Tragem ca boii, trăim ca iepurii. Aer, aer, cât mai mult aer și din când în când câte un morcov.

Am bătut toată Europa la creşterea salariului minim, am ajuns tot la coada ei din cauza taxării. Cât câştigi, minimum, dacă pleci afară

România a avut cea mai mare rată de creştere a salariului minim dintre ţările UE care impun o astfel de măsură. Dar România rămâne în top la taxarea salariului minim ceea ce face ca, în ciuda creşterilor repetate, să fim tot în coada Europei la câştigul minim cu care un angajat pleacă acasă, arată raportul anual 2019 al Eurofond. Câştigul asigurat de salariul minim din ţările preferate de Români când pleacă la muncă este incomparabil mai mare. 

04 sep, 2019 | Ionuţ Tudorică | ECONOMICA.net

România conduce în UE la creşterea salariului minim între 2010 şi 2019, cu un procent de 180%, mult peste cele mai mari creşteri, care au fost înregistrate în acest interval de Bulgaria (114%), respectiv Lituania (104%), arată raportul anual 2019 asupra salariilor minime din UE, întocmit de Eurofond.

Transformat în euro, salariul minim brut din România a ajuns anul acesta la 446 de euro, iar Eurofond i-a calculat o creştere reală de 5,97% faţă de 2018. Sub această sumă se mai află doar salariile minime din Letonia (430 euro) şi din Bulgaria (286,33 euro).

Aici aveţi o listă cu salariile minime brute în UE, calculate în euro, şi creşterea reală faţă de anul trecut:

Belgia €1,593.76 +0.16% 

Bulgaria €286.33 +7.39%

Croatia €505.90 +8.42% 

Cehia €518.97 +7.24%

Estonia €540.00 +4.98%

Franţa €1,521.22 +0.10% 

Germania €1,557.09 +2.19% 

Grecia €758.33 +10.35%

Ungaria €464.20 +4.95%

Irlanda €1,656.20 +1.80% 

Letonia €430.00 -2.90%

Lituania €555.00 +36.53% 

Luxemburg €2,071.10 +1.97% 

Malta €761.97 +0.91% 

Olanda €1,615.80 +0.35% 

Polonia €523.09 +6.39% 

Portugalia €700.00 +2.83%

România €446.02 +5.97% 

Slovacia €520.00 +5.95%

Slovenia €886.63 +3.94%

Spania €1,050.00 +21.08% 

Marea Britanie €1,746.73 +2.38% 

Cu o singură excepţie, Letonia, care a păstrat neschimbat salariul nominal, dar a scăzut real, salariile minime au crescut peste tot în UE, aşadar România se înscrie în trendul comunitar.


Însă şi preţurile de consum tind să crească peste tot în UE, observă raportul, care subliniază că nu peste tot creşterile nominale s-au sinţit şi în buzunarele angajaţilor. Şi scoate în evidenţă din nou cazul României, care a avut cea mai mare rată a inflaţiei din UE (3,2% în raport).

România are cea mai mare taxare pe salariul minim din UE. Rezultatul: câştigul net minim e cel mai mic din UE, afară de Bulgaria

Apoi, raportul european plasează România în vârful celor mai taxate salarii minime din UE. Doar Lituania ne depăşeşte, cu o sarcină fiscală de 39,5% pe salariul minim brut. Dar ne depăşeşte doar marginal, pentru că aici, impozitarea totală este de 39,28%. 

După taxarea salariului, ajungem la cel mai mic salariu minim net din UE, mai jos, dar nu departe, fiind doar Bulgaria. 

Cu câţi bani rămâi într-un an

Astfel, într-un an, un român care e plătit cu salariul minim pe economie, duce acasă 3.252 de euro, iar un bulgar 2.902 euro, fiind singurii care câştigă mai puţin. 

În ţările preferate de români pentru migrare lucrurile stau mult diferit. Un salariu minim în Marea Britanie, de exemplu, îţi asigură anual circa 18.200 de euro în mână. În Germania, 13.800 de euro. În Italia, care n-are un salariu minim pe economie, dar e calculat pe baza contractelor colective, 16.700 de euro. În Spania, 11.573 euro. În Suedia, 15.912 euro.

Aveţi mai sus un grafic care arată salariile minime brute anuale, pe cele nete şi nivelul de taxare a salariului minim.

Cele două Românii

Manastirea Pissiota

Nepotul de 5 ani mi-a făcut fotografia

      Ne întâmpină o frumoasă poartă de lemn sculptată cu icoane și denumirea lăcașului sfânt. Suntem fermecați de silueta zveltă a bisericii din cărămidă roșie, cu turlă pătrată prevăzută cu ceas. Este un monument mai aparte, mai deosebit. Ctitorul mănăstirii a fost inginerul Nicolae Pissiota, grec la origine. Absolvent al Școlii de Drumuri și Poduri din Paris, vine în România și își deschide o firmă de construcții (printre altele contribuie la ridicarea Atelierelor Grivița și alte lucrări importante legate de infrastructura feroviară) și strânge avere.

     Între 1928-1929 ctitorește acest locaș de cult pe o moșie achiziționată de la generalul Paul Angelescu, împreună cu locuințele necesare slujitorilor schitului nou înființat. Arhitectul Ioan Giurgea dă construcției tenta italienească a Renașterii, dar și elemente bizantine clasice. Ctitorul nu a precupețit nici un efort financiar pentru înzestrarea mănăstirii: marmură de Carrara pentru pardoseli, lemn de cireș și trandafir din Grecia pentru catapeteasmă, mobilier sculptat de Gheorghe Dima și pictură executată de Costin Petrescu. Rezultatul e însă deosebit de frumos.

     La orele amiezii este liniște deplină în curtea Mănăstirii Pissiota. Din când în când câte un pelerin se oprea preț de 15 minute în biserica maiestoasă. Din pridvor urci câteva trepte, treci pe sub ochii ctitorilor pictați pe perete și pătrunzi în incinta sfântă, luminată puternic prin intermediul ferestrelor generoase. Iconostasul sculptat ne atrage privirile, la fel icoanele împărătești îmbrăcate în metal. Un candelabru mare este ancorat în fața altarului.

În curte găsim câteva băncuțe la umbră pentru a admira incinta mănăstirii. Multe flori ne înveselesc, șirul de chilii vechi, renovate dau farmec lăcașului. O frumoasă placă cu text de pe peretele corpului de case ne oferă date despre istoria mănăstirii.

In spatele mănăstirii o curticică cu o pereche de păuni și un ciopor de găini apărate de un cocoș falnic, bucuria copiilor ce sunt in trecere pe aici.

     Clopotnița, muzeul mănăstirii, pangarul și agheazmatarul sunt reunite într-o clădire tot de cărămidă roșie, în ton cu biserica. Îmi place mult atmosfera acestei frumoase mănăstiri, ctitorite de un grec, în stil italian, pe pământ românesc.

Globalizare, globalism

Globalization, nation-state, globalism(s) – which one do we choose?

I have first discovered Manfred B. Steger as a researcher on the „global imaginary" when analyzing cultural and media flows around the world, a couple of years ago. Ever since, I wanted to read more of his work on globalization and what this imaginary entails: considering oneself the citizen of the world, identifying more with certain universal values than with a national identity, buying into consumerism and mass culture etc. So, some time ago, the moment came. I could now read all about it, in a concise manner: Globalization. A very short introduction. Short, but intense, with all the right nuances, as it is very difficult to pinpoint what globalization is and isn’t, where it all began and so on.

This guide is an overview, taking into account different timelines for globalization going back to the first hunter-gatherers in our species and the rise of civilizations (and empires), although as a concept, it is a modern one. And, then, highlighting 5 dimensions that one can extract when trying to analyze global entities, flows, structures, influences, resources, territories etc. These dimensions are of course: economic, political, cultural, ecological and ideological.

But first, the main operative definitions, as Steger suggests: The often-repeated truism that globalization (the process) leads to more globalization (the condition) does not allow us to draw meaningful analytical distinctions between causes and effects. / Hence I suggest that we adopt three different but related terms. First, globality signifies a social condition characterized by tight global economic, political, cultural, and environmental interconnections and flows that make most of the currently existing borders and boundaries irrelevant. (…) Second, let us adopt global imaginary to refer to people’s growing consciousness of thickening globality. (…) The intensification of global consciousness destabilizes and unsettles the nation-state framework within which people have imagined their communal existence. (…) Finally, globalization is a spatial concept signifying a set of social processes that transform our present social condition of conventional nationality into one of globality.

What isn’t global then? If we consider the cultural dimension, than the influences and „migration" of writing, for instance, or the wheel (both around 3500-3000 BCE), than we have been global since we started creating settlements. The digital has only made it more visible and accelerated in terms of cultures influencing one another into adopting objects, behaviours etc. But things get complicated when the two main „ideologies" clash – the nation-state and the global. Both imagined at various times in history (see Benedict Anderson’s take on nations as imagined communities, a theory from the '80s), they entail different ways of conducting economics and politics. Steger highlights here great examples like the establishment of the International Monetary Fund after WWII or the rise of the EU, while also addressing inequalities, the US economic crisis in 2008 or the Chinese economic crisis in 2016.

Also, when addressing the ecological and the ideological dimensions, Steger navigates the contradictions in terms of working together for global safety (climate change, pollution etc.) versus transnational corporations, the free market globalism and consumerism.

With a lot of facts and charts, Steger’s Globalization is a powerful read, as it remains neutral while critiquing what forces shaped the world as we know it today, the dominant discourses of capitalism, globalism(s) and the nation-state framework, making it a compulsory guide if you want to better understand why extremist frameworks are on the rise or why economic bubbles and crises are the norm.

Did you know that the ice that melted in the last 20 years is more than the one melted in the previous 10000 years for instance? Or that the EU began in 1957 and Romania and Bulgaria adhered in 2007, exactly 50 years later? Or that Apple’s market value in 2015 was 725 billion $, more than Turkey’s GDP (722 billion $)? Or that 48,2% internet users in 2015 are from Asia? Really puts things in perspective. It’s numbers and the dominant narratives various „institutions" (states, regional political entities, corporations, international NGOs, terrorists, religious movements etc.) create to further their individual agenda, and then there’s migration, ecology and culture that represent the shapes and consequences on both a macro and micro level involvement. Steger is very good at pointing the macro lens for the reader to better grasp the difficult power relations and global flows of an interconnected world, with its „good" and „bad".

All in all, this guide is very well written and structured, with clear examples to pinpoint more abstract terms or ideologies, while never trying to simplify the narrative. I really appreciated his research and balanced tone while addressing humanitarian crises, historical issues, geopolitical blunders and so on. And, once again, I urge you all to read it, as a basic understanding of what globalization is, was and can be, further on.

Categorie: Psihologie/Sociologie, Eseuri | Autor: Manfred B. Steger | Editura: Oxford University Press

Viitorul lui Dăncilă

Sa considerăm că premierul României este o particulă la timpul, t0. După calcule elaborioase folosind mecanica cuantică unde credeți ca o vom găsi în perioada următoare t0 + t1. Am aplicat următoarele funcții :


Ecuația lui Schrödinger, publicată în 1926, este ecuația fundamentală a mecanicii cuantice nerelativiste în formularea Schrödinger, numită inițial mecanică ondulatorie. Ea este o ecuație cu derivate parțiale în variabilele poziție și timp, care determină funcția de undă (funcția de stare) asociată unei particule la scară atomică. Semnificația fizică a funcției de undă a fost indicată de Max Born în același an: modulul pătrat al acestei funcții reprezintă densitatea de probabilitate de localizare a microparticulei. Această interpretare statistică nu a fost acceptată de Schrödinger, cu toate că rezultatele experimentale erau în acord cu ea. Școala de la Copenhaga a întărit-o, postulând că informația conținută în funcția de stare este completă, punct de vedere contestat de Albert Einstein, pentru care caracterul statistic ar deriva din existența unor „parametri ascunși” pe care mecanica cuantică îi ignoră.



Erwin Schrödinger (1933)Ecuația lui Schrödinger, pe mormântul său din Alpbach.

Evoluția temporală a funcției de undă, conform ecuației lui Schrödinger, pune în evidență efecte tipic cuantice, cum este împrăștierea pachetelor de unde. În cazul stărilor staționare, ecuația lui Schrödinger independentă de timp înlesnește calculul nivelelor de energie ale atomilor și moleculelor.


