Președintele CNAS își dorește, în esență, să îi convingă pe români să își programeze o consultație de prevenție la medicul de familie în luna din an în care s-au născut: "Mi-aș dori ca pacientul să fie pro-activ și să vină în întâmpinarea medicilor, să vin la medic preventiv pentru consultație - asta înseamnă schimbarea comportamentului de sănătate", afirmă președintele CNAS.
"Trebuie să înțelegem că suntem și noi responsabili de sănătatea noastră. Într-un sistem cu buget mic alocat, cred că ar fi cazul să devenim pro-activi. Așa cum vin cu copiii, așa vor veni și adulții, pentru că beneficiile vor fi majore. Depistarea la timp unui cancer, există niște pași pe care îi poți face. Consilierea simplă pentru renunțarea la fumat, reducerea cărnii roșii, reducerea cantității de sare, mersul pe jos, hrana, lichidele pe care să le bei - sunt lucrurile care se vor discuta într-un astfel de plan pentru sănătatea fiecăruia. Este un cadou pe care ni-l putem face. Ține de noi", a declarat Valeria Herdea, de profesie medic de familie.
Foto: Dreamstime.com.
h2: Citește și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu