De la noi, la Cladova de Gala GALACTION
Gala Galaction este pseudonimul literar al lui Grigore Pisculescu, nascut la 29 aprilie 1879 in comuna Didesti, judetul Teleorman. Este prozator, memorialist si traducator. Elev al Liceului "Sf. Sava" din Bucuresti (1890-l898), editeaza revista poligrafiata "Zig-zag". Debuteaza in 1896 cu schita Pe terasa, publicata in "Adevarul ilustrat". Acum leaga prietenii dc-o viata cu Tudor Arghezi, N.D. Cocea si Vasile Demetrius. Student al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti (1898), o abandoneaza dupa un an in favoarea Facultatii de Teologie (1899-l903). Devine doctor in teologie in 1909.
Debuteaza in anul 1914 cu volumul Bisericuta din Razoare. in 1922 este hirotonisit preot, iar din 1926 este profesor la Facultatea de Teologie din Chisinau. Pelerinajul la Ierusalim din anul 1926 ii inspira volumul Scrisori catre Simforoza. in pamantul fagaduintei (1930), dupa cum a doua calatorie la muntele Athos, din 1933, este punctul de plecare al sectiunii Marile de Miazazi si Sfantul Munte din volumul in gradinile Sf Antonie (1942). Dupa 1944, joaca un rol activ in viata literara si politica: vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani (1947), membru al Academiei (1947), deputat in Marea Adunare Nationala (1948). Moare la 8 martie 1961 in Bucuresti si este inmormantat la Manastirea Cemica.
Opera sa de prozator cuprinde nuvelele si povestirile din volumele Clopotele din Manastirea Neamtu (1916), De la noi, la Cladova (1924), Caligraful Tertiu (1929), Nuvele si schite (1934) si romanele Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (1935). Un amplu Jurnal apare postum. Sunt de remarcat de asemenea lucrarile teologice ale lui Galaction. A tradus singur Noul Testament (1927) si, in colaborare cu preotul Vasile Radu, Biblia (1938). Publicistica ii este adunata in mai multe volume: La tarmul marii (1916), O lume noua (1919), Raboji pe bradul verde (1920), Toamne de odinioara (1924), Mangalia (1947), Oameni si ganduri din veacul meu (1955). Activitatea de biograf si de traducator implineste bibliografia unui mare om de cultura.
Opera a aparut, pentru prima data, in nr. 3, din aprilie 1910, al revistei "Viata sociala", in care scriitorul publica si alte creatii: in padurea Cotosmanei, Gloria Constantini, Langa apa Vodislavei, Dionis Grecoteiul, Andrei Hotul, Viteazul Jap. Aparitia lor intr-o succesiune rapida si intr-o tinuta artistica inalta a asigurat notorietatea literara a autorului, constituind cea mai reprezentativa parte a creatiei sale.
De la noi, la Cladova este o nuvela care a fost apoi incadrata in volumul Bisericuta din Razoare, aparut in 1914 la Iasi. intr-una din marturisirile sale literare, Galaction atragea atentia asupra noutatii operei: "Jalea crestina care pluteste asupra acestei nuvele, tragica problema de constiinta care incendiaza pieptul lui Popa Tonea erau, pe vremea aceea, in literatura romana, lucruri nemaiincercate".
Prin tema abordata in aceasta opera scriitorul se incadreaza in linia traditionalista a literaturii, dar prin procedeele artistice folosite trece alaturi de modernisti ca Al. Macedonski, D. Anghel, T. Arghezi.
Un sentiment mistuitor.
Nuvela trateaza tema iubirii si se realizeaza pe cateva motive cum ar fi cel al pacatului si cel al chemarii inalte. Subiectul se constituie din aspecte care nu respecta o succesiune fireasca si care urmaresc indeosebi firul gandurilor si sentimentelor personajului principal, pe baza de monolog. Cititorul afla despre zbuciumul sufletesc al lui popa Tonea in care s-a cuibarit un sentiment mistuitor, de care cauta sa se elibereze prin fierbinti rugaciuni. Om casatorii, avand cinci copii si mare daruire fata de cele sfinte, popa Tonea este cuprins de dragoste pentru sarboaica Borivoje, tanara sotie a lui jupan Troico, negustorul sarb din Cladova sarbeasca. Dragostea se instaleaza in sufletul preotului in mod fulgerator, in timpul miruirii enoriasilor in prima duminica de dupa Paste, ea aparand ca un "nor de la cel viclean".
Troico venise sa-i ceara preotului cu imprumut o mie de franci, si astfel cele doua familii vor petrece impreuna drumul de la biserica si pranzul din duminica aceea. Pentru a-si primi banii inapoi, popa Tonea se va duce la Cladova, trecand Dunarea cu barca, cu Petre Dusan, desi stie ca nu din mare nevoie de bani se aventureaza noaptea, cu "cutiuta cu sfintele" in san, dupa ce-l spovedise si-l impartasise pe mos Simion.
