duminică, 14 iunie 2020

Mi-e groază să confirm! Câte adevăruri se scriu în acest articol din Adevărul.ro!

Frăţia interlopilor cu găştile oamenilor legii

 

În acest weekend, două scandaluri din lumea interlopă au fost intens mediatizate şi au generat reacţii pro şi contra oamenilor legii pe reţelele de socializare. Este vorba despre

bătaia din plină stradă de la Craiova

, acolo unde membrii unor găşti s-au răfuit cu bâte şi au fost cât pe ce să se calce unii pe alţii cu maşinile, şi de

percheziţiile de amploare de la Murgeni

, unde anchetatorii au descoperit arme de foc şi arme albe, după o răfuială între bande rivale.

 

 

„La Craiova e un lucru care vine din trecut, amintiţi-vă de moartea lui «Caiac» (interlopul craiovean Mihai Pîrvu, zis «Caiac», ucis de un rival la o partidă de poker în 2008 - n.r.). E veche povestea, dar conflictul există în zona aia, deci nu e nimic nou. Acele conflicte se adaptează şi merg în continuare, nu vor fi închise vreodată. Vor fi reţinuţi, vor fi arestaţi, dar conflictul rămâne celor din urmă, copiilor. La Murgeni avem acolo o societate dominată de cetăţeni români de etnie romă. Ce am observat acolo – şi aici e un aspect pozitiv –, o mare parte a acestei comunităţi de cetăţeni de etnite romă sunt de bună-credinţă. Spuneau că vor să li se facă dreptate. Chiar i-am admirat pe oamenii ăia. Spuneau: «Cine e vinovat, să meargă la închisoare». Ei erau cei acuzaţi, dar spuneau: «Ne e teamă să trimitem copiii la şcoală, ni-i abuzează, ni-i sechestrează, ni-i violează». Nu poţi să accepţi tu, autoritate, acest tip de comportament. Şi vă spun, că am verificat şi eu, atât cât mă pricep: în speţa asta de la Murgeni, unul dintre dosarele penale a fost stopat la Parchet. Poliţia a vrut să declanşeze (cercetări – n.r.) pe tentativă de omor. Omorul este de competenţa exclusiv a procurorului, procurorul a spus nu", a declarant, pentru „Adevărul", Dumitru Coarnă.

 

 

Liderul de sindicat susţine că unii dintre şefii din Poliţie sunt „umăr la umăr" cu interlopii şi „pe-o mână" cu politicienii din fiecare judeţ. „Vă spun ceva aproape în premieră: o parte dintre inspectorii-şefi de la poliţiile judeţene – nu e cazul celui de la Vaslui, pe acela îl ştiu, e de bună-credinţă, deci facem abstracţie de el – sunt umăr la umăr cu interlopii. Şi vă dau exemplu: Iorga Marian, care a fost la Călăraşi şi acuma este la Prahova. Este umăr la umăr cu interlopii din Călăraşi. Este susţinut de Dumitrescu zis «Albanezul», senator PNL, foarte aproape de Orban, de Iohannis şi de ministrul Vela şi este susţinut politic, deşi omul ăla a comis infracţiuni pe bandă rulantă la Călăraşi, i-a protejat pe cei mai mari interlopi din zonă – e de notorietate lucrul ăsta – şi nimeni nu face nimic. Proteja firmele care făceau evaziune fiscală şi, sigur, el era recompensat pentru lucrul ăsta. Are firme pe numele unor cetăţeni din Albania care fac afaceri cu Consiliul Judeţen Călăraşi – Iulian Dumitrescu, zis «Albanezul», îl văd în poze alături de Orban, alături de toţi ăştia care «centrează» în ţara asta. Eu mi-am asumat nişte responsabilităţi şi am formulat plângere penală la DNA. Cu probe directe, cu şpagă luată de la o firmă din Călăraşi. S-a documentat activitatea infracţională şi vreţi să vă spun ce mi s-a comunicat de la DNA într-o discuţie particulară? Că i-a dat şpagă de plăcere!", arată Coarnă.

 

 

Pe aceeaşi idee care nu ţine cont de culoare politică sau funcţie publică, grupările infracţionale au găsit tot timpul protecţie din partea aleşilor locali sau din partea unor magistraţi corupţi, susţine poliţistul. 

„Craiova a fost gestionată aşa, în logica asta, mult timp. Şi a fost gestionată de oameni influenţi, oameni din zona politică. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp şi să privim la copii de judecători care încălcau legea şi nimeni nu dezvolta nicio activitate penală împotriva lor (cazul Iustin Covei - n.r), dacă priviţi şi la cazul cu acel copilaş, cu America, (cazul Sorina - n.r.), unde tot o instanţă din Craiova cu acea procuroare au făcut ce au făcut, dacă vă uitaţi şi la cazul Luiza, să vedeţi cum un procuror DIICOT, Vasilescu, nu a făcut ce trebuia să facă (procurorul Liviu Vasilescu - n.r.) – sunt lucruri necurate acolo. Eu văd pe tot palierul probleme. Nu i-aş exclude nici pe judecători. Ia uitaţi-vă la Turnu Severin, ce judecător de la Tribunal pune în libertate un condamnat pentru cinci omoruri? Poate să doarmă liniştit judecătorul ăla acuma când o vede pe fata aia în chinuri, arsă de vie? Cum îl pui tu în libertate şi spui că a avut un comportament bun şi că şi-a însuşit normele de etică morală din societate? Poliţiştii de bună-credinţă sunt dezgustaţi, sunt dezamăgiţi, pentru că ei încearcă să facă, dar primesc tălpi: de la unii colegi, poliţişti corupţi, de la procurori extrem de corupţi, până la judecători la fel de corupţi. Poliţistul de bună-credinţă, care e faţă în faţă cu infractorul, analizează din 1.000 de perspective dezvoltarea cazului", spune Dumitru Coarnă.

 

 

Nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, au fost reţinuţi, ieri-dimineaţă, în urma altercaţiei care a avut loc, sâmbătă, în Craiova şi în care patru autoturisme au fost avariate. În total, 12 persoane au fost conduse de poliţişti la audieri, iar anchetatorii desfăşoară în continuare activităţi de căutare a altor patru persoane, care ar fi participat la altercaţie şi care în prezent se sustrag cercetărilor. Tot ieri, la Murgeni, poliţiştii au condus la audieri 26 de persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni, printre care lovire sau alte violenţe, uz de armă fără drept şi distrugere, în urma a 23 de percheziţii domiciliare. De la locuinţele acestora au fost ridicate o armă de foc, ce pare a fi de tip airsoft, mai multe obiecte contondente, unele confecţionate artizanal, obiecte tăietoare-înţepătoare, boxuri şi alte bunuri.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

România fraților!

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai


Alexandru Mateescu - 06:20





🇷🇴 România Vrancea   RO/EN


🏖 Ne facem planuri de vacanțe în locuri îndepărtate, exotice dar până când situația ne permite să ajungem pe acolo, nu ar fi rău ca cei ce locuiesc în România să facă o plimbare prin Cheile Tișiței. Eu am fost de câteva ori și mi-a placut mult!


🇷🇴 🌳 Parcul Natural Putna – Vrancea, din care fac parte și Cheile Tișiței, despre care se spune că sunt “canionul” Vrancei, este un adevărat Rai pe pământ.


💰 Taxa de intrare în Parcul Natural Putna-Vrancea este de 4 lei/persoana, în schimbul căreia veți primi și un pliant cu harta zonei. Copiii până în 10 ani plătesc jumătate din preț.


🇷🇴 🌳 Cheile Tișiței sunt foarte ușor de străbătut, nu necesită echipament special sau vreo pregătire specială. Mai mult, pot fi vizitate chiar și de familiile cu copii sau de turiștii mai în vârstă.


🇷🇴 Tot aici se află și Cascada Putna


👶 🐻 🦊 🐍 Copilul meu a fost foarte fericit prin aceste locuri: am învățat despre animale, despre plante, am alergat, am aruncat pietre în apa, ne-am răcorit picioarele în apa râului.

Nu vă povestesc mai mult, las imaginile să vă convingă!

Sursa: Raluca Stacescu - InCruises-Let Your Dreams Set Sail


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să îl împărtășiți cu cei care iubesc călătoriile, relaxarea într-un cadru natural.


