Russian activist Alexei Navalny has arrived in Berlin on Saturday morning on a plane departing from Siberia after Russian doctors said his condition was stable enough for him to travel.
News agency AP reports he's currently being treated at Berlin's Charite hospital. When he arrived, his condition was "stable", according to the German doctors who flew with him.
The 44-year-old felt unwell on Thursday morning on his way to Moscow and had been hospitalised in the intensive care unit the Siberian town of Omsk ever since.
"The struggle for Alexey's life and health is just beginning, and there is still a lot to go through," his spokeswoman Kira Yarmysh said "but now at least the first step has been taken".
His closest collaborators suspect he might have been poisoned because of his political activity, but doctors at the Omsk hospital said they didn't find poison in Navanly's blood.
He's being taken to Germany by an NGO called Cinema for Peace. The organisation brought to Siberia a team of doctors who were briefly allowed to see Navalny on Friday.
Cinema for Peace, which is known for its actions helping human rights defenders in Russia, has already carried out a similar operation when it medevacked Piotr Verzilov, a member of controversial Russian group Pussy Riot, after he was poisoned in 2018.
Moscow Municipal Deputy Konstantin Jankauskas spoke to Euronews about Navalny's condition on Friday
Navalny's representatives had previously applied to the European Court of Human Rights (ECHR) to allow for his medical evacuation.
Navalny's spokeswoman Kira Yarmysh said that the travel ban represented a direct threat to his life and was decided by the Kremlin.
Friday night, the court ordered that Navalny's family and personal doctors be allowed to visit him and ensure the state of his health. The ECHR also urged transfer to Germany be made as soon possible and said Russia must ensure "without delay" that the ECHR, Navalny's wife and his doctor gain access to his medical files.
Navalny's doctor Vasilyeva had asked for support from the Ministry of Health to gain access to his medical records and transport him to a hospital in Moscow or abroad.
What happened before
Yarmysh alerted Twitter users on Thursday morning, saying Navalny is in intensive care in a Siberian hospital after apparently being poisoned.
Navalny was on a flight from Siberia to Moscow early on Thursday morning when the plane had to make an emergency landing due to a sudden deterioration of his health, his spokesperson, Kira Yarmysh tweeted. "Alexei has been poisoned, intoxicated," and "is now in intensive care."
She told the Echo Moskvy radio station that Navalny was sweating and asked her to talk to him so that he could “focus on the sound of a voice." He then went to the bathroom and lost consciousness.
She said to the station she believed the suspected poisoning was connected to this year's regional election campaign.
S7 airlines sent a statement to Euronews on Thursday:
"Soon after take-off of the S7 2614 Tomsk – Moscow flight, the well-being of one of the passengers, Alexei Navalny, sharply deteriorated. The crew worked quickly and strictly in accordance with the procedures. The flight attendants immediately reported this to the captain, who made the decision to land at the nearest airport - in Omsk. Onboard Alexei did not eat or drink anything.
The ambulance took Alexey straight to intensive care. Two passengers flying with him also stayed in Omsk. After refueling the aircraft, the crew continued their flight to Moscow."
Investigation?
Vyacheslav Gimadi, a lawyer with Navalny's foundation, said the team is requesting Russia's Investigative Committee open a criminal probe.
“There is no doubt that Navalny was poisoned because of his political stance and activity,” Gimadi said in a tweet on Thursday.
Yarmysh said they suspect a substance was mixed into his tea since it was the only thing he drank that morning. She adds, "doctors say the toxin was absorbed faster through the hot liquid."
State news agency Tass confirmed that Navalny was admitted to the intensive care unit of the toxicology department in the emergency department of Omsk hospital in Siberia.
Exteriors of Omsk Hospital where Navalny is being treated - Screenshot of AP Video
Yarmysh, who continues to document the events at the hospital, highlighted on Twitter that a large amount of police had arrived to investigate and posted a photo of a hallway filled with security staff.
Navalny is currently being treated at the Omsk ambulance hospital №1, he is in a coma. Doctors at the hospital remain tight-lipped about his diagnosis. Anatoliy Kalinichenko, deputy chief doctor of the hospital, told reporters that Navalny was in grave, yet stable condition. Kalinichenko said doctors are considering a variety of diagnoses, including poisoning, but refused to give details, citing a law preventing doctors from disclosing confidential patient information.
State news agency Tass reported that police were not considering deliberate poisoning, citing an anonymous source in law enforcement who said: “it is not unlikely that he drank or consumed something yesterday himself.”
Navalny is a major opponent of Russian President Vladimir Putin. The 44-year-old lawyer, whose anti-corruption publications are widely shared on social networks, has already suffered from physical attacks in the past. In particular, he was sprayed in the eyes with a disinfectant when leaving his office in 2017.
Navalny, his supporters and their families are regularly subjected to arrests, searches and police pressure throughout Russia.
International reactions
As more information about Navalny's condition comes to light, political leaders are apprehensively watching the situation unfold.
EU Commission spokesperson Nabila Massrali said the EU expects "a swift, independent and transparent investigation, and if [poisoning] is confirmed those responsible must be held to account".
"We trust that the Russian authorities will stand by their promises to allow Mr Navalny to be safely and speedily transferred abroad, in order to receive medical treatment in line with the wishes of his family."
MEP Guy Verhofstadt wished Navalny a quick recovery on Twitter.
Lithuania's Foreign Minister Linas Linkevicius tweeted he was concerned and following the events.
French president Emmanuel Macron indicated France was ready to offer Navalny “all necessary assistance." He told reporters on Thursday that France was "extremely worried and saddened” by what happened, and that he had offered the opposition leader and his family help with medical care or other unspecified protection.
Macron also insisted on the need to clarify what happened.
German Chancellor Angela Merkel. speaking at a joint news conference with Macron, said Germany also will insist on transparency regarding Navalny’s illness and expressed support for him.
“Obviously Germany will let him have all the medical help that is needed also in German hospitals,” Merkel said. “But that must of course be a wish expressed from there.”
“What is also very important is that it will be clarified very urgently how it could come to the situation,” Merkel added.