Gasind-o acasa numai pe Borivoje, dupa ce primeste banii lasati de jupan Troico, popa Tonea afla, din putina romaneasca vorbita de sarboaica si din starea ei, de dragostea fierbinte pe care i-o poarta: "- Sezi de vorba cu noi, parinte, repeta cu greutate Borivoje, fortandu-separca sa-si aduca aminte de o lectie de romaneste, inadins si trudnic invatata. ()- Tu stii, parinte Tonea, ca eu te iubesc pe tine. ()- O! eu te iubesc mult pe tine" Popa Tonea stia ca si "inima lui s-a imbolnavit de neasteptata si naprasnica boala", dar isi facea mustrari de constiinta si-si punea speranta in ajutorul lui Dumnezeu: ,,«0, stapane sfinte! Pune in preajma mea custodia sfintilor voievozi si ajuta-mi sa fiu puternic fara de cruzime si uman fara de intinare!»" El ii va spune tinerei femei mistuite de dragoste ca, in afara unei iubiri ca pentru o sora sau ca pentru o fiica a Bisericii, altceva intre ei ar fi ,jpacat mare" si, stergandu-i lacrimile si inchinand-o ca pe un copil si rostind asupra ei o rugaciune, pleaca spunand: "- Acum ma duc sa plang pe cununa biruintii mele!" El se zbate intre sentiment si datorie, punand intrebari la ale caror raspunsuri nu poate ajunge, dar care arata fragilitatea fiintei umane: "preabunule; de ce ai plamadit din lut acest ulcior al fapturii noastre, cand de atatea ori este porunca sa arda intr-un foc cu mult mai puternic decat poate sa rabde? De ce tocmai din lut acest ulcior, cand este scris in voia ta ca el sa poarte in el dumnezeiescul mir al cunoasterii tale, al sfintei Evanghelii si al infricosatei sfintei liturghii? Pentru ce nu l-ai facut. Stapane, din piatra ori din fier, cand ne era dat sa-l purtam pe un drum atat de greu?"
“De la noi la Cladova”
este o nuvela de iubire intre un preot si o tanara femeie maritata cu prietenul preotului. Iubirea este imposibila si interzisa, statutul celor doua personaje neputand permite aceasta iubire. La inceput, ne este prezentat preotul ca un om cu har, ca un om cu credinta si cu ceva al lui D-zeu. Era iubit si apreciat de sateni pentru credinta sa, astfel incat vechea vorba “daca te intalnesti cu un preot iti merge rau” a disparut. Iubirea a aparut intr-o zi de primavara, dupa Paste. Borivoje ii trezeste un sentiment in inima lui Tonea. Iubirea apare ca un miracol asociat primaverii, revenirii la viata a intregii naturi.
Cei doi se indragostesc instantaneu, fulgerator, devenind o fatalitate a destinului. Dupa aceasta prima intalnire, cei 2 se vor mai vedea doar de 2 ori: cand preotul trece Dunarea sub pretextul de a-si lua banii de la Jupan Traica, neputandu-si infrana patima ( iubire devoratoare si malefica ). A 3-a oara cand se intalnesc este cand Borivoje moare din iubire ( semn ca iubirea este malefica ), iubirea celor 2 se ridica din pacat si se purifica prin moarte. Iubirea plina de pacat nu se poate implini decat la moarte. Aceste 2 personaje nu pot comunica verbal, pentru ca Borivoje nu stia romana. Prin nerostite, iubirea se amplifica, ea exprimandu-se doar prin priviri si gesturi.
Personajul principal este preotul, iar conflictul nuvelei este unul interior psihologic: lupta dusa in sufletul preotului d a-si pastra piosenia si de a se implini erotic cu Borivoje. Aceasta lupta se va incheia prin iubirea fata de D-zeu, credinta in menirea sa de pastor a oamenilor din satul sau.
Sfintele taine il vor ajuta sa ocoleasca pacatul si sa-si intareasca credinta. Un loc important in nuvela il are natura. Descrierea naturii puncteaza trairile sufletesti ale personajelor (Dunarea).
“Creste albe” semnifica puritatea credintei pe care vrea sa si-o pastreze, “Dunarea intaratata” semnifica nerabdarea de a o vedea, iar “inele monstruoase” reprezinta pacatul. Ziua in care o cunoaste pe Borivoje este o zi de primavara, o zi frumoasa, luminoasa. Cand preotul va trece Dunarea, aceasta va fi agitata, reprezentand revolta divina fata de pacatul pe care-l va face. La ultima intalnire, natura este zbuciumata. “Dunarea alba de furie” reprezinta ca natura traieste tragedia personajului. Menirea preotului este una sfanta, crestina, de a-i citi rugaciunile pe patul de moarte. Preotul va infrange furtuna si isi va implini menirea impreuna cu tovarasii sai.
Naratiunea nu e facuta cronologic, actiunea incepe cu prezentarea zbuciumului sufletesc al preotului dinaintea momentului cand trece la Cladova s-o vada pe Borivoje. Actiunea coboara in trecut pentru ca in final sa se revina la prezent si sa se prezinte moartea. Naratiunea la persoana a 3-a e intrerupta de monologul interior al preotului. Actiunea este organizata pe momentele subiectului.
In expozitiune, se prezinta satul si personajele principale, in intriga se prezinta intalnirea celor 2, in desfasurarea actiunii se prezinta dorinta lui de a o revedea, iar in punctul culminant se prezinta a 2-a intalnire a celor 2.
Caisa care cade din copac sfasiata ca o inima reprezinta sufletul sfasiat al celor doi. In deznodamant, se prezinta moartea Borivojei si proiectarea lui in lumea ideala a iuibirii celor doi.
Nuvela are un conflict moral si religios intre pasiunea pentru Borivoje si credinta sa de crestin si de preot a lui Tone. Borivoje se daruieste iubirii cu inocenta, fara sa tina cont de regulile morale.
Iubirea ei este deasupra oricarui pacat. Lucrul acesta va fi pedepsit, fapt ca eroina moare. Stilul lui Gala Galaction se caracterizeaza printr-o bogatie de imagini artistice ce puncteaza pasiunea celor doi prin utilizarea unui lexic cu multe cuvinte religioase si arhaice, creand astfel o atmosfera de taina, mister crestin si de religiozitate intensa.
O copie am descărcat-o în grupul meu:
https://www.facebook.com/groups/506776484407518/?ref=share_group_link
