A mai rămas ceva din Cesarom, numele
A venit și revoluția din anul 1989, mai bine zis lovitura de stat. Aveam acasă televizor color, aparatură de înregistrare video și audio. Mare lux la acea vreme. Casetele mele cu filme circulau prin tot cartierul. Cel puțin două sute de filme aveam în videotecă. La mulți ani după aceea mă întrebam de unde știu băieții mei engleza, la finețuri. Vizionaseră de multe ori fiecare film. Filmele nu erau traduse. Ce bine! Am contribuit indirect la educația lor. Și am mai făcut ceva, cu intenție , investisam câteva mii de franci elvețieni într-un monitor color Sony, cumpărat din Germania, în Elveția era foarte scump, cu 1800 dolari, și un calculator specializat pe jocuri din magazinele elvețiene cu 1000 SFR. Monitorul funcționează și acum pe post de televizor în cămăruța foștilor proprietari ai casei noastre de la țară unde au trăit nouăzeci de ani. Am procurat cărți de programare și o plasă de software-uri. Totul dintr-un salariu de mizerie la preturile produselor de consum din Elveția, 1500 SFR. Pentru România era un salariu de miliardar. Era unul din cele mai mari salarii pentru un diplomat român, la acea vreme. Vremuri, vremuri Taică !
Vai și amar Românie care ai trecut prin comunism, perioada neagră pentru poporul român!
Calculatoarele erau domeniul care ma delecta încă din timpul facultății. Partea teoretică a lucrării de stat o modelasem pe un Felix 256 la Institutul Politehnic București. Și așa am devenit "om cu știință de carte" în ale chimiei cuantice. Ce să-i faci dacă mi-au plăcut Științele exacte. N-am practicat niciodată chimia cuantică. Și totuși m-am lovit de ea în timpul stagiului militar obligatoriu, după facultate, când am studiat cu placere armele de distrugere în masă . În rest, comerț exterior, interior, asociat firme private, angajat la firme de stat, ministere, misiune externă , managerul propriilor firme, și acum un pensionar neliniștit cum zice soția unui bun prieten.
Să schițăm rapid metoda sigură de devalizarea economiei naționale după lovitura de stat din '89:
-obiectiv: cum să distrugi o țară , un neam, un combinat, o fabrică ;
- scop: limitarea distrugerilor viitoare în Romania.
Era prin anul 1995. Trecusem printr-o firmă privată, mai întâi ca angajat apoi ca asociat, cu obiect de activitate în producția și comercializarea de hardware și software. Îmi văzusem visul cu ochii. Deși eu eram responsabilul cu importul și exportul, comercializarea produselor finite, îmi făceam timp seara, fie la firmă, fie acasă, să studiez noile tehnologii, în detaliu. Învățăm multe lucruri despre hardware și software. Le aplicam. Ulterior, tot ce a fost tehnică de calcul în casa mea a fost asamblată și configurată de mine. Meseria este brățară de aur! Tineri, mai întâi învățați o meserie! Viata va poate duce în diverse locuri de muncă. Dacă nu vă place ce faceți, abandonați imediat și căutați munca ce vă satisface, inclusiv material!
Eu venisem de la stat la firma privată pe un salariu de cinci ori mai mare. Îmi plăcea ce faceam. Aveam arme și bagaje suficiente sa fac fata noilor provocari, experiențe în producție, altele pe plan extern în diplomație și pentru promovarea relațiilor comerciale al statului român pe o piață dură , Elveția, un centru comercial internațional de primă mână. Și încă ceva, pentru cârcotași, cu bani nu m-am întors în țară, înainte de asa zisa revoluție din '89. Cea mai scumpă era experiența pe care mi-am vândut-o, la un preț bun, ulterior.
Anul 1995 a fost anul cel mai dificil al carierei mele. Nu se mai lega nimic. Inflație galopantă. Părăsisem firma privată în condiții amiabile. N-am băgat nici-un ban în ea, n-am luat nici-un ban la pleacare. Familia mea a trăit tot anul 1995 cu suma de 2000 dolari, acumulați anterior. Și încă o lecție de viață : să nu acceptați niciodată ca la firma la care sunteți acționar sa fie angajate rude, copii, soțiile patronilor!
Experiența mea tehnică nu valora nimic după lovitura de stat. Noroc cu o diplomă în comerț, obținută în urma unei perioade de pregătire la Ștefan Gheorghiu. Alături de experienta de comerț exterior, diploma a valorat aur. Asta a fost salvarea mea la începuturile erei postrevolutionare.
Am cunoscut clipe grele. Trădătorii de țară au fojgăit pe lângă mine. Acum aceștia scriu cărți. Multe le am in biblioteca personală înțesată cu câteva mii de volume. Nu cred că voi ajunge să le termin de citit vreodată. Îmi e scârbă de unii din autorii lor, trădători de țară.
Altă prostie. Am strâns ca șoarecele, cărți , cărți și iar cărți . Copiii, nepoții rareori se ating de ele.
Noroc cu era digitală. Ma delectez cu cărțile franțuzești, descărcate din Biblioteca Națională a Frantei. Am o bibliotecă de sute de volume pe un cip de memorie. Alte vremuri, alte cărți, alte formate.
Dupa luni de stand-by în anul 1995 și un concurs la o renumita fabrică de stat, Cesarom, am cunoscut în detaliu metodele de devalizarea economiei naționale :
- directorul și-a înființat o firma paralela;
- și-a angajat pe cineva printr-un concurs fioros; am fost 12 pe un loc;
- l-a transformat pe noul angajat în noul lui colaborator de incredere***.
- a încercat prin noul colaborator, cred ca printr-o metodă folosită anterior, sa scurgă profitul către firma lui, oferindu-i acesteia preturi preferențiale, mai mici, fie vorba între noi, decât cele practicate.
Firma mamă , vacă de muls pentru conducerea fabricii care își deviase exporturile prin firme căpușă, se sufoca în datorii. Volumul direct de export al fabricii era execrabil.
Conducerea fabricii, la angajare, îmi oferise bonus. La un export pana în 50.000 dolari primeam 1% la salariu din valoarea contractului de export, peste această valoare 1,5%. Am realizat o primă operațiune prin munca mea realizată de acasă, în timpul liber. Valoarea primei operațiuni a fost de 250.000 dolari. Credeți că am primit bonusul? Niciodată . Am plecat prin transfer la o alta fabrică de stat cu o altă conducere de hoți. Economia socialistă trebuia dărâmată, la firul ierbii. Ordinul a venit pe tancurile , de atunci, ale Vestului.
Terenurile fostelor fabrici, combinate au fost arate. Acum crește iarba. Asta-i producția industrială a României capitaliste, actuale. Să nu exagerez. Avem industrii, multe in lohn, altele cu valoare adăugată locala foarte mică. Profiturile merg afară. Multinaționalele sunt la putere. Materiale prime, noi descoperite, nu știm cum sa scăpăm de ele. Hoții sunt în acțiune . Țara gâfâie. PIB-ul nu acoperă toate datoriile interne și externe. Vom trăi și vom vedea, mulți dintre noi dacă vom mai trai!
Am devenit piață de desfacere. Industrie, ioka!*** Omul de încredere eram eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu