Analiza, Cotidianul.ro

 

Cristoiu – Zelenski face jocul lui Putin!

Analiza:

Autoarea unui prim volum al unui monumental Tratat de Geopolitică, urmînd altor cinci cărți din domeniul Geopoliticii, conferențiar universitar Alba Iulia Catrinel Popescu de la Universitatea Națională de Apărare Carol I s-a remarcat, în chestiunea Războiului din Ucraina, ca una dintre puținele voci lucide din România, țară în care televiziunile de știri au primit liste cu cei care trebuie invitați să se pronunțe despre conflict, deoarece sînt ceea ce se cheamă „oameni siguri", iar instituții precum Academia, Biserica, Presa s-au transformat în oficine de propagandă de război. Recent pe Facebook, distinsa profesoară a expus cîteva considerații excepționale despre cum face Volodîmîr Zelenski, președintele Ucrainei, noua starletă, nu doar a Pămîntului, dar și a întregului Sistem solar, jocul rușilor. Alba Popescu m-a surprins cu observația că Volodîmîr Zelenski a dat o lovitură NATO lăsînd de izbeliște Insula Șerpilor. Întrebîndu-se de ce nu a discutat cu România o formulă de condominiu prin care Insula Șerpilor să fi trecut sub protecția NATO, cercetătoarea arată că prin cucerirea Insulei rușii au ajuns într-un punct strategic la care aspirau de mult: în buza bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu.

Sînt în postarea doamnei conferențiar pe Facebook din 5 martie 2022 și alte observații subtile, rod al gîndirii libere, opuse gîndirii rechiziționate de regimul Klaus Iohannis și ghiftuite cu adevăruri de-a gata.

În replică la aceste observații lucide ministrul Educației Naționale, Sorin Câmpeanu, membru al camarilei de la Cotroceni, cere Universității să se delimiteze ferm de atitudini precum cele ale profesoarei Alba Popescu. În deplinătatea facultăților sale mintale, Sorin Câmpeanu acuză gîndurile doamnei conferențiar, specialistă în domeniu, ca fiind „un risc pentru siguranță națională" , o „atingere gravă adusă valorilor ocrotite de o societatea democratică".

Las deoparte adevărul că Sorin Câmpeanu e specialist în coada vacii care se apără de muște, și prin urmare nimic nu-l îndreptățește să se pronunțe despre considerațiile unui specialist în Geopolitică. Dar chiar dacă ar fi fost doctor în Geopolitică, domnul ministru nu-și poate permite să se rățoiască în stil bolșevic la o instituție de învățămînt superior pretinzîndu-i să bată din călcîie așa cum face el în fața Stăpînului de la Cotroceni. Ca toți slujitorii regimului Klaus Iohannis, Sorin Câmpeanu ne cere să vedem în Volodîmîr Zelenski un Mîntuitor al lumii democratice, la care nu te poți gîndi decît după ce ai căzut în genunchi. Poți critica pe oricine de pe acest Pămînt: pe Joe Biden, pe Regina Angliei, pe Emmanuel Macron, pe Angela Merkel. Doar pe Zelenski, nu.

Slavă Domnului!
Nu sînt cadru didactic universitar.
Prin urmare, pentru ceea ce voi scrie mai jos nu pot fi demascat drept atentator la siguranța națională de specialistul în coada vacii care se apără de muște.

Președintele ucrainean îi beștelește zilnic pe liderii occidentali, în frunte cu președintele american, pentru că nu implică NATO în crearea unei zone no-fly deasupra Ucrainei. Liderii politici occidentali, dar și liderii NATO, îi răspund că o asemenea implicare ar însemna practic declanșarea Celui de-al treilea Război mondial. Însuflețit de a atrage NATO și chiar omenirea într-o aventură riscantă, Volodîmîr Zelenski duce o campanie iresponsabilă de creare a unei presiuni a opiniei publice asupra liderilor occidentali pentru ca aceștia, îngrijorați electoral, să decidă intrarea în război cu Federația Rusă.

Nu știu dacă o decizie prin care NATO ar crea o zonă no-fly deasupra Ucrainei ar însemna un al treilea război mondial. Știu însă sigur că asta ar însemna ca NATO să facă jocul lui Vladimir Putin. Astfel că la argumentele aduse de doamna Alba Popescu tezei că Zelenski face jocul rușilor, eu voi adăuga și campania mediatică de o rară violență pentru a pune presiune publică pe NATO ca să intervină în conflict.

Că o asemenea decizie n-ar fi de nici un folos Ucrainei s-au pronunțat specialiștii militari din Occident. Zona no-fly creată de NATO înseamnă ca avioanele NATO să patruleze în spațiul aerian al Ucrainei și să doboare orice avion care ar încerca să pătrundă în zonă. Asta înseamnă că și avioanele ucrainene nu vor putea zbura.

În Sud, de exemplu, bătăliile se dau pe sol. Rusia nu folosește aici aviația. Dacă Ucraina ar vrea să sară în ajutorul trupelor ei de la sol, avioanele NATO n-ar lăsa-o. Așa cum s-a văzut pînă acum, Rusia a folosit cu precădere rachetele de croazieră, trase din spațiul ei aerian. Crearea unei zone no-fly n-ar putea opri loviturile Rusiei.

Inutilă din punct de vedere militar, crearea unei zone no-fly de către NATO ar însemna o schimbare catastrofală în desfășurarea războiului din Ucraina.

Pînă acum strategia Coaliției condusă de America a constat în păstrarea Războiului în hotarele Agresiunii Rusiei față de Ucraina. Ajutată cum n-a fost ajutată pînă acum nici o țară în istoria modernă, Ucraina trebuie să învingă de una singură Rusia. Înfrîntă de o țară mai mică, Rusia ar fi pusă în banca ei pentru totdeauna. Ca să nu mai spunem că prin această strategie Rusia e izolată pe plan internațional.

Ce s-ar întîmpla dacă NATO ar interveni?
Ar însemna un Război între NATO și Rusia.
E o certitudine că NATO ar învinge?
Greu de răspuns.
Dacă ne gîndim că Rusia nu și-a angajat pînă acum întreg armamentul de ultimă oră, nu-i exclus ca un Război NATO – Rusia, care va fi un Război total să n-aibă drept cîștigător NATO.
Ca să nu mai spunem că pentru Vladimir Putin Războiul cu NATO ar putea fi șansa unei ieșiri onorabile în fața propriului popor.
Una e să renunți la Război din cauza Ucrainei și alta din cauza celei mai puternice Alianțe militare din Istoria omenirii.

Apoi, Rusia ar fi în război nu cu Ucraina, ci cu o coaliție militară condusă de America.
N-ar mai fi o agresiune a unei mari puteri militare împotriva unei țări fără apărare, ci un Război duse de o Coaliție militară de 30 de țări, dintre care trei puteri nucleare, împotriva unei singure țări, Rusia.

Vladimir Putin s-a străduit să-i convingă pe ruși și pe cetățenii din Africa, Asia, America Latină, că ea duce un război cu NATO, mai precis cu Occidentul condus din America. Asta deoarece – zice el – în spatele Ucrainei stă Occidentul. Și pentru că sancțiunile au fost nesăbuite și pentru că Occidentul s-a lansat într-o rusofobie incompatibilă cu valorile democratice, efortul lui Vladimir Putin a avut succes în Rusia și nu numai. Lesne de imaginat ce s-ar întîmpla în cazul unui război NATO – Rusia. Pentru Vladimir Putin ar fi o mană cerească. Ar putea susține în fața rușilor că țara a fost atacată de cea mai puternică coaliție militară de pe glob, că e singură față în față cu 30 de țări, o situație pe care nici o țară din Istorie n-a avut-o pînă acum. Nu sînt convins că un război NATO – Rusia ar duce la înfrîngerea militară a Rusiei. Un astfel de război va cuprinde în mod necesar bombardarea Moscovei de către NATO și bombardarea orașelor europene de către Rusia. Sigur e însă că Războiul s-ar transpune în Război mondial. Pentru că Rusia ar fi îndreptățită să ceară ajutor Chinei pe motiv că e ținta unei agresiuni. Și amenințată fiind cu cucerirea de către NATO, Rusia nu s-ar da în lături să folosească armele nucleare.
S-a gîndit la asta Volodîmîr Zelenski?
Eu cred că nu s-a gîndit.
Altfel l-ar fi trecut un fior la gîndul că și el va fi cenușă!

Datura

Datele noastre personale sunt vândute la tarabă. Ce fac serviciile de informații?

In atenția  Serviciului Român de Informații, și  nu numai.

Societățile de distribuția și vânzarea energiei electrice transmit toate datele de identificare ale clienților lor către societăți  intermediare de apartament pentru încheierea de noi contracte pe piața  reglementată.  Exemplu de mai jos este concludent. Enel încalcă toate legile din România  în această  situație, mai ales folosirea datelor personale ale clienților ( caz penal).  Este o situație care merită  descifrată.

Firma de apartament contactează  telefonic clienții  Enel, se recomandă ca fiind reprezentant Enel deși  în documentele transmise, vezi mai jos, cu toate datele de identificare a clientului apare și numele intermediarului ca ofertant. Telefonul folosit de intermediar: 0040318298084:

După  cum am înțeles  plicurile cu informații secrete trimise diverselor entități statale nici măcar nu sunt deschise. 

Poate o informație la liber interesează  pe cineva!

Se verifică informația:

Pelin

De vazut și:

https://amateescu.blogspot.com/search?q=Pelin

Rostopasca

De vazut:

https://amateescu.blogspot.com/2021/04/rostopasca-planta-anticancerigena-care.html

Klopp

Klopp, discurs devastator despre ipocrizia lumii în care trăim: Cum a comentat „vânătoarea“ de oligarhi VIDEO https://adevarul.ro/news/sport/klopp-discurs-devastator-despre-ipocrizia-lumii-traim-comentat-vanatoarea-oligarhi-video-1_622dd1b85163ec42712ac8e7/index.html

Parohia Sfântul Ilie - Gorgani. Cate de puține lucruri știm despre istoria locurilor unde poposim uneori.

Student fiind poposeam adesea pe scările acestei biserici monumentale. Marmura și sălciile pletoase mă ocroteau de arșița verii. Aici ma odihneam uneori după ce coboram din tramvaiul 13 sau 14 care mă aducea pe malul Dâmboviței de la căminul studențesc din Grozavesti până la stația Izvor. O luam pe bulevardul Republicii pe lângă grădina Cismigiu si fuguța la Universitate unde intram într-o mare de studenți care participa la cursurile unor profesori, unii dintre ei renumiți în altarul științelor exacte. Ce vremuri frumoase!

Traseul de la Piața  Kogălniceanu până la Universitate îmi  este arhicunoscut. De peste 45 ani m-am învârtit  in jurul kilometrul zero al Bucureştilor.  Sediile locurilor mele de muncă erau în imediata vecinătate a Universității. Fiecare transformare îmi este comună în ultimul timp. Vechilor imagini se suprapun altele noi.

De multe ori ma opresc, de obicei însoțit de soție, în grădina Cișmigiu. Revăd cu drag locurile unde mă ascundeam sau ne ascundeam de arșița soarelui pe vremea studiilor noastre în capitala țării.

In grădina Cismigiu, 13.03.2022 :

Istoric

Trecătorii care traversează Podul Izvor spre Parcul Cişmigiu, privind în dreapta, întrezăresc printre blocuri o biserică albă, ridicată pe o movilă de pământ, cu un aspect impunător, conferit şi de treptele monumentale din marmură, ce-i străjuiesc intrarea.

Cercetând izvoarele istorice care vorbesc despre spaţiul dintre apa Dâmboviţei şi „balta cea mare a Cişmigiului”, aflăm că pe locul actualei biserici a existat o bisericuţă de lemn, construită cu mult înainte. Textul istoricului G.I. Ionnescu-Gion este primul care menţionează despre această biserică de lemn. Aflăm că movila pe care se află biserica era numită, ca şi astăzi, a Gorganului sau a Gorganilor. Existenţa movilei în acest spaţiu ne poate face să credem că a fost construită artificial, ca zecile de gorgane din Câmpia Bărăganului. Se pare, însă, că ar fi un rest mai rezistent, din podişul de odinioară, în care Dîmboviţa şi-a săpat albia.

Atestare documentară

Cea mai veche menţiune asupra bisericii pare a fi cea pe care o găsim în hrisovul lui Matei Basarab, din 6 august 1639. În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), a fost închinată ca metoh mănăstirii sale de la Cotroceni. Biserica exista şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1694, când primeşte de la acesta, ca danie, un clopot.

Ultimele cercetări, mai exact săpăturile arheologice din anul 1953, au dat la iveală faptul că prima biserică de pe dealul Gorganilor nu a fost din lemn, aşa cum susţin majoritatea cercetătorilor, influenţaţi de textul lui Ionnescu-Gion, ci din zid. S-au descoperit resturi ale vechii biserici, propriu-zis, un strat destul de gros de moloz (aproximativ 1 m), ce conţine bucăţi de tencuială cu frescă şi discuri smălţuite. S-a constatat, de asemenea, răzuirea şi tasarea suprafeţei movilei Gorganilor, prin depunerea unui strat gros de pietriş şi de nisip de către cei care au construit întâiul lăcaş de cult. Acest lucru poate fi observat şi astăzi, ori de câte ori se efectuează lucrări administrative ce implică săparea pământului din jurul bisericii. Pământul din jurul ei este plin de moloz rezultat din dărâmarea unei construcţii de zid – cel mai probabil prima biserică – dar şi, lucru foarte interesant, de numeroase oseminte ale celor trecuţi la Domnul mai înainte. Existenţa osemintelor vine în sprijinul ipotezei că, la început, spaţiul din jurul lăcaşului de cult a fost folosit ca cimitir, sau că cimitirul exista dinaintea construirii ei, lucru demonstrat, dacă vrem, şi de etimologia cuvântului gorgan: movilă înălţată deasupra unui mormânt străvechi.

Pisania

Conform pisaniei de la intrare, actuala biserică, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost zidită din temelii, în timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod (1812-1818), ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo şi de soţia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Ştefan Voinescu şi de epitropul Gheorghe Artino, precum şi de breasla neguţătorilor cojocari. Interiorul a fost poleit în timpul domniei lui Alexandru Nicolae Şuţu Voevod, în timpul căruia s-a scris şi pisania, în noiembrie 1819.

Ce inseamnă „Gorgan”?

În ceea ce priveşte actuala denumire, biserica Sfântul Ilie–Gorgani, este interesantă opinia lui Nicolae Iorga, care, în Istoria Bucureştilor, menţiona că „între bisericile vechi, se mai înşiră, pe lângă cele arătate mai sus, aceea […] a Gorganului, pe care n’o cred numită după biata modâlcă de pământ pe care e clădită, ci de acel Gorgan Spătarul, cumnatul lui Matei‑Vodă, care-l ajută credincios în răscoala şi izbânda lui. Cercetări tehnice ar lămuri data întemeierii acestui locaş, care nu se pomeneşte înainte de aceste prime decenii ale secolului al XVII-lea”.

Biserica la începutul secolului al XX-lea

La începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1935, s-a construit turla principală ce se află deasupra pridvorului şi în care sunt adăpostite şi clopotele bisericii, unul mai mare, cu o inscripţie în limba poloneză, turnat în Polonia, în anul 1834, şi un altul mai mic, cu o inscripţie în chirilică. Se pare că turla precedentă a fost construită din lemn, iar în momentul când a devenit impracticabilă s-a recurs la construirea celei din zid, pe care o putem vedea şi astăzi, şi care dă bisericii o înfăţişare somptuoasă. Se ştie că membrii Mişcării au contribuit la construirea scărilor de marmură, care urcă din str. Silfidelor până la biserică, aşa cum reiese din afirmaţiile arhitectului Nicolae Goga (1912–1995), precum şi din cele ale unor contemporani ai evenimentelor, care au reuşit să scape de prigoana comunistă de după 1945. Pentru construirea scărilor şi-a acordat sprijinul şi primarul de atunci al Bucureştilor, Alexandru Donecu şi secretarul său, N. Catino. Perioada interbelică, plină de frământări politice, şi-a pus amprenta şi asupra bisericii Sf. Ilie – Gorgani care, datorită faptului că a fost locul de rugăciune al membrilor Mişcării Legionare, a fost denumită "biserica legionarilor". În ziua de 13 februarie 1937, aici s-a săvârşit slujba înmormântării pentru Ionel Moţa şi Vasile Marin („doi băieţi viteji” – cum i-a numit Nicolae Iorga), care au căzut în Spania, la Majadahonda, în lupta împotriva comunismului, alături de trupele generalului Franco. La prohod, soborul impresionant de episcopi şi preoţi slujitori l-a avut în frunte pe vrednicul de pomenire Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului.

Arhitectura

Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, având la bază un plan grecesc, fiind, totuşi, un produs al artei ecleziale româneşti din secolul al XIX-lea, caracterizată de numeroase împrumuturi şi îmbinări între diferite stiluri. Este construită sub formă de navă, având dimensiunile de 29 x 16 m, interiorul fiind împărţit în trei culoare cu câte două rânduri de strane şi 10 stâlpi de lemn (cinci de-o parte şi cinci de alta), care susţin o boltă semicilindrică, pe centru, iar în laterale tavane tencuite de şipci. La intrare se află pridvorul, pe care se sprijină turla despre care am amintit mai înainte. Portalul uşii de la intrare este sculptat în piatră, cu elemente artistice care aparţin artei post-brâncoveneşti. În interior, în partea sudică, se află şase morminte, acoperite cu lespezi de piatră şi inscripţii chirilice şi greceşti (1814-1834).

Pictura

În 1913, s-a refăcut în tempera pictura iniţială a bisericii, de către Constantin Popescu, continuată fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au rămas necunoscute. Mai târziu, în 1936‑1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugrăvit biserica într-un stil cu accente occidentale (frescă), pictură ce s-a deteriorat în timp. În anul 1982, s-a hotărât refacerea vechii picturi, lucrările fiind începute de pictorul Pavel Chichişan, care, după ce a pictat Sfântul Altar şi partea superioară a naosului, a trecut la cele veşnice, Elisabeta Ursu terminând lucrarea, în anul 1993. Din pictura precedentă s-au păstrat un medalion cu Sfântul Eustaţiu, în partea sudică, şi două chipuri de heruvimi. Pridvorul a fost pictat în frescă, în anul 2006, de către pictorii Dragoş Cristian Dricu şi Iulian Lembrău, din Craiova.

Catapeteasma

Catapeteasma este formată din icoane zugrăvite în Grecia, la Muntele Athos, dintre care, de o mare valoare artistică, sunt cele zece împărăteşti. Biserica deţine şi o icoană a Sfântului Prooroc Ilie, datată din secolul al XVII-lea, de o deosebită frumuseţe, premiată la Expoziţia de Artă bizantină şi românească de la Berna (Elveţia), în anii 1938-1939. Se pare că această valoroasă icoană ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul căreia s-a construit actualul lăcaş.

Actualmente, biserica are patru preoţi slujitori:

pr. Silviu Tudose (paroh), pr. Vasile Gordon, pr. Emanoil Băbuş și pr. Vasile CrețuI ' | I I | | '

Cluj

Urzica

Din România interbelică.