In the US, former presidential candidate Hillary Clinton expressed her support for Navalny's wife and demanded he be allowed to be transported to Germany for treatment.
Roughly a year ago, on July 28, 2019, Navalny had filed a complaint to the Moscow Investigative Committee — the main federal investigating authority in Russia —saying that he had been poisoned in custody.
Navalny was discharged from a Moscow hospital in August 2019 and returned to prison after being treated for suspected poisoning from a chemical agent.
Back then, he was serving a jail stint for calling for unauthorised protests, but was hospitalised after suffering an acute allergic reaction, his spokeswoman Yarmysh said.
Doctors then said he had a severe allergic attack and discharged him back to prison the following day.
Elena Sibikina, one of the doctors who treated Navalny, told reporters that the idea that he had been poisoned with a chemical substance had "not been proven". She said his life was not in danger.
But Navalny took to social media to say he believed Russian officials were stupid enough to try to poison him in prison.
"Are they really such idiots to poison you in a place where suspicions point only at them?" Navalny wrote on Facebook.
"It's a good question. For now, I can say one thing with certainty: the people in power in Russia are really quite stupid guys. It seems to you that in their actions you need to look for secret meaning or a rational purpose. But in fact, they are just stupid, malicious and obsessed with money."
Posting a picture of himself with a puffy face unable to open either eye, he pointed to what he said was the previous poisoning of two other opposition activists and said his own eyes had swollen up to the size of ping pong balls.
His own doctor and lawyer said they opposed the "strange" decision to return Navalny to a prison cell where they believe he was somehow poisoned in the first place.
"He was really poisoned by some unknown chemical substance," Olga Mikhailova, his lawyer, told reporters. "But what the substance was has not been established."
Navalny was released from prison on August 23, 2019, after a court refused to extend his sentence.
Navalny is one of the most prominent opposition politicians
Navalny's Foundation for Fighting Corruption has been exposing graft among government officials, including some at the highest level. Last month, the politician had to shut the foundation after a financially devastating lawsuit from Yevgeny Prigozhin, a businessman with close ties to the Kremlin.
The most prominent member of Russia's opposition, Navalny campaigned to challenge Putin in the 2018 presidential election, but was barred from running.
He set up a network of campaign offices across Russia and has since been putting forward opposition candidates in regional elections, challenging members of Russia's ruling party, United Russia.
Like many other opposition politicians in Russia, Navalny has been frequently detained by law enforcement and harassed by pro-Kremlin groups. In 2017, he was attacked by several men who threw antiseptic in his face, damaging one eye.Un film
Controverse româno-sovietice privind importanţa loviturii de stat din România de la 23 august 1944
Un document inedit, aflat la Arhivele Militare Naţionale Române, oferă o surpriză istoricilor care doresc să descopere noi amănunte despre modul de înţelegere a loviturii de stat din România de la 23 august 1944 şi a urmărilor sale de către părţile beligerante. După aproape 20 de ani de la acel eveniment politico-militar foarte important în desfăşurarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, generalul de armată Leontin Sălăjan a menţionat, în şedinţa plenară a activului de partid din armată (Bucureşti, 6 mai 1964), astfel:
"Dar în alte activităţi în care ... că nu prima oară am făcut observaţiunea aceasta – de atâta ori am făcut-o, că nu se poate fără ştirea – când era cu introducerea rachetelor (în arsenalul armatei române, la sfârşitul anilor ’50 – nota P. Opriş) – dar nu pot să introduc rachete în România fără aprobarea conducerii, cum îţi închipui că am să semnez acolo numai aşa, ca să scriu Sălăjan, păi partidul meu nici nu ştie. Ce rachete domnule, acum auzim prima oară că vrea să ne ofere rachete. Se poate în felul acesta trata? Şi atunci le-am zis – «tovarăşi, lucrurile acestea trebuie pregătite, trimise din vreme, studiate de organele care sunt competente în ţară şi pe urmă am dezlegare şi n-avem nevoie de discuţiile astea». Lucrurile astea le-am mai spus-o nu numai o dată, dar se vede că au meteahnă veche, acum ies la iveală cam cum ne priveau ei pe noi, vă iese din broşurile acestea. Voi, să vă pară bine că mai trăiţi pe lume, aşa era în concepţia lor. Ce, românii mai au pretenţii şi ei să ridice glasul [?] Căci ei considerau – noi v-am eliberat Bucureştiul, noi v-am eliberat pe toţi, voi n-aţi făcut aproape nimic. Păi sigur, dacă ai concepţia asta despre o ţară – că ai venit tu şi ai eliberat-o, dar chiar o ţară capitalistă – eu i-am spus odată direct lui [Rodion] Malinovski. El făcea o aluzie că «eu care am eliberat, pot să vin să stau cât vreau în România». L-am invitat din politeţe şi nu numai din politeţe, «şi ce, numai pentru câteva zile [?]» – a zis. «Păi d-aia am eliberat eu România?». Stai omule că n-ai eliberat-o pentru dumneata! Dar în capul lor aşa este. Noi am eliberat România, noi avem dreptul aici să facem ce vrem, să ne amestecăm în treburile din România aşa cum vrem noi. Se vede că asta era concepţia, de asta i-a şi dus la stările acestea care acuma explodează (subl.n.)".
Declaraţia ministrului român al Forţelor Armate ar putea să fie considerată normală, la prima vedere, însă Rodion Malinovski era în acel moment ministru al Apărării al U.R.S.S. El a preluat funcţia respectivă la 26 octombrie 1957 de la un alt mareşal celebru, Gheorghi K. Jukov, şi a avut un rol important în ocuparea completă a României de către Armata Roşie în anul 1944. În calitate de comandant al Frontului 2 Ucrainean, Rodion Malinovski a colaborat cu generalul de armată Fiodor I. Tolbuhin, comandantul Frontului 3 Ucrainean, în operaţiunea militară Iaşi-Chişinău. Declanşată în dimineaţa zilei de 20 august 1944, aceasta s-a soldat cu o prăbuşire a rezistenţei româno-germane din Bucovina, nordul Moldovei şi nordul şi estul Basarabiei şi cu precipitarea acţiunii politice de înlăturare a mareşalului Ion Antonescu de la conducerea României.
După anunţul radiodifuzat al regelui Mihai I din noaptea zilei de 23 august 1944 privind încetarea ostilităţilor împotriva Naţiunilor Unite şi încheierea unui armistiţiu militar, generalul Rodion Malinovski a aprobat trimiterea rapidă la Bucureşti a unui eşalon al Diviziei 1 Voluntari "Tudor Vladimirescu" – mare unitate înfiinţată la 2 octombrie 1943 pe teritoriul U.R.S.S. din prizonieri de război români şi care era menţinută în rezerva Frontului 2 Ucrainean începând din luna mai 1944. Deşi erau consideraţi trădători în România, militarii respectivi au ajuns la 31 august 1944 la Bucureşti, unde trupele germane încetaseră rezistenţa militară. În capitala României existau atunci foarte mulţi prizonieri nemţi (diplomaţi, generali, ofiţeri superiori etc.) şi, extrem de important pentru autorităţile sovietice, câţiva foşti demnitari români – în frunte cu mareşalul Ion Antonescu şi fostul ministru al Afacerilor Externe, Mihai Antonescu.
În prezent se cunoaşte faptul că primele subunităţi de cercetare ale Armatei Roşii au ajuns în capitala României la 30 august 1944, iar primul mare comandament (probabil al Armatei 53) a sosit în ziua următoare şi a fost întâmpinat la intrarea în oraş de către o delegaţie stabilită de membrii Consiliului de Miniştri, alcătuită din Constantin Titel-Petrescu (liderul Partidului Social-Democrat), generalul Iosif Teodorescu (comandantul Comandamentului Militar al Capitalei) şi generalul Victor Dombrowski (primarul general al oraşului).
Separat, grupul minuscul de comunişti români aflat la Bucureşti a ieşit la rândul său în întâmpinarea unităţilor Armatei Roşii la 31 august 1944. Atunci au defilat prin centrul oraşului, îmbarcaţi pe autocamioane americane şi pe alte mijloace de transport, militarii din eşalonul Diviziei 1 Voluntari "Tudor Vladimirescu" trimis de generalul Rodion Malinovski (înaintat la gradul de mareşal la 10 septembrie 1944, la Moscova, pentru victoria militară obţinută în România), precum şi Regimentul 703 Puşcaşi din Divizia 375 Infanterie, condusă de generalul-maior Vasili Karpuhin.
Printre comandanţii sovietici care au ajuns la Bucureşti în acea zi s-au aflat generalii-locotenenţi Ivan Susaikov (membru în Consiliul militar al Frontului 2 Ucrainean) şi Tevcenkov (şeful Direcţiei politice a acelui Front). Aceştia au avut ca misiune specială, ordonată de generalul Rodion Malinovski (probabil, primită direct de la Iosif Stalin), preluarea imediată şi trimiterea în U.R.S.S., sub pază, a mareşalului Ion Antonescu şi a lui Mihai Antonescu. Începând din noaptea de 23 spre 24 august 1944, cei doi foşti înalţi demnitari erau ţinuţi într-o casă conspirativă din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă de către Emil Bodnăraş, împreună cu zece comunişti români înarmaţi cu revolvere, fără ca sovieticii să cunoască aceste amănunte.
Misiunea respectivă a fost îndeplinită cu succes la 31 august 1944, când grupul minuscul de comunişti români asista cu bucurie la trecerea primelor coloane militare sovietice prin centrul Bucureştiului. Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Constantin Z. Vasiliu (fost inspector general al Jandarmeriei şi subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, pentru Poliţie şi Siguranţă), generalul Constantin Pantazi (fost ministru al Apărării Naţionale) şi colonelul Mircea Elefterescu (fost prefect al Poliţiei Capitalei) au fost preluaţi de la Emil Bodnăraş de către grupul special comandat de generalul Tevcenkov şi au ajuns la Dobroeşti (lângă Bucureşti), unde se afla comandamentul Armatei 53 Sovietice. A doua zi, grupul de arestaţi români a fost expediat la comandamentul Frontului 2 Ucrainean, iar de acolo la Bălţi, unde a fost îmbarcat într-un tren care a avut ca destinaţie finală oraşul Moscova.
Până în prezent, nu am reuşit să identificăm documente româneşti care să conţină informaţii despre călătoria de la Bălţi până la Moscova, timp de trei zile, a grupului de arestaţi români. Memoriile lui Constantin Pantazi sunt utile ca sursă de informaţie, însă caracterul lor subiectiv nu trebuie pierdut din vedere. Totodată, se poate formula ipoteza conform căreia Iosif Stalin nu a ordonat să fie trase 24 de salve de artilerie cu 324 de tunuri în momentul sosirii mareşalului Ion Antonescu la Moscova – aşa cum s-a întâmplat la 22 septembrie 1944 (ora 23.30), când au fost salutate trupele sovietice de pe Frontul Leningrad şi Corpul de Armată estonian, comandat de generalul-locotenent Pern, care au cucerit în acea zi oraşul Tallinn (capitala Estoniei). Presupunem că era greu să adormi la Moscova înainte de miezul nopţii în lipsa unor salve de tun care să ofere şi semnalul "Stingerea" pentru cetăţenii care locuiau în capitala Uniunii Sovietice în acea perioadă.
Toate aceste amănunte nu au fost prezentate în primul număr al ziarului "Graiul Nou" şi nici ulterior din motive uşor de intuit: sovieticii au dorit să evite o solidarizare publică a cetăţenilor români, mai ales a adepţilor mareşalului Ion Antonescu, cu grupul în fruntea căruia se afla "Conducătorul României" şi actele de răzbunare posibile faţă de românii care i-au predat Armatei Roşii pe înalţii demnitari români menţionaţi. De aceea, în ziarul Direcţiei politice a Frontului 2 Ucrainean, apărut în limba română la 25 septembrie 1944, a fost tipărit doar un comunicat de presă cu titlul: "Arestarea grupului mareşalului Antonescu şi a reprezentanţilor comandamentului german în România".
