Moștenirea lui Ludovic Orban: lucrurile văzute și nevăzute de marele public pe care le lasă în urmă premierul liberal
Foto Inquam Photos / George Călin
În cele trei decenii de la Revoluție, România nu a avut un guvern mai hotărât să îndrepte lucrurile (instituțiile) decât guvernul Orban. Guverne hotărâte a mai avut, guvernele lui Dragnea, de exemplu, dar ele erau hotărâte să strâmbe lucrurile. În opinia mea, Ludovic Orban lasă două moșteniri:
În primul rând, un blitzkrieg purtat timp de 3 luni prin care, deși lipsit de suport parlamentar, a forțat câteva reforme și măsuri economice de bun simț (bunul simț e ceva extraordinar în România). A tras de coardă până când a fost demis de parlament, un parlament aflat azi în contradicție cu preferințele politice ale românilor.
Acest blitzkrieg a constat în numeroase schimbări, unele dintre ele fiind vizibile, altele mai puțin. De pildă, anularea taxei pe bănci stabilită prin infama Ordonanță 114 nu are efecte foarte vizibile, cu atât mai puțin apreciate de publicul larg. Este precum analgezicul pe care l-am luat eu o bună perioadă ca să îmi treacă durerea cervicală, care tot nu trecea. Dar asta nu înseamnă că medicamentul nu e bun, că nu e necesar. În spatele lui este o știință. Fără el aș fi fost complet anchilozat, știu precis asta fiindcă la un moment dat am făcut o pauză, enervat de persistența durerilor. Așa și cu anularea taxei pe bănci, lumea nu prea știe cu ce a ajutat-o. Însă, să ne amintim, efectul instituirii acestei taxe a fost aruncarea României în anticamera crizei, bursa s-a prăbușit și investitorii străini și-au înghețat toate planurile. Anularea taxei a calmat situația. E riscant pentru un guvern, care oricum duce lipsă de bani, să ia o măsură ale cărei efecte publicul votant nu le percepe imediat, asumându-și criticile ideologice ale intervenționiștilor. E riscant să guvernezi așa. Dar e un lucru de bun simț.
Guvernul a luat multe alte măsuri mai vizibile și mai puțin vizibile, pentru a pune ordine în administrația publică și pentru a duce economia pe un făgaș normal, nu le mai repet aici. Aceste măsuri i-au scandalizat pe unii. Nu știu dacă și cum vor trece toate aceste măsuri de sistemul democratic de „checks and balances" al separației puterilor, însă guvernul a fost perseverent și intențiile de viitor (vizavi de pensiile speciale, de exemplu) nu s-au schimbat. Încă o dată, mie mi se par de bun simț, dar așa cum spuneam, bunul simț este o raritate la noi.
În al doilea rând, Ludovic Orban lasă moștenire un lucru pe care eu îl consider mai important decât toată panoplia de măsuri pentru care, până la urmă, a fost dat jos din funcție de parlament. Este vorba de discursul politic. În cei 30 de ani de la Revoluție, România nu a avut un prim-ministru care să articuleze un discurs mai liberal decât Orban. Cei interesați să se informeze îi pot urmări nu doar interviurile la televizor, interviuri care prin natura lor oferă doar răspunsuri la probleme punctuale, ci luările de cuvânt la evenimentele publice ale partidului, cum a fost duminica trecută. Ludovic Orban nu face asta de trei luni, însă o face și după aceste trei luni. Unii ar putea spune: „Vorbe, dom’le, vorbele nu costă nimic!" Nu știu dacă vorbele nu costă, mie mi se pare că au un risc, dar chiar dacă ar fi așa, simple vorbe goale, tot e mare lucru că ele se spun. Vorbele creează o poveste, un întreg univers. Ideile vehiculate ajută la schimbarea mentalităților.
Au un efect persuasiv asupra funcționarilor publici, chiar și în lipsa oricărei măsuri administrative. Vorbele schimbă agenda publică. Uitați-vă în jur, astăzi bătălia ideologică este la fel de actuală ca la începutul anilor 1990 și, cred eu, se va înteți. Cu toată sinceritatea și tristețea, afirm că nu văd azi pe scena politică un „înlocuitor de Orban" care să puncteze mai bine valorile clasic liberale. Nici pe de parte. Cine să o facă? Remus Pricopie? Dacian Cioloș?
Eu această moștenire o prețuiesc cel mai mult. Într-o lume politică invadată de tehnocrați, de legiuni de experți și specialiști, Orban este omul cu busola ideologică. Și, vorbind despre importanța valorilor, le cultivă în mințile altora. Eu însumi fac acest lucru de mulți ani. Poate de asta văd lucrurile așa.
Apropo de liberalism, în România ar fi multe de făcut. Îi spuneam lui Ludovic Orban, la un moment dat, că sunt nori negri la orizont și că fără cultivarea educației și a valorilor liberale, poporul acesta cu 40% analfabeți funcțional va sucomba inevitabil în brațele „ciumei roșii" – deși nu neapărat în brațele PSD. Mi-ar plăcea să existe și în România o University of Chicago, care să lumineze viața politică. Mi-ar plăcea ca funcționarii publici să fie școliți într-un Philosophy, Politics and Economics de Oxford, mi-ar plăcea să avem think tank-uri liberale, măcar unul, că socialiste sunt.
Fiecare avem propriile nevoi, propriile idealuri, propriile dezamăgiri. Nu toți avem avem același discernământ politic. În aceste trei luni România a fost însă pe mâini bune. Ar fi putut să fie și mai bine? Absolut, întotdeauna se poate și mai bine, dar câteodată mai binele este dușmanul binelui. Poate cu o altă generație, într-o societate mai educată, lucrurile să arate mai frumos. Vom mai vorbi despre asta. Până una-alta, în noul context politic președintele țării va avea un rol important de jucat. Și am toată încrederea că îl va juca cu pricepere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu