duminică, 31 ianuarie 2021

1 februarie, ziua lui Trif cel Nebun

De ce februarie este cea mai nemiloasa luna a anului

Astazi intram intr-o noua luna, februarie, a doua luna a anului in calendarul Gregorian. Este cea mai scurta luna gregoriana, care are numai 28 sau 29 de zile.

Luna are 29 de zile in anii bisecti (din patru in patru ani, precum 2020), iar in ceilalti ani, luna februarie are 28 de zile.

Numele lunii februarie (latina: Februarius, onis = purificare, curatire) este legat de ritualul curatirii ce se facea anual la 15 februarie. Aceasta luna era inchinata zeului imparatiei subpamantene Februs.Grecii numeau luna februarie Anthesterion. In Romania, luna februarie, popular, se numeste Faurar.

Denumirea populara a lunii februarie "Faurar" provine de la faur, adica timpul in care se ascut unelte, ceea ce sugereaza inceputul pregatirilor pentru muncile agricole. Prin urmare luna februarie este luna in care iarna incepe sa moara, iar primavara incepe sa prinda putere. Astfel, la sate, oamenii pregatesc uneltele pentru noul sezon agricol.

Februarie incepe cu aceeasi zi a saptamanii ca si Martie si Noiembrie intr-un an obisnuit si ca August intr-un an bisect.

De unde provine "rautatea" lunii

Conform traditiei,

luna februarie este o luna capricioasa

si nemiloasa, datorita fluctuatiilor de temperatura de la o zi la alta. Se spune ca noaptea ingheata tot, iar ziua se dezgheata. Aceasta "rautate" a lunii februarie se vorbeste ca ar proveni de la faptul ca acesteia i s-au repartizat mai putine zile fata de celelalte luni ale anului.

La 1 februarie se sarbatoreste Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lacuste in special). Ziua lui Trif trebuie tinuta ca sa nu se inmulteasca omizile care distrug livezile. Livezile si gradinile se stropesc cu agheasma, femeile dau de pomana cate o strachina de malai sperand ca acestea vor manca malaiul si vor salva culturile.

La 10 februarie se sarbatoreste Sfantul Haralambie, care tinea ciuma legata cu un lant iar cand oamenii isi pierdeau credinta sau se inmulteau prea mult, ii dadea drumul pe pamant. Daca in ziua aceea era vreme urata sau ploua, se credea ca va ploua inca alte 40 de zile.

Totodata se spune despre luna februarie ca este o luna a traditiilor legate de sfarsitul iernii si inceputul primaverii, datorita faptului ca se afla la raspantia dintre aceste doua anotimpuri.

Multe dintre superstitiile lunii februarie se leaga de vreme, astfel:

* Daca in luna februarie nu exista inghet, atunci e semn ca va fi mana in decursul anului;

* Daca in luna lui faurar apa curgatoare e calda, atunci urmeaza un ger napraznic;

* Daca in luna februarie nu vin ninsorile si viscolele, atunci vor aparea la Paste;

* Daca se intampla ca in februarie sa tune, atunci la vara vor fi furtuni insotite de grindina.

Februarie incepe (astrologic) cu soarele in constelatia Varsatorului si se sfarseste cu soarele in constelatia Pesti. Din punct de vedere astronomic, luna februarie incepe cu soarele in constelatia Capricornului si se sfarseste cu soarele in constelatia Varsatorului.

I.L.Caragiale spunea despre luna februarie: "Carnavalul este in putere. Cati nu vor ramane becheri se vor casatori. Balurile mascate vor hotari pe multi casatoriti sa porneasca jalba de despartenie"





Cinste lor!


Nouă polițiști, eroii incendiului de la Matei Balș. Și-au riscat viața salvând 15 oameni din flăcări, până la venirea pompierilor

Facebook / Europol

  • Cei 9 polițiști au intrat în saloanele afectate de incendiu, salvând 15 pacienți Covid.

Vineri, 29 ianuarie, ora 05:04, patru agenți de la Secția 6 Poliție au fost sesizați că la Institutul Matei Balș din București a izbuncit un incendiu.

Au ajuns într-un minut la fața locului, la 05.05, și au cerut sprijin colegilor de la Secția 7.

Patru minute mai târziu, la 05.09, în urma unei explozii produse la parterul spitalului, toți cei 9 polițiști au intrat în saloane, fără niciun fel de echipament de protecție, și au salvat din flăcări 15 pacienți infectați cu noul coronavirus.

CULISELE INCENDIULUI DE LA MATEI BALȘ
Vineri, 29 ianuarie, ora 05:04, colegii noștri din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu în incinta Institutului de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" din București.
La ora 05:05, după sosirea la fața locului, au solicitat sprijin colegilor din cadrul Secției 7 Poliție, iar la ora 05:09, în urma unei explozii ce a avut loc la parterul unității medicale, au pătruns cu toții în saloane și au procedat la evacuarea unui număr de 15 pacienți infectați cu virusul COVID-19.
Și daca vă întrebați dacă au avut anumite echipamente de protecție sau dacă au fost recompensați in vreun fel până acum, vă spunem noi că nu.
MAI are cu totul alte standarde după care promovează profesionalismul, secretarele care fac cele mai bune cafele și șoferii care conduc cel mai bine ajung să fie decorați cu Ordinul și Medalia Națională pentru Merit.
Iar pe de altă parte Guvernul găsește de cuviință să "recompenseze" curajul, devotamentul și profesionalismul polițiștilor prin înghețări salariale.
Aceștia sunt eroii care și-au pus viața în plan secund, salvând 15 persoane care nu ar fi avut nicio șansă în fața incendiului:
SECTIA 6 POLITIE:
Agent Sodolescu Alexandru
Agent Hapa Nicusor
Agent Principal Dobre Cristian
Agent Blideanu Mihaela
SECTIA 7 POLITIE:
Agent Șef Călin Constantin
Agent Șef Mihai Dragoș
Agent Mincu Gabriela
Agent Miu Madalina
Agent Diaconu Mihai
Ii felicităm pe această cale pentru promptitudinea și curajul de care au dat dovadă pentru salvarea semenilor noștri și îi asigurăm de întreaga noastră considerație pentru eforturile depuse !
Ar putea fi o imagine cu 8 persoane şi persoane în picioare
3,4 K

Îmi place
Comentează
Distribuie

Câinii războiului deasupra Taiwanului

China si SUA au relatii tot mai tensionate in Taiwan. Spatiul aerian al tarii asiatice, invadat de avioanele celor doua superputeri

Sase avioane de lupta chineze si un avion de recunoastere american au intrat duminica, 31 ianuarie, in zona de identificare pentru aparare aeriana a Taiwanului, a anuntat Ministerul Apararii, intr-o rara recunoastere a activitatii militare a Statelor Unite in zona, transmite Reuters.

In ultima saptamana s-au intensificat tensiunile, dupa ce

Taiwanul a anuntat ca numeroase avioane de lupta si bombardiere chineze au intrat in zona weekendul trecut

, intr-o regiune apropiata de Insulele Pratas controlate de Taiwan, in nordul Marii Chinei de Sud.

Misiunile chineze au coincis cu un venirea unui grup de avioane transportoare americane in Marea Chinei de Sud, pentru o desfasurare de rutina, potrivit armatei americane. Statele Unite au criticat zborurile efectuate de armata chineza.

Ministerul taiwanez al Apararii a ararat ca un numar de sapte avioane chineze au zburat duminica in aceleasi ape, in apropiere de Insulele Pratas, doua avioane de lupta J-10, patru J-11 si un avion de recunoastere Y-8.

Ministerul a adaugat ca a fost prezent si un avion de recunoastere american, in aceeasi zona.

China

si-a inasprit limbajul fata de Taiwan saptamana trecuta, avertizand dupa intensificarea activitatilor militare ca "independenta inseamna

razboi

" si ca fortele sale armate actioneaza ca reactie la provocare si interferenta straina.

Beijingul considera ca guvernul ales in mod democratic in Taiwan vrea sa declare oficial independenta tarii, ceea ce este o linie rosie pentru China. Presedintele taiwanez Tsai Ing-wen a spus ca Taiwanul este deja o tara independenta, numita Republica China.

Fabrici care funcționează și acum, înființate în perioada Imperiului Hasburgic, 1799.

Armele fabricate la Cugir ajung in toata lumea, mai putin acasa. Ce s-a intamplat cu pistolul mitraliera conceput special pentru Armata Romana

Fabricile de armament si munitie din Cugir au reusit sa supravietuiasca economiei de piata, cu mari reduceri de personal si productie. Dintre cei aproape 20.000 de angajati care existau in 1990, in prezent mai lucreaza acolo doar ceva mai mult de 2.000 de persoane.

In fiecare zi, la ora 6.30 dimineata, muncitorii se indreapta spre cele doua zone industriale ale orasului, unde se afla societatile. Una dintre acestea este situata pe Raul Mic, intre doua dealuri, pentru a beneficia de o anumita protectie in situatii de conflict armat.

"Inarmati" cu eugenii, pufuleti, tigari si conserve, muncitorii pasesc pe poarta fabricilor. Incepe o noua zi de lucru, in care vor produce cartuse, mitraliere, tunuri, arme de vanatoare si de infanterie.

Incarcarea prafului de pusca, specialitatea femeilor

In cele doua fabrici sunt posturi pe care lucreaza doar femei sau doar barbati. De exemplu, procesul de incarcare a munitiei cu praful de pusca este destinat exclusiv femeilor pentru ca beneficiaza de o capacitate de concentrare mai mare. Pentru protectia acestora, in apropierea fiecarui post de incarcare cu pulbere, inconjurat cu geamuri blindate, exista un bazin cu apa incalzita in care sa sara daca apare un pericol.

Fabrica de Arme din Cugir

In decursul timpului au existat mai multe accidente, unele chiar mortale. Ultimul a avut loc in luna mai 2020, pe linia de fabricare a trasoarelor, la Fabrica de Arme. O femeie a decedat, iar o alta a fost ranita dupa ce praful de pusca cu care incarcau un trasor a luat foc si s-a produs o explozie. Femeia care a murit suferise arsuri pe mare parte din corp.

Director incompatibil la varful uzinei de armament din Cugir. Marin Morariu a fost, in acelasi timp, consilier local si sef in compania de stat

Cu cateva zile inainte de accident, la Cugir a avut loc o vizita guvernamentala la care au participat premierul de atunci,

Ludovic Orban

si cinci ministri. S-au promis investitii pentru tehnologie moderna si contracte cu Armata Romana. Demnitarii au vorbit despre un plan pe 10 ani, perioada in care industria de aparare ar urma sa aiba un rol important in dotarea Armatei Romane.

Productie aproape doar pentru export

Peste 90% din productia realizata in prezent la Cugir pleaca la export, cea mai mare parte in SUA unde se vand arme de vanatoare in valoare de milioane de dolari in fiecare an. Alti clienti provin din Europa, Africa si Asia, respectiv tari unde se poate exporta armament fara nicio restrictie internationala. Se produc aici atat arme si munitie pe calibre ale armatelor NATO, cat si pentru cele din afara Aliantei care folosesc calibre de tip sovietic.

Administratia Biden suspenda vanzarile de arme catre Riad si de avioane F-35 catre Emiratele Arabe

La Uzina Mecanica se fabrica pistoale Carpati, pusti automate si semiautomate, pistoale mitraliera, tunuri pentru avioane etc. La Fabrica de Arme se produc, de asemenea, arme de vanatoare, tunuri si mitraliere pentru tancuri si taburi, pistoale mitraliera, precum si munitie pentru toate acestea.

Pistolul mitraliera pentru Armata Romana

In ultimii ani s-a vorbit mult despre fabricarea la Cugir a unei arme de asalt, denumita NAT1, special pentru Armata Romana. Proiectul si arma au fost prezentate public de catre reprezentantii fabricii din Cugir in 2017, dar demersul nu s-a concretizat printr-o comanda lansata de catre reprezentantii Armatei. NAT 1 este produsa la Fabrica de Arme, a doua societate din Cugir, care s-a infiintat in 2004 dupa divizarea Uzinei Mecanice.

Arma de asalt fabricata la Cugir

NAT 1 a fost conceputa drept o arma de foc care intruneste toate cerintele tehnice NATO, oferind in acelasi timp versatilitate diferitilor utilizatori finali (infanteristi, parasutisti, scafandri etc.). Arma trage gloante standard NATO, de calibru 5.56, cantareste 4 kilograme. Foloseste incarcatoare de 30 de cartuse din polimer sau din metal, are o cadenta de tragere de 600 de cartuse pe minut si are o viteza initiala a proiectilelor de 800 de m/s.

Tratatul de control al armelor nucleare dintre SUA si Rusia a fost prelungit. Care au fost conditiile

Varianta pentru parasutisti si cea pentru echipele speciale de scafandri ar urma sa utilizeze incarcatoare din polimer. Varianta pentru Politia de frontiera poate fi echipata cu lanterna si marcator laser. Deocamdata, arma nu a intrat in productia de serie. Au existat nemultumiri cu privire la faptul ca ar fi prea grea.

O istorie de peste 230 de ani

Uzina Mecanica Cugir (UM Cugir) a fost infiintata in 1799, in perioada Imperiului Habsburgic. In perioada comunista a fost impartita in doua sectii: sectia civila, care producea electrocasnice si masini unelte, si sectia de produse speciale, care fabrica arme si munitie. Sectia civila care a functionat pana in 2005. Se produceau aici masini de cusut, scule si masini de spalat. Pana in 2008 s-au fabricat masinile de spalat marca Albalux.

Uzina Mecanica

In 2004, compania a fost impartita in 2 societati: Uzina Mecanica si Fabrica de Arme. Uzina Mecanica a avut in 2019, potrivit ultimului bilant contabil disponibil pe site-ul Ministerului Finantelor Publice o cifra de afaceri de circa 131 milioane de lei, un profit net de circa 30 de milioane de lei si 1.140 de angajati. Situatia financiara a Fabricii in 2019: cifra de afaceri de 62 milioane de lei, profit de 518.769 de lei, 900 de angajati.

Mai puteti citi

Politicieni de mucava

Ce au înţeles politicienii din incendiul de la „Matei Balş“: mai nimic

Incendiul de vineri dimineaţă i-a determinat pe politicieni să fie sobri, să transmită condoleanţe persoanelor care au avut rude în institut şi să îndemne la prudenţă, dar doar pentru câteva ore. Rând pe rând, reprezentanţi ai statului şi ai partidelor s-au comportat în moduri de neînţeles.

Preşedintele Klaus Iohannis a mers vineri la prânz la Institutul „Matei Balş" pentru a se interesa de situaţia de acolo, iar la finalul vizitei a susţinut o declaraţie de presă în care a cerut începerea de urgenţă a unei reforme în sănătate, dar şi continuarea respectării regulilor privind pandemia, pentru a nu se ajunge la creşterea cazurilor, după relaxarea măsurilor. La nici 24 de ore, şeful statului era pe o pârtie de schi din Păltiniş. Întrebat de un reporter cum este la schi, Iohannis a răspuns prompt: „E foarte bine. Vă invit să veniţi!". Mai mult, şeful statului a confirmat că zăpada a fost „foarte bună" pentru schiat sâmbătă. 

Șoșoacă, scandal la ușa spitalului

Diana Șoșoacă, senatoare a Alianței pentru Unirea Românilor, a făcut vineri după-amiază scandal în fața Institutului „Matei Balș", după ce nu a fost lăsată de jandarmi să intre. Senatoarea a cerut în gura mare demisia Guvernului Cîțu și a lui Raed Arafat, secretar de stat responsabil pentru situațiile de urgență. De altfel, partidul din care face parte Șoșoacă a organizat și un protest în fața Ministerului Sănătăţii sâmbătă seară.  

PSD nu a ratat ocazia pentru un atac politic: „Preşedintele Iohannis este solidar cu victimele şi familiile lor de pe pârtia de schi! Cei şase ani de mandat ne arată, de fapt, cum schiorul prezidenţial tot face slalom printre promisiuni cu reforma în Sănătate, Educaţie sau Administraţie Publică", au transmis cei din conducerea PSD.

Vicepremierul Dan Barna s-a remarcat prin două intervenţii referitoare la situaţia de criză din Sănătate. Barna a reuşit să găsească un element pozitiv al incendiului, adică intervenţia pompierilor şi a poliţiştilor. „E totuşi de remarcat promptitudinea şi viteza reacţiei, faptul că toate cele 102 persoane din pavilionul respectiv, din clădirea aceea, au fost mutate, 44 sunt deja în alte spitale. Adică pare că reuşim să învăţăm de la o tragedie la alta", a declarat vicepremierul la Radio France International.

Apoi, Dan Barna nu a exclus ipoteza ca pentru situaţia de la Balş să fie vinovat unul dintre pacienţi. „Nu ştiu încă lanţul de cauzalitate de la Balş, dar nu cred că ar fi nicio surpriză să constatăm că, de fapt, a fost o neglijenţă sau o eroare umană sau un gură cască care a fumat sau altcineva care a uitat să scoată reşoul din priză", a completat vicepremierul într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.

Şi ministrul Sănătăţii a identificat una dintre problemele pentru sistemul de Sănătate din România, adică faptul că mediul privat s-a orientat spre business. „În România s-au construit mall-uri, clădiri de birouri, alte lucruri, spitale mai puţin. E vremea ca lucrurile să se schimbe. Asta vom face la Ministerul Sănătăţii", a precizat Vlad Voiculescu, într-un interviu la o televiziune. Intervenţia a fost de neînţeles, în condiţiile în care guvernările din ultimul deceniu, prin liderii de partid, au promis de fiecare dată spitale noi şi investiţii în Sănătate, au identificat banii, dar lucrările nu s-au mişcat în acest sens.

Firea, jigniri la adresa ministrului Sănătăţii

După ce Vlad Voiculescu a arătat cu degetul către PSD în ceea ce priveşte problemele cu încălzirea din Bucureşti, dar şi pentru modul cum a fost manageriat Institutul „Matei Balş" în ultimii ani, în condiţiile în care senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel a fost şeful instituţiei peste două decenii, Gabriela Firea a lansat un atac dur la adresa ministrului Sănătăţii şi a primarului Capitalei.

„Nu mai daţi vina pe Mercur retrograd, birocraţie, Firea, PSD, Oprescu, Băsescu, Videanu, gaura din stratul de ozon sau ce vă vine în minte, pentru că vă faceţi de râs, mai mult decât vă faceţi oricum, prin prestaţia lamentabilă pe care o aveţi ca ministru, prin interesele oculte pe care le aveţi în Sănătate, prin studiile dubioase etc.", precizează Firea. Mai mult, prim-vicepreşedintele PSD l-a jignit direct pe ministrul Sănătăţii: „Dovediţi cu fiecare declaraţie că sunteţi prost informat şi prost, în general!“ 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Fără cuvinte

SPP a blocat stațiunea Păltiniș. Localnicii se plâng de Iohannis. „E chiar aiurea”

SPP blochează staţiunea Păltiniş în fiecare weekend din cauza ieşirii la schi a preşedintelui Klaus Iohannis. Decizia afectează direct activităţile din turism de pe pârtie, conform micului antreprenor Nora Staicu, administrator al cabanei Păltniş.


Update: Contactată telefonic de evz.ro, Eleonora Staicu a oferit mai multe informaţii despre ce se întâmplă în staţiunea Păltiniş de când a venit Klaus Iohannis la schi.

„De 3 săptămâni vine (n.r. – Klaus Iohannis), în fiecare weekend. Dar dacă nu sunt 4… N-am stat să notez în calendar. Eu am mai avut altercaţii cu cei de la SPP şi cu dânsul în urmă cu doi ani.

Tot legat de acest subiect, de schi. Am mai fost o dată la Antena 3 cu acest subiect. Dânsul blochează în special weekendul, când este cel mai important.

În staţiunea Păltiniş, sunt foarte puţine locuri de parcare. Noi (n.r. – cabana pe care o administrează) suntem chiar lângă pârtie, la 50 de metri. Peste pod e parcarea la fel… E flux de persoane, lumea pleacă, vine…

Nu ştiu dacă aţi văzut pe filmare, dar ieri (n.r. – sâmbătă) pe pârtie erau două persoane în afară de dânsul. Când vine dânsul în weekend, eu n-am nicio vânzare la liber. În afară de turiştii care sunt în cabană. Şi asta din cauză că se blochează traficul acolo.

Azi am avut discuţia cu SPP şi le-am spus: «Domnilor, nu se poate! Atât timp cât blocaţi venirea oamenilor în staţiunea şi îi întoarceţi să plece, cine să vină să consume?»

Strategia adoptată de SPP n-a schimbat nimic în staţiune

Acest blocaj al SPP începe înainte cu 2 km faţă de pârtie. Ştiţi ce au făcut astăzi? Au schimbat metodologia… Au lăsat lumea treacă, dar îi întorceau aici în faţă la noi. Nu-i mai întorceau la 2 km, cum era până acum, îi întoceau aici, în faţă.

