vineri, 3 februarie 2023

Inima, bat-o vina!





Lavanda

Revin cu o plantă ce poate face minuni pe lângă mirosul plăcut. Un articol foarte interesant:





Lavanda – planta cu proprietăţi extraordinare


Lavanda sau levănţica (Lavandula angustifolia) este o plantă din familia Lamiaceae despre care se cunoaște că a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri.


Cu peste 2500 de ani în urma, egiptenii, fenicienii și popoarele arabe foloseau lavanda și extrase de lavandă pentru prepararea de parfumuri și produse cosmetice sau chiar în procesul de mumificare.


Grecii și romanii adăugau flori de lavanda apei de baie pentru a o parfuma și pentru a-și purifica trupul și spiritul. Se consideră că de la acest obicei vine și numele plantei – în latina “lavo” – “a spală”. Probabil că primii cultivatori ai lavandei au fost popoarele arabe, prin intermediul cărora planta a ajuns în Grecia pentru a se răspândi, treptat, în toata Europa și, odată cu trecerea timpului, în toata lumea.


Se cunosc în jur de 30 de specii de lavandă, cea mai cultivată fiind Lavandula angustifolia. Speciile de lavandă se cultivă în funcție de utilizarea lor finală, astfel nu aceleași specii se cultivă pentru utilizări terapeutice și pentru industria cosmetica sau a detergenților.


Folosirea lavandei în scopuri terapeutice


În scopuri terapeutice se folosesc florile de lavanda. Acestea se detașează de pe axul inflorescenței înainte de deschiderea totală a corolei.


Aroma caracteristică de lavandă, cea care o face atât de căutata în parfumerie și industria cosmetică, este dată de uleiurile volatile extrase din inflorescențe.


• Constituenți principali: acetat de linalil, linalol, acetat de lavandulil


• Origine: zona mediteraneeană, cultivată îndeosebi in Bulgaria si Franța


• Aromă: dulce, florală, de iarbă


• Culoare: incoloră până la galben pal


• Principalele proprietăți și indicații: antiseptic, curativ, antidepresiv, calmant, echilibrant



Cum utilizăm lavanda?


Lavanda se folosește în mai multe forme, inclusiv sub formă de ulei. Uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne și puteți folosi uleiul esențial de levănțica pentru a va reîntineri și relaxa trupul și mintea parfumând aerul din încăpere.


Ca tratament, s-au cunoscut efectele sale atunci când un om de știința și-a ars, mână în mod accidental în laboratorul sau, iar după ce și-a răcorit rana într-un recipient cu levănțică a constatat că rana sa se vindecă remarcabil de repede.


Se pare că acest ulei are și capacitatea de sinergie sau de potențare a efectelor altor uleiuri esențiale atunci când sunt folosite în combinație. Putem întâlni pulberi, tincturi sau capsule cu ulei de lavandă.


Se cunosc și numeroase utilizări ale lavandei în arta culinara, mai ales în zona mediteraneeană. Condiment fin și delicat, lavanda face casă bună cu gelateria și cofetăria. Vom întâlni lavanda și în salate sau antreuri, în preparate cu carne, mai ales vânat sau pur și simplu ca element de decor.


Este una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care oferă alinare atât fizică cât și psihică ameliorând diverse probleme, cum ar fi arsuri, afte bucale, migrene, insomnii, mușcături de insecte, afecțiuni ale pielii, infecții, stres sau tensiune nervoasa. Își datorează acest uimitor spectru de vindecare conținutului sau chimic foarte complex.


Lavanda este o plantă adaptogenă, care ajută corpul uman să se adapteze la stres sau la anumite dezechilibre. Este de un real ajutor pentru relaxare și ajută foarte mult la instalarea somnului, dar cu toate acestea are și proprietăți de restabilirea a echilibrului organismului și astfel îl va stimula energetic. Iar aspectul unui buchețel sau a unei coronițe din lavanda este absolut mirific!


Uleiul esențial de lavandă are acțiune sedativă, relaxantă muscular, antiinflamatoare, analgezică, cicatrizantă, scade tensiunea sangvină, reduce manifestările stresului.


Lavanda in stomatologie


• Este recomandat pentru orice tip de durere sau inflamație. În stomatologie se pot utiliza picăturile de ulei de lavandă pe leziune a mucoasei bucale (aftă, herpes) pentru reducerea durerii, inflamației și grăbirea cicatrizării. Calmează și liniștește spiritul.




