sâmbătă, 23 noiembrie 2019

#NousToutes : une marée violette pour dire stop aux violences faites aux femmes

#NousToutes : une marée violette pour dire stop aux violences faites aux femmes http://madame.lefigaro.fr/societe/noustoutes-une-maree-violette-pour-dire-stop-aux-violences-sexistes-et-sexuelles-faites-aux-femmes-231119-168078?utm_source=app&utm_medium=sms&utm_campaign=fr.playsoft.lefigarov3

Rusia se înarmează

Rusia își perfecționează armata: 'Situația politico-militară la nivel global se schimbă, mai ales într-o direcție nefavorabilă'

Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, a declarat că la ședința de vineri, 22 noiembrie, a consiliului a fost dezbătut proiectul concepției privind construirea și dezvoltarea Forțelor Armate, informează postul Radio România Actualități.

Citește și: Victorie uriașă în justiție pentru CNAIR: a câștigat procesul pentru lotul 3 al Autostrăzii Orăștie-Sibiu la Curtea Internațională de Arbitraj

Proiectul va fi perfectat de Ministrul Apărării, împreună cu alte departamente, după care va fi prezentat în aparatul Consiliului de Securitate și ulterior va fi înaintat spre aprobare președintelui Federației Ruse.

Nikolai Patrușev a mai declarat că situația politico-militară la nivel global se schimbă deosebit de dinamic, mai ales într-o direcție nefavorabilă. Patrușev a adăugat că, avându-se în vedere acest aspect, în cursul consfătuirii s-au discutat probleme referitoare la perfecționarea organizării militare.

Bravo români! Prezență masivă a diasporei la votul alegerii președintelui României. Miză.

Daniel Funeriu dezvăluie 'adevărata miză a prezenţei diasporei la vot': 'Dacă se ajunge la un milion de voturi...'

Fostul ministru Daniel Funeriu arată că miza votului din diaspora depăşeşte competiţia electorală prezidenţială, o prezenţă mare la vot în afara graniţelor generând practic o obligaţie pentru legiuitor de a aloca mai multe mandate de parlamentar diasporei.

"Dacă se ajunge la un milion de voturi în diaspora premierul și președintele vor avea obligația morală să aloce vreo 30-40 de mandate de deputat și senator diasporei. Minim 10% din numărul de mandate. Asta e adevărata miză a prezenței diasporei la vot, nu doar roabele de plăcuțe suedeze pe care le vor răsturna în curtea psd. "Ăștia", parlamentarii din diaspora, ar fi adevărații "oameninoi"!", scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Sâmbătă, la ora 16.00, se înregistrează cu 20% mai multe voturi în străinătate față de primul tur. Este un record la urne în străinate, pentru orice fel de alegeri. În primul tur, în diapora au votat 715.752 de români.

Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, și duminică, 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 07.00 – 21.00.

Europa de Est

Ascensiunea Europei de Est la butoanele puterii"

Trăim o perioadă în care tot mai mulți est-europeni au reușit să se afirme și să ajungă în funcții cheie, atât la nivel european, cât și euro-atlantic. Această chestiune este conturată, evident, de dorința statelor membre ale Uniunii Europene din Europa de Est, de a avea și ele un cuvânt de spus în marile provocări prin care trece bătrânul continent european în ultima decadă.

Un lucru este cert, printre statele din Europa de Est, România se evidențiază din ce în ce mai mult.

“Blocul" prim-miniștrilor est-europeni

Cel mai recent eveniment este reprezentat de numirea fostului prim-ministru polonez, Donald Tusk, actualul președinte în exercițiu al Consiliului European la funcția de președinte al Partidului Popular European, cel mai mare partid european, ales cu 93% din voturile exprimate.
Un alt est-european, românul Siegfried Mureșan, care este purtătorul de cuvât al PPE din 2015, a fost ales chiar astăzi vice-președintele acestui partid pan-european.

Ba mai mult, observăm o nouă rânduială politică bazată pe elementul geografic: După alegerea lui Donald Tusk, toate marile familii politice europene vor fi conduse de oameni politici din Europa de Est.

