau principala problemă, ci oamenii instruiți, fiindcă pe vremea când Cuza a ajuns la domnie în principatele unite, devenite în 1862 România, erau foarte puțini oameni care aveau Bacalaureatul și doar câțiva cu studii superioare. Nivelul analfabetismului era printre cele mai ridicate din Europa: peste 80%.
În doar câțiva ani s-au făcut o mulțime de reforme, de la adoptarea sistemului metric, până la legea privind interzicerea cumulului de funcții publice și de la faimoasa lege a secularizării averilor mănăstirești, până la cea despre organizarea orașelor și comunelor.
Privindu-le cu ochii de acum, acele reforme au fost foarte multe, în foarte scurt timp și într-o perioadă tensionată, însă în acei ani o parte dintre reforme erau prea radicale, încât să se vadă imediat efectele. Rezultatele s-au văzut mai târziu, în special după 1870.
Deși la prima vedere s-ar crede că domnitorul a avut sprijin larg din partea politicienilor, nu a fost așa. Conservatorii, majoritari în Parlament, se opuneau vehement reformei electorale, dar și celei agrare, fiindcă le afecta averile. Liberalii erau nemulțumiți nu doar fiindcă nu fuseseră chemați la guvernare, dar și fiindcă o parte dintre liberali spuneau că A I Cuza ar fi acționat cu prea puțină moderație în adoptarea unor reforme.
h2: Modernizare pe toată linia
"Dacă nu ar fi fost Cuza, probabil că nici succesele lui Carol I nu ar fi fost atât de mari și atât de importante. Cuza a pus fundații temeinice, pentru ceea ce se chema o societate modernă. Avea o dorință extraordinară de progres. Dacă citiți corespondența diplomatică a consulului francez Victor Place, veți vedea că pe vremea lui Cuza era o adevărată erupție, fiindcă guvernul lui Cuza era precum un vulcan din care se revărsau idei, dorința și fapte pentru modernizarea societate. Nu trebuie uitat că el a fost unul dintre cei mai influenți pro-europeni din istoria noastră", explică Ernest Oberlander - Târnoveanu.
"Cuza realizează performanţe ce fac din el un semănător – în sens evanghelic – al modernizării; nu există ogor al vieţii publice în care el să nu fi aruncat sămânţa înnoirii", scria Florin Constantiniu în cartea "O istorie sinceră a poporului român". În șapte ani a făcut enorm de multe, mai ales că România nu era independentă și se găsea sub un provizorat apăsător, fiindcă mulți din țară doriseră domn străin și această dorință nu a dispărut, ci doar se aștepta contextul potrivit (care avea să vină în 1866).
Pare puțin mai greu de crezut, dar Cuza a fost foarte contestat în timpul domniei sale și în anii de după, iar imaginea sa a căpătat greutate mai ales după 1900. Primele monumente în cinstea sa au apărut la 1904, deci la aproape 40 de ani de la abdicare. Grupul de statui din Piața Unirii din Iași a fost dezvelit abia în 1912, după ce regele Carol I a intervenit personal, fiindcă autoritățile de la Iași au amânat cât s-a putut de mult amplasarea statuilor.
Cuza a fost caracterizat de Florin Constantiniu ca fiind "inteligent, voluntar, abil, hotărât să meragă până la capăt, Cuza a lăsat să-i fie umbrite calitățile de o viașă privată dezordonată și de o camarilă de o joasă calitate".
Sunt teorii care susțin că domnitorul s-ar fi aflat la originea asasinării premierului Barbu Catargiu, care a fost împușcat în timp ce trecea cu trăsura pe sub turnul clopotniței din dealul Mitropoliei, însoțit de prefectul Capitalei, Nicolae Bibescu. Se întâmpla pe 8 iunie 1862.
h2: Corupția nu lipsea, ci "ungea" rotițele sistemului
Mai ales în ultimii ani ai domniei, când tot mai mulți s-au arătat nemulțumiți de stilul de conducere al Domnitorului, s-a discutat despre camarila domnească și despre corupție. Figura centrală era Cezar Liebrecht, un fost ofițer belgian venit în România după Revoluția de la 1848, un om cu care Cuza s-a împrietenit după ce l-ar fi cunoscut la Cazinoul din Galați.
