Washington Post: Biden alege calea facilă afară din Afganistan. Rezultatul va fi probabil un dezastru (editorial)
După un scurt efort diplomatic, aparent fără prea multă tragere de inimă, dl Biden a decis o retragere necondiționată, o măsură care poate va scuti SUA de noi costuri, inclusiv în vieți omenești, dar care aproape sigur va fi un dezastru pentru țara cu 39 de milioane de locuitori - și, în special, pentru femeile ei. Ar putea duce la anularea progreselor politice, economice și sociale pentru care SUA au luptat vreme de două decenii cu prețul a peste 2.000 de vieți americane și sute de miliarde de dolari. Și, conform comunității de informații americane, cât și unui studiu comandat de Congres, ar putea permite restaurarea bazei al-Qaeda din Afganistan, de unde au fost lansate atacurile de la 11 septembrie 2001.
Târgul încheiat de administrația Trump cu talibanii prevedea ruperea oricăror legături cu al-Qaeda și cu alte grupări teroriste. Conform ONU și armatei americane, ei nu au făcut acest lucru. Talibanii nu au fost dispuși nici să negocieze la modul serios un acord de pace cu guvernul afgan. Ei resping propunerea administrației Biden privind o conferință în Turcia pentru pornirea unor astfel de negocieri, ridiculizând totodată și propunerile americane referitoare la un aranjament de împărțire a puterii cu guvernul și la organizarea de noi alegeri. Atitudinea liderilor talibani denotă convingerea că ei pot răsturna cu ușurință guvernul odată ce trupele americane vor fi plecat pentru a instaura un "emirat islamic" opresiv precum cel creat de ei în anii '90.
Demnitarii americani oferă diverse explicații convenabile pentru abandonarea guvernului ales al lui Ashraf Ghani, pe care-l așteaptă astfel, în cel mai bun caz, o luptă sângeroasă pentru supraviețuire. Și dl Ghani s-a împotrivit unor propuneri americane de pace, iar conducerea lui a fost una incapabilă. O strategie care ar presupune lăsarea trupelor în țară pentru a-i forța pe talibani la un compromis ar putea prelungi cu ani angajamentul SUA acolo, fără garanția obținerii unei păci durabile. Unii oficiali își exprimă speranța că talibanii și-ar putea modera interdicția privind drepturile femeilor și alte politici represive pentru a nu pierde ajutoarele internaționale, fără de care economia afgană ar face implozie.