Această paradigmă este probabil generată și de ascensiunea fostului prim-ministru Dacian Cioloș, la cârma Partidului Renew Europe, al treilea cel mai mare partid la nivel european, de fapt primul român într-o astfel de funcție.

Iar la Partidul Socialiștilor Europeni în frunte este fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanișev, adică tot un reprezentant al Estului. Totuși, acesta deține această funcție din 2011 și nu a fost atât de activ precum ceilalți doi lideri europeni ai Parlamentul European.

Toate aceste împrejurări ne conduc la ideea că foștii prim-miniștri ai Poloniei, României și respectiv Bulgariei, reprezentanții Europei de Est trebuie să combată ideea unei "Europe cu mai multe viteze" și să ducă o politică europeană mult mai dinamică decât foștii lideri. Până în momentul de față, Tusk și Cioloș au făcut acest lucru, dar să vedem acum, dacă se descurcă în rolul de coordonare a unor partide cu 182 și respectiv 108 europarlamentari, dar în același timp să vedem cum ajung cei doi să îmbunătățească metoda Spitzenkandidat, care reprezintă din păcate nodul gordian al alegerii președintelui Comisiei Europene în următorul mandat. De asemenea, noii lideri europeni, Tusk și Cioloș, trebuie să se impună în fața figurilor dominante a șefilor de stat, cancelari sau prim-miniștri europeni foarte influenți, care de fapt încearcă să conducă Uniunea Europeană din umbră.

Cea mai înaltă funcție în justiție merge pentru România

Un alt eveniment recent ce determină dominația statelor membre din Europa de Est este și numirea Laurei Codruţa Kövesi drept prima procuroare-șefă europeană a Parchetului European, funcția cea mai înaltă în justiție la nivel european. Această performanță i-a conferit româncei încrederea necesară de a reprezenta nu numai lupta anti-corupție de la nivelul national (prin activitatea de succes în cadrul Direcției Naționale Anti-corupție) ci și nevoia stringentă de combatere a corupției mari, la întreg nivelul Uniunii Europene.
La nivelul Uniunii Europene mai putem remarca multitudinea de funcții extrem de importante la nivelul comisiilor de specialitate din Parlamentul European, funcții de președințe și vicepreședințe de comisie/delegații. Comisiile în care se afirmă românii sunt: comisia pentru afaceri externe; industrie, cercetare și energie; comerț international; mediu, sănătate publică și siguranță alimentară; piața internă și protecția consumatorului; dezvoltare regională: agricultură și dezvoltare regională. De asemenea, europarlamentarii români au negociat și mai multe funcții de raportor la nivelul Parlamentului European, dar și la nivel de grup europarlamentar.
A doua funcție din NATO pentru un est-european/român

Comisii europarlamentare prezidate de români

Un eveniment destul de recent este reprezentat și de numirea primului român, dar și primul est-european – Mircea Geoană, într-o funcție cheie a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a doua funcție ca importanță, cea de secretar general adjunct, după secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg. Această numire este una foarte importantă pentru România și vine după 15 ani de la accederea la NATO, în care țara noastră a reușit să-și consolideze puterea militară până la punctul de a reprezenta un partener strategic pentru Statele Unite ale Americii, la același nivel cu vecinii noștri polonezi. Un lucru curios este și faptul că purtătoarea de cuvât a NATO este tot româncă, pe nume Oana Lungescu. Aceasta deține funcția respectivă din 2010.



citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro

vineri, 22 noiembrie 2019

Noiembrie - doua lectii pe care inca nu le-am inteles cu totul

http://m.ziare.com/politica/noiembrie-doua-lectii-pe-care-inca-nu-le-am-inteles-cu-totul-1586705

Peru și curiozitățile lui

Peste 140 de geoglife uriașe, vechi de două milenii, au fost descoperite în Peru

Peste 140 de noi geoglife uriaşe, cu forme umane şi animale, vechi de 2.000 de ani, au fost descoperite pe câmpiile Nazca, la sud de Lima, în Peru, de o echipă de arheologi japonezi, structurile fiind similare celor incluse în patrimoniul UNESCO în 1994, informează Mediafax, care citează schienceetavenir.fr.

Cercetători de la Universitatea Yamagata au identificat 143 de noi geoglife pe câmpiile Nazca şi Jumana, la aproximativ 400 de kilometri la sud de Lima. Descoperirea a fost făcută în colaborare cu centrul de cercetare IBM din Japonia, folosind tehnologii de inteligenţă artificială. Misiunea de explorare coordonată de profesorul Masako Sakai a debutat în 2004.

Geoglifele sunt greu de observat cu ochiul liber, pentru că sunt uriaşe, dar şi pentru că solul a fost afectat în timp de eroziune. Noile geoglife au fost descoperite pornind de la imagini de înaltă rezoluţie şi înregistrări cu scannere 3D realizate în 2018. Cel mai mare geoglif descoperit se întinde pe 100 de metri, iar cel mai mic măsoară 5 metri.

Figurile reprezintă fiinţe umane, plante şi animale precum şerpi, peşti, păsări, lame.

 

 

Cercetătorii japonezi s-au declarat foarte satisfăcuţi de descoperire şi doresc "să continue să folosească inteligenţa artificială pentru a căuta noi desene", potrivit unui comunicat emis de universitatea japoneză.

În 2018, alte 30 de geoglife au fost scoase la iveală la nord de Nazca de cercetătorii peruvieni.

Cu un design complex, structurile din Peru au generat numeroase teorii în rândul oamenilor de ştiinţă. Cunoscute şi sub denumirea de "Liniile Nazca", acele desene au fost observate în premieră în 1939, atunci când un pilot a zburat cu avionul pe deasupra platourilor înalte din regiunea de coastă a statului Peru. Ele au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO în 1994. Acele desene realizate sub forma unor linii din piatră trasate pe sol se întind pe distanţe de peste 80 de kilometri, între oraşele Nazca şi Palpa, aflate la 400 de kilometri la sud de Lima. Liniile Nazca converg într-un punct în care apare umbra Soarelui, la răsărit, în timpul solstiţiului de iarnă din emisfera sudică.

Desenele au fost produse de civilizaţia Nazca, ce a trăit la poalele Anzilor Cordilieri în perioada cuprinsă între secolul al III-lea î.e.n. şi secolul al VII-lea e.n.. Unele dintre geoglife au fost create de predecesorii acestora, Paracas, agricultori care au trăit în aceeaşi zonă între secolul al VIII-lea î.e.n. şi secolul al II-lea e.n.


Neo-comunismul și urmașii lor cu față social-democrată

Multe articole din presă descriu viața socială românească. Sate părăsite, orașe suprapopulate cu tinerii veniți de la sate, sistem medical precar, infrastructură la piciorul broaștei, sistem educațional bulversat, administrație coruptă etc. Și totul sub conducerea neo-comunistă ce-și zice social-democrată . Oare liberalismul va schimba ceva?

Românii sunt bulversați, hăituiți de fantomele trecutului.

        O româncă , emigrată în Italia, declara de curând :

”Am fost sunată din țară să votez Dăncilă, fiindcă ea e schimbarea. Nu știu cine avea numărul meu de telefon. Era un bărbat cu un nume care nu-mi  spune nimic. Votează cu… a spus cu voce care se dorea blândă.

Trăiesc în Italia și muncesc aici de 12 ani. Am în țară frate, soră și părinți. Mi-e dor să mă întorc. Mi-e dor să mă întorc în țara din care am plecat cu durere. Era condusă de PSD. Acum e condusă  tot de PSD, orinde ai merge. Dăncilă nu e schimbarea. Dăncilă e tot PSD, adică hoția care a făcut țara mea de nelocuit."




          Un cunoscut publicist descrie realitatea cruntă de la sate:


Bazele neo-comuniste ale social democraților români actuali au fost puse de tătucul lor Ion Iliescu. Să-l ascultăm cu atenție ce fervent susținea în epoca ceausistă ideile comunismului (click pe fotografie) :






O Românie ce-și caută drumul. Speranța moare ultima.




miercuri, 20 noiembrie 2019

Liota țiganilor își face de cap.

Cum arată poliţiştii torturaţi la Vâlcea.  „Romii au îndreptat pistoalele înspre ei, iar unul dintre ei ar fi apăsat şi trăgaciul“

GALERIE FOTO

Un detaliu extrem de grav, care ar putea schimba abordarea cazului de ultraj de la Prundeni - Vâlcea, unde un clan de romi a desfigurat şi deposedat de arme doi poliţişti aflaţi în misiune, a apărut în mediul online. 

Într-o postare pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol se arată că: „Noi informaţii, revoltătoare, apar in cazul colegilor agresaţi. Se pare că, după ce i-au deposedat de arme şi i-au sechestrat într-o curte a imobilului, rromii le-au pus pistoalele la tâmplă iar unul dintre ei ar fi apăsat şi trăgaciul, doar că încărcătorul era gol, poliţistul folosind toate cartuşele pe parcursul urmăririi!".

Informaţia nu este confirmată oficial de Poliţia Vâlcea, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea recunoaşte că cei doi agenţi de poliţie: „au fost agresaţi fizic, ameninţaţi, deposedaţi de armele din dotare şi le-a fost restricţionată libertatea de mişcare de către două persoane, până la intervenţia unui alt echipaj de poliţie, din cadrul Poliţiei municipiul Drăgăşani".

 

Mai mult, cercetările în acest dosar se fac şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pe lângă ultraj.

 

Surse din achetă nu exclud posibilitatea ca cei doi poliţişti agresaţi să fi apucat să vorbească înainte cu reprezentanţii Sindicatului Europol.

 

Între timp, cei doi suspecţi principali, Marin şi Constantin Bursă, de 28 şi respectiv 31 de ani, din Călina - Prundeni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au fost aduşi la audieri cu mandate de aducere. Aceştia au fost prinşi în Slatina - Olt.

 

Scarabeul


SCARABEUL. Misterul cărăbușului de bălegar venerat în Valea Nilului

SCARABEUL. Misterul cărăbușului de bălegar venerat în Valea Nilului

Este singura insectă care poate deplasa greutăți de 1000 de ori mai mari decât masa sa, poate vâna muște și zboară aproape fără să-și deschidă elitele.
Scarabeul este o insectă care are corpul lat și turtit, cu capul și cu picioarele dințate, din aceeaşi familie mai făcând parte cărăbușul, gândacul de iunie și gândacul de bălegar.  În fauna României, genul Scarabaeus este reprezentat prin specia Scarabaeus affinis, prezentă în zona nisipoasă din sud-vestul Olteniei. Scarabeul este un „agent de salubritate” al naturii, alături de alte specii care menţin natura curată. Scarabeul sfânt (Scarabeus sacer) era venerat de egiptenii antici ca simbol al învierii.

Uneori era făcut amuletă şi purtat la gât. După credinţa egiptenilor antici şi a preoţilor acestora, imaginea scarabeului sculptată din piatră, lut sau metal ori pictată în culori vii, simboliza divinitatea nemuritoare a soarelui, bărbăţia şi puterea nesecată a naturii. În vremurile noastre, scarabeul  a primit titlul de cea mai puternică insectă din lume, doar el fiind capabil să împingă o greutate mai mare de o mie de ori decât cea proprie.
Este ca și cum o persoană cu o greutate de 70 kg ar reuși să deplaseze 7000 de kilograme. Dar oamenii de ştiinţă au mai observat că şi scarabeii, precum sportivii de performanţă, trebuie să acorde o atenție deosebita dietei, altminteri forța lor slăbește rapid. 
Învârt gogoșile de bălegar doar de la est către vest
Vechii locuitori din Valea Nilului, adică anticii egipteni, nu arabii care populează astăzi ținutul faronilor, erau impresionați de hărnicia şi perseverența scarabeilor. Indiferent de obstacole, această insectă mică transformă o bucată de bălegar într-o sferă perfectă. Evident, în scopul reproducerii. Gogoașele de bălegar pot fi fabricate în perechi, formându-se cupluri care încep să acumuleze hrană împreună pentru urmași. Ponta este depusă în galerii cu adâncimi de 10–30 cm ce se termină cu o cameră specială. În această cameră are loc și acuplarea. Stadiul de ouă durează 5-12 zile, larvar – 30-3 zile, pupa – două săptămâni.
Un alt fapt interesant şi inexplicabil este direcţia de mişcare a gândacului de bălegar. Din motive necunoscute, el își învârte mingea doar de la est spre vest, repetând traseul soarelui. Astfel, în ochii anticilor egipteni, scarabeul se asemăna cu zeu, iar mingea de bălegar era asociată cu discul solar.
Zboară fără să-și desfacă elitrele
Gândacul sacru mai are o caracteristică, de care egiptenii antici nici nu erauconştienţi. Scarabeul zboară, aproape fără a-și desface elitrele, dezminţind astfel toate legile aerodinamicii. Şi zboară gândacul de bălegar atât de virtuos, că în timpul zborului vânează muște, lucru ce nu toate păsările rapide îl    pot face. Zborul muştei este atât de haotic și rapid, încât este pur şi simplu imposibilă să anticipezi în ce direcţie va zbura în momentul următor. În ce mod gândacul calculează traiectoria mișcării victimei sale, până în prezent nu ştie nimeni. De această capacitate unică s-a interesat armata SUA în anii ‘50 ai secolului trecut. Ei au dorit să studieze „sistemul de ghidare” supersensibil al gândacului de bălegar şi să îl folosească în sistemul de control al rachetelor „sol-aer„ şi „aer-aer”, dar această tentativă nu a dat niciun rezultat

duminică, 17 noiembrie 2019

Ia cablul telefonic cu tine! De ce?

Procuror american: Nu mai încărcați telefoanele în porturi USB publice sau folosind cablurile altora

Procurorul districtual din LA County a publicat, pe site-ul instituției, un anunț prin care îi îndeamnă pe oameni să nu își mai încarce telefoanele în porturi USB publice - precum cele din aeroporturi, hoteluri sau baruri -, deoarece pot deveni victimele hackerilor, transmite Mediafax.

Aceste porturi pot fi folosite de infractori cibernetici pentru a prelua controlul asupra smartphone-urilor și altor dispozitive electronice. Cabluri și porturi false, care costă doar câțiva dolari și se găsesc pe internet, permit transferul de malware (aplicații și programe dăunătoare) în telefoanele victimelor. Atacatorul poate avea, apoi, acces la datele personale ale utilizatorului, inclusiv la parole sau informații bancare.

Procurorul le recomandă oamenilor să ia cu ei propriile încărcătoare atunci când călătoresc și să folosească prize. Mai mult, le sugerează să ia în calcul cumpărarea unei baterii externe.

Recent și un expert în securitate informatică i-a îndemnat pe utilizatorii de smartphone-uri să nu folosească cablurile altora sau pe cele disponibile în spaţii publice pentru a-şi încărca dispozitivele.

Charles Henderson, şeful echipei X-Force Red din cadrul IBM Security, conduce o echipă de experţi angajată de clienţi pentru a încerca să le compromită sistemele, expunând astfel vulnerabilităţile. Aceşti hackeri etici au reuşit să acceseze smartphone-uri prin intermediul unor cabluri USB modificate.

Deocamdată acesta nu este un pericol răspândit, dar ar putea fi în viitorul apropiat, spune Henderson, deoarece tehnologia este ieftină.

Potrivit lui, utilizatorii ar trebui să evite în special cablurile şi staţiile de încărcare din spaţiile publice, precum aeroporturile sau recepţiile hotelurilor.

Henderson mai spune că un cablu pentru telefon compromis nu se deosebeşte prin nimic de unul normal. Un astfel de exemplu este O.MG CABLE, care a fost anunţat anul trecut și poate fi comandat online.

Iată bogăția mea!