Comunicatul respectiv a fost preluat şi redat în întregime în ziarul "Scânteia" din aceeaşi zi, astfel: "Având în vedere că grupa mareşalului Antonescu şi reprezentanţii Germaniei în România pot fi socotiţi candidaţi potriviţi pentru a fi introduşi pe lista criminalilor de război, comandamentul trupelor sovietice din România a pus sub pază pe: mareşalul Antonescu I.I., Antonescu M.A., fost ministru de externe, generalul Pantazi, fost ministru de război, generalul Vasiliu C.Z., fost inspector general al jandarmeriei, Elefterescu M.C., fost prefect al poliţiei din Bucureşti, Klodius K., trimisul Germaniei pentru afaceri economice, generalul Hansen, şeful misiunii militare germane din România, amiralul Tillesen, şeful de legătură al marinei de război germane în România, general locotenent Gerstenberg, comandantul forţelor aeriene germane din România şi generalul maior Stagell R., care a fost comandantul oraşului Varşovia în anul 1944".
Tot în ziua de 25 septembrie 1944 au sosit la Bucureşti, cu avionul, membrii delegaţiei sovietice din Comisia Aliată de Control – înfiinţată cu scopul de a urmări aplicarea integrală a condiţiilor de armistiţiu de către partea română. Aceştia au fost primiţi pe aerodrom (probabil, la Băneasa) de către generalul adjutant Dumitru Dămăceanu (subsecretar de stat la Ministerul de Interne), generalul-maior I. Burenin (comandantul militar al Trupelor Sovietice din Bucureşti), generalul de Corp de Armată Iosif Teodorescu (comandant militar al Capitalei), generalul de Divizie Victor Dombrowski (primarul general al Bucureştiului) şi dr. Ştefan Graur (referent în Ministerul de Externe). Membrii delegaţiei sovietice au fost cazaţi la hotelurile "Ambasador" şi "Athénée Palace" din Bucureşti, fără ca autorităţilor române să menţioneze despre oaspeţii anteriori, germani, care au locuit în aceleaşi camere de hotel până la 23 august 1944.
Situaţia paradoxală nu se opreşte aici dacă ne aducem aminte de momentul în care Iosif Stalin şi Adolf Hitler au ajuns la o înţelegere la 23 august 1939, în scopul împărţirii Poloniei între Imperiul Roşu şi Reich, precum şi a teritoriilor unor state independente din Europa de Est până la 22 iunie 1941 – când armata germană a atacat Uniunea Sovietică pentru a îndeplini viziunea lui Adolf Hitler privind extinderea teritorială a Reich-ului spre Est, în defavoarea prietenului său politic de până atunci, Iosif Stalin. Ulterior, militarii germani care au mărşăluit pe străzile capitalei U.R.S.S., ca locuitori temporari între reţelele de sârmă ghimpată păzite de omologii lor sovietici, puteau să-i mulţumească lui Alexandru al II-lea pentru faptul că ţarul Rusiei a vândut Alaska în anul 1867 Statelor Unite ale Americii. O călătorie doar până în Siberia părea mai uşoară pentru aceştia.
În altă ordine de idei, deoarece toţi membrii Diviziei 1 Voluntari "Tudor Vladimirescu" erau consideraţi trădători în România, mareşalul Rodion Malinovski a fost nevoit să solicite în decembrie 1944 intervenţia regelui Mihai I, în scopul acordării de către autorităţile de la Bucureşti, pentru membrii acelei mari unităţi, a tuturor ajutoarelor prevăzute pentru ostaşii armatei române care au devenit invalizi şi accidentaţi de război, precum şi pentru văduvele şi orfanii de război. Drept urmare, guvernul condus de generalul Nicolae Rădescu a aprobat la 5 ianuarie 1945 patru soluţii temporare: "răniţii vindecaţi vor fi înapoiaţi la divizie; celor debilitaţi fiziceşte li se va acorda concediul de odihnă, de la 30-60 zile; cei inapţi vor fi clasaţi ca invalizi şi trimişi la vatră. Pentru aceştia se va stabili pensia de I.O.V.R., rămânând a li se da toate drepturile ce se acordă tuturor invalizilor români". Acele soluţii temporare au devenit permanente după includerea în armata română, în luna august 1945, a celor două divizii create de autorităţile de la Moscova din prizonieri de război români pe teritoriul U.R.S.S.
Câteva opinii ale lui Rodion Malinovski despre evenimentele care au avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial le cunoaştem dintr-un alt document românesc inedit, pe care l-am semnalat în urmă cu două luni (http://www.contributors.ro/sinteze/soarta-unui-ambasador-sovietic-la-bucuresti-generalul-de-armata-aleksei-alekseevici-episev-1908-1985/): "Pe timpul mesei, mareşalul Malinovski, discutând cu şeful delegaţiei noastre, a lăudat completul de ţinte pentru tragerile de luptă cu compania, prezentat în ziua a doua a convocării, cerându-i în acelaşi timp părerea. I s-a răspuns că, în forţele noastre armate, noi avem astfel de dispozitive în dotare de mai mulţi ani şi chiar la un eşalon mai ridicat (batalion); că unele agregate sunt mai bune la ei, iar multe din acestea sunt mai bune la noi, lucru ce l-a supărat.
Luând cuvântul, mareşalul Uniunii Sovietice R. Malinovski a mulţumit celor care şi-au manifestat recunoştinţa pentru ajutorul acordat de armata sovietică. A scos în evidenţă că, în anii celui de-al doilea război mondial, împotriva statului sovietic s-au năpustit toate popoarele Europei şi că, în acele momente, singurul prieten sincer, apropiat a fost Republica Populară Mongolă. Uniunea Sovietică a avut în război 22 milioane de morţi şi dispăruţi, ceea ce întrece chiar populaţia unora din ţările de democraţie populară. Nu a arătat nimic despre ceilalţi aliaţi, ca SUA, Anglia, Franţa, Iugoslavia.
De asemenea, nu a arătat nimic despre contribuţia popoarelor polonez, român, ceh, bulgar la nimicirea fascismului.A arătat că dacă nu ar fi existat Uniunea Sovietică şi armata sa, ţările, popoarele şi armatele noastre n-ar fi existat, nici ele şi nici cei prezenţi nu ar fi fost ceea ce sunt astăzi. A citat că generalul Weiss, adjunctul ministrului Apărării al Republicii Democrate Germane, nu ar fi astăzi general. Imediat după cuvântarea ţinută, pentru a evita vreo discuţie, fără a mai lua loc, a încheiat masa, luându-şi rămas bun de la participanţi".
Acestea au fost opiniile şi comportamentul lui Rodion Malinovski la încheierea convocării de bilanţ şi sarcini a Comandamentului Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Moscova, 11-12 noiembrie 1964). Sublinierile din raportul respectiv, întocmit de generalul Leontin Sălăjan după întoarcerea membrilor delegaţiei militare române din U.R.S.S., au fost făcute de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi le-am marcat cu litere italice.
Liderul Partidului Muncitoresc Român a consemnat pe documentul primit de la ministrul Forţelor Armate mai multe comentarii dure despre opiniile exprimate de mareşalul Rodion Malinovski la 12 noiembrie 1964, astfel:
- Semnificativ! Tot din îngâmf[are]. (adnotare în dreptul frazei "Uniunea Sovietică a avut în război 22 milioane de morţi şi dispăruţi, ceea ce întrece chiar populaţia unora din ţările de democraţie populară" – nota P. Opriş);
- Aceştia "mici n-au existat" ... (adnotare în dreptul frazei "Nu a arătat nimic despre ceilalţi aliaţi, ca SUA, Anglia, Franţa, Iugoslavia" – nota P. Opriş);
- at[enţie!] Asta să bage bine în cap cei care manifestă atit[udine]. slugarnică. (adnotare în dreptul frazei "De asemenea, nu a arătat nimic despre contribuţia popoarelor polonez, român, ceh, bulgar la nimicirea fascismului" – nota P. Opriş);
- Va trebui să folosim cândva un moment prielnic pt. a pune lucr[urile]. la punct. Fără să negăm sau să micşorăm aportul substanţial adus de U[niunea]. S[ovietică]. şi A[rmata]. Sov[ietică]. la victoria fascism (sic!) – victoria în cel de-al II-lea război mond[ial]., tov. Malinovski a pus chest[iunea]. stăpânit de [o] anumită dispoziţie şi stare de spirit – ignorând toţi – dar absolut toţi ceilalţi factori care au jucat nu mai puţin un rol de cea mai mare importanţă în sprijinul U[niunii]. S[ovietice]. şi Armatei Sov[ietice]. A-i nega înseamnă a idealiza, a deforma lucr[uri]. etc ... (adnotare în dreptul frazei "A arătat că dacă nu ar fi existat Uniunea Sovietică şi armata sa, ţările, popoarele şi armatele noastre n-ar fi existat, nici ele şi nici cei prezenţi nu ar fi fost ceea ce sunt astăzi"– nota P. Opriş);
- În asta treb[uie]. văzută atit[udinea]. de ignorare, de minimaliz[are] a partenerilor – spiritul de mare putere (asta este).
Foarte interesant de remarcat este şi faptul că analizarea raportului primit de la generalul Leontin Sălăjan a fost făcută de liderul comunist român sub influenţa evenimentelor politice grave care s-au desfăşurat la Moscova în octombrie 1964 – soldate cu înlăturarea lui Nikita Hruşciov de la conducerea ţării şi pensionarea forţată a acestuia.
Gheorghe Gheorghiu-Dej era în acel moment într-o situaţie politică nouă în relaţiile cu Uniunea Sovietică şi de mai mulţi ani dorea să fie finalizat un proiect istoric hagiografic, necesar în propaganda de partid. De exemplu, la reuniunea din 18 mai 1959, membrii Biroului Politic au aprobat ca "tovarăşii Gh. Apostol, E. Bodnăraş, P. Borilă şi L. Răutu să vadă materialul «Despre insurecţia armată de la 23 August 1944» care se întocmeşte pentru a fi difuzat ca material documentar, să ajute în orientarea colectivului care lucrează la elaborarea acestei lucrări, urmând ca atunci când lucrarea este gata, să fie trimisă membrilor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (subl.n.)".
La aceeaşi reuniune s-au aprobat "propunerile privind importarea din vest a unor instalaţii complexe de mare însemnătate economică [...]; amplasarea în oraşul Craiova a unui complex industrial compus din: Combinatul de chimizare a gazului metan; fabrica de celuloză din lemn de fag; fabrica de celofibră şi o mare centrală electrică (la Işalniţa – nota P. Opriş), care va deservi acest complex [...]; amplasarea instalaţiilor de reformare catalitică şi a centralei electrice de termoficare a grupului industrial Ploieşti, în localitatea Brazi [...]; amplasarea centralei termoelectrice Luduş pe amplasamentul de la Cuci, pe malul stâng al Mureşului".
Şase luni mai târziu, participanţii la şedinţa din 9 octombrie 1959 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Nicolae Ceauşescu – au fost deranjaţi de opinia liderilor de la Moscova privind "Actul de la 23 August 1944". La fel ca în anul 1953, autorităţile sovietice nu ţineau cont de afirmaţiile repetate ale autorităţilor de la Bucureşti referitoare la rolul asumat post-factum de către liderii comuniştilor români în privinţa organizării şi desfăşurării loviturii de stat de la 23 august 1944.
Situaţia respectivă s-a perpetuat şi nu poate să ne mire conţinutul discuţiei care a avut loc la Moscova, în anul 1963, dintre colonelul Ioan Trofin şi A.D. Marcenko (de la Institutul de slavistică al Academiei de ştiinţe a U.R.S.S.), despre o lucrare realizată de locotenent-colonelul dr. Mihail I. Semiriaga.
