MAFIA ÎN ACȚIUNE. DENISE RIFAI DATĂ AFARĂ DE LA KANAL D.

Priviți români realitatea dură! IMPOSTORII AU CAPTURAT ȚARA!

Războaiele din Ucraina. Și acum îi ajută toți! Pentru toate acele otrepe de tip neobolșevic care gâtuiesc românii și celor care nu citesc istoria.

Războiul ruso-ucrainean de acum un secol și planul Ucrainei de a cuceri Bucovina. Cine a fost controversatul Simon Petliura, asasinat de un evreu dornic de răzbunare

Războiul din Ucraina nu a fost singurul conflict militar de anvergură din istoria celor două țări beligerante, Federația Rusă și Ucraina. Acum 100 de ani, sub comanda lui Simon Petliura, Ucraina încerca să se desprindă de URSS, gigantul bolșevic în care se transformase Imperiul Rus după Revoluția din 1917. Figură enigmatică, lider carismatic și capabil să mobilizeze masele, ofițerul superior din faimosul regiment al cazacilor a reușit să coaguleze rapid o mișcare naționalistă. A fost foarte aproape să reușească independența Ucrainei. În acest plan a fost angrenată și România, apoi și Polonia. 

Primele războaie dintre ruși și ucraineni datează încă de la 1654, anul când cazacii zaporojeni semnau cu rușii un tratat, fiindcă aveau nevoie de sprijin militar în lupta cu polonii. Însă, războiul din perioada 1918-1922 pentru independența Ucrainei are o semnificație deosebită, implicând până la un punct și Regatul României.

Acum un secol, doar capriciile istoriei au făcut ca țara să rămână captivă în corpul Sovietelor, în care se transformase Imperiul Rus după asasinarea țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale.

Petliura a fost unul dintre liderii mișcării de eliberare ucrainene, care în tăvălugul istoric creat a angrenat ca aliat inclusiv Polonia, invadată la rândul său de armata bolșevică subordonată liderilor comuniști Vladimir Lenin și Lev Troțki.

Ucraina a devenit republică, iar Petliura primul ei președinte, fiind totodată și șeful armatei Ucrainei.

Țarul Nicolae al II-lea Romanov și familia sa au fost asasinați de bolșevici. Momentul a marcat căderea Imperiului Rus și crearea Sovietelor

Dupa abdicarea țarului Nicolae II, în martie 1917, la Kiev s-a constituit Rada Centrala (autonomă) a Ucrainei, sub conducerea naționalistului Mihailo Hrusevski.

• În iulie 1917, Rada Centrală i-a încredințat lui Vladimir Vinnicenko sarcina de a forma un guvern național. Intră în scenă Symion Petliura ca ministru pentru probleme militare.
• Însă, seismul din Imperiul Rus odată cu cucerirea puterii de către bolșevici, la 25 octombrie 1917, și presiunile germanilor asupra puterii de la Kiev de a se desprinde de Rusia au determinat Rada Centrală să proclame, la 25 decembrie 1917, independența Republicii Populare Ucrainene.
• Încă la sfârșitul lui 1917, s-au accentuat disputele dintre liderii tradiționaliști ai Radei Centrale, înclinați spre o autonomie, si cei din jurul hatmanului Pavel Skoropadski, sprijinit direct de germani.
• În paralel, cu puțin timp înainte de semnarea păcii de la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică și Puterile Centrale (3 martie 1918), Armata roșie a forțat la Harkov un „guvern sovietic ucrainean" și a proclamat Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. La sfârșitul lunii februarie 1918, trupele acesteia reușesc să ocupe Kievul.
• Prin tratatul semnat la Brest-Litovsk, Puterile Centrale au impus Rusiei Sovietice recunoașterea independenței R.P. Ucrainene și retragerea trupelor bolșevice de pe teritoriile acesteia.

Prăbușirea militară a Puterilor Centrale, dezmembrarea Austro-Ungariei și retragerea trupelor germane din Ucraina au atras în conflict și teritoriile administrate până atunci de Austro-Ungaria.

• În noiembrie 1918, naționaliștii ucraineni proclamaseră o „Republică ucraineană" cu capitala la Coțmani, în nordul Bucovinei, și ceruseră integrarea Bucovinei în Ucraina.
• În final, proiectul a fost stopat prin intrarea trupelor române în Bucovina.

În 1919, armata Sovietelor a pornit contraatacul împotriva Ucrainei. Potrivit istoricilor, soldații lui Petliura s-au dedat la adevărate pogromuri.

