De ce trebuie să ne îndreptăm spre tratamentul naturist?

De multi ani, ba chiar din primii ani de viață, m-am îndreptat spre ierburile folositoare. Ceaiurile, tincturile, diversele extracții din plante stau la loc de cinste în cămara noastră. Nu de puține ori am avut confirmarea alegerii corecte a oblojelilor uzitate de moșii și strămoșii noștri. Vezi textul de mai sus. Am redus la minim pilulele prescrise de medici.

Poate repet niște idei care mi s-au întipărit bine în minte.

Atenție mare la ce mâncați!

Reduceți la minim alimentele procesate, total lipsite de nutrienți. La micul dejun masa trebuie să fie cât mai colorată cu fructe și legume. Carne roșie cât mai puțină. Tot ce este alb are multe consecințe negative asupra corpului. Zahăr, sare, orez, pâine albă, cartofi, mai ales prăjiți etc. Ceaiul să nu vă lipsească! Folosiți plante medicinale netratate chimic. Corpul trebuie curățat și ajutat să se refacă. La fiecare zece ani suntem alți oameni. Organele s-au regenerat. Sunt altele.

Ați mâncat putregaiuri, tot așa vor fi și noile organe.

Povești adevărate

 

Povestea Maicii Dionisia de la Schitul Florica, supranumită şi ”Sfânta Cozonacilor”

de Alina Crangeanu

Sărbătorile au trecut în liniște la Schitul Florica, unde viețuiesc în tihnă și rugă, la umbra istoriei falnice a trecutului, câteva măicuțe. Cei care vin aici, la capela Brătienilor, vin și pentru dulceața tihnei și emoția întâlnirii cu spiritualitatea și cu istoria neamului. Dar, o să vă mirați, mai au un motiv credincioșii să urce colina din parcul Brătienilor: aroma îmbietoare a cozonacilor, cornulețelor, fursecurilor și plăcintelor, aromă care se prelinge ademenitor până hăt-departe, peste Ștefănești, amintind de mirosul bucuriei Crăciunului.
Au fost cereri și de sărbătorile astea, așa că maicile de abia au făcut față comenzilor și au plămădit, umplut și copt sute de cozonaci. Auzisem că aici se fac cei mai buni cozonaci din Argeș și nu numai, așa că am tras-o de limbă pe maica stareță Dionisia Trache despre rețeta secretă a minunilor gastronomice la care poftesc credincioși și atei, deopotrivă. I-am simțit, mai mult decât auzit, prin telefon, un ușor chicotit de om sincer și vesel, care nu își ascunde satisfacția lucrului făcut cu iubire de semeni și apreciat pe măsură. „Facem cozonaci, cei mai buni, nu știu, Dumnezeu știe asta. O rețetă secretă nu am, doar că facem cu ingrediente naturale: lapte și ouă de țară. Creștem găinușe, avem și câteva căprițe, însă laptele de capră îl folosim pentru copiii care vin la biserică. Cozonacii îi facem pe comandă, și 100-200 odată, cu stafide, cacao, rahat, cu mac… Credincioșii aud unul de la altul și ne cer. Facem și prăjiturele, cornulețe, fursecuri, plăcinte cu brânză, cu mere, cu dovleac…” Măicuțele, șapte la număr, nu mai prididesc de sărbători și pun toate umărul la treabă. Una face aluatul, alta îi umple, o alta îi bagă la cuptor, dar maestrul cofetar este, indiscutabil, maica Filoteia, cea care supraveghează cu ochi de master chef întreaga operațiune. Dacă maica Filoteia este șef peste prăjituri, „maica Iosifa este pictorul nostru”, ne mai mărturisește stareța Dionisia Trache, cu mândrie, la rândul său aceasta fiind un desăvârșit ghid al Domnului, dar și al istoriei locurilor pentru oricine care calcă pragul locașului.

Maica Dionisia a îmbrăcat rasa monahală la 20 de ani

Maica Dionisia este aici din 2008, când, în același gând cu cel al înaintașilor, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a înființat schitul de maici care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Astăzi, schitul are șapte monahii, îndrumate de maica stareță Dionisia Trache, fiind întemeiat prin donație către Arhiepiscopie și sprijinul Eleonorei Brătianu. Maica are acum 42 de ani și a ales călugăria la vârsta de douăzeci. Prima parte a vieții dedicate călugăriei și-a petrecut-o la o mănăstire din Macedonia, tot cu binecuvântarea ÎPS Calinic. Maica Dionisia a învățat la „Zinca Golescu”, iar primii fiori ai dragostei față de biserică i-a simțit pe când era elevă la cunoscutul colegiu piteștean. Mergea încă de pe atunci la slujbele de la Mănăstirea Slănic, împreună cu un grup de fete.

Şi profesoara Irina Triculescu de la Colegiul „Zinca” s-a călugărit

La Schitul Florica a ajuns, de câțiva ani, și profesoara de franceză de la „Zinca Golescu”, doamna Irina Triculescu. Aceasta a simțit chemarea Domnului în urmă cu doi ani, când a îmbrăcat rasa monahală și și-a luat numele de maica Irina. Profesoara de franceză, extrem de iubită de elevii săi, a fost diriginta jurnalistei și realizatoarei TV Dana Grecu, pe care a reîntâlnit-o cu prilejul revederii de 20 de ani a promoției 1994 și cu care s-a fotografiat. A fost tunsă în călugărie alături de alte două intelectuale care au devenit monahii, în cadrul unei ceremonii impresionante, în prezența ÎPS Calinic.

Locul unde odihnesc Brătienii

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 09 Martie 2023

Coborând dinspre Vila Florica, adică Muzeul Național Brătianu, din Ștefănești, Argeș, și făcând stânga doar preț de câteva zeci de metri, am ajuns la Schitul Florica, străjuit de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde ne aștepta maica sta­reță Dionisia. Nu e o coinciden­ță de nume, căci schitul a fost ctitorit de Eleonora Brătianu, descendentă a ilustrei familii. Iar spațiul este nu doar o oază de liniște și spiritualitate, nu doar locul unde își dorm somnul de veci Brătienii, ci și un crâmpei din ceea ce a fost parcul dendrologic al acestora, cu specii rare de plante.

Există aici, între altele, un arbore ginkgo biloba și un fag canadian, alături de cactuși și flori, inclusiv un trandafir înflorit în ianuarie! A existat și un foarte rar arbore de lalele, dar s-a uscat nu demult.

Maica stareță ne-a încredințat mai întâi maicii Irina, fostă profesoară de franceză la Colegiul Națio­nal „Zinca Golescu” din Pitești, să ne prezinte biserica și mai ales cripta ei. Ca un veritabil ghid turistic, aceasta ne-a oferit un mare volum de informații - nu cred să existe vreun detaliu al istoriei familiei Brătianu sau al locurilor pe care să nu-l cunoască!

Biserica a fost ridicată în 1912, a fost sfințită de Patriarhul Miron Cristea și adăpostește cavoul familiei Brătianu. Și aici, ca și în primul loc de înmormântare de pe dealul cona­cului, așa cum lăsase cu limbă de moarte, Ion C. Brătianu o are alături, în masivul sicriu de granit negru, pe întâia sa născută, Florica, stinsă din viață la vârsta de doar 3 ani. Alături este sicriul fiului său Ionel, artizanul Marii Uniri de la 1918, care a murit în 1927 în mod neaș­teptat și puțin suspect. În stânga și în dreapta celor două sarcofage - cum li se mai spune - se află pe perete patru plăci pomenind cele patru surori, în afară de Florica, chiar dacă ele nu sunt înmormântate aici, ci în cavourile soților: Maria, mama poetului Ion Pillat (din familia lor trăiește Monica Pillat); Sabina, cea mai mare dintre ele, căsătorită cu doctorul Cantacuzino și autoare a unor memorii amănun­țite despre familie (decedată la 23 august 1944, corpul ei a zăcut o săptămână în casă din cauza evenimentelor); Tatiana și Caliopia (Pia), botezată după mama ei și al cărei mormânt a rămas necunoscut.

Lumea nu vine, ne spune maica Irina, pe sistemul „dacă tot am ajuns aici, hai să intrăm”, oamenii chiar sunt interesați și nu lipsesc surprizele - cum ar fi un vizitator din Plo­iești care le-a dezvăluit măicuțelor că are ediția princeps a memoriilor Sabinei Cantacuzino! „Au început să se mai trezească românii și să-și aprecieze marii oameni ai istoriei”, spune gazda noastră.

În cripta din dreapta - din păcate serios afectată de infiltrațiile apei - odihnesc alți membri ai familiei: soția lui Ion C. Brătianu, fiica boierului Pleșoianu; Vintilă Brătianu și fiul lui, purtând același nume; Constantin Dinu Brătianu, care a fost închis la Sighet, la 84 de ani, și a mu­rit trei luni mai târziu; istoricul Gheorghe Brătianu, aruncat și el în pușcărie. Bolnav grav, i s-a promis tra­tament medical cu con­diția să declare în scris că Basarabia ar fi pământ rusesc. A refuzat și a murit.

Nu în ultimul rând, se găsesc aici rămășițele pământești ale soției lui Dan Gheorghe Brătianu, Eleonora, plecată la Domnul în 2011, cea care a dorit din răsputeri și a făcut tot posibilul să se înființeze aici Schitul Florica în memoria soțului ei, care murise acar la calea ferată, deși avea studii universitare la Paris...

Renașterea unei biserici

Urcăm în biserică, despre care aflăm că a fost placată cu piatră de Albești, Muscel. Pictura exterioară este cea originală, ca și lemnăria și feroneria, inclusiv uriașa cheie cu care se încuie și descuie lăcașul de cult. Și catapeteasma este cea originală, din lemn de cireș, ca și scaunele. Biserica nu a avut niciodată picturi murale interioare, pentru că după moartea neașteptată a lui Ionel Brătianu lucrurile nu s-au mai legat conform planurilor sale.

Deși gândită ca o capelă de familie, biserica este destul de încăpătoare. La Sfânta Liturghie sau la hram intră până la 70 de cre­din­cioși. Anul acesta, de Sfântul Ioan, maica stareță „s-a întrecut pe sine, a făcut peste 400 de pachete!”, să nu rămână care cumva fără! „Merită să reveniți într-o duminică”, ne spune maica, „atunci când e lumea la biserică. Avem o comunitate frumoasă! Biserica e plină duminica și sunt mulți copii, care se mai joacă pe-afară, mai intră la slujbă...” Slujește aici părintele Gheorghe Toma, dar și preoți onorifici, Sfânta Liturghie fiind zilnică.

În biserică se află o icoană cu părticele din moaștele sfinților mucenici militari de la Durostorum, alături de un fragment din papucelul Sfântului Gherasim de Kefalonia și un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, „pe care îl iubesc și-l prețuiesc toți creștinii, că altfel nu s-ar face cozile acelea lungi la ziua sfântului!”

Visul ctitorilor s-a împlinit

Schitul Florica, ne spune maica stareță Dionisia, a luat ființă în 2008 la rugămintea Eleonorei Brătianu, nora lui Dinu Brătianu, care a dorit „să continue visul ctitorilor de a fi aici un loc de rugăciune”. Donația o făcuse încă din 2004, către Episcopia Argeşului şi Muscelului, când i-a despăgubit pe ceilalți patru moștenitori ai familiei. IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a dat binecuvântarea să fie aici o mănăstire de maici, după ce anterior era un loc pustiu, clădirea era o ruină, iar biserica, pe atunci singura din Ştefăneşti, abia dacă mai funcționa. Când s-a făcut schitul, la început veneau doi-trei oameni, dar „a fost un început frumos”, spune stareța zâmbind, și adaugă: „Sfântul Ioan Botezătorul ne-a ajutat!”

Statutul juridic al bisericii a fost multă vreme neclar, nu aparținea nici Arhiepiscopiei, nici Primăriei. Schitul a făcut demersuri peste tot - la Consiliul Județean, la Prefectură - și până la urmă a apelat la instanță. În decembrie 2021, biserica a fost în sfârșit atribuită Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, după care au mai fost însă multe hârtii de rezolvat până când „acum, slavă lui Dumnezeu, e totul în regulă, e a Bisericii Ortodoxe și se poate renova, căci, ați văzut, are mare nevoie de renovare”.

Sunt la schit șase măicuțe, care se ocupă de toate treburile. În afară de cele sfinte, o monahie pictează icoane, se fac aici vase de ceramică și produse de patiserie, cozonacii fiind celebri în zonă.

Punte spirituală între România și Macedonia

Povestea maicii starețe Dionisia e emoționantă. Părintele macedonean Naum (azi Mitropolit de Strumica), de la Sfântul Munte, hirotonit de IPS Părinte Calinic la Curtea de Argeș, a reînnoit monahismul în Macedonia, ținând o legătură strânsă între cele două țări, inclusiv prin trimiterea de tineri aici. „Așa m-am cunoscut în 1997 cu o fată, Sara, care m-a invitat acolo, în Strumica. Au biserici foarte frumoase și foarte vechi, începând din secolele IV-VI, biserici de piatră, care s-au păstrat bine. Trebuie spus că la 1600 centrul Ortodoxiei era în Macedonia, la Ohrida, oraș de coastă care avea 365 de bisericuțe, fiecare purtând numele unui sfânt, sfântul zilei, deși localitatea nu e mai mare ca Piteștiul”.

A intrat în monahism în Macedonia, la mănăstirea din Veliusa, lângă Strumica, închinată Maicii Domnului Mult Milostiva, și a rămas acolo zece ani, învățând limba și venind în România aproape an de an, până când IPS Părinte Calinic a chemat-o să fie stareță la nou-înființatul Schit Florica.

Cum a fost despărțirea de Macedonia? „Foarte grea”, oftează mai­ca stareță, „căci te naști duhov­nicește acolo unde intri în monahism, dar slavă lui Dumnezeu că, prin ascultare, îndatoririle noastre de aici le vezi ca o bucurie. Bucuria de a fi soldat al lui Hristos, oriunde”.

De altfel, a păstrat legăturile cu cei din Macedonia, pe care îi vizitează când poate, după cum și cei de acolo vin aici.

Am plecat de la Schitul Florica siguri că și noi vom reveni aici. Maica stareță ne-a condus până la poartă, iar din curte parcă ne privea trandafirul...

Câte tragedii ascund cuvintele poleite de mai sus! Unele au rămas întipărite în mintea urmașilor sau colegilor.

Doi evrei la aceeași masă. Rabinul e mult mai deștept.

Pentru cei care sunt sceptici

Pe verificate!

Primii șapte oameni politici, conducătorii României, după Lovitura de stat din '89 nu a fost niciunul de naționalitate română. Au fost evrei sau țigani. 

Am mai scris-o: în fruntea coloanelor de demonstranți ce au trecut prin fața Universității București în 22 Decembrie 1989 erau cete de țigani tineri. Eram martor ocular. Lucram undeva într-o clădire din spatele statuiilor de la Universitate, " La coada Calului". Eram prezent în piață.

Se striga:

- Veniți cu noi. Și voi aveți copii.

Am mers. Am văzut pe viu Lovitura de stat.

Imaginile m-au cutremurat. Revoluția era confiscată. Ascultam la radio transmisiunile de la Europa Liberă despre așa revoluție. Nu am intrat în Comitetul Central. M-am abținut. Și bine am făcut. Complotiștii au acaparat puterea și au declanșat iadul care este în curs de desfășurare și astăzi.

Evreu + țigan

Priministru, evreu. Petre Roman= Piotr Neulander

țigan

Vreți să vă delectați cu următorii patru. Îi găsiți pe internet.

Internetul abundă în informații. Nu bag mâna în foc pentru veridicitatea lor.

Crâmpeie:

"Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.

1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu,  până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. "Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii" (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul  ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. "-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc."(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: "O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii."

In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.

Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.

Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).

În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.

Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.

Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).

Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.

Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.

Ion Iliescu şi-a făcut  studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.

  Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.

Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele  împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.

Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.

Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.

A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.

8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea  pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când  au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea  acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz  şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna  la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania,  să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit  mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat  şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din  Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost  falimentată din  lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă  pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi  Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost,  dar nu s-a vrut aşa ceva.

România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată  capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară  utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.

În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: "…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu"… (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de  Comandant al Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. 

"scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de "dictator delegat" (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).

Citiți:

Gheorghe Gavrilă Copil

Sănătatea, bunul de preț al omului!

Nu o să fiu pe placul distribuitorilor de medicamente sintetice printre care sunt mulți medici, așa cum un coleg din perioada liceului mi-a mărturisit înaintea morții sale:

- Sandule fii atent cu drogurile, medicamentele distribuite de farmaciști și doctori! Este cea mai mare găselniță a secolului al XX-lea de îmbogățire a unora! M-au terminat în spitale. A murit de cancer la stomac. Se odihnește alături de părinții săi în Șirineasa, județul Vâlcea.

În context adaug câteva pasaje dintr-o carte.

Until recently it was believed that it took two years for the individual cells of the liver to regenerate and thus create a new liver; now it is believed to take just a few months. This possibility offers phenomenal hope for so many people. Of 

course, the health of each new blood cell and thus each new organ reflects what it is created from —  that is to say, if we feed our bodies nutritionally deficient or toxic food, we cannot expect to create healthy organs. 

However, with the correct directives and input, repairing our bodies is possible. Three groundbreaking healers of the twentieth and twenty-first c enturies —

  Dr. John Christopher, Dr. Richard Schulze, and Dr. Deepak 

Chopra —  have proved this and continue to teach this inspiring thought for many years.

Many people tend to view ill health as a “supermarket affair,” demanding quick answers with the cry, “Give me a pill and make it go away, now!”

"Robert Mendelsohn, MD, says in his book Confessions of a Medical 

Heretic,

I believe that modern medicine treatments for disease are seldom effective and that they are often more dangerous than the diseases they are designed to treat. I believe the dangers are compounded by the widespread use of dangerous procedures for non-diseases. I believe 

that more than 90 percent of modern medicine could disappear from t he face of the earth —  doctors, hospitals, drugs, equipment  —  and the effect on our health would be immediate and beneficial. I believe that modern medicine has gone too far, by using, in everyday situations, extreme treatments designed for critical conditions!

We need to become more discerning about medical treatment and to ask 

for what we want instead of simply accepting whatever current medical de-velopment is thrust upon us. Most of all, we need to avoid becoming one of 

100,000 yearly U.S. citizens killed by the orthodox medical profession itself.

Some natural healing methods may initially appear to be drastic, time-consuming, old-fashioned, and crude. You may not have met anyone who has used them and be asking yourself whether they really work. A few of us, the recipients and facilitators of these methods, know that they do work and have kept the knowledge alive. Now more than ever, people need to be enlightened with the knowledge and ability to heal themselves. 

According to the World Health Organization, the number of cancers is 

expected to double in most countries over the next twenty-five years. The 

reason is that we have an ever-increasing population that is living 

longer —  but in a sicklier state. With this in mind, it is important for every 

household to have a clearer understanding of healthy daily living and self-help methods, and to be aware that little problems need not become large 

ones if they are dealt with early enough. Because of the overuse of 

antibiotics, vaccinations, poor nutrition, and pollution, our children are 

becoming sicker and weaker with more persistent allergies than ever. 

We need to redress this widespread problem. All too often we are scared away from herbs, regarding them as being the exclusive province of the professionals, but herbs furnish us with our own natural healing laboratories in our own kitchens.

 Herbs are potent, and their benefi ts are usually feltquite quickly."

 În grupul meu, secțiunea Fișiere, 

https://www.facebook.com/share/g/1CfPaNEcgE/

găsiți două tratate excepționale.

Cine dracu ne-a pricopsit cu această caricatură!

Simion îl critică pe Nicușor Dan pentru participarea la lansarea candidaturii lui Drulă: „Total imoral și neconstituțional. În alte vremuri ar fi fost imediat suspendat”

Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, duminică, pe președintele Nicușor Dan pentru participarea la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă (USR) la alegerile pentru Primăria Capitalei.

George Simion și Nicușor Dan/FOTO: Colaj EPA-EFE

Potrivit lui Simion, comportamentul președintelui este „total imoral și neconstituțional".

„În timp ce noi suntem aici, în Teleorman, Nicuşor Dan participă la evenimentul unui partid politic, susţinând un candidat în campania electorală de la Bucureşti, ceea ce este total imoral, total neconstituţional, total în afara fişei postului său.

Aceasta ar fi fost de neconceput în alte vremuri, în care un asemenea gest ar fi provocat imediat suspendarea", a declarat George Simion la Alexandria, unde a participat la Conferinţa judeţeană pentru alegerea conducerii filialei AUR Teleorman, potrivit Agerpres.

Simion a criticat şi guvernarea actuală, afirmând că partidele aflate la putere s-au ridicat „pe hoţie, minciună şi manipulare".

„Ei s-au ridicat pe hoţie, pe minciună şi prin manipulare. În timp ce noi vorbeam cu poporul, ei vorbeau cu Ursula şi cu Macron. PSD este la guvernare cu USR, nu cu AUR. Nu vom putea construi nimic dacă nu vom curăţa mizeria de la vârful statului. (...) România îşi construieşte propriul drum şi îi chemăm pe toţi românii să vină alături de noi. Această ţară nu se mai salvează din Parlament, ci din fiecare judeţ, din fiecare casă, din fiecare inimă care crede în ea", a spus George Simion.

Nicușor Dan a participat duminică la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. La finalul evenimentului, șeful statului le-a spus jurnaliștilor că a participat la invitația USR București.

„Am primit invitația de la USR București pentru a spune ce cred eu că e important pentru București", a afirmat acesta.

O poză cât o mie de cuvinte

https://www.facebook.com/share/v/1K3NbKgtwq/

Este reală poza?

Ce ați făcut mucușorilor?

Un român printre români

ENERGIA ROMÂNIEI, PE ÎNȚELESUL TUTUROR

Am stat mult timp pe gânduri dacă să scriu acest articol. Nu îmi place să intru în polemici. Românii sunt oricum sătui oricum până peste cap. Am crezut întotdeauna că faptele vorbesc de la sine, că rezultatele contează mai mult decât declarațiile publice și că munca bine făcută nu are nevoie de justificări.

Dar când vezi că adevărul este ascuns sau distorsionat, când vezi că ani de muncă și rezultate concrete sunt fie ignorate, fie atribuite altora, iar România riscă să piardă sute de milioane de euro din cauza inacțiunii, tăcerea nu mai este o opțiune. Pentru că devine complicitate. 

Urmează un text lung. Nu e pentru cei superficiali, nici pentru cei deja convinși de adevărul lor. Dacă vă încadrați aici, puteți să vă opriți acum. 

Acest demers nu este despre mine. Urăsc deopotrivă sindromul „foștilor miniștri”, care cred că au fost fără greșeală și sindromul „miniștrilor în funcție”, care dau vina pe greaua moștenire. Nu este un text nici măcar pentru echipa cu care am lucrat și fără de care nimic nu ar fi fost posibil, oameni care au sacrificat totul și cărora le datorez enorm.

 

Am fost ministru al energiei timp de doi ani, din iunie 2023 până în iunie 2025. Am lucrat într-un ritm infernal, într-un minister extrem de greu – ultra tehnic, greu de urnit, aproape imposibil de comunicat pe înțelesul tuturor. Nu am venit „din sistem”. Și am destule defecte, dar am, probabil, și o calitate: caut opiniile specialiștilor și le pun în practică împreună cu ei. Nu mă consider atotștiutor. Și muncesc – îmi place să învăț lucruri noi și să devin mai bun, prin a coopta oameni mai buni ca mine.

Sunt câteva lucruri pe care le-am făcut și vreau să le notez de la bun început. Realizări reale, verificabile, documentate. Nu povești, nu declarații politice. 

• Am adoptat prima Strategie Energetică Națională după 17 ani de blocaje. Acum avem o viziune, știm ce avem de făcut. 

• Am atras 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile pentru investiții, iar România a devenit campioană europeană la banii obținuți din Fondul pentru Modernizare. 

• Am conectat la rețea peste 1.800 MW capacități noi de producție — mai mult decât s-a făcut într-un întreg deceniu anterior. Pentru că singura soluție pentru a reduce facturile românilor sunt investițiile.

• Nu am închis niciun grup, pe întreg mandatul meu – 0MW. Între 2009 și mai 2023, din păcate, România a închis peste 7000MW. Dar nu pe conștiința mea, pentru că mereu am spus că nu poți închide capacități de producție în bandă fără să pui grupuri echivalente în loc. 

• Am deblocat hidrocentralele în lucru, începute de zeci de ani și înțepenite în birocrație. M-am luptat cu 2-3 ONG-uri, specializate în sabotarea proiectelor energetice strategice, fără să-mi pese de amenințările lor și campaniile plătite de denigrare. 

• Am semnat contractul pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, cel mai important proiect energetic al ultimelor decenii. 

• Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1, unde a început recent șantierul. Iar din 2029 vom avea încă 30 de ani de exploatare.

• Am susținut proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor românești din Marea Neagră. Investiția va aduce peste 20 de miliarde EUR la bugetul de stat și va dubla producția de gaz românesc începând cu 2027. În mandatul meu a început forajul. 

• Am obținut 361 milioane EUR fonduri nerambursabile pentru modernizarea masivă a celor trei CET-uri din București, după 60 de ani de exploatare: Grozăvești, Progresu și Sud. Când vor fi gata, aceste proiecte pot scădea la jumătate factura bucureștenilor la întreținere.

• Am dus România în prima linie a securității energetice europene și m-am luptat la Bruxelles pentru eliminarea dependenței europene față de șantajul energetic rusesc și pentru dezvoltarea interconexiunilor cu Estul Europei, pentru a avea și noi acces egal cu alți europeni la energia ieftină produsă în Vest. 

• Și da, am ținut sub control facturile românilor și companiilor românești prin schema de compensare-plafonare. În cei doi ani, pe datele Eurostat, România a avut al patrulea cel mai mic preț la gaz și al cincilea cel mai mic preț la energie electrică pentru consumatorii casnici. Oare cum ar fi fost alegerile de anul trecut și de anul acesta în lipsa acestei măsuri? Oare câți înțeleg că schema a adus de două ori mai mulți bani la bugetul de stat decât a costat, tocmai prin impozitarea veniturilor mai mari ale producătorilor și traderilor de energie? 

Bilanțul complet este aici. Sunt peste 150 de pagini, pentru că mi s-a părut normal să dau seamă pentru ce am făcut într-o funcție publică. 

Așadar, acest articol este pentru români. Pentru cei care plătesc factura la energie. Pentru cei care muncesc în termocentrale și cariere. Pentru cei care vor să înțeleagă ce s-a întâmplat cu energia României în ultimii ani. Pentru viitor. Și l-am scris din convingerea că există încă destui români care merită și vor să afle adevărul. Să începem.

1. INVESTIȚII: În 2 ani cât în 10

Hai să vorbim despre cifre concrete. Nu despre promisiuni, ci despre bani europeni transformați în capacități de producție. 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile. Aproximativ 70 de miliarde de lei, iar asta e doar partea de fonduri nerambursabile, la care se adaugă contribuțiile beneficiarilor. Deci proiecte de peste 130 de miliarde de lei pentru energia României – energie mai sigură, mai ieftină și mai curată, deci facturi mai mici în 2-3 ani, locuri de muncă, dezvoltare. 130 de miliarde de lei este un nivel fără precedent după 1989, echivalentul a ceea ce România ar fi trebuit să investească din bugetul propriu în zeci de ani.

Cum am reușit? Prin muncă. Apeluri de proiecte pregătite, proiecte evaluate, contracte semnate, proiecte monitorizate. Negocieri constante la Bruxelles. Presiune pe companiile de stat să-și facă treaba. Transformarea Ministerului Energiei dintr-o instituție care așteaptă lucrurile să se întâmple într-una care le face să se întâmple.

România este campioană europeană la atragerea de fonduri din Fondul pentru Modernizare. Nu pentru că am avut noroc. Ci pentru că am avut strategie și pentru că am muncit.

Capacități noi: cifrele nu mint

În 2024: am conectat 1.251 MW capacități noi la Sistemul Energetic Național. Să punem asta în perspectivă: între 2016 și 2023 (în opt ani de zile!) s-au conectat la rețea mai puține capacități decât am conectat noi doar în 12 luni. Până la 31 mai 2025: încă 594 MW puși în funcțiune. Total: peste 1.800 MW în doi ani.

Nu sunt cifre teoretice. Sunt parcuri fotovoltaice finalizate, care produc energie chiar acum (de ex., Teiuș – 60MW plus stocare, Sărmășag – 50MW). Turbine eoliene care se învârt (Romcim – Medgidia – 30MW, primul parc eolian finalizat după mulți ani de pauză în România). Centrale care alimentează rețeaua în timp ce citiți acest text: grupuri pe cărbune (Rovinari V), hidroagregate (Bicaz), baterii (despre stocare, pe larg, mai jos). 

Și acum, să facem o comparație onestă:

Perioada 2009 - mai 2023 (14 ani):

• Capacități ÎNCHISE: 7.166 MW (pe gaz și cărbune)

• Investiții: puține, preponderent proiecte private regenerabile 2011-2013

• Proiecte strategice: stagnare completă

• Rezultat: România a importat vulnerabilitate în loc să exporte siguranță

Iunie 2023 - Iunie 2025 (2 ani):

• Capacități ÎNCHISE: 0 MW

• Capacități noi conectate: Peste 1.800 MW

• Fonduri atrase: 14 miliarde EUR

• Proiecte strategice deblocate: Cernavodă 3&4, CET-uri București, hidrocentrale, Rovinari

• Rezultat: România pe drumul corect

Să repetăm: pe mandatul meu, nu am închis niciun grup. 0MW închiși. Zero. Și am făcut în 2 ani cât alții în 10. Diferența nu e despre partide sau despre un ministru sau altul. E despre atitudine: pasivitate versus acțiune. Așteptare versus execuție. Rezultate versus povești.

2. NUCLEAR: De la discuții eterne la contracte semnate

„Pe nuclear nu s-a făcut nimic.” Aud asta din când în când și mă minunez. Hai să clarificăm ce înseamnă „nimic”. Pe 15 noiembrie 2024, a fost semnat contractul cel mai important pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă: 3,2 miliarde de euro. Visul energetic românesc din ultimele decenii.  

Pentru cei care nu lucrează în energie: Cernavodă nu e doar o centrală printre altele. E 20% din energia electrică a României. E siguranță. E independență. E energie fără emisii, produsă 24/7, indiferent de vânt sau soare, indiferent de temperatură sau sezon.

Unitățile 3 și 4 vor adăuga peste 1.400 MW la capacitatea națională. În 2032-2033, România va avea patru reactoare nucleare operaționale. Nu două. Patru. Fără emisii. Stabil. Sigur.

Dar contractul nu s-a semnat singur. Nu a căzut din cer după 20 de ani de discuții sterile. Au fost ani de pregătire tehnică, luni de negocieri complexe cu Comisia Europeană, mii de ore de muncă. Parteneriat strategic cu SUA, Canada și Italia (7 miliarde EUR finanțare obținută). Colaborare cu canadienii pentru tehnologia CANDU (aceeași de la primele două reactoare) și cu italienii de la Ansaldo pentru turbine (aceleași de la unitățile 1 și 2). Certificări de securitate. Evaluări de impact. Aprobări internaționale.

Am preluat acest proiect în infinitul birocrației și al discuțiilor fără finalitate. Am reluat și finalizat negocierile cu patru dintre cele mai mari companii din domeniu. Am obținut aprobările necesare de la Comisia Europeană. Am consolidat parteneriatul cu SUA. Am asigurat finanțarea. Reactoarele 3 și 4 se vor face, sunt acum pe un drum fără întoarcere. În 2033, când se vor finaliza lucrările, alții vor tăia panglica – dar asta chiar nu contează.  

Cernavodă nu înseamnă doar construcție de capacități noi. Înseamnă și păstrarea celor existente. Unitatea 1 a fost pusă în funcțiune în 1996. Tehnologia CANDU are o durată de viață de aproximativ 30 de ani. Fără intervenție, România ar fi pierdut jumătate din capacitatea nucleară actuală în anii următori.

Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1. Lucrările se finalizează în 2029. Rezultat: încă 30 de ani de exploatare. Încă 700 MW garantați pentru sistem. Energie fără emisii. Stabilitate pe termen lung. Șantierul a început deja. Nu e proiect pe hârtie. E realitate. Muncitori pe teren. Echipamente instalate. Termene clare.

Hai să fim foarte clari: fără energie nucleară, România nu poate atinge neutralitatea climatică. Punct. Sursele regenerabile (solare și eoliene) sunt esențiale și trebuie dezvoltate masiv. Dar sunt intermitente. Soarele nu strălucește noaptea. Vântul nu bate constant. Ai nevoie de capacități de backup sau de stocare masivă (care costă enorm și nu sunt încă la scară suficientă).

Energia nucleară oferă energie stabilă, fără emisii, 24/7, 365 zile pe an. E complementul perfect pentru regenerabile. Nu concurează cu ele. Le susține. Le face posibile la scară largă. Cei doi ani de mandat au transformat discuțiile repetate de 20 de ani despre Cernavodă în contracte semnate, șantiere active, termene clare, bani alocați. Termene respectate. Cei care spun că nu s-a făcut nimic ar trebui să răspundă: ce se putea face mai mult? 

3. HIDROCENTRALELE

Acum toată lumea vorbește despre hidrocentrale. Toată lumea a descoperit subiectul. Dar unde erau în ultimii 20-30 de ani, când proiectele mureau în dosare și litigii?

Am preluat un portofoliu de proiecte hidroenergetice începute de zeci de ani și înțepenite la 70-80-90-98% din stadiul de finalizare. Proiecte blocate în contestații, în avalanșe de adrese contradictorii, în birocrație kafkaiană, în litigii cu ONG-uri.

Imaginează-ți: ai un proiect finalizat în proporție de 95-98%. Investiția e făcută aproape complet. Turbinele sunt acolo. Infrastructura e acolo. Barajul e acolo. Totul funcțional din punct de vedere tehnic. 

Dar proiectul nu produce niciun MW pentru că lipsește o autorizație, un aviz, un acord care stă de ani (uneori decenii) blocat într-un sertar, într-o instanță, într-un ping-pong între instituții.

Asta am găsit. Proiecte în agonie birocratică. Bani publici irosiți. Potențial energetic mort. 700MW aproape gata, miliarde de euro investite deja din banii românilor. 

Și aici trebuie să fiu direct, pentru că altfel nu se înțelege gravitatea situației. Am avut de luptat cu 2-3 ONG-uri care s-au specializat în sabotarea proiectelor energetice strategice. Nu vorbesc despre organizații care apără cu bună-credință mediul. Vorbesc despre entități care contestă orice proiect energetic (indiferent de impactul real, indiferent de necesitatea națională, indiferent de rapoartele de mediu favorabile) și care folosesc toate pârghiile legale (și nu numai) pentru a bloca.

Au orchestrat campanii de denigrare, plătite cu bani grei, direcționați în proporție de 99,98% din afara României (cazul Greenpeace, chiar din raportul lor public). M-au amenințat. Au încercat să mă prezinte drept „dușmanul poporului” pentru că am vrut să finalizez proiecte deja începute, cu impact de mediu minim și beneficiu maxim pentru sistem.

Nu m-am lăsat intimidat. Am continuat. Pentru că interesul național vine înaintea agendelor ideologice și pentru că securitatea energetică a României nu este negociabilă. 

Recent, Parlamentul a adoptat un proiect de lege privind deblocarea hidrocentralelor. Unii spun că asta „rezolvă problema” și se reiau lucrările ca prin vrajă. Din păcate, nu este adevărat. Și veți vedea, nu se va întâmpla nimic dacă nu facem lucruri în plus.  

În mandatul meu am pregătit un proiect mult mai amplu și mai solid, pe care l-am prezentat chiar în CSAT, când Ilie Bolojan era președinte interimar. CSAT a avizat proiectul de principiu.

Acel proiect stabilea un cadru complet pentru finalizarea rapidă a tuturor hidrocentralelor în lucru, prin declararea lor ca obiective de securitate națională. O să vin cu acest proiect în Parlament în săptămânile următoare și sper să fie susținut real de o majoritate. Pentru că România nu are timp să mai piardă zeci de ani cu 95-98% din investiție făcută și 0 MW produși.

4. STOCAREA: Scheme de sute de milioane EUR 

Aici devine interesant. Stocarea energiei este viitorul sistemului energetic. Cu cât produci mai multă energie din surse regenerabile intermitente (solare, eoliene), cu atât ai mai mare nevoie de capacități de stocare pentru a echilibra sistemul când soarele nu strălucește și vântul nu bate. Este deranjant să aud, și aici, că „nu s-a făcut mai nimic pentru stocarea energiei”. 

Am spus din primele săptămâni de mandat, în iunie 2023, că stocarea este prioritatea zero a mandatului meu. Și nu doar am spus. Am crescut de 25 de ori capacitatea disponibilă de stocare în baterii, într-un singur an, de la 14 MWh la 404,9 MWh. 

Am modificat legea prin OUG și am eliminat dubla taxare a operatorilor de capacități de stocare. Asta stimulează masiv investițiile în baterii și în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. 

În plus, am inițiat proiecte noi, cu finanțare din fonduri europene, care vor crește de încă 10-15 de ori capacitatea de stocare în baterii. Prin aceste investiții, în 2-3 ani, vom ajunge la peste 7000MWh, acoperind aproape toată nevoia de stocare a României de azi. 

Am finalizat scheme concrete, cu bugete alocate, cu criterii de eligibilitate, cu proceduri de evaluare. 

A. PNRR: Investiția nr. 1 (Regenerabile + Stocare)

• 723 proiecte evaluate

• 446 proiecte aprobate spre finanțare

• 306 contracte de finanțare semnate

• Valoare: 592,7 milioane euro

• Capacitate de stocare integrată: 728,42 MW

o 39 proiecte mari (peste 1 MW): 601,20 MW

o 205 proiecte mici (sub 1 MW): 127,22 MW

• Status actual: În implementare, finalizare 30 iunie 2025

• Progres la 1 octombrie 2025: 231 proiecte finalizate tehnic, 1.015,50 MW deja în funcțiune

B. PNRR: Investiția nr. 4.3 (doar Baterii)

• 122 proiecte evaluate

• 38 admise, 11 contracte de finanțare semnate

• Valoare: 78,4 milioane euro

• Capacitate de stocare: 1.546,16 MWh

• Status actual: În implementare, 5 beneficiari cu achiziții finalizate (697,45 MWh deja instalate)

C. Fondul pentru Modernizare: Program-cheie 1 (Behind the meter - Entități private)

• Apel lansat 19 noiembrie 2024 – 17 februarie 2025

• 134 proiecte depuse

• Buget alocat: 150 milioane euro

• Capacitate estimată din cererile depuse: 2.361 MWh

• Status la 1 octombrie 2025: În evaluare. Ministerul trebuie să urgenteze masiv procedurile și să contracteze aceste proiecte. 

D. Fondul pentru Modernizare: Stocare standalone pentru entități private

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 149 milioane euro

• Capacitate estimată: 2.000-3.000 MWh

• Observații primite de la DEN (Transelectrica) și ANRE

• Status octombrie 2025: Schema a fost lăsată la cheie de echipa mea, încă din iunie a.c. Înțeleg că „s-a renunțat” la ea, deși unii și alții deplâng lipsa capacităților de stocare. 

E. Fondul pentru Modernizare: Stocare pentru entități publice

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 150 milioane euro

• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025

F. Fondul pentru Modernizare: Regenerabile + Stocare pentru entități publice

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 500 milioane euro

• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025

TOTAL CAPACITĂȚI DE STOCARE susținute prin toate aceste scheme: peste 7.000 MWh până în 2029. Repetă cifra: 7.000 MWh. Asta înseamnă capacitatea de a stoca energie pentru aproximativ 7 milioane de gospodării pentru o oră, doar din baterii. Iar dacă la vârfurile de consum importăm 2000 MWh, am putea acoperi liniștiți din baterii această nevoie și să mai și exportăm. Asta înseamnă flexibilitate pentru sistem. Asta înseamnă viitor. Asta înseamnă energie ieftină și curată, produsă din soare și vânt, și stocată pentru când avem nevoie de ea.

5. CĂRBUNELE: Deocamdată, nu se poate fără!

Prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune nu e o favoare de la Bruxelles. Nu e un cadou. E rezultatul logicii, al argumentelor solide și al muncii intense. Este un drept firesc al României, recunoscut după doi ani de discuții, tensiune, efort diplomatic și tehnic din partea multor oameni care au apărat interesul național.

De ce este dreptul României? Pentru că în PNRR grupurile pe cărbune trebuiau înlocuite cu grupuri pe gaz. Prețul turbinelor pe gaz a explodat la nivel global – interesant, mai ales din cauza cererii enorme pentru centre de date. Asta nu e vina României. Fix din cauza asta, nu au fost ofertanți la licitațiile organizate la Ișalnița sau Craiova. 

Iar legat de Craiova, pentru adevărul istoric: în iunie 2023, am găsit un proiect megaloman de 300 MW, cu finanțare din PNRR (pe hârtie). Am semnat contractul de finanțare din PNRR în a doua săptămână de mandat (nici măcar acest pas nu fusese făcut). Aveam două opțiuni mai departe: refacerea proiectării (minim 12 luni, cu tot cu achiziții) sau să dăm înainte și să vedem dacă avem ofertanți la licitație, având în vedere că mai erau doar trei ani din PNRR, deci proiectul trebuia finalizat în august 2026 cel mai târziu. Cei care au astăzi probleme de memorie ar trebui să explice de ce până în iunie 2023 nu fusese derulată nicio achiziție, când o centrală de 300 MW durează 2-3 ani doar în stadiul de execuție? Într-adevăr, nu au fost ofertanți (oricum, banii nu ajungeau, pentru că prețul la turbinele pe gaz crescuse cu peste 50% la nivel global, așa cum am arătat) și proiectul a fost scos din PNRR, pentru că nu mai era timp fizic de finalizare a investiției. 

Un stat responsabil nu poate închide capacități de producție fără să pună ceva comparabil în loc. Nu fără sacrificii economice și sociale care nu se justifică. România a mai făcut greșeala asta în trecut. Între 2009 și mai 2023, predecesorii mei au închis 7.166 MW pe gaz și cărbune. Rezultat? Dependență crescută de import. Vulnerabilitate. Prețuri mai mari.

În mandatul meu am depus eforturi supraomenești pentru a atrage investițiile necesare și a relansa marile proiecte care să umple golul lăsat de alții. Dar investițiile durează. Până atunci, ai nevoie de capacități care funcționează acum.

Un documentar de excepție. Independent news

Greșelile istorice ale președinților SUA de dinaintea lui Trump care au permis ascensiunea Chinei | DOCUMENTAR

Furnizarea de arme Ucrainei, țintirea cartelurilor de droguri din Venezuela, oprirea transporturilor de fentanil și sprijinirea aliaților din America Latină pentru a se opune ferm invaziei chineze fac parte din campania lui Trump împotriva axei de influență a Beijingului în aceeași măsură ca și tarifele lui Trump.

La scurt timp după 7 octombrie 2023, forțele israeliene care recuperau trupurile neînsiflețite ale celor 1.200 de persoane, ucise în timpul celui mai sângeros atac asupra Israelului de la războiul Yom Kippur din 1973, au recuperat drone pe care Hamas și iranienii le-au folosit pentru a ataca civili israelieni. Oficialii au descoperit că dronele fără pilot conțineau componente electronice de origine americană, iar investigațiile ulterioare au arătat că aceste piese fuseseră achiziționate de firme chineze, apoi transferate către companii paravan iraniene, care, la rândul lor, le-au transmis către Hamas. Iranienii au distribuit tehnologia fabricată în SUA și cumpărată de chinezi și către alți aliați, inclusiv rebelii Houthi, care le-au folosit pentru a ataca navele americane și ale aliaților, scrie „The Tablet”.

Deși oamenii nu fac imediat legătura, acest episod din Orientul Mijlociu scoate în evidență natura competiției de putere dintre SUA și China. Într-adevăr, deși observatorii preferă să încadreze politica președintelui Donald Trump față de China, în mod restrictiv, ca un război comercial, tarifele și alte măsuri economice sunt pur și simplu instrumente pe care Casa Albă le folosește într-un război mai amplu împotriva axei Chinei.

Este un conflict purtat atât pe plan intern, cât și extern, care are ramificații asupra politicii externe și interne a SUA. Aprovizionarea Ucrainei pentru a se putea apăra împotriva Rusiei face parte din campania lui Trump împotriva axei Chinei. Țintirea cartelurilor de droguri din Venezuela, oprirea transporturilor de fentanil și sprijinirea aliaților, precum președintele Argentinei, Javier Milei, pentru a se opune ferm invaziei chineze în America Latină fac parte din campanie la fel de mult ca tarifele impuse de Trump Chinei.

Campaniile împotriva Chinei, Rusiei, Venezuelei, Iranului și aliaților acestora au dominat știrile din SUA în ultimul an, deoarece administrația Trump consideră axa Chinei ca fiind cea mai periculoasă amenințare la adresa securității noastre naționale. Totul se reduce la China.

Din păcate, anumite grupuri de americani, inclusiv mulți sub 30 de ani, nu pot percepe acest lucru – dintr-un motiv foarte bun: politicile externe imprudente și dezrădăcinate ale ultimelor administrații au făcut imposibilă înțelegerea de către americani a scopului politicii externe – inclusiv, în mod semnificativ, a naturii sistemului american de alianțe – deoarece administrațiile dedinaintea lui Trump au subminat interesul național, recompensând adversarii SUA în detrimentul nu numai al aliaților Americii, ci și al Americii însăși. De fapt, această eroare a devenit o caracteristică a sistemului pe care Trump încearcă să îl repare.

Aceasta este adevărata bază a relației dintre SUA și China: timp de jumătate de secol, Washingtonul a consolidat Beijingul în detrimentul păcii și prosperității americane.

Greșeala primordială

Confuzia datează de mult înainte de greșeala lui Bill Clinton de a introduce China în Organizația Mondială a Comerțului, de agenda eșuată a lui George W. Bush pentru libertate în Orientul Mijlociu și de acordul distructiv al lui Barack Obama cu Iranul.

De fapt, ea începe odată cu relația dintre SUA și China, când Richard Nixon și Henry Kissinger au făcut călătoria lor istorică în februarie 1972 în capitala numită pe atunci Peking. Istoricii perioadei și experții în politică au salutat „deschiderea către China” ca pe o mișcare strategică genială, cei doi bărbați de stat folosind puterea comunistă mai slabă ca pârghie împotriva Uniunii Sovietice, considerabil mai puternică. Jurnaliștii din acea perioadă au numit politica lui Nixon și Kissinger „jocul cu cartea Chinei”.

Este una dintre puținele realizări atribuite unuia dintre cei mai controversați președinți ai Americii și l-a făcut pe Kissinger cel mai celebrat diplomat al Americii postbelice.

Dar deschiderea către China a fost unul dintre cele mai proaste pariuri pe care le-au făcut vreodată oamenii de stat americani.

Și totuși, criticii politicii lui Nixon și Kissinger față de China nu merg mai departe de a afirma că, deși integrarea Chinei în ordinea internațională s-a dovedit ulterior problematică, mișcarea de deschidere a fost un gambit strategic genial. Dar asta este o acoperire. Și nu așa vede Trump lucrurile.

„Cel mai grav lucru pe care l-a făcut Nixon nu a fost Watergate”, i-a spus președintele lui Lee Smith pentru cartea sa „The China Matrix”. „A fost faptul că a permis Chinei să profite de această țară. El și Kissinger sunt cei care au deschis China. Și a fost o greșeală teribilă. Nu trebuia să fie așa.”

Trump consideră că sistemul de alianțe al SUA este crucial pentru promovarea interesului național. Structura sa esențială a fost concepută acum 80 de ani cu scopul de a consolida o superputere postbelică, ale cărei interese se întind de la America Latină la Europa și Africa până la Asia, cu căi navigabile strategice între ele, precum Golful Persic și estul Mediteranei.

Cel mai cunoscut aspect al acestei arhitecturi de securitate globală este NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Trump este cunoscut pentru criticile sale la adresa NATO – mai mult pentru faptul că membrii Tratatului s-au obișnuit să nu-și plătească partea care le revine pentru apărarea reciprocă, decât pentru utilitatea acestuia. Într-adevăr, după ani în care experții în politică s-au întrebat dacă NATO și-a depășit scopul, accentul pus de Trump pe axa Chinei a făcut ca o alianță al cărei scop principal este de a descuraja ambițiile Rusiei în Europa să fie mai relevantă decât a fost de la căderea Zidului Berlinului.

Războiul Rece

În timpul Războiului Rece, situația era inversă, iar sovieticii erau principala amenințare pentru America. China era importantă pentru Nixon deoarece două campanii americane în Asia, Coreea și Vietnam, menite să țină comunismul sub control, au arătat că acest continent devenise o regiune vitală pentru interesele SUA. De asemenea, el dorea să ajungă în China comunistă și să se așeze la masa negocierilor cu Mao pentru a câștiga aprecierea mass mediei și a elitelor de pe coastă pe care le disprețuia. Kissinger era impresarul politicii externe, omul cu ideile, iar pentru el China juca un rol central în conceptul său de echilibru al puterii, care, în viziunea sa, era cheia stabilității globale.

Sursa gândirii lui Kissinger în materie de politică externă este foarte diferită de cea a lui Trump. Al 47-lea președinte al Americii este cea mai fidelă întruchipare a supremației americane de la Ronald Reagan încoace. Kissinger, pe de altă parte, era un apostol al ordinii globale, și nu fără motiv. Spre deosebire de grupul efeminat și lipicios de la Davos pe care l-a inspirat, mintea lui a fost modelată de deplasările violente ale secolului XX: ca refugiat evreu german și ofițer de contrainformații al SUA care a luptat în al Doilea Război Mondial, a fost martor la ceea ce se întâmplă când lumea se înrăutățește brusc. Din perspectiva lui, fără ordine globală, lumea intră în război.

Nu este deloc surprinzător că, la mai puțin de un sfert de secol după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Kissinger a vrut să evite confruntarea directă cu sovieticii prin implementarea unei politici de destindere, adică o relaxare a relațiilor cu Moscova prin angajarea în probleme specifice de interes aparent pentru ambele părți, cum ar fi controlul armamentului. Totuși, pentru Kissinger, o ordine mondială dominată de doi rivali înarmați nuclear era inerent instabilă, așa că a căutat un al treilea pilon pentru a stabili ceea ce Barack Obama avea să numească mai târziu „echilibru geopolitic”.

Concertul european 

Modelul lui Kissinger pentru echilibrul puterii era Congresul de la Viena (1814-1815) și acordurile încheiate de statele europene care au menținut pacea pe continent după războaiele napoleoniene. Acest lucru a devenit cunoscut sub numele de concertul european, un aranjament multipolar în care toate puterile, potrivit lui Kissinger, au convenit să-și urmărească interesele cu moderație. Acesta a fost subiectul tezei sale de doctorat la Harvard.

„Ordinea stabilită la Congresul de la Viena a fost cea mai apropiată de guvernarea universală pe care Europa a avut-o de la prăbușirea imperiului lui Charlemagne”, a scris el mult după anii de studii. „A produs un consens că evoluțiile pașnice în cadrul ordinii existente erau preferabile alternativelor; că păstrarea sistemului era mai importantă decât orice dispută care ar putea apărea în cadrul acestuia; că diferențele ar trebui soluționate prin consultare, mai degrabă decât prin război.”

Kissinger credea că acest sistem concertat, în care puterile europene se angajau să respecte reciproc granițele și sferele de influență, a inaugurat una dintre epocile de aur ale istoriei, când lumea civilizată era unită sub o singură ordine. El considera echilibrul de putere aproape ca un concept mistic și imagina un sistem concertat modern ca fundament al unei noi ordini globale. El și președintele pe care îl servea doreau să exploateze ruptura crescândă dintre cei doi giganți comuniști. Dar, pe parcurs, și-au pierdut concentrarea.

Kissinger însuși era confuz în privința a ceea ce înțelegea prin echilibru de putere. Uneori credea că echilibrul de putere înseamnă folosirea unui rival împotriva altuia. Dar, alteori, îl vedea așa cum îl descria Nixon în revista „Time”. Echilibrul de putere, scria Kissinger, este „un angajament informal al fiecăruia de a-și urmări interesele cu moderație”. Deci, Kissinger voia să impună un echilibru de putere folosind China împotriva Rusiei pentru a spori puterea, bogăția și prestigiul Americii, sau voia să includă SUA într-un sistem concertat care ar forța America, precum și rivalii săi, să concureze pe picior de egalitate?

Confuzie strategică

Kissinger înțelesese greșit propriul model istoric. Scopul Congresului de la Viena nu era acela de a construi o ordine internațională. Mai degrabă, acordurile dintre puterile europene din secolul al XIX-lea au formalizat ceea ce fusese deja decis pe câmpul de luptă – continentul ajunsese la un impas. Sistemul concertului nu exprima curtoazie, ci epuizare și refuzul sau incapacitatea de a reveni la conflictul armat.

Kissinger a interpretat greșit și sovieticii și chinezii. El a presupus că, la fel ca SUA, aceștia nu erau dispuși să riște un conflict între superputeri în era nucleară. Dar nici Moscova, nici Beijingul nu vedeau lucrurile așa cum le vedea Casa Albă a lui Nixon. Într-adevăr, după ce în martie 1969 conflictele de la granița sino-sovietică au luat o turnură gravă, diplomații sovietici i-au întrebat pe omologii lor americani cum ar reacționa Washingtonul dacă URSS ar lansa un atac nuclear asupra instalațiilor nucleare chineze sau a altor obiective. Americanii au fost îngroziți.

Potrivit lui Kissinger, „un atac sovietic asupra Chinei nu putea fi ignorat de noi. Ar fi perturbat echilibrul global al puterii”. Dar chinezii au fost surprinși că americanii nu vedeau beneficiile unui astfel de atac. Potrivit unei note trimise ulterior de Kissinger lui Nixon: „Mao a mers chiar până la a sugera că am putea dori să vedem rușii împotmoliți într-un atac asupra Chinei; după ce s-ar fi epuizat timp de câțiva ani, am fi „înțepat cu degetul” Moscova pe la spate. I-am răspuns că noi credem că un război între cei doi giganți comuniști ar fi probabil incontrolabil și ar avea consecințe nefericite pentru toată lumea. Prin urmare, doream să prevenim un astfel de conflict, nu să profităm de el”.

Mao a înțeles clar ce l-a derutat pe Kissinger: a-ți pune dușmanii unul împotriva celuilalt sau pur și simplu a nu-i opri să se lupte este esența politicii puterii. În schimb, a intra într-un echilibru de putere cu rivalii înseamnă a te slăbi, ceea ce le aduce beneficii rivalilor tăi. Și nimeni nu se angajează să se abțină în mod unilateral, cu excepția cazului în care intenționează să se predea.

Sprijinirea Chinei a dăunat Americii

Politica Chinei a lui Nixon și Kissinger este o raritate în istoria artei guvernării. Pentru că, în matematica rece și clară a geopoliticii, încercând să creeze un echilibru de putere care să includă țara pe care o reprezentau, precum și adversarii săi chinezi și sovietici, ei slăbeau America. În loc să folosească China împotriva URSS pentru a o forța să intre într-un impas în avantajul SUA, Nixon și Kissinger intenționau să convingă rivalii SUA prin exemplu că căutarea dominației în era nucleară ar perturba ordinea globală fragilă. În viziunea lui Kissinger, singura cale de urmat era ca toți să se angajeze să-și urmărească interesele cu moderație.

Dar dacă nu ar fi făcut-o? Dacă, de exemplu, chinezii ar fi profitat de America, pretinzând că respectă marea strategie a lui Kissinger pentru paritatea globală?

Și exact asta au făcut. Iată adevărata bază a relației dintre SUA și China: timp de jumătate de secol, Washingtonul a consolidat Beijingul în detrimentul păcii și prosperității americane.

Bill Clinton a fost cel care a insistat pentru aderarea Chinei la OMC, dar această mișcare a fost salutată și de republicani, inclusiv de predecesorul său George H.W. Bush și de succesorul său George W. Bush. Aderarea Chinei la OMC a deschis calea pentru ca gigantul comunist să preia controlul asupra sectorului manufacturier american, să elimine milioane de locuri de muncă din clasa de mijloc americană și să domine comerțul global, inclusiv industrii strategice precum farmaceutica și mineralele rare. Nu ar fi trebuit ca acest fiasco să-i determine pe președinții SUA să respecte mai strict interesul național? Da, dar în schimb, ei s-au îndepărtat și mai mult de acesta. Bush a risipit mii de vieți americane și trilioane de dolari în urma atentatelor din 11 septembrie pentru a da Iranului controlul asupra Irakului, pe care regimul terorist l-a folosit pentru a lansa atacuri asupra soldaților și diplomaților americani; iar apoi Barack Obama și-a dedicat al doilea mandat încheierii unui acord nuclear cu Iranul, care a legalizat programul de arme nucleare al regimului anti-american.

Banii și patronajul american au întărit regimul revoluționar al Chinei, iar cu sutele de miliarde de dolari pe care le-a investit în fondul de război al Iranului, Obama, la fel ca Kissinger, a slăbit America și a dezlănțuit un monstru.

Originile globalismului

Într-adevăr, viziunea lui Kissinger asupra echilibrului de putere a constituit cadrul intelectual care a dat naștere globalismului – o ordine de cooperare internațională și, relativ, de coexistență pașnică în care, la fel ca în versiunea lui Kissinger a sistemului concertului, toți sunt bineveniți să-și satisfacă apetitul, cu moderație. Cel puțin aceasta a fost versiunea americană a evenimentelor; Beijingul nu a aderat niciodată la versiunea ahistorică și denaturată a lui Kissinger privind echilibrul de putere. Dar președinții americani au făcut-o. De fapt, în afară de Reagan, care a renunțat la destindere în favoarea unui efort agresiv de a răsturna Uniunea Sovietică, toți au făcut-o.

Noua ordine internațională generată de conceptul lui Kissinger privind echilibrul puterilor a fost un proiect specific american conceput într-un moment istoric particular, și totuși elitele americane vorbeau despre el ca și cum ar fi fost parte a creației lui Dumnezeu. „Globalizarea este asemănătoare unei forțe a naturii”, a declarat Robert Zoellick, înalt funcționar al administrației George W. Bush, în fața unui public din Beijing, în 2002. „Ea poate înlătura obiceiurile, instituțiile și modurile de gândire învechite și disfuncționale. Nu este ceva ce poate fi oprit de un lider sau de o națiune fără a suporta costuri inacceptabile.”

La 11 decembrie 2001, la trei luni după atacurile asupra World Trade Center, China a fost admisă în Organizația Mondială a Comerțului, regimul comercial global care trebuia să transforme un regim comunist într-un actor important al ordinii internaționale liberale. Disponibilitatea administrației Clinton de a trece cu vederea jafurile Beijingului împotriva propriului popor și comploturile sale împotriva SUA – cum ar fi spionarea instalațiilor nucleare americane – pentru a sprijini admiterea Chinei în OMC era similară cu agenda de libertate a administrației Bush în Orientul Mijlociu. Ambele idei proveneau din aceeași parte a psihicului elitei americane: convingerea, susținută cu o credință cvasi-evanghelică, că asigurarea păcii și prosperității americane ne obligă să îi determinăm pe străini să acționeze ca americanii.

Oficialii administrației Bush credeau că cauza principală a atentatelor din 11 septembrie era lipsa democrației în Orientul Mijlociu și că, odată ce regimurile despotice precum cel al lui Saddam Hussein vor fi răsturnate, energiile liberale în devenire ale maselor arabe vor transforma inexorabil societatea lor dintr-una tirannică într-una reprezentativă, ca a noastră. În același mod, comerțul ar fi obligat în cele din urmă China, condusă de un partid comunist care împingea pe piețele globale produse fabricate de sclavi, să adopte norme politice liberale, ca ale noastre.

Niciuna dintre aceste idei nu servea direct interesului național al SUA, ambele fiind mai degrabă speranțe formulate la modul condițional: Dacă arabii ar adopta procese democratice, și-ar epuiza energiile politice contestându-se reciproc în sistemele lor parlamentare, în loc să arunce în aer americani; dacă chinezii ar respecta reglementările comerciale internaționale, un regim liberal ar înlocui invariabil Partidul Comunist aflat la putere și ne-ar scuti de costurile și panica unui alt Război Rece. Ambele idei mari erau pur și simplu pariuri riscante.

Dar politica comercială și războiul sunt instrumente contondente. Succesul înseamnă promovarea intereselor proprii. OMC și agenda libertății au arătat că factorii de decizie din SUA au considerat comerțul și războiul ca mijloace de a modela rezultatele în rândul străinilor, stimulând dispunerea regimurilor represive ale căror priorități birocrații de la Washington nu le puteau înțelege.

Obama și Iranul

Influența lui Kissinger a fost și mai pronunțată în timpul administrației Obama, deoarece inițiativa cheie de politică externă a celui de-al 44-lea președinte a fost modelată după deschiderea către China. Așa cum Nixon și Kissinger au scos China din izolare, Obama a intenționat să facă același lucru pentru Republica Islamică Iran. Conceptul său era un sistem concertat pentru Orientul Mijlociu, care să echilibreze Iranul și Israelul, forțele dominante din regiune, pentru a favoriza un echilibru geopolitic.

Dar, întrucât Israelul este un pilon al puterii SUA în regiune, forțarea Israelului să intre într-un echilibru de putere cu un adversar american însemna slăbirea poziției regionale a Americii. Adică, așa cum Kissinger a impus un echilibru de putere asupra Americii, la fel a făcut și Obama, prin intermediul aliatului nostru Israel. În ciuda a ceea ce Obama și susținătorii săi au afirmat despre acordul cu Iranul – că acesta era menit să împiedice Iranul să obțină bomba – adevărul este că Obama voia ca Iranul să aibă bomba. În schema lui Obama, inspirată de Kissinger, Iranul avea nevoie de bombă pentru a echilibra puterea nucleară pe care el o percepea ca fiind cea mai perturbatoare forță din regiune – Israelul.

Așa cum Nixon și Kissinger au ridicat China în scopul aparent de a echilibra puterea sovietică, Obama a susținut Iranul pentru a descuraja Israelul. Banii și patronajul american au întărit regimul revoluționar chinez, iar cu sutele de miliarde de dolari pe care Obama le-a investit în fondul de război al Iranului pentru a alimenta ambițiile regimului revoluționar, Obama, la fel ca Kissinger, a slăbit America și a dezlănțuit un monstru.

Trump a respins axa Chinei

Prin această lentilă ar trebui înțelese evenimentele din ultimul an. Operațiunea Midnight Hammer, atacurile administrației Trump în coordonare cu Israelul pentru a distruge instalațiile nucleare iraniene în iunie, a fost efortul său cel mai public de a destrăma axa Chinei. De atunci, China a ajutat Iranul să-și reconstruiască programul de rachete balistice în schimbul petrolului la preț redus.

China este principalul consumator de petrol iranian, cumpărând peste 90% din petrolul exportat, ceea ce ajută la menținerea pe linia de plutire a industriei energetice puternic sancționate. Iranul este vital pentru strategia anti-americană a Chinei în Orientul Mijlociu, unde obiectivul este de a minimiza puterea americană într-o parte strategică vitală a lumii. Când Trump s-a alăturat Israelului pentru a distruge instalațiile nucleare ale regimului iranian, el a respins axa Chinei și a readus la realitate politica externă a SUA, care rătăcise în întuneric timp de decenii.

O hartă a Orientului Mijlociu arată ce este în joc. Golful Persic, Marea Roșie și estul Mediteranei sunt toate rute comerciale importante. Douăzeci la sută din energia mondială trece prin Golf, iar un punct de strangulare iranian acolo, împreună cu dominația Houthi asupra Mării Roșii, precum și controlul Hezbollah și Hamas asupra coastei estice a Mediteranei, ar face din China, patronul Iranului, puterea dominantă într-o regiune în care SUA și-a exercitat hegemonia încă din al Doilea Război Mondial.

„Trădarea” EAU

Având în vedere acest lucru, administrația Trump a adăugat companiile chineze care furnizează tehnologie pentru drone Iranului pe lista entităților implicate în activități dăunătoare securității naționale a SUA și a impus cerințe suplimentare de control al exporturilor. De aceea, lupta împotriva aliaților Chinei în Orientul Mijlociu face din Israel un aliat important al lui Trump.

În schimb, alți parteneri regionali ai SUA sunt mai puțin de încredere. În 2022, potrivit unui articol recent din Financial Times, Emiratele Arabe Unite au furnizat companiei chineze Huawei informații tehnice care au contribuit la extinderea razei de acțiune a rachetelor aer-aer ale Armatei Populare de Eliberare, oferind avioanelor de vânătoare chineze un avantaj față de omoloagele lor americane.

EAU este un client important pentru sistemele de apărare americane, cu contracte active în valoare de peste 29 de miliarde de dolari, dar este un stat client care plătește tribut Americii pentru apărarea sa. Astfel, deși Abu Dhabi probabil că își evalua opțiunile în contextul politicii timide a administrației Biden față de China, care lăsa aliații SUA expuși, emiratezii și-au trădat superputerea protectoare.

Acest episod ajută la clarificarea adevăratei naturi a alianței Americii cu Israelul, o relație pe care mulți susținători ai relației SUA-Israel, precum și criticii acesteia, o înțeleg greșit – America nu cere tributuri de sute de miliarde de dolari pentru a apăra Israelul, așa cum face cu clienții bogați din Orientul Mijlociu, precum EAU, Arabia Saudită și Qatar, ci mai degrabă îl plătește și îl înarmează pentru a ajuta la apărarea intereselor SUA în regiune. Dacă pentru mulți americani, chiar și pentru susținătorii lui Trump, este greu să înțeleagă rolul Israelului în promovarea intereselor americane, acest lucru se datorează în parte emoției care caracterizează relația dintre SUA și Israel – mulți republicani, în special evanghelicii, consideră că sprijinirea Israelului este o datorie sacră, în timp ce o facțiune din ce în ce mai numeroasă și mai vocală susține că Ierusalimul este un blestem pentru Washington.

Această dezbatere este acum intensificată de o campanie agresivă pe rețelele sociale, pe TikTok, o operațiune de influență chineză, precum și pe X, unde influențatori apropiați de MAGA sunt stimulați financiar să submineze alianța dintre SUA și Israel. Acest lucru este benefic pentru China, care profită nu numai de pe urma distanțării SUA și Israelului pentru a slăbi poziția SUA în Orientul Mijlociu, ci și de pe urma divizării bazei de susținere a singurului președinte american care s-a opus vreodată Partidului Comunist Chinez. Beijingul consideră că fracturarea mișcării MAGA va elibera terenul pentru următorul președinte – fie el democrat sau chiar republican – pentru a restabili status quo-ul pro-China și a lega soarta celei mai vechi democrații din lume de un regim comunist prădător.

România renaște

 Vecinii octogenari, nonagenari au trecut la cele sfinte. Vin tinerii cu  idei noi, cu dorințe și putere   de muncă. Își construiesc case noi, trainice, cu utilități, apă, gaze, curent, băi spațioase, livinguri mari, dormitoare occidentale.

O Românie ce se reconstruiește iară și iară de la zero. Am avut mii de fabrici, uzine și combinate. O țară ce a fost scoasă din cenușa evului mediu  și adusă, la un moment dat, în  epoca comunismului constructorilor de tot felul, industriali, agricoli, în cercetare etc.

Acum construim. Ce? Case, vile, noi palate pentru noi îmbogățiți de tip capitalist. Apar și autostrăzi pentru transportatorii mărfurilor Occidentului, Orientului Îndepărtat, cel Apropriat sau Mijlociu. Chinezisme și turcisme găsim la tot pasul.

Forța de muncă tânără pleacă. Vin tamilii, indienii, srilankezii și alte nații la care suta de dolari este o avere.

Nu-i nimic. Rămân moșii și babele.

Noapte bună, românași!