Argumentarea ecuației lui Schrödinger





În toamna anului 1925, într-un colocviu la ETH Zürich, Schrödinger a făcut o expunere asupra tezei de doctorat a lui Louis de Broglie, în care acesta lansase ipoteza că „oricărei particule materiale îi este asociată o undă reală”. În discuția care a urmat, Peter Debye a respins ideea acestei „unde de materie” ca fiind „copilărească”, întrucât „dacă ceva e o undă, trebuie să avem o ecuație de undă corespunzătoare”. Întors după o lungă vacanță petrecută în Alpi, Schrödinger a prezentat „o nouă teorie atomică”, într-un colocviu pe care l-a deschis cu cuvintele „Colegul Debye a sugerat că trebuie să avem o ecuație de undă; ei bine, eu am găsit una!” Ecuația și calculele privitoare la structura atomică bazate pe ea le-a publicat într-o serie de patru articole, în 1926.



Ecuația lui Schrödinger nu poate fi demonstrată sau derivată din concepte fizice fundamentale. „Ea a ieșit din intelectul lui Schrödinger, inventată în năzuința sa de a înțelege observații experimentale din lumea reală”, spunea Richard Feynman. Ea poate fi argumentată, pe baza unor considerații acceptate pentru o particulă liberă, și apoi generalizată la cazul unei particule într-un câmp de forță.

Unei particule libere de impuls {\displaystyle \mathbf {p} } și energie {\displaystyle E} bine determinate i se asociază o undă plană de forma

{\displaystyle \psi \left(\mathbf {x} ,t\right)\,=\,e\,^{{\frac {i}{\hbar }}\left(\mathbf {p} \mathbf {x} -Et\right)}\,,}

unde {\displaystyle \hbar } e constanta Planck redusă (ipoteza lui De Broglie). În mecanica clasică, mișcarea acestei particule decurge din hamiltonianul

{\displaystyle H\,=\,{\frac {\mathbf {p} ^{2}}{2m}}\,+\,V=\,E\,,}

unde {\displaystyle V\,} e energia potențială (constantă pentru o particulă liberă); hamiltonianul este o constantă a mișcării, cu o valoare egală cu energia {\displaystyle E\,} . Forma generală a undei asociate unei particule libere este o suprapunere liniară de unde De Broglie, cu toate valorile posibile ale impulsului și energiei (principiul superpoziției), deci ecuația de undă trebuie să fie liniară. Dată starea particulei la un moment inițial, starea ei la un moment ulterior trebuie să fie univoc determinată, deci ecuația de undă trebuie să fie de ordinul întâi în timp. Cu aceste puncte de plecare, un calcul direct de derivate, urmat de eliminarea parametrilor {\displaystyle \mathbf {p} } și {\displaystyle E\,} , conduce la ecuația

{\displaystyle -{\frac {\hbar ^{2}}{2m}}\Delta \psi +V\psi \;=i\hbar \;{\frac {\partial \psi }{\partial t}}\,,}

unde {\displaystyle \Delta \,} este operatorul laplacian.






Mi-am bătut capul toată ziua. Am aplicat ecuația la particule și sistem de particule. Rezultatul pare greu de previzionat. Am hotărât să îmi refac studiile de Chimie cuantică, urmate de un doctorat, fie la Academia de Poliție, fie la Academia de Informații SRI. Sper ca lucrările mele să fie apreciate pe plan mondial.

Iată funcțiile folosite:




Ecuația lui Schrödinger pentru o particulă





Se postulează că ecuația obținută pentru funcția de undă {\displaystyle \psi \left(\mathbf {x} ,t\right)} este valabilă și pentru o particulă într-un câmp de forță, când energia potențială depinde de poziție și chiar de timp: {\displaystyle V=V\left(\mathbf {x} ,t\right)} . Se observă că această ecuație se obține din hamiltonianul clasic înlocuind formal impulsul și energia prin operatori aplicați asupra funcției de undă:



{\displaystyle \mathbf {p} \rightarrow -i\hbar \,grad,\quad E\rightarrow i\hbar {\frac {\partial }{\partial t}}\,.}