Hatmanul Pavlo Skoropadsky

Devenit lider al Ucrainei în perioada martie-noiembrie 1918, hatmanul Skoropadsky a impus o putere de orientare conservatoare. El urmărea să asigure independența deplină față de Rusia și să reconstituie „patrimoniul teritorial istoric" al Kievului.

Însă, după retragerea trupelor germane din Ucraina, Skoropadski nu s-a mai putut mentine la putere. La sfârsitul lunii noiembrie 1918 conducerea a fost preluată la Kiev de un Directorat în frunte cu Semion Petliura, adept fanatic al independentei țării sale.

Totuși, acesta se va dovedi incapabil să propună un program unitar și coerent de organizare internă a tinerei republici ucrainene.

Profitând de slăbiciunile noului regim de la Kiev, la sfârsitul anului 1918, Armata Roșie a declanșat o ofensivă generală. Directoratul R.P. Ucrainean declară oficial război Rusiei Sovietice, la data de 16 ianuarie 1919, mizând pe ajutorul trupelor aliate debarcate în Crimeea pentru a-l sprijini pe generalul alb-gardist (n.r. – gărzile rămase fidele Țarului Nicolae) Denikin, dar și pe concursul fostului său inamic Polonia.

Însă, lipsiți de sprijin, naționaliștii n-au putut rezista prea mult. La 5 februarie 1919, Armata Roșie ocupă din nou Kievul. La sfârsitul lui aprilie 1919, bolșevicii ocupă și orașul istoric Odessa. În vestul Ucrainei, în Galiția, la Lvov, apare un nou stat ucrainean.

În ianuarie 1919, într-o atmosferă de frenetic optimism național, cele două state ucrainene proclamă unirea, una dintre cele mai efemere construcții statale de la sfârșitul Primului Război Mondial, scrie Historia. Directoratul aflat la putere l-a numit în fruntea armatei pe hatmanul Simon Petliura.

Simon Petliura (foto: Wikimedia Commons)

După înfrângerea lui Denikin în toamna anului 1919, Armata Roșie devine forța dominantă în Ucraina. Deși pătimașe în naționalismul lor, forțele numeric inferioare ale lui Petliura nu reusesc să stăvilească torentul bolșevic.

• La 9 decembrie 1919, Petliura s-a retras pe teritoriul Poloniei, țară care îl recunoscuse drept șeful legitim al noului stat ucrainean.

Trupele poloneze mărșăluind victorioase în Kiev, în mai 2020. Foto: Muzeum Wojska Polskiego

Operațiunea Kiev în punctul său de maximă dezvoltare, iunie 1920. Foto: Wikipedia

Succesul ofensivei sovietice, începutul lunii august 1920. Foto: Wikipedia

• În schimbul recunoașterii Galiției ca parte a statului polonez, în aprilie 1920, Petliura semnează o alianță, Pactul de la Varșovia, prin care Polonia oferea ajutorul său pentru eliberarea Ucrainei de trupele Armatei Roșii.
• Totuși, după succesul inițial fulminant al trupelor polono-petliuriste în fața Kievului, contraofensiva bolșevică condusă de Mihail Tuhacevski ajunge la Vistula, amenințând chiar capitala poloneză, Varșovia.

Singura regiune care nu a fost cucerită de bolșevici rămâne cea a orașului Lviov din sudul Galiției. Însă, soarta războiului s-a schimbat din nou în favoarea polonezilor în august 1920, când Armata Roșie a fost învinsă la porțile Varșoviei și este forțată să se retragă.

Lev Troțki inspectând trupele bolșevice pe frontul din Harkov. Foto: Wikimedia commons

Forțele alb-gardiste au încercat să profite de înfrângerea bolșevicilor, lansând o nouă ofensivă în sudul Ucrainei. Înfrângerea din Polonia, ofensiva „albilor" din sud și situația economică grea i-au forțat pe bolșevici să dorească încetarea conflictului cu polonezii.

Pe 12 octombrie 1920, delegația sovietică a semnat un armistițiu cu Polonia și a demarat tratativele de pace. Între timp, forțele lui Petliura, cu efective de aproximativ 23.000 de luptători, care controlau teritoriul ucrainean de la granița cu Polonia, plănuiseră o ofensivă pentru 11 noiembrie, dar au fost atacați de Armata Roșie pe 10 noiembrie.

După o serie de lupte, forțele ucrainene au fost alungate până pe 21 noiembrie 1920 de pe teritoriul care îl controlau, fiind obligate să se refugieze pe teritoriul polonez.

Pe 18 martie 1921, Polonia, Ucraina și Rusia semnează la Riga un tratat de pace, care  punea efectiv capăt obligațiilor pe care și le asumase Polonia în cadrul alianței cu Republica Populară Ucraineană. Practic, Rusia Sovietică recunoștea prin acest tratat controlul Poloniei asupra Galiției și Ucrainei apusene.

La rândul său, Polonia recunoștea existența Ucrainei Sovietice în regiunile centrale, sudice și răsăritene ale Ucrainei.

• Deși victoria poloneză a asigurat independența statului, în final nu reușește să elibereze teritoriul Ucrainei. Ucraina devine oficial parte a Uniunii Sovietice în decembrie 1922.

Petliura este nevoit să plece în exil. La 25 mai 1926, la Paris, Petliura a fost asasinat de anarhistul Sholom Schwartzbard. Acesta fusese condamnat anterior pentru jaf armat asupra unei bănci. Părinții lui Samuel se numărau printre cei 15 membri ai familiei sale care fuseseră uciși în pogromuri.

Rolul lui Petliura în pogromurile înfăptuite de armata sa în perioada 1919-1920 rămâne încă neelucidat. De orientare social-democrată, Petliura nu a făcut niciodată afirmații cu caracter antisemit, în timpul exilului învinuind chiar lipsa disciplinei pentru pogromurile înfăptuite sub administrația sa, mai notează sursa citată.

Unele surse îl consideră pe Schwartzbard agent al poliției secrete sovietice.

În procesul care a urmat, avocatul lui Schwartzbard a motivat că acesta a avut dreptul să răzbune moartea rudelor sale, victime ale pogromurilor. Juriul francez a găsit argumentul suficient de convingător pentru a-l achita definitiv pe Schwartzbard.

RECOMANDAREA AUTORULUI

• Putin, la 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: "Tancurile germane LEOPARD cu cruci pe ele ne ameninţă din nou"/"Rusia are cu ce să răspundă la livrările de tancuri pentru Ucraina"
• Parlamentarii ruși ar urma să declare prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX"

Articol din Gândul.ro

Socul. O rețetă de SOCATĂ.

Elder

Sambucus nigra L.

Caprifoliaceae

Elder is a small common tree, present throughout Europe with the exception of the Mediterranean zone.

Its genus name, ‘’Sambucus’’ derives from the Greek “Sambyke”, which was a kin dof flute made from the branches of this plant, from which the marrow had been removed.

In France, there are three specis of elder:

Le sureau yèble, Sambucus ebuluswhich remains herbaceous (without wood at its base). Its flowers are white with red anthers and its black fruits are grouped into upright umbels. Be careful, this elder Is poisonous in all its parts.

Le sureau à grappe, Sambucus racemosa, with yellow-green flowers and red fruits. It grows mainly in the mountains.

Le sureau noir, Sambucus nigra, with yellow-green flowers and red fruits. It grows mainly in the mountains.

Our relationship with black elder is very old and rich. Archeological excavations in Switzerland and Italy have established that elderberries were commonly used during the Neolithic era (4500-3000BC), before the use of cereals.

Today, they are still consumed, in jelly or jam, mixed with blackberries for example, to add consistency. Fresh berries are laxative.

Elderberry juice, slowly reduced on low heat, is a traditional treatment for the flu and cough.

The Elder tree has a good reputation in many parts of Europe: protector of pregnant women in Sweden, is known for repelling the evil eye as well as lightnings in Russia and to scare away thieves in Sicily. It is thus still frequently planted for its protective virtues near ancient dwellings and farms.

These pagan traditions received opposition from the Catholic Church, which tried to tarnish the elder’s reputation by making it the tree on which Judas hanged himself, explaining why the fruit umbels curled down towards the floor of shame. This statement is highly unlikely, given the ecology of the tree (rather Nordic), its modest size and the low resistance of its branches…

The flowers are used in herbal medicine as sudorific and febrifuge, against fever, chills and colds. In external use, they have an anti-inflammatory and softening action.

Some umbels can be added to a bath to relieve irritation and itching. Elderflowers are very fragrant and can therefore be used in many preparations: syrup, cream, ice cream, donuts, lemonade (see recipe below).

The green parts of elder, such as bark and leaves, have a strong and unpleasant smell and can cause poisoning (diarrhea and vomiting). They are used in decoctions or purine to fight aphids and flea beetles.

Elders have a strong ecological role: its berries feed more than 20 bird species (starling, tit, thrush…) and its dense foliage and branches provide a breeding ground for birds, while helping to fight crop pests.

Wild bees shelter in its hollow branches. It is definitely a valuable companion for organic farming and an ally in the garden.

Elders still have other promising uses: the stem marrow is a very good insulator, close to cellulose wadding. Its cultivation may soon be able to supply the production of fully ecological and renewable insulation.

Elder lemonade

Place 50 g of pure elderflower in 7 liters of water. Add a sliced lemon.

Leave to rest for 24 hours and filter with a cloth sieve.

Add 1 kg of sugar and the juice of another lemon, mix well and leave to rest for another 24 hours.

Pour into dark glass bottles, close tightly, and keep the bottles in a cool place away from light.

Serve cold after 3 to 4 weeks.

Eu vă zic rețetanoastră, practicată de peste 40 de ani. O am de la o moldoveancă, colegă de birou, Laborator Cromatografie în fază gazoasă, CENTRUL de Cercetări ICECHIM de pe platforma COMBINATULUI PETROCHIMIC, Pitești. Ce vremuri!

- 10 litri apă;

-    2 lămâii, tăiate felii;

-    5- 700 g zahăr;

-  15 pălării de inforescențe soc;

-  1/2 cănuță oțet, preferabil de mere;

-  1/2 linguriță sare de lămâie ( acid citric).

Se amestecă bine componentele cu mâna și se zdrobesc feliile de lămâie și inflorescențe. 7 zile se lasă la fermentație. Se amestecă zilnic compoziția. Se trage lichidul în sticle care se astupă cu dopuri și se pun la rece și întuneric, de preferat beciul.

O băutură excelentă de vară!

Eu am făcut diverse combinații, cu ramuri de mentă, flori de salcâm.

După 7 - 10 zile se ibține

Am început să am dislexie.😅😅😅😅

Citesc informații despre eroii actuali, președinte, premier guvernanți, miliardari români, politicieni, curve, homosexuali, foști președinți, foști senatori, deputați, actuali de asemenea..... 

Mă apucă groaza. Cred că m-am îmbolnăvit de DISLEXIE...

DISLEXIE, dislexii, s. f.
(Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie.
[DEX '09]

Ies în târg să mă aerisesc.

🤠🤠🤠

Manipulare grosolană pentru IMPOSTOR

De Acord întru totul! Eu aș fi mai drastic: -Ducă-se Dracului cu tot neamul lor de comuniști! Le văd, încă, urmașii lor, ONG-ști, USR-iști, stahanoviști, pupincuriștii....

MILUŢĂ ... 

              

              - Ce mi-a plăcut mie sub comunişti, vorba vine, arde-i-ar focul Iadului în vecii-vecilor, a fost ordinea, mă, ordinea! Te trezeai frumuşel la ora trei, dar la trei, că dacă te lua cumva somnul şi te trezeai la patru, adio lapte! Dacă vroiai şi telemea şi unt, atunci era musai să te trezeşti de la unu, unu şi jumătate! Te rezemai frumuşel de zidul alimentarei până începeau să vină şi restul de pe scara blocului, după care, aşa ca omul deştept, deschideai frumuşel o listă a „ordinii de aşezare” şi gata, mă, gata, aşteptai frumuşel până venea maşina cu bunătăţi! Intrai, erai servit omeneşte, dacă nu apucai nu apucai, chiar dacă timpul de aşteptare era cel potrivit , după care, aşa ca omul civilizat, mergeai acasă cu ceea ce cumpărai!

              Bă, eu de când mă ştiu am stat la cozi! Cozile, indiferent la ce, că la noi aşa s-a pomenit , dacă s-a dat ceva, s-a dat numai după ce s-a format o coadă, mă atrăgeau aşa cum atrage acuma domnul ăsta care se duse un pic la puşcărie, fecali ăsta, cum îi zice... 

              Bă, eu am avut mereu impresia că aparţin unei lumi cinstite, dar cinstite, nu aşa, doar prefăcută că e cinstită! 

              La  mine, viaţa a fost doar coadă şi ordine, coadă şi cinste, coadă şi aşteptare, bă, aşteptare, că n-a dat dracu-n nimeni cu păcate, fără să fie chemat de cineva! 

              Acuma ce am? 

              Ce am eu acuma, după ce am fost la Revoluţie şi după ce, într-un moment de frumoasă nebunie, dar nebunie-nebunie, că altfel nu se explică, singur-sigurel mi-am tăiat ordinea, adică mi-am tăiat coada, cinstea şi aşteptarea? 

             Ce am eu, acuma? 

             Cine poate să-mi spuie mie, om cu mintea la el, că altfel nu-l mai bag în seamă,  cu ce m-am pricocpsit eu după Revoluţie? 

             Ştiu placa! O să-mi spuneţi că acuma am libertate! Ce vorbeşti, domnule? Care libertate? Libertatea să mor de foame? Să mor de sete? Să mor de dor de muncă şi nimeni să n-aibă nevoie de mine? Despre ce libertate vorbim? 

             Unde este libertatea mea de a sta la o coadă-coadă, adică o coadă sănătoasă, şi într-un final, totuşi să primesc ceva? 

             Acuma dacă nu stau la coadă, ce primesc?

             Aud? 

             Acuma trec toţi derbedeii pe lângă mine şi-mi flutură în ochi averile furate de la Stat, de la Statul pentru care mi-am riscat libertatea şi viaţa la Revoluţie, de la Statul acesta al nostru, al tuturor, pe care unul ca mine, unul prost de cinstit şi care a stat la coadă toată viaţa lui, l-a apărat, şi l-a cinstit, şi l-a iubit, şi a fost pe câmpurile de bătaie pentru integritatea lui... 

              Cine mai sunt eu în ziua de azi? 

              Un nenorocit, un prost fără nume, fără realizări, fără nimic! Un anonim al lumii, un gunoi în care scuipă orice bişniţar de rând, un vierme al pământului care-şi caută ultimul refugiu pentru a nu fi strivit de marii golani ai timpului!

               Bă, fraţii mei, stau aşa ca prostul, singur-singurel şi mă uit la tot felul de „oameni cu avere”! Ce nenorociţi, ce derbedei, ce pramatii, ce golani, ce nimicuri... 

                Bă, nu găseşti zece oameni cu avere sănătoasă în toată ţara asta de golani! 

                Eu nu vă mint, că n-am motive, n-am ambiţii, nu mai am nici pentru ce trăi! Eu vă spun, aşa, ca la nişte fraţi mai buni ca mine şi mai deştepţi! Cu ăştia de-acuma, moare Ţara, mă, moare Ţara!

                Băăăăăă, moare Ţara de dor de oameni, că fără oameni nu există Ţară şi nimeni nu vrea să-i asculte plânsul! 

                Unde am ajuns? 

                Cine ne-a adus aici? 

                O să mor, bă, o să mor şi n-am cui să-i mai spui ce mă doare, ce nevoi am, de ce sunt supărat... De ce nu mă ascultă, bă, lume, nimeni? De ce? 

                D-aia venii aici, la casa bătrânească de la ţară! Aici pot cel puţin să vorbesc singur, să urlu cu adevărat, dacă vreau, să plâng, dacă-mi trebuie şi să mă rog lui Dumnezeu, dacă o fi cazul!...

              Aşa vorbea nenea Miluţă, cu ochii duşi aiurea peste gardul de la drum, gard de-o seamă cu el, ce sta să cadă, vara trecută. 

              Şi vorbea,vorbea singur, vorbea ore întregi, vorbea cu salcâmii de pe marginea şanţului, vorbea cu apa tulbure din pârâiaşul ce-i trecea pe la poartă, vorbea cu pietrele din mijlocul şoselei...

              Când era în formă, devenea pătimaş şi înjura. Înjura de cristoşi, de dumnezei, de toţi sfinţii, înjura aşa cum îi veneau, toţi şi toate, la gură. Înjura şi vorbea la fel, cu întrebări şi cu răspunsuri pe care tot el le formula.  

            Când era melancolic, că avea şi astfel de stări, nenea Miluţă vorbea numai şi numai cu   Ea... 

             Ea, Maria lui, „muierea lui cea sfântă”, cum îi tot spunea atunci când durerile îl „pridideau” , plecase de mult din curtea lui, dar din sufletul lui nu ieşise niciodată! 

             Când vorbea cu Ea, nenea Miluţă devenea alt om! Nu-i pronunţa numele fără să se închine şi nu deschidea gura până nu-şi ştergea prima lacrimă de pe obraz! Apoi, aşa, dintr-o dată, devenea vioi, întinerea cu câţiva ani, îşi dregea glasul cu o tuse măruntă şi seacă! 

             Niciodată n-am să mai văd un bărbat atât de legat sufleteşte de femeia lui, aşa cum era nenea Miluţă! 

