Patru specii de păsări ne-au vizitat via și o parte din livadă în cursul acestei seri.

       La ora 15.45, azi am urmărit cu placere două coțofene, două ciocanitori, mai multe vrăbiuțe și mai mulți pițigoi albăstrui. Mai mare dragul! În liniște și cu o viteză mare alergau de la un pom la altul, de la o viță de vie la alta. Oare veniseră în control?  Tocmai curățisem și legasem o parte din vie. Frunzele moarte le-am strâns în grămezi. Nicidecum. Le creasem un câmp deschis, plin de insecte. Au înfulecat cu placere gâzele.





       Muncitorii mei, păsările cerului, sunt cei mai buni prieteni ai grădinii noastre. Niciodată nu culeg toate fructele din pomi. O parte o las acestor prieteni ai noștri, de mare valoare. Mai acum două săptămâni, un pițigoi înfuleca cu placere miezul unui măr confiat de pe o creangă. Eram la un braț distanță de el. Nu s-a sinchisit. Cred că era mort de foame.





      Așteptăm graurii. Vin din țările calde. Pentru munca pe care ne-o prestează ne iau un tain mare de cireșe. Deasupra casei noastre la vremea coacerii cireșelor roiesc pâlcuri de grauri. Culeg la concurență cu noi cireșele.

















Pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus, sin. Parus caeruleus) este o pasăre mică sedentară din familia paridelor, care cuibărește în Europa, inclusiv în România și Republica Moldova, și Orientul Apropiat. Este o specie foarte răspândită în păduri de foioase până la altitudini ce depășesc 1000 m, nu evită nici pădurile mixte, grădinile, livezile și parcurile din interiorul localităților. Este sedentară dar hoinărește toamna și iarna. Nouă subspecii sunt recunoscute. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Cyanistes caeruleus caeruleus. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. Populația din Republica Moldova este estimată la 35.000-40.000 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm, și o greutate de 7,5-14,7 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 14 ani și 6 luni. Ambele sexe prezintă colorit identic. Penajul de pe creștetului capului, aripi și coadă este albastru, iar restul spatelui verzui-măsliniu. Supraalare mari tivite pe vârfuri cu alb, formează o dungă alară albă transversală îngustă. Fruntea, sprânceana, partea superioară a cefei, obrajii și regiunea auriculară sunt albe. Centrul cefei și mantaua superioară albastru-închise. Bărbia și partea inferioară a gâtului sunt negre. O dungă negru-albăstruie se întinde de la baza mandibulei peste ochi până la ceafă, separând sprânceana albă de obraz, această dungă coboară apoi în spatele regiunii auriculare până la partea inferioară neagră a gâtului (formând un guler) și limitează din spate obrajii albi. Partea dedesubt galbenă; mijlocul abdomenului poate fi albicios, în centrul pieptului poate fi o linie negricioasă. Este o specie insectivoră în perioada caldă a anului, consumând diverse insecte și păianjeni, pe care îi colectează în coroana arborilor, atârnând cu capul în jos pe ramuri subțiri; toamna și iarna se hrănește cu semințe, fructe și pomușoare, fiind și un vizitator comun la hrănitoarele de păsări. Pițigoiul albastru este o specie monogamă. Masculii pot fi poligami, având mai multe partenere în același teritoriu. Cuibul și-l instalează în diferite scorburi existente în copacii bătrâni, preferând mai ales arbori ce se află în apropierea unor cursuri de apă sau lacuri. Cuibul este construit din mușchi, frunze uscate, păr de animale, lână, pene, și este căptușit cu material mai fin. Poate ocupă cuiburi artificiale. Ponta este depusă în aprilie-mai și este formată din 7-8 ouă, a căror clocit durează 14 zile. Adesea se întâlnesc ponte mai mari, de 15-18 ouă, care provin de la două sau chiar mai multe femele. O pereche depune adesea două ponte într-un an. Puii părăsesc cuibul după 18-22 de zile de la eclozare, după părăsirea cuibului mai stau încă o perioadă în preajma adulților.



Cel mai bine se remarcă în film prezența pisicii noastre Miți:



https://youtu.be/6nYji4E28ls















Ciocănitoarea de grădină sau ciocănitoarea pestrița de grădină (Dendrocopos syriacus) este o pasăre din familia picidelor (Picidae), de mărimea mierlei negre, de culoare tărcată, albă cu negru și roșu în regiunea subcaudală, cu ciocul cenușiu, dur, ascuțit, cu muchii longitudinale și picioare negre, degete și unghii puternice, pentru cățărat pe trunchiuri, masculul cu ceafa roșie; se hrănește cu diferite insecte, viermi, larve, pupe și ponte; în sezonul rece consumă și semințe tari, boabe; este întâlnită în mai ales în vecinătatea așezărilor omenești, în parcuri, pădurici, terenuri de cultură (livezi, grădini) cu arbori și arbuști, își face cuibul în scorburi de copaci. În România este prezentă tot timpul anului și este răspândită îndeosebi în ținuturile joase.



















Coțofana este o specie de corvidă a cărei răspândire se întinde pe tot continentul european, precum și pe regiunea centrală, estică și vestică a Asiei. Există mai multe subspecii ale coțofanei pe cele două continente, în Europa fiind prezentă cu precădere ssp. pica, arealul ei de distribuție întinzându-se pe toată suprafața continentului, exceptând Pen. Iberică și regiunea nordică. Coțofana nu este o specie preferențială, adaptându-se cu ușurință oricărui tip de habitat, ajungând și la altitudini de 1.500 m. Specia poate fi observată cu ușurință în habitate antropice de toate tipurile, fiinda întâlnită atât în aglomerările urbane, cât și în zonele rurale, ocupând de asemenea teritorii și în habitatele agricole. Masculul și femela nu se diferențiază, capul, spatele, partea inferioară a târtiței și pieptul fiind negre, abdomenul și partea superioară a aripii de culoare albă, iar aripile și coada cu pene de culoare albastru-verzui metalizat. Penele cozii sunt foarte lungi, având aproape aceeași lungime ca și restul corpului, partea de deasupra a târtiței fiind de culoare maronie. În zbor, penele din vârfurile aripilor sunt de culoare albă. Lungimea corpului este de 45-60 cm, iar anvergura aripilor este de 56-61 cm, cu o masă corporală de 145-210 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 15-16 ani, iar în captivitate poate ajunge și la 20 de ani.











Vrabia de casa (Passer domesticus) este o pasăre mică (14–16 cm) sedentară sinantropă din familia paseride (Passeridae) cu penele de culoare cafenie împestrițate cu negru pe spate, cu fruntea, creștetul și pieptul cenușii, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată, răspândită în Africa de Nord și Eurasia (inclusiv în România și Republica Moldova) și introdusă în America de Nord, America de Sud, Australia și sudul Africii.