Definind operatorul hamiltonian ca

{\displaystyle {\mathcal {H}}=-{\frac {\hbar ^{2}}{2m}}\Delta +V\left(\mathbf {x} ,t\right)\,,}

ecuația lui Schrödinger pentru mișcarea unei particule se scrie sub forma generală

{\displaystyle {\mathcal {H}}\psi \;=i\hbar \;{\frac {\partial \psi }{\partial t}}\,.}


Ecuația de continuitate





Un calcul direct bazat pe ecuația lui Schrödinger conduce la relația



{\displaystyle {\frac {\partial \left(\psi ^{*}\psi \right)}{\partial t}}=div\left[{\frac {\hbar }{2im}}\left(\psi ^{*}grad\,\psi -\psi \,grad\,\psi ^{*}\right)\right]\,,}

care este o ecuație de continuitate

{\displaystyle {\frac {\partial {\mathcal {P}}}{\partial t}}+div\,\mathbf {J} =0\,,}

pentru o mărime definită de funcția de undă în spațiul configurațiilor, cu densitate

{\displaystyle {\mathcal {P}}=\psi ^{*}\psi =|\psi |^{2}}

și densitate de curent

{\displaystyle \mathbf {J} ={\frac {\hbar }{2im}}\left(\psi ^{*}grad\,\psi -\psi \,grad\,\psi ^{*}\right)\,.}

Schrödinger nu a specificat natura fizică a acestei mărimi, pe care o bănuia legată de distribuția de materie sau de sarcină electrică a particulei. Integrând ecuația de continuitate pe un volum {\displaystyle {\mathcal {V}}} din spațiul configurațiilor și utilizând teorema lui Gauss, se obține

{\displaystyle {\frac {d}{dt}}\int _{\mathcal {V}}{\mathcal {P}}\,dV=-\int _{\mathcal {V}}div\,\mathbf {J} \,dV=-\oint _{\mathcal {S}}\mathbf {J} d\mathbf {S} \,,}

unde {\displaystyle {\mathcal {S}}} e suprafața închisă care delimitează volumul {\displaystyle {\mathcal {V}}} . În această formă integrală, devine aparent caracterul de lege de conservare al ecuației de continuitate: variația în timp a mărimii conținute într-un volum dat este egală cu fluxul acesteia (cu semn schimbat) prin suprafața închisă care delimitează acest volum.


Interpretarea statistică a funcției de undă





Dacă funcția de undă descrește suficient de repede către zero pe suprafața de la infinit, integrala pe întreg spațiul {\displaystyle \scriptstyle \int _{\infty }{\mathcal {P}}dV} există, iar din ecuația de continuitate rezultă că e constantă în timp. Cum ecuația lui Schrödinger e liniară și omogenă, ea definește funcția de undă numai până la o constantă multiplicativă, a cărei valoare se fixează prin condiția de normare



{\displaystyle \int _{\infty }|\psi \left(\mathbf {x} ,t\right)|^{2}\,dV=1\,.}

Unda De Broglie nu îndeplinește această condiție, fiindcă particula de impuls și energie bine determinate, liberă să se îndepărteze către infinit, este un sistem fizic idealizat la extrem. O situație realistă este descrisă de un pachet de unde.

Semnificația fizică a funcției de undă a fost indicată de Max Born, care i-a dat o interpretare statistică: expresia

{\displaystyle |\psi \left(\mathbf {x} ,t\right)|^{2}\,dV}

reprezintă probabilitatea de localizare a particulei în elementul de volum {\displaystyle dV\,} , în jurul punctului de coordonate {\displaystyle \mathbf {x} } și la momentul {\displaystyle t\,} . Mărimile {\displaystyle {\mathcal {P}}} și {\displaystyle \mathbf {J} } sunt densitatea de probabilitate și densitatea curentului de probabilitate de localizare, iar condiția de normare la unitate exprimă certitudinea că particula se află, la orice moment, într-un punct din spațiu. Această interpretare se sprijină pe analiza experimentelor de difracție a microparticulelor, iar consecințele ei sunt în acord cu datele experimentale existente.

Schrödinger nu a acceptat această interpretare, căreia școala de la Copenhaga, grupată în jurul lui Niels Bohr, i-a adăugat afirmația că descrierea statistică dată de funcția de undă este completă, în sensul că ea conține în totalitate informația existentă asupra microparticulei. Într-o dispută cu Bohr, rămasă celebră, Albert Einstein a contestat acest punct de vedere, atribuind caracterul statistic unor parametri ascunși pe care mecanica cuantică îi ignoră.


Stări staționare





Dacă hamiltonianul nu depinde explicit de timp, el reprezintă operatorul energiei; variabilele se separă în ecuația lui Schrödinger, iar funcția de undă, care descrie o stare staționară, are forma



{\displaystyle \psi \left(\mathbf {x} ,t\right)=u\left(\mathbf {x} \right)e^{-{\frac {i}{\hbar }}Et}\,.}

Constanta de separare {\displaystyle E} se determină rezolvând ecuația lui Schrödinger independentă de timp

{\displaystyle {\mathcal {H}}\,u\left(\mathbf {x} \right)=E\,u\left(\mathbf {x} \right)\,,}

cu condiția suplimentară

{\displaystyle \int _{\infty }|u\left(\mathbf {x} \right)|^{2}\,dV=1\,.}

Soluțiile nebanale ale acestei probleme de valori proprii furnizează nivelele de energie ale particulei.


Ecuația lui Schrödinger pentru un sistem de particule





Funcția de undă pentru un sistem de {\displaystyle n\,} particule depinde de coordonatele acestora în spațiul configurațiilor:



{\displaystyle \psi =\psi \left(\mathbf {x} _{1},...,\mathbf {x} _{n}\right)\,.}

Ecuația lui Schrödinger are forma generală {\displaystyle \scriptstyle {\mathcal {H}}\psi =i\hbar {\frac {\partial \psi }{\partial t}}} , unde hamiltonianul se obține sumând energiile cinetice ale particulelor (de mase {\displaystyle m_{1},...,m_{n}} ), plus energia potențială de interacțiune, dependentă de coordonatele acestora (iar în cazul stărilor nestaționare și de timp):

{\displaystyle {\mathcal {H}}=-\sum _{i=1}^{n}{\frac {\hbar ^{2}}{2m_{i}}}\Delta _{i}+V\left(\mathbf {x} _{1},...,\mathbf {x} _{n},t\right)\,.}

Pentru particulele cu spin diferit de zero, funcția de undă va depinde, pe lângă variabilele de poziție, și de variabilele de spin, iar energia potențială va conține și termeni corespunzători interacțiilor de spin. În cazul particulelor identice, funcția de undă trebuie să fie simetrică sau antisimetrică, după cum particulele sunt bosoni sau fermioni.


Note





Louis de Broglie: Recherches sur la théorie des quanta, Annales de Physique (Paris), 10 (3), pp. 22–128 (1925).





Crease, pp. 214–229.





E. Schrödinger: Quantisierung als Eigenwertproblem, Annalen der Physik (Leipzig): 79, 361 (1926); 79, 489 (1926); 80, 437 (1926); 81, 109 (1926).





Feynman – Leighton – Sands: The Feynman Lectures on Physics – Volume III: Quantum Mechanics, Third printing, Basic Books,1966, p. 16-12.





Țițeica, pp. 43–46.





Messiah, pp. 52–54.





Țițeica, pp. 50–52.





Schiff, pp. 21–24.





Max Born: Zur Quantenmechanik der Stoßvorgänge, Zeitschrift für Physik: 37, 863-867 (1926) și 38, 803-827 (1926).





Țițeica, pp. 56–58.





Moore, pp. 479 și 220.





Messiah, pp. 60–62.





Schiff, pp. 27–29.





Țițeica, pp. 49–50.





Bibliografie





Robert P. Crease: The Great Equations, Robinson, London, 2009. ISBN 978-1-84529-281-2.





Albert Messiah: Mécanique quantique, Tome I, Dunod, Paris, 1962.





Leonard I. Schiff: Quantum Mechanics, ed. 2-a, McGraw-Hill, New York, 1955.





Șerban Țițeica: Mecanica cuantică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1984.





Lectură suplimentară





David J. Griffiths: Introduction to Quantum Mechanics, Prentice Hall, 1995. ISBN 0-13-124405-1.





Richard Liboff: Introductory Quantum Mechanics, (4th edition) Addison Wesley, 2002. ISBN 0805387145.





Walter John Moore: Schrödinger, Life and Thought, Cambridge University Press, 1992. ISBN 0-521-43767-9.





Vezi și





Pisica lui Schrödinger





Ecuația lui Dirac

Cancerul, autoturismul și benzenul

Aerul conditionat si benzenul

Nu e de mirare ca mai multi oameni mor de cancer decât se intampla înainte. Ne întrebăm de unde vine aceasta cauza?

Mulți oameni sunt în mașinile lor, de dimineata pana seara, 7 zile pe săptămână.

Vă rugăm să transmiteti acest lucru la cat mai multi oameni posibil. Sa nu fie prea târziu pentru a face unele modificări in comportamentul nostru.

Deschideți ferestrele pentru un timp, apoi intrati in masina si, după câteva minute, porniți AC. Vă rugăm să nu porniți AC de îndată ce intrați în mașină.
Iată de ce: Conform cercetarilor, tabloul de bord al masinii, scaune, AC, conducte, de fapt toate obiectele sunt din material plastic în vehiculul dumneavoastră si, expuse la caldura de la lumina soarelui, emit benzen, o toxina care cauzează cancer. O substanță cancerigenă de mare impact. Nu dai importanta la mirosul de plastic incins din masina ta pentru ca te grabesti...
Benzenul cauzeaza cancer la oase, anemie si reduce celulele albe din sange. Expunerea prelungită poate provoca leucemie si creste riscul unor forme de cancer. Acesta poate provoca, de asemenea, avorturi spontane la femeile gravide.
Nivelul acceptat de benzene este de 50 mg pe sq.ft.

O mașină parcată intr-un spatiu interior, cu ferestrele închise, va conține 400-800 mg de benzen - de 8 ori nivelul acceptabil.
Dacă masina este parcata în aer liber, în soare, la o temperatură de peste 60 de  grade F, nivelul de  benzen ajunge până la 2000-4000 mg, de  40 de ori peste nivelul acceptabil.

Oamenii care intra in masina, păstrând ferestrele închise, în cele din urmă vor inhala cantitati excesive de toxine benzen.

Benzenul este o toxină care afectează rinichii și ficatul. Ce e mai rău, este extrem de dificil sa o elimini din corp.

Deci, prieteni, vă rugăm să deschideți ferestrele și ușile de la masina voastra -asteptati un timp pentru evacuarea benzenului din interior, înainte de a pătrunde în habitaclu.
Aveti o obligație morală să împărtășiti si altor persoane aceste informatii.

Benzenul (cunoscut și sub denumirea mai puțin frecventă de benzol) este o hidrocarbură cu un nucleu aromatic, care are formula chimică C₆H₆. Este întâlnit în cărbuni, petrol și se obține în mod natural prin arderea incompletă a compușilor bogați în carbon. Până la Al doilea război mondial, benzenul rezulta ca produs secundar al procedurii de formare a cocsului. După anii 1950, hidrocarbura a fost extrasă din petrol. Există patru metode de laborator din care se obține: reformare catalitică, hidrodezalchilarea toluenului, disproporționarea toluenului și cracare cu abur. Participă la reacții de substituție, oxidare și adiție. Etimologic, cuvântul provine de la rășina „benzoe” care prin sublimare formează acidul benzoic.

Mai multe informații: Denumiri, Alte denumiri …

Au fost emise numeroase formule pentru benzen. Kekulé a propus în 1865 o aranjare ciclică a atomilor de carbon în care legăturile simple alternează cu cele duble, însă această structură nu explica în totalitate proprietățile hidrocarburii. Erich Hückel în 1931 a demonstrat prin teoria orbitalilor moleculari că benzenul este reprezentat de un ciclu de șase atomi de carbon, în interiorul lui fiind un cerc sau o linie circulară punctată pentru a sugera delocalizarea electronilor din legătura C-C.

Compusul organic este incolor, extrem de inflamabil și volatil, având un punct de solidificare de 5,5 °C și cel de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o densitate de 0,88 g·cm⁻³ și este mai solubil în solvenți organici decât în apă. Face parte din categoria substanțelor cancerigene, din care cauză sunt folosiți ca diluanți derivații metilați ai benzenului ca toluenul și xilenii. Este un solvent foarte utilizat în industria chimică și reprezintă un precursor important al sintezei chimice de medicamente, plastic, gumă sintetică sau coloranți.

Copilăria la bloc

Atenție, un alt n’autor creează dependență!

Cum să scriu despre o carte care evocă, fără milă, fragmente din copilăria mea? Care descrie apartamente mărunte, ciuntite de igrasie, animate când și când de bătăi în țeava caloriferului și, mai rar, de alt soi de bătăi – dintre cele care aduc priviri piezișe, șușoteli în casa scării și un concurs acerb de scenarii la care iau parte toate pensionarele din cartier. Citind „Omulețul din perete", m-am întrebat dacă nu cumva fiecare oraș din România a fost, cândva, același. Dacă Botoșaniul meu n-o fi fost construit după aceleași schițe ca Mangalia sau Brăila lui Marian Coman. Dacă toți copiii unei generații s-au jucat la fel, pretinzând că se joacă diferit doar fiindcă jocurile lor purtau alte nume.

Altfel, și eu am avut un ursuleț pe care-l chema tot Lică. „Lică" este penultima poveste din colecție, iar protagonistul, „(...) un ursuleț cu care-mi plăcea să vorbesc și pe care-l aveam mereu cu mine". Am numărat și eu cu an-tan-te și l-am idolatrizat pe Winettou; țin minte că îmi venea, mereu, să-i scriu numele cu dublu „n" și că era nevoie să mă corecteze mama. Mai pe scurt, și ca să nu cad cu totul pradă nostalgiei, „Omulețul din perete" este și despre copilăria mea, și despre a ta, și despre a oricărui alt român care a copilărit contemporan cu noi, la bloc.

CITEȘTE INTERVIUL CU SCRIITORUL MARIAN COMAN

Cele 12 povestiri din colecție nu sunt doar despre traiul optzecist în zonele urbane. Nu sunt nici numai cu himere, închipuiri și salturi între real și fantastic care-ți pot provoca vertij, dacă dai paginile prea repede. Asemănat cu Stephen King (zic eu, pentru personajele necopii, dar și pentru aparițiile surprinzătoare ale personajelor dintr-o poveste în alta), autorul și-a imaginat o structură arboricolă, din scorbura căreia mai scoate capul câte o versiune cu douăzeci de ani mai în vârstă a celui sau a celei despre a căror soartă nu te lămuriseși anterior.

Mai am un motiv pentru care aș dori cartea asta în biblioteca oricui: coperta! Știți și voi câte contradicții a suscitat teoria cum că o copertă atractivă ar „vinde", însă eu prefer să admir o copertă reușită fie pentru că graficianul s-a pliat pe subiect, a intrat în atmosferă și a întregit conceptul, fie pentru că oamenii care au gândit-o au știut să reflecte dorințele autorului. „Omulețul din perete" are o copertă realizată de Sebastian Luca, care adună laolaltă, în stanțe mute și totuși expresive, câteva dintre personajele despre care vă asigur că vă vor rămâne în suflet.

• Plusuri

  Poți citi povestirile în calupuri, dacă ai o zi agitată și nu îți permiți să te afunzi într-o lectură continuă, deși îți va fi greu să te desprinzi de personaje, odată ce ajungi să le cunoști – nu și să le înțelegi. Personajele sunt conturate într-un fel care îți permite să fantazezi și să le dai zeci de chipuri. Dacă Marian Coman ar fi autor internațional, cred că tinerii ar scrie fan fiction după cărțile lui.

• Minusuri

  Era nevoie de încă 12, dar iată o motivație bună să găsim și să citim celelalte povestiri ale autorului.

• Recomandari

  Celor cărora le place să își amintească de copilărie cu un amestec de nostalgie și de teamă respectuoasă, care retrăiesc cu entuziasm spaime și vise de când erau încă lipsiți de griji, care mai cred în superstiții, care pot asimila proza scurtă fără să se plângă că nu e mai lungă, și care își doresc o după-amiază de evadare dincolo de perete.

Categorie: Lit. contemporana, Proza scurta | Autor: Marian Coman | Editura: Nemira