marți, 27 iulie 2021

O familie de tineri români fericiți. Trăim în România și ne place!

CASE

Au plecat de la părinți și au construit o casă ultra modernă de 360 metri pătrați, la umbra unui nuc

„Un pom, o casă, un copil”, spune o vorbă, iar familia care locuiește în această casă din Caracal, județul Olt, le-a îndeplinit deja pe toate trei, deși părinții au puțin peste patruzeci de ani. În 2017 au cumpărat un teren pe care se afla doar un nuc singuratic. Doi ani mai târziu, copacul făcea umbră peste prima lor casă.

Familia cu doi copii și-a dorit pentru prima locuință proprie o casă cu grădină. Înainte, locuiau cu bunicii, iar sentimentul de a avea un spațiu doar al lor i-a entuziasmat să își manifeste din plin pasiunile și preferințele.

Pentru proiectarea casei și amenajarea de interior, au lucrat cu arhitecții de la biroul Alfa Invest. Lucrările au început de la zero în 2017 și au duratt doi ani. Nucul deja plantat pe terenul gol i-a inspirat în dezvoltarea construcției și amenajarea de interior:

„Am plecat de la ideea că lemnul de nuc este în general un finisaj nobil și atunci la partea de interior placările de pardoseli și parțial zonele de pereți îmbracă texturi naturale. Am vrut să avem o pardoseală de calitate, pe lamelă mare, cu textura și fibra lemnului lăsate cât mai natural”, explică arhitecta Anca Mihaela Constantin, coordonatoarea proiectului.

Locuința are o suprafață utilă de 360 de metri pătrați și este situată pe coama unui deal, pe un teren retras, cu o suprafață mare, de aproximativ 5000 de metri pătrați.

Casa cu gradina - arhitectura Alfa Invest (1)
Casă Caracal: în spatele casei se află grădina, livada și o piscină.

Casa are două terase: una pentru zona de acces, cu priveliște spre nuc, și cealaltă în spate, orientată direct către grădină, cu o suprafață generoasă.

Casa cu gradina - arhitectura Alfa Invest (1)
Terasele sunt concepute ca zone intermediare între curtea exterioară și interiorul cu geamuri generoase, deschise vizual către partea de curte.

 

Zona de locuit se află integral la parter, iar demisolul cuprinde spațiile tehnice, cu acces și din exterior, și din casă. Parterul a fost proiectat cu zonă de acces, gândită să includă atât un mic grup sanitar cât și o suprafață generoasă de depozitare, un living orientat spre terasă și grădină, bucătărie cu loc de luat masa, și ea cu vedere spre exterior, trei dormitoare care au circuit complet separat de zona de zi și un birou.

Au amenajat într-un stil modern, cu zone de placări de pereți și texturi obținute parțial din vopseaua decorativă de la Caparol. Ușile sunt de la Exclusive Doors, iar corpurile de iluminat de la Redo.

Piesa care dă tonul în zona de zi e șemineul, pe care familia și l-a dorit mult, care a fost făcut de o echipă de meșteri din zonă. Restul spațiului are placări din MDF furniruit în zona de TV și o deschidere mare către partea de terasă, cu loc de luat masa inclus, precum și o bună vizibilitate prin transparența ușilor către zona de acces.

Mobilierul de bucătărie este unul modern, minimalist, fără mânere la vedere, luat de la Delta Studio, fabricat pe comandă în România de brandul Formmat.

Dormitoarele au fiecare baie proprie și dressing. Urmează o linie minimală – cu mici pete de culoare și printuri personalizate, înglobând în general un mobilier modern și funcțional. Cei doi copii au personalități complet diferite, iar dormitoarele lor reflectă acest lucru.

Cele patru băi sunt amenajate în stil modern, cu o paletă cromatică neutră și mici pete de culoare care să le aducă la viață. Faianța și gresia folosite în casă sunt de la Kerama Marazzi și Porcelanosa, tot prin Delta Studio.

Costurile proiectului, cu tot cu construcție și amenajare (fără teren), au ajuns estimativ la 850 de euro/metru pătrat.

Tips&tricks pentru amenajare de la Anca Mihaela Constantin

Cum folosești bugetul

Când ai o casă cu suprafață mare, folosești finisajele care costă mult pe post de vedete, iar apoi încerci să folosești în partea de bază finisaje medii și uzuale. În felul acesta, cele luxury ies în evidență, dar și costurile rămân la un nivel ok.

Cum orientezi casa?

În proiectarea de arhitectură este recomandat să se țină cont de poziționarea pe sit, să alegi o orientare în așa fel încât să ai o casă sănătoasă – cu lumină și soare pe zonele importante, locuibile.

Foto: arhitecta Anca Mihaela Constantin

Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestei case ne-a fost trimisă de Anca Mihaela Constantin.

luni, 26 iulie 2021






"O presă liberă este ultima linie de apărare.", Jeanine Cummins

Roșiile minune




2021, anul cu multe condiții prielnice culturii legumelor și în general agriculturii românești. Ajută, Doamne, poporul nostru!

In imagini o roșie mamut, soiul inimă de bou.

O roșie. Are 800 g. 

În curtea noastră folosim numai condiții BIO chiar dacă avem unele pierderi de producție. Totul este pentru consumul familiei. Nu ne ocupăm cu negustoria.


Cu jalba în proțap

Pentru a vă răcori în aceste zile călduroase puteți să-mi accesați blogul:

https://amateescu.blogspot.com/


Nu mai pot comunica în grupurile de pe Facebook. Sunt deranjați niște tovarăși. Îmi zicea ieri coana preoteasă, soția preotului din satul nostru, că și ei i s-a limitat accesul la comunicare pe acest site numai pentru faptul ca a distribuit anumite știri care i-au plăcut.

Cenzură tovarăși!.... În acțiune...

După retragerea imperialistilor, de ieri, de azi și dintotdeauna: dezastru umanitar

ONU avertizează în privinţa unui număr fără precedent de morţi şi răniţi în acest an în Afganistan dacă luptele continuă

Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) anunţă în ultimul raport semestrial cu privire la victimele civile înregistrate în primul semestru din 2021 că se aşteaptă să înregistreze anul acesta cel mai important număr de victime civile din 2009 încoace, anul în care a început să ţină acest bilanţ.

„Pierderile civile în Afganistan, în primul semestru al lui 2021 au atins un nivel-record şi o creştere deosebit de brutală a morţilor şi răniţilor începând din mai, când forţele internaţionale şi-au început retragerea, iar confruntările armate s-au intensficat în urma ofensivei talibanilor", subliniază UNAMA.

„În raport se arată clar că un număr fără precedent de civili afgani urmează să fie ucişi şi răniţi grav anul acesta, în cazul în care intensificarea violenţei nu este oprită", avertizează într-un comunicat Reprezentanta Specială ONU la Kabul Deborah Lyons.

„Îi implor pe talibani şi pe liderii afgani să ţină cont de traiectoria sinistră şi îngrozitoare pe care o ia conflictul şi de efectuat devastator al acesteuia asupra civililor", afirmă ea.

Potrivit UNAMA, 1.659 au fost ucişi, iar alţi 3.254 au fost răniţi în primul semestru al lui 2021 - o creştere cu 47% faţă de primul semestru din 2020.

Această creştere a numărului victimelor civile a fost deosebit de „gravă" în mai şi iunie, primele două luni ale ofensivei în toate direcţiile a talibanilor în Afganistan, în cursul căreia au fost ucişi 783 de civili, iar alţi 1.609 au fost răniţi, subliniază misiunea ONU.

„Deosebit de şocant", denunţă UNAMA, este faptul că jumătate dintre victimele civile înregistrate în primul semestru sunt femei şi copii.

Grupări antiguvernamentale sunt vinovate de 64% dintre victimele civile înregistrate în primul semestru din 2021.

Alte 39 de procente sunt atribuite de UNAMA talibanilor, 9% Statul Islamic (SI), iar 16% unor „elemente nedeterminate", precizează misiunea ONU.

UNAMA estimează că forţe proguvernamentale sunt vinovate de moartea a 25% dintre civilii ucişi, iar cea mai mare parte a acestor victime sunt atribuite forţelor de securitate şi de apărare afgane.

În 11% dintre cazuri, vinovaţii nu au fost identificaţi.

În ultimele două luni, talibanii şi-au multiplicat ofensivele şi au preluat controlul asupra zonelor rurale, unor puncte de trecere a frontierei şi unor aşezări de la periferia capitalelor provinciilor, declanşând confruntări armate violente cu forţe de securitate afgane şi atacuri aeriene afgano-americane în vederea respingerii atacurilor talibane.

Negociatori guvernamentali afgani şi talibani s-au întâlnit în mai multe rânduri în ultimele săptămâni, la Doha, în Qatar, însă displomaţi au evocat progrese mici de la începutul acestor negocieri, în septembrie.

Adevărul.ro 

Ce știe fătuca asta să facă cel mai bine? Ce credeți?

O fostă dansatoare din buric a fost angajată într-o companie strategică

Paraschiv a dat un concurs, pe data de 2 iulie, în care cea mai tehnică cerinţă a fost „cunoaştere PC pachet MS Office 2010". De asemenea, cei care voiau să dea concursul trebuiau să sune pentru a afla bibliografia, potrivit România Liberă. 

Aceasta este absolventă al Facultăţii Spiru Haret şi a frecventat cursurile postliceale ale Şcolii de Poliţie, iar vreme de şapte ani a lucrat la Poliţia Rutieră din Bucureşti. A recomandat-o şi faptul că este fiica unuia dintre liderii de sindicat care activează în zona Ministerului de Interne. 

Cu toate acestea, urmele lăsate de aventurile de dansatoare din buric încă sunt prezente pe internet. Mai multe anunţuri arată şi preţurile pentru fiecare prestaţie.

 Adevărul.ro 


Doamne dă - le minte la guvernați! Suntem conduși de unul care s-a târâit prin liceu, unul care să străduiește din greu să emită decizii controversate, un subinginer care nu și-a practicat meseria niciodată, mare președinte de partid. Până când? 

Intelectuali care mă povățuiți să tac, ce ziceți? Vă place? Da, da.. Ciupiți și voi câte ceva. 


Bă, debusolată muiere!... Că să nu zic altfel... Și ăștia ne conduc. Marș la studii în Rusia!

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, i-a urat „La mulţi ani!” baronului Samuel von Brukenthal, născut la 26 iulie 1721 şi mort în 1803

"Astăzi istoria consemnează naşterea baronului Samuel von Brukenthal. Un sibian care zi de zi ne este exemplu. Un om înaintea vremurilor sale, un adevărat om al Luminilor, baronul Brukenthal ne-a lăsat o moştenire impresionantă. A lăsat Sibiului, a lăsat României, a lăsat Europei. Brukenthal, revenit de la Viena, a deschis unul dintre primele muzee ale lumii, a lăsat o impresionantă colecţie de artă şi o bibliotecă monumentală. Tot el ne-a dat lecţia cultivării mediului intelectual. El a creat o adevărată oază culturală în Sibiul finalului de secol XVIII. Samuel von Brukenthal este o bornă pentru cultura şi societatea României. La mulţi ani Samuel von Brukenthal!!!", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, ca reacţie la ironiile de pe Facebook şi la comentarii, a şters urarea, păstrând doar prima parte a postării, ceea ce i-a atras noi critici ministrului.

Adevărul.ro

Trăim în țara cîțoizilor, băgatului Pumnului în gură. Oare vine dictatura?

Elevii din Constanţa: „După ce că ne lasă fără transport, Florin Cîţu ne lasă fără dreptul de a protesta“

În urmă cu o lună, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Judeţean, Mihai Lupu, a afirmat faptul că nu a acordat timp de mai multe luni banii pentru transportul gratuit al elevilor din cauza faptului că nu a primit bani de la bugetul de stat.

 

Joi, pe 22 iulie, reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa au participat la o dezbatere publică pe tema transportului judeţean. În cadrul dezbaterii, directorul economic al Consiliului Judeţean a continuat să sustină aceleaşi afirmaţii.

 

Având în vedere lipsa de comunicare a decidenţilor, elevii din Constanţa anunţă că luni, de la ora 17:30, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, Asociaţia Elevilor din Constanţa va fi prezentă pentru a protesta atât ilegalităţile din judeţ, cât şi iresponsabilitatea de la nivel naţional, solicitând asigurarea gratuităţii transportului judeţean în Constanţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Mihai Lupu, şi premierului Florin Cîţu, coordonator al rectificării bugetare.

 

„După ce că ne lasă fără transport, Florin Cîţu ne lasă fără dreptul de a protesta şi a ne exprima paşnic. Sâmbătă, odată cu anunţarea prezenţei prim-ministrului la Constanţa, am trimis o notificare către primăria Constanţa şi Jandarmerie cu privire la organizarea unui protest.

Azi dimineaţă, am fost sunată şi invitată la Comisia de avizare, fiindu-mi comunicat faptul că "pentru protestul de pe 26 vă dăm clar aviz negativ“, spune Ariana Dudună.

 

„Motivul invocat este tardivitatea anunţării protestului. Vă întreb, cum aţi fi vrut să anunţ mai devreme protestul, dacă sâmbătă şi-a anunţat prim-ministrul prezenţa la Constanţa?

Atât acţiunile autorităţilor de astăzi, cât şi cele de la protestul de la Prefectură, de data trecută, când am fost ameninţaţi cu amenzi, nu arată decât o degradare a democraţiei, îndreptându-ne către o dictatură“, mai spune reprezentanta elevilor.

 

„Din punctul nostru de vedere, legea este foarte clară. Astfel, având în vedere faptul că articolul 10 al Legii adunărilor publice prevede atribuţia primarului de a emite dispoziţiile de interzicere a desfăşurării adunărilor publice, doar în anumite cazuri limitate, neincidente în cauza de faţă şi nici măcar invocate în cadrul comisiei, AEC va depune o plângere penală pe numele primarului Vergil Chiţac, dacă va avea tupeul să ne interzică protestul pentru drepturile elevilor“, anunţă elevii constănţeni.

 Adevărul.ro 

ICE

 U.S. Immigration and Customs Enforcement (ICE) I - **What is ICE?**  ICE is a federal law enforcement agency under the U.S. Department of H...