„Odiosule Cîț”, o fi bine asta?
Polițistul Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, reclamă dubla măsură cu care au acționat autoritățile în cazul înmormântărilor, ștergând pe jos cu premierul Florin Cîțu.
„La înmormântări de interlopi ne ordonați să fim martori asistenți și la moartea unei bunicuțe sau a unui simplu român ne trimiteți să facem pe polițiștii.
O fi bine să debitezi asemenea dispoziții cu evidentă dublă-măsură? O fi bine cum îți bați joc de români și de România, odiosule Cîț?", a scris Bogdan Bănică pe pagina de Facebook, atașând imagini relevante în acest sens.
Într-un alt mesaj pe aceeași temă, referindu-se la cazul Nelu Ploieșteanu căruia familia a refuzat să-i ridice trupul de la INML, polițistul compară aglomerația de la metrou cu situația înmormântărilor.
„Primesc multe mesaje și mă întreabă mulți. Am ajuns să mă întreb și eu, ca tot românul. Cum unele personaje aka
#Cîțu&Co acceptă/permit să mă car înghiorlănit în metrou, umăr lângă umăr cu sute de persoane, și să nu pot participa la înmormântarea unui NUME ROMÂNESC, în aer liber?
Adică în metrou stăm sardine cu sutele și când ieșim la suprafață…hopa! Doar 16 aveți voie la înmormântare! Ce e mascarada asta?
Ce e mizeria asta, acceptăm, cu capul în noroi, umili și tăcuți, aproape inconștineți, aberațiile inadmisibile ale acestui
#cîțmăscărici sinistru? Ne cam merităm soarta, atunci…
Și ca să știți, eu amenzi nu o să vă dau pentru așa ceva. Niciodată. Și îmi îndemn colegii să îmi urmeze exemplul. Nu putem amenda oameni amărâți care fără voia lor participă la un circ ieftin. Circ. Fără pâine.
De altfel, suntem doar niște melci. Săraci, orbi și obedienți. Majoritatea.
Imagini de la înmormântarea interlopului Pian și a lui Gabi Luncă
Thanks for sharing this knowledgeable blog with us, truly a great informative site. It is very helpful for us. Visit website Here: Translation Offices in Dubai
RăspundețiȘtergereEnglish to Swahili Translation in Dubai