E acelaşi lucru. Te lasă să vii cu echipamentul de schi şi când ajungi, poliţia de întoarce. Nu te lasă să intri în staţiunea, nu pe pârtie. Cine îţi vine de la 2 km cu schiurile? Cine îţi vine, spuneţi-mi?!

Te dă jos din maşină şi tu trebuie să-ţi dai jos schiurile din maşină… Mai sunt oameni care spun că vin la mine şi din cauză că am avut scandalul în urmă cu doi ani, îi lasă să vină la Cabana Nora Păltiniş.

Cât a pierdut Eleonora Staicu cât timp a schiat Iohannis în Păltiniş

Sunt revoltată pentru că sunt o persoană care este afectată din cauza… Vânzările mele la chioşc, în faţa pârtiei, în zilele normale de weekend, fără venirea dânsului, erau de 3.000, 4.000 lei.

Acum, ieri am făcut 600 lei. În cabană am vândut 3 ciorbe şi 3, 4 cafele, două, trei ceaiuri, ceva de genul… Cei de la SPP au spus că ei nu încurcă, că lasă să vină în parcare câte maşini încap şi cam atât.

Eu am avut o discuţie mai recalcitrantă cu dânşii astăzi. Adică mi-am impus punctul de vedere. Dar au modificat de la 2 km, i-au lăsat şi i-au întors. Ce-or făcut? Nimic!

Eu vă demonstrez că dacă săptămâna viitoare nu vine deloc (n.r. – Klaus Iohannis), o să vedeţi câtă lume este… Care se plimbă prin faţă, care vine… O consider o sfidare!

Pe lângă că am fost în pandemie şi avem atâtea piederi, acum ne mai lovim şi de lucrul ăsta. Suntem doi agenţi economici aici. Cei de la telescaun şi eu, că-n rest sunt 3 unităţi care nu au deschis încă.

Şi cei de la telescaun şi-au manifestat nemulţumirile cu privire la acest aspect. Aţi văzut că erau pe pârtie 2, 3 schiori.

Eleonora Staicu şi războiul din justiţie cu Iohannis

Din 2001 mă lupt cu… Eu am avut două spaţii comerciale foarte bune în Sibiu. Eu le-am pierdut în 3 săptămâni de la depunerea cererii de revendicare până la punerea în posesie şi revântare. Uitaţi-vă pe site, că găsiţi Ferometal, Curtea de fier, Nora exclusiv.. Şi o să vedeţi materialele.

Degeaba mi-a spus doamna de la Antena 3 să depun o adresă. Cu plângerile penale nu s-a rezolvat nimic. Eu am 3 plângeri penale împotriva acestui domn (n.r. – Klaus Iohannis). Am avut ocazia să discut faţă-n faţă cu el. În 2001 am fost în audienţă (n.r. – la Klaus Iohannis, primar al Sibiului la acea vreme). Am candidat pentru postul de consilier local.

Am ieşit pe lista PNŢCD. 5 consilieri de-ai noştri au fugit la PDSR (n.r. – în prezent PSD). În şedinţa de specialitate, în care trebuie să intre dosarul de revendicare, Comisia de aplicare a Legii 10… Nu s-a ţinut. Acest magazin a fost restituit în natură fără să treacă dosarul în Comisia de aplicare a Legii 10.

Acum trebuie să mă liniştesc şi să uit de tot… Deci nu se poate să vină după mine, după atâţia ani, să mă distrugă şi aici… Indirect…

Nu are nicio legătură de răzbunare. Este legătura că este un nesimţit. Eu aşa îl consider. Este o persoană căruia nu-i pasă. El schiază singur când ştie ce-i Păltinişul, că fost primarul Sibiului. Ştie că nu sunt locuri de parcare, ştie foarte bine lucrurile astea, pe de rost, că nu trebuie să-i pui traducător.

Eleonora Staicu: „Deci nu-i pasă. De restul nu-i pasă.”

Deci nu-i pasă. De restul nDeci nu-i pasă. De restul nu-i pasă. u-i pasă. Persoana lui este cea mai importantă. Noi suntem plătitori de impozite? Poate ne-am distrus afacerea din cauză că am pierdut acele spaţii, nu? Eu trag acum din cauză că nu avem un stat de drept în ţara asta, în să mi se facă dreptate, nu?

Degeaba am dreptate, atât timp cât Parchetul nu-şi face treaba, nu? Am trecut prin atâtea parchete, nu? Dosarul meu a fost ţinut acolo sub sertar de DNA până s-au prescris faptele. Mai am o speranţă că se va găsi dreptatea.

