Un prieten scrie, și scrie bine! Alții stau cu degetul în gură!

Destrămarea Coaliției Kozak

Dorin CIMPOEŞU	Alte articole de Dorin CIMPOEŞU	Revista Limba Română Nr. 2-3, anul XXX, 2020 Pentru tipar
La 8 iunie 2020, se împlinește un an de la constituirea coaliției politice, denumită Înțelegerea Politică Temporară (ÎPT), formată din Blocul ACUM și PSRM – două formațiuni politice cu ideologii și programe diametral opuse. Aceasta a fost înființată cu scopul depășirii gravei crize politice, rezultată după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, și sub presiunea marilor puteri (UE, SUA și Rusia). Noua coaliție a instalat Guvernul Sandu, un cabinet minoritar, în a cărui componență au intrat, în mare majoritate, doar membri ai Blocului ACUM, susținut parlamentar de PSRM. Din păcate, după cum rezultă și din denumire, coaliția a avut o viață foarte scurtă, de circa 5 luni, aceasta fiind desființată la 12 noiembrie 2019, în urma demiterii Guvernului Maia Sandu printr-o moțiune de cenzură inițiată de deputații socialiști, care au dorit să acapareze întreaga putere și să readucă Republica Moldova în sfera de influență a Federației Ruse. În cele ce urmează, autorul prezintă o analiză a evoluțiilor politice de la Chișinău, care au dus la destrămarea coaliției, înlăturarea de la putere a forțelor pro-europene și deturnarea Republicii Moldova din drumul spre UE. Guvernul își asumă răspunderea pe un proiect de lege privind numirea procurorului general În luna septembrie 2019, Parlamentul a schimbat criteriile de numire a procurorului general. Pe baza acestora, la 6 noiembrie 2019, Guvernul Sandu a adoptat un proiect de lege care prevedea modificarea regulilor de selectare a candidaților la funcția de procuror general. Potrivit documentului, prim-ministrul își aroga dreptul de a selecta cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general, urmând ca, ulterior, lista acestora să fie transmisă Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) care, la rândul său, o înainta șefului statului pentru numirea unuia dintre ei în funcția de procuror general. „Sunt gata să-mi asum această răspundere pentru a identifica lista candidaților la funcția de procuror general, candidați în care să avem încredere că sunt oameni onești care vor lucra doar pentru cetățeni, în conformitate cu legea”1, declara premierul Maia Sandu. La 8 noiembrie 2019, premierul Maia Sandu și-a asumat răspunderea, în plenul Parlamentului, pe proiectul pentru modificarea Legii Procuraturii. În discursul susținut, cu acest prilej, Maia Sandu declara: „Nu pot sta cu mâinile în sân să urmăresc cum instituțiile statului își găsesc câte un stăpân nou. Am căutat să fim corecți, incluzivi până acum – și unde am ajuns? De fiecare dată s-a intervenit. S-au găsit metode, trucuri ingenioase, scheme și șiretlicuri. Da, noi am făcut anumite compromisuri. Le-am făcut pentru a reuși să îndeplinim obiectivul principal – o procuratură independentă, o justiție adevărată. Lupta pentru procurorul general este ultima redută. În această preselecție nu pot admite niciun derapaj – rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justiției, iar ingerințele rău intenționate ne pot costa pe toți, pe cetățenii Republicii Moldova, prea mult”2. „Voi identifica și verifica personal oameni onești, curajoși și bine intenționați și îi voi propune Consiliului Superior al Procurorilor. Eu voi da socoteală în fața oamenilor, de aceea sunt cea mai interesată ca următorul procuror să se subordoneze doar legii și Constituției, nu unui stăpân. Angajamentul meu este să avem un procuror liber”3, a precizat Sandu. La scurt timp după discursul premierului, deputatul PSRM Vasile Bolea, a anunțat că partidul din care face parte a depus o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri care, potrivit legislației, urma să fie examinată și dezbătută de Legislativ în termen de trei zile. Socialiștii considerau că noua lege privind numirea procurorului general punea în pericol independența procuraturii și politiza această instituție. În același timp, partenerii de coaliție respingeau și decizia guvernului de a modifica, prin angajarea răspunderii, procedura de desemnare a procurorului general4. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu La 11 noiembrie 2019 a fost dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului în Comisia juridică, numiri și imunități, în absența reprezentanților Blocului ACUM. Au participat doar membrii comisiei din partea PSRM și PDM, care au acordat un aviz consultativ documentului. Deputații Blocului ACUM au boicotat ședința comisiei pe motiv că regulamentul Parlamentului nu prevede necesitatea adoptării unui aviz din partea comisiei respective pentru dezbaterea moțiunii de cenzură5. Pentru depășirea crizei politice, creată de depunerea moțiunii de cenzură, ambele componente ale coaliției de guvernământ au înaintat unele propuneri, fiecare ținând cont de propriile interese. Astfel, grupul parlamentar al socialiștilor i-a cerut premierului Maia Sandu să-și retragă asumarea răspunderii pe noua lege a procuraturii și să aducă acest proiect în dezbaterea normală a Legislativului. „PSRM reiterează aceeași idee pe care am lansat-o săptămâna trecută: unica ieșire din această criză politică este retragerea proiectului de asumare a răspunderii. În caz contrar, la următoarea ședință a Parlamentului va fi examinată moțiunea de cenzură”6, amenința deputatul Vasile Bolea. La rândul său, prim-ministrul Maia Sandu a venit cu o soluție pentru situația creată, pe care a calificat-o ca fiind un „impas politic”. „Suntem în impas politic. Pentru continuarea reformelor începute de guvern credem că este important ca actualul cabinet să rămână în funcție. Dacă declarațiile PSRM cu privire la dorința de a menține majoritatea parlamentară și acest guvern sunt adevărate, atunci vin cu o propunere pentru a ieși din acest impas. După intrarea legii în vigoare, pentru a activa mecanismul nou de preselectare a candidaților și retragerea moțiunii de cenzură, noi vom expedia legea pentru care ne-am asumat răspunderea spre expertizare Comisiei de la Veneția. Îmi asum angajamentul public să nu expediez lista scurtă de candidați către CSP înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneția asupra acestei legi. Astfel, guvernul va putea să-și continue activitatea”7, a declarat Maia Sandu. În criza politică din Republica Moldova intervine și Ambasada SUA la Chișinău, care cere liderilor politici să găsească un consens politic cât mai urgent. „Statele Unite susțin eforturile prim-ministrului Maia Sandu, ale președintelui Igor Dodon, dar și ale coaliției de guvernare să treacă peste actualul impas politic. Reformele critice pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova au fost prea mult amânate. În calitate de prieteni ai Moldovei, cerem liderilor politici să găsească un consens cât mai rapid, care să păstreze calea țării de reformare a justiției și să permită guvernului să lucreze pentru a îmbunătăți viața tuturor moldovenilor”8, se arăta în mesajul reprezentanței diplomatice americane. Demiterea Guvernului Maia Sandu și destrămarea coaliției majoritare În preziua discutării moțiunii de cenzură în Parlament, a avut loc o ședință operativă a Cabinetului de miniștri, în cadrul căreia prim-ministrul Maia Sandu i-a anunțat pe colegii săi că executivul pe care îl conduce, probabil, va cădea în urma trecerii moțiunii de cenzură, lucru recunoscut de Vladislav Kulminschi, consilierul premierului în probleme de politică externă. În acest context, premierul a cerut miniștrilor săi să pregătească rapoarte cu realizările din cele 5 luni de guvernare pentru a fi prezentate opiniei publice, cu ocazia dezbaterii moțiunii de cenzură, dorind astfel să arate că demersul socialiștilor de a înlătura guvernul nu este oportun, iar acuzațiile acestora potrivit cărora executivul nu a făcut nimic erau nefondate9. Dezbaterile parlamentare pe marginea moțiunii de cenzură și votarea acesteia au fost programate pentru dimineața zilei de 12 noiembrie 2019. Ele au fost precedate de discursul prim-ministrului Maia Sandu, după care, timp de aproximativ o oră, premierul a răspuns întrebărilor deputaților, iar ulterior au fost rostite alocuțiuni de către președinții grupurilor parlamentare. Prim-ministrul și-a început discursul cu reproșuri dure, adresate atât partenerilor de coaliție, cât și deputaților opoziției: „Am înțeles că sunteți împotriva oamenilor acestei țări, pentru că ați uitat că trebuie să slujiți poporul. Și nici măcar nu aveți curajul să vă asumați această răspundere și acest vot. Sunteți atât de lași, încât nu puteți să spuneți pe față că votați împotriva guvernului pentru că vă este frică de justiția adevărată. Astăzi nu ați trădat doar un guvern care apără interesele oamenilor. Ați trădat fiecare cetățean care își punea speranțele că în curând se va face dreptate și se va trăi mai bine. Prea mulți dintre voi au trădat acest popor de multe ori – când sărăceați țara prin scheme, când l-ați susținut orbește pe Plahotniuc, când ne-ați alungat rudele și prietenii în afara țării, când v-ați supus justiția și instituțiile pentru a vă acoperi abuzurile. Sau când ați închis ochii și ați permis ca aceste lucruri să se întâmple”10. Discursul acuzator și moralizator al premierului a continuat, astfel: „Când Guvernul a oprit schemele de corupție din care vă hrăneați ilegal ani la rând, v-ați speriat. Când guvernul a pus punct licitațiilor dubioase din care extrăgeați venituri grase, necuvenite, v-ați speriat. Când guvernul a început să facă regulă în vamă, v-ați speriat. Când guvernul s-a angajat să găsească un procuror general care să bage hoții la închisoare în loc sa execute comenzi politice, v-ați speriat atât de tare, încât vreți să dați jos guvernul. Ați uitat însă un lucru important – puterea acestui guvern este în oameni. Acești oameni au dat jos o dictatură. Ei vor da jos pe oricine le încalcă voința”11. Șeful guvernului a precizat că moțiunea depusă de socialiști se bazează pe informații eronate, respingând acuzațiile acestora că situația economică din țară s-a înrăutățit în ultima perioadă. „Singura înrăutățire a situației economice este pentru cei cărora li s-au oprit schemele de corupție”12, a arătat Maia Sandu. „Ne-am apucat de lucru imediat și am îndeplinit în două luni toate angajamentele de finanțare externă pe care precedenții nu le-au îndeplinit în 3 ani. Am adus în țară asistență financiară în valoare de peste două miliarde de lei. Acești bani au fost acordați de partenerii internaționali pentru cetățenii Moldovei, cu încrederea că guvernul îi va administra corect și transparent”13, a specificat Sandu. Premierul a mai declarat că dacă executivul va fi demis, ar putea fi oprite finanțările promise de partenerii de dezvoltare. La finalul discursului său, Maia Sandu a spus: „Ați fi preferat un guvern docil, orb la scheme. Vă sperie un guvern care acționează, de ce ați vrea să scăpați de noi? Nu v-ați săturat de scheme? Nu va place justiția liberală, ci preferați averile”14. Apoi, s-a trecut la votarea moțiunii de cenzură, care s-a făcut în mod deschis, la vedere, prin ridicarea mâinii. Guvernul Maia Sandu a fost demis prin votul a 63 de deputați ai PSRM și PDM. Parlamentarii Blocului ACUM au votat împotrivă, iar cei ai Partidul ȘOR s-au abținut. Pe timpul dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură, în fața clădirii Parlamentului mai mulți simpatizanți ai Blocului ACUM au manifestat pentru susținerea Guvernului Sandu, lucru anunțat de liderii acestuia cu o zi înainte. Protestatarii au scandat lozincile Susținem Guvernul Maia Sandu!, Guvern pentru popor!, Dodon trădătorul!, Vrem justiție corectă!, Moldova nu se vinde! 15. În cei douăzeci și opt de ani de regim post-totalitar, acesta a fost cel de-al patrulea guvern demis prin votul de neîncredere al Parlamentului, după altele trei, conduse de Ion Sturza, Vlad Filat și Valeriu Streleț. Instalarea guvernului minoritar socialist În aceeași zi în care a fost demis Guvernul Sandu, președintele Igor Dodon a transmis un mesaj cetățenilor privind situația creată și, mai ales, modalitățile de a depăși criza politică și de a evita alegerile anticipate. Șeful statului a găsit cauzele crizei politice în „... iresponsabilitatea, ambițiile personale și imaturitatea unor politicieni, care pun din nou la grea încercare Republica Moldova, atunci când țara are nevoie mai mult ca oricând de o alianță de guvernare stabilă...” și care „... calcă în picioare un acord politic asumat public și neglijează înțelegerile”16. Mai mult, acesta a învinuit-o în mod direct pe Maia Sandu, declarând că „...în realitate asistăm la o autodizolvare planificată a guvernului, prin provocarea intenționată, forțată și premeditată a demisiei guvernului de către deja fostul prim-ministru Maia Sandu. Dumneaei a provocat intenționat căderea întregului Cabinet de miniștri și criza din Coaliția de guvernare, inclusiv pentru a distrage atenția cetățenilor de la politicile economice și sociale eronate, ineficiente, din ultimele cinci luni. În afară de promisiuni peste promisiuni, Maia Sandu n-a fost capabilă să ofere practic deloc rezultate și, prin urmare, a vrut să distragă atenția de la această rușine”17. În ceea ce privește soluțiile pentru depășirea crizei politice, Igor Dodon a avansat două propuneri: „Consider vital ca deputații din actuala majoritate parlamentară să meargă mai departe împreună, să facă imediat o propunere cu privire la desemnarea unui nou premier, să identifice o candidatură bună, pe care să o pot înainta în următoarele zile. Voi accepta imediat o candidatură propusă de majoritatea parlamentară PSRM-ACUM, desigur că alta decât premierul demis, care, însă, ca lider al alianței, poate să contribuie în continuare la implementarea reformelor și la buna funcționare a coaliției de la guvernare”18; „În cazul în care orgoliul unor politicieni va fi mai mare decât dorința de a menține stabilitatea... voi propune un prim-ministru din afara politicii, un profesionist cu o echipă guvernamentală de tehnocrați, capabil să preia rapid activitatea guvernamentală și să o gestioneze eficient”19. În finalul mesajului său, președintele a anunțat că pe 13 noiembrie 2019 va organiza consultări cu grupurile parlamentare „... pentru a vedea ce soluții au și pentru a le comunica propunerile mele de depășire rapidă a crizei”20. O poziție asemănătoare cu cea a lui Igor Dodon a avut și Zinaida Greceanîi, președintele Parlamentului și liderul PSRM, care a declarat că va invita Blocul ACUM la negocieri pentru a constitui o nouă majoritate, cu următoarele condiții: schimbarea structurii guvernului și propunerea unui candidat pentru funcția de prim-ministru, alta decât cea a Maiei Sandu. În cazul în care Blocul nu va fi de acord cu acestea, atunci socialiștii vor accepta orice candidatură venită din partea președintelui. În context, aceasta a precizat că socialiștii nu vor face o nouă coaliție cu alte partide politice, ci numai cu Blocul ACUM21. Consultările politice inițiate de președintele Igor Dodon, doar într-o singură rundă, în cursul zilei de 13 noiembrie 2019, nu au dus la niciun rezultat în privința creării unei noi majorități parlamentare, deoarece liderii Blocului ACUM nu au acceptat condițiile puse de PSRM, ci s-au pronunțat pentru alegeri anticipate22. Pentru a depăși criza politică și a evita alegerile anticipate, șeful statului a impus un guvern minoritar, tehnocrat, format îndeosebi din consilieri prezidențiali, în mare parte proveniți din rândurile PDM, fost partid de guvernământ. Postul de prim-ministrului i l-a încredințat lui Ion Chicu, fost ministru al finanțelor în Guvernul PDM, condus de Pavel Filip, iar apoi, din luna iunie 2019, consilier al lui Igor Dodon în domeniul finanțelor publice. Prin această manevră politică, președintele a asigurat și sprijinul parlamentar al democraților pentru guvernul său minoritar. De altfel, încă din timpul dezbaterilor parlamentare pe marginea moțiunii de cenzură, Dumitru Diacov, liderul deputaților democrați, declarase că „... PDM nu intenționează să creeze o coaliție cu nimeni din actualul Parlament, însă nu exclude că ar putea purta discuții despre susținerea unui guvern minoritar, în cazul în care executivul condus de Maia Sandu va cădea”23. Guvernul minoritar a fost instalat pe data de 14 noiembrie 2019, la numai două zile de la demiterea Cabinetului fostei coaliții PSRM-ACUM și la mai puțin de 24 de ore de la desemnarea lui Ion Chicu pentru funcția de prim-ministru, ceea ce arată că, de fapt, totul a fost premeditat de către președinte și socialiști, asumarea răspunderii premierului Maia Sandu fiind doar pretextul înlăturării executivului și destrămării majorității parlamentare. Acest lucru este confirmat și de o declarație anterioară a lui Igor Dodon, făcută la postul de televiziune Moldova 1, potrivit căreia „... dacă guvernul condus de Maia Sandu nu ar fi picat pentru inițiativa asumării de răspundere pe modificarea Legii procuraturii, atunci executivul oricum ar fi plecat, pentru refuzul de a indexa pensiile, pentru nivelul mare al criminalității, pentru probleme în economie, totul era deja pregătit”24. Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului Chicu cu sprijinul a 62 de deputați socialiști și democrați, cu unul mai puțin decât la votarea moțiunii de cenzură. Deputații Blocului ACUM, condus de Maia Sandu și Andrei Năstase, trecut în opoziție, au părăsit sala de ședințe înainte de vot, iar cei din Partidul Șor s-au abținut, pronunțându-se pentru alegeri anticipate25. În mesajul adresat cu ocazia învestiturii, Ion Chicu a declarat că guvernul său este unul minoritar, de tranziție, până la următoarele alegeri prezidențiale: „Considerând statutul de guvern minoritar, instituit în scopul redresării situației precare în majoritatea domeniilor vieții social-economice din Republica Moldova, orizontul de timp se limitează la perioada de până la alegerile prezidențiale din toamna anului 2020”26. ÎPT, o creație a occidentalilor, jucată la cacialma de Moscova Faptul că alianța politică dintre Blocul ACUM și PSRM, catalogată de unii drept „contra naturii” și denumită de alții „Alianța Kozak”, a fost o creație externă nu mai este acum niciun secret pentru nimeni. Tot atât de cunoscut este și faptul că, în condițiile unei crize politice prelungite, survenite după alegerile parlamentare din februarie 2019, înlăturarea de la putere a lui Vlad Plahotniuc și a partidului său, PDM, era o necesitate sine qua non pentru evoluțiile politice ulterioare din Republica Moldova. La fel de cunoscut era și interesul comun, al SUA și UE, pe de o parte, și al Rusiei, pe de altă parte, de a rezolva această problemă, deși obiectivele urmărite de acestea erau absolut diferite. Toate aceste lucruri aveau să fie recunoscute de protagoniștii creării alianței respective, abia după înlăturarea de la putere a Guvernului Sandu și destrămarea coaliției nănășite de cele trei puteri. Întâiul a fost vicepremierul rus Dmitrii Kozak care, cu prilejul primei vizite a prim-ministrului Ion Chicu la Moscova, declara, la 21 noiembrie 2019, următoarele: „A fost o situație când trebuia urgent să se ia o decizie pentru a depăși criza politică profundă din Republica Moldova. Am propus o opțiune de soluționare, atunci când a fost creată o coaliție pentru decriminalizarea țării...”27. Apoi, a venit rândul lui Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, care preciza că retragerea lui Plahotniuc a fost decisă de o înțelegere a Washingtonului cu Bruxelles-ul, fără vreo implicare a Moscovei: „Noi nu am consultat Rusia în acest sens, nu a fost nicio înțelegere între Washington și Moscova”28. Controversele dintre cei doi demnitari, rus și american, sunt alimentate de afirmațiile lui Johannes Hahn, fost comisar al UE pentru politica de vecinătate și cele ale președintelui german, Frank-Walter Steinmeier, care lasă să se înțeleagă că ar fi existat o înțelegere între SUA, UE și Rusia privind înlocuirea guvernării PDM cu cea a alianței Blocul ACUM-PSRM29. Indiferent de aceste dispute referitoare la rolul, mai mic sau mai mare, al uneia sau alteia dintre cele trei puteri în schimbările politice produse la Chișinău, în luna iunie 2019, cert este faptul că, direct sau indirect, toate au contribuit la realizarea acestora. Și nici nu se putea altfel, deoarece Moscova îi avea în subordine, și încă îi are, pe președintele Igor Dodon și PSRM, iar SUA și UE exercitau influență asupra liderilor Blocului ACUM. Or, aceste două forțe politice, cu interese diametral opuse, trebuiau aduse împreună, la masa tratativelor, și numai patronii lor puteau să facă acest lucru, fapt confirmat de evoluția ulterioară a evenimentelor politice din Republica Moldova. Ceea ce n-au înțeles SUA și UE la acea vreme, și aici intervine cacealmaua rusească, a fost perfidia Moscovei, care s-a folosit de cele două puteri occidentale pentru a-l înlătura de la putere pe Plahotniuc și PDM, cunoscuți pentru politica lor antirusească, și aducerea la conducerea Republicii Moldova a PSRM, lacheul rușilor, cu sprijinul temporar al Blocului ACUM, care avea să fie înlăturat, ulterior, după ce democrații și-au fi făcut curat în propriul partid, în urma excluderii adepților fostului lor lider. Că lucrurile au stat așa o recunoaște însuși Dimitri Kozak, care a declarat: „Am înțeles că o astfel de coaliție nu poate fi durabilă. Mă mir chiar că aceasta s-a menținut aproape șase luni și am lucrat împreună”30. De altfel, evenimentele ulterioare au confirmat acest lucru: Igor Dodon și socialiștii au folosit pretextul asumării răspunderii pentru demiterea Guvernului Sandu și destrămarea coaliției de guvernământ, doar după 5 luni de la preluarea puterii; au instalat un guvern minoritar, la numai 48 de ore, cu sprijinul PDM, ceea ce arată că totul a fost premeditat; iar, apoi, au constituit o alianță cu democrații, după alte 4 luni (16 martie 2020), asigurându-și monopolul puterii până la următoarele alegeri parlamentare. Prin acest machiavelism politic, Rusia a fost singura dintre cele trei puteri care a câștigat, deoarece și-a impus controlul total asupra Republicii Moldova, întorcând-o din drumul ei spre UE și readucând-o, cel puțin pentru următorii trei ani, în sfera ei de influență. Note: 1 Agenția Informațională de Stat Moldpres, 6 noiembrie 2019. 2 Ibidem, 8 noiembrie 2019. 3 Ibidem. 4 www.europalibera.org, 8 noiembrie 2019. 5 Agenţia Informațională de Stat Moldpres, 11 noiembrie 2019. 6 Ibidem. 7 Ibidem. 8 www.europalibera.org, din 12 noiembrie 2019. 9 www.deschide.md, din 11 noiembrie 2019. 10 Agenția Moldpres, din 12 noiembrie 2019. 11 Ibidem. 12 Ibidem. 13 Ibidem. 14 Ibidem. 15 www.deschide.md, din 12 noiembrie 2019. 16 Agenţia Informațională de Stat Moldpres, 12 noiembrie 2019. 17 Ibidem. 18 Ibidem. 19 Ibidem. 20 Ibidem. 21 Agenția Publika, din 13 noiembrie 2019. 22 Agenția Moldpres, din 13 noiembrie 2019. 23 www.deschide.md, din 12 noiembrie 2019. 24 Agenția Informațională de Stat Moldpres, 13 noiembrie 2019. 25 www.europalibera.org, 14 noiembrie 2019. 26 Ibidem. 27 Agenția Publika, 21 noiembrie 2019. 28 www.deschide.md, 10 decembrie 2019. 29 Ibidem. 30 Agenția Publika, 21 noiembrie 2019.