Este posibil ca ataşatul militar al României în U.R.S.S., colonelul Ioan Trofin (fratele liderului comunist Virgil Trofin), să nu fi cunoscut preocupările istoricului militar Mihail I. Semiriaga despre lovitura de stat din România de la 23 august 1944, însă nu acelaşi lucru se poate afirma despre sovietici şi despre anumiţi membri ai nomenclaturii P.M.R. De exemplu, într-o şedinţă la care au participat Valter Roman, Leonte Răutu, Emil Bodnăraş, generalul Gheorghe Zaharia şi Ada Gregorian, a avut loc următoarea discuţie:
"Tov. W. Roman: În materialul lui Simiriaga (corect: Semiriaga – nota P. Opriş) la un moment dat este o încercare de a sistematiza insurecţia [de la 23 august 1944] pe etape. După părerea noastră, este o încercare nereuşită. Acum, ca idee, să încercăm noi să facem o asemenea sistematizare sau nu este cazul [?] Simiriaga face acest lucru.
Tov. L. Răutu: Poate că este mai bine să nu se facă asta.
Tov. E. Bodnăraş: Părerea mea este, poate noi să ne preocupăm să restabilim faptele bine, să îmbogăţim toate materialele [pe] care le avem, pe bază de fapte bine verificate. De aceea, eu vă rog să consultaţi orice om care va apare pe parcurs, pentru că fiecare poate să aducă o contribuţie la materialul acesta. Cât mai multe fapte şi aceasta este cea mai bună etapizare.
Tov. Leonte Răutu: Cât mai puţine construcţii artificiale. Insurecţia are atâtea elemente de neprevăzut încât nici nu se poate vorbi de această diviziune.
Tov. W. Roman: Un lucru este clar, şi în material[ul lui Mihail I. Semiriaga] este tratat greşit acest lucru, arestarea lui [Ion] Antonescu nu se consideră ca făcând parte din planul insurecţiei.
Tov. E. Bodnăraş: Foarte greşit (sic!). Du-te la materialul de bază şi găseşti acolo şi Antonescu, un obiectiv fundamental. Ştii ce înseamnă să rămâi fără cap. Antonescu a fost obiectivul numărul 1 (subl.n.)".
În concluzie, opinia exprimată în anul 1963 de A.D. Marcenko, despre faptul că "Simiriaga nu este încă cunoscut [la Moscova]", poate fi considerată o minciună comunicată colonelului Ioan Trofin, însă nu se poate identifica scopul urmărit de membrul Institutului de slavistică al Academiei de ştiinţe a U.R.S.S. Valter Roman, Leonte Răutu şi Emil Bodnăraş nu aveau nici un motiv să discute despre o lucrare a lt.col.dr. Mihail I. Semiriaga, un "ilustru necunoscut" pentru nomenclaturiştii din România, dacă volumul său nu ar fi fost în primul rând aprobat pentru publicare de către autorităţile sovietice.
Lista lui Firea. Petre Roman l-a facut „nebun, cersetor si senil” pe Cornel Dinu. Dinu: „Roman a cerut venirea rusilor in tara”
Petre Roman si Cornel Dinu, doua dintre numele aflate pe lista de consilieri a Gabrielei Firea, au avut un puternic conflict public in urma cu zece ani. Dinu l-a acuzat pe Petre Roman ca a incercat sa ii aduca pe rusi in Romania in 1989. Fostul premier FSN a replicat ca Dinu este senil.
In 2010, Cornel Dinu a intervenit telefonic la emisiunea „Nasul", de la B1 TV, in cadrul dezbaterii pe tema evenimentelor din decembrie 1989. Antrenorul a vorbit din perspectiva unui martor ocular, pentru ca fost prezent in noul centru de putere ce isi desfasura activitatea in cladirea televiziunii dupa fuga lui Nicolae Ceausescu, pe 22 decembrie.
Cornel Dinu a declarat ca au existat discutii privind interventia trupelor sovietice in Romania, in acea seara, cu unul din consilierii Ambasadei Uniunii Sovietice, in absenta din Romania a ambasadorului URSS. Discutiile ar fi fost purtate in biroul de la etajul 11 al Televiziunii Romane, undeva in jurul orelor 3.00-4.00, in limba rusa, de catre Ion Iliescu si Petre Roman.
Antrenorul a afirmat ca a remarcat la Petre Roman exprimarea extrem de fluenta in limba rusa, si ca a intervenit de mai multe ori in cadrul discutiei cu diplomatul rus, fiind cel care cerea cu insistenta ajutorul trupelor sovietice, aminteste Newsweek Romania.
„Eu am stat in aceeasi incapere cu Ion Iliescu in noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Romana, de la 9 seara pana dimineata la 7:20. Ion Iliescu este un patriot si si-a pastrat tot timpul cumpatul. Cel care s-a speriat a fost Petre Roman, care voia sa salveze. Ce sa salveze ca totul era o diversiune cu 4-5 scenarii. Petre Roman a fost cel care, intr-o rusa perfecta, a vorbit la telefon cu consulul Uniunii Sovietice, solicitand interventia trupelor sovietice. A existat o varianta ca aceste trupe sa intervina sa faca o logica antiterorista. Domnul consul a explicat clar: ‘Nu ne amestecam. Trupele sunt debarcate, in doua ore sunt in centru, dar nu ne putem amesteca’", a declarat Cornel Dinu, in 2010, la B1 TV.
Actualul partener pe listele PSD prezentate de Gabriela Firea pentru Consiliul General al Bucurestiului nu a ramas dator si i-a transmis a doua zi, in 2010, lui Cornel Dinu ca minte.
„Toate declaratiile lui Dinu sunt formate numai din minciuni sfruntate si absurditati. E aberant. In noaptea aceea nu aveam nicio calitate, nicio atributie sa contactez pe cineva de la Ambasada Sovietica", a afirmat Petre Roman.
Fostul lider al FSN a apreciat drept false si alte declaratii ale lui Cornel Dinu: „Chestiunea cu trupele sovietice. E o nebunie. Nu exista nici un fel de elemente referitoare la asta. Eu nu am in memorie asa ceva".
„Mai sunt si alte lucruri urate. In primul guvern provizoriu, el (Cornel Dinu – n. red.) a cersit sa fie in acest guvern. Sa fie ministru pentru sport. A ajuns pe post de secretar de stat. Dar a fost un element foarte slab al guvernului", a povestit Petre Roman despre Cornel Dinu.
Roman a declarat ca nu poate vedea decat resentimente de ordin personal in declaratiile lui Dinu si se intreaba daca acesta „mai are o judecata normala".
Gsp.ro:
- Domnule Dinu, Dumitru Dragomir a spus în cadrul emisiunii GSP Live că înainte de Revoluție ați fost general de Securitate. E adevărat? - Tare simpatic rămâne domn Mitică. Un oltean descurcăreț și înainte, și după. Dar, ca orice «Oracol», mai ales de la Bălcești, cum îl preamărește o parte a presei, creându-i mai mult deservicii, le mai și încurcă. Le încurca ea Pythia la Delphi, pe lângă care domn Mitică e doar plăsmuire în a le cunoaște pe toți și pe toate de la noi. Cert este că-i bun român. Și are o familie minunată, în frunte cu matroana de pus la răni, consoarta, doamna Vica. Văzându-o plângând pe holurile Ministerului Sportului la începutul lui 1990 am făcut destule și împreună cu procurorul general Robu și cu vărul meu, celebrul avocat Victor Anagnoste, singurul care i-a luat procesul.
- Ce ați făcut exact? - După șase luni de arest, l-am scos prin hotărâre judecătorească. Nici nu era vinovat. Doar furia incultă și oarbă a multor vietăți cu forță de decizie de atunci ca și de acum îl găsiseră pe domn Mitică acarul păun al fotbalului românesc, cotrobăind în sediul echipei delirului de atunci, Victoria București.
- Dragomir a spus că în Securitate erau oameni deștepți. - Are dreptate și când spune că în Securitatea dinainte de 90 erau selectați și lucrau oameni inteligenți.
- Deci ați fost sau nu la Securitate? - Da, am fost doar un an și ceva, ca cel mai tânăr locotenent-colonel din Ministerul de Interne, plătit de la Securitatea orașului București. Ca și Dudu Georgescu cum a precizat și Andone de curând. Erau salarii mai bune. Din fumul oracolului se poate întrezări și un adevăr.
- Care ar fi acela? - Am jucat de atâtea ori la club și la națională în apărarea imaginii și prestigiului românesc. Ceea ce făceau mai altfel, cu alte mijloace, în folosul României de atunci unii ofițeri superiori ai Securității. Pe câțiva i-am cunoscut lucrând în străinătate și sunt onorat și acum de prietenia lor. Oameni adevărați, foarte buni români. E aproape imposibil să deslușim și să despărțim acum apele atât de repede în haosul și furia fără sens a concetățenilor noștri, cărora li se servesc mai mult baliverne și venin. Cine a servit România înainte, adevărații patrioți, se știu. Trăiau pentru a fi! Desigur că printre ofițerii Securității s-au găsit și destui profitori, ca în mai toate domeniile după 1990. Stăpâniți doar de instinctul de a avea!
- Deci nu ați fost general? - Nu atunci! Sunt onorat de gradul de general în rezervă acordat de președintele Ion Iliescu în 2003. Decis de un adevărat om de stat, pentru ceea ce e a considerat că am făcut pentru România în fotbal și în sportul românesc. Și în altele, dar fără să mă implic politic. Doar ca bun român. Nu e momentul să povestesc și niciun caz să-mi arog singur merite cu ce am făcut eu, aparent în întuneric. E o realitate incontestabilă, pe care sunt sigur că o cunoaște și domn Mitică. NImic nu s-a făcut cu gradul ci cu simțirea de bun român. Dacă nu erau Ion Iliescu, generalul Vlad, Victor Stănculescu și alți câțiva, mai aveau ce să fure acum veneticii atât de mulți unii și din fosta Securitate? N-au mai fost reguli și a căzut în desuetudine simțirea națională. Adevărații români mai sunt doar puțini, au trăit prin a nu fi ca distrugătorii de țară, ce s-au cocoțat vremelnic în politică numai pentru a avea. Ei, nu țara și amârâtele milioane de români aflați în sărăcie și în bejanie. Dar asta este o altă realitate intuită și de domn Mitică. Despre ea nu se vorbește, pentru că e făcută cu sufletul și pentru țara ta. Neimplicându-te în mizeria politicii românești de acum.
- Pare că știți anumite lucruri neștiute despre trecerea societății din comunism în democrație. - Să păstrăm încă tăcere. Va veni și timpul povestirilor în acest sens. Pentru început în cea de-a treia carte autobiografică "Misterele lui Mister", aflată deja la tipar. Să auzim numai de bine, domn Mitică! Îmi cer scuze și dacă m-am referit prea mult la societatea în care trăim, dar făcând-o atât de bine prietenul Cătălin Tolontan, încercăm și noi să mai aducem din când în când lumină.
VIDEO cu momentul în care Dragomir numește oamenii din fotbal care au avut legături puternice cu Securitatea:
De curând am fost întrebat dacă aș câștigă o suma considerabilă de bani, ce aș face cu ea? Am răspuns instant: aș cumpăra cât mai multe case într-un sat din Transilvania și le-aș restaura, aș cumpăra întreg satul dacă aș putea.
Nimic nu pare imposibil având în vedere mersul lucurilor și modul minunat în care s-a legat totul în ultimii ani.
Aveam în jurul a 50 de ani și viața părea să îmi fi arătat aproape toutul. Sunt de loc dintr-un sat din jud. Sibiu, dar destinul m-a adus în Făgăraș unde am făcut liceul și o perioadă a tinereții am fost fotbalist profesionist. A urmat familie, copii, serviciu la Combinatul Chimic.
În anul 2007, eram în căutarea a ceva, dar nu știam exact ce. Când am văzut-o prima oară am știut imediat că eram destinați unul pentru altul. De atunci viața mi s-a schimbat. Știu, pare că vorbesc ca un îndrăgostit, nu vi se pare, chiar sunt. Eram în căutarea unei case pentru a face doar o investiție și treptat, m-am transformat într-un pasionat restaurator, colecționar de obiecte vechi, ghid turistic, grădinar și câte și mai câte.
Citește și
Cred că și ea era în așteptarea mea. A stat doi ani la vânzare fără a găsi cumpărător. Grădina era plină de buruieni, șura stătea să cadă, camerele erau neîngrijite. Nu a contat nimic din toate astea.
Împreună cu familia m-am apucat de treabă și încet, încet, totul a început să se transforme. Eram din ce în ce mai surprinși de ce putem face și cum ne este răsplătită munca.
Surprizele au continuat să apară și să se lege totul într-o poveste frumoasă. Despre satul Șona, unde este casa noastră, nu știam mai nimic. Am cumpărat casa și abia apoi am început să ne documentăm. Am aflat că la marginea satului sunt niște Piramide de unde se vede toată Țara Făgărașului într-un peisaj care îți taie respirația. Magnific! Căutând pe internet date despre Șona, cu uimire ne vedem casa într-un tablou. Era al domnului Câlția. Așa am aflat că avem vecini celebri în lumea artei. Vecini cu care am ajuns să ne împrietenim și care ne-au fost alături mereu în acțiunile noastre de restaurare cu sfaturi și îndrumări. Toți ceilalți vecini ne-au integrat de asemenea imediat și ne-au făcut să ne simțim ca acasă.
Anii au trecut și gospodăria noastră s-a transformat într-un mic colț de Rai. De la un moment dat, am vrut să împărtășim cu alții bucuria noastră și am postat câteva poze pe internet. Ce a urmat a fost un alt șir de surprize care ne-au uimit și care ne-au bucurat peste măsură: a început lumea să ne caute și să ne ceară să ii primim să vadă casa, am organizat șezători, workshopuri de fotografie, brunchuri, au venit televiziunile să documenteze și chiar un scurt metraj a fost filmat aici, iar casa noastră a fost una din „protagonistele” și vedetele ce au ajuns în festivaluri de film.
Această casă mi-a transformat viața și cu siguranță nu doar mie, a schimbat-o un pic, chiar și pentru câteva clipe, și celor care i-au trecut pragul.
Aș vrea să cred că povestea e doar la început, am atâtea planuri și gânduri cu această casă și cu tot ce înseamnă satul Șona și Țara Făgărașului.
Cea mai nouă idee, care este deja pusă în practică, este organizarea de tururi ghidate cu bicicleta. Plecarea va fi din Făgăraș, vom parcurge drumul până la Șona pe lângă Lunca Oltului, vom poposi la Casa din Șona unde voi fi gazdă și pasionat povestitor, apoi urmează satul și minunată panoramă de pe Piramide.
Cu voi, cei care citiți acest articol, mi-ar plăcea să mă întâlnesc la Șona și să îmi povestiți despre visul vostru, despre ce vă face fericiți și cum am putea să transformăm câteva zile petrecute în Țara Făgărașului în ceva de neuitat.
Munții falnici, diversitatea de comori naturale, locurile cu istorie legendară și o energie spirituală aparte, au făcut ca Țara Făgărașului să fie desemnată Destinația Anului 2020 în România. Rezervă-ți loc pe www.tarafagarasului.com
Oare burghezia proletară din structurile statului, poliție, SRI, SIE, BCCO județene etc. nu are nimic de zis?
Structurile mafiote acționează concertat. Dacă sunt prinse schimbă țara. Palatele țigănești împânzesc România. Nimeni nu le controlează averile acestor infractori, traficanți.
Până când neamuri proaste din administrația statului român?
Până când clanurile țigănești își vor face de cap în România?
Respect structurilor de poliție Iași, politiei franceze, jandarmeriei, care au cooperat în acțiunea care face obiectul filmului.
Cu o floare nu se face primăvară!
Deutsche Welle :
Statele Unite critică România pentru că nu a luat măsuri pentru combaterea traficului de persoane. Astfel că bărbați, femei și copii români sunt exploatați sexual, forțați la muncă ilegală, tâlhării și cerșetorie.
Toate județele țării au astfel de probleme. Voi, structuri județene dormiți?
Prof. Radu Iliescu: "Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul.
Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.
Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări.
La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de “rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale).
Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre
ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.
Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni.
Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenţi impostori. Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental,
nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant.
Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă 1 sau orală. Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas. Prostia există, a venit peste noi, ne-a
cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie.
Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă.
Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.
Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile.
Prostia a atins masa critică, prostul e norma.
Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioţii încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne,instituţii publice şi private.
Ar trebui să afişăm pe biroul primului-ministru: Închis pe motiv de prostie, revenim când găsim pe cineva care să fie vrednic.
Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti
şi preoţi. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia.
Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile, şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greş, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa. Aşteptaţi-vă la o multiplicare exponenţială a numărului de “accidente”.
Ipocrizia lui Ludovic Orban. „Nu am semnat nicio listă cu primari veniţi de la PSD. Candidaturile au fost depuse. Asta e”
Întrebat cum a putut accepta candidaţi la primării veniţi de la PSD, Ludovic Orban a încercat să tranşeze rapid întrebarea. „Candidaturile au fost depuse. Asta e".
La insistenţele reporterilor, premierul a încercat să direcţioneeze discuţia spre alte formaţiuni. „Nu vă uitaţi că mulţi candidaţi candidează din partea altor partide. Nu am făcut socoteală (n.r. - a traseiştilor)", a completat Orban.
Mai mult, după ce preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat iritat de întrebările privind traseiştii, şi Ludovic Orban s-a spălat pe mâini de acest lucru. „Eu nu am semnat nicio listă de candidaţi veniţi de la PSD. Listele au fost semnate de preşedinţii de filiale judeţene", a precizat Orban.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: Adevărul.ro