Aromaterapia in medicina dentară este un ajutor in terapia problemelor dumneavoastră, nu un înlocuitor al medicului dentist.


Beneficiile lavandei asupra altor sisteme:


Sistemul circulator


• Excelent pentru a reduce presiunea sanguină, palpitațiile și toate celelalte boli cardiace provocate de stres.


Sistemul digestiv


• Bun remediu pentru toate bolile digestive, în special cele ale copiilor, cum ar fi colicile și diareea.


• Folositor pentru remedierea digestiei dificile și dureroase, diminuarea flatulenței, indigestiei, stării de greață și a senzației de vomă.


Sistemul urogenital


• Adjuvant în tratamentul cistitei, supurărilor și retenției de lichide.


• Uleiul de levănțică grăbește nașterea, având rolul de a calma pacienta, dar și de a purifica aerul.


• Reduce manifestările sindromului premenstrual, durerea menstruală și problemele specifice menopauzei.


Mușchi/Articulații


• Reduce durerile musculare, deoarece această plantă calmează durerea și spasmele și reduce inflamațiile.


• Recomandată pentru a combate artrita reumatismul și tensiunea musculară, precum și luxațiile.


Sistemul nervos


• Echilibrează sistemul nervos


• Reduce manifestările stresului la nivel emoțional și anxietatea


• Combate depresia.


• Un remediu excelent pentru migrene, dureri de cap și insomnie


Sistemul respirator


• Revigorează sistemul imunitar și este recomandat pentru protecția pe care o oferă împotriva infecțiilor.


• Eficient în combaterea virusurilor, răcelilor, tusei, gripei, bronșitei, astmului și infecțiilor gâtului.


Piele


• Recomandat pentru îngrijirea tuturor tipurilor de piele, datorită puterii de reîntinerire și proprietăților sale antiseptice, antifun-gice, calmante, curative și echilibrante.


• Adjuvant în vindecarea vânătăilor, arsurilor (și a celor din cauza soarelui), acneei, abcesului, eczemei, micozelor și psoriazisului.


• Eficientă în tratamentul bolilor infecțioase ale pielii, cum ar fi scabia și varicela (vărsatul de vânt).


• Vindecă rănile și ameliorează durerile.


• Tratează înțepăturile de insecte (aplicat în stare pură).


Efecte asupra spiritului


• Calmează și liniștește spiritul.


• Ajută la regăsirea echilibrului existențial.


Precauții speciale


• Niciuna. Levănțica este folosită frecvent pentru bebeluși si copii.


AutorDr. Corina Gabriela Dinca

Ceahlău, 2014



joi, 2 februarie 2023

Adevărata democrație







Străinul mamei



STRĂINUL MAMEI, VINO-ACASĂ !

Te-ai dus, copilul meu, te-ai dus... la curți străine, spre apus...
Erai și tânăr și frumos, iar brațul îți era vânjos,
Ai spus că stai numai un an, să stângi și tu un gologan,
Și de-o fi bine, doi sau trei să-ți faci o casă... nu bordei.

Noi te-am lăsat, n-am zis nimic... ce să fi zis, nu erai mic,
Aveai o viață înainte, aveai putere, aveai minte,
Îți era gândul la avere, credeai că știi ce e durere
Și că mai rău decât aici... pe nicăieri n-ai cum s-o duci.

La noi erau de toate-n curte... dar nu erau parale multe...
Aveai și după ce bea apă, aveai și coas-aveai și sapă,
Pământ cât să îți prisosească și vite cât să-l dovedească,
Și dacă te-ai fi mulțumit, puținul... nu ți-ar fi lipsit.

Credeai că-n lumea asta largă... stau câinii cu colaci-n coadă...
Și că te-așteaptă drept pe tine ca să-i culegi, că n-are cine,
Credeai că-n lumea asta mare nu-i muncă mai istovitoare
Decât aceea de ogor, dar... nu știai ce-nseamnă dor.

Trecut-au ani și ani de chin... tu, tot departe, tot străin...
Mă uit la casa ta... palat... dar locul nu ți-ai mai aflat,
Ți-ai pus de toate cele-n ea, dar n-are cine-o descuia,
Iar împrejur cresc bălării, că noi nu mai putem... doar știi.

La ce folos așa o casă... că nu-ți stă nimenea la masă...
Ai fi văzut tu lumea toată, dar n-are cine-ți spune tată,
Ca mâine clopotu-o să sune și nici tu n-o să ai cui spune,
Că viața noastră-i fân de coasă... străinul mamii, vino-acasă!

De-acuma tâmplele-ți sunt ninse... privirile de doruri stinse...
C-ai pus, cu mintea de fecior, carul în fața boilor,
Și-ai  tras cu sufletul în jug, dar banii-n veci nu mai ajung,
Timpul își cerne clipa, mut și ce-ai pierdut... e bun pierdut.

Era altfel pe vremea noastră... făceam copchiii ș-apoi casă,
Munceam alături de părinți, până îi petreceam la sfinți
Ne-nconjuram cu cât aveam și la nevoie ne-ajutam,
Că eram mulți, copilul meu... tu-l ai numai pe Dumnezeu.

Poate că-i greu pe glia noastră... dar pâinea la străini e aspră...
Nici munca nu e mai puțină, că nu mai știi ce e hodină,
Nu știe nimeni ce te doare, când  dorul stă să te doboare,
Poate ai buzunare pline, dar... sufletul e gol în tine.

Ai vrut o casă, iaca, ai... de-acuma vino-n ea să stai...
Îngenunchează la icoane și spune Mulțumescu-Ți Doamne,
Că-s încă treaz și sănătos, că M-ai întors de unde-am fost,
De-acuma fă-mă să-mi tihnească... ce-am adunat să-mi folosească!

Liliana Burac

Article: Lavrov o atacă dur pe Maria Sandu și amenință Chișinăul: „Occidentul a pus ochii pe Republica Moldova pentru a avea rolul următoarei Ucraine”

Guvernanți,  întăriți Armata României! Bandiții  ruși  au pus ochii pe români. 

Legiferați, de urgenţă,  Stagiul Militar Obligatoriu.  Până  nu fug marii patrihoți din țară. 

Lavrov o atacă dur pe Maia Sandu și amenință Chișinăul: „Occidentul a pus ochii pe Republica Moldova pentru a avea rolul următoarei Ucraine”

https://f7td5.app.goo.gl/gMkoJx

Sent via @upday




Nu mai beți apă din PET-uri! Produceți singuri apă filtrată, structurată.

Eu de mulți am renunțat să beau apa "la sticlă", de fapt îmbuteliată în PET-uri, și denumirea ne spune că folosim armele dușmanului: polietilentereftalat. Apă cumpărată în astfel de recipienți este periculoasă.  Resturile de monomeri, catalizatori din peturi se dizolvă  în apă  și  îi introducem în organism odată cu apă băută, cu bună știință, mai bine zis, puțină știință.  Dacă cumpărați apă  de la magazin căutați pe cea îmbuteliată în sticla, sticlă.

Industria de fabricare și  recuperarea PET-urilor ne asigură că  aceste sticle, fibre etc. sunt bune pentru industria alimentară.  Luați  totul cu titlu "pro domo" -

  • Se dit du plaidoyer d'une personne qui se fait l'avocat de sa propre cause, qui plaide pour soi-même.


"Poli (etilen tereftalat), mai bine cunoscut sub numele englez din polietilenă tereftalat (uneori gallicized impropriu în „PET“) sau PET, care este de asemenea prescurtat PETE, este un polimer de tip termoplastic saturat poliester, spre deosebire de termorigide poliesteri . Acest polimer este obținut prin policondensarea a acidului tereftalic cu etilenglicol .

În timpul producției de PET, monomerii sunt condensați prin esterificare și vâscozitatea materialului crește treptat până când se obține consistența dorită la sfârșitul policondensării. Apoi acest turn fierbinte la 250  ° C este presat prin duze subțiri de bare, apoi răcit și redus la granule care vor fi ulterior modelate în forma dorită.

Răcit brusc, PET-ul este amorf și transparent. Răcirea lentă sau adăugarea de semințe de cristalizare (talc, sulfat de bariu) îl pot face translucid. Cu toate acestea, gradul de cristalinitate nu depășește niciodată 30%, față de 60% pentru poli (butilen tereftalat) (PBT).

Prin extrudare și întindere sub tensiune, se obține o peliculă cu proprietăți biaxiale semi- cristaline din PET amorf . Acest film de foarte mare rezistență la tensiune, foarte stabil și transparent, foarte bun izolator electric, este cunoscut sub mărcile Mylar, Melinex și Hostaphan.
În ceea ce privește PET-ul apelor spumante sau al sticlelor de limonadă, (imaginea de mai jos, în stânga injecției și suflarea simplă a acestor sticle ), rezistă la presiuni ridicate de ordinul a zece bare (de unde și utilizarea sa pentru fabricarea rachetelor de apă la un presiunea de lansare de cinci bare).

În ciuda numelui său, nu există nicio asemănare cu polietilena și nu conține ftalați . Cu toate acestea, urmele de perturbatori endocrini de tip ftalat sau antimoniu pot fi găsite în produsele alimentare conținute în ambalajele din PET. Eliberarea de ftalați s-ar putea datora surselor utilizate în reciclarea PET și ar putea fi mai mare în cazul băuturilor răcoritoare și sucurilor de fructe datorită acidității acestora. În ceea ce privește antimoniul, acesta provine din catalizatorul utilizat în procesul de fabricație. Eliberarea de antimoniu din sticlele PET, găsite în 132 de mărci de sticle de apă din 28 de țări, ar putea fi legată de temperatura de depozitare, ca în cazul unei sticle lăsate într-o mașină expusă la soare. În ambele cazuri, autoritățile au considerat că nivelurile atinse nu au fost alarmante.

PET este un plastic pe bază de petrol: monomerii utilizați, etilen glicol și acid tereftalic, provin din transformarea petrolului. Este nevoie de 1,9  kg de țiței pentru a produce 1  kg de PET.

Molecula de poli (etilen tereftalat) hidrolizează la temperatură ridicată (aproximativ 240  ° C ), revenind la o formă cu greutate moleculară mică, inutilizabilă pentru utilizare normală. Prin urmare, polimerul trebuie uscat cu grijă, sub vid la 80  ° C, înainte de utilizare.
Aceasta este o limitare severă a reciclării sale economice ca material reutilizabil."


Beți apă din sistemul public! Este mult mai bună.  Este controlată mult mai bine. Nu este stătută. 
 Cel mai simplu mod de a bea o apă bună:

1. Fitrare printr-un filtru cu cărbune.
2. Apă dintr-o cană  se structurează.  De ce?

Apoi se bea apa.

Am sa fac un video cu acest subiect.

Cel mai simplu mod de structurare:

Unii oameni se în întreabă: care este treaba cu structurarea apei?

Ei își spun că, dacă au un filtru de apă sau un distilator, nu le mai trebuie apă structurată...

Analizând apa de la robinet cu ajutorul unor metode speciale, precum cele ale dr. Masaru Emoto, puteți vedea că moleculele de apă par deformate. Asta numim apă moartă. Este ca o apă stătută: nu este prea bună de băut. Distilați apa și veți face un pas înainte. Este o apă pură, dar procesul distilării este unul violent. Moleculele de apă își pierd toată structura de ordin superior. Pentru a re-formata acele molecule de apă, mai precis sub forma unor macroclusteri,  este nevoie de o sui-generis mișcare (care poate fi energetică sau fizică). Dintre cele fizice, cea mai bună mișcare este un vortex. Ca într-un pârâu de munte. Iubitorii de drumeții ne spun adesea că cea mai bună apă pe care au băut-o vreodată este apa de munte. Vorba reclamei, Victor Schauberger știe de ce!

 

Apa bine structurată din corpul uman este o legătură cu forța vieții, acționând dinăuntru și ale cărei efecte sporesc exponențial cu gradul structurării.

Există povești uimitoare de la utilizatorii de apă structurată. Puteți decide singuri dacă sunt adevărate.

-un transport mai ușor al deșeurilor din celulă.

-respirația devine mai eficientă.

-claritate și energie crescută.

-oxigenare crescută a țesuturilor corpului.

-dispariția durerilor.

-procese de autovindecare.

-curățarea tenului

-încetinirea procesului de îmbătrânire

-cei care fac culturism au rezultate mai bune cu masa musculară și cu reducerea țesutului adipos de pe abdomen. Dacă ar fi să dăm crezare relatărilor, oricine ar trebui să se simtă mai bine prin consumul de apă structurată!

Apa structurată

Nu aveți nevoie să cumpărați nimic pentru a face apă structurată. Puteți s-o aveți oriunde foarte simplu, utilizând lingurița cu care faceți vortexuri în cana cu apă. Apa începe să se structureze după 20 secunde, așa încât trebuie să învârtiți cel puțin 1 minut.

O modalitate mai eficientă de a face apă structurată este prin utilizarea unui blender. Majoritatea blenderelor creează un vortex, astfel încât fac o treabă foarte bună. Multor oameni le plac shke-urile și vortexul creat în blender este o parte din motivul pentru care amestecurile au un gust foarte bun.

Unii fac un pas în plus și plasează strategic magneți în jurul vasului de mixare, crescând eficiența structurilor de apă prin utilizarea magnetismului. Alții utilizează cuarțuri sau alte pietre pentru a obține o apă structurată. 

Confecționați-vă un generator de vortexuri cu ajutorul a două sticle de 2 litri.

Utilizând 2 sticle de 2 litri, umpleți una cu apă filtrată până la refuz.

Uniți sticlele la gât (sau turnați dintr-o sticlă în alta).

Opțional, puteți adăuga 2 magneți.

Plasați-i în poziții opuse în dreptul gâtului sticlelor. Acești magneți acționează asupra apei care trece sub formă de vortex, crescând energia de rotație. Există pe internet de vânzare sticle speciale, dar dacă nu aveți așa ceva, puteți utiliza o bandă izolatoare. Este excelent dacă folosiți acest sistem zilnic. Dacă este posibil, utilizați flacoane din sticlă, pentru că nu elimină substanțe toxice în apă.

Utilizare: Așa cum spuneam, turnați pur și simplu apa dintr-o sticlă în alta. Într-o montură mai complexă, care să permită etanșarea, ansamblul se poate roti precum o clepsidră cu nisip.

"








miercuri, 1 februarie 2023

Une valaisanne





Hoțul de la Interne. DIGI 24.


USR şi Forţa Dreptei au depus moțiune simplă împotriva lui Bode: Refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte

Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice".

Semnatarii susţin că scopul acestei moţiuni simple este acela de a atrage atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită", aşa cum „nu-şi merită titlul academic" sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România.

„Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. Scopul prezentei moţiuni este acela de a atrage atenţia asupra întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită, aşa cum nu-şi merită titlul academic sau respectul oricărui om care a muncit cinstit în această ţară. Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă", se arată în textul depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

Parlamentarii amintesc faptul că, pe 26 ianuarie 2023, Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a informat că teza de doctorat a lui Lucian Bode „a fost identificată cu abateri de la etica academică, fiind, în concluzia principală a Comisiei de etică a UBB, profund viciată prin segmente plagiate şi citări incorecte grave".

„Beneficiind de sprijinul direct al preşedintelui Klaus Iohannis şi al liderului PSD Marcel Ciolacu, Lucian Bode continuă să sfideze românii de la înălţimea unei funcţii guvernamentale. Chiar şi cu acest sprijin amoral şi de neînţeles, domnul Lucian Bode nu mai poate reprezenta România sau românii în niciun fel de calitate. Fiecare minut pe care îl petrece într-o funcţie de demnitate publică reprezintă un minut prea mult pentru onoarea ţării şi a guvernului ei. Reamintim şi faptul că Ministerul de Interne nu a avut nicio reacţie instituţională relevantă după ce în presă au apărut dezvăluiri despre situaţia unor ofiţeri de poliţie scoşi arbitrar din sistem, după retragerea de către DGIPI a certificatelor de siguranţă. Când nu fură, Lucian Bode patronează abuzuri", se mai arată în moţiunea simplă.

USR şi Forţa Dreptei trec, de asemenea, „în dreptul ministrului Bode" „eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen", potrivit Agerpres.

„Domnul Bode continuă să meargă la Consiliile Justiţie şi Afaceri Interne, deşi faptele sale sunt cunoscute de către toţi partenerii săi de discuţie. Orice zi cu Bode ministru e o zi în plus de menţinere a României în afara spaţiului în care se poate călători liber. Românii sunt umiliţi la frontiere, companiile au costuri mai mari, însă asta nu pare să mişte pe nimeni din arcul guvernamental", scrie în textul moţiunii simple.

Semnatarii au adăugat pe lista ministrului Lucian Bode şi „licitaţiile trucate pentru achiziţia de maşini de clienţii de partid şi de stat ai arcului guvernamental".

„Autorii acestei moţiuni nu cred că Lucian Bode e capabil să priceapă şi să accepte că un hoţ nu poate reprezenta oameni cinstiţi. De aceea, fac apel la suporterii politici ai ministrului de Interne să găsească urgent o soluţie pentru ca hoţii să nu mai fie premiaţi cu funcţii publice. România nu merită această umilinţă", conchid cei care au depus moţiunea.

Editor : Liviu Cojan

Panait Istrati, Neranțulea




Iată bogăția mea!