Nu uitați să le dați share și prietenilor, poate așa vor descoperi cât de frumoasă este această lume!


Între timp, ne puteți susține cu like și follow, pe https://www.facebook.com/iliutapogar.blogcalatorii/ https://www.instagram.com/iliutapogar/

www.iliutapogar.ro


_______________________________________


🇷🇴 Romania Vrancea


🏖 We make holiday plans in remote, exotic places, but until the situation allows us to get there, it would not be bad for those who live in Romania to take a walk through Cheile Tișiței. I've been a few times and I really liked it!


🇷🇴 🌳 Putna - Vrancea Natural Park, which includes Cheile Tișiței, which is said to be the “canyon” of Vrancea, is a real Heaven on earth.


💰 The entrance fee to the Putna-Vrancea Natural Park is 4 lei / person, in exchange for which you will receive a leaflet with a map of the area. Children up to 10 years old pay half the price.


🇷🇴 🌳 The Tișița Gorges are very easy to cross, do not require special equipment or any special training. Moreover, they can be visited even by families with children or by older tourists.


🇷🇴 Also here is the Putna Waterfall


🐍 🐻 🦊 🐍 My child was very happy in these places: we learned about animals, about plants, we ran, we threw stones into the water, we cooled our feet in the river water.

I won't tell you more, I let the images convince you!


If you liked this article, I invite you to share it with those who love travel, relaxation in a natural setting.


Don't forget to share it with your friends, maybe that's how they will discover how beautiful this world is!


In the meantime, you can support us with likes and follow, on https://www.facebook.com/iliutapogar.blogcalatorii/ and https://www.instagram.com/iliutapogar/!

www.iliutapogar.ro


#stamacasa #stauacasa #peru #macchupicchu #mountain #facebook #dupaCovid #stayhome #staysafe

#travelinfluencer #travelphotography #travelwithme #travelblog #travelblogger #bloggerstyle #blogger #blog #wanderlust #travelwithbaby #babyboy #kids #kid #travellingwithkids #stayhome #staysafe #happy #dream #enjoysimplethings


Qui prodest?

Stare de alertă. Qui prodest? Voi ați înțeles ceva?


În latină, expresia corectă este cui prodest? „cui folosește? cui ajută?”, eventual urmată de quid prodest? „la ce folosește? la ce ajută?” și este utilizată retoric pentru a pune în legătură o acțiune cu beneficiarii acesteia. Practic, este același lucru cu cel care în filmele polițiste s-ar numi mobilul crimei! Sigur, în latină qui prodest? ar fi o întrebare corectă, dar ar însemna un pic altceva: „cine folosește?”.



A treia etapă de relaxare. Ce avem voie să facem în plus, începând din 15 iunie









A treia etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus începe în 15 iunie.


Guvernul a decis că se reia traficul aerian spre şi dinspre Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. De asemenea, persoanele care vin din aceste ţări nu mai sunt obligate să stea 14 zile în izolare la domiciliu sau în carantină, aceste state având în ultimele două săptămâni număr redus de cazuri la milionul de locuitori.


 


Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni, până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.


 


„Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz", a decis Guvernul.


 


Autorităţile au precizat, de asemenea, că vor intra în izolare sau carantină şi persoanele care vin din alte state şi care dor tranzitează una dintre ţările aflate în aşa-numita „zonă verde".


 


 


Începând din 15 iunie, creşte numărul de persoane care pot participa la evenimente private sau care se pot deplasa în grup în anumite scopuri.


 


Astfel, se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber.


 


Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane, în timp ce evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.


 


„Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale", a mai decis Guvernul, în condiţiile în care până acum grupurile puteau fi formate din maxim trei persoane care nu fac parte din aceeaşi familie.


 


 


Începând de luni se redeschid mall-urile, dar nu şi restaurantele, cafenelele sau alte asemenea localuri publice aflate în ele, decât dacă sunt dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber. În aceste condiţii, se respectă prevederile referitoare la terase, respectiv asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă.


 


Se deschid, de asemenea, piscinele şi ştrandurile exterioare şi sălile de fitness, dar cu respectarea unor măsuri stabilite de Ministerul Sănătăţii. 


 


Totodată, se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.


 


Creşele, grădiniţele şi after-schoolurile se pot redeschide începând din 15 iunie, însă nu au fost publicate deocamdată normele pe care ar trebui să le respecte, astfel încât ministrul Educaţiei, Minica Anisie, a recomandat aşteptarea acestora.


 


 


Guvernul va propune prelungirea stării de alertă, urmând a adopta o Hotărâre de Guvern în acest sens care va trebui aprobată de Parlament. Premierul Ludovic Orban a anunţat că se va propune stare de alertă pentru 30 de zile. 


 


PSD a pus condiţii pentru votarea stării de alertă, una dintre acestea fiind ca ea să fie instituită pentru cel mult 15 zile. 


Și a fost să fie, că așa - i în vie!


Mituirea populației înainte de alegeri, boală grea pentru toate partidele









Alexandru Mateescu - 05:27
















Guvernul a decis! Cine va primi 2.200 de lei de persoană până la finalul anului


Autor: Valentina Drăgoi14 iunie 2020



Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului vine cu vești bune pentru români. Acesta a anunțat decizia luată de Guvern cu privire la indemnizațiile pentru creșterea copilului.


Potrivit șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, printre măsurile adoptate în şedinţa de Guvern se numără și prelungirea indemnizației pentru creșterea copilului.


Astfel, în cazul persoanelor cărora le expiră perioade de acordare a acestor indemnizații, Guvernul le oferă un răgaz de câteva luni.


„Indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizații pe perioada stării de alertă, se prelungeșe până la 31 decembrie 2020. La fel și stimulentul de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după finalizarea acestei perioade”, a spus Ionel Dancă.


3000 de beneficiari


Totodată, potrivit acestei prevederi, „impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane de lei în cazul indemnizației de creștere a copilului de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane în situația în care această indemnizație, așa cum cunoașteți, este de 2.200 de lei”, mai spune șeful Cancelariei


Capital.ro








Ce ați zice dacă în fruntea statului român s-ar afla un câine?

Câinele are în genă dorinţa de a-şi salva stăpânul. Cum poate fi educată

Rezultatele unui studiu publicat recent în

PLOS ONE

ne vor surprinde, pe cei mai mulţi dintre noi. Cercetătorii au decis să afle dacă există vreun adevăr în faptul că animale, în special câinii, vor să-şi salveze stăpânii atunci când se află în pericol de moarte, potrivit iflscience.com.

 

Singura problemă este că ei nu ştiu întotdeauna cum să facă asta. Cercetătorii au pus la încercare 60 de câini care au participat la studiu împreună cu stăpânii lor. S-a urmărit dorinţa animalului de a-şi salva proprietarul fără a confunda motivul cu dorinţa de mâncare sau confort. 

 

Pentru a afla exact ce îl împinge pe câine să facă asta ei au luat în calcul trei scenarii. Într-una, proprietarul a fost găsit blocat într-o cutie şi plângea de ajutor, în alta câinii au găsit în cutia în care erau stăpânii şi nişte gustări delicioase, iar în starea finală, proprietarul a fost blocat într-o cutie, dar relaxat şi citind cu voce tare. 

 

Specialiştii au descoperit că motivaţia de a-şi regăsi stăpânul în suferinţă sau gustarea lor delicioasă era aproximativ aceeaşi, aproximativ o treime din câinii având succes în fiecare scenariu. 

 

Pentru cei neiniţiaţi, s-ar putea să pară apăsător faptul că un câine este atât de motivat de o gustare, cât şi de proprietarul lor, dar bănuiesc că majoritatea proprietarilor de câini ar considera această laudă ridicată. 

 

De asemenea, câinii au dat dovadă de mai multă suferinţă când proprietarii lor au fost prinşi şi au plâns pentru ajutor, ceea ce i-a făcut pe câini să lătre şi să plângă. 

 

Rezultatele testuli arată că faptul că modul de comportare în cazul în care trebuie să salveze este motivat empatic, bazat pe dorinţa emoţională a câinelui de a ne salva, mai degrabă decât să încerce să obţinem un beneficiu personal.

 

"Ce este fascinant în acest studiu este că câinilor le pasă cu adevărat de oamenii lor. Chiar şi fără antrenament, mulţi câini vor încerca să salveze oameni care par a fi în suferinţă - şi atunci când nu reuşesc, putem vedea în continuare cât de supăraţi sunt", a spus psihologul Clive Wynne, de la Universitatea de Stat din Arizona.  


Uneori ai impresia că țara este condusă de mameluci. Mai sunt și personaje cu toată țigla pe casă.

Lia Olguța Vasilescu: Dvs. vi se pare dovadă de responsabilitate că se deschid păcănelele și nu se deschid spitalele? 


Rareș Bogdan: Doamnă, sunt un om extrem de direct și vă spun că, din punctul meu de vedere, le-am spus și colegilor, am spus-o și public, chiar dacă știu că păcănelele aduc undeva la 700 de milioane de euro anual, adică vreo 60 de milioane pe lună la bugetul de stat, dar, cu toate acestea, eu spun că, atunci când ai deschis păcănelele, trebuie să deschizi și spitalele, și bisericile. 

Lia Olguța Vasilescu: Spuneți-le și la Guvern, poate vă ascultă pe dvs. că pe noi nu ne bagă în seamă și vor responsabilitate din partea noastră. 

Discuția a avut loc la Antena 3, în emisiunea Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu. 

Marele guru dă lecții guvernului. Stai taică în banca ta și cheltuiește cum vrei banii UE, sau mai bine zis ai României luați pe degeaba.

Traian Băsescu: „Se fac de râs toţi. Ăştia de la guvernare au înmuiat măsurile până la desfiinţare de dragul voturilor, iar PSD face mult rău cu propaganda”

„Cred că ne jucăm cu focul. Am văzut noile condiţii ale stării de alertă. Cred că sunt insuficiente faţă de riscul major care se prefigurează", a declarat Traian Băsescu, duminică seara, la Digi24, în contextul numărului mare de îmbolnăviri raportat în ultimele zile.

„Mă tem că populismul a lăsat din starea de alertă doar un surogat care nu mai serveşte nimănui. Oamenii politici trebuie să ia decizii fără să stea cu ochii pe sondaje. Pe vreme bună şi un prost poate fi om politic, vorba preşedintelui. Marea problemă e dacă eşti om politic în vremuri grele, când trebuie să iei decizii dificile, care nu plac populaţiei. Cred că ne-am grăbit", a mai spus Băsescu. 

Fostul preşedinte spune că nu ar fi renunţat la starea de urgenţă până la 15 iulie: „Nu ameţita de stare de alertă, care nu e nici în Constituţie".

 

„Nu spune nimeni că trebuia să mergem cu încremenirea ţării. Economia trebuie repornită, dar cu măsuri severe. Nu sunt pentru închiderea industriei, sunt pentru închiderea şcolii", a mai spus fostul şef al statului.

 

 

„Se fac de râs toţi. Ăştia de la guvernare au uitat să dea reguli pentru after-school, au înmuiat măsurile până la desfiinţare de dragul voturilor, celorlalţi li se pare prea mult şi preşedintele cred că trebuie să intervină cu un decret, ca să-i liniştească pe toţi, inclusiv pe cei din societatea civilă, care nu au responsabilitate pentru ceea ce spun şi fac", a afirmat Traian Băsescu. 

Băsescu consideră că pentru PSD este mană cerească că nu sunt la guvernare: nu au de dat 40% la pensii, nu au o criză de gestionat, nu au de refăcut lanţuri de aprovizionare.

„Dau din gură. Nu vor veni la guvernare până la alegeri nici dacă îi pici cu ceară. În schimb, vor face mult rău cu propaganda", a comentat Traian Băsescu în legătură cu ameninţările PSD că vor introduce o moţiune de cenzură.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

sâmbătă, 13 iunie 2020

Un băiat de ispravă

Povestea băiatului talentat care creşte singur albine la doar 15 ani: „Vreau să am grădina plină de stupi“

Rareş Popovici, elev în clasa a IX-a la Liceul „Traian  Vuia“ din Făget, locuieşte în Tomeşti, localitate aflată într-una dintre cele mai împădurite zone din Timiş. Aici, Rareş dispune de mediul ideal în care îşi îngrijeşte cele 15 familii de albine, strânse cu multă trudă, după ce s-a apucat de apicultură în urmă cu doi ani.

A început cu un stup cumpărat de la un apicultor din localitate. „Am vrut să încerc ceva nou şi m-a atras foarte mult apicultura. Nu o poate practica oricine. La început, mi-am luat un singur stup. În acelaşi an, am mai cumpărat şase, iar anul acesta am ajuns la 15 stupi.  Investiţia se apropie de 15.000 de lei. Am pus alocaţia pe câteva luni deoparte, mi-au mai dat părinţii şi tot aşa. Vă daţi seama că e greu pentru mine să adun singur aşa o sumă!“, povesteşte Rareş. „Am zis să facă ceva, să nu lucreze pentru alţii. A vrut să-şi ia un stup, după aia şi-a mai strâns bani şi a tot investit în albine. Cu bani l-am ajutat şi noi“, îl completează tatăl.

Rareş a explicat cum a procedat până a învăţat meserie. Primii stupi cumpăraţi i-a ţinut o vreme la apicultorul din sat şi mergea în practică. „Îl ajutam şi la stupii lui şi aşa am învăţat. M-am documentat mai mult din cărţi şi asociam cu ce găseam pe Internet, însă nu tot ce scrie pe Net e adevărat.“ Rareş a creat şi o pagină de Facebook dedicată apiculturii, care a strâns aproape 1.000 de urmăritori, iar în procesul său de iniţiere le-a cerut informaţii şi apicultorilor cu experienţă găsiţi în mediul online. „La început, le scriam, îmi răspundeau, îmi dădeau sfaturi şi asta m-a ajutat“, spune tânărul, care a avut parte şi de experienţa târgurilor apicole. „Când mă duceam la anumiţi producători şi vorbeam cu ei, se uitau la mine ciudat. Mă felicitau şi-mi spuneau că n-au  mai văzut un copil să fie atât de pasionat de apicultură“, spune adolescentul.

Când vorbeşte despre albine şi despre stupi, Rareş se luminează la faţă şi nu te lasă până nu-ţi povesteşte care sunt paşii pentru îngrijirea albinelor şi pentru obţinerea mierii. „Monitorizarea stupului este foarte importantă. Nu putem să-i aruncăm nişte rame şi să plecăm. Trebuie să-l urmărim, să vedem cum se dezvoltă. Adăugarea de mâncare, sirop, turte depinde de anotimp. Apicultura se face când trebuie, nu după o săptămână sau când poţi tu. De la începutul lunii mai până la sfârşitul lunii iunie înfloreşte salcâmul şi teiul. După ce vedem că ramele sunt căpăcite, sunt pline de miere, le extragem, le punem în storcătoare şi facem mierea“, explică tânărul. El apreciază şi că anul acesta este unul greu pentru apicultori pentru că băgrinul (n.r. – salcâmul) a îngheţat.

„Vreau să am grădina plină de stupi“

Rareş a explicat că până acum nu a obţinut cantităţi de miere pe care să le şi comercializeze pentru că s-a concentrat pe înmulţirea albinelor. Visul său este să devină un apicultor profesionist, iar producerea mierii să fie un business. Adolescentul visează să ajungă la 80-100 de stupi. „Vreau să am grădina plină de stupi“, spune el. „Sunt pasionat de apicultură. În rest, sunt un copil normal. Vreau să merg la facultate, să fiu contabil şi să manageriez propriile firme. Este destul de greu să trăieşti doar din apicultură. Mi-aş dori să-mi cumpăr mai multe autobuze sau camioane cu care să fac transport.“ Însă Rareş este conştient că pentru a avea propria autobază are nevoie de resurse financiare. Crede, totuşi, în visul său şi e convins că poate reuşi, cu aceeaşi metodă folosită şi la stupi: „La început cu o maşină, apoi încă una şi tot aşa“.

Cum se împarte Rareş între şcoală şi albine? Destul de simplu. „Când vin de la şcoală îmi arunc ghiozdanul şi fug la stupi. În plus, mai am şi nişte treburi pe lângă casă, cum este la sat, dar nu mă plâng, chiar pot să zic că mă descurc. Eu nu mă grăbesc, lucrez o oră şi jumătate-două ore pe zi. Stupii nu se deschid în fiecare zi, aşa că sunt şi zile în care nici nu merg la ei“, explică Rareş, căruia îi mai rămâne timp şi să se joace pe calculator, mai mult seara.

Are prieteni care mai îngrijesc câte un stup, dar cu colegii de la şcoală nu vorbeşte despre apicultură: „Ei sunt mai mult cu tractoarele“. Părinţii îl încurajează pe Rareş să-şi urmeze visul, iar în măsura posibilităţilor, îl sprijină şi financiar. „Eu îl încurajez, că-mi place şi mie să vin cu el la albine, să mă uit, să-mi explice. În timpul liber, când pot, vin şi-l ajut“, a explicat mama băiatului, Liliana Popovici.

„Copilul se interesează, e pasionat şi învaţă“

Cel care l-a iniţiat pe Rareş în tainele apiculturii este nenea Dorel, un localnic care se ocupă de albine de mulţi  ani şi de la care Rareş a şi cumpărat stupii. Pe profesor l-am găsit chiar când storcea mierea, oferindu-ne pe viu o lecţie demonstrativă. „Nu doar aici la noi, în zona de munte, dar am înţeles că în toată ţara recolta este slabă anul acesta“, comentează apicultorul. „Rareş face aici operaţiunea de descăpăcire, ca să introducă ramele în centrifugă pentru stoarcere. Băiatului i-a plăcut meseria asta. A venit la mine şi l-am încurajat. I-am arătat şi încă îi mai explic. Copilul se interesează, e pasionat şi încet, încet învaţă“, a explicat nenea Dorel.


În atenția guguștucilor!



Cornelius Flavius Ifrim
                                                           sâmbătă, iunie 13, 2020



Un fost militar face comentarii incendiare pe site-ul huhurez.com :

Cam dur pensionarul militar! 


     " L-am auzit live cand a trantit mucii-n fasole, public, la modul bulevardist, de ce nu si, pe undeva, realist? Cam tarzie ideea. Pai, mai plăvane, asa trebuia de prima data zis, dar si facut, nu sa fie blocata economia, o Tara intreaga si toata viata sociala de s-a dus naibii toata normalitatea! Asta este esenta: Repetativ informata populatia ca cine nu se pazeste o mierleste, dar nu blocata economia, arestati la domiciliu cu totii, fortati pe cagulări si pe strazi, batranii discriminati in ultimul hal de au murit fara sa se poata aproviziona cu strictul necesar, cu amenzi ca la concursul de nebuni de au izbucnit conflicte majore, tinuti la frontiere navetistii in carantina, ca animalele in padocurile de vite, sau in hoteluri de 4 sau 5 stele sa le jefuiasca cocalarii interlopi, cat si alte masuri de constrangere, care mai mult au facut rau, dar mai ales cu blocarea spitalelor de au murit mai multi pacienti de alte boli, netratati, decat cei infectati cu guvizi...

       Suedia n-a plecat capul in fata sfaturilor komisarilor menșevici ai Europei si a mers pe acest principiu simplu, ca daca esti prost mori, iar daca esti istet de te pazesti traiesti, deci fiecare pe contul lui s-a ferit cum a stiut ca-i mai bine, si uite ca nu au blocat toata Suedia si nu au stopat viata normala cu nimic, si tot asa in multe alte tari, precum si Belarus. La noi mereu s-a aplicat cu mare graba abuzul, constrangerea si nazismul zelos, si numai in guvernarile in care basislul liberal a zburdat catastrofal prin toate cotloanele societatii, de fapt existenta acestuia fiind permisa cu voturile catastrofelor pro dreapta, cu aceleasi vederi antagoniste de a se practica politica de stat cocalar interlopa, de gașcă separatista plina de ură! In ce tara se mai practica lozinci separatiste, de stat, in care un partid infirm politic si intesat de alienati mintal sa instige la ură in masa impotriva altui partid, cum e la noi PNL, care indeamna, mai ales prin Presedinte, ca partidul opozant, PSD, sa fie distrus, ucis, decimat si inlaturat din viata politica? SUNTETI DE ACORD CA ASA CEVA AU FACUT IN ISTORIE DOAR NAZISTII FASCISTI SI BOLSEVICII STALINISTI?! "


Train your brain