Da, am o speranţă că se va face dreptate şi că acest sistem va cădea. Am o speranţă că Trump va câştiga în SUA şi că vom beneficia toţi. Deci „Deep state-ul” acesta va trebui să cadă odată pentru totdeauna. De asta nu îmi este frică. (n.r. – i se atrage atenţia că Donald Trump a pierdut alegerile prezidenţiale în SUA) N-a pierdut nimic. Aveţi grijă şi uitaţi-vă. SUA nu au niciun preşedinte nou.

Este preşedintele televiziunilor şi al ziarelor (n.r. – referire la Joe Biden) aservite. Zic eu, din punctul meu de vedere. Atât timp cât el a predat puterea armatei, n-ai cum să te instalezi ca preşedinte. Zic eu. Mie aşa mi se pare logic.

Şi eu trăiesc cu speranţa că acel sistem va cădea într-o zi. Nu te poţi bucura de absolut nimic. Degeaba munceşti când ţi se ia recolta, nu?

Mesajul de final pentru Klaus Iohannis

Ce i-ar spune Eleonora Staicu preşedintelui Klaus Iohannis dacă ar fi faţă-n faţă cu el? „Să revină cu picioarele pe pământ. Mai are timp să judece lucrurile în adevăratul sens al cuvintelor şi omeniei. Să vină pe pământ. Să vină înapoi între oameni, că nu va fi preşedine 10 ani, 1.000 de ani…

Poţi să fii foarte sus, dar într-o zi vei cădea şi când vei cădea, vei cădea rău… Nu-i doresc lucrul ăsta, dar mai are timp să-şi revină şi să-şi recunoască faptele.

Iohannis la schi la o zi după incendiul de la Matei Balş

Cu privire la alegerea lui Klaus Iohannis de a schia la o zi după incendiul de la Matei Balş, Eleonora Staicu a declarat: „Nu-i pasă. Scurt! Pur şi simplu nu-i pasă.”

Ştirea iniţială: Nora Staicu, un mic antreprenor de pe pârtia de schi de la Păltiniș, afirmă că președintele Klaus Iohannis și-a făcut un obicei ca două zile pe săptămână să vină la Paltiniș. Nu asta este problema, ci că SPP-ul nu lasă pe nimeni pe acea pârtie.

Rezultatul acestei decizii îi afectează pe micii afaceriști, care sunt nevoiți să nu se uite la președintele Iohannis și să nu facă niciun ban în respectivele zile.

Localnică din Păltiniș despre decizia lui Iohannis: „E chiar aiurea”

„Șase zile în ultimele săptămâni nu am putut funcționa și să facem un profit din cauză că circulatia este întreruptă pentru venirea lui Iohannis la schi. Este chiar aiurea să mai suportăm şi treaba asta după atâtea luni de restricţionare din cauza pandemiei.

Aş fi dorit foarte mult să am o întâlnire faţă-n faţă cu preşedintele. Eu sunt o cunoştinţă mai veche a preşedintelui Iohannis. Am pierdut 6 spaţii comerciale din cauza acestui domn, care se ocupă cu lucruri oculte.

N-am nimic împotrivă să-şi facă sportul de iarnă. Acum este doar el şi mai sunt doar doi turişti pe pârtia de schi. Nu este posibil să sufere un întreg oraş din cauza lui. Este chiar aiurea, după ce am trecut prin pandemie…”, a declarat Nora Staicu, localnică și antreprenoare, la Antena 3.

Dialogul purtat de Iohannis cu ziariștii pe pârtia Păltiniș

Klaus Iohannis a fost surprins la schi, la Păltiniș, la doar 24 de ore după tragedia de la spitalul Matei Balș. O echipă de jurnaliști de la Antena 3 l-au surprins pe Klaus Iohannis la schi, cazul stârnind o indignare la nivel național.
“Cameraman: Cum e la schi, domnule preşedinte?

Klaus Iohannis: Bună ziua. E foarte bine. Vă invit să veniţi

Cameraman: Cum e zăpada la Păltiniş?

Klaus Iohannis: Astăzi e destul de bine. Vă doresc o zi frumoasă!”, a fost dialogul pe care cameramanul l-a avut cu preşedintele.

Iată bogăția mea!