            - Fă, Marie, mă, fata tatei, tu ce mai faci? Ia să-mi spui tu mie, ce mai faci pe acolo, că pe aici  este tot aşa cum ştii! Minciuni şi mincinoşi, şnapani şi derbedei, hoţi care golesc Ţara de tot ce are mai frumos, şi ne golesc şi nouă sufletele şi ne ucid încet-încet în fiecare zi... Să nu uiţi să le spui ălora de-acolo, dacă te-or întreba, că şi eu vreau să vin la tine! Să le spui tu, tu care ai fost cea mai curată femeie de pe pământul ăsta nenorocit, că sunt plin de păcate, că sunt un om rău, că n-am fost niciodată în stare să-ţi spun cât de mult am ţinut la tine, cât de mult m-am luptat eu pentru sănătatea ta,  şi cât de mult am vrut eu să trăieşti... Să le spui sub jurământ, că mă căiesc zi şi noapte, noapte şi zi, dar ce folos? Cine mi te mai aduce înapoi? Fă, Marie, mă, fata tatei, tu ştii ce fac eu acuma, aici, aici cu hoţii ăştia? Stau de-o parte, Marie, tată, stau de-o parte, că nimic din ce se întâmplă pe aici nu-mi place şi nu-mi aparţine...Tu ai plecat, ai plecat aşa, fără să-mi spui şi mie din timp, ai plecat supărată poate pe nemernicia mea, că n-am reuşit să fac nimic pentru tine, nimic pentru suferinţele tale, pe care, eu, nenorocitul, nu le-am crezut când trebuia şi nu le-am dat importanţa cuvenită! M-am crezut  mereu bărbat important, m-am dat ceea ce nu eram, şi abia acuma când nu mai pot face nimic, dar absolut nimic să îndrept din greşelile unei vieţi, am rămas aici, ca un prost bătrân şi singur, să îndur singur nemernicia ăstora... Nu-mi vine să mai fac nimic. Tot ce-am făcut, am făcut degeaba! Tu ştii, fă Marie, fă, că de când ai plecat tu, eu n-am pus lingură cu ciorbă-n gură? La ce să mai mănânc degeaba? Pentru cine să mai trăiesc? Sunt un străin printre străini, asta sunt şi nu mai vreau, nu mai vreau! Abia aştept să vin la tine, abia aştept...

                De ieri, nenea Miluţă n-o să mai vorbească nimănui de pe aici! L-a găsit Lina lui Toacă, întins pe gardul de la şosea, cu ochii duşi undeva spre Cer şi cu mâinile împreunate în jurul pieptului. 

             Mulţi, desigur neştiutori, se întreabă de ce o fi murit un astfel de om, că doar era singur, avea pensie bună, nu-i lipsea nimic şi nu avea grija nimănui... 

             Noi, noi, cei care-l cunoaştem de multă vreme pe domnul Miluţă ştim sigur că a plecat dincolo pentru că aşa a vrut, pentru că n-a vrut să mai stea alături de străini şi poate că acolo şi numai acolo,  o să-şi găsească pe cineva care să-l asculte, să-l ia în seamă, şi de ce nu, chiar să-i dea dreptate! 

             Poate că ea, Maria lui, muierea lui şi sfânta lui, o să-l asculte, o să-i facă ciorbă şi o să-l facă să se simtă din nou un om important, că pe aici pe la noi, oameni singuri ca nenea Miluţă nu mai au cam de multă vreme, căutare... 

             - Alo, nene Miluţă, măi, nene Miluţă, nu vrei să mă chemi şi pe mine la dumneata?

George Rizescu, 17 iulie, 2013, Piteşti.

O fotografie emblematică, Consilul Păcii, Washington, 19.02.2026:

UN Adagio:

Vară anului 1989, Magazinul de Carne, Șoseaua Panduri, undeva lângă Spitalul de Urologie, BUCUREȘTI:

La ora 05. 00 m-am așezat la coadă în așteptarea mașinii cu CARNE. M-am trecut pe listă. Am așteptat peste 12 ore. Mi-a intrat os prin os toată ziua în așteptarea tainului. Nici apă n-am băut. Ardea soarele verii. Parcă prevestea LOVITURA DE STAT de la sfârșitul anului. 

A venit mașina. Mulțimea era agitată și furioasă. Ultimul pachet cu spinări de pui "Petreuș" a fost prins de mine. Mulțimea înfometată era să mă strivească de tejgheaua VÂNZĂTORULUI. Clasa vânzătorilor din hrubele cu alimente, comuniste, au urmași astăzi, MARII CAPITALIȘTI, gen BECALI.

Acasă așteptau trei guri înfometate. Azi, acestea mă ironizează că aș fi comunist, putinist, trumpist, georgist. Ptiu, DRACE!

Nu vreau să mai adaug NIMIC.

Ironie: Rizescu este originar din comuna BOGAȚI, județul DÂMBOVIȚA. Eu din fosta comună DEJOI, județul VÂLCEA. Halal să ne fie!

Cuvântul Halal (în arabă: حلال) provine din limba arabă și înseamnă „permis”, „legal” sau „autorizat” conform legii islamice (Sharia). 

Wikipedia

 +1

Iată principalele aspecte legate de semnificația și utilizarea acestui termen:

Sens general: Halal se referă la orice acțiune, comportament sau produs care este permis musulmanilor să o facă sau să o consume.

Opusul (Haram): Termenul opus este Haram, care înseamnă „interzis” sau „păcătos”.

Context alimentar: Cea mai comună utilizare a termenului este legată de alimentație. Mâncarea halal este cea conformă cu regulile islamice, excluzând produse precum carnea de porc, alcoolul și produsele derivate de la acestea.

Sacrificarea rituală: Pentru carne, "halal" înseamnă că animalul a fost sacrificat conform unor proceduri specifice, prin tăierea venei jugulare și a arterei carotide, însoțită de o invocare a numelui lui Allah.

Aplicabilitate extinsă: Pe lângă mâncare, conceptul se aplică și în finanțe, îmbrăcăminte, cosmetică, farmaceutice și în stilul de viață, reprezentând un standard de etică și puritate. 

Wikipedia

 +6

În esență, un produs Halal este considerat sigur, igienic și conform cu normele religioase musulmane.

Scarabeul sacru

Scarabeul este unul dintre cele mai cunoscute simboluri utilizate de către vechii egipteni. Faraonii s-au închinat acestora și, cel mai probabil, aveau o importanţă sacră pentru ei – așa cum este crucea pentru creștini.

Colecționarea antichităților egiptene a fost practicată de muzeele europene începând cu sec. al XIX – lea nu doar ca urmare a interesului pentru Egiptul antic, considerat leagăn al culturii omenirii, ci mai ales în scopul educării publicului larg. Colecția de antichități egiptene din Muzeul Național al Banatului este formată din 52 de piese: 17 amulete, 5 scarabei și un scaraboid, 13 figurine ușabti, 3 statuete, 1 statuie și alte câteva elemente surpriză. 

Piesa din fotografie face parte din colecția Muzeului Național al Banatului, fiind o donație din partea lui Maximilian Herz. Misteriosul scarabeu provine dintr-un mormânt din Memphis și pare a fi fost o amuletă atașată de țesătura de pe pieptul unei mumii. Baza scarabeului este gravată cu un copil așezat cu fața spre dreapta (privitorului). Însemnele ce pot fi citite sunt „Pa khered n Re” („Copilul lui Re”), semne ce apar în interiorul unui cadru oval.

Steatitul, materialul din care a fost confecționată amuleta, are o putere (pare-se) specială, fiind capabil să conducă o persoană decedată către o viaţă nouă, veşnică. Inițiații scarabei au servit drept simboluri ale esenței nepieritoare, ale nemuririi şi învierii. Dar în viaţa „pământească”, reprezentările scarabeului erau păzitori ai caselor şi paznici ai inimii omului.

Faptul că s-au gasit atât de mulți scarabei din piatră dovedește că aceștia erau unul dintre obiectele decorative preferate ale egiptenilor. Datorită legăturii sale cu Soarele, scarabeul simboliza partea sacră din natura omului. Aripile sale frumoase erau ascunse sub carapacea sa lucioasă simbolizând sufletul înaripat al omului ascuns în al său înveliș terestru.

Scarabeul sub lupă

Capul (clypeus [scut], frons [fața], ochii, gena [obrajii] și pronotum [segmentul dorsal al prothorax-ului] sunt bine reprezentate. Un șanț separă pronotum de elitre, care sunt despărțite printr-o linie. Membrele anterioare, din mijloc și din spate bine delimitate. Perforație longitudinală, partea din față a capului (scutul) este ciobită, iar baza spartă în mai multe locuri (sus, jos, stânga și dreapta). Material: steatit, cu glazură verzuie (și unele pete portocalii pe spate). Dimensiuni: lungime 1,85 cm; lățime 1,51 cm; înălțime 0,9 cm. Datare: Dinastiile 19-22.

Foto: Muzeul Național al Banatului

Afară - i omăt. Citesc ce scriu alții. Mă ia dorul de ducă.

De unde atâta curaj și asumare,când el este un impostor!

Ce ar fi trebuit să-i spună Nicușor Dan lui Trump la summitul de pace:

 Domnule Trump,

 Sunt Nicușor Dan, vin dintr-o țară care nu a fost în război, dar arată ca după unul cu propriile ei guvernări.

 Noi n-am avut bombardamente, dar avem spitale care rezistă prin optimism. Avem saloane unde pereții știu mai multă istorie decât pacienții. Avem aparatură care pornește doar dacă o rogi frumos.

 N-am avut front, dar avem școli unde tencuiala face practică la fizică. N-am avut blocadă, dar pensionarii trăiesc ca și cum ar exista raționalizare.

 Pensionarii noștri sunt performeri. Fac echilibristică lunară între facturi și medicamente. Trăiesc la limita subzistenței, trăiesc la limita răbdării.

 Și noi am venit aici să vorbim despre reconstrucția Gazei?! Ce ar fi să ne ajutați și pe noi?

 România ajută Ucraina. România ajută Moldova. România e gata să ajute și Gaza. Suntem atât de solidari încât, dacă mai apare un continent în dificultate, trimitem și acolo un comunicat. Pe noi cine ne ajută, că noi am ajuns în recesiune tehnică, tot ajutând pe alții.

 Domnule Trump, noi vorbim despre stabilitate regională, dar la noi stabilitatea e un sport extrem. Deficitul aleargă mai repede decât economia. Prețurile cresc cu entuziasm. Salariile mor de spaimă!

 Nu spun să nu fim solidari. Spun doar că e un talent special să promiți stabilitate globală când stabilitatea ta internă tremură la fiecare rectificare.

 Noi nu avem nevoie de discursuri despre leadership regional. Avem nevoie de spitale care nu se închid pentru că plouă. De școli unde viitorul nu stă la coadă la autorizații. De pensionari care să trăiască demn, nu calculați la limită.

 Poate că, înainte să reconstruim lumea, ar fi util să terminăm măcar un spital la noi. Unul. Cap-coadă. Cu panglică, cu recepție finală și fără prelungiri până la următoarea generație.

 Pentru că altfel riscăm să fim singura țară care oferă consultanță în reconstrucție, în timp ce ea însăși e șantier permanent.

 România nu e săracă. România e administrată prost. Și diferența asta costă mai mult decât orice ajutor extern.

Nu vrem să salvăm lumea. Am vrea, pentru început, să ne putem salva pe noi.

Angelica Alexe

Schimb registrul. Deschid ROMANIA TV. Un fost senator o face pupincuristă pe o duduie PNL-istă, MARDARE parcă o cheamă. O ascult. Recită punctajul premierului: În România totul este bine. Ascult și înjur. Înjur cu foc 🔥🔥🔥🔥🔥. O să-mi ia foc tableta!

CIULINUL DE AUR

Scolymus hispanicus L. (ciulinul de aur) – familia Asteraceae

Denumirea plantei vine de la cuvintele latinești scolymus = scaiete, aluzie la faptul că planta este foarte spinoasă și hispanus = spaniol, care crește în Spania.

Este o plantă xerofilă bianuală de origine mediteraneană, rară în România. Crește în zonele de stepă din sud-estul țării, pe izlazuri, pe terenuri nisipoase, în locuri ruderale. Se găsește și în aria naturală Dunele marine de la Agigea.

Are o rădăcină napiformă, cărnoasă. Tulpina este înaltă de 40-100 cm, frunzele sunt pieloase, rigide, cu toți lobii terminați cu spini rigizi. Înflorește în lunile iunie-septembrie, florile au culoare galbenă și sunt grupate în inflorescențe.

Este o plantă medicinală ce are proprietăți diuretice, dar poate fi utilizată și în tratamentul insuficienței hepatice și al eczemelor cronice. În unele regiuni, rădăcina este folosită ca plantă aromatică în scopuri culinare.

xerofil, ~ă a

[At: LTR2 / Pl: ~i, ~e / E: fr xérophile] (D. plante și animale) Care trăiește în condiții climaterice de umiditate redusă.

[MDA2]

Anii s-au adunat în spinarea mea. Picioarele au început să tremure. Nepoții s-au înălțat. Sunt cât noi. Ba unul din ei ne-a întrecut cu un cap, și la propriu și la figurat. Nu uit zilele când alergam cu ei prin teritoriul nostru ruderal, azi o așa zisă livadă de nuci, cândva arat și îngrijit de țața Stanca, vechea proprietăreasă.

Am auzit că pe vremea comuniștilor terenul fusese dat în folosință vecinei noștri, țața Victoria. Toți sunt trecuți la cele sfinte. Ce români gospodari! Acum douăzeci și doi de ani tanti Victoria își lua sapa, alături de copii și nurori și plecau pe luncă la prășitul porumbului. 

Azi nimeni nu mai merge în câmp. Au apărut utilajele sofisticate, chimicalele importate și munca este total mecanizată. Nici urmă de vaci și oi în sat. Tineri au emigrat. În timpul culesului cerealelor văd doar trecând prin fața porții noastre camioanele înțesate de roada pământului. Pleacă peste hotare.

 Noi...tot ca proștii...rumegăm paie de import. Asta-i Romania capitalistă!

Aici am laboratorul meu botanic și zoologic.  E vorba de livada de nuci.

C'est là ce que je désirais... Hoc erat in votis....

Am în minte pe profesorul, entomologul francez J - H Fabre care și-a împlinit visul de a avea o casă, livadă și o grădină la optzeci de ani. Noi la cincizeci și trei. 

Mă gândesc ca în vară să strâng scaieți și ceva insecte.