Verba volant, scripta manent! Proștii la putere.

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române: “Pentru unii, democrația înseamnă libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, arogant, dar aflat la putere!”

Există atâta ură în societatea românească de astăzi: tinerii împotriva bătrânilor, românii împotriva ungurilor sau ţiganilor, românii din țară contra celor din afara ei, salariaţii din mediul privat contra bugetarilor, „deștepții” contra proștilor…Ura prezentă s-a extins asupra trecutului, contemporanii îi urăsc pe oamenii de demult, morți și deveniți oale şi ulcele, se luptă cu statuile…

Din păcate, ura aceasta s-a acutizat în ultimele luni aproape peste tot în lume. Cine și-ar fi imaginat vreodată că statuile lui Cristofor Columb, Cervantes sau Voltaire vor fi distruse sau profanate? În anumite zone ale Globului, ura prezentă s-a extins asupra trecutului (care, bun sau rău, nu mai poate fi schimbat de nimeni!), oamenii de azi îi urăsc pe oamenii de demult, morți și deveniți oale și ulcele, oameni care vor fi greșit – căci cine nu greșește pe lumea asta? – dar care au și construit, au inventat, au descoperit, au lăsat opere durabile. Lupta contemporanilor cu statuile este semn de mare paupertate intelectuală, de lipsă de cultură, de clar infantilism, de pierdere a limpezii judecăți. Evident că și noi, românii, avem urile noastre, istorice și actuale, fiindcă trăim printre oameni și nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin. Suntem și noi, pe fondul slabei pregătiri pentru viață și al educației precare, supuși manipulării. Această manipulare se pliază bine și pe prejudecățile noastre istorice, care, însă, nu sunt mai grave decât realitățile similare ale altor popoare. În plus, în vreme de criză, era aproape inevitabil să se dea vina pe cei mai slabi, pe străini, pe „bogați”, pe oculta mondială, pe masoni sau pe „proști”.

Ungurii au un guvern care apără interesele cetățenilor și etnicilor unguri, sfidând regulile Uniunii Europene.

Când se creează o psihoză privind un pericol de moarte, apare și lozinca: „Scapă cine poate!”. De putut, pot tinerii și maturii, nu bătrânii care și-au trăit traiul. Cu ungurii este o altă poveste, veche și adâncă, derivată din diferendul nostru istoric. Ungurii au un guvern naționalist, care apără interesele cetățenilor și etnicilor unguri, sfidând regulile Uniunii Europene. Prin urmare, unii ne îndeamnă să-i invidiem și chiar să-i urâm. Nu-i vorbă, ne dau și ei, fruntașii unguri, destule motive de antipatie, sfidând România, vorbind mereu de Ungaria Mare, de „Bazinul Carpatic”, ca patrie a lor originară, unde pot acționa ca vodă prin lobodă. Ţiganii sunt „de-ai noștri” de o istorie întreagă (sute de ani i-am ținut ca robi), dar colindă lumea și se dau români când au interesul s-o facă (zicem noi), unii cerșesc, alții nu respectă regulile, se războiesc între ei pe clanuri etc.

În societatea românească există un cadru favorabil manifestării urii de toate felurile

Românii plecaţi în afara Ţării[1] au fost demonizaţi pe vremea comunismului, ca fiind „transfugi trădători”, iar această percepție nu a dispărut încă, chiar dacă nu mai mâncăm în țară salam cu soia (mâncăm E-uri pe pâine – n.r.). Ni se repetă zilnic că România este una dintre cele mai corupte țări din lume. Pe fondul acesta, este normal ca românul de rând, bugetar și sărac, să creadă că privații s-au îmbogățit prin fraudă, că au supt sângele poporului… Dincolo de aceste constatări ale mele, în societatea românească există un cadru favorabil manifestării urii de toate felurile. Dacă, însă, comparăm scenele publice din alte societăți, atunci nu trebuie să ne turnăm de pomană cenușă în cap. Nu suntem noi campionii urii! Ceea ce nu înseamnă că nu se cuvine să devenim mai maturi și mai responsabili, mai generoși și mai buni.

Momentul 1989 ne-a oferit șansa să fim liberi, dar libertatea venită prea brusc ne-a amețit și nu am știut ce să facem cu ea.

Ministerul Educației Naționale este contestat, iar educația, în general un domeniu neglijat de statul român postdecembrist indiferent cine a fost la putere. Noi am avut în țară, vreme de peste patru decenii, un regim comunist care a controlat totul, inclusiv educația. Deranja mult mai ales controlul acesta de partid și ideologizarea unora dintre discipline. Eram setoși de libertate, iar momentul 1989 ne-a oferit șansa de a fi liberi. Libertatea aceasta, venită prea brusc, ne-a amețit și nu am știut ce să facem cu ea. Am vrut să schimbăm repede totul, și pe cele rele și pe cele bune. Ministerul educației nu are cum să fie simpatizat, fiindcă el a fost – în mintea publicului – cauza schimbărilor rapide și, în mare parte, fără noimă. S-au schimbat și miniștrii la fiecare câteva luni, ducând funcția de ministru în derizoriu. Reformarea, cel puțin cu numele, a devenit continuă.

Banii investiți în educație sunt secretul prosperității viitorului.

Neglijarea de către toți liderii politici a educației și cercetării – dotate cu cele mai mici bugete – a fost și este o eroare strategică, o cauză principală a crizei prin care trece țara. O țară puternică, civilizată și conștientă alocă procentaje substanțiale din buget educației, cercetării și sănătății. Dar și țările cu nivel de trai mediu sau scăzut, care s-au ridicat în timp scurt, au avut o strategie bună pentru educație, nu s-au zgârcit cu aceste domenii capitale pentru viitor. Banii investiți în educație nu aduc profit imediat și palpabil, dar ei sunt secretul prosperității viitorului. O mare parte din mojiciile pe care le trăim astăzi în viața cotidiană se datorează lipsei de cultură generală și de pregătire de specialitate serioasă. De aceea, avem în România oameni cu „meseria” de politician, ceea ce este absurd …

De mic mi s-a inoculat ideea că singura condiție pentru succesul în viață este munca onestă.

Oricât de rău ar fi fost comunismul, a ridicat o pătură de intelectuali care erau convinși de mici, din familie și din școală, că nu poți reuși în viață fără carte. Pentru mine, învățătura (organizată sau individuală) a fost o obsesie. De mic mi s-a inoculat ideea că singura condiție pentru succesul în viață este munca onestă. Cu excepția unor lideri de partid semianalfabeți și aroganți (care erau câteva sute, poate două-trei mii), atunci erau promovați în funcții administrative oameni cu rezultate foarte bune la învățătură, care se bucurau de respect în grupul lor și care înfăptuiseră ceva în viață, în meseriile lor. Evident, nu erau cu toții savanți, dar erau oameni de valoare mulți dintre ei. De aceea, o societate strâmbă, adusă la noi pe tancurile sovietice, a și putut dura așa de mult. După 1989, democrația a însemnat, pentru unii, și libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, agramat, dar aflat la putere. Oamenii trebuie să trăiască toți pe lumea asta, indiferent de nivelul de inteligență și de pregătire, dar dacă lăsăm să ne conducă cei cu 3,60 la bacalaureat vom ajunge cu toții o societate de nota 3,60. Necazul este altul și este grav: conducerea politică și-a pierdut în asemenea măsură încrederea românilor, încât cei buni nu se mai avântă în luptă, nu mai vor să conducă, nu se mai înscriu în partide și nu mai participă la alegeri. Și nu vorbesc de generația mea, care și-a cam trăit traiul, ci de tineri, de tinerii talentați și blazați, care nu mai cred că se pot realiza în România. Aici, generația „bătrânilor” are, totuși, un rol important, anume acela de a-i convinge pe tineri să nu dispere, să aibă încredere în virtuți și în valori, să lupte, în ciuda descurajării, pentru poporul acesta și pentru România.

Academia Română a elaborat acum câțiva ani un program de țară, în patru volume, pe câteva mii de pagini – puncte de vedere legate de educație, de mediu, de calitatea vieții, de efectele crizei actuale etc.

Academia Română se implică zi de zi, de peste 150 de ani, în procesul de reformă a învățământului și în cel de schimbare a mentalităților, de modernizare, numai că nu este întotdeauna ascultată. Sunt, din păcate, români – „educați” în forma descrisă mai sus – care cunosc mai bine Academia lui Hagi sau Academia de Poliție decât Academia Română, cel mai important for de consacrare intelectuală din această țară, din care au făcut parte Ion Heliade Rădulescu și Timotei Cipariu, Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, Henri Coandă și Grigore Moisil, Lucian Blaga și David Prodan. Academia a elaborat acum câțiva ani un program de țară, în patru volume, pe câteva mii de pagini (cu o sinteză a acestor volume, pentru cei care citesc mai puțin sau care înțeleg mai repede), dar nu prea are ecouri ale acestui efort științific. Asta nu înseamnă că rămânem pasivi. Aproape săptămânal trimitem expertize ale noastre forurilor politice, puncte de vedere legate de educație, de mediu, de calitatea vieții, de efectele crizei actuale etc.

Din necunoașterea istoriei s-au născut monștrii care se războiesc azi cu romanele și cu statuile, cu monumentele și cu filosofii.

Istoria, ca disciplină școlară, nu are nu renume bun. „Toceala” de date și fapte, practicată de unii elevi pe vremuri, prin obligații impuse de profesori care se credeau zei și care puneau accent pe memorare mecanică, nu a fost de bun augur. În plus, istoria a fost și printre materiile politizate înainte de 1989, cea ce i-a înrăutățit percepția. Numai că istoria nu înseamnă nici toceală și nici politică, ci ea este viața oamenilor. Pe lumea asta, de când există ea, sunt mai mulți oameni morți decât vii, dar morții au fost și ei vii și au construit lumea. Dacă îi ignorăm și îi disprețuim, ne nimicnicim pe noi înșine, ne declarăm singuri nevrednici. Din necunoașterea istoriei s-au născut monștrii care se războiesc azi cu romanele și cu statuile, cu monumentele și cu filosofii. Istoria națională nu înseamnă extremism, ci viața părții noastre de lume. Dacă nu știm viața părții noastre de lume, cum putem să înțelegem și să iubim lumea în ansamblul ei? Prin urmare, istoria trebuie să aibă în orice loc de pe pământ locul ei ca disciplină școlară și ca segment al educației. Dar nu se mai poate istorie ca în secolul al XIX-lea, cu profesori care dictează lecții, care scriu câte un cuvânt cu creta la tablă, care aduc câte o hartă sub braț și care au satisfacția să-i prindă și să-i „ardă” pe elevii care nu știu anii de domnie ai vreunui prinț anonim … S-au dus vremurile acelea! Avem nevoie de profesori mobili, moderni, mobilați la minte, care să știe că aleagă din trecut (nu se poate studia totul!) firescul vieții, elementele perene, etern umane, care ajută să meargă lumea mai departe. Dacă istoria înseamnă viață, atunci ea trebuie să fie fireasca precum viața.

Patriotismul se sădește greu și rodește și mai greu. S-a creat o prăpastie între bunicii albiți de ani și de poveri și nepoții lor.

Sentimentul patriotic este o trăire delicată și discretă. El trăiește în suflete. Îl compromitem ușor dacă devenim aroganți. Dragostea de locul de naștere a noastră, a părinților, a bunilor și străbunilor (sentimentul patriotic este unul de dragoste!) se naște treptat, prin educația din familie și din clasele primare. Dacă ești fericit în familie, dacă părinții se înțeleg între ei și dacă te răsfață din când în când bunicii, atunci nici nu este nevoie de vorbă lungă. Un vers de doină, un sunet de fluier, o poveste cu Făt-Frumos, o pară pârguită din pomul livezii de la țară, o unduire de fată îmbrăcată cu ie, o frunză ruginită, căzută pe trotuar toamna devreme sunt adesea îndeajuns ca să ne creeze rădăcini și să ne dea avântul de a cunoaște lumea, de a înțelege piramidele, de percepe un templu grec sau de a ne bucura de basmele lui Ispirescu. Patriotismul nostru ne dă capacitatea de a putea înțelege și iubi patriile altora. Patriotismul acesta, perceput de mine ca dragoste, se sădește greu și rodește și mai greu. Din păcate, azi s-a creat o cezură, un fel de prăpastie între bunicii albiți de ani și de poveri (plini de prejudecăți, zic unii) și nepoții lor internauți (impulsivi și nerăbdători). Întotdeauna au fost conflicte între generații, dar a biruit mereu buna înțelegere. Prăpastia se va putea umple cu înțelepciunea bătrânilor, cu setea de nou a tinerilor și cu munca stăruitoare a maturilor. Toți oamenii au niște datorii față de comunitate. Dacă ne înțelegem fiecare „datoria vieții noastre”, nimic nu este pierdut, deși avem uneori impresia că am rătăcit calea.

Persistența obstinată pentru critică a condus la denigrare Ţării pe aproape toate planurile.

Din păcate, după 1989, s-a creat un trend în care mulţi îşi vorbesc de rău Ţara, îşi disprețuiască Neamul și se dispreţuiesc pe ei înșiși. Românii au avut așteptări disproporționat de mari după 1989, sperând că, în timp foarte scurt, va curge pentru toți lapte și miere. Viziunea nu era deloc realistă, dar cine să le explice și cine să asculte? Puținii oameni sceptici sau realiști care au atras atenția că lumea noastră nu se va schimba de la sine și nici în câțiva ani, au fost ironizați, discreditați, uitați. Pe de altă parte, înainte de 1989, cine critica regimul era acuzat că critică țara, era declarat trădător și era pedepsit. România trebuia să fie atunci slăvită „în vers și cânt”, trebuia să fie mereu aureolată de glorie, cu trecut imaculat, cu prezent prosper și cu viitor de aur. De aceea, criticile la adresa românilor și a țării lor – venite deopotrivă din interior și din exterior – au fost legitime până la un punct. „Lauda de sine nu miroase-a bine”, dar persistența obstinată întru critică a condus repede la denigrare pe aproape toate planurile.

În cadru mai larg, mai ales după cele două războaie mondiale distrugătoare, pricinuite – se spunea complet greșit, de națiuni orgolioase și dominatoare – au apărut mulți „apostoli” ai globalismului, sub diferite forme, chiar de extremă stângă și de extremă dreaptă. Ideea de planetă complet amestecată, cu oameni absolut identici, obedienți, cu mințile spălate, un fel de roboți umani, nu este nouă, dar s-a accentuat în ultimii ani. S-au creat și mijloacele necesare pentru îndeplinirea acestui scop, mijloace subtile, greu de depistat de către omul de rând, needucat. Anumiți intelectuali de mare valoare și cu priză la public au fost atrași – cu metode multiple, în funcție de convingerile și de slăbiciunile fiecăruia – de partea acestor idei. Pe acest fond, unii apărători ai națiunilor au marșat prea mult, exagerând și s-au umplut de ridicol. Alții, convinși de legitimitatea valorilor naționale care, reunite, dau concertul universal, au rămas cu vocile stinse, marginalizați, jenați de spectacolul trist al lumii.

Dincolo de toate aceste sinuozități, românii nu pot să fie obligați de nimeni să-și vorbească de bine țara și poporul. Ei trebuie să ajungă să fie convinși singuri că se poate trăi și în România, că de ei depinde ca să o ducă mai bine cu toții, că secretul succesului este munca stăruitoare, pregătirea de specialitate, respectul pentru cel de lângă tine, pentru mediu etc. Conferințele ținute la televizor, online, discursurile patetice în Parlament, clamarea grijii pentru „țărișoară” îi mai pot impresiona pe unii, dar nu conduc la binele țării. Mulți ne batem cu pumnul în piept ca patrioți, îi declarăm eroi și martiri pe anumiți antecesori, stabilim zile de sărbătoare în memoria strămoșilor și a evenimentelor marcante din trecut, dar nu facem nimic practic pentru prezent, nu ne creștem cum se cade copiii, nu sădim un pom, nu clădim o casă, nu muncim cu dăruire acolo unde suntem meniți să muncim. Vrem să câștigăm bani buni pe muncă puțină sau fără muncă, să fim toți manageri și să lucrăm în multinaționale. În general, românii se supraapreciază și așteaptă de la Țara Românească răsplăți nu în funcție de realitate, ci de ficțiunea în care unii trăiesc. Alții ne lamentăm cu gândul la trecutul glorios și ne plângem că acesta nu este cunoscut. Viața politică a fost acaparată, în parte, de ariviști, iar o parte din tinerii talentați ai țării își iau lumea în cap, punându-se în serviciul altor patrii și altor forțe.

Educație pentru locul natal se face prin toate materiile școlare.

Educarea românilor pentru dragostea de Neam și Ţară se realizează greu în mijlocul unui popor dezamăgit, dar se poate face. Ea trebuie făcută fără lozinci, fără discursuri sforăitoare, fără mustrări și apostrofări. Românii trebuie lăsați să se convingă singuri că au nevoie și ei (ca oricare popor) de o țară, adică de o casă și că prosperitatea acestei case depinde, în primul rând, de ei. Familia și școala au un rol hotărâtor în educație. Dar educația acesta trebuie să fie una făcută din convingere, lin, „ca vântul ce-adie pe poteci”. Educație pentru locul natal se face prin toate materiile școlare. Este de ajuns ca la Fizică să fie pomeniți Aurel Vlaicu și Henri Coandă, la Științele Naturii Emil Racoviță și George Emil Palade, la matematică Grigore Moisil și Solomon Marcus și câți alții! Din anumite prestații publice, elevii și studenții înțeleg că toți românii din România au fost, sunt și vor fi proști. Ca să se poată schimba țara în bine – mă îndoiesc că dorim cu toții asta! – nu avem altă soluție decât s-o iubim.

Să dăm Ţării ceea ce se i se cuvine, atât cât putem fiecare!

Schimbarea în bine se face prin muncă, pasiune și încredere, iar acestea nu se pot manifesta, nu pot conduce la rezultate fără dragoste. Țara este realitate și ideal în același timp, nu este un pământ oarecare pe care trăim ca să nu murim. Se spune că trebuie să ne întrebăm nu ce ne-a dat nouă Ţara, ci ce i-am dat noi Ei[2]. Eu aș adăuga că ne putem întreba, măcar din când în când, și ce ne-a dat nouă țara, însă, înainte de asta, nu este rău să-i dăm și noi ei ceea ce se cuvine, atât cât putem fiecare. Ca să fii patriot este de ajuns să-ți faci datoria acolo unde ești pus: dacă ești elev, să înveți sârguincios, dacă ești profesor, să ții lecții bune, dacă ești hornar, să cureți cinstit hornurile, dacă ești contabil să faci calcule corecte etc. Nu să facem de toate și să credem că ne pricepem la toate. Dacă vom face asta, țara va fi mai bună pentru locuitorii ei și tot mai mulți români vor ajunge s-o respecte și s-o iubească.

Notă – Adaptare după un dialog al Acad. Ioan-Aurel Pop cu jurnalistul Liviu Man de la Gazeta de Cluj

[1] Urmare a efectui de turmă, în mod frecvent şi total greşit, pentru românii plecaţi în afara graniţelor României mass-media, dar – regretabil – şi mulţi intelectuali luaţi de val folosesc cuvântul diaspora, care, conform DEx, defineşte: „Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor II, regele Babilonului”. Sunt românii evrei? Suplimentarea trasă de păr cu semnificaţia – Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine a fost implementată „tacit”, pe parcurs, la comanda politică a sinistrului cominternist Silviu Brucan (alias Samuel Bruckner supranumit şi „Oracolul din Dămăroaia”) -, asemenea încercării de înlocuire a cuvântului corect – ţigan (chipurile peiorativ) cu cel incorect – rrom. Urmările – au dovedit a fi dezastruoase nu doar prin nerespectarea adevărului, ci prin consecinţe – n.r.

[2] Lui John Fitzgerald Kennedy i se atribuie în mod greşit fraza: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea !”. În discursul său, preşedintele american l-a citat (fără a-l menţiona) pe poetul-filosof libanez Khalil Gibran (1883-1931), care a scris fraza într-un articol publicat în care îi susţinea pe patrioţii libanezi în lupta lor împotriva dominaţiei Imperiului Otoman – n.r.

Sursa: Revista Art-Emis

Hoție la drumul mare

Cum ne lasă mască afacerea „Masca”

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va rezilia contractul încheiat de stat cu firma Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei pentru livrarea de măşti de protecţie pentru persoane vulnerabile, pentru că a depăşit termenul în care trebuia să facă livrările.

Omul de afaceri Michael Topolinski, deţinătorul firmei, anunţă însă printr-un comunicat că va livra „chiar astăzi" (luni – n. red.) 10 milioane de măşti dintre cele 115 milioane de măşti prevăzute în contract. Nimeni nu poate confirma însă dacă livrarea a început.

Simultan, în spaţiul public apare un

filmuleţ de 7 secunde

care arată un TIR cu număr de Bucureşti, încărcat la cel mult o treime din capacitate, din care un motostivuitor preia cutiile. Din filmuleţ nu reiese ce se află în cutii şi nici unde sunt transportate.

În încercarea de a afla dacă acest prim lot de măşti a fost într-adevăr livrat, după cum susţine în comunicat firma deţinută de Topolinski, "Adevărul" a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, inclusiv reprezentanţi ai Secretariatului şi ai departamentul de Achiziţii Publice, care au spus însă că nu ştiu nimic, că nu au auzit încă de nicio astfel de livrare.

Până la publicarea acestui articol nici DSP Bucureşti şi nici CJ Ilfov nu au furnizat un răspuns oficial.

Compania Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei organizate de Ministerul Sănătăţii pentru cumpărarea măştilor sanitare destinate populaţiei din categoriile defavorizate, a anunţat că „va livra luni ministerului de resort o cantitate de 10 milioane din aceste măşti", se menţionează într-un comunicat remis de societatea comercială.

"În acest weekend, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică, a deschis noi centre pentru primirea măştilor medicale. Naguma va continua să distribuie măştile pe parcursul săptămânii, 10 milioane fiind livrate chiar astăzi. Măştile achiziţionate vor fi distribuite gratuit de către minister unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate", se precizează în comunicatul Naguma Medical Supply SRL.

Compania precizează că a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măşti tip 3 PLY, oferind cel mai mic preţ, respectiv 0,64 RON plus TVA, pentru măşti medicale cu certificat de garanţie şi calitate şi că începând din luna martie a furnizat României şi altor ţări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măşti.

Compania Naguma Medical Supply SRL aparţine familiei de investitori canadieni Topolinski şi este prezentă în România de peste 13 ani şi activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare, dar care îşi propune ca pe termen lung să transforme societatea comercială într-un furnizor de măşti şi alte echipamente individuale de protecţie pentru Europa de Est, conform comunicatului.

Anterior, premierul Ludovic Orban a somat firma câştigătoare a licitaţiei privind măştile destinate persoanelor vulnerabile să le livreze rapid, susţinând că termenul a fost deja depăşit cu câteva zile.

Premierul a explicat că firma care a câştigat licitaţia avea obligaţia ca în cinci zile să depună scrisoare de garanţie şi apoi să înceapă derulare contractului, dar nu a făcut acest lucru, iar în acest caz, dacă nu va aduce măştile, contractul va fi reziliat.

„Săptămâna viitoare ( 24 – 30 august, n. red.) urmează ca Ministerul Sănătăţii să ia o decizie care e foarte clară: rezilierea contractului în cazul în care nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul doi pentru a livra măştile care sunt prevăzute în contract", a explicat premierul.

Firma clasată pe locul al doilea, cu 67,84 de puncte, este Best Achiziţii, care a contestat licitaţia la CNSC, ceea ce a împiedicat semnarea contractului.

Pe 21 mai, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ teritoriale, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cu suma de 230 milioane lei.

În următoarele două luni, fiecare persoană eligibilă, ar fi urmat să primească un număr de 50 măşti de protecţie, preciza atunci Executivul.

Omul de afaceri Michael Topolinski a anunţat vineri, 21 august, că Naguma Medical Supply SRL a plătit garanţia de bună execuţie la Ministerul Sănătăţii şi că începe livrarea celor 115 milioane de măşti.

Primele 13 milioane de măşti trebuiau să ajungă deja în România, conform contractului subsecvent încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Naguma Medical Supply SRL.

Primul lot trebuia să vină la două zile de la constituirea garanţiei de bună execuţie, care trebuia depusă în maxim 5 zile de la semnarea contractului. Contractul subsecvent a fost semnat pe data de 11 august, ceea ce înseamnă că garanţia ar fi trebuit depusă până la 16 august, livrarea primelor măşti urmând să fie făcută până la 18 august.

Potrivit unor surse G4Media, Naguma beneficiază însă, tot conform contractului, de un termen de graţie de 15 zile, care i-ar fi fost acordat în cazul în care garanţia de bună execuţie nu este depusă la timp.

Trădătorii merită închisoare pe viață

Spionul rus din mijlocul Beretelor Verzi americane: povestea căpitanului care voia decăderea ţării pentru care trebuia să lupte

Peter Rafael Dzibinski Debbins, născut acum 45 de ani în statul american Minnesota, este vizat de o acuzaţie foarte gravă: complot prin colectarea şi furnizarea de informaţii despre armata americană unui guvern străin. Fost memru al Beretelor Verzi americane, unitate de elită, Debbins a colaborat timp de 15 ani cu GRU, direcţia de spionaj a Statului Major al Armatei Ruse, potrivit actului acuzării. El şi-a început colaborarea cu GRU de la o vârstă fragedă, înainte de a deveni angajat al Pentagonului.

Totul a început după o călătorie în interes de studii a lui Debbins la Celiabinsk, un oraş de peste un milion de locuitori din apropierea Munţilor Ural. Acolo a fost contactat şi recrutat, în decembrie 1996, de către un ofiţer GRU. Născut de o imigrantă rusoaică, Debbins a dat asigurări că este „un fiu al Rusiei" şi pro-rus din punct de vedere politic. A dat şi primele informaţii în cadrul primului său contact cu GRU: numele a patru călugăriţe catolice pe care le vizitase în Rusia. A urmat o perioadă de instructaj şi îndoctrinare, dar şi o nouă întâlnire. După absolvirea Universităţii din Minnesota, în septembrie 1997, Debbins s-a întors în Rusia şi s-a revăzut cu contactele sale din GRU. Cu acest prilej, tânărul absolvent semna o declaraţie că vrea să fie în slujba Rusiei şi primea numele de cod „Ikar Lesnikov". În anul următor, Debbins s-a căsătorit cu iubita sa rusoaică, al cărei tată era ofiţer militar, şi a intrat în armata americană.

Prima misiune de militar a defăşurat-o la o unitate chimică din Coreea de Sud, în perioada 1998-1999. În 1999, Debbins a profitat de concediu pentru a reveni în Rusia şi a relua legătura cu GRU. El a dat informaţii atunci despre plutonul său şi misiunea din Coreea de Sud.

Debbins le-a spus  totodată ruşilor că vrea să părăsească armata, dar aceştia l-au încurajat să rămână, ba chiar să avanseze în forţele speciale. Totuşi, această intenţie de retragere i-a pus pe gânduri pe ruşi, care s-au întrebat dacă omul lor din armata americană este sincer. Debbins a trecut un nou test în cadrul căruia a dat asigurări că este angajat total cauzei ruse, întrucât Statele Unite sunt prea dominante în lume şi trebuie reduse ca prezenţă pe plan mondial.

Debbins a intrat în Beretele Verzi şi colaborarea a urcat la un alt nivel. El a fost sfătuit să evite detectorul de minciuni şi i s-a promis un curs despre cum să-l treacă, în caz de necesitate. Nu se ştie dacă instructajul a mai avut loc, cert este că Debbins s-a angajat ulterior în posturi pe care nu le-ar fi obţinut fără testul poligraf.

Purtând bereta verde, Debbins a dat informaţii clasificate despre promovarea sa în forţele speciale americane, inclusiv nume şi date despre foşti membri ai echipei pe care agenţii ruşi i-ar putea eventual evalua şi aborda în vederea unei cooperări. În această perioadă, el fusese mobilizat în Azerbaidjan şi Georgia, două foste republici sovietice. În august 2008, Georgia s-a aflat într-un scurt război cu Rusia.

Ruşii au manifestat un interes aparte pentru manualele militare americane, dar colaboratorul lor nu le-a putut furniza din cauza riscurilor mari de a fi prins.

Debbins a fost angajat în armata americană până în noiembrie 2005, când a fost demis pentru o încălcare de securitate nespecificată în 2004 în Azerbaidjan. A rămas fără autorizaţia de acces la informaţii secrete şi s-a angajat la o companie ucraineană. Ultimul contact cu GRU menţionat în actul de acuzare datează din 2011, când Debbins informează că mută la Washington.

Potrivit profilului său de LinkedIn, el a început atunci să lucreze pentru Institute of World Politics, specializat în securitate naţională şi informaţii.

El a lucrat din ianuarie 2011 până în martie 2014 ca „analist cercetător senior" la Mission Essential Intelligence Solutions, un contractor guvernamental. Apoi, din aprilie 2014 până în decembrie 2015 a activat pentru Booz Allen Hamilton, un alt contractor guvernamental care oferă servicii în special pentru Agenţia Naţională de Securitate (NSA). După aceasta, în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2017, Debbins a fost instructor pentru contractorul militar CACI International. După părăsirea CACI, a lucrat, prin intermediul contractorului CoSolutions, ca expert în probleme ruseşti la un centru al Agenţiei de Informaţii Militare (DIA) cu baza de operaţiune în Marea Britanie. Debbins şi-ar fi încheiat ultimul loc de muncă menţionat în ianuarie anul acesta.

Arestat în Virginia, Peter Debbins riscă închisoare pe viaţă dacă va fi găsit vinovat.

„Faptele menţionate în acest dosar constituie o trădare şocantă, de către un ofiţer al armatei, a foştilor săi camarazi şi a ţării", a denunţat într-un comunicat Alan Kohler, un responsabil al FBI.

„Atunci când membrii serviciului acceptă să furnizeze informaţii clasificate adversarilor noştri străini, ei trădează jurămintele pe care le-au depus faţă de ţara lor şi colegii lor militari", a declarat procurorul G. Zachary Terwilliger. „Aşa cum indică acest act de acuzare, noi suntem hotărâţi să declarăm aceste persoane vinovate", a adăugat el.

Elementele adunate în cazul Debbins sunt rodul unei colaborări între contraspionajul armatei americane, FBI, Poliţia Metropolitană din Londra şi MI5, serviciul britanic de securitate internă.

„Cele două arestări legate de spionaj din cursul săptămânii trecute - Ma în Hawaii şi acum Debbins în Virginia - arată că trebuie să rămânem vigilenţi împotriva spionajului  efectuat de doi dintre cei mai maliţioşi adversari ai noştri: Rusia şi China", a afirmat John C. Demers, procuror general adjunct pentru Securitate Naţională.

Debbins a fost arestat la o săptămână după fostul ofiţer CIA Alexander Yuk Ching Ma, care la rândul său a reuşit să treacă cu brio de testul cu detectorul de minciuni pentru a se angaja ulterior la FBI.

Într-un comunicat, Departamentul american a Justiţiei anunţă că Alexander Yuk Ching Ma a fost arestat la 14 august pentru că a conspirat cu o rudă a sa, de asemenea fost ofiţer CIA, pentru a comunica informaţii clasificate unor oficiali din cadrul serviciilor de informaţii chineze.

Cetăţean american prin naturalizare, Ma a început să lucreze pentru CIA în 1982 şi avea acces la informaţii strict secrete, potrivit anchetatorilor. Parchetul a declarat că Ma a părăsit CIA în 1989 şi s-a mutat la Shanghai, după care s-a întors în Statele Unite, la Hawaii, în 2001. Ma şi o rudă a sa au complotat cu spioni chinezi timp de un deceniu, transmiţând în special informaţii despre Hong Kong.

Cazul Debbins nu este singurul legat de Rusia în vara aceasta. O fostă colaboratoare a Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) a SUA este acuzată că a plănuit să transmită informaţii strict secrete Rusiei după ce şi-a răpit fiica şi a fugit în Mexic.

Elizabeth Jo Shirley, fostă angajată a Forţelor Aeriene şi colaboratoare a NSA, a fost arestată în august anul trecut în Mexic, unde fugise cu o lună mai devreme după ce îşi răpise fiica în vârstă de şase ani pe atunci. După arestare, anchetatorii au găsit mai multe documente clasificate în posesia ei. Investigaţia arată că femeia intenţiona să le trasmită autorităţilor ruse.

„Doamna Shirley avea datoria să protejeze informaţiile clasificate, dar a ales să încalce legea şi (...) a făcut planuri să livreze informaţii de apărare naţională către autorităţile ruse, ceea ce ar fi putut reprezenta un risc pentru cetăţenii noştri", a declarat un agent special din cadrul FBI.

Shirley, în vârstă de 46 de ani, a pledat vinovată. Ea riscă până la zece ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari pentru atingeri la securitatea naţională şi până la trei ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari pentru răpirea fiicei sale minore.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:Adevărul.ro 

Mulți creduli, mulți bani. Business în toată regula.

Metoda adevărată prin care McDonald's face miliarde de dolari. Fost CFO: „De fapt, businessul de bază nu este cel cu mâncare”

• ACTUALITATE
• Autor: Ioana Matei
• astăzi, 11:21

Chiar dacă lanţul de restaurante fast food serveşte miliarde de clienţi din toată lumea, cea mai mare parte a profitului nu este genrată de vânzările de mâncare, scrie Reader's Digest.
Aceeaşi publicaţie scrie că lanţul ar vinde mai mult de 75 de burgeri la fiecare secundă.
Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător, în contextul în care McDonald's este cel mai mare lanţ de restaurante fast food al lumii.

Totuşi, nu meniul acestuia este cel care generează cea mai mare parte a profitului, ci imobiliarele.
Există mai mult de 36.000 de unităţi McDonald's în toată lumea, dar doar 5% sunt deţinute de companie. În rest este vorba despre francize, adică de indivizi care au fost contractaţi de McDonald's pentru a opera restaurantele respective. În acele situaţii, compania cheltuie bani doar pe locaţia respectivă. Francizatul este responsabil de toate costurile operării unui restaurant, în timp ce plăteşte chirie către McDonald's. Plăteşte de asemenea o taxă de francizat de 45.000 de dolari şi o taxă de serviciu de 4% din vânzările brute, scrie Business Insider.
„Nu suntem de fapt parte din businessul cu mâncare” a spus fostul CFO al companiei, Harry J. Sonneborn, investitorilor. „Suntem de fapt în businessul de real estate.

Singurul motiv pentru care vindem hamburgeri cu 15 cenţi este că sunt cel mai mare generator de venituri prin care chiriaşii noştri ne pot plăti chiria.”
Potrivit Wall Street Survivor, compania a generat venituri de 27,4 miliarde de dolari, iar 9,2 miliarde de dolari au venit de la locaţii francizate, iar 18,2 miliarde de dolari de la locaţii deţinute de companie (în 2014). McDonald's a păstrat doar 16% din venituri în cazul unităţilor proprii şi 82% în unităţile francizate.

Pe piaţa locală, americanii de la Americanii de la McDonald’s operează businessul din România în sistem de franciză începând cu anul 2016, cele peste 80 de restaurante fiind deţinute de grupul maltez Premier Capital (90%) şi de Daniel Boaje (10%). Premier Capital este partenerul americanilor şi în Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta, scrie ZF. McDonald’s este liderul pieţei locale de restau­rante cu afaceri de circa 765 mil. lei în 2018, ultimul an pentru care există date publice.

Mierea, medicament

Des chercheurs ont mis en évidence à travers l’analyse d’un panel d’études que le miel soignait mieux des symptômes comme la toux ou les maux de gorge que les produits pharmaceutiques communément utilisés.

Voilà qui réjouira les adeptes des remèdes de grand-mère : le miel serait plus efficace que les traitements conventionnels contre la toux, le nez bouché et les maux de gorge. C’est en tout cas ce que suggère une étude parue le 18 août dans la revue BJM Evidence-based Medicine qui analyse les résultats de quatorze essais contrôlés randomisés.

En outre, “la substance est bon marché, facilement disponible et n’a pratiquement aucun effet secondaire”, note The Guardian. Cette étude met en évidence des preuves de l’efficacité du miel chez les enfants, mais le quotidien britannique rappelle que le National Health Service (le système de santé publique du Royaume-Uni) recommande de ne pas en utiliser chez les petits de moins d’un an en raison du risque de botulisme.

Cependant, les auteurs de la publication font remarquer que le miel est une substance complexe, pas un produit uniforme aux propriétés bien définies. Ils soulignent par ailleurs que seules deux des quatorze études analysées impliquaient un placebo comme élément de comparaison et ils insistent sur le fait que d’autres études de ce type devraient être menées avant que des conclusions définitives puissent être tirées.

Pour autant, relaie The Guardian :

D’après les chercheurs, le miel pourrait être une solution lorsque les médecins veulent prescrire un traitement pour soigner en toute sécurité les voies respiratoires supérieures.”

On line

O intoxicare grosolană

O intoxicare grosolana: Pretinsele scuze ale Ungariei pentru genocidul antiromanesc, o gogorita a propagandei maghiare. Ungaria NU si-a cerut scuze la ONU pentru “holocaustul antiromanesc” din Ardeal.

Un articol de la Frontpress – care se vede ca a publicat stirea animat doar cu bune intentii, dar cunoasteti vorba… – mi-a atras atentia printr-o dezinformarea grosolana de sub-presa, la care au achiesat, fara o minima verificare, zeci de site-uri. Intoxicarea este menita sa arate, pe fond, cat de draguta ar fi Ungaria si cu noi, romanii. “Stirea” este ca, cica, Ungaria si-ar fi cerut scuze la ONU (!) pentru “holocaustul antiromanesc” din Transilvania ocupata, dupa ce un roman l-ar fi obligat (!) pe ambasadorul ungur la Natiunile Unite sa faca asta, in plenul Adunarii! Iar presa din Romania, vezi-Doamne!, ar fi ascuns maretul eveniment.

AIUREA! Nu are rost sa intru in amanunte. Prezint doar comentariile unor observatori cu capul pe umeri:

Observator a scris: Verificarea, mama intelepciunii… E vorba doar de holocaustul evreilor:

http://www.politics.hu/20140124/hungary-apologizes-for-role-in-holocaust-at-un-says-ambassador/

http://www.agerpres.ro/externe/2014/01/24/ungaria-si-a-cerut-pentru-prima-data-scuze-la-onu-pentru-holocaust-19-21-07

http://www.realitatea.net/ungaria-i-a-cerut-pentru-prima-data-scuze-la-onu-pentru-holocaust_1365467.html

Ion Tamas a scris: oameni buni, Oameni buni, imi pare tare rau dar, dupa cercetarile facute in internet, am ajuns la concluzia ca stirea primita cu privire la Anton Lixandroiu referitoare la “scuzele” ungurilor pentru atrocitatile facute dupa 1940 in Ardeal este falsa. Am citit “scuza” intr-o varietate de relatari in engleza :

https://www.google.de/search?q=Csaba+Korosi+MT+Holocaust

apoi pe ungureste: http://www.szon.hu/holokauszt-emlekev-korosi-csaba-magyarorszag-eloszor-kert-bocsanatot-az-ensz-ben-a-holokausztert/2463550

si Körösi nu mentioneaza nici un cuvant despre Transilvania. El se refera DOAR la faptul ca Ungaria a contribuit la holocaust si se scuza pentru fapt. (acum ei au devenit “buni de plata” – reparatiile, cum se mai numeste treaba. nota.mea) Daca voi aveti ceva de comentat sau ati gasit ceva despre scuza ungurilor pentru faradelegile lor fata de ardelenii romani din acea perioada, m-as bucura sa primesc ceva de la voi.

Sursa – Un semnal mediatizat de Victor Roncea

Stirea care a circulat pe internet:

O VESTE EXCEPTIONALA TRECUTA SUB TACERE DE CONDUCEREA ROMANIEI ! Anton Lixandroiu, cetatean american si roman, a obtinut dupa ani de procese, ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru HOLOCAUSTUL savarsit asupra romanilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena.

Anton Lixandroiu, cetățean american și român, a obținut după ani de procese, ca Ungaria să-și ceară scuze pentru HOLOCAUSTUL săvârșit asupra românilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este că cei de la Bruxelles au spus inițial că „nu pot lua în considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului Internațional dat fiind că aceste crime s-au petrecut înainte de înființarea acestui tribunal”.

După acest raspuns imbecil, Anton Lixandroiu s-a adresat ONU, cerând ca toți criminalii judecați la sfârșitul celui de al 2-lea Război Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, să fie reabilitați, deoarece aceștia au făcut crime înainte de înființarea Tribunalului Internațional.

Răspunsul și rezultatul bombă, a fost că…

UNGARIA ȘI-A CERUT IERTARE ÎN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premieră!

În Romania știrea trecut neobservată, iar analiștii politici au uitat foarte repede să menționeze acest adevăr istoric.

Probabil ca nu se supere UDMR-ul.

Ungaria și-a cerut pentru prima dată scuze la ONU pentru Holocaust !

Ungaria și-a cerut scuze pentru prima dată la Organizația Națiunilor Unite pentru responsabilitatea pe care a avut-o în cadrul Holocaustului, a declarat ambasadorul ungar la ONU Csaba Korosi, citat de MTI.

„Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, a declarat Csaba Korosi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ONU din New York. „Instituțiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei și identității naționale”, a mai spus oficialul.

Lukashenko, o singură soluție, soarta lui Ceaușescu.

ANALIZĂ. Ce scenarii are la dispoziţie preşedintele Aleksandr Lukaşenko pentru Belarus


Vladimir Socor, analist politic şi expert în problematica spaţiului ex- sovietic, are o explicaţie simplă pentru ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în Belarus.Oamenii s-au simţit insultaţi de faptul că Lukaşenko i-a considerat atât de creduli încât a exagerat scorul alegerilor. Le-a prezentat o victorie  obţinută cu 80 la sută din voturi .


În aceste condiţii, analistul politic nu exclude ca preşedintele Lukaşenko să aibă soarta lui Ceauşescu. Adică să fie înlăturat de mulţime şi viaţa să îi fie în pericol. Este necesară o soluţie rapidă de tranziţie şi nu sunt prea multe variante. Doar trei, în opinia lui Vladimir Socor.


VLADIMIR SOCOR, analist politic: O tranziţie de jos în jus, deocamdată, este imposibilă practic. Şi, dacă s-ar încerca, ar duce probabil la haos. Opoziţia nu spune ce ar face în cazul victoriei. Nu spune ce ar face cu statul social, cu economia în general. Opoziţia se pronunţă numai în privinţa alegerilor şi în privinţa persoanei  lui Lukaşenko. Cum ar putea să arate una de sus în jos.Ar putea fi orchestrată chiar de către Lukaşenko. Dar influenţa domnului Lukaşenko pare să scadă continuu, pe măsură ce cresc protestele. Cu cât o soluţie de sus intervine mai târziu, cu atât scade influenţa personală a lui Lukaşenko asupra acestei soluţii. Deocamdată, vedem că la nivelul conducerii , grupul conducerii este unul omogen. Nu au loc defecţiuni. Nici la nivelul politic, nici la nivelul forţelor de ordine. Mai există un scenariu posibil. Un acord între Rusia, pe de o parte, şi Occident, adică Uniunea Europeană, pe de altă parte, asupra unei guvernări de tranziţie în Belarus, după modelul Chişinău 2019. Pentru a pregăti alegeri generale, prezidenţiale şi parlamentare. Sunt necesare alegeri parlamentare.În Belarus, nu există partide politice. Parlamentul e compus din deputaţi care au candidat în circumscripţii uninominale, în numele lor propriu.