Liebrecht a ajuns Inspector General al Poștelor și Telegrafului din Principate, a abuzat de funcție, a angajat oameni de încredere, formând un fel de "serviciu secret" eficient care să-i execute ordinele. A devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Principate și a ajuns un personaj nu doar puternic, ci și periculos, fiindcă era mai influent decât orice ministru.
Corupția era prezentă la toate nivelurile societății și unele lucruri mergeau cum merg și acum: "Curtea avea favoriți, miniștrii asemenea, prefecții aveau asemenea, subprefecții asemenea. Acești favoriți erau uleiul care ungea roatele machinei regimului", scria Dimitrie Bolintineanu, un apropiat al lui Cuza.
Popularitatea lui Cuza a suferit mult după lovitura de stat din 2 mai 1864, moment după care a fost revitalizată "monstruoasa coaliție", după cum avea să rămână în istorie opoziția față de Cuza și grupul de oameni care l-au forțat să abdice în februarie 1866. Poziția lui Cuza a fost din ce în ce mai șubredă și ambele partide mari au devenit nemulțumite.
S-a scris și că domnitorul ar fi fost mason, însă istoricul Neagu Djuvara a scris că, după ce a consultat mai multe documente, concluzia este că nu a fost mason, însă a avut legături strânse cu masonii. "Este cert că tinerii unioniști care i-au propus candidatura și care l-au votat era toți masoni. El a fost, la început, creația masonilor și tot masonii l-au răsturnat, după șapte ani", scria Neagu Djuvara.
h2: 10 lucruri despre Alexandru Ioan Cuza
S-a născut la Bârlad (1820) și a murit la Heidelberg (1873), în Germania, deși și-ar fi dorit mult să revină în ultimii ani ai vieții la moșia de la Ruginoasa.
A obținut bacalaureatul în litere la Paris și a studiat și la Bologna și Padova.
Mama sa era de origine genoveză (Sultana Cozadini)
A fost nevoit să ia pentru scurt timp calea exilului după Revoluția de la 1848. A ajuns în Bucovina, la Viena, la Paris și la Constantinopol, dar a revenit în țară în vara lui 1849.
I s-a oferit o funcție mare pentru a trece în tabăra celor care se opuneau unirii principatelor. A rămas unionist convins.
Secularizarea averilor mănăstirești a fost cea mai radicală reformă a sa și cea mai complicat de realizat. Prin această lege, aproximativ 25% din teritoriul țării intra în patrimoniul statului, ceea ce a mărit suprafața disponibilă pentru viitoarea împroprietărire.
Prin reforma agrară au fost împroprietărite peste 510.000 de familii de țărani. Măsura a supărat puternic atât elitele conservatoare, cât și pe cele liberale, fiindcă în acele timpuri cam toți mari politicieni aveau foarte multe pământuri, iar proprietatea funciară era baza prosperității elitelor.
Așa-numita "revoltă a zarzavagiilor" este un moment care a afectat puternic popularitatea lui Cuza. S-a petrecut la început de august 1865 și a fost reprimată violent de armată, fiind aproximativ 20 de morți.
A știut că va exista un complet împotriva sa și că va fi forțat să abdice, dar nu a făcut nimic. El intenționa să abdice o lună mai târziu. Rămâne celebru gestul de a semna ordinul de abdicare care i s-a pus în față, pe spatele căpitanului Pilat. Cuza era scos din palat la ora 5.00 dimineața. La doua zile de la abdicare pleca din țară.
Regele Carol I s-a opus revenirii lui Cuza în țară, fostul domnitor dorind să revină la moșia de la Ruginoasa. Carol I avea în primii ani o poziție fragilă, iar revenirea lui Cuza în țară ar fi putut agita apele și mai mult.
h2: Ce poți vedea la expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României
Printre exponatele "fanion" se numără: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură primită de la sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, dar și tunica și casca de colonel de lăncieri.
Sunt prezentate foarte multe obiecte personale ale lui Alexandru Ioan Cuza (ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri, servieta, un tac de biliard) și ale Doamnei Elena Cuza (scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris, argintărie).
Alte exponate: decorații românești și străine, fotografii (ale domnitorului, dar și ale membrilor familiei sale), documente (oficiale și personale), litografii și picturi (portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, portrete ale Doamnei Elena Cuza, dar și ale Mariei Obrenovici), tipărituri, timbre și efecte poștale.
Sunt în vitrine și mărturiile legate de moartea lui Cuza (în expoziție se află expus tricolorul îndoliat folosit la înmormântare) sau de posteritatea acestuia (medalii, timbre, broșuri, bancnote).
Expoziția poate fi vizitată în perioada octombrie 2023 – martie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (program de vară) și 09:00 – 17:00 (program de iarnă).
Amenzi usturătoare pentru cei care locuiesc la curte și nu respectă această regulă
Românii care locuiesc la curte și nu respectă legea riscă amenzi usturătoare. În unele cazuri, sumele se ridică până la 20.000 de lei. Este vorba despre românii care ard deșeuri compostabile în propriile curți. Arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și a deșeurilor compostabile este interzisă prin Legea Compostului, ce a intrat în vigoare […]
Am fost corectat de unul dintre nepoți, elev în clasa a V-a :
Exact nu are grad de comparatie, ori este exact, ori e inexact.
La fel si adj. CORECT. nu poate fi mai corect, sau mai putin corect, sau cum se intalneste foarte des greseala - FOARTE CORECT. Ori e corect, ori nu mai e corect, deci gresit.
Reforma pensiilor militare din România a băgat spaima în polițiștii europeni
Panică printre polițiștii din UE. Se tem că urmează și ei
Polițiștii din statele UE sunt în stare de alertă după ce au aflat despre reforma pensiilor militare din România. Aceștia se tem că vor urma astfel de reforme și în alte state europene și au decis să trimită un memoriu către Parlamentul European și Comisia Europeană, în care să ceară încetarea unor asemenea practici. În România, aproape 8.000 de polițiști se pregătesc să iasă din sistem, deși sindicaliștii au reușit să obțină o derogare de la lege până în 2028.
La Congresul European Police Union, desfășurat recent la Berlin, reforma pensiilor militare din România a reușit să sperie toți participanții. Aceștia se tem acum că, odată ce a fost posibil în România, se poate întâmpla și în celelalte țări europene.
"European Police Union a anunțat că va trimite un memoriu Comisiei Europene și Parlamentului European, în care își vor exprima îngrijorarea față de reforma pensiilor militare din România, care se poate extinde și în celelalte țări ale UE. Polițiștii europeni se tem că vor intra și ei în acest malaxor al politicienilor, care nu știu de unde să mai ia bani. Organizația va cere încetarea acestor reforme, chiar dacă pentru România va fi tardiv. Mai mult, am aflat că Sindicatul polițiștilor germani a cerut Parlamentului din Germania să stabilească prin lege că polițistul german are dreptul la respect din partea cetățenilor, pentru că și la ei este un trend de slăbire a autorității", ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Acesta a arătat că niciun stat UE nu a trecut în reforma pensiilor din PNRR pensiile militare și că în țările europene sunt pensii bazate pe contributivitate, dar polițiștii care ies la pensie primesc anumite indemnizații pentru vechimea din poliție, astfel încât să aibă o pensie decentă.
Conducerea SNPPC susține că pensiile militare nu aveau ce căuta în PNRR, dar, cel puțin, a reușit să evite câteva aspecte care ar fi dus la o diminuare și mai mare a pensiilor. "De exemplu, am eliminat acea plafonare la ultimul salariu încasat în activitate, pentru că, dacă erai în concediu medical în ultima lună de activitate, efectiv se reducea pensia cu aproape 20%. Totodată, a rămas plafonare la media veniturilor încasate într-o perioadă aleasă de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare până la 31 decembrie 2023 și, pentru ceilalți, din 12 luni consecutive din ultimii 5 ani, de la 1 ianuarie 2024. Dacă polițiștii de încadrează să iasă la pensie până la 31 decembrie 2023, vor putea rămâne în sistem până la 31 decembrie 2028 și să se pensioneze pe actualele condiții. La ora actuală, avem 7.900 de polițiști care îndeplinesc condițiile de pensionare. Nu știu câți dintre ei vor rămâne, dar cei care rămân vor constitui o gură de oxigen pentru sistem, pe fondul deficitului major de personal. Și aceste modificări succesive, aceste atacuri la adresa familiei ocupaționale, pensiile militare au devenit pensii speciale, se trece pe contributivitate fără a se ține seama de incompatibilități și de riscurile și importanța acestei profesii, sperie oamenii", ne-a precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.
Dacă la următoarea rectificare polițiștii nu-și vor primi drepturile salariale din Legea 153/2017, nemulțumirile vor exploda și se va trece la blocarea sistemului, mai spune conducerea SNPPC. "Salariul unui agent de poliție cu 20 de ani vechime este undeva la 3.500 de lei. La acesta se mai adaugă norma de hrană și norma de echipament, care intră în categoria venituri, că acolo se joacă politicienii cu cuvintele. Din cauza salariului mic, polițistul consideră norma de echipare un venit, deși ea trebuie folosită pentru cumpărarea de haine, nu pentru cumpărarea de alimente și achitarea facturilor", a mai spus Vasile Zelca, președintele SNPPC.
De multe ori am crezut ca secolul XX a apus cu toate războaiele și politicile de culise. Nimic mai fals. Azi ne-am trezit în iureșul unor noi războaie, Ucraina, Israel, ce sunt promotoarele unei noi schimbări de paradigmă:
paradigmă, paradigmesubstantiv feminin
1.Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt.
format_quoteUn caz puțin deosebit este acela al verbului romînesc «a vrea», «a voi», care amestecă în paradigmă forme de origine latină și forme de origine slavă. GRAUR, F. L. 170.
1.1.Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire.
diferențiereAnsamblu de termeni, aparținând aceleiași categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul.
Să vedem în istoria noastră cateva exemple care au abundat în funcție de cei care au fost vremelnic la conducerea țării:
Moare Carol I în 10 octombrie 1914 iar mai târziu și soția lui, februarie 2016, regina Elisabeta, cunoscută și sub numele de Carmen Silva, distinsa noastră om de cultură. Pentru mulți dintre noi aura lor pare perfectă. Un singur lucru adaug la imperfecțiunea imaginii : regele a fost semnatarul unui tratat secret în anul 1883 cu Puterile Centrale, Germania și Autro-Ungaria. Tratatul nu permitea României o politică externă pentru desăvârșirea unității nationale. Nu puteam pune problema Transilvaniei. Ulterior, marele Titu Maiorescu, 1913, a ratificat prelungirea clauzelor tratatului fără nicio schimbare. După umila mea părere a fost o mare greșeală. În Primul Război Mondial, curvăsăria tipic românească, unii o numesc diplomație, a tinut România in neutralitate sa vadă de partea cui se angajează în război.
După moartea lui Carol I a urmat Ferdinand I, clar poziționat de partea Antantei. Nevasta lui, Maria, descendentă din familia Windsor, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și vară primară cu țarul Rusiei Nicolae al II-lea, l-influențat pe rege cu varf și indesat. Regina Maria a fost fiica ducelui Alfred de Edinburgh al Angliei și marii ducese Maria a Rusiei.
Ce increngapături pentru o tarișoară!
Privesc, ascult pe cei care conduc lumea astăzi. Paradigmele sunt multiple. ROMÂNIA este în continuare foarte interesantă pentru mai marii lumii. Ii știm